Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Padurea Interzisa

« Previous 1 … 4 5 6 7 8 Next »

/ Gheare,colti si o eleva

Incepea sa devina un infern, noptile se puteau numi un infern pentru Jacques,ghearele,coltii si blana stufoasa care apareau ne controlat incepeau sa-l macine. Incepu sa alerge in ppadurea interzisa, cu o laba ranita si o zgarietura cumplita pe fata. Odata ajuns in padure, lupta se dezlantui, doi lupi se luptau pentru propria lor viata.Deodata cerul se acoperii de norii si luna ramase ascunsa printre acestia.Jacques revenii la forma lui umana trezindu-se in fata unui lup doritor de sange."Avada Kadavra" rosti, si imediat lupul zacea mort la picioarele sale.Trisase, nu era o lupta cinstita dar nu vroia sa-si riste viata.
Usor incepu sa se tarasca in afara paduri si se aseza pe prima banca ce ii iesii in cale.

Bellatrix se trezise din somn . Ceva o macina . Se ridica din pat , si simti furnicaturi cand picioarele ei atinsera podeaua rece .
Iesise din Camera de zi a Cercetasilor si se indrepta spre iesirea din castel .
Lumina palida a lunii se reflecta pe suprafata fina a lacului , formand o oglinda.
Nu stia de ce , dar avea un presentiment ca ceva se intamplase , asa ca se indrepta spre padurea Interzisa.
Fiecare miscare a frunzelor o facea sa tremure .
Dintr'o data zarise o umbra printre copaci , iar cu cat se apropia mai mult , chipul ii devenea mai familiar .

La primul fosnet al frunzelor tresari ca trasnit de pe banca si isi scoase bagheta."Cru"insa nu-si termina vraja, privi mai atent silueta care se indreptat spre el, era o eleva.
"La ora aceasta esti in afara castelului?Esti constienta ca poti primi detentie pentru fapta ta?"
Ramase neclintit,isi tinea bagheta tintita catre eleva, si cu cat se aprropia mai mult cu atat privirea lui devenea una de superioritate.

O usa trantita o trezi din somn pe Bell, care dormea dusa in patul sau din Turnul Cercetasilor. Se ridica alene si privii in jur. Bellatrix lipsea din camera. Oare pe unde umbla? se intreba cercetasa, in timp ce se dadea jos din pat. Isi lua o pelerina si bagheta de pe noptiera, dupa care iesi incetisor din camera. Cobori treptele din marmura, ce protestau la atingerea pasilor ei in linistea ca de mormant.
Ajunsa in holul intunecat, fata isi aprinse bagheta si incepu sa fuga spre iesirea din castel. Bucati mari de umbra se prelingeau pe peretii cenusii, imbatraniti.
Iesind din castel, intampinata de racoarea noptii, Bell isi zari prietena alaturi de o umbra misterioasa. Se indrepta spre ea cu pasi timizi si in scurt timp realiza ca nu era singura.
"-Bellatrix?" intreba ea, ezitand.
Doua perechi de ochi scanteietori se intoarsera spre ea, cercetand'o atent..

Niciodata nu se simtise mai nervos si mai instare de a omora pe cineva ca in moentul asta.Teama il coplesise,ii era teama de ce s-ar putea intampla, ii era teama de luna, si de toate misterele ei. Privi foarte atent cele doua siluete ce se indreptau spre el, nu-si putea da seama cine sunt "Lumos" si indata isi atinti bine ochii observa prima silueta, insa cine era cealalta persoana?

Se auzeau sunete ciudate, strigatele lupilor ce pandeau si rataceau prin padure.Ochii i straluceau,erau atintiti catre luna care usor usor iesea dintre nori. "Plecati de aici!", cuvintele ii iesisera nu intocmai asa cum intentiona, caci erau spuse in momente de durere. Colti, gheare si o blana stufoasa ii inlocuira trupul profesorului.Pofta de razbunare a lupilor era enorma,pana la urma le omorase un tovaras.In cateva minute cativa lupi il incoltisera, si parea ca se va da o noua batalie. Sari peste un lup, incercand sa-i depasasca, insa un altul se repezii cu coltii chiar in abdomenul aaa... profesorului....

OOC: Sper cã nu vã deranjeazã cã am intervenit în RP-ul acesta.
BIC:

Cygnatia îºi acoperi ochii ºi ieºi pe furiº din Turnul Cercetaºilor, satelitul pãmântului fiind acoperit de nori dintr-o datã, în timp ce noaptea-ºi continua cursul.. ªtia cã era lunã plinã, ºi ºtia cã trebuia sã ajungã cât mai repede în Pãdurea Interzisã, icnind de durere la fiecare pas, încercând sã încetineascã transformarea.. Fiind un om-lup, îi era greu sã se controleze... Se nãscuse aºa, un om-lup pur, dar începuse sã se transforme doar de câteva luni. Gâtul îi ardea, întreg corpul începea sã se chirceascã sub durerea intensã ce i se rãsfira în muºchi, vene, carne, dar reuºi sã iasã din castel, exact când norii se destrãmaserã, lãsând luna plinã sã fie vãzutã de cãtre oricine. Cãzu în genunchi, încovoindu-se, holbându-se la propriile sale mâini, în timp ce hainele i se rupeau, corpul sãu contorsionându-se, tãlpile începând sã i se alungeascã, ghearele crescându-i din mâinile devenite pe jumãtate labe.. craniul i se alungea, luând o formã de bot, cu dinþi numeroºi, cu fãlcile încleºtate. Un urlet îi scãpã, în timp ce spatele i se cocoºa iar ea era forþatã sã se ridice, sentimentele umane fiindu-i înlocuite de cãtre setea de sânge, de moarte..

κi dãdu capul inuman pe spate, lãsând un urlet prelung sã-i scape din piept, în timp ce se aºeza în patru labe, deºi scheletul îi era inegal.. coada sa era inexistentã, iar ea avea puþinã blanã pe ºira spinãrii.. mârâi pe un ton înalt ºi începu sã alerge în patru labe, luând urma unor eleve, ale unor lupi.. ochii sãi deveniserã mici ºi verzi, rotunzi, în timp ce alerga, picioarele din spate propulsând-o în faþã cu o vitezã uimitoare, în timp ce trãgea aer cu sete în piept.. se opri, ridicându-se pe picioarele din faþã, aþintindu-ºi privirile la cele douã eleve din faþa ei.. urlã ºi mai îngrozitor cãtre acestea, vrând sã le facã sã fugã, sã le oblige sã fie prada, iar ea, prãdãtorul.. sã le vâneze, sã le omoare.. se aruncã în patru labe, deºi stãtea incomod aºa, cu picioarele din spate mai lungi decât cele din faþã, dar nu-i pãsa.. trebuia sã prindã, sã sfâºie, sã omoare! Ochii sãi deveniserã bulbucaþi în timp ce urlã din nou ºi începu sã alerge cãtre fete, ochiind-o pe prima. Ezitã, încercând sã se opreascã, dar apoi îºi continuã fuga nebuneascã, mintea fiindu-i împãienjenitã de cãtre gândurile animalice.. îºi deschise fãlcile ºi alunecã într-un stop brusc, mirosind aerul fãrã-ncetare.. era la câþiva centimetri de cãtre fata pe care a vrut s-o vâneze ºi se ridicã în douã picioare, aºa, încovoiatã cum era, cu genunchii aproape de piept, fãrã sã se întindã, cãci coloana vertrebralã nu-i permitea.

Scânci, tremurând, confuzã ºi înfometatã.

Nu se gandise niciodata ca va ajunge in aceste momente in care cruzimea si dorinta de a ucide il vor invalui.Misterele noptii, misterul pe care il facuse cunoscut in aceasta noapte il faceau fragil.Avea ochii bulbucati, inrositi si din coastele lui tasnea sange.Simturile insa nu-i fusesera aruncate, inca simtea cand un alt seen de-al lui era prin preajma.Se intoarse numai decat si zari un semen.Recunostea acea privire dornica de a ucide, cum nu, doar o simtise pe propria piele.Baga imediat de seama schibarea de pe chipul ei,ah si durerea era insuportabila, incepuse sa saliveze de pofta stomacu-i macina in gol.In seara aceea cand zarise luna,adulmecase hrana, carnea proaspata simtise chiar ca i se inmoaie picioarele de pofta si doar nu era mort de foame dar facuse loc pentru inca un ospat.
"E atat de usor sa ademenesti un om,sa stii numai cu ce-l poti momi mai usor!"

Dar momentul de acum nu era la fel ca cel de atunci, acum era profesor, cu timpul invatase sa se controleze, si totusi pofta era prea mare.Nu putea sa nu se gandeasca, trebuia sa le scape pe elevele sale, insa... pofta....
"Ah!"
Se azvarli la gatlejul noului venit, si il rostogolii pana langa un copac , departe de fete.Ochii insangeratii si plini de dorinta le priveau pe fete, simtea cum ospatul era aproape.Instinctele animalice ii scapasera de sub control,era convins, pofta era prea mare,insa in acel moment durerea era mai mare ca orice, acele gheare care ii fusesera infipte in coaste acum dadeau roade, lupii erau stafisfacuti si disparusera in padure, acu lupta se dadea intre cei doi oameni-lupi condusi de aceleasi instincte animalice.Jacques se ridica in patru labe, dupa ce ramase cateva mintue la pamant, era acum in pozitia de atac avea de gand sa le apere pe fete.Cerul nu mai era asa de senin ca atunci cand venise in padure, era acum acoperit,nu in totalitate, de nori, stia ca trebuie sa mai traga putin de timp pana ce luna se va pierde intre nori, si cei doi vor revenii la normal.

Cyngatia urlã de durere, ghemuindu-se pe solul îmbibat de sângele celor doi oameni-lup. Trebuia sã lupte în continuare.. dar nu putea.. tremura din toate încheieturile, acoperindu-ºi botul cu labele din faþã. Scâncea încontinuu, pe un ton înalt.. nu mai suporta foamea ºi nici disperarea care pusese stãpânire pe ea. Primi o loviturã în coaste, care o propulsã într-un copac, ºi urlã din nou, simþind cum coastele îi pocneau, poate rupându-se. Se ridicã pe picioarele din spate ºi se aruncã cãtre profesor, apucându-l de laba din faþã ºi aruncându-l cât colo. Se dãdu în spate ºi sãri, încleºtându-ºi fãlcile în jurul gâtului vârcolacului, în timp ce-l þinuia la pãmânt cu toatã puterea pe care o avea.
Nu mai putea rezista mult..
Continua sã muºte gâtul omului-lup, sfâºiindu-i pielea ºi carnea fãrã prea mare dificultate.. trebuia.. trebuia sã se hrãneascã.. le privi pe eleve, apoi se uitã din nou la profesorul cu care se lupta.. sfâºia.. gusta carnea de om-lup ºi sângele.. Era ghidatã doar de instinctele animalice.. nu-i mai pãsa de nimic, de absolut nimic.

Era prins in jocul durerii, al foamei al poftei, si tentat sa ucida. Nu vroia faca asta, putea dar nu vroia, trebuia sa reziste acelei lupte insangerate, pline de durere si dorinta.Gatul ii sangera, pielea ii era safasiata, privi agil spre luna, care usor-usor se facea disparuta. In acele clipe stia ca trebuie sa traga de timp sa o tina departe pe fata pana ce acel bleste disparea, o prinse cu labele din fata si o strangea cat putea de tare, luna se strecura din ce in ce mai mult.

Un urlet tasni din pieptul profesorului, in timp ce blestemul incepu sa dispara, pana ce revenii la normal,tinea ochii inchisi simtea cum mainile atingeau ceva fin,ud...placut. Nu vroia sa ii deschida,nu stia ce anume statea acum in bratele sale, prefera sa ii tina inchisi inca 2 minute.

Corpul începea sã-i revinã la normal, deºi era plin de rãni însângerate ºi ea avea câteva oase rupte. Cygnatia urlã de durere atunci când transformarea în om fu completã - clipi, deschizându-ºi ochii, realizând cã era þinutã în braþe de omul-lup pe care aproape îl omorâse..
- N-nu am vrut sã fac n-nimic.., murmurã ea, tremurând.
κi simþea corpul rigid, iar sângele i se prelingea în ochi, împãienjenindu-i privirea. Încercã sã se miºte, dar un junghi de durere îi strãbãtu întregul corp.. scânci, fãrã sã mai vrea sã se miºte, cãci chinul pe care îl simþea era un preþ prea mare.. luna era acoperitã complet de nori, dar putea oricând sã se arate din nou, sã-i forþeze pe cei doi oameni sã se transforme în vârcolaci din nou.
Pãli, rãnile de pe faþa sa fiind mai evidente ca niciodatã în timp ce privea razele lunii pe pãmântul din apropierea lor.
- Domnule.. ãã.. profesor, luna! exclamã ea, atingându-l uºor pe profesor pe braþ. Va apãrea.. continuã ea, calmã, dar îngrozitã de acel lucru.
Privi cum luna apãrea din ce în ce mai mult, neºtiind cã putea cauza mai mult haos decât bine.