Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 … 5 6 7 8 9 … 16 Next »

/ Harry Potter si Sarpele Mistic (+16)

Salut! Stiu ca sunt nou pe forum. Sper sa nu ma priviti cu ura ca pe un intrus sau asa mai multe despre mine o sa aflati pe parcurs. O sa postez primul capitol al fanfic-ului meu, daca va place, va dau link-ul blog-ului unde il postez. In speranta ca ne vom intelege bine, sa-i dam drumul .


Anul al cincilea al lui Harry la Hogwarts. Harry primeºte un ºarpe care are Ochiul interior. Hermione e prinsã între Ron ºi Harry, care e prins între ea ºi Ginny, care e prinsã între el ºi Draco Malfoy, care e prins între ea ºi loialitatea faþã de tatãl sãu. Plus: o profeþie, pregãtire pentru Animagus, un Club de Duel, Pensivul lui Snape, kilts, uriaºi, eliberarea spiriduºilor de casã ºi multe altele!

Atenþie! Vã recomand sã aveþi vârsta de minim 16 ani pentru a citi aceastã carte. Situaþii posibile: sex, violenþã, droguri, terorism, asasinate, limbaj obscen si scene erotice.

Spoilers: HPs Piatra Filozofoalã, HPs Camera Secretelor, HPs Prizonierul din Azkaban, HPs Pocalul de Foc.

Disclaimer: Acest fanfic se bazeazã pe situaþiile ºi caracterele create ºi deþinute de JK Rowling. Nu sunt produºi bani din aceastã creaþie si orice violare a drepturilor de autor a fost neintenþionatã.

Bine-nþeles cã mã bucur de orice comentariu, le citesc pe toate ºi dacã am timp raspund la ele. Orice comentariu sau criticã scrisã cu bun simþ va fi cititã ºi eventual discutatã.


Harry Potter si-ar fi dorit sa doarma pana tarziu in acea dimineata. Era deja in a doua saptamana de cand se intorsese pe Aleea Boschetelor, ca sa isi petreaca vara impreuna cu unchiul, matusa si varul lui: Familia Dursley. Harry era probabil cel mai vestit vrajitor din vremea lui, poate doar in afara de Lordul Intunecat care i-a ucis parintii. In loc de un somn lung si linistit, fu trezit dis de dimineata de strigatele facute de catre o echipa de muncitori angajata de matusa lui pentru a redecora gradina. Harry mormai prin somn, isi tranti perna pe cap si incerca sa doarma mai departe. Dar acum incepea din nou sa isi aminteasca evenimentele care s-au petrecut cu putin timp in urma. Fusese martor la intoarcerea Lordului Intunecat, Voldemort. Unul din tovarasii lui din Turnirul Tri-Vrajitor fusese ucis, iar Harry avea destul de des cosmaruri in care revedea moartea lui Cedric Diggory.

Realizand ca orice ar face nu mai poate sa doarma, se ridica din pat si primul lucru pe care il facu fu sa se duca la oglinda. De aceasta data observa ceva schimbat: par facial! Poate pana la sfarsitul vacantei va avea ocazia chiar sa se rada! “Oare in lumea magica exista lame de ras fermecate? Cu care sa nu te tai cand te barbieresti?” se intreba Harry, pufnindu-l rasul cand se gandea la unchiul lui care de mai multe ori pe saptamana venea dis de dimineata la masa cu plasturi si vata pe fata, injurand de mama focului. Cate-odata ii cadeau plasturii in omleta, si el manca mai departe, fara sa observe, fiind afundat in ziar. In astfel de momente o intreba pe Petunia, matusa lui: “Petunia draga, ce ai pus in ouale astea azi dimineata? Au o aroma minunata!”. Harry incerca sa nu se inece cu mancarea in timp ce isi ascundea rasul.

Harry isi spuse singur “Buna dimineata!” si observa o noua schimbare: vocea. Desigur, vocea lui se schimbase pe parcursul anului trecut, dar el fusese atat de afundat in Turneu, incat lasase astfel de maruntisuri la o parte. Incerca sa cante cateva versuri, alese insa o melodie putin cam complicata pentru vocea lui aflata inca in schimbare: „Country roads, take me home to the pla-”, dar vocea lui suna ca o combinatie intre un pitic de gradina pe care s-a asezat un dragon si o pisica care tocmai a primit un sut. Dintr-o data afara se lasa linistea. Dupa ce au trecut doua minute bune, auzi din nou voci:

„Hei, Dick, ce dracu o fi fost aia? Suna de parca era o pasare decapitata.” spuse o voce.

„Nu stiu sigur Trevor, dar am impresia ca a incercat cineva sa cante.” raspunse cel care raspundea la nimele de Dick.

Lucratorii is reluara munca, urland unii la altii si ca un dirijor in fata corului, se auzea matusa lui care critica tot timpul lucrul. Fabrica de burghiuri a lui Vernon Dursley mergea foarte bine iar acesta ii propuse matusii Petunia sa isi redecoreze gradina pentru a impresiona Clubul Peluzelor din care facea parte. Angajase un designer pentru gradina, al carui plan il urmau lucratorii, dar acum petrecea fiecare minut razgandindu-se si disperand-u-i pe bietii muncitori.

Harry isi trase pe el un tricou negru si o pereche de pantaloni scurti cobora la micul dejun. Se aseza la masa cu un pahar de suc de portocale, o banana si o felie de paine prajita. Dudley fusese ridicat de la nivelul unui grapefruit la masa pentru ca se tinuse mai bine de cat se asteptasera de dieta in timpul anului trecut la scoala. In ochii lui Harry, acesta parea mai mic si chiar un pic musculos. De cand se intorsese de la scoala, Dudley se purtase cu Harry intr-un mod chiar politicos. Desigur, Dudley o dadea inainte cu fata pe care vroia sa o impresioneze in septembrie cand se intorcea la scoala, dar lui Harry ii era interzis sa foloseasca magia in afara scolii, si acesta ar fi fost cam singurul lucru care il putea face pe varul lui sa taca.

Intr-un final, matusa Petunia aparu la micul dejun lasand lucratorii sa munceasca in liniste. Dar linistea de la masa micului dejun nu dura mult, cand o bufnita mare strabatu bucataria si se aseza pe scaunul unchiului Vernon si intinzandu-i piciorul pentru ca acesta sa ia cele doua pergamente. Panicat, Vernon Dursley se ridica de pe scaun si se dadu inapoi, urland: „Harry! Ce dracu vrea?”

Oftand la fobia unchiului Vernon pentru magie, Harry se duse la bufnita, lua cele doua scrisori si strecurand bufnitei niste sunca in acelasi timp. Se uita la pergamente; unul le era adresat matusii si unchiului sau si parea scrisa de catre nasul lui, Sirius Black, iar cealalta parea sa ii fie adresata lui, purtand sigiliul scolii Hogwarts. Bufnita tipa fericita. Indeplinidu-si datoria, si fara sa primeasca instructiuni ca sa astepte un raspuns, bufnita zbura inapoi prin fereastra deschisa. Auzi strigatele uimite ale lucratorilor, si isi dadu seama ca si la venirea bufnitei trebuie sa fi reactionat la fel, dar atunci era prea preocupat ca sa observe.

Ii inmana unchiului sau scrisoarea de la nasul sau, Sirius Black, care era un fugitiv in lumea magica, din cauza ca fostul sau prieten, Peter Pettigrew (servitorul cu mana de argint al lui Voldemort, cunoscut si sub numele de Wormtail) i-a inscenat cu succes propria lui moarte si a unei strazi pline de Incuiati (comunitatea non-magica). De cand le-a spus unchiului si matusii sale ca avea un vrajitor evadat pe post de nas, situatia i se imbunatatise. Unchiul si matusa lui incepura sa il trateze mai bine.

Unchiul sau deschise scrisoarea si citi incepand cu o expresie exasperata (expresia pe care o purta ori de cate ori isi pierdea timpul cu Harry), se schimba in perplexa, trecu la surprinsa si chiar la spaima. Harry inca nu isi deschise scrisoarea de la Hogwarts; se intreba ce ar fi putu sa ii scrie nasul sau ca sa sa il faca pe unchiul Vernon sa reactioneze asa. Unchiul Vernon ii intinse scrisoarea lui Harry, parand prevazator ca sa nu il atinga, de parca Harry ar fi putut sa explodeze la atingere. Harry citi scrisoarea:

Draga Dl. si Dna. Dursley,

Va scriu pentru ca sunt ingrijorat in privinta lui Harry. Mi-as dori sa il am langa mine si sa am eu insumi grija de el, dar dupa cum stiti, statutul meu legal in randul comunitatii magice face acest lucru imposibil; chiar daca reusesc in continuare sa scap de autoritati, calatorind cu cel mai vestit tanar vrajitor in lume m-ar face sa apar putin cam suspect, si nu va ajuta cu nimic la siguranta lui Harry. Directorul de la Hogwarts e de parere ca e cel mai sigur sa stea cu voi in aceasta vara, dar va avertizez sa nu il chinuiti sau sa ii stresati viata, deoarece a avut destule griji in anul scolar trecut.

Harry s-ar putea sa nu va fi spus despre asta, pentru ca e foarte modest, dar el e castigatorul Turnirului Tri-Vrajitor care a fost tinut la scoala lui in acest an pentru prima data dupa peste un secol si e cel mai tanar castigator din toate timpurile. Un alt motiv pentru care nu v-ar fi spus despre asta ar fi nu modestia, ci pentru ca nu vrea sa isi aminteasca ce s-a intamplat la sfarsitul Turnirului, cand a fost transportat intr-un loc unde acelasi vrajitor intunecat care i-a tradat parintii se pregatea sa il reinvie pe Lordul Intunecat care i-a ucis.

Harry a vazut multe lucruri oribile in acea zi, inclusiv cum un camarad de scoala a fost ucis in fata ochilor lui. S-a duelat cu insusi Lordul Voldemort si a scapat cu viata, intorcandu-se cu corpun neinsufletit al colegului sau, pentru ca parintii sai sa il poata jeleasca si sa ii faca o inmormantare ca lumea. A facut mai mult decat multi vrajitori adulti ar fi putut – sau ar fi facut – si m-a facut sa fiu foarte mandu de el, pentru taria si maturitatea lui mentala cat si pentru talentul lui magic. Toate semnele il arata pe Harry intr-o zi ca fiind un vrajitor foarte puternic si formidabil. Va rog sa il tratati cum trebuie – nu va fii in scoala pentru totdeauna.

Voi veni sa il acompaniez pe Harry la cumparaturile pentru scoala cu putin inainte de sfarsitul vacantei de vara si sa il duc la tren pe intai septembrie.

Sirius Black

Unchiul sau il privi cu ochii stransi: „Si mai exact cum te va racunoaste toata lumea ca fiind faimosul Harry Potter?”. Harry isi stranse buzele intr-o linie si si isi ridica parul de pe frunte pentru a dezvalui cicatricea. Vernon isi stranse si el buzele intr-o linie dreapta si mormai „Ah, da.” Se aseza din nou pe scaunul lui, acum ca bufnita nu mai statea pe el si se rasti la harry, „Asa deci! Esti super-vedeta-castigatoare a Turnirului! Tre’ sa crezi ca esti Mana lui Dumnezeu pentru magie!”. Harry ramase surprins; in mod normal unchiul sau evita cuvantul care incepea cu M. Dar atunci, nu ar trebui sa fie surprins ca unchiul sau incerca sa il intele. Se purta de parca nu ar fi citit in scrisoare partea despre modestie si incercarea lui de al uita pe Cedric…

Cedric Diggory fusese celalalt campion de la Hogwarts, Adevaratul Campion Al Hogwarts-ului, proclamau insignele pe care unii din ceilalti studenti le purtau cu un an in urma, insigne care, cand eau apasate, afisau „POTTER PUTE” cu litere verzi care ar fi trebuit sa fie in contrast cu ochii lui (care erau mai mult ca smaraldul). El impreuna cu Diggory au ajuns in ultima runda a Turnirului la egalitate pentru primul loc. Fusese cu atat de putin timp in urma incat harry inca putea sa simta greutatea corpului neinsufletit al lui Cedric, inca putea sa vada privirea fixa de pe fata lui inghetata, ochii albastria pentru totdeauna goi si nevazatori…

Harry se straba la unchiul lui dar nu indrazni sa spuna nimic; inghitea raspunsuri obraznice care ar fi putut sa insemne incuiatul in camera lui pentru intreaga vara cu obiectele sale magice incuiate din nou in nisa de sub scari. Doar pentru ca unchiul sau era plin de el si nu rata ocazia sa il provoace, credea ca toata lumea era la fel. Harry vazu ca Dudley se uita la el cu ceva asemanator cu respect temator.

„Asa deci!” spuse unchiul lui intr-un final, „Sa nu imi stai in drum in vara asta, e tot ce iti cer!” Ii pasa scrisoarea nevestei sale si pleca la munca, gata sa ii iasa aburi pe urechi, de parca s-ar fi hotarat sa urmeze sfatul lui Sirius si isi inghiti cateva cuvinte care ii stateau pe limba. Dudley reusi sa puna mana pe scrisoare de la mama lui, care se duse la fereastra ca sa urle din nou ceva la muncitori.

Harry isi aduse aminte dintr-o data ca tinea in mana o scrisoare pentru el si o deschise, fara sa isi poata opri un zambet pana la urechi cand citi:

Scoala Hogwarts de Farmece si Vrajitorii

Director: Albus Dumbledor

(Ordinul lui Merlin, clasa I, Mare Vrajitor, Seful Vrajustitiei,

Confederatia Internationala a Vrajitorilor, etc.)

Draga Dl. Potter,

Ca sefa a casei tale, sunt fericita sa te anunt ca te-am numit prefect, incepand cu noul semestru care va incepe pe intai septembrie. Este o responsabilitate pe care stiu ca nu o vei trata cu usurinta, dosarul tau vorbeste singur. Vei fi responsabil de ceilalti studenti cand nu sunt prezenti profesorii, se este asteptat de la tine sa respecti toate regulile scolii si indicatiile din aceasta scrisoare. Aceasta este o pozitie de conducere importanta. Nu ne asteptam decat la ce e mai bun de la prefectii nostri. Ambii tai parinti au fost prefecti, si stiu ca ar fi fost mandri de tine.

Ca prefect, vei avea acces la anumite facilitati ale scolii care nu sunt disponibile majoritatii studentilor si deasemenea va trebui sa participi la intalniri cu toti ceilalti prefecti, care vor fi conduse e catre Seful si Sefa de Promotie, care vor fi Roger Davies din Casa Ravenclaw si Alicia Spinnet din propria ta Casa Griffindor.

Felicitari, Harry! Astept cu placere sa iti urez bun venit ca prefect pe intai septembrie.

Toate cele bune a ta sincera,

Minerva McGonagall

Directoare Adjuncta.

Harry se uita la lista cu ceilalti prefecti din anul cinci care era anexata.

Griffindor

Hermione Granger

Harry Potter

Hufflepuff

Hannah Abbot

Ernie MacMillan

Ravenclaw

Mandy Brocklehurst

Evan Davies

Slytherin

Millicent Bulstrode

Draco Malfoy

Malfoy! Harry se stramba; ar fi trebuit sa o stie, totusi. Desigur ca Snape l-ar alege pe Malfoy sa fie prefect! Severus Snape era Maestrul in Potiuni si sef al Casei Slytherin. Era de parere ca Malfoy nu ar putea sa faca nimic gresit; de asemenea credea ca Harry nu putea sa faca nimic bine. Nu era prea surprins de prefectii de la Hufflepuff; o stia pe Hannah si pe Ernie de la orele de Ierbologie, dar nu o cunostea pe Mandy Brocklehurst deloc si tot ce stia despre Evan Davies era ca este fratele lui Roger Davies si de asemenea ca era in echipa de Quidditch a Casei Ravenclaw.

„Sunt prefect,” spuse el simplu matusii si varului sau, incercand sa nu para prea multumit. Matusa lui se stramba.

„Tu! Prefect!”

Harry nu putu sa nu arate ca fusese ranit cand spuse: „Mama si tatal meu au fost prefecti. De fapt, mama si tata au ajuns chiar Sefi de Promotie.”

Matusa lui lua o atitudine severa. „Nu vreau sa aud despre parintii tai. Sau despre-despre-scoala aia a ta,” spuse ea, de parca termenul de scoala nici nu era cuvantul potrivit.

Harry duse scrisoarea sus in camera sa, aducand si niste sunca ciordita pentru Hedwig si intrebandu-se cu cine ar putea sa imparta vestile bune. Se gandi la cel mai bun prieten al lui, Ron Weasley, dar totusi, Ron nu a fost numit perfect, asa ca asta nu ar fi fost tocmai cu tact. A cam uitat partea din scrisoarea lui Sirius care mentiona modestia lui; era doar foarte fericit si vroia sa spuna cuiva care ar fi fost fericit pentru el. Ar fi putut sa ii scrie o scrisoare Hermionei, care vizita Insulele Grecesti impreuna cu parintii ei, dar ea probabil va primi propria ei scrisoare de prefect si va stii totul despre asta, daca nu stia deja. Dupa Grecia, familia Granger vor pleca mai departe sa il viziteze pe Viktor Krum si familia lui in Bulgaria. Ea l-a cunoscut pe Viktor cand el a trebuit sa vina impreuna cu directorul sau de la alta scoala, Durmstrang, sa concureze in Turnirul Tri-Vrajitor. Viktor a fost campionul de la scoala sa si a salvat-o pe Hermione din lacul de pe taramurile scolii in timpul unei probe a Turnirului. Harry ar fi putut sa ii scrie Hermionei o scrisoare, sub pretextul ca o felicita pe ea ca a fost numita prefect.

Apoi ii pica fisa: Hagrid! Scoase niste pergament si o pana si niste cerneala din cufarul dezordonat si se aseza la birou pentru a scrie o nota scurta lui Hagrid si sa ii spuna ca urma sa fie prefect; el stia ca Hagrid nu ar fi crezut ca se da mare sau ca isi da aere, el va fi sincer fericit pentru Harry. Hagrid era unul din cei mai buni prieteni ai lui, un semi-urias care fusese exmatriculat de la Hogwarts in cel de-al treilea an pentru ca fusese presupus ca el ar fi deschis Camera Secretelor (ii fuses inscenat de catre insusi Voldemort, care cu cinci zeci de ani in urma fusese un simplu stundent cu numele de Tom Riddle). Dupa aceea, Hagrid fuses angajat ca pastrator de chei si paznic al vanatului la scoala, unde a ramas inca de atunci. A fost Hagrid cel care a venit sa il ia la Hogwarts inca de cand avea unshpe ani si nu stia ca e vrajitor sau ca parintii lui au fost asasinati de Lordul Intunecat, si nu ai murit intr-un accident de masina, asa cum ii fusese spus de catre matusa si unchiul lui (intr-un ton extrem de nasol, de parca era doar vina lor si ca au meritat-o cu varf si indesat).

Termina nota catre Hagrid si o lega de un picior al lui Hedwig, dandu-i si restul de sunca inainte de a zbura, auzind din nou un strigat din partea gradinarilor alarmati de inca o bufnita care zboara in timpul zilei. Uups, se gandi Harry. Nu ar fi trebuit sa fac aia. Matusa petunia iar o sa faca crize…

Nu era tocmai sigur unde o sa il gaseasca Hedwig pe Hagrid, dar era sigur ca oriunde era il va gasi cu siguranta. Harry stia ca Dumbledore il trimise pe continent intr-o misiune diplomatica care consta in a vorbi cu uriasii si a-i urni impotriva lui Voldemort., acum ca se intorsese. Voldemort conta ca uriasii sa fie de partea lui si Dumbledore stia ca trebuie sa faca ceva sa garanteze loialitatea lor inainte ca Voldemort sa ajunga la ei. Dumbledore era de asemenea ingrijorat de garzile care pazeau Azkaban, inchisoarea vrajitorilor si se temea ca Voldemort va gasi o cale de ai atrage de partea lui. Azkaban era inchisoarea unde nasul lui Harry – Sirius – fusese inchis – fara proces – timp de doisprezece ani, inainte de evadarea lui fara precedent. Dementorii erau ingrozitori si cu ceva timp in urma ii dadeau cosmaruri lui Harry; in al treilea ani, cand invata despre Bongi (care se transformau in ceea ce se temea acea persoana cel mai mult), Bongul lui se transforma intotdeauna intr-un Dementor. A invatat sa il combata conjurand un Patronus. Avea sentimentul ca zilele astea, daca ar fi intalnit un Bong, nu s-ar mai fi transformat intr-un Dementor…

Harry se intreba daca Hagrid a auzit ceva despre mama lui, Fridwulfa, o uriasa cu o reputatie sangeroasa care l-a lasat pe el si pe tatal sau cand Hagrid era inca foarte tanar. Uriasii aveau in general o reputatie foarte proasta si le erau asumate cateva din cele mai nasoale ucideri in masa a Incuiatilor in timpul terorii conduse de Voldemort. Harry spera ca Dumbledore ar putea sa faca intr-adevar alianta cu uriasii, desi el nu era sigur ca trebuie sa fie de aceeasi parte cu asa niste creaturi ucigase. Mai bine decat sa fie de partea lui Voldemort, se gandi.

Dupa ce o expedie pe Hedwig cu scrisoarea catre Hagrid, se uita prin camera, in cautarea unei idei, ce ar putea sa faca, de vreme ce nu dormea tarziu pana la urma. Auzi alte zgomote in gradina si se duse la fereastra sa vada. Lucratorii sapau o groapa destul de mare pentru un bazin artificial. Harry se uita pentru cateva minute, apoi se hotara ca mai bine ar merge afara sa vada mai bine. Privind sapatorii parea o idee mai buna decat sa stea in camera lui dorindu-si sa poata sa fuga si sa urle „Sunt Prefect! Sunt Prefect!” din fundul plamanilor.

Iesi afara pe usa de la bucatarie si gasi un loc unde sa stea fara sa deranjeze si sa priveasca lucratorii cum carau pietre si folosind unelte de masurare, consultand liste si alte planuri. Lucrau deja de cam doua saptamani, dupa cum ziceau unchiul si matusa lui. Gradina deja arata complet transformata in ochii lui Harry. Dupa o vreme, deveni nelinistit si il intreba pe Dick, sefu’, daca au nevoie de inca o pereche de maini. Simti cum Dick ii examineaza bratele slabe. El spuse: „Es’ sigur ca vrei’s lucri? Nu’i chiar ase di usor.”

Harry il asigura ca era pregatit de munca si gata sa mute si sa ridice orice i s-ar fi spus, savurand camaraderia si integrarea in lucru manual cu oameni pe care nu ii cunostea si care il tratau ca pe un copil slabanog si bun de batjocorit, dar care in curand ii oferira un respect surprinzator, dupa ce vazura cu cata dorinta de munca si indarjire isi lua in serios activitatea. Ceilalti fura de asemenea surprinsi de forta lui si de ceea ce era in stare sa faca. „Poate pana la urma am niste muschi”, se gandi Harry, in timp ce care o piatra mare dintr-o parte in cealalta a gradinii.

El lua pranzul impreuna cu muncitorii, dintre care o parte isi dadura jos tricourile in fata soarelui fierbinte, sau se intinsera pe pamant pentru a absorbi caldura soarelui. Harry se hotara sa faca la fel, lasandu-se tachinat de glumele referitoare la orbirea tuturor cu pielea lui palida. Intr-o saptamana, paliditatea lui era deja de domeniu trecutului si lipsa muschilor sai vizibili incepea si ea sa fie de domeniul trecutului, dupa ce munca incepu sa ii modifice corpul.

Dupa o saptamana de munca impreuna cu ceilalti lucratori, ramase surprins de catre un mic sarpe de gradina sasaind pe langa el in timp ce statea intins pe spate la soare dupa pranz. Sarpele ii atrase atentia pentru ca vorbea si el putea sa inteleaga fiecare cuvant pe care il zicea.

Sarpele mormaia: „Gaseste-ti o casa perfecta si urmatorul lucru pe care il vezi e ca e asaltata de tot felul de oameni, tropaieli peste tot si pe deasupra imi si sapa paturile mele preferate din flori…”. Desi stia inca din al doilea an de scoala ca e Reptomit (cineva care intelegea si putea vorbi limba serpilor) nu se gandi prea des la asta. Foarte rar avuse contact cu serpii. Totusi vorbi cu sarpele acum.

„Imi pare rau pentru asta. Ideea matusii mele. Mi-e teama ca s-ar putea sa mai dureze inca cateva saptamani.”

Sarpele se opri din miscarea sa si isi ridica capul si paru – daca se poate ca un sarpe sa faca asta – sa aiba o expresie socata pe fata. „Ce ai zis?”

„Am zis ca a fost ideea matusii mele. Sa iti deranjeze casa in galul asta. Daca vrei, as putea sa te ajut sa iti gasesti o alta gradina unde sa stai.”

„Nu,” zise sarpele, „ce vroiam sa zic e ca nu am mai vorbit niciodata cu un om in propria mea limba. „Am auzit oameni vobind in limba oamenilor inainte. Dar niciodata a mea.”

„Oh,” spuse Harry, sasaind, „Sunt un Reptomit. Merg in al cincilea an la o scoala de vrajitori. Cand eram un bebelus, un vrajitor foarte puternic care era de asemenea Reptomit a incercat sa ma ucida si a esuat si unele din abilitatile lui s-au transferat la mine. Dar nu prea ajung in preajma serpilor, asa ca am tendinta de a uita ca pot.”

„Am auzit de vrajitori, si am auzit legende de vrajitori care puteau sa vorbeasca Limba Serpilor, dar nu am crezut niciodata.”

„Pai e destul de rara. O data am vorbit cu un sarpe boa constructor. Mi-a zis ca nu a mers niciodata in Brazilia. Traia intr-o gradina zoologica, dar l-am eliberat din greseala.”

„Ce e un boa constructor?” intreba ea. Facu o pauza: „Ei se uita la tine.” il informa sarpele dintr-odata. Dupa care se tara intr-un boschet. Harry se uita in sus pentru a vedea intreaga gasca uitandu-se la el de parca a innebunit. Dupa un minut, realiza ca de fapt ei nu au auzit ce vorbea cu sarpele, ei au auzit doar sasaieli. Chiar si pentru urechile lui, cand vorbea Limba Serpilor, suna mai mult a sasait, desi creierul sau transforma aproape instantaneu sunetele sasaite in cuvinte. El putea vorbi Reptomita doar cand era confruntat cu un sarpe. Harry zambi rusinat catre ei.

„Pai.. Tre’ sa vorbesti cu ei in limba lor”, spuse el redicand din umeri. Urma o liniste perplexa, apoi Dick isi lasa capul pe spate intr-un ras nestingherit, care era un semnal pentru ceilalti ca si ei puteau sa rada. Harry rase cu ei. De fapt, el spuse adevarul; vorbea cu sarpele in propria lui limba. Cat lucra in dupa amiaza aceea, trase cu ochiul dupa ea, dar nu o vazu. In fiecare noapte dormea zgomotos, invartindu-se in pat cu muschii durandu-l, dar macar acum avea niste muschi. Si nici pielea nu ii mai era de culoarea pergamentului. Era ferciti ca avea o activitate fizica care sa ii indeparteze gandurile de la Voldemort.

Foarte devreme in dimineata urmatoare, inainte ca cineva sa fie treaz, il dobora in sfarsit tentatie de a ii scrie Hermionei despre faptul ca era Prefect si se pare ca si pe ea o dobora tantatia, caci bufnita ei aparu in dormitorul lui Harry la cinci minute dupa ca hedwig pleca sa ii duca scrisoarea.

Draga Harry,

Felicitari ca esti Prefect! Desigur, am sperat ca eu voi fi unul dintre ei si am avut o presimtire ca dintre toti baietii din anul cinci, vei fi tu.

Harry spera ca nu i-a scris acelasi lucru lui Ron; el era foarte simtitor in privinta comparatiei cu fratii lui mai mari, dintre care doi au fost Prefecti si apoi Sefi de Promotie.

Mama si tata si eu ne distram de minunte pe Insulele Greciei. In cateva saptamani mergem in Bulgaria ca sa vizitam familia lui Viktor. Ei traiesc in Sofia, capitala Bulgariei. Poate ma ajuta Viktor sa imi imbunatatesc tehnica de zbor pe matura. A primit un job de Cautator de rezerva la – ghici ce echipa? The Chudley Cannons! Ron ar trebui sa fie foarte fericit in privinta asta!

Harry avu o puternica presimtire ca Ron va fi exasperat in legatura cu asta; fusese destul de agitat ca Hermione si Viktor Krum au mers impreuna la Bal de Craciunul trecut si abia la sfarsitul anului se hotara in sfarsit sa ii ceara lui Krum un autograf. Krum fusese starul la Cupa Mondiala de Quidditch in timpul verii trecute. Quidditch era un sport vrajitoresc jucat pe maturi si Harry juca pe post de Cautator pentru echipa propriei sale case la scoala. Se uita in jos si termina de citit scrisoarea Hermionei.

Deci, de vreme ce Viktor va lucra in Anglia, ne putem intalni in Hogsmeade in weekendurile cand avem voie sa merge in sat. Tu nu crezi ca vor anula vizitele in Hogsmeade acum ca s-a intors Stii-Tu-Cine, nu-i asa?

Uite o poza cu mine si parintii mei in Parthenon. Urmeaza sa mergem in Corfu. Te rog sa ai grija de tine si spune-i de urgenta lui Dumbledore si lui Sirius daca te doare cicatricea sau orice ar putea indica magie neagra. Mi-e dor de tine.

Dragoste de la Hermione.

Harry se uita la poza pe care ea a inclus-o; era o poza Incuiata, oamenii nu se miscau in ea. Hermione statea impreuna cu parintii ei in fata unui templu grecesc, abii parinti cu bratele in jurul ei, fetita lor cea mica care nu mai era asa de mica. Hermione purta un top alb mulat si o rochita subtira care asorta. Mainile si picioarele ii erau foarte bronzate, apoi el observa ca ea si-a taiat parul; era destul de scurt, acoperindu-i capul intr-un mod liber si totusi mai ordonat decat in mod normal. Frizura ei mai scurta parea se potriveasca perfect cu ondulatiile parului ei, incat aproape ca nu o recunoscuse la inceput. Dar dupa o examinare mai atenta, putu sa spuna cu siguranta ca era ea dupa linia fetei, dupa nas si dupa felul cum zambea ca era ea. Ea purta ochelari intunecati impotriva soarelui arzator din Grecia si parea foarte fericita, bucurandu-se de o excursie in Insulele Greciei impreuna cu ai ei. Harry isi opri respiratia pentru o secunda si se gandi „Sper doar sa fie in siguranta. Daca Voldemort incearca sa ajunga la ea in timp ce calatoreste?

Harry ii mentionase lui Sirius ca era ingrijorat ca Voldemort va incerca sa il oblige sa faca ce vrea el prin Ron si Hermione. Sirius fu de acord ca era un pericol, dar isi lua o atitudine de om-trai-si-om-vedea si promise sa controleze discret pe fiecare in timpul vacantei de vara.

Apoi se uita surprins cum bufnita lui Ron, Pigwidgeon, zbura in camera cu o scrisoare. Bufnita lui Ron era foarte mica si putea fi tinuta in palma unei maini si era foarte entuziasta, dar nu era extraordinar de folositare ca bufnita de posta, pentru ca nu putea sa care nimic cu adevarat mare. Pig falfai entuziasta in jurul camerei timp de un minut, in timp ce Harry incerca sa o prinda si sa ii smulga scrisoarea pe care o expedia. Cand avu in sfarsit scrisoarea in mana, se aseza pe pat sa o citeasca.

Draga harry,

Pai, felicitari ca esti Prefect. Hermione mi-a scris si mi-a spus. Iti vine sa crezi Malfoy a fost ales? Va fi un porc si mai nesuferit decat era inainte – daca asa ceva se poate.

Stiai ca Hermione se duce sa-l viziteze pe Krum? Si ca va juca pentru The Cannons? Eu ma simt ca la inchisoare; noi nu mergem nicaieri niciodata. Calatoria aia de acum cativa ani in Egipt a fost un concurs pe care l-am castigat. Si acum nici macar nu mai avem scuza sa mergem in Romania sau Egipt ca sa ii vizitam pe Bill si pe Charlie, pentru ca isi iau concediu si stau aici pentru un timp. Dumbledore s-a gandit ca nu ar fi o idee rea. Si totusi EA se plimba in jurul Insulelor Greciei si se duce sa viziteze un vrajitor care tocmai a absolvit o scoala unde SE PREDEAZA magia neagra.

Oricum, Sirius a zis ca o sa te ia la sfarsitul verii si o sa te aduca aici cu Autobuzul Salvator. Apoi putem sa mergem de aici la cumparaturi cu Pudra Floo. Tata face rost de masini ale Ministerului ca sa ne duca la tren pe intai septembrie. Nu imi vine sa cred ca tre’ sa stai cu Incuiatii aia pana atunci! Dar Dumbledore zice ca e cel mai bine asa.

Nu am auzit nimic de Hagrid, tu ai auzit? Nu sunt sigur daca vreau ca el sa ii gaseasca pe maica-sa sau pe oricare din ceilalti uriasi. As vrea sa stea in munti si sa nu se implice deloc in razboiul vrajitoresc. Cum e cicatricea ta? Nu te doare, sper. Scrie-mi si spune-mi ce vrei de ziua ta. Nu vedem in august. –

Ron.

Harry puse scrisorile deoparte si puse poza pe noptiera. Ii dadu lui Pigwidgeon ceva de mancare si o expedie inapoi. Era foarte satisfacator cum mergea munca. Harry ar fi putut si chiar fericit sa se apuce de munca asta, daca nu ar fi descoperit niciodata ca e un vrajitor. Incerca sa isi imagineze o viata in care era un Incuiat, complet ignorant vis-a-vis de lumea magica… dar esua. Viata lui era acum atat de diferita de cum era inainte de cea de-a unsprezecea aniversare a sa incat ii parea ca viata in timpul acelor ani cand nu stia era traita de altcineva.

Dupa un mic-dejun rapid, Harry iesi in gradina. Era inca prea devreme, incat nimeni nu aparuse deja si Harry se apuca sa mute bolovani. Dupa vre-o jumatatea de ora, Dick aparu in capatul strazii singur. Harry privi surprins.

„’Neatza, Harry.”

„’Neatza, Dick. Unde’s ceilalti?”

Dick parea de vre-o saizeci de ani, dar Harry ghicea; era la fel de bronzat si musculos cum ar putea fi orice gradinar, cu parul argintiu dat in spate de pe fata si ochii albastri prietenosi. Lui Harry ii amintea din cateodata de Dumbledore cand il vedea. Dick ii puse mana pe obraz si parea gata sa ii dea niste vesti proastea.

„Pai, chestia e ca am primit alt job si e platit dublu pentru a fi terminat rapid. Plus ca matusa ta a – aah, convins oamenii mei sa nu mai lucreze aici.” Se opri si se uita in jur la gradina neterminata. „Dar avem un contract, asa ca eu voi sta aici si voi continua sa lucrez si de cateva ori pe zi o sa trec si pe la oamenii mei ocupati cu celalalt job. Inca mai vrei sa ma ajuti, Harry?”

Harry zambi la el si inclina din cap. „Desigur. Mi-a facut placere.”

Dick ofta si paru sa isi arate varsta adevarata. „Unii au dreptul sa o faca din placere; altii trebuie sa o faca ca sa traiasca.”

Harry rosi, gandindu-se la aurul din contul lui de la Gringitts. Ron era de asemenea foarte simtitor in privinta banilor si era suparat pe Harry ca nu i-a spus ca niste aur de la spiridusi pe care i-l daduse disparuse in ziua urmatoare. Aurul spiridusilor nu era permanent, se pare.

Deci el si Dick se apucara de lucru in gradina, si lucrurile incetinira considerabil. Pe Harry nu il deranja; nu era tocmai incantat de munca in echipa. Dupa ce lucrara doar ei diu pentru cateva zile, i se paru ca intotdeauna a fost asa. Era foarte comfortabil sa lucreze cu Dick; el nu era prea vorbaret. Luasera pranzul impreuna la amiaza, apoi Dick se intinse langa o gramada de pietre si pamant de gradina pentru un pui de somn. Harry isi dadu jos tricoul si se intinse si el pe spate, prajindu-se la soare. Cand veni timpul sa se intoarca la munca, Harry isi puse la loc tricoul pe el si ridica resturile care ramasera de la pranz ca sa le duca inauntru. In timp ce intra pe usa de la bucatarie, el auzi o voce sasaita spunand, „Pietrele vor cadea. Pietrele vor cadea. Pietrele vor cadea…”

Harry se uita in jur, perplex. Era o gramada de pietre intr-un colt al gradinii gata sa fie folosite la bazinul artificial. Harry isi intoarse capul prin gradina, uitandu-se dupa sarpele cu care vorbise inainte. Nu reusi sa il vada. Spunandu-si „Hmmm…” lui insusi, duse gunoiul in bucatarie. Cand iesi afara, Dick se duse langa gramada de pietre ca sa aleaga un puiet cu pamant pe radacini ca sa il planteze langa usa din spate.

Harry era probabil la peste doua zeci de metri cand se intampla; nu ar fi putut sa faca nimic. Gramada se clatina si bolovanii cazura, trantindu-l pe Dick la pamant si acoperindu-i piciorul stang. Harry fugi printre obstacolele care ii stateau in drum ca sa incerce sa ajunga la Dick. Dick zacea pe pamant cu o multime de pietre pe el, transpirata curgandu-i pe fata, aratand de parca ar fi vrut sa urle si se abtinea. Harry ajunse la el, amintindu-si cum isi rupse piciorul in timpul Turnirului. Alta data, ii crescusera la loc toate oasele din brat dupa un meci de Quidditch. Dar el nu avea acces la medicina magica aici, sau macar la magie ca sa isi ajute prietenul sa iasa de sub gramada de pietre. Harry se simti ca si cum ar f fost in transa in timp ce lucra re[ede ca sa dea la o parte pietrele, una cate una de pe sarmanul Dick, care arata palid sub pielea bronzata, muscandu-si buzele si respirand cu greutate. Cu doua saptamani inainte, Harry ar fi avut probleme sa ridice oricare din pietrele pe care acum le azvarlea practic la o parte, fara regrete in privinta aterizarii lor (o parte aterizara pe plante plantate cu grija care vor trebui sa fie inlocuite). In timp ce lucra, el urla matusii si varului sau sa sune la Salvare. Ajunsera in sfarsit cand Harry dadea la o parte ultimele cateva pietre de pe corpul lui Dick.

Harry ii stranse mana lui Dick in timp ce paramedicii ii fixara piciorul si il asezara pe o targa ca sa poata sa il care in ambulanta. El privi ambulanta cum pleca si incerca sa nu se simta responsabil, dar era dificil. Auzise avertismentul si nu facu nimic impotriva; il desconsidera. Era sigur ca a fost vocea unui sarpe pe care o auzise, acelasi sarpe cu care vorbise si inainte. Nici nu baga de seama comentariile matusii sale care se plangea amar de munca care nu fusese dusa la bun-sfarsit si avand accese de furie la vederea plantelor pe care Harry le strivise. Harry se misca usor, ignorand-o la inceput, apoi privind-o in fata fara sa o vada si spunand: „O fac eu”. Ea se uita la el cu ochii ingustati, stransi, ochi care se intrebau ce punea la cale. „Daca ma platiti,” adauga el. Incerca sa se gandeasca la o suma pe care stia ca matusa lui nu poate sa o refuze – nu trebuia sa fie prea avar. „Cinci lire pe zi,” spuse el, ridicandu-se la inaltimea lui intreaga de un metru sapte’s’sase, privind-o in ochi. Era la fel de inalt ca ea acum.

Ea isi stranse ochii si mai mult, cautand smecheria, dar era o suma destul de mica pe care nici macar ea nu putea sa o negocieze. Ea accepta si se intoarse in casa, lasandu-l pe Harry uitandu-se in jur neajutorat, simtindu-se vinovat si singur. Trase cu ochiul repede prin gradina dar nu vazu sarpele si incerca sa cheme usor: „Hai aici sarpe, sarpe…” dar suna a engleza; nu vorbea Reptomita. „Trebuie ca nu e prin preajma,” se gandi el. El lucra restul dupa-amiezii singur, asezand pietrele in colt mai sigur si aprecind pagubele pe care le produse aruncand pietrele in jur cand il descoperea pe Dick.

Colecta cele cinci lire de la matusa sa la sfarsitul zilei, facandu-si un sandwich la cina si intinzandu-se in pat devreme, durandu-l tot corpul. Acum, in fiecare zi, se trezea odata cu soarele, facea dus si se imbraca apoi pleca in gradina sa isi continue munca solitara. La cateva zile dupa ce piciorul lui Dick fusese strivit, Harry se prajea la soare dupa ce luase pranzul cand auzi o voce sasaita in preajma lui.

„Cum e prietenul tau? De ce nu i-ai zis de pietre?”

Harry se uita in jur, apoi vazu sarpele in apropierea picioarelor lui. Ea era lunga cam de doua’s’cinci de centimetri, verde mat, cu ochii stralucitori si pupilele verticale ca ale unei pisici. „O sa fie bine. El o sa fie bine. Eu – nu stiu de ce nu l-am avertizat. Nu mi-am dat seama ca – ca – ”

„Ca serpii au Ochiul Interior?”, sasai ea usor. Harry clatina capul. Cea mai nepreferata materie la scoala era Potiuni, pentru ca nu il suporta pe profesorul Snape. Dar macar simtea ca Potiunile erau folositoare, ca el invata ceva important. Se gandi ca cea mai nefolositoare materie era Previziuni despre Viitor. Profesoara Trelawney parea sa se distreze de minune la fiecare ora petrecand timpul prezicand moartea iminenta a lui Harry. Daca ar fi sa ne luam dupa ea, Harry ar fi trebuit sa moara pana acum de cateva zeci de ori. Harry nu vazu niciodata nimic in Globul de Cristal sau in frunzele de ceai dar parea sa se revanseze la ghicit in stele.

Acum, totusi, Harry era confruntat cu posibilitatea ca sarpele sa spuna adevarul. Si de vreme ce foarte, foarte putini oameni puteau sa inteleaga Limba Serpilor, cine ar fi putut sti ca serpii pot prezice viitorul? Nici macar el nu o crezu; ii paru cat se poate de rau pentru asta.

„Daca ai Ochiul,” ii spuse Harry, „spune-mi: va fi oprit Voldemort?”

„Cine?” sasai sarpele. „Tu nu intelegi. Eu nu pot vedea decat cateva minute in viitor, si doar ceea ce e in imediata mea apropiere. Nu pot prezice lucruri care se petrec la o mare departare. Si nu vad decat o sclipire in viitor; cu cat e sarpele mai mare, cu atat vede mai departe in viitor si la mai mare departare de el.”

Harry avu un gand rapid. „Ai vrea sa mergi cu mine la scoala in septembrie? Este in Nord si e rece, dar as putea – as putea –” Harry se gandi, apoi ii veni o idee. „As putea sa te port in jurul bratului meu ca sa imi absorbi caldura corpului! Ai putea sa fii sarpele meu, pet-ul meu!”

Ea se uita la el. „Ce e un pet? Nu inteleg.”

„Pai,” spuse Harry, „cate-odata oamenii aleg animale de care sa aiba grija si la care le dau nume si le aduc acasa ca sa traiasca cu ele. Animalele astea sunt pet-uri.”

Sarpele sasai la el, „Eu nu sunt un pet. Daca vin cu tine, va fi decizia mea, nu a ta. Ce e un nume?”

„Pai,” spuse Harry din nou, „numele meu e Harry Potter. E – cum te striga lumea…” se bloca el, neputand sa puna conceptul de nume in cuvinte.

„Credeam ca te cheama ‚nenorocit lenes’,” spuse sarpele. Harry realiza ca ea a auzit cum i se adresa matusa lui.

„Nu, nu, aia nu e acelasi lucru cu numele meu. Asta se cheama insulta. E rau-voita. Sa vedem, tu ai prezis viitorul si eu nu te-am crezut asa ca iti voi spune – Cassandra.”

„De ce?”

„Pentru ca in mitologia greceasca exista o Prevazatoare cu numele de Cassandra care era binecuvantata cu abilitatea de a prezice tot despre viitor, dar blestemata ca nimeni sa nu o creada.” Sarpele nu raspunse; el se intreba daca vre-unul din aceste cuvinte avea vre-un inteles pentru ea. „Dar Cassandra e cam lung ca sa fie spus tot timpul, asa ca iti voi spune Sandy pe scurt.”

„Pe scurt ce?”

Harry incepea sa isi piarda rabdarea cu sarpele; doar pentru ca poti vorbi cu serpii, se gandi el, nu inseamna ca poti vorbi intradevar cu ei. „Ca porecla. O porecla e ca o versiune mai scurta a numelui tau.”

„Care e porecla ta?”

„Pai, cred ca e Harry,” spuse el, realizand ca nu se gandise niciodata la asta. Nu isi vazuse niciodata certificatul de nastere. Numele sau adevarat era Harold? Sau Harrison? Sau poate ca tot numele lui era doar Harry. Habar nu avea.

„Dar asta e numele tau.”

„Stiu.” Acum Harry era chiar obosit sa tot explice unui sarpe cuvinte si concepte pe care orice om pur si simplu le stia. El vroia sa se intoarca inapoi la munca. Isi trase din nou tricoul pe el, tremurand; cativa nori intrara in fata soarelui.

„Harry Potter,” spuse sarpele dintr-odata.

„Da, Sandy?” spuse Harry, incercandu-i noul nume.

„Vreau sa iti incerc bratul.”

„Ce?”

„Soarele s-a ascuns. Mi-e frig. Ai spus ca o sa pot sa stau incolacita pe bratul tau. Mi-e foarte frig.”

El o ridica, bucurandu-se de pielea ei fina si o incolaci de doua ori cu grija in jurul bratului sau stang, in partea de sus. Ea isi aranja coada si isi aseza barbia pe ea, eliberand un oftat de usurare. Harry zambi. Ea nu cantarea mai mult de cateva sute de grame; nu era de mirare ca nu poate vedea decat o distanta scurta in viitor, gandi el.

Harry lucra tot restul zilei cu ea incolacita pe bratul sau si conversara destul de des. El incerca sa vorbeasca cat mai simplu si clar cu ea, de parca ar fi fost un pic retardata, dar incerca sa nu fie jignitor. El nu vroia sa o ameteasca cu cuvinte omenesti pe care ea nu le auzise niciodata. Ea parea sa incerce sa vorbeasca simplu cu el, de parca el nu era destul de luminat ca sa inteleaga altfel. Cand el avu probleme sa ridice un bolovan foarte greu – nu unul din cei car cazura pe Dick – ea ii spuse ca a auzit pe ceilalti muncitori spunandu-si intre ei sa ridice si sa impinga cu picioarele.

Harry se uita jos la picioarele lui, care erau cam slabanoage, desi erau macar bronzate acum. „Nu pot,” spuse el. „Nu sunt destul de puternice.”

„Fa-le mai puternice,” spuse ea simplu. Harry se gandi la asta. Da; ar putea sa se apuce de fugit. Asta i-ar face picioarele mai puternice.

Dar el era mult prea epuizat ca sa fuga la sfarsitul zilei; ii trebuia doar cina si somn. Asa ca se decise ca primul lucru dis de dimineata va fi sa fuga, inainte sa inceapa munca in gradina. El se decise de asemenea ce vroia de ziua lui: o carte despre exersarea magiei folosind serpi. El auzise de niste Magie Neagra foarte puternica care putea fi facuta cu serpii; poate erau si cateva chestii care puteau fi facute care nu erau Magie Neagra. Il va intreba pe Sirius despre asta.

El se duse la culcare simtind ca pana la urma nu era o vara chiar asa de nasoala pana la urma. El petrecuse anul trecut devenind mai puternic magic, pentru Turnir, iar acum devenea mai puternic fizic si folosind de asemenea cateva din abilitatile lui speciale. Si daca l-ar fi ajutat sa il combata pe Voldemort, poate ar trebui sa invete niste Magie Neagra; Voldemort nu s-ar astepta la asta, sau la un sarpe al lui…

Harry ridica poza cu Hermione si parintii ei si se uita la ea cand zacea in pat, pregatindu-se sa se culce. „Nu o sa las sa ti se intample nimic,” se gandi el ostil. „Sau lui Ron. Niciodata. Voldemort va trebui sa treaca prin mine si Sandy ca sa ajunga la voi.”


Scuze pentru lipsa editarea mizera a postului, dar ar dura prea mult sa caut tot capitolul ca sa gasesc unde trebuie scris cu <italic>, <bold> sau marimea scrisului.

Sper ca v-a trezit interesul, o varianta mai bine editata o gasiti pe blog aici:
http://sarpelemistic.wordpress.com/capitolul-i/
De asemenea, pe partea dreapta gasiti capitolele I-VI si primele trei sferturi din capitolul VII. Comentare, rating-uri sunt bine venite. O sa incerc sa va tin la curent de fiecare data cand updatez fanfic-ul. Acestea fiind spuse, va urez toate cele bune.
Flavius

le: asta e un capitol relativ scurt, celelalte sunt mai... intensive sa zic asa

In primul rand.. vreau sa te felicit!
Rar mai vezi pe cineva ca scrie capitole atat de lungi la un fic.
Si se vede cat de mult ai muncit, si muncesti la acest fic.

Critici ?
Nu am.
Poate totusi.. doar una.
Am gasit cateva greseli de ortografie, insa, ne-ai anuntat la sfarsit de posibila existanta a acestora si toti gresim, deci nu e mare chestie.

Ideea este chiar foarte buna si.. Wow. Parca as citi o noua carte Harry Potter, doar ca intr-o varianta mult mai amuzanta.

La capitolul ''Descriere'' stai chiar foarte bine.
Numai cuvinte de lauda.
Un singur sfat as vrea sa iti dau: Incearca sa scrii cu diacritice.

In rest.. cum am spus, am numai cuvinte de lauda, felicitari din nou! Si.. astept urmatorul capitol.

OFF: Ca veni vorba, esti la o facultate din Austria, right? [ informatie de pe blogul tau.. ]

hey, merci mult de comentariu. cat despre urmatorul capitol.. te referi la capitolul 8, sau? eh, acum sunt ocupat cu munca, dar de cate ori am timp scriu. sper sa imi fac timp sa scriu un capitol pe saptamana. cat despre diacritice.. e o vorba veche "nu mai inveti cal batran in buiestru". cred ca daca ma apuc de acum sa scriu cu diacritice, ajung la cel mult o pagina de word pe ora . o sa incerc, totusi
cat despre off: da, studiez anglistica in austria

Nu, ma refeream la capitolul II.
Adica.. le-ai putea posta pe rand aici, pe forum , pana cand ajungi la capitolul VIII.
Si, la faza cu diacriticele. Da, imi cer scuze, nu m-am gandit la asta. Ai dreptate. Oricum.. era doar o sugestie. Tu scrii cum doresti.

OFF: Atunci.. felicitari si tine-o tot asa!

Toate cele bune.

ahm, toate capitolele, de la 1 la 6, si prima parte din capitolul VII (adica vre-o trei sferturi) le gasesti la mine in blog deocamdata :-D
http://sarpelemistic.wordpress.com/capitolul-ii/ asta e 2-ul, vezi pe partea dreapta sunt capitolele in ordine ^^

In dimineata urmatoare, Harry se trezi si mai devreme decat de obicei si se imbraca in pantaloni scurti, un maieu si tenisi. El bau doua pahare de apa inainte sa plece, dar nu manca nimic inca. La inceput se simti bine, picioarele lui lovind trotuarul cand depasea casa dupa casa, gradinile mirosind a iarba proaspata si uda. Dupa cateva sute de metri, era deja varza de oboseala, nefiind obisnuit cu noul antrenament. El continua, pana ajunse la parcul care era cam la o jumatate de mila departare de casa, cand se intoarse si alerga mai incet inapoi acasa, simtind ca in fiecare moment inima ar putea sa ii explodeze.

El ajunse intr-un final acasa pe Aleea Boschetelor, cu transpiratia curgandu-i pe fata si cu picioarele tremurandu-i la fiecare pas, de parca abia atunci invata sa mearga. Se tara sus pe scari pana la baie pentru un dus, prabusindu-se intr-un colt al dusului in timp ce apa calda ii biciua pielea.

In saptamana urmatoare, nu reusi sa faca prea mult in gradina; alergatul din fiecare dimineata il epuiza si el se simtea de parca sa tara in restul zilei. Sambata, matusa si unchiul sau se plansera de cat de incet mergea lucrul in gradina si Harry nu ii gasi vinovati pentru asta; el simtea ca daca munca ar fi mers si mai incet, ar da inapoi.

„Scuze,” spuse el la cina, tinandu-si cu greu capul sa nu ii cada in farfurie. „Am incercat sa imi imbunatatesc rezistenta alergand dimineatile. Abia am inceput, asa ca nu am reusit inca. Dar o sa lucrez si in weekend, nici o grija…”

Fu speriat de lumina venind din ochii matusii sale. „Asta ai facut? Alergat!” El aproape ca vedea rotitele invartindu-se in capul ei. „In cazul asta, mai ai un job – neplatit, tin sa adaug. Vei fi antrenorul lui Dudley!”

Dudley ridica capul din farfuria lui in care erau fructe si paine neagra; restul aveau friptura de porc, cartofi si fasole. Harry si Dudley se uitara unul la altul, la fel de ingroziti.

„Dar mama –”

„Dar matusa Petunia –”

„Dar nimic!” declara matusa lui. „De maine incepeti!”

Harry si Dudley se strambara, uitandu-se cu ciuda unul la altul. Tensiunea dintre ei doi mai scazuse de cand se intorsese Harry, dar asta nu insemna ca vroiau intr-adevar sa faca lucruri impreuna, in special sa fuga in fiecare dimineata. Harry isi imbunatatea intr-adevar rezistenta in fiecare dimineata. In acea zi alergase pana la parc si inapoi de doua ori, tinand un pas relativ egal tot timpul si simtindu-se mai in forma la inceputul zilei de munca in acea zis decat varza de oboseala. Incepea sa functioneze. Descoperi intr-un show de asemenea exercitiile de incalzire inainte si dupa alergatura si acum nu mai avea febra musculara cum avea dupa a treia zi de fuga.

In dimineata urmatoare, el ciocani la usa lui Dudley dupa ce se imbraca. Nu se auzi nici un raspuns. Harry apasa clanta si intra.

Dudley era inca in pat, dormind. Harry se uita prin camera; camera lui Dudley era un vis pentru orice pusti de cin’spe ani. Avea doua televizoare si un video-recorder, un sistem audio beton-beton, un calculator cu in ecran de doua’s’unu de inci si cam o suta de jocuri pentru calcultor. Avea fiecare CD pe care si-l dorea, orice video pe care si-l dorea (unele, observa Harry, erau foarte picante) si nu era nici o carte in raza lui de vedere. Se uita prin dulapul lui Dudley pentru niste toale pe care ar putea sa le poarte la fuga si gasi niste adidasi si sosete. Apoi il scutura pe Dudley cu brutalitate.

„Trezeste-te, bai! Ma-ta vrea sa alergam, asa ca mergem la alergat!” Harry nu isi pierdu niciodata timpul fiind politicos cu Dudley, asa cum era cu matusa si unchiul lui; aia era pentru propria conservare. Dudley se rostogoli pe o parte si isi deschise ochii, parand alarmat. Apoi ii inchise la loc si isi tranti o parna pe cap.

„Dispari! Mars! Asta e un cosmar!”

Harry ridica perna de pe fata lui si dadu la o parte patura. El isi intinse fata la cativa centimetri de a lui Dudley si incerca sa sune ca un sergent pe care il vazuse odata intr-un film american de razboi.

„Ridica-te in [cenzurat] mea! Tu mergi la alergat!”

Dudley incerca sa il loveasca, dar Harry era prea rapid; sari in camera, alergand usor pe loc langa usa.

„Daca vrei sa ma bati tre’ sa ma prinzi intai!”

Dudley mormai si imbraca hainele pe care Harry le pregatise pentru el si isi lega adidasii. Cand Harry se intoarse si alerga pe usa afara si cobora scarile, simtind cum se cutremura intreaga scara cand Dudley il urma furios. Harry deschise usa din fata si sprinta pe aleea din fata. Dudley urma dupa ce tranti usa.

Dupa ce trecu de cateva case, Harry realiza ca nu mai auzea o pereche de pasi in urma sa. Se intoarse, alergand in loc ca sa ramana incalzit, si vazu ca Dudley statea in fata casei urmatoare dupa “Number Four”, cu capul in vecinatatea genunchilor, respirand din greu si curgandu-i transpiratiile.

Harry alerga inapoi la Dudley, apoi incepu sa faca exercitii, asteptand in liniste. Dupa cateva minute, Dudley se ridica si Harry aproba din cap, continuand sa alerge pe loc.

“Asa deci,” ii spuse lui Dudley. “Pregatit sa continuam?” Dudley inclina incruntat, fara sa mai incerce sa il cafteasca pe Harry, dar parand gata sa faca orice putea varul lui cel slabanog sa faca. Si probabil, se gandi Harry, calculand sansele lui cu Julia in septembrie…

Harry incetini putin, cu toate ca inca facea runde in jurul lui Dudley, alergand langa el pentru inca o jumatate de casa pana cand devenea frustrat de viteza lui, isi lua avant, pentru ca putin dupa sa se intoarca langa Dudley la loc. Cand au ajuns in sfarsit la parc, Dudley vroia sa se tranteasca pe iarba, dar Harry nu il lasa.

“Gimnastica acum,” ii spuse. “Ar fi trebuit sa o facem inainte sa plecam, dar merge si acum. Altfel faci febra musculara.” Ii facu o demonstratie lui Dudley care incerca toate exercitiile supus, chiar si sa isi atinga varfurile picioarelor (nu era nici pe departe). Harry aproba din cap, surprins ca ca incerca sa faca la fel de bine ca si el. El nu s-ar fi gandit ca Dudley ar fi putut sa faca macar jumatate din ce facea el, si mai ales sa o faca fara sa se planga constant.

Dupa gimnastica, Harry ii spuse sa se ridice pentru alergat inapoi. Dudley se descurca mai bine de aceasta data; el si Harry chiar alergara unul langa celalalt o mare parte din drumul inapoi la Privet Drive, desi harry simti ca era tras inapoi. Cand au ajuns la usa din fata, Harry ii spuse ca trebuie sa faca exercitii de “descalzire”. Dudley inclina din cap, cu fata rosie si transpirat, supunandu-se fara un cuvant. Dupa ce au terminat, se ridicara pentru a intra in casa si Harry il batu pe spate pe Dudley, zambindu-i putin. Dudley ii intoarse un zambet obosit, dar parea un mare efort pentru el pentru ca disparu curand cand Dudley inchise ochii si urca incet scarile catre baie pentru un dus. In timp ce Harry il privea plecand, ii parea ca ceva se schimbase intre ei in timpul cat au fost pana la parc si inapoi. Isi sterse transpiratia de pe frunte cu maneca in drum spre bucatarie unde, odata ajuns, porni robinetul pentru apa rece la maxim, pentru ca apoi sa bage capul in chiuveta pentru a bea direct de la sursa.

Dupa o saptamana, Dudley alerga practic cot la cot cu Harry in fiecare dimineata, desi dupa parerea lui Harry alergau mai incet decat si-ar fi dorit, asa ca din cand in cand alerga inainte si inapoi la Dudley. Obisnuia sa consume o gramada de apa si mancare cat timp Dudley facea dus, apoi faceau schimb. Era prea ocupat cu trainingul lui Dudlet si cu gradinaritul sapte zile din sapte ca aproape uitase ca se apropie ziua lui.

In dimineata zilei de treizecisiunu Iulie, Dudley venise in camera lui Harry s ail trezeasca, nu invers ca de obicei. Era o dimineata de Luni, luminoasa si umeda, si Harry era cu atat mai oboist cu cat statuse noaptea tarziu citind pentru tema de vara la Istoria Magiei si scriind un pergament si jumatate despre Dumbledore invingandul pe Grindelwald in 1945 (Grindelwald fusese de partea Axei in cel de-al doilea Razboi Mondial). Harry nu putea spune cu siguranta daca Dumbledor primea credit pentru terminarea razboiului prin invingerea lui Grindelwald, darn u l-ar fi surprins deloc. Hitler era cunoscut in a avea un interes nu tocmai mic in magie si supranatural, si Harry stia ca toate victoriile mai importante ale Aliatilor s-au intamplat dupa ce Dumbledore a avut grija de vrajitorul intunecat.

Harry mormai si se uita la Dudley in acelasi fel in care Dudley se uitase la el in prima zi de training, doar pentru a vedea cum o perna i se apropia de fata. “Hey!” urla el cand Dudley i-o apasa pe fata, Harry reusind s ail arunce pe Dudley din pat, acesta cazand pe podea cu un BUF. Dudley arunca perna inapoi pe pat, razand.

“Daca ti-ai fi vazut fata!” rase el. Apoi scoase un pachetel de la spate si il puse pe pat. “La multi ani, Harry.” Harry se uita socat in jos la Dudley, care inca zacea pe podea. El nu primise pana acum nici un cadou de ziua lui de la varul sau. Se ridica in fund pe pat si deschise cadoul, care se dovedi a fi un casetofon protabil cu casti, si ca avea deja o caseta inauntru. Era gata de folosit.

Harry zambi inspre Dudley. “Merci, Dud.” Se uita la caseta din walkman; era o formatie de Goth. “Goth?” intreba el, ridicandu-si sprancenele. “Doar pentru ca sunt un vrajitor?”

Dudley ridica din umeri. “A fost tot ce mi-a trecut prin minte. Nu e noua. Nici walkmanul; il aveam in plus. Nu am nevoie de trei.” Desi Dudley recunoscuse ca nu a facut decat un efort minimal ca sa ii ia un cadou, Harry apreciase intentia. Era mai mult decat tot ce i-au facut cadou unchiul si matusa lui. Tocmai cand vroiau sa plece la alergat, un stol de bufnite intrara pe fereastra. Harry o trimisese pe Hedwig la Sirius cu cateva zile inainte cu o scrisoare in care intreba despre carti de vraji despre folosirea serpilor in magie, iar acum ea se intorcea impreuna cu cadoul si o felicitare. Harry incepu sa o deschida, tocmai cand o bufnita maronie mijlocie zbura cu un pachet pe care se vedea scrisul inconfundabil al Hermionei, urmata de Pigwidgeon a lui Ron carand un pachet cu mult prea mare pentru el si un vulture pe care Harry il suspecta ca venea din partea lui Hagrid, cel care i-o daduse pe Hedwig ca fiind primul sau cadou, la varsta de unsprezece ani.

Dudley se retrase intr-un colt, speriat de cele patru zburatoare din camera, dar incercand sa para curajos. Harry lua fiecare de la fiecare pachetele, unul cate unul, le dadu ceva de mancare si le trimise inapoi cu exceptia lui Hedwig, care se aseza in cusca ei pentru un pui de somn. Harry rupse intai hartia de pe pachetul primit de la Sirius. Puse felicitarea pe noptiera si se uita la cartea mare din aminile sale: Vrajitori, Reptile si Serpi de Colleen Colubra. Inauntru, Sirius scrisese: “Draga Harry – Felicitari la a cincisprezecea aniversare! De la nasul tau,”; Dupa care urma o mazgalitura in care Harry descoperi un S si un B, dar care era in rest neinteligibila. Harry incepu sa rasfoiasca cartea, zambind. Asta chiar parea sa aiba ceva folositor in ea. Ar fi vrut sa se apuce imediat sa o citeasca, in schimb se forta sa continue cu pachetul lui Hagrid. Avea un fel de pasta cu miere si alone intr-insul, pe care Hagrid o identifica ca fiind o versiune ucraineana de baklava. “…nu ca as spune ca sunt in Ucraina…” mai spunea nota de la Hagrid. Harry zambi. Hagrid era incorigibil la tinut secrete.

Urmatorul pachet pe care il deschise era de la Ron. Dupa ce puse o alta felicitare pe raftul de deasupra biroului sau, descoperi in pachet un tort trimis de mama lui Ron, o cutie cu dulciuri de la Lorzii Mierii precum si o curea cu catarama formata din doi serpi care se imbinau, precum si un suport pentru bagheta. Sirius a dat de veste, se gandi Harry. Apoi observa ca pe fundul pachetului trimis de familia Weasley mai era o legaturica. Felicitarea era de la Ginny, spunand simplu “La multi ani, Harry. Cu drag, Ginny.” Apoi desfacu cadoul impachetat in hartie si descoperi o mica amuleta cu un lant argintiu. Amuleta era in forma de basilisc si avea doi ochi verzi stralucitori. El zambi cand o vazu, si o puse imediat in jurul gatului. Dudlet lua felicitarea si o citi, ridicandu-si sprancenele catre Harry.

“Cu drag, Ginny, hm?”

Harry ranji, neavand chef sa ii explice povestea cu basiliscul si Ginny lui Dudley. Intr-un final deschise si pachetul de la Hermione, in care – in mod complet previzibil – era o carte. Sirius sigur a ciripit, se gandi Harry, pentru ca acea carte era o lectura groasa despre ingrijitul si hranitul serpilor. Cand Harry deschise felicitarea, o fotografie aluneca pe covor. Harry citi gelicitarea in timp ce Dudley se apleca sa ridice fotografia.

“Draga Harry,

La multi ani! Sper sa ti se para folositoare cartea asta. Sirius spunea ca ai avea nevoie. Iti trimit inca o fotografie, de data asta in Corfo. Acum suntem in drum spre Bulgaria. Sirius ne va acompania, pe post de cainele familiei. Ni s-a parut cea mai inteleapta decizie. Mama inca se sperie ori de cate ori se transforma inapoi in om; cred ca ii prefera forma canina. Sper sa ne vedem in Aleea Diagon! Am sa-l salut pe Viktor din partea ta. Ma gandesc la tine.

Cu dragoste, Hermione“

Harry zambi la gandul ca parintii Hermioeni inca se obisnuiau cu Sirius schimbandu-se intr-un caine negru urias si inapoi. Parintii ei nu aveau pic de magiei in ei; erau de profesie dentisti, dar au acceptat statutul de vrajitoare al ficei lor, lasand la o parte visele ca intr-o zi va urma facultatea de medicina (cum Hermione se gandea inca de cand avea sase ani).

Harry se uita la Dudley, care inca tinea in mana fotografie pe care o ridicase de pe jos. Harry observa ca pe spatele pozei scria La multi ani Harry. Cu dragoste de la Hermione. Falca lui Dudley atarna deschisa in mod stupid. Inghiti in sec. “E gagica ta?”

Harry ofta; a fost confruntat cu intrebarea asta de atatea ori in anul trecut, de cand fusese publicat ca fapt in ziarul vrajitorilor Profetul Zilei. “Nu, suntem doar prieteni. E una din cei doi cei mai buni prieteni ai mei. Frate, lumea crede ca doar fiindca un baiat si o fata sunt prieteni…“

“Nu e o fata,” intrerupse Dudley.

Harry se holba la el. Oare ce era in poza, de fapt? Dudley o tinea foarte strans; monturile i se albisera. “Sigur ca e o fata, ce vorbesti?”

“Nup,” insista Dudley. “E o femeie.” Ii inmana poza lui Harry, si acum fu randul lui sa ramana cu gura cascata.

Hermione era singura in poza de data asta, nu mai era cu parintii ei. Era pe o plaja insorita, sprijinindu-se in maini pentru suport, cu un picior bronzat intins drept, celalalt indoit de la genunchi. Tot ce purta era un costum negru de baie. Era un costum foarte mic de baie negru. Harry ramase socat. Hermione avea atata – piele. Purta din nou ochelari intunecati de soare, ca si in poza de la Parthenon, dar nu zambea de data asta; arata mai degraba serios. Harry simti cum I se usuca gura.

Ca de la un milion de kilometri departare, Harry auzi vocea lui Dudley spunand, “Esti sigur ca nu e gagica ta?” Harry se uita speriat la el, apoi puse atent poza pe raft, langa cealalta.

“Da,” ingaima el; vocea lui aproape ca terminase cu schimbarea, dar nu de tot. Dudley scutura din cap, intorcandu-se sa plece.

“Dobitocu’…” il auzi mormaind cand parasi camera. Harry mangaie basiliscul din jurul gatului si privi din nou la poza Harmionei de pe plaja, la pielea ei stralucitoare, parul ei ca o cascada de inele lucitoare, aramiu amestecat cu auriu, acum nu mai era cu siguranta o fata, acum devenise o femeie. Se gandi la ea mergand in Bulgaria, si dintrodata intelese nervozitatea lui Ron in legatura cu Viktor Krum.

Dupa ce el si Dudley au fost la alergat, Dudley il lasa pe el sa faca primul dus. Harry isi lua totusi liber de la gradinarit in ziua aceea. Se aseza la el in camera pe pat si incepu sa rasfoiasca cartile trimise de Sirius si Hermione, si il invita pe Dudley sa se serveasca din ‘boabele de fasole cu toate aromele’ (lui Dudley ii placu cand nimeri cu gust de afine, de tarta cu fructe si chiar cu chipsuri, dar ii trecu pofta cand dadu de una care avea un gust incontestabil de firezar).

In tot restul zilei, Harry se uita la pozele de pe raft, sperand ca Hermione era bine, si atingand amuleta pe care i-o trimise Ginny, dorind din tot sufletul ca Ron si Ginny si restul familiei Weasley sa fie in siguranta.

La cina, Dudley suna oarecum intepat cand il intreba pe Harry daca a avut o zi de nastere fericita, si daca a apucat deja sa incerce walkman-ul. “Daca vrei alta caseta, uita-te la mine in camera si ia orice iti place,” adauga el.

Harry ii multumi si il informa ca nu a apucat sa il incerce inca, dar ii promise ca maine, in timpul muncii in gradina urma sa asculte muzica. Nu prea stia ce sa inteleaga din reactia lui. Acum Dudley se intoarse catre parintii lui, spunand, “Asa deci! Si voi ce i-ati luat lui Harry de ziua lui?”

Matusa Petunia ridica nasul din farfuria ei, aratand infuriata. Unchiul Vernon se opri cu o bucata de carne pe care o mesteca in obrazul stang. Amandoi se uitara la fiul lor ca si cum tocmai au fost loviti de cel mai puternic blestem de impietrire.

“Ce?” exploda tatal sau dupa un minut, fara sa fi miscat bucata de carne pe jumatate mestecata, astfel incat aceasta zbura fix in mijlocul mesei. Se intinse dupa ea, o ridica si o baga inapoi in gura. Harry se scarbi, facand o grimasa. “Doar stii ca nu ii luam niciodata nimic!”

Asta nu era cu totul adevarat, se gandi Harry. Cand a facut zece ani a primit cadou o pereche veche de sosete de-ale unchiului sau.

“Exact!” urla Dudley inspre tatal sau. “Cum ar fi fost sa se fi intamplat ceva cu voi cand eram mic, si parintii lui Harry m-ar fi adoptat? Ati fi vrut sa ma trateze cum l-ati tratat voi in toti anii astia?”

“Nu fi ridicol!” spuse matusa Petunia. “Daca s-ar fi intamplat ceva cu noi, ai fi mers la matusa Marge…”

“Nu asta era ideea!” scuipa Dudley. “Cum era daca ma duceam la ea si ma trata cum il tratati voi pe Harry?”

“Ei, asta nu s-ar fi intamplat, Duds, pentru ca te iubeste.“

“Am zis ‘cum era daca,’ dobitocilor!” exploda Dudley, clatinandu-si capul. Parintii lui il privira perplexi, neintelegand de unde sursa asta de rebeliune adolescentina.

“Ai grija cum vorbesti cu mine, tinere!” urla tatal sau dupa un moment de soc.

„O sa vorbesc cum o sa vrea [cenzurat] mea,“ il informa Dudley, ridicandu-se si iesind din camera. Harry sezu incomfortabil, inca mestecand un morcov, incercand sa o faca in cel mai silentios mod posibil, si prinvind de la matusa la unchiul sau, care acum se holbau la ei, dand evident vina pe el pentru comportamentul lui Dudley. Apoi vorbele iesira ca o cascada.

“Asta-i numa’ vina ta. L-ai – l-ai vrajit! O sa scriem la scoala aia a ta de magie, si o sa fii dat afara!” spuse matusa Petunia. Harry scutura din cap inocent, cu ochii mari. Stia ca nu putea fi dat afara; Ministerul Magiei ar fi putut executa vraja Priori Incantatem pe bagheta lui si ar fi aflat cu usurinta care a fost ultima vraja facuta cu aceasta; nu s-ar fi luat dupa vorbele unor Incuiati.

Harry inghiti bucatica pe care mesteca si se scuza, simtind ochii celor doi sfredelindu-I ceafa in timp ce urca in fuga scarile catre camera lui. Oricat de mult aprecia faptul ca Dudley era de partea sa, se intelesese bine cu unchii sau in acea vara pana atunci si nu era incantat de faptul ca parintii lui Dudley dadeau vina pe el pentru schimbarea asta subita de comportament si acuzandu-l ca a incalcat legea care interzice vrajitorilor minori sa execute vraji in afara scolii.

Intra in camera lui si se aseza pe pat ca sa citeasca in continuare in cartea de la Sirius, cand isi aminti ca nu mancase tort inca. Se ridica si deschise cutia de pe birou, simtind imediat mirosul de ciocolata si crema emanand din aceasta. Apoi avu o idee, si traversa coridorul ca apoi sa ciocane la usa lui Dudley.

“Hey, Dud,” sopti cu voce tare, bagand capul pe usa. “Vrei niste tort?”

Dudley se asezase la calculator sa se joace. “Hmm, ok. Dar doar o bucatica mica. Stii ca sunt la dieta.”

Harry zambi. “Stiu.” Intrara imperuna in camera lui Harry si se asezara pe podea cand Dudley se ridica brusc si fugi inapoi la el in camera. Se intoarse cu farfurii si furculite, precum si un cutit pentru tort. Harry ramase perplex intreband de ce erau chestiile alea la el in camera.

“Cand m-au pus la regim, Mami a ras toata mancarea pe care o ascunsesem la mine in camera, dar nu i-a pasat de chestiile astea. Am un serviciu de opt persoane.” Harry zambi si taie niste tort pentru amandoi. “Aniversare fericita, Harry,” ii ura Dudley cu gura plina.

Harry inghiti o imbucatura din deliciosul tort de la Dna. Weasley si zambi inspre varul sau. “Stii ce, Dud? De data asta chiar e.”

Fiecare manca doua bucati de tort si isi spusera noapte buna. Harry isi dadu jos tricoul, urmat de restul hainelor cu exceptia boxerilor. Se intinse in pat cu mainile sub cap, privind de-a lungul camerei inspre fotografiile si felicitarile de pe raft, in special la poza Hermionei pe plaja. Mangaie amuleta de la gat pentru un moment; intr-un fel, ideea de a dormi cu ea in jurul gatului nu il deranja in felul in care un tricou l-ar fi deranjat. Isi dadu jos ochelarii si stinse lumina. Aniversarile sale deveneau cu siguranta din ce in ce mai placute.

Saptamana care urma fu lipsita de evenimente. Harry si Dudley se trezeau in fiecare dimineata pentru alergat, iar Harry petrecea apoi fiecare zi lucrand in gradina, de multe ori purtand-o pe Sandy pe brat si palavragind cu ea. Serile le petrecea citind cartile sale noi si facand tema de vara. Se obisnui sa o ia pe Sandy in camera; chiar sa doarma cu ea pe brat. In momentele in care nu era pe bratul lui, era neobisnuit de usurat.

Prima data cand o lua cu el in camera, Sandy se simti alarmata de prezenta lui Hedwig.

“M-ai adus aici ca sa ma omori?” intreba ea. Harry se uita intrigat la ea.

“Nu, ea e bufnita mea, Hedwig. Duce scrisori. Ea poate gasi pe oricine in lume si sa imi transmita scrisorile, chiar daca eu nu stiu unde se afla. Toate bufnitele de posta pot.”

“Impresionant,” sasai Sandy, sunand ca si cum nu era pe deplin convinsa. “Asa deci, deja ai un animal de companie.” Suna putin ranita.

“Pai, Hedwig imi face un serviciu, iar eu am grija de ea si o hranesc. Deci, cred ca e mai degraba un servitor decat un companion.” Dintr-o data I se paru ca nu era diferenta mare intre asta si spiridusii de casa pentru drepturile carora lupta Hermione. “Credeam ca nu vrei sa fii animalul meu de companie.”

“Adevarat. Si nici servitorul tau nu vreau sa fiu. Deci ce sunt?”

Harry se uita la ea ganditor. “Ce zici daca esti colega mea de camera?”

“Ce inseamna ‘coleg de camera’?”

“Pai, e un termen care defineste oamenii care impart o locuinta. De obicei sunt prieteni.”

“Dar prieteni?”

“Ce-I cu ei?”

“De ce ai sugerat sa fim colegi de camera si nu prieteni?”

“Ha- Habar n-am. Esti prietena mea, Sandy? Mi-ar placea asta.”

“Da. Sunt prietena ta, Harry Potter.”

****

Cam la o saptama si jumatate dupa aniversarea lui, Harry se pregatea sa mearga in camera lui cand dintr-o data rasuna soneria. Fara sa se gandeasca de doua ori, Harry striga: “Deschid eu!” si se duse sa apase pe clanta.

Era Snape.

Harry striga si se trase inapoi; Snape era ultima persoana pe care se astepta sa o vada in Privet Drive. Acesta era imbracat in haine de Incuiat, ceva ce Harry nu mai vazuse niciodata. Dar hainele era oarecum nelalocul lor in Surrey (poate cu exceptia colonelului retras excentric, doua strazi mai incolo); era imbracat ca cineva care tocmai fusese in Safari in Africa, incepand de la bocanci si terminand cu casca la care putea fi atasat o plasa impotriva tantarilor. Avea chiar si o teaca la curea, desi Harry recunoscu intr-ansa bagheta. Unde se vedeau genunchii intre pantalonii scurti kaki si sosetele lungi pana la genunchi, avea pielea palida ca moartea, dand de gol faptul ca nu a fost in viata lui in Safari. Parul sau negru slinos era prins intr-o coada sub casca. Harry statea acolo privind fara sa ii vina sa creada.

“Si eu ma bucur sa te vad, Potter,“ mormai acesta. Harry se dadu brusc inapoi cand Snape inaintea, uitandu-se in jur suspicios, ca si cum astepta o ambuscada din spatele picturii atarnate pe perete sau de sub masuta de flori din mijlocul holului. Apoi urma un caine negru urias, iar Harry ofta cu usurare.

“Sirius!” Dar nasul sau nu se transforma imediat in forma sa umana; acesta mirosi suspicios aerul din hol, apoi paru sa ii faca semn lui Snape, care se intoarse afara si chema alti oameni care stateau ascunsi in afara cercului de lumina care iesea din casa.

Oamenii intrara in casa. Erau Hermione si parintii ei. Harry fu la fel de socat ca atunci cand il vazu pe Snape. “Hermione!” fu tot ce putu sa spuna. Intreaga familie Granger arata de parca erau pe fuga. Cu totii gafaiau de greutatea bagajelor, pe care probabil le tarasera din Anglia pana pe Insulele Greciei si in Bulgaria. El crezu ca Hermione parea de-a dreptul extenuata desi nu putea sa ii vada ochii; avea ochelari negri de soare. Purta niste blugi scurti pana deasupra genunchilor, iar in picioare purta o pereche de sandale care aratau ca si cum au fost purtate mult timp. Aratau cu totii cam prafuiti, ca si cum ar fi venit pe jos din Bulgaria.

Harry ii impinse pe toti in sufragerie, apoi inchise usa de la intrare. Dudley si parintii lui stateau acum in hol uitandu-se socati la partida care tocmai le invadase casa.

“Hey, ce se in-,” incepu unchiul lui Harry cand intra in sufragerie urmat indeaproape de matusa Petunia si Dudley. Pe neasteptate, Sirius se schimba dintr-un caine mare negru in forma sa umana, iar matusa Petunia se arunca speriata in spatele sotului ei si urla. Sirius indeparta niste praf de pe robele lui negre si aduse putina ordine in parul lui negru.

“Dati-mi voie sa ma prezint,” spuse el, intinzand mana inspre Vernon Dursley. „Eu sunt Sirius Black, nasul lui Harry. Am placerea, in sfarsit.“

Vernon Dursley se dadu in spate impingandu-se in nevasta lui, refuzand sa atinga mana intinsa a lui Sirius. Pe neasteptate, Dudley facu un pas in fata si ii prinse mana, spunand cu o voce autoritara, “Dudley Dursley” si scuturand mana lui Sirius. Sirius ii zambi lui Dudley, iar Harry ii facu acestuia in semn de apreciere. Apoi observa cum Dudley se uita la Hermione.

“Ne pare rau sa dam buzna asa, neanuntati, dar este o urgenta. Cand familia Granger era in Bulgaria, a avut loc o tentativa de rapire. Vrajitori intunecati au incercat sa o rapeasca pe Hermione.” Harry se uita socat la Hermione, care sedea, cu fata impietrita, inca purtand ochelarii negri. “Viktor Krum reusi sa o salveze pe Hermione, dar nu inainte ca Hermione sa ii auda vorbind despre primirea unor instructiuni de la cineva numit Lucius.” El se opri, lasand asta sa intre. “Cred ca stim cu totii despre cine e vorba.”

Membrii familiei Dursley isi scuturara capetele a nu, neavand nici o idee despre ce vorbea Sirius, aratand de parca nu si-ar fi dorit nimic mai mult decat ca el si cei veniti cu el sa dispara. Mama Hermionei se aseza langa ea, asezand o mana in jurul umerilor ei si incercand sa ii puna capul pe umar, dar Hermione nu vru nimic din toate astea, si se ridica dreapta in picioare, refuzand sa fie dadacita.

“Eu eram cu ei in Grecia si Bulgaria, dar eram plecat sa il intalnesc pe profesorul Snape cand s-au intamplat astea. Am vorbit cu directorul de la Hogwarts, care fu de parere ca acesta ar fi cel mai sigur loc pentru Hermione pana incepe scoala. Parintii ei vor fi ascunsi pentru protectia lor; tocmai se fac aranjamentele.” Parintii Hermionei nu pareau fericiti de asta.

“A-avem un cec pe care vi l-am putea da. Pentru camera Hermionei si mancarea si restul pentru restul verii,” spuse mama Hermionei. Harry observa cum ochii matusii sale lucira. Matusa Petunia refuza rar bani, iar parintii Hermionei pareau relativ normali, cu exceptia faptului ca erau in compania lui Sirius si a lui Snape.

“Poate sa ramana?” ii intreba Sirius. Parea sa le fie frica sa il refuze, si unchiul Vernon inclina foarte usor din cap. Domnul Granger scoase un caiet de cecuri si incepu sa scrie un cec. El il intinse unchiului Vernon, care deschise larg ochii si paru sa se trezeasca dintr-o data.

“Harry!” striga el. “Du bagajele prietenei tale in camera oasptetilor!“ El smulse practic cecul din mainile domnului Granger, care paru putin jignit. Harry ridica bagajele Hermionei si ii spuse “Camera ta e sus.” Ea inclina din cap si il urma in coridor. Sirius se schimba la loc in caine, aducand un nou strigat pe buzele matusii Petunia. Snape si familia Granger mersera in hol, urmati de un caine mare negru.

“Multumim, doamna si domnule Dursley,” spuse Snape intr-o voce joasa si uleioasa, de parca stand de vorba cu niste incuiati ii parea lipsit de gust. “Vom pleca acum.”

Dupa ce usa de la intrare se inchise, Harry si Hermione urcara pe scari. Ea inca isi tine capul sus cu mandrie. Harry puse jos bagajele ca sa deschida usa, apoi intinse mana inauntru ca sa aprinda lumina si se da inapoi, lasand-o pe ea sa intre prima. El o urma inauntru, puse bagajele pe pat apoi statu, privind-o cu atentie. Camera parea anormal de tacuta.

Pe neasteptate, Hermione sopti: “Inchide usa.”

Harry o inchise si Hermione isi dadu imediat ochelarii jos, dezvaluindu-si ochii rosii de plans. “Oh, Harry!” Hermione se duse la Harry si isi incolaci bratele in jurul mijlocului sau, plangand pe pieptul lui. Harry o imbratisa incet si isi puse obrazul pe crestetul ei (el era surprins sa descopere ca acum era cu cativa centimetri mai inalt ca ea; de obicei erau de aceeasi inaltime) si ridica o mana ca sa o mangaie pe par, surprins de textura fina a suvitelor ei. Ultima oara cand o imbratisase fusese pe peronul trenului de la King’s Cross la sfarsitul lui iunie, si il sarutase pe obraz, lucru care il surprinse; nu mai facuse asta niciodata pana atunci. Dar asta nu mai era o imbratisare de ramas bun; nu mai statusera niciodata imbrasisati cand ea plangea in bratele lui. Au stat asa pentru ceea ce a parut o perioada foarte lunga de timp, apoi, cand ea doar se sprijinea pe pieptul lui si incetase sa planga, el ii ridica fata ca sa se uite la ea si o saruta usor pe frunte.

“Esti obosita. Odihneste-te.”

Se duse la usa si o deschise. Ea se uita la el ca o caprioara surprinsa de farurile unei masini.

“Noapte buna, Hermione.”

“Noapte buna, Harry.”

Harry inchise usa incet, gasindu-l pe Dudley pe hol cu o expresie intrebatoare pe fata. Harry scutura din cap. “Are nevoie de odihna.” Dudley dadu din cap si se intoarse la el in camera. Harry se duse la el in camera si inchise usa. Se dezbraca pentru pat, dar se opri inainte sa se bage la somn si se duse la raftul de deasupra mesei lui si dadu jos poza cu Hermione din Corfu si se aseza pe marginea patului. Apoi o puse in lumina lampii si se uita un minut lung la ea. Intr-un final isi dadu jos ochelarii si stinse lumina.

*****

Harry isi simti patul miscandu-se. Speriat, deschise ochii larg. Soarele rasarise, dar nu de mult timp. Era o lumina palida, gri, afara si o umbra rosie la orizont. Isi ingusta ochii si se uita la picioare patului, gasind-o pe Hermione sezand acolo. Purta ceea ce pareau sa fie pijamale de vara, o pereche albastra de pantaloni scurti si o camasa asortata cu guler si un buzunar. Statea acolo cu mainile imbratisand picioarele, cu genunchii sub barbie si cu o privire pierduta in spatiu. Harry isi freca ochii si isi cauta ochelarii. Cand ii gasi si si-i puse, se ridica in fund, cu patura alunecandu-I de pe piept. Ea se uita la el ciudat, se gandi el.

“Hermione?” spuse el, sperand sa o scoata din starea ei catatonica. Ea se uita in ochii lui acum.

“Arati diferit.” spuse ea simplu.

“Am lucrat toata vara.” Spuse el, ridicandu-si mainile. “De asta am bataturi.” Dar el ii simtii privirea pe bust, nu pe maini.

“Si vocea ta e mai joasa.”

„Deah, dar cantatul meu nu s-a imbunatatit deloc. In momentul asta as zice ca sunt un tenor, dar s-ar putea sa devina un bariton.”

Ea nu spuse nimic pentru cateva minute. Harry nu era obisnuit cu ea sa fie asa tacuta; de obicei vorbea in continuu, daca nu avea nasul intr-o carte. Practic nu se oprise din vorbit cand s-au intalnit prima oara pe trenul spre Hogwarts. Ea isi plimba ochii prin camera. El o vazu privind poza ei de pe masuta de noapte; el isi dorea acum sa o fi pus intr-un sertar sau ceva. Apoi paru sa se uite la Sandy pe bratul lui si la amuleta in forma de basilisc, care I se odihnea pe piept.

“Nu ai facut cunostinta cu Sandy,” se decise el sa spuna, ca sa sparga tacerea. Se inclina ca sa vorbeasca cu sarpele lui. “Sandy? Esti treaza?”

Sandy isi ridica capul. “Acum sunt.”

El se uita la Hermione, care statea acum cu gura cascata. “Stii,” spuse ea acum, “nu te-am mai auzit vorbind reptomita decat atunci: in timpul clubului de duel din anul doi, cand ii spuneai sarpelui conjurat de Malfoy sa il lase pe Justin in pace, si toata lumea credea ca il atati impotriva lui.”

“Pana am intalnit-o pe Sandy in gradina, uitasem ca pot. O mare parte din timp e cu mine. E placut sa vorbec cu ea.“

„Si cu tine e placut sa vorbesc,“ ii spuse Sandy. „Am invatat multe lucruri despre oameni.“

„Ce a spus?“ vru Hermione sa stie. Sa vorbeasca despre Sandy parea mai usor pentru ea decat sa vorbeasca despre ceea ce vroia sa auda Harry: despre tentativa de rapire.

El zambi. “A spus ca si pentru ea e placut sa vorbeasca cu mine, si ca a invatat multe lucruri despre oameni.”

Pentru un moment, el se gandi sa ii spuna ca serpii au Ochiul Interior. Dar apoi isi aminti ca se gandise cum va fi sa o aiba pe Sandy cu el la scoala in anul cinci, in special la Preziceri despre Viitor, spunandu-I ce se va intampla in urmatoarele minute… Hermione ar fi considerat asta probabil ca fiind trisare, nedemn de un Perfect, sau mai important, nedemn de el – si se hotara sa nu mentioneze. El inca nu se hotarase daca o va lua pe Sandy la ore. Chiar mirosea a trisare, se gandi el.

“Ce e aia?” intreba ea dupa o noua tacere prelungita, aratand spre amuleta. Harry intinse mana catre ea si o atinse. “E un cadou pentru ziua mea. De la Ginny.”

“Ah, “ spuse Hermione, intelegand legatura. Harry se gandi ca probabil Hermione nu ar fi ales sa ii dea o amuleta in forma unei basilici, daca ar fi fost ea in Camera Secretelor, ca Ginny. Cum statea treaba, Hermione isi daduse prima seama ca monstrul din Camera era un basilisc, si se uita la el printr-o oglinda. Dar aceasta nu ii oferise destula protectie, si fusese pietrificata. Era intr-o stare de moarte, coma cu ochii deschisi, din care putea sa iasa doar cu ajutorul unei potiuni facute din radacini de matraguna. Hermione nu avea idei romantice la adresa unui basilisc.

Dintr-odata, ea ii arunca o privire scrutatoare. “Te ascunzi sub paturile alea pentru un motiv? Dormi in fundul gol?“

Harry fu socat. „Nu! Adica – pe aproape. Doar in lenjerie. Ma – ma scuzi cat ma imbrac? Dudley si eu mergem in fiecare dimineata la alergat.“

Ea ii arunca o privire amuzata. “Boxeri sau chiloti?”

“Boxeri.”

“Culoarea?”

“Neagra.”

“Tipic vrajitori. Haide, suna de parca ar fi pantaloni de baie.”

“Hermione, te rog…”

“Ok, ok, ma duc.” Se ridica si se duse inspre usa, uitandu-se cu inteles la poza ei de pe masuta de noapte, dar nezicand nimic. Cand ea pleca, Harry se ridica din pat si se duse la dulap ca sa isi ia haine pentru alergat; cu banii pe care ii castigase pentru lucratul in gradina, fusese in stare sa mearga la cumparaturi, si de dragul simplitatii, mai mult decat orice altceva, cumparase doar haine negre: pantaloni scurti si tricouri negre pentru alergat, precum si sosete negre si adidasi negri, plus blugi negri si hanorace negre, camesi negre pe care sa le poarte pe sub robele de scoala, precum si cateva pulovere negre si maieuri. Cumparase chiar, dupa cum ii zisese Hermionei, boxeri negri.

Dupa ce se dusese la dulap, usa dormitorului sau se deschise din nou. Era Hermione. Statea cu mana pe clanta, pentru o clipa zambind la faptul ca il prinsese doar in lenjerie.

“Pot sa alerg si eu cu voi doi? Am niste haine pentru asa ceva. Si dupa ce s-a intamplat in Bulgaria – sa zicem ca mi-ar placea putina conditie fizica, pentru momentele cand nu pot folosi magie, intelegi?”

Harry isi pastra cumpatul, refuzand sa se ascunda sau sa se rusineze. “Sigur. Ne vedem in cinci minute la usa din fata.” Ea aproba din cap, fara sa se miste, si Harry ii simti din nou ochii pe corpul lui. Se uitara unul la celalalt pentru un minut lung, inainte ca ea sa plece. Harry se uita din nou la poza ei de pe noptiera, gandindu-se “Ce-I corect e corect.. Si eu am vazut-o asa”.

Cei trei se intalnira la usa din fata, Harry in hainele lui negre de alergat, cu Sandy incolacita in jurul bratului (Dudley se obisnuise cu ea, insa Harry evitase sa ii lase pe unchii sai sa ii vada sarpele), Hermione in topul ei gri si o pereche de pantaloni scurti albastri, foarte stramti. Dudley facu ochii mari, iar Harry incerca sa nu se benocleze; ea nu i se parea lui lipsita de conditie, dar daca ea vroia sa vina cu ei, el nu avea nici o problema cu asta.

Cu totii baura niste apa, apoi cei trei incepura sa faca exercitii de incalzire pe iarba din fata casei dupa ce Harry o daduse pe Sandy de pe bratul lui si o aseza sub un tufis ca sa astepte intoarcerea sa. Hermione nu era obisnuita cu exercitiile, dar invata relativ repede. Harry incerca sa nu se uite la ea mai mult decat strictul necesar.

Dudley in schimb nu facea nici un efort sa isi fereasca ochii, si odata ce incepusera sa alerge, acesta parea sa se pozitioneze dinadins in spatele ei ca sa admire privelistea. Alergara pana la parc si inapoi de trei ori, si Hermione nu ramase niciodata in urma, nici nu paru sa fie obosita.

Dupa micul dejun, Hermione veni jos in gradina sa il vada pe Harry la munca. Era imbracata intr-un maieu verde, o pereche de sorti albi si tenisi. Suvitele ei castanii erau inca umede de la dus, iar bronzul pielii ei ii faceau albul ochilor sa para si mai stralucitor. Harry era imbracat in obisnuitele sale haine negre, un tricou fara maneci si o pereche de sorti si ghetele negre de munca pe care le luase pentru varfurile de fier care l-ar fi protejat in caz ca scapa niste bolovani pe degetele de la picioare (lucru care i se intamplase de cateva ori). Ea se sprijinea de peretele casei in pozitia pe care o luase in aceeasi dimineata in dormitorul lui; cu mainile in jurul picioarelor si barbia sprijinita pe genunchi. I se paru lui Harry ca incerca sa fie invulnerabila la atac; era o fortareata sub asediu. Harry se intreba cat de traumatica fusese tentativa de rapire pentru ea, si ce ii spusesera golanii lui Lucius…

Hermione il urmari toata dimineata cu privirea la munca, tacuta. De obicei asculta muzica cu walkman-ul pe care il primise de la Dudley, sa ii treaca mai usor timpul la munca, sau vorbea cu Sandy, dar astazi lasase cadoul inauntru, iar cand Sandy isi ridica capul si ii vorbi, Harry sasai inapoi incet, „Scuze, Sandy. Vorbim mai tarziu. Nu e un moment bun.” Sarpele accepta asta fara comentarii, odihnindu-si din nou capul pe coada si intorcandu-se la somn.

Luara pranzul in gradina, si dupa cum era obisnuit, Harry isi dadu jos tricoul si se intinse pe iarba la soare. Cand soarele ii strlucea portocaliu prin pleoape, i se paru ca Hermione se ridicase si o simti asezandu-se langa el, la mica distanta. Dupa cateva minute, cu ochii inca inchisi, el ii spuse numele. Nu primi nici un raspuns la inceput, asa ca il spuse din nou. Inainte sa spuna a doua silaba, ea spuse usor nerabdatoare, „Te-am auzit.”

El statu tacut pentru inca o jumatate de minut, apoi spuse, „Scuze. Nu eram sigur. Ma intrebam daca te simti in stare sa vorbesti. Despre Bulgaria.” Statea intins pe spate, cu ochii inchisi, sperand ca daca nu trebuiau sa se uite unul la celalalt ar fi mai usor pentru ea sa vorbeasca. Ea ofta, de parca ar fi vrut sa ii spuna ca era prea devreme, in schimb, incepu imediat.

„Eram la piata. Mama lui Viktor si a mea erau la brutarie dupa paine, Viktor si tatal meu cumparau niste gaina, iar eu primisem sarcina sa cumpar legume. Parea destul de sigur; taraba de legume era la doua distanta de vanzatorul de gaini si eu trebuia sa cumpar doar ceapa si ardei… Dar dintr-odata m-am simtit foarte usoara si aeriana, de parca eram sub Blestemul Imperius. Am incercat sa il combat, dar nu era nimic de combatut, nu imi era spus sa fac ceva ce nu vroiam sa fac. Hotarasem ca vreau neaparat sa cumpar legume, dar asta era motivul pentru care eram acolo deja. Imi amintesc ca eram foarte confuza, de parca asteptam instructiuni, dar ele nu veneau.

„Imi aduc aminte ca am intins mana dupa un ardei rosu de parca eram in transa, si am incercat sa folosesc o fraza pe care o invatasem de la mama lui Viktor. Dar cand imi iesi din gura, nu suna deloc ca vocea mea. Femeia de la taraba imi spuse ca nu arat deloc bine – suna de parca era foarte departe – si m-am gandit, poate nu sunt deloc sub Imperius, poate sunt doar bolnava. Sunt intr-o tara straina, ma imbolnavisem si inainte din cauza mancarurilor si bauturilor straine, aveam niste medicamente incuiate in poseta, as fi putu lua ca sa ma simt mai bine. M-a dus in spatele tarabei, si era foarte draguta, ma batea usor pe brat si vorbea cu mine in engleza – si acum ca ma gandesc la asta, ea nu ar fi trebuit sa vorbeasca cu mine in engleza, nu-i asa? Nici macar nu avea accent bulgaresc.

„Apoi, m-am – oprit. M-am oprit de tot. Parca eram un bec pe care tocmai l-ai stins. Nu-mi amintesc nici o incantatie, nu-mi amintesc sa-mi fi fost data vre-o potiune, nimic. Cand am pornit din nou, era intuneric afara, si de fiecare parte a mea erau doi barbati in robe vrajitoresti gri, cu baghetele indreptate spre mine. Capul imi era din nou clar, d-ar m-am fortat sa par aeriana, de parca nu eram in toate mintile, pentru ca ei vorbeam si eu vroiam sa aud ce vorbesc. Femeia de la taraba de legume disparuse. Piata era goala.

„Unul dintre ei spuse, ‚Lucius va fi foarte multumit.’ Vorbeau engleza. Celalalt spuse ca de ceilalti patru se ocupasera deja, trei fete de la Hogwarts si un baiat Incuiat care era inca la scoala sa Incuiata in iunie cand au facut-o – ce o fi fost. Apoi vorbira despre mine, despre cum aratau si daca ar trebui sa faca ceva – extra – ”

Asta era lucrul de care se temea. Era un efort pentru Harry sa stea unde era cu ochii inchisi. Dupa inca o bataie de inima, el spuse „Continua.”

Ea lua o gura mare de aer si spuse, „Pai, din cate stiu eu, nu au facut nimic – extra –” Apoi si-au indreptat amandoi baghetele spre mine si apoi au spus o incantatie pe care nu mi-o mai amintesc. E posibil sa fi pus o vraja de memorie asupra mea dupa aceea, care ar putea fi motivul pentru care nu imi mai amintesc. Stii ca de obicei ajunge sa aud o incantatie odata ca sa o tin minte…”

„Stiu” spuse Harry incet.

„Apoi m-am oprit din nou. Cand am pornit din nou, era lumina afara, si mi-am deschis ochii, si eram intinsa pe canapeaua din casa lui Viktor, iar el ma ridica si striga dupa parintii mei, spunand ca m-am intors, ca eram in regula…”

„Dar tu nu esti convinsa de asta.”

„Pai, nu e asta; problema e ca nu stiu. Am tot – timpul asta pierdut. Cine stie?”

Harry intinse orb mana, o gasi pe a Hermionei si isi incolaci degetele printre ale ei. El simti cum ea ii strange mana puternic si el stranse inapoi. Nu mai vorbira, iar cand alarma ceasului sau porni, el isi deschise ochii si se duse la munca de parca nu se intamplase nimic. Dadu drumul mainii Hermionei si isi puse tricoul. Se uita jos la ea, inca intinsa pe spate, cu ochii inchisi in fata soarelui, lacrimi curgand din spatele pleoapelor. Pe el il durea inima pentru ea; daca era un lucru de care avea nevoie, era certitudine.

Dintr-odata ea se ridica si isi scutura capul impacientata. Isi sterse ochii repede, de parca lacrimile ar fi fost o iritatie, se ridica in picioare si spuse, „Asa, deci. Nu are nici un rost sa stau aici si sa te vad pe tine cum faci totul. Ce vrei sa fac?”

Harry se uita la ea, uimit. Era pe cale sa se prefaca ca nu au discutat adineauri despre ce s-a intamplat in Bulgaria – si ce s-ar fi putut intampla, ce ea nu stia? Se parea ca da. „Pai,” incepu el, ezitand, „trebuie sa plantam tufele astea de trandafiri langa zid; sunt cataratoare si vor acoperi ferestrele exterioare. E ca la ierbologie, doar fara zeama de bubotuburi care iti fac mainile sa se umfle.”

Hermione rase; era o usurare sa o auda. „Oh, urlatoarea aia! Si celalalte scrisori! Toti oamenii care au crezut-o pe Rita Skeeter cand a scris ca eu ma joc cu tine si cu Viktor!”

Harry trebui sa zambeasca si el. „Apropos,” spuse el. „Ce s-a intamplat cu Rita Skeeter?”

Hermione arata de parca uitase sa ii spuna ca castigase la loterie. „Oh! Harry! Rita Skeeter! Asteapta pana iti spun!”

„Astept!” repeta Harry in falset, imitand-o. Ea arunca un bulgare de pamant spre el.

„Nu fa misto de mine. Cand am ajuns in Londra, am luat-o pe Rita acasa cu mine, dar inca nu i-am dat drumul. I-am scris profesoarei McGonnagal si i-am explicat treaba cu Rita. Avand in vedere ca ea e un animagus inregistrat, nu are o parere foarte buna despre cei care incalca legea. Oricum, a vorbit cu Dumbledore si au Aparut amandoi la mine acasa. Mama si tata nu stiura ce sa creada; McGonnagal se prefacu ca asta era modalitatea in care spunea tuturor elevilor care urmau sa ajunga Prefecti, in persoana. Oricum, dupa ce mama si tata au iesi din camera, am anulat vraja de indestructibilitate de pe borcanul in care o tineam pe Rita, si am lasat-o sa iasa. Isi relua involuntar forma umana. Cred ca credea ca daca ramane in forma ei de insecta, McGonnagal si Dumbledore ar fi crezut ca eu sunt proasta si am inventat totul. Intr-un final, au fortat-o sa isi reia forma umana – stii tu, cum au facut Sirius si Lupin cu Wormtail – asa ca se hotara sa se predea si in clipa urmatoare, era Rita, stand in sufragerie, uitandu-se la mine. Si frate, daca privirile ar putea ucide…”

„Pai, ai tinut-o doua saptamani intr-un borcan, cu nimic altceva de mancare in afara de frunze.”

„Si ea a manjit numele tau, al meu si al lui Viktor, sa nu mai zic de Hagrid. Nimic mai putin decat merita, chiar prea putin, cred.”

Harry incerca sa nu rada; amuzant, acum putea sa rada de Rita Skitter. Nu ar fi crezut asta in timpul turnirului Tri-Vrajitor. „Oricum –” spuse el.

„Oricum,” continua Hermione, ca si cum nu ar fi spus acelasi lucru ca si Harry, „McGonnagal a inceput direct cu motivele pentru care toti animagii ar trebui inregistrati, dar Dumbledore o opri si spuse, in munca sub acoperire, sa ai un animagus neinregistrat de partea ta poate fi foarte avantajos.”

„Pai, se referea in mod evident la Sirius.”

„Da. Dar el ii propuse ceva; spuse, ‚daca nu te deranjeaza sa primesti ordine de la un bosorog excentric, am o slujba pentru tine.’ Si cum ea nu vroia sa plateasca amenda sau sa mearga la inchisoare pentru ca e un animagus neinregistrat, a ascultat ce avea de zis si –”

„Si ce? Ce slujba are pentru ea?”

Fata ii cazu dezamagita. „Pai tocmai asta e. Habar n-am. M-a facut sa plec din camera cu McGonnagal, astfel incat ea ar putea sta cu ochii pe mine si sa se asigure ca nu gasesc vre-un mod sa trag cu urechea. Cand ne-am intors in sufragerie deja disparusera, apoi McGonnagal mi-a urat felicitari ca am ajuns Prefecta, ca o sa primesc o scrisoare oficiala si ca o sa ne vedem in toamna.”

„Si pe-urma?”

„Pe-urma nimic. A Disparut. Poof.”

Harry ramase confuz. „Si de unde stie Dumbledore ca poate sa aibe incredere in ea? De unde stie ca Rita Skeeter o sa faca ceea ce trebuie? Ca nu e un Animagus neinregistrat ca sa lucreze pentru Voldemort?”

„Pai, mi se pare ca a facut-o pentru ca poate sa afle totul. E foarte usor daca esti o musca pe perete – sau mai degraba un carabus. Si habar nu am de unde stie Dumbledore unde ii sunt loialitatile. Ne tot intrebam de ce are incredere in Snape, dar asta nu i-a explodat in fata.”

„Inca.”

„Oh, Harry. Habar nu ai. Snape a fost chiar foarte – dragut cand a venit in Bulgaria. Parea foarte ingrijorat pentru mine. Mai ca ma asteptam sa scada puncte de la Gryffindori pentru ca am fost atat de proasta incat sa ma las rapita. Dar nu era deloc suparat pe mine. S-a þâpat in schimb pe Viktor ca nu a avut grija de mine…”

„Si ce i-a spus Viktor lui Sirius despre rapire? Se pare ca te-au adus inapoi. De parca te-au rapit, apoi au schimbat planul.”

„Oh, Viktor a zis ca era in piata asteptand in fata tarabei de legume tocmai cand vrajitorii astia doi si-au indreptat baghetele spre mine. I-a paralizat pe amandoi foarte repede cu un blestem, apoi a pus vraji de legare asupra lor si i-a lasat acolo. M-a dus inapoi la casa parintilor lui, dar a durat pana dimineata pana vraja pe care o pusesera asupra mea expira. Cand Sirius s-a dus la taraba de legume, ei deja disparusera.”

„Sau cel putin, asta e povestea lui Viktor.”

Ea inclina din cap cu o grimasa. „Sau cel putin asta e povestea lui Viktor. Sa nu crezi ca nu m-am gandit la asta, Harry. Adica, m-am simtit foarte bine cu Viktor in Sofia, el era…” isi cobora ochii si rosi, „… intr-un fel… stii tu, primul meu prieten…” ea evita sa se uite la el. „Dar presupun ca eu nu… Eu nu simt pentru el la fel cum simte el pentru mine. E doar o –” dar ea se rosi si mai tare si nu termina propozitia.

„Doar o ce?” Harry isi dori dintr-odata foarte tare sa stie. Hermione se uita la el.

„Nu conteaza. Ceea ce conteaza e ca acum am o problema si mai mare.”

„O problema mai mare decat faptul ca ai fost aproape rapita de vrajitori intunecati care lucreaza pentru Lucius Malfoy?”

„S-ar putea sa fie aceeasi problema. Dupa cum ai zis,versiunea lui Viktor despre ce s-a intamplat – e povestea lui, si nimeni nu o poate sustine. Poate ca asta a fost planul de la inceput, sa ma aduca inapoi. Poate chiar acum sunt sub influenta unei vraji si eu nu stiu. Nu ma simt ca si cum as fi, dar nu se stie niciodata… Problema despre care vorbesc, e cum sa scap de Viktor.”

„Vrei sa-l omori pe Viktor?” spuse Harry, socat.

Ea arunca un nou bulgare de pamant inspre Harry. „Nu, prostule – adica, el crede ca noi suntem impreuna acum. O sa vina in Hogsmeade cand avem voie sa mergem in weekenduri. Si eu nu pot sa ii dau papucii si nici nu pot sa fiu impreuna cu el!”

„Ce?” se balbai Harry, confuz.

„Vezi tu, daca ii dau papucii, s-ar putea sa fie foarte suparat. L-am vazut suparat. Si a primit lectii de Magie Neagra, nu uita. Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi sa ii dau papucii si fie – agitat. Dar nici nu pot sa fiu impreuna cu el pentru ca ma tem de cum ar reactiona daca ii dau papucii. Ar fi o tampenie. Dar daca ii dau papucii si cineva ca Lucius Malfoy ar vrea ca el sa lucreze pentru el, s-ar putea sa fie atat de suparat incat sa o faca fara sa se gandeasca. In plus, dupa cum am vazut, nu e deloc in stare sa lupte impotriva Blestemului Imperius. Mi-ai spus cum Moody – adica Crouch – l-a blestemat in labirint si s-a intors direct ca sa puna blestemul Cruciatus asupra lui Cedric. E usor de manipulat. Si desi nu am nici o dovada, s-ar putea sa se fi intamplat acelasi lucru si in Bulgaria. Ma rog, prefer sa cred ca a facut asta sub influenta unui blestem, decat de buna voie, daca ar fi cooperat cu subalternii lui Lucius. Sa zicem asa, in prezenta lui Viktor nu ma simt sigura si protejata. Aici ma simt in siguranta.”

„Aici?” intreba Harry incurcat.

Ea se uita la el cu ochii stransi. „Habar nu ai, nu? Inca de cand erai un bebelus, au fost farmece care protejeaza casa si imprejurimile. E imposibil sa Apari sau sa Dispari, sau sa folosesti un Portal – Snape avea unul care trebuia sa ne aduca aici in sat, dar a trebuit sa aterizam la un kilometru jumatate distanta. Nu stiu daca farmecele acopera atata distanta, dar el a vrut sa fie sigur.

„Dar familia Weasley a venit odata prin Pudra Floo. Au adaugat temporar caminul din sufragerie la retea, primisera aprobare speciala de la Ministerul Magiei. Bine, nu a prea functionat deoarece caminul fusese zidit…”

„Da, dar vezi? Le-a trbuit permisie speciala ca sa faca asta. Sunt si detectori de Magie Neagra peste tot. De ce crezi ca Voldemort sau Devoratorii lui nu au venit aici ca sa iti faca de petrecanie?”

Harrz facu o fata. „Cred ca m-am gandit intotdeauna ca erau dezgustati de ideea de a intalni familia Dursley.” Amandoi rasera atunci si se hotarara sa treaca in sfarsit la treaba.

*****

Era placut sa aibe din nou pe cineva cu care sa lucreze, dupa Dick, iar Hermionei nu ii era frica sa se murdareasca sau sa ridice greutati, desi el incerca sa o scuteasca de ce era mai rau. Pentru restul saptamanii, Hermione se ducea cu ei sa alerge in fiecare dimineata, apoi petrecea restul zilei lucrand cu Harry in gradina. Dupa a doua zi, Dudley o vazu pe Hermione in patru labe lucrand in gradina si se oferi sa ii ajute. Harry intelese de ce, dar nu obiecta. Nu putea da vina pe Dudley, pe bune. Desi era mai mult decat deranjant sa o vada pe Hermione flirtand cu Dudley. Nu o vazuse niciodata facand asta. Devenise foarte copilaroasa cand era in apropierea lui Gilderoy Lockhart, in anul doi, dar nu avea decat doisprazece ani atunci.

Lucrand cu totii, gradina fu in curand terminata, si Harry colecta ultimele cinci lire de la matusa lui. Acum, dupa alergatul de dimineata, mergea in gradina doar ca sa ude plantele si sa pliveasca, in rest avea toata ziua libera. El si Hermione lucrara la teme de vacanta, stand la umbra sub noul copacel, in timp ce Dudley se distra cu jocuri video pe o consola de mana in apropiere. Cateodata ii lasa si pe Harry si Hermione sa se joace; i se parea necesar sa se aplece peste umarul Hermionei cand era randul ei.

La sfarsitul celei de-a treia saptamani din august, matusa Petunia devenise foarte iritata in timpul cinei. Incepu sa mormaie despre cum trebuia sa gateasca pentru inca o persoana. Dandusi seama ca primise toti banii pe care ii putea primi pentru lucratul in gradina – pe care deja ii cheltuise in mare parte – se simti obligat sa ii ia apararea Hermionei.

„Isi curata singura camera si isi spala hainele. In plus, parintii ei v-au dat un cec gras…”

Dar dintr-odata, Dudley urla aprins la mama lui,”Las-o pe Hermione in pace! Ea e cea mai – cea mai –”

„Dudley!” exclama mama sa plina de repros. Tatal lui ii arunca o privire urata.

„Nu uita, baiete!” marai el. „Pare normala, dar e o – o – una din ei!” scuipa tatal sau.

„Zi-o, tata! Spune in sfarsit! E o vrajitoare! O vrajitoare! De ce nu poti vorbi normal despre asta? Harry e un vrajitor si Hermione e o vrajitoare, si ne spun noua Incuiati! Zboara pe maturi si – si – cel putin nu e ceva care incepe cu t si rimeaza cu barfa!” termina el, uitandu-se cu inteles la mama sa inainte sa se care din camera trantind usa.

„Dudley!” exclamara ambii sai parinti.

Dupa ce Dudley parasi camera, se lasa tacerea. Harry si Hermione se uitara pe furis unii la ceilalti, continuand sa manance in liniste. Tacerea era asurzitoare. Harry isi aduse aminte de ziua lui. Ce se intamplase cu Dudley? se intreba el. Nu era nici venirea Hermionei; se intamplase toata vara. Ma rog, se gandi Harry. Banuiesc ca toti pustii de cinsprezece ani rebeleaza impotriva parintilor lor intr-un fel. Incerca sa isi imagineze cum ar fi fost daca ar fi fost crescut de parintii sai, cum ar fi fost relatia cu parintii sai acum ca era adolescent. Oricat ar fi incercat, nu isi putea imagina altfel decat sa fie usurat ca avea parinti. Probabil asta era problema, se gandi el. Majoritatea adolescentilor nu stiu cum e sa fii fara parinti. Desi in cazul lui Dudley, in opinia lui Harry, era norocos sa stie cum e sa fie asa. Incerca sa isi imagineze un scenariu in care crescuse Dudley, cu parintii lui Harry traind si avand grija de Dudley in cazul in care ceva s-ar fi intamplat cu Petunia si Vernon. Nu putu sa isi imagineze, la fel cum nu isi putea imagina cum ar fi sa rebeleze impotriva parintilor pe care nu i-a cunoscut niciodata.

Probabil pentru ca aveau un oaspete – desi matusa lui Harry fusese deja nesimtita cu ea – unchiul si matusa lui Harry nu mai zisera nimic. Inainte sa apuce sa se ridice de la masa, Hermione vorbi.

„Nu va faceti griji pentru vase, doamna Dursley. Harry cu mine ne ocupam de ele. De asemenea mi-as dori sa fac o cina speciala in ultima seara a mea aici, ca o multumire ca m-ati lasat sa stau la voi. Am facut un curs cu un bucatar minunat in Atena, cand am fost in Grecia, in iulie… Va rog, spuneti ca e in ordine,” spuse ea dulce, aruncandu-le o privire rugatoare. Unchiul lui Harry se foi inconfortabil in scaun si se uita la nevasta lui.

„In ordine,” spuse el, ridicandu-se de la masa. Petunia Dursley il urma afara din bucatarie, parand inca ranita de iesirea de mai devreme a lui Dudley. Harry si Hermione adunara masa si se postara amandoi langa chiuveta ca sa spele si sa stearga vasele. Harry auzi zgomotul televizorului iesind din sufragere.

„Lectii de gatit in vacanta? Cand o sa termini cu invatatul?” o intreba el. Ea rase si il stropi cu spuma. El o stropi inapoi, si situatia parea sa devina o bataie cu spume, dar Sandy – sub maneca tricoului, unde unchii lui nu puteau sa o vada – spuse ca matusa sa urma sa intre in incapere, asa ca Harry se opri brusc si ii sopti Hermionei, „vine matusa Petunia.”

Ea se uita la el incurcata, apoi se uita la intrare. Nimic nu se intampla. „Esti sigur?” intreba ea.

„Asteapta un minut,” sopti Harry, stergand vasele. Hermione numara pana la saizeci in tacere, iar cand ajunse la saizecisiunu, matusa Petunia intra in bucatarie. Ea se uita la Harry din nou, aproape speriata.

„De unde ai stiut –” incepu ea sa sopteasca, dar matusa Petunia avea alte idei.

„Sa aveti grija sa nu cumva sa spargeti ceva!” exclama ea nervoasa, cu mainile in solduri. Ei se uitara la ea, cu ochii larg deschisi, asigurand-o ca o sa aibe grija, asa ca ea se intoarse si pleca din nou.

Hermione se uita la Harry. El ii evita ochii, stergand farfurii si pahare, gandindu-se, tre’ sa am mai multa grija sa nu afle ca Sandy are ochiul interior… aproape m-a prins adineauri…

In ziua urmatoare, dupa alergari si dusuri, Hermione si Harry sezura sub copacelul din gradina in timp ce Dudley se juca pe jocul lui portabil. Hermione isi aduse notitele de la cursul de gatit din Grecia si rasfoia prin el, cautand retetele pentru pranzul pe care vroia sa il serveasca inainte sa plece cu Harry la Vizuina. Isi facu notite pe o foaie de hartie liniata cu un pix; pe Harry il lovi revelatia ca era pentru prima data cand el o vedea pe Hermione nescriind pe pergament cu o pana si o sticluta de cerneala. Cateodata uita ca si Hermione crescuse cu o familie Incuiata, ca si el.

La un moment dat, Dudley se ridica si se duse inauntru ca sa isi ai alt joc, iar Harry se intinse pe spate, bucurandu-se de soarele de vara. „Stii,” ii spuse el Hermionei, „cu tine aici si cu Dudley fiind prietenos cu mine acum, ma simt ca si cum as avea un frate si o sora. E placut.”

Harry ramase perplex cand vazu expresia de dezamagire de pe fata Hermioenei. „Sora?” spuse ea usor. „Sora?” repeta ea. Harry nu stiu ce sa creada. Cand Dudley se intoarse, Hermione isi inchise caietelul cu retete si se ridica, spunand ca se duce inauntru ca sa citeasca.

Harry o urmari cu privirea, intrebandu-se ce a spus gresit…

Dupa pranz, Dudley trebui sa mearga la cumparaturi pentru scoala cu parintii lui. Cand erau cu pe picior de plecare, unchiul lui Harry se intoarse pe neasteptate si se uita la Harry si Hermione cu o privire sfredelitoare, suspicioasa. „Nu stiu daca pot sa am incredere si sa va las pe voi doi singuri impreuna…” incepu el sa spuna. Hermione se uita la el cu o expresie nevinovata.

„Ah, nu va faceti griji, domnule Dursley. Suntem amandoi Prefecti. Si suntem constienti de cat de serioase pot fi consecintele in cazul incalcarii legii pentru folosire a magiei a vrajitorilor minori – stiti dumneavasta –”

El se uita inapoi cu o privire incruntata. „Eu nu la asta ma refeream,” spuse el printre dinti. Harry observa ca Hermione rosise sub pielea bronzata si parasi abrupt incaperea. „Tu!” latra dintr-odata unchiul sau. „Ce ai de gand sa faci?”

„Ma gandeam sa plivesc gradina. O sa dureze ceva; buruieni peste tot, incearca sa preia controlul,” ii spuse Harry.

Unchiul sau il privi lipsit de convingere. „In regula,” mormai el, si in curand intreaga familie Dursley plecara ca sa ii cumpere lui Dudley noile carti de scoala pentru Smeltings – scoala lui Dudley – si uniforme noi – cele vechi ii erau mult prea largi dupa toata alergarea pe care o facusera de-a lungul verii.

Harry se schimba in hainele sale de lucru si se duse in coltul gradini ca sa ia o galeata si o sapa. Hermione iesi pe usa din spate. „Te superi daca ma intind la soare cat timp tu lucrezi? Nu am prea avut ocazia in ultimul timp, si s-ar putea sa fie ultima oara, avand in vedere ca vara e pe sfarsite.”

Harry ridica din umeri. „Sigur. Nu o sa am nevoie de ajutor la plivit.” Ea se intoarse inapoi in casa si Harry isi alese un loc de unde sa inceapa, ingenunchie pe pamant, isi puse manusile pentru gradinarit si incepu sa dezgroape radacinile buruienilor. (Lui nu ii placea ideea de a folosi ierbicide). Dupa scurt timp, auzi din nou usa de la bucatarie deschizandu-se si Hermione iesi din nou afara. El nu era cu fata la usa, era aplecat asupra unei radacini de buruiana extrem de enervanta, care parea a fi sursa tuturor buruienilor din gradina. Apoi isi ridica privirea si facu ochii mari la vederea Hermionei.

Purta acea pereche de bikini. Ea intinse un prosop de baie pe iarba apoi se aseza pe el si scoase o lotiune pentru bronzat ca sa isi protejeze pielea. El incerca sa se uite in alta parte, dar de fiecare data parea sa o vada in coltul ochiului. Nu putea sa spuna unde se uita ea; purta din nou ochelarii ei negri de soare. Daca i se paruse ca poza din camera lui era uimitoare, nu era nimic in comparatie cu Hermione in carne si oase.

Cand termina, Hermione se intinse pe spate si parea sa aiba ochii inchisi. Cu bratele intinse pe langa corp, intregul ei corp parea sa straluceasca in soare si Harry simti cum i se usuca gura. Isi retrase cu greu privirea si se uita din nou la radacinile buruienilor.

Incerca sa se concentreze asupra muncii, dar nu era un lucru usor. De cateva ori smulse radacin de flori si le puse la loc incercand sa nu para evident, in caz ca ea se uita la el. Dupa un timp, ea se ridica si isi puse ochelarii de soare pe frunte. „Harry? Poti sa ma ajuti sa imi intind crema pe spate?”

Harry se uita la ea, ingrozit. „Pe spate?”

Ea inclina din cap. „Nu pot ajunge.” Si cu asta, Hermione se intoarse pe burta si isi puse capul pe brate. Harry isi dadu jos manusile de gradinarit si merse la ea cu grija. Ingenunchie langa ea si ridica sticla cu crema pentru bronzat, isi puse putin pe mana si incepu sa frece pielea spatelui ei. Isi tinu respiratia cat timp o masa, incerca sa respire normal si sa nu se gandeasca la cum se simtea pielea ei. Incerca sa nu ofteze cu usurare cand termina, desi se simtea intr-adevar usurat. Se ridica sa place, dar ea spuse, „Am nevoie de ajutor si cu partea din spate a picioarelor.”

Harry se uita la picioarele ei, simtind ca si cum capul i-ar fi inotat. Poate pot sa ma prefac ca ma doare cicatricea, se gandi el. Asta ar putea sa ma scoata de aici. Dar el ingenunchie din nou langa ea, punand crema pe picioarele ei. Cand degetele sale atinsera partea din spate a genunchilor ei, ea se misca si lasa un oftat. Harry se retrase speriat.

„Continua,” sopti ea.

„Totul in ordine?” intreba el.

„Partea din spate a genunchilor mei e doar – sensibila.”

Harry incerca sa aplice crema pe restul piciorului ei, incercand sa isi inchida mintea si sa ignore sunetele pe care ea le scoase cand el atinse parte din spate a celuilalt genunchi al ei, incercand sa nu se uite de loc sau sa ramana prea mult cu mainile pe corpul ei…

Fu de-a dreptul fericit cand in sfarsit termina, si se intoarse la plivitul lui, dar mergea incet; soarele fierbinte il facea sa se simta ciudat si prost, la fel ca si vederea Hermionei intinsa pe prosop cu bikinii ei mici. El evita sa se uite la ea, dar totusi i se paru ca petrecuse foarte mult timp uitandu-se la ea.

Intr-un final, reusi sa puna ustensilele de gradinarit la loc, scapand inca o data gradina de buruieni. „Ma duc inauntru,” spuse el dupa ce puse sapa la locul ei. Deschise usa de la bucatarie ca sa intre in casa, dar cand se uita in spate, vazu ca ea deja se ridicase, cu prosopul in jurul mijlocului, cu sticla de lotiune in mana, mergand in spatele lui. Chiar si suvitele ei scurte pareau sa fi fost atinse de soare, raze aurii stralucind ici si colo in parul ei castaniu. In bucatarie, incercara simultan sa scoata o bautura rece din frigider, si Hermione statu dintr-odata foarte aproape de el dupa ce inchise usa. Fata la doar cativa centimetri departare de a lui, Harry isi pleca privire, apoi se uita vinovat din nou in ochii ei. Ochii ei parea foarte aproape de ai lui, albul ochilor ei era atat de alb incat parea sa fie albastru la margini.

„Inca te mai gandesti la mine ca la o sora?” spuse ea aproape in soapta. Apoi se intoarse pe calcaie, fara sa vada cum lui Harry ii cazuse falca, cum statea acolo paralizat, incercand sa o descifreze.

Harry se aseza la masa, auzind dusul la etaj, si apoi incercand sa nu se gandeasca la asta. Bau cateva pahare de apa, ca sa evite deshidratare si incerca sa nu se gandeasca la nimic, reusind sa nu se gandeasca la nimic in afara de ea. Cand ea veni din nou jos, era imbracata cu o pereche de blugi si o bluza albastra simpla, aratand foarte bine cu scolarita Hermione cu exceptia noii frizuri si a bronzului ei. Pielea ei stralucea, parul ei radia si Harry se gandi, oare de ce am crezut vre-odata ca Cho Chang e draguta? Dar apoi fu deranjat de altceva; de ce flirtase cu Dudley?

Ea se aseza la masa langa el, si inca inainte ca ea sa se aseze, el es auzi intreband: „De ce ai flirtat cu Dudley?”

Ea zambi si se uita jos la mainile ei. „Doar ca sa ma asigur ca e un alt aliat. Cand mi-a spus Snape ca Dumbledore vrea ca eu sa vin aici, mi s-a parut o idee buna sa incerc sa il – cultiv.”

Harry inclina din cap, dar nu se putu abtine sa nu puna o alta intrebare. „Tu iti dai seama ca Ron e foarte gelos pe Krum, nu?” Nu ca eu as fi, adauga el in cap. Nu ca eu as fi, nu ca eu as fi…

Ea zambi ciudat. „Ron e un magar imatur. Nu ma intelege gresit; il iubesc ca pe –” si se uita cu inteles la Harry „– un frate. Dar daca e gelos pe Viktor, atunci… Nici acum nu imi vine sa cred cum s-a purtat la balul tineretii. Felul in care in sfarsit m-a intrebat – daca se poate numi intrebat. Hermione, tu esti o fata… Cat de minunat din partea lui sa isi dea seama! Tu macar te-ai dus la fata de care iti placea si ai intrebat-o, apoi ai reusit sa o convingi pe Parvati sa vina cu tine si ai facut in asa fel incat Ron sa mearga cu Padma… Nici macar nu si-a facut rost singur de pereche! Nu cred ca o sa aiba o prietena prea curand… E inca doar un bebelus mare si nu e in stare sa isi exprime sentimentele…” termina ea, ca si cum chestiile astea ar fi deranjat-o, dar nu vroia sa se gandeasca la ele.

Dintr-odata ea se uita la el. „Crezi ca o sa o mai inviti vre-odata pe Cho Chang la o intalnire?”

Harry facu o grimasa. „Glumesti? Ori de cate ori m-am gandit la ea vara asta, tot ce pot vedea ea ea plangand la serbarea de sfarsit de an, cand am tinut un toast pentru Diggory. Lacrimi cat o galeata, curgandu-i pe fata. Apoi am avut un vis ca eram la o intalnire cu ea; si ea zicea chestii precum, ‚Oh Harry, nu e minunat ca Cedric a fost ucis, ca noi sa putem fi acum impreuna?’ Deci, nu, nu cred ca o sa o mai invit vre-odata pe undeva, pana nu trece valul asta masiv de vinovatie – ceea ce nu o sa se intample vre-odata, probabil.”

Hermione inclina din cap. „M-am intrebat daca ai incercat sa te convingi ca tu esti de vina pentru ce s-a intamplat. Crede-ma, Harry, nimeni nu te invinovateste pentru ce s-a intamplat, nici macar parintii lui –”

El puse o mana pe bratul ei, „Termina, Hermione. O sa ma simt vinovat pentru Cedric tot restul vietii mele, si asta esta. S-a terminat povestea.”

Ea inghiti in sec si puse mana pe mana lui. „O sa lasi asta sa te manance pe dinauntru, atunci?” El inclina din cap, uitandu-se la masa. „Pai, atunci trebuie sa gasim un mod de a te face sa te gandesti la altceva, cum ar fi sa ma ajuti pe mine sa scap de Viktor – sau cel putin sa te asiguri ca nu ramanem singuri. Stiu! Ai putea sa mergi cu noi in Hogsmeade!”

„Vrei sa vin cu voi la intalniri?” fu el scarbit de idee.

„Ok, asta ar parea cam ciudat. Ar putea veni si Ron. Si Ginny. Poate si Parvati si Lavander, si George si Fred. Am putea-o face ca o chestie de grup mare. Nu reuseste sa imi spuna mie nu; daca ii spun cum o sa fie, asa o sa fie.”

Harry promise sa mearga cu ei, iar Hermione se apleca si il saruta pe obraz, multumindu-i. Fetele le erau foarte apropiate. Dintr-odata, Harry se ridica, aproape rasturnand scaunul. „Trebuie sa – ah – fac un dus. Gradinarit – transpiratie si noroi – stii tu –” Practic fugi afara din camera, incercand sa se convinga ca nu se purtase la fel de imatur ca si Ron cand facuse asta.

Tocmai cand trecea prin holul de la intrare, familia Dursley se intoarse. Harry le spuse ca vrea sa faca un dus inainte de cina, din moment ce terminase cu gradinaritul, si Dudley spuse, „Asta inseamna ca Hermione nu are nimic de facut? Hermione! Vrei sa te joci Space Wars pe calculatorul meu?”

Hermione veni si ea in hol si ii zambi calduros lui Dudley. „Mi-ar face placere.”

Toti trei urcara la etaj, Hermione si Dudley in dormitorul lui, iar Harry in baie. Stand sub spray-ul dusului, Harry se gandi din nou la Hermione bronzandu-se in bikini, senzatiile pe care i le oferise in timp ce o dadea cu crema pentru soare… Dar dintr-odata realiza ca chiar daca Hermione era interesata de el – se se parea ca asa era – daca era deja in pericol, doar pentru ca era prietena cu el, cu cat ar fi mai periculos pentru ea daca era prietena lui?Si apoi mai era si Viktor Krum in ecuatie. Si Ron. Hermione credea ca era iritant si imatur, dar s-ar fi putut transforma intr-un inamic formidabil, daca era suparat de faptul ca Harry si Hermione erau impreuna – dupa cum suspecta Harry ca ar fi, daca s-ar fi intamplat si Ron ar fi aflat. Apoi Harry ar fi trecut de la a avea doi prieteni, la a avea o prietena si inca un dusman de moarte…

Harry iesi de sub dus cu capul mai plin de ganduri decat intrase. Se imbraca si se duse in camera lui Dudley, asezandu-se pe pat fara sa zica nimic, privindu-i pe Dudley si pe Hermione la calculator. Se simtea de parca era in transa, incercand sa faca ordine in sentimentele si nevoile sale, si incercand sa isi dea seama daca pentru asa ceva avea rost sa o puna pe Hermione intr-un si mai mare pericol decat era. Coborara la timp la cina, apoi se oferi pe el si pe Hermione sa se ocupe de vase dupa masa, ca sa poata vorbi cu ea, dar nu fu in stare sa zica nimic care nu avea legatura cu spalatul sau stersul vaselor. Nici ea nu vorbi prea mult, cu exceptia faptului ca ii zise lui Harry, „Stii, Harry, nu ti-am spus niciodata cat de mandra am fost ca l-ai infruntat pe Voldemort. Atatia adulti nu ar face-o – sau nu ar putea-o face.” Suna de parca cita din scrisoarea pe care Sirius o trimise familiei Dursley – probabil Sirius ii spusese acelasi lucru si Hermionei, presupuse el. Avea intr-un fel impresia ca vorbea de Viktor ca fiind unul dintre aceea care nu ar face-o – sau nu ar putea-o face.

Jucara sah in sufragerie dupa ce terminara cu curatenia, in timp ce restul familiei se uitau la o comedie americana la televizor, cu hohotele de ras inregistrate umpland pauzele din conversatii, astfel ca nimeni nu se simtea obligat sa spuna ceva.

Era ciudat acum, se gandi Harry, sa joace sah si piesele sa nu se miste de unele singure…

Dupa ce terminara jocul (Harry castiga; jucase o gramada de sah cu Ron, asa ca era obisnuit sa munceasca din greu, dar nu era obisnuit cu castigatul)isi spusera unul celuilalt noapte buna si se dusera sus. In coridorul dintre camerele lor, Hermione se apleca dintr-odata si il saruta din nou pe obraz. Harry inghiti, uitandu-se la ea ingrozit, apoi se apleca cu grija si o saruta si el pe obraz. Ea ofta.

„Daca vrei sa te gandesti la mine ca la o sora…” spuse ea.Harry ii zambi si sopti, „Prea tarziu,” si apoi se forta sa intre la el in camera, dupa ce o vazu zambind si rosind cu o privire satisfacuta, fortandu-se sa nu iasa din nou pe coridor si sa se comporte intr-un mod mai putin fratesc…

Ziua urmatoare fu ultima inainte sa plece spre Vizuina. Dupa alergarea de dimineata, Hermione, Harry si Dudley se dusera la magazin sa cumpere ingredientele necesare ca ea sa pregateasca cina. Ea le ceru ajutorul sa care cumparaturile acasa. Dupa pranz, ea se incuie in bucatarie si incepu sa lucreze la mancare. Cand se apropie timpul pentru cina, Harry si Dudley mutara masa si scaunele in gradina pentru o masa al fresco, dupa instructiunile ei. Cand Hermione anunta intr-un final cina, ramasera cu totii cu gura cascata. Ea pregatise sautée de ciuperci cu ardei prajiti, garnisit cu masline umplute, pesto si branza Gruyere topita; o salata de verdeturi salbatice cu otet balsamic; pulpa de miel cu sautée de spanac si risotto de trufle; si prajitura de ciocolata cu cafea turceasca la desert, plus fructe si branzeturi.

Era de departe cea mai eleganta masa pe care o mancase Harry vreodata. Petunia si Vernon parura sa uite cine o pregatise si o laudara cu fiecare imbucatura; Dudley era in al noualea cer sa manance altceva decat telina si fructe; si Harry se gandi ca Hermione ar fi putut sa ii invete pe spiridusii de la Hogwarts cum sa gateasca asta… apoi se stradui sa nu rada la gandul ca Spiridusii de Casa de la Hogwarts si-ar fi permis sa fie invatati retete de bucatarie de catre reformatoarea nebuna, Hermione Granger, care ii scandaliza de fiecare data cand se aprindea in legatura cu sclavia lor.

Dupa cina, Harry si Hermione facura din nou curat. Se parea ca Hermione folosise toate oalele prezente in bucatarie. Dupa ce terminara, abia incepea sa apuna soarele si sa se intunece, asa ca iesira in gradina, asezandu-se pe banca de langa copacel. I se paru normal lui Harry sa isi intinda bratul drept de-a lungul spatarului bancii, apoi sa isi sprijineasca usor mana pe umarul ei gol, mangaiandu-i pielea usor si miscandu-si degetele in cercuri. Hermione isi aseza capul pe umarul sau drept, cu bratul stang sprijinindu-i-se pe piciorul lui, ascultand simfonia ciripitului pasarilor si privind cerul cum isi schimba culoarea de la o stralucire rozalie la un val safiriu. Harry nu era sigur cat timp statusera asa cand se uita in jos la ea si o vazu pe ea uitandu-se la el. Nu putu sa se gandeasca la nimic, ce ar putea spune; nu se simtea in stare sa vorbeasca si spera ca nici ea nu era doritoare sa intre in vorba. Apoi stiu ce vroia sa faca, o stiu cu o siguranta mai mare decat orice inainte. Buzele le erau din ce in ce mai aproape unele de altele; el ii putea simti respiratia calda, mirosind a ciocolata si a cafea, si simti cum buzele ei le stergeau pe ale lui.

„Un caine mare si negru se apropie.”

Harry se retrase rapid de langa ea. Sandy vorbise de sub maneca lui. El se uita in jur in gradina, la stanga si la dreapta, apoi peste umar. Apoi se uita din nou la Hermione, care parea mai mult decat putin iritata.

„Ce-i?” intreba ea, cu o umbra de enervare in voce.

„Vine Sirius,” spuse el simplu, inca uitandu-se in jur, incercand sa isi vada nasul, intrebandu-se daca era deja acolo si daca ii vazuse. El isi retrase bratul din jurul ei si isi incrucisa bratele pe piept, incurcat; se gandi ca era posibil ca ea sa creada ca el inventa scuze. Insa, dupa inca un minut, ochi stralucitori aparura de dupa coltul gardului, si un caine mare si negru veni linistit spre ei. Hermione se uita din nou la Harry, iritata si perplexa.

„Iar faci asta!”

Sirius se aseza jos langa banca, lasandu-i pe Harry si pe Hermione sa il mangaie. Hermione inca se uita la Harry cu suspiciune, se gandi el. Dintr-odata, forma umana a lui Sirius statu langa ei. Sirius se aseza langa ei pe banca.

“Sunteti gata de plecare? Am fost deja la Vizuina – Ron si restul familiei sunt in ordine. Bill si Charlie inca sunt acolo –”

“Deah,” spuse Harry. “Stim. Ron nu-i prea fericit in legatura cu asta.”

“Da. Se simte de parca fac babysitting cu el.”

“Deci se simte doar ca si cum toti se poarta ca cu un copil cu el?” intreba Hermione. “E bine, sanatos?” Nu parea fericita de asta, intr-un fel. “I-am scris de cateva ori in timpul vacantei – dar nu mi-a scris niciodata inapoi, deloc.”

Sirius se uita la ea linistit. “Pai, m-a intrebat cum o mai duci. Nu in cel mai prietenos mod posibil, intelegi? Apoi i-am povestit despre rapire. Ron paru atunci foarte ingrijorat…”

Hermione paru foarte interesata de asta. Harry se dadu pe spate si se incrunta. “Zau? Si ce a zis?” vru ea sa stie.

“Zis? Nu a zis nimic. Dar – parea foarte ingrijorat, in orice caz.” Sirius se uita din nou la ea, apoi la Harry, care facu o grimasa. Sirius ramase perplex. Se decise sa schimbe subiectul.

“Dupa cum stiti, voi veni cu voi cu Autobuzul Salvator – permit animale de casa – asa ca nu veti calatori singuri. Oricum, va trebui sa mergem cam un kilometru jum’ate ca sa il luam. Farmecele de protectie din jurul casei tale au fost largite. Autobuzul Apare; nu va putea sa vina mai aproape de atat.”

Deci Snape nu exagerase cand luasera portalul la o distanta asa mare de casa lui, se gandi Harry. Cu doar cativa ani inainte, am putut sa iau Autobuzul Salvator de pe aleea Magnoliei, la cateva case distanta…

Sirius se schimba la loc in caine si intra in casa impreuna cu ei. Dudley era in bucatarie, aratand foarte vinovat pentru ca avea capul in frigider.

“Oh, buna, ma uitam sa vad daca mai e tort – vreau sa zic, daca mai avem fructe…”

Apoi remarca cainele mare, negru care era cu ei. “Oh! Nasul tau a venit deja.”

Harry isi puse degetul la buze. “Ssst. Vrem sa ne luam cuferele. Trebuie sa mergem.”

“Te voi ajuta cu al tau, Hermione!” spuse el cu entuziasm. Hermione ii zambi, si cu asta parasira incaperea. Harry il mangaie pe Sirius pe cap.

“Asteapta aici.”

Sirius paru sa incuviinteze din cap. Dupa ce Harry isi arunca cufarul pe scari si se intoarse dupa Hedwig in cusca ei, el astepta in coridor.

Dudley ii cara cufarul Hermionei, aratand de parca urma sa cada in orice secunda pe scari. Unchiul si matusa lui Harry stateau in usa sufrageriei, aratand la fel de morocanosi ca intotdeauna, in ciuda cinei lor minunate.

“Pot sa vin cu tine?” il intreba Dudley pe Harry.

Parintii lui urlara intr-un glas, “Dudley!”

“Nu ma refer la el la scoala –”

Sirius veni din bucatarie in coridor si se schimba in forma sa umana, facand-o pe Petunia sa urle si sa se ascunda din nou. “Cred ca ce vrea sa zica e ca vrea sa ii conduca. E in ordine, dar trebuie sa mergem cam un kilometru jumatate intai.”

Hermione se uita nesigura la bagajul ei. “A fost ingrozitor de obositor sa car asta aici cand am venit, Sirius. Crezi ca poti –”

Sirius ii zambi. “In ordine. O vom face aici, in loc de afara. Wingardium Leviosa,” spuse el usor, batand usor fiecare cufar. Petunia urla din nou, nestiind la ce sa se astepte; magie in casa ei! Dar tot ce se intamplase era ca fiecare cufar levita acum la cativa centimetri deasupra pamantului, de parca avea niste roti mici, nevazute.

Hermione ii saluta pe cei doi Dursley. “Multumesc ca m-ati primit, D-le si D-na Dursley.”

Harry inclina usor din cap inspre ei. “Pa,” fu tot ce spuse. Sirius se schimba la loc in caine; Petunia striga din nou. Dudley se incrunta la mama lui.

“Calmeaza-te,” ii spuse, apoi deschise usa. Cei patru plecara, Harry si Hermione tragand dupa ei cuferele zburatoare fara dificultate, Sirius mergand in fata lor. Cam dupa doua zeci de minute, Sirius se aseza si incuviinta din cap inspre Harry. Harry isi scoase bagheta din cureaua pe care o primise de ziua lui de la Ron si intinse bratul ca si cum ar fi oprit un taxi.

Urma un foarte puternic, abrupt BANG si o lumina stralucitoare paru sa vina de nicaieri. Dudley si Hermione strigara amandoi; nici unul dintre ei nu stiau la ce sa se astepte. Dudley trase cufarul Hermionei intr-o parcare intunecata, si pe ea dupa el, din moment ce ea se tinea de celalalt maner al cufarului. Acolo aparu in fata lor, in mijlocul unei strazi suburbane un foarte purpuriu autobuz cu trei etaje, in locul unde nu fusese nimic cu un moment inainte. Pe parbriz, scris cu litere de aur stralucitoare, statea “Autobuzul Salvator”.

Harry si Sirius mersera calmi inspre autobuz, apoi dupa un moment, simtindu-se putin ridicola, Hermione isi trase cufarul plutind inspre locul unde stateau ei, de data asta ea fiind cea care il tragea pe Dudley dupa ea. El tremura.

Conducatorul cobora din autobuz, intr-o uniforma la fel de visinie ca si autobuzul si isi incepu discursul obisnuit, “Bun venit in Autobuzul Salvator, transport de urgenta pentru vrajitorii si vrajitoarele aflati in dificultate. Intinde-ti bratul pentru bagheta si –”

“Buna, Stan,” spuse Harry zambind, pentru ca ii mai auzise cuvantarea si inainte. Stan Shunpike se opri din vorbit cu o privire care arata ca il recunoscuse.

“Harry! Harry Potter, cum ma vezi si cum te vad!”

“Sssst!” il reduse Harry la tacere rapid. “Taci, sau s-ar putea sa nu ma mai vezi, pentru ca o sa fiu mort.”

Stan ii facu cu ochiul. “Ah, inteleg. Calatorim incognito, din nou, huh? Iar ne prefacem ca suntem Neville Longbottom, da?” Ii facu din nou cu ochiul. “Te acopar. Buna, Neville Longbottom,” spuse el dintr-o data foarte tare. “Si cu cine mai esti?”

“Asta e varul meu, Dudley. Si ea e – Lavander Brown.”

“Hai, urcati!” exclama Stan.

Hermione se uita la el confuza. “Neville? Lavander?”

“Deah, ti-am mai zis, acum cativa ani…“

“N-am toata noaptea la dispozitie, Neville si Lavander,” spuse si mai tare ca inainte, facandu-le din nou cu ochiul si zambind conspirational. “Mereti la Londra?”

“Nu. La Vizuina. In apropiere de Ottery St. Catchpole.” Harry isi deschise bagajul si scoase portmoneul. “Cat?” il intreba el pe Stan.

“Asa. Lasati-ma sa va iau bagajele si sa ma uit la lista cu tarifuri.“ Isi scoase bagheta si o flutura lipsit de grija inspre bagajele lor si colivia lui Hedwig. “Etajul doi in ordine?” Harry aproba din cap. Cat timp bagajele lor urcara scarile de unele singure, Dudley facu ochii mari si Stan consulta un carnetel pe care il scoase din buzunar. “Aaaasa: cinspe Stecli, dar pentru saptispe primiti ciocolata fierbinte si pentru nouaspe –”

“E-n ordine, Stan. Deci trei zeci de Stecli pentru amandoi, ok? Uite doi Galeoni.“ Si intinse doua monede mari de aur catre Stan.

“Restul tau,” spuse Stan, luand cei doi Galeoni de la Harry si inmanandui patru Stecli de argint, pe care Harry ii puse inapoi in portmoneu.

“Poate sa vina si – cainele meu, nu?” Se uita la Sirius. Nu il observa pe Dudley cum incerca sa vada ce altceva mai are in portmoneu.

„Sigur. Hai, urcati!” Harry si Sirius se urcara pe scari, insa Dudley puse mana pe bratul Hermionei.

„O sa imi scrii?” intreba el incet. Ea aproba din cap si se apleca sa il sarute pe obraz.

„Desigur, Dudley. La revedere.” Si se intoarse sa urce pe scari. Harry scoase capul pe o fereastra de la etajul doi.

„Cum ramane cu parintii tai, Dudley? O sa faca crize din cauza bufnitelor.”

„Scrie-mi la scoala; n-or sa afle niciodata.”

„Pa!” striga Harry, simtind pentru prima data in viata ca o sa ii fie dor de el.

„Pa!” striga si Dudley, facand cu mana. Stan Shunpike statu langa patul pe care si-l alesese Harry. Hermione isi aseza bagajul la picioarele urmatorului pat de langa el si Sirius se plasa intre cele doua paturi pe podea.

„Harry – adica, Neville – tipul ala e un Incuiat? E in ordine?”

„E OK, Stan. Acum cateva luni nu as fi spus asta, dar da; e OK.”

Stan cobora din nou la parter ca sa se aseze pe fotoliul de langa scaunul soferului, Ernie Prang. Urma un nou BANG! zguduitor si Harry si Hermione se trezira pe podea, ratandu-l cu putin pe Sirius, aruncati de viteza Autobuzului Salvator.

Afara in strada, Dudley cazu pe spate in iarba si reusi cumva sa porneasca sistemul de irigatie automat. Statea acolo, ud fleasca, ignorant la faptul ca era irigat in continuare impreuna cu iarba din jur, spunand doar, „Uau….”

*****

Harry si Hermione isi revenira din pornirea brusca si se asezara pe paturile lor. Harry intinse mana jos sa ii mangaie blana lui Sirius. Hermione se uita afara pe geamurile acoperite cu perdele, fascinata de peisajul prin care treceau; intr-un moment pareau sa treaca prin Manchester, in urmatorul in Edinburgh, apoi Bath…. Harry zambi, vazandu-i fata. Aici era, stiind de patru ani ca era o vrajitoare si lucrurile acestea inca o uimeau. Apoi Harry trebui sa isi zambeasca siesi. Cu toate lecturile ei, probabil ca stie lucruri mai uimitoare decat stiu eu. Apoi se gandi la lucruri pe care ea nu le stia, cum ar fi cum se simte cand pune Voldemort Blestemul Cruciatus pe tine, si se uita din nou la ea, la placerea inocenta provocata de scenariul prin care treceau, socul ei de fiecare data cand autobuzul facea un salt. Sper sa nu afle niciodata cum e sa simti asa o durere. Sau Ron.

Harry isi puse capul pe brate si inchise ochii. I se paru ca adineauri isi pusese capul jos, cand in clipa urmatoare il auzi pe Stan Shunpike urcand pe scari strigand, „Urmatoare oprire: Vizuina!”

„Noi urmam!” spuse Hermione entuziasta, sarind si luandu-si bagajul, fara sa se deranjeze cerandu-i lui Sirius sa il leviteze din nou. „Oh, Harry, nu mi-ai spus niciodata cum a fost! E incredibil!”

Cu un BANG! autobuzul mergea pe o strada tacuta, intunecata, de tara, apoi se opri. Harry ii zambi, „Sa mergem.” Ridica colivia lui Hedwig si isi tara cufarul pe scari. Cand Stan ii vazu venind, le levita din nou bagajele, iar ei putura sa coboare in liniste scarile, urmati de cufere. Sirius merse dupa ei. Harry se uita la ceas; era abia ora sapte seara. Isi ridica din nou privirea si vazu cea mai confortabila priveliste pe care o stia: Vizuina, casa familiei Weasley. Arata de parca urma sa se darame, insa Harry stai ca era protejata de vraji care impiedicau acest lucru, si ca era cu mult mai mare pe dinauntru decat arata pe dinafara.

Lumini straluceau in majoritatea ferestrelor, si familia Weasley nu putea sa fie ignoranta la zgomotul facut de Autobuzul Salvator. Curand, usa bucatariei se deschise si Ginny iesi in gradina, cu un zambet larg la vederea lui Harry.

Lui Harry ii aparu imediat un zambet pe fata la vederea ei; devenise atat de inalta si frumoasa! se gandi el. Era imbracata intr-o rochie simpla de vara, albastra si stransa pe mijloc, acoperindu-i modest genunchii. Ea alerga in iarba desculta sa il intampine, iar el alerga sa o intalneasca la jumatatea distantei, inca zambind, si o surpinse cu o imbratisare de intampinare, apoi o invarti in timp ce ea isi punea bratele in jurul gatului lui si zambea. El o puse jos, zambindu-i larg – ea era doar cu putin mai inalta ca el, acum –gandindu-se, A fost minunat sa o tin in brate! Chiar si in lumina lunii, putu sa vada ca fata lui Ginny era la fel de rosie ca parul ei. Peste umarul ei, o vazu pe Hermione coborand din autobuz, incruntandu-se la ei. Se uita din nou la Ginny.

„Buna, Ginny! Ma bucur sa te vad. Multumesc pentru cadoul de ziua mea,” adauga el, scotand amuleta de dupa tricou ca sa i-o arate. Ea ii zambi, parand foarte fericita.

„Pai, stii tu, Ron zicea ca ti-ai luat un sarpe –”

„Ah, da! Ea e Sandy.” El isi dadu jos geaca de blugi; purta un tricou negru la care ii taiase manecile, si ii arata micutul sarpe de gradina incolacit in jurul bratului sau deasupra cotului. Ginny intinse mana tematoare si o mangaie pe Sandy.

„E asa fina,” sopti ea. Apoi isi misca degetele pe bratul de sus al lui Harry, trasand o linie peste noii muschi ai lui Harry, dar isi retrase mana abrupt cu o privire vinovata, uitandu-se la Harry. Fetele le erau foarte apropiate una de cealalta, iar Harry isi simtea pielea gadilata acolo unde fusesera mai devreme degetele ei.

Ce-i asta? se intreba Harry. Mai devreme eu si Hermione aproape ne-am – si acum Ginny e asa frumoasa, si m-am simtit bine tinand-o in brate, si –

Usa de deschise din nou si Ron Weasley iesi in gradina. Harry si Ginny tresarira si se separara unul de celalalt. Hermione merse la ei, si inclina capul inspre Ginny, fara sa zambeasca.

„Buna, Ginny.”

Ginny paru perplexa in fata salutului rece si spuse ii spuse si ea buna. Harry il saluta pe Ron, care raspunse destul de normal, apoi urma un nou schimb de saluturi reci si timide intre Ron si Hermione, care puteau fi cel mai bine descrise printr-un schimb de maraieli. Ginny se uita la ei intrebatoare, apoi la Harry care ridica sprancenele si dadu din umeri. Facea pe prostul; stia perfect ca Ron inca era suparat ca Hermione se dusese la Viktor in vizita, mai ales de cand fusese aproape rapita. Poate ca Snape nu ii facuse morala pentru ce se intamplase, dar Ron ii va face, se gandi Harry.

Se intoarse sa ii spuna la revedere lui Sirius, dar acesta disparuse deja. Apoi, fara avertizare, Autobuzul Salvator facu BANG! din nou si disparu din vedere. Cei patru se intoarsera atunci si mersera prin gradina bucatariei, Ginny si Ron carand cufarul lui Harry iar Harry si Hermine carandu-l pe al ei. Cand intrara in casa, Harry fu imediat imbratisat de Dna Weasley, si batut pe spare de Dl Weasley si fii sai. Bill era la fel de cool ca si ultima oara cand il vazuse Harry, de la coada lui lunga si roscata si cercelul lui din os, pana la hainele de rocker si bocancii din piele de dragon.

„Salut Harry. Ce mai zici? Si –” Bill se opri dintr-odata. „Buna, Hermione,” spuse Bill incet, tragand de cuvinte si privind-o din cap pana-n picioare intr-un fel in care nu ii placu nici lui Ron nici lui Harry. Ea ii zambi si isi aranja suvitele scurte.

„Salut, Bill. Ce mai fac goblinii?”

„Ah, enervanti ca dracu’. Da’ ce poti sa faci?” Ei isi zambira, si Harry ii urmari ochii; ea se uita acum la Bill in acelasi fel in care el se uitase la ea. Vroia sa gaseasca o modalitate sa ii desparta, dar era o reactie atat de neasteptata incat era pierdut. Dintr-odata aparura Fred si George tropaind.

„Hey, uau, Hermione! Ce bine arati!” spuse George entuziast, si Fred fluiera apreciativ. Toti trei rasera. Nici Fred nici George nu se incurcau in cuvinte, si nici nu se ascundeau cand se dadeau la fete. Erau la fel de directi ca intotdeauna.

Hermione rase, „Merci. Ce mai faceti?”

„Ah, pe noi lasa-ne incolo. Cum e sa fii prietena unui jucator faimos de Quidditch?” vru Fred sa stie. La mentionarea lui Viktor, fata lui Ron se intuneca si parasi mormaind bucataria.

„Oh, ah, e ok,” ingaima ea.

Charlie veni inspre Harry si puse o mana pe umarul lui. „Dar,” le spuse el gemenilor, „s-a gandit Viktor Krum sa zboare ca sa treaca de dragon? A castigat Viktor Krum Turnirul Tri-Vrajitor?”

Se asternu tacerea. Apoi Harry se uita la Charlie, „Prefer sa nu vorbesc despre asta.”

Charlie se retrase, „Oh, scuze, chiar am calcat in…”

„Deschizi gura, bagi picioru’!” strigara Fred si George in unison.

„Gata, gata,” spuse Dna Weasley, incercand sa isi linisteasca fii. „Nu-i bateti la cap pe Harry si Hermione. Lasati-i sa se aranjeze in camerele lor.” Se intoarse inspre Hermione. „Si s-ar putea sa nu il vezi pe Crookshanks pana dimineata, draga. E afara la vanat. Dar a fost tare cuminte toata vara.” Ea le levita din nou cuferele. „Asa, dragii mei. Or sa zboare cu voi pe scari.”

Ginny urca scarile, urmata de Hermione impreuna cu cufarul ei. Ginny se uita peste umar la Hermione, facand o fata incurcata. Ron il conduse pe Harry pe scari, uitandu-se la spatele Hermionei si mormai. Macar, se gandi Harry, nu e nimeni suparat pe mine. O urmari pe Hemione cu privirea pana aceasta intra in camera cu Ginny si inchise usa dupa ea. El si Ron urcara in continuare scarile pana ajunsera la camera ingusta a lui Ron, pe care acesta o tapetase cu postere cu The Chuddley Cannons, echipa favorita de Quidditch a lui Ron, dand camerei o distinsa lumina portocalie.

„Unde-i Percy?” se gandi Harry sa intrebe cand intrara in camera si usa era inchisa. Ron se aseza pe unul din paturi. „La o intalnire. O sa se intoarca in curand, sau o pateste. Chiar daca a terminat cu scoala, mama zice ca atata timp cat sta sub acoperisul asta – o mai tii minte pe Penelope Clearwater? Era in Prefect in Ravenclaw?”

„Sigur.”

„Are un job de inceput la Witch Weekly, asistenta editoriala, sau asa ceva. Cred ca munca ei consta in a aduce suc de dovleac la sedinte si a vota pentru cel mai fermecator zambet; ai vazut ca Gilderoy Lockhart inca castiga in fiecare an? Nu au mai iesit impreuna un timp dupa ce au terminat scoala, dar s-au intalnit din nou din intamplare la o petrecere si sunt impreuna de atunci. Are o locuinta intr-un sat prin Dorchester; chestia asta o irita pe mama foarte tare….”

Harry sezu tacut pe pat, incercand sa fie atent la ce ii zicea Ron, dar mintea i-o lua razna….

„Si ce parere ai, Harry? Harry?”

„Huh?” spuse Harry confuz. „Scuze, tre’ sa fiu tare obosit…”

„Am zis, sunt Hermione si Krum un cuplu inca? Ea mi-a povestit de slujba lui la Cannons. Iti vine sa crezi?”

Harry isi cantari vorbele cu grija. „Pai, nu vrea sa ramana impreuna cu el. Spune ca nu simte pentru el la fel cum simte el pentru ea.” Ron paru destul de fericit la auzul acesteia, dar de parca incerca sa o ascunda. „Si zice ca nu se simte in siguranta cu el. Stii tu, toata chestia cu rapirea.”

„Stiu!” exclama Ron, sarind in picioare si mergand dintr-o parte in cealalta a camerei, dar trebuia sa mearga aplecat jumatate din drum; avea acum aproape doi metri inaltime, si tavanul inclinat avea doar un metru si ceva langa peretele exterior. „Trebuia sa aiba mai multa grija de ea! La urma urmei, e major, poate sa foloseasca vraji cand vrea, ea nu! La ce s-o fi gandit?”

Harry nu ii spuse ca Hermione se gandea ca e posibil ca Viktor sa fi cooperat cu rapitorii. „Da, pai, ea zicea ca Snape i-a facut morala despre asta deja.”

„Snape?”

„Se intalnise cu Sirius in Bulgaria. Si i-a adus pe Hermione si parintii ei la mine acasa. Sa fi vazut cum am sarit cand am deschis usa si l-am vazut acolo.”

Ron rase, „Da! As vrea sa iti fi vazut fata!” Se tinu de stomac si se arunca in pat, apoi se ridica din pat si se uita din nou la Harry. „Asa, deci. O sa ii dea papucii.”

Harry ii explica lui Ron care era planul Hermionei, cum avea de gand sa faca din intalnirile lor intalniri de grup. „I-am spus ca vin. Crezi ca poti sa vii si tu si Ginny? Si poate Fred si George?”

„Probabil. Cu exceptia lui George. E cu Angelina acum.”

„Angelina? Ea nu a fost la Bal cu Fred?”

„Da, au iesit putin impreuna dupa aceea, apoi au schimbat locurile – stii tu, o chestie de gemeni, ca sa fie amuzanti – si s-a intamplat ca ea sa il placa pe George mai mult. Fred a fost in ordine cu asta.”

„Inca mai – schimba?”

„Habar n-am. Angelina ar stii, oricum. Ea a vazut sigur o diferenta intre ei, ca sa il decida ca il place pe George mai mult.”

Harry se simti dintr-odata foarte obosit. „Plecam devreme pentru Diagon Alley?” Se dezbraca si se baga in pat. Ron facu la fel.

„Chiar dupa micul dejun. Cu pudra Floo. Dar nu o sa stam prea mult. Cand ne intoarcem, sa jucam niste Quidditch; cu Bill si Charlie aici, suntem patru pe patru, daca si Hermione joaca.”

„Crezi ca o sa vrea? Uraste sa mearga pe matura. Si nu o sa trebuiasca sa joace si Ginny, oricum?”

„Oh, Ginny o sa joace. N-ai vazut-o niciodata jucand, nu?” Harry scutura din cap. Ron ranji, dar imediat paru ca si cum incerca sa nu o faca. Harry se intreba de ce. „Atunci, noapte buna,” spuse el abrupt, si stinse lumina.

In dimineata urmatoare, se calcau unii pe altii pe picioare in timp ce se pregateau sa mearga in Diagon Alley. Dupa ce mancara, intrara unii dupa altii in caminul din bucatarie dupa ce Dna Weasley arunca un varf de cutit de pudra Floo in foc, apoi trebuira sa strige cu totii clar “Diagon Alley!” si sa se asigure ca ies prin caminul care trebuie. Dna Weasley ramase acasa impreuna cu Charlie; Bill ii insoti la cumparaturi. El merse intai, urmat de Ron, Ginny, Harry, George, Hermione si Fred. Dl Weasley si Percy deja Aparusera la munca; au fost nevoiti sa mearga afara pe camp, din moment ce casa devenise o zona interzisa de Aparitie.

Cu totii aterizara cu un buf in magazinul de robe al madamei Malkin. Hermione era singura care nu avea nevoie de robe noi; isi dorea doar una frumoasa pentru festivitati si intalniri.

“Nu am crescut deloc anul trecut,” ofta ea. “Cred ca am incetat…”

“Mie imi place cum arati,” ii spuse Bill zambind. Hermione se intoarse, rosind. Harry capata un sentiment ciudat in stomac si simti, pentru prima oara de cand il cunostea, o dorinta puternica sa il pocneasca pe Bill in fluierul piciorului acoperit cu bocancii din piele de dragon.

George si Fred intrau in anul sapte. “Ar fi cazul sa aratam foarte misto in ultimul nostru an,” spuse Fred. “Sa intram cu pompe.” Gemenii aveau castigul primit de Harry la Turnirul Tri-Vrajitor, si investira o parte din el, ca sa se asigure ca nu o sa ii cheltuie si ca o sa fie acolo pentru ei cand vor termina scoala (ideea tatalui lor). Insa o parte din ei vroiau sa o cheltuiasca. Fred si George incepura sa se uite la cele mai frumoase robe din magazin, si Harry ii insoti, gandindu-se ca insignia lui de Prefect ar arata mai bine pe niste robe foarte frumoase… Nu mentionase – nici Hermione – ca a ajuns Prefect de cand venise la Vizuina. Dupa cum se purtase Percy cand era Prefect, nu vroia ca familia Weasley sa creada ca era plin de el. Harry simti ochii lui Ron pe el in timp ce acesta cauta prin robele de mana a doua; amandoi crescusera mult in ultimul an. Ginny era mai inalta ca Hermione.

Dar intai, Harry trebuia sa ridice niste bani de la banca. El ii spuse lui Bill ca se duce la Gringotts, iar Bill incepu sa mearga cu el. Harry il opri, “Nu ar trebui sa ramai cu ei?”

Bill se uita inainte si inapoi intre Harry si fratii lui, indecis. “Asculta,” spuse Harry, “Voi fi la Gringotts. Tu lucrezi acolo. Goblini peste tot. Nu o sa se intample nimic. Ramai cu ei,” spuse el, inclinand din cap inspre Hermione si ceilalti. Bill se resemna si aproba din cap.

“Grabeste-te.”

Se grabi, apoi statu pentru ceea ce ii paru o perioada foarte lunga de timp cat ii erau luate masurile pentru noile robe. Erau pe departe cele mai frumoase robe pe care le avuse vreodata; uitandu-se in oglinda, isi dadu seama ca arata acum ca un adult si realiza ca arata ca tatal lui din ce in ce mai mult. Chiar am nevoie de o frizura noua, se gandi Harry, ca sa arat ca mine. Oglinda striga la el dupa un timp, “Bine! Bine! Arati minunat! Frate, ia o pauza!“

Dupa robe, se dusera la Flourish and Blotts pentru carti. In plus fata de Cartea Standard de Vraji, Nivelul 5 si a celorlalte versiuni pentru anul cinci a materiilor pe care le studiasera pana atunci, Harry si Hermione mai aveau nevoie si de Luand N.O.V.-uri: Pregateste-te Pentru Cea Mai Nasoala Experienta A Vietii Tale, de Eglantine Etude. Fred si George ii dadura lui Ron copia pe care o folosisera (au impartit-o) iar anul acesta urmau sa imparta vechea copie a lui Percy de Luand Testele de Vrãjitorie Extrem de Epuizante (T.V.E.E): Daca Credeai Ca N.O.V.-urile Au Fost Nasoale, scrisa de aceeasi Eglantine Etude. Harry observa ca pe lista de carti pentru anul cinci mai era si Publicatia Antologica A Lui Sweetbriar De Literatura Incuiata, si apuca o copie. Avea o gramada in ea: teatru (Shakespeare, Shaw, Chekhov), cateva povestiri scurte, (Loteria, Cadoul Magilor) si chiar si nuvele intregi (Lordul Mustelor, Tess of the D’Urbervilles). Se intreba pentru ce materie o fi; in orice caz ar fi o lectura buna, se gandi Harry. Era practic o librarie intreaga, impachetata magic intr-o carte de marime medie. Observa ca Ron o taie de pe lista, fara sa o cumpere. Dupa ce isi reinnoira proviziile pentru Potiuni la Spiterie, se hotarara sa ia pranzul la pe o terasa. Insa pe drum, trecura pe langa Quality Quidditch Supplies. Fred si George se oprira, cu fetele lipite de vitrina, apoi se uitara unii la ceilalti, inclinara din cap si le spusera celorlalti sa astepte.

„Venim imediat,” spuse George.

Cam zece minute mai tarziu, Fred si George iesira din magazin carand patru pachete lungi. Impartira doua dintre ele lui Ron si lui Ginny. „Cadouri de ziua de nastere cu intarziere! De la dragii vostri frati!” le spuse Fred.

„Ziua mea a fost acum trei luni jumate,” se planse Ron. „Si ati uitat de ea complet!”

„Sper ca e mai fain decat cadoul fara intarziere de ziua mea…” incepu Ginny.

„Asta primesti daca ai ziua de nastere pe intai Aprilie, Gin,” spuse George. „Deschide-l!”

Ea si Ron rupsera hartiile de pe pachetele lor. Inauntru erau Nimbus 2001 nou-noute, stralucitoare. Ginny scoase o exclamatie cand isi vazu matura. „Ultimul racnet e acum Nimbus 3000. Si Fulgerul, desigur. Dar astea sunt a dracu’ de bune in comparatie cu ce ati calarit pana acum,” spuse Fred. „Nici o grija; nici noua nu ne-am luat Nimbus 3000 sau Fulgere. Ale noastre sunt la fel ca ale voastre. Altfel nu ne-am fi putut permite patru. Astea sunt la reducere acum.”

Ginny in schimb ii imbratisa pe Fred si pe George. „Oh, e minunata! Multumesc! Multumesc!” Apoi se opri. „Mai aveti vre-un ban acum?”

Fred si George se uitara unul la celalalt. „Sincer, nu. Dar putem sa mai asteptam pana ajungem acasa sa luam pranzul.”

„Nu-i nevoie,” spuse Harry marinimos. „Fac eu cinste cu pranzul!”

Ron inca se uita la matura lui despachetata, cu gura deschisa. „N-am avut in viata mea o matura noua…”

Fred veni langa el. „Dupa cum ziceam, nu e ultimul racnet, dar –”

Ron se uita la el, cu fata stralucindu-i de bucurie. „Nu-mi pasa. Multumesc, Fred! Si tie, George!”

Gemenii se uitara la fata lui si rasera. „Cu placere, Ron,” spuse Fred. Ron inca se uita ca indragostit la matura lui noua. Fred tusi fals. „Sigur nu vrei sa va lasam singuri? Niste muzica lenta, niste vin…”

Cu totii rasera si Ron se inrosi, impachetand din nou matura cu grija ca sa o protejeze. O purta in brate ca pe un nou-nascut in drum spre terasa.

Petrecura o parte buna de timp la pranz, toti sapte razand si vorbind, cu mai multe discutii simultane intersectandu-se in timp ce mancara. Harry aproape nu observa o fata foarte draguta cu parul negru stralucitor stand langa scaunul lui pana nu se ridica sa isi arunce gunoiul si aproape o rasturna.

„Oh! Nu te-am vazut!” ii spuse el, incercand sa isi recapete balansul. Era Cho Chang, cautatoarea de la Ravenclaw din anul sase. Harry recunoscu alti membrii ai casei Ravenclaw tinandu-si sacosele cu cumparaturi de la Madam Malkin si Flourish and Blotts, stand la cativa metri mai incolo. „Ce mai faci?” o intreba el, incercand din nou sa reprime sentimentul extrem de vinovatie, sa vada din nou corpul neinsufletit al lui Cedric…

„Pot sa vorbesc cu tine un minut, Harry?” il intreba Cho. El se uita indecis la Bill.

„O sa raman in raza vizuala,” il informa el pe Bill, apoi o conduse la o masa aflata in afara auzului celorlalti. Le observa pe Hermione si pe Ginny privindu-l. „Ce e?” o intreba el cand se asezara la masa libera.

Ea respira adanc, de parca pentru ceea ce urma sa spuna ii trebuia o doza mare de curaj.

„Harry – in prima weekend cand avem voie sa vizitam Hogsmeade, vrei sa mergi cu mine?”

Harry se incrunta fara sa vrea; cu un an inainte, ar fi dat orice sa o auda spunand vorbele astea. Apoi urma Turnirul Tri-Vrajitor… El isi stranse gura intr-o linie, incercand sa se gandeasca la cel mai usor mod de a o refuza, fara sa ii spuna adevarul. Scuze, nu pot sa merg cu tine pentru ca de fiecare data cand te vad sufar de o vinovatie insuportabila, dureroasa, innebunitoare, din cauza ca e vina mea ca fostul tau prieten e mort.

Isi stoarse mintea dupa o scuza, o iesire din aceasta situatie penibila, cand ii veni dintr-odata o idee. „Sigur,” ii spuse el. „Doar ca, putem sa facem un double-date cu Viktor Krum si Hermione? Parintii ei sunt un pic nervosi in legatura cu faptul ca e impreuna cu cineva care a terminat deja scoala, si asa nu va fi singura…”

„Double-date?” repeta ea, considerand propunerea. „Pai, in ordine. Cred.” Ea se uita la ceilalti colegi de casa, care ii faceau cu mana sa se grabeasca. „Oh, trebuie sa plec acum. Ne vedem pe tren?”

„Probabil,” replica Harry. „Pe maine!”

Ea ii zambi rusinata. „Pe maine.” Ea se reintoarse la prietenii ei, care se imbulzira in jurul ei, in mod evident pompand-o de informatii in legatura cu ce se intamplase. Harry se intoarse la masa, si ridica nota de plata, scotand punga cu bani ca sa plateasca, din moment ce deja promisese. Ii dadu calm chelnaritei cinci Galeoni; vroia sa ii lase un bacsis generos, dupa tot prin ce trecuse din cauza lui Fred si George. Bill, intre timp, ii ceruse numele ca sa poata sa ii scrie.

Hermione nu se mai putu abtine. Intr-un final exploda, „Deci? Despre ce era vorba?”

Harry ii zambi. „Ala eram eu fiind siret. M-a invitat la o intalnire. Si eu incercam sa gasesc o modalitate sa o refuz cu tact –”

Bill fu socat; el observase cat de draguta era. „De ce?”

Harry ofta. „Din cauza vinovatiei orbitoare. Cedric Diggory e fostul ei prieten.” Bill aproba din cap; Harry continua. „Oricum, mi-a venit o idee geniala atunci, si i-am spus ca o sa iesim impreuna, doar daca facem double-date cu tine si cu Viktor. Te-ai prins? Te-ai prins?”

Hermione se incrunta. „Nu.”

„Le facem lipeala! Aranjam in asa fel incat sa raman singuri un timp – sunt amandoi Cautatori, au asta in comun – si o sa ne purtam ca niste bestii cu ei, fara sa le dam practic papucii, si lui Cho o sa i se para foarte dragut in comparatie cu mine, si Viktor o sa iti dea el papucii in loc sa trebuiasca sa ii dai tu , si or sa fie impreuna si problema ta e rezolvata!” Harry se opri, cu respiratia taiata.

George ramase cu gura cascata. „Am auzit bine ca Hermione nu mai vrea sa fie impreuna cu Viktor?”

„Da,” ii sasai Harry. „Dar sa nu spuneti la nimeni, nici unul dintre voi. Daca afla Cho care e motivul pentru care ma intalnesc cu ea – numele meu va fi noroi, la fel ca al Hermionei.” Ginny ramase perplexa.

„Dar, Hermione, cand mi-ai scris imediat dupa ce ai ajuns in Bulgaria, mi-ai spus ca –”

„Nu acum, Ginny!” sopti Hermione, trecandu-si degetul aratator de-a lungul gatului. Ginny inca parea confuza. Se intoarse inspre Harry.

„Asa, deci,” spuse ea usor, „nu o mai placi pe Cho Chang?”

„Nu o displac, dar nici nu vreau sa ies impreuna cu ea.”

„Si totusi o faci.”

„Doar pana reusim sa o cuplam cu Viktor…”

Ginny aproba din cap, parand neconvinsa. Conversatia lor trecu neobservata de ceilalti, cu exceptia Hermionei. George si Fred decideau echipele pentru Quidditch cand se intorceau la Vizuina, dupa pranz.

“Ron va fi portar si Harry poate sa fie cautator la echipa lui,” spuse George. “Apoi il punem pe Bill ca atacant si Hermione poate sa fie batausa.” Hermione isi intoarse capul dintr-odata cand auzi acestea.

“Stai asa, George, eu si maturile –“

„Nu o sa patesti nimic. Poti sa folosesti veche Cleansweep a lui Ginny. E lenta ca un melc. Si ca bataus, nu trebuie decat sa lovesti Ghiulele –”

“Deci trebuie sa zbor cu o mana?” intreba ea, ingrozita.

“Oricum,” se baga Fred inainte ca ea sa mai poata ridica alte objectii. “Asta inseamna ca voi fi atacant la echipa mea, George poate fi bataus, si o sa va lasam luam moale; nu il punem pe Charlie cautator, asa ca il facem portar si o punem pe Ginny cautator.” George si Fred schimbara priviri poznase. Ce au de gand? se intreba Harry. Chiar si Ginny parea sa se abtina de la ras. Charlie trebuie sa fie un portar imbatabil, se gandi Harry. Ma rog, pana la urma conteaza cine prinde Hotoaica…

*****

“O suta la zero!” stiga Bill triumfant dupa ce baga pentru a zecea oara mingea intr-unul din golurile aparate de fratele lui mai mic, Charlie. Apoi urla si se dadu la o parte cand o Ghiulea trmisa de Hermione trecu pe langa el.

“La dracu’, Hermione!” urla el, “Pentru ultima data, suntem in aceeasi echipa!”

“Ups!” striga ea din capatul celalalt al terenului. “Scuze!” Ea trimisese Ghiulele in tot timpul jocului fara sa se uite unde, de cele mai multe ori in directia lui Harry, Bill si Ron, se parea, desi ii ratase cu putin pe Fred si pe Ginny de cateva ori. Harry zbura in cercuri in jurul cercurilor aparate de Ron, care statea in fata cercului din mijloc. El scana terenul, cu ochii dupa Hotoaica; Ginny nu parea atenta de loc. Ea radea la ceva ce ii spusese George si cei doi il zgandareau pe Charlie. Spre confuzia lui Harry, se dovedi ca Charlie era un portar groaznic. Si Ron unul de milioane. Bineinteles, Fred juca atacant pentru ei, si nu facuse asta in echipa casei Griffindorilor; de obicei juca bataus, alaturi de George. Insa Fred trimisese niste mingi frumoase care ar fi garantat zece puncte pentru echipa adversa, insa Ron le intercepta pe toate. Harry era impresionat. Incepea sa se intrebe de ce Fred distribuise jucatorii asa. Hermione era de groaza, in special cu coechipierii ei, dar Bill era impresionant ca atacant iar Ron parea sa fie un portar imbatabil. Intre timp, fiecare minge trecea de Charlie; George era un bataus bun, dar pierdea jumatate din timp ferindu-se de Ghiulele trimise de Hermione, iar Fred nu reusise sa bage nici o minge in cercurile aparate de Ron. Asta ii lasa pe Harry cautator la echipa lui si pe Ginny la cealalta echipa. De ce nu m-a ales Fred cautator pentru echipa lui? se intreba Harry…

Apoi clipi, si dintr-odata, acolo era Ginny, zburand in jurul terenului, tinand Hotoaica zbatandu-se in mana deasupra capului in triumf, cu fata stralucindu-I, iar Fred, George si Charlie jubiland.

“Asta face o suta cinci zeci la o suta, jocul nostru!” striga Fred, razand.

Harry se uita la Ginny. Parul ei lung, roscat, zburand in spatele ei, parea sa nu se poata opri din zambit, chiar daca ar fi vrut. Hermione se uita la el incruntata.

Mai jucara inca trei jocuri, si de fiecare data, desi echipa lui Harry era cu peste o suta de puncte inaintea celelalte, Ginny prinse Hotoaica si castiga jocul pentru echipa ei. Harry nu o vazuse niciodata, pana nu era stransa in mana lui Ginny.

Cand era aproape timpul pentru cina, si trebuiau sa se trezeasca devreme a doua zi ca sa mearga la Londra (masini de la Minister le erau puse la dispozitie), se hotarara sa se opreasca din joc. George, Fred, Charlie si Ginny nu se puteau opri din ras. Bill il batu pe Harry pe umar. “Trebuia sa te avertizez,” ii spuse el lui Harry. “Sau sa insist sa se schimbe echipele…”

“Ce?” intreba Harry, confuz.

“Pai, ma gandeam, ca esti tu, Harry. Daca cineva ar putea sa o invinga, ai fi tu, dupa ce te-am vazut cum ai trecut de dragonul ala anul trecut. Si stiam ca Ron e imbatabil ca portar…”

“Vrei sa zici ca –”

“Ginny e un cautator innascut!” urla Fred incantat.

“Scuze, Harry. Era prea amuzant sa vedem expresia de pe fata ta –” hohoti Charlie.

George il lua pe Harry pe dupa gat. “Vezi tu, Harry,” incepu George sa explice intr-o voce care semana foarte bine cu a lui Percy. “Ginny e un cautator innascut. Un cautator natural, ca si Charlie. Poate sa prinda Hotoaica cu ochii inchisi si in somn. Nu te-ar fi ajutat nici o rugaciune.“

„Ce vrei sa zici, ca mine?“ intreba Charlie. „Eu nu am invins-o niciodata.“ Ginny rosi. „Dar nu vrea sa joace la scoala.“

“Toti oamenii astia cu ochii pe mine…” spuse ea timid, fara sa se uite la Harry.

“Oh!” striga Fred, sunand ca Hermione cand incerca sa faca un profesor sa o intrebe si acesta o ignora (de obicei Snape). “Oh! Oh! Oh!”

“Ce-ai patit?” se rasti Bill la el.

“Tocmai mi-am dat seama; Oliver a terminat cu scoala, si cu tot Turnirul Tri-Vrajitor de anul trecut, nu a avut loc nici un meci de Quidditch, asa ca nu ne-am gandit la asta, dar avem nevoie de un capitan nou si de un portar nou pentru echipa casei Gryffindor!”

“Da,” fu Harry de acord, “nu m-am gandit la asta…”

“Si tu vei fi noul capitan, Harry!” striga Fred in extaz.

“Eu? Ce-i cu voi?”

“Oh, mie nu imi place responsabilitatea. Sa-i scot pe toti din pat dimineata pentru practica, sa plictisesc lumea cu strategii tampite de Quidditch…”

“Si crezi ca eu o sa ma descurc mai bine? Mie nu mi-a pasat niciodata de strategie; de obicei eu doar ma uitam dupa Hotoaica…“

„Dar Harry, tu ai stofa! L-am avea capitan pe Harry Potter, care l-a invins pe Stiti-Voi-Cine! Harry Potter, castigatorului Turnirului Tri-Vrajitor! Haide, Harry –”

“Okay, okay. Dar cine decide de fapt cine e capitanul echipei?”

“Ceilalti jucatori. George si eu vo vota pentru tine si le vom spune celorlalti sa faca la fel. Nu cred ca Alicia vrea; e Sefa de Promotie, deja are destule pe cap. Si Angelina si Katie probabil nu vor vrea, asa ca ramai tu.“

„Desigur, inca ne trebuie un portar –“

„Capitane, e dreptul tau sa alegi pe cine vrei.“

Harry ii zambi lui Ron. „Atunci il aleg pe Ron. Ce zici, vrei? Bine-nteles, nu va fi oficial pana nu sunt ales, dar se pare ca Fred si George s-au gandit la tot deja.”

Ron insa nu se grabi sa accepte imediat. “Pai, nu e vorba ca nu vreau sa fiu portar, dar cand joc imi place si sa fiu atacant. Si sunt destul de bun, fara sa ma dau mare –“

„Asa deci,“ spuse Harry, calculand repede, “Poti fi portar, si de asemenea atacant de rezerva, in caz ca li se intampla ceva. Atunci – voi fi eu portar si –” continua el, incercand sa vada configuratia jucatorilor cu ochiul mintii. Apoi avu o inspiratie. “Si Ginny poate fi cautatorul de rezerva!”

Ginny isi ridica capul auzindu-si numele, deschizand gura ca sa protesteze, apoi vazand expresia rugatoare de pe fata lui Harry. Isi inchise gura, si ea si Harry se uitara unul la celalalt; pe Harry nu il deranja sa se uite la ea pentru cat timp era nevoie ca ea sa accepte.

“In regula,” spuse ea. “Ma ocup eu.”

Harry o imbratisa din nou si o ridica ca sa o invarta cum facuse in ziua precedenta cand coborase din Autobuzul Salvator. Cand o puse jos, ea era mai rosi decat o vazuse Harry vre-odata; incercand sa nu para in delir de fericire, si esuand oribil. Hermione arata de parca ii ieseau aburi din urechi. Se intoarse cu spatele si merse in directia Vizuinei, fara sa vorbeasca cu cineva.

“Ce-o fi cu ea?” spuse Ron, privind-o plecand.

In dimineata urmatoare, se urcara in masinile de la Minister si fura condusi la gara King’s Cross din Londra. Unul cate unul, trecura neobservati prin bariera dintre peronurile noua si zece, pentru a ajunge pe peronul noua si trei sferturi care era ascuns in mod magic. Doar Harry, Bill si Hermione mai ramasesera sa treaca prin bariera, cand dintrodata, o figura inalta aparu din neant si merse inspre ei cu pasii hotarati si umerii drepti.

“Viktor!” exclama Hermione surprinsa, incercand sa para fericita. Se uita intr-o parte si intralta la Harry si la Bill, parca implorandu-I din priviri sa o salveze.

“Herm-own-ninny, aici erai! Am venit sa te vad pe tren…”

„Oh, ce placut…“ spuse ea. „Pai, tocmai ma pregateam sa trec prin bariera. Presupun ca putem trece impreuna.“ Viktor Krum o lua de mana si cei doi mersera calmi inspre bariera, apoi disparusera. Apoi Bill si Harry trecura prin bariera, Harry impingand cufarul pe un carucior de bagaje si tinand colivia lui Hedwig in cealalta mana.

Apoi se trezira dintrodata pe peronul unde astepta Expresul de Hogwarts, stralucind in razele soarelui, la fel de rosu si frumos ca intotdeauna. Peronul trenului era impanzit de studenti imbracati in robe, carand cufere, colivii pentru bufnite si cosuri pentru pisici, fiind sarutati si imbratisati de parintii lor. Fred si George isi intalnira prietenul, Lee Jordan, si disparura intr-un compartiment. Harry si Hermione ocupara un compartiment impreuna cu Ron si cu Ginny, cu totii tragandu-si cuferele dupa ei, cu exceptia Hermionei, al carei cufar era manuit de Viktor Krum. Apoi coborara cu totii pe peron pentru a-si lua adio de la Dna Weasley si de la Bill si Charlie. Dna Weasley ii imbratisa si ii saruta pe Fred si George, care incercara sa scape cat putura de repede – era destul de jenant pentru ei, acum ca aveau saptisprezece ani – apoi pe Ron, care trebui sa se aplece destul de mult pentru ca mama lui sa ii ajunga la obraz, apoi Ginny, care nu fu nevoita sa se aplece asa de mult ca Ron. Ea ii dadu si Hermionei o imbratisare si un sarut, apoi se intoarse catre Harry.

„Cat de bine semeni cu tatal tau –” incepu ea sa zica, si Harry vazu ca avea lacrimi in ochi. „Daca te-ar vedea acum parintii tai, Prefect si toate cele –” Harry se apleca si o saruta pe obraz repede, ca sa o opreasca din a spune mai multe. El simti cum i se umezesc ochii si lui. Se gandea des la parintii lui in momente ca acesta, insa nu vroia sa vorbeasca despre asta. Cand Dna Weasley ii dadu drumul, Bill ii stranse mana si Charlie il batu pe spate.

„Ai grija de tine,” ii spuse Bill, aratand dintrodata foarte serios. Harry aproba din cap.

Charlie ii zambi, „Ar fi fost frumos daca unul dintre fratii mei ar fi ajuns capitanul de Quidditch al Gryffindorilor, calcandu-mi pe urme, dar – nu ma pot plange daca e Harry Potter in schimb, nu-i asa?”

Harry rase. „O sa imi dau silinta.”

„Nu, nu o vei face! O sa castigi nenorocita aia de cupa de Quidditch!”

„Dar nu te punem sub presiune,” spuse Bill, lovindu-l usor cu cotul in coaste. Harry ii zambi, apoi se intoarse ca sa urce din nou in tren. Hermione era un pic mai incolo pe peron, vorbind cu Viktor Krum. Harry se urca in tren si ramase in coridor, uitandu-se pe fereastra si facandu-le cu mana la Dna Weasley, lui Bill si lui Charlie.

„Potter!”

Se intoarse; Draco Malfoy venea pe coridor inspre el,purtand robe mai frumoase decat cele mai frumoase pe care le vazuse in magazinul Madamei Malkins, pe care Harry si gemenii si le cumparasera. Trebuie sa fie facute la comanda, se gandi Harry. Figuri. Prinsa de robele lui Malfoy era o insigna de argint cu un P inscriptionat pentru Prefect; a lui Harry inca era in cufar alaturi de robe. Harry isi incrucisa bratele pe piept si se holba la Malfoy. Printr-o minune, Crabbe si Goyle nu erau cu el.

„Ce faci aici? Prefectii sunt mai in fata, in patru compartimente private. Uita-te si tu la program. Esti o rusine pentru ceilalti Prefecti!”

„De ce, pentru ca nu sunt la fel de infumurat? Mi-e bine aici.”

Apoi ii simti privirea lui Malfoy pe brate, Harry purta din nou un tricou fara maneci, cu Sandy incolacita in jurul bratului sau stang. „Ce-ai facut, ai ridicat greutati sau asa ceva?”

„Doar niste munca cinstita.”

„Hmm. Lucru manual. Cat de Incuiat.” Apoi arata cu degetul inspre Sandy. „Ce-i aia?”

„Ai auzit vreodata de un sarpe, Malfoy? Doar e simbolul casei tale.”

„Vreau sa zic, e un animal de companie?”

„Nu. Sandy e prietena mea. Nu faci animal de companie din cineva cu care poti purta conversatii.” Harry astepta ca Malfoy sa inteleaga.

„Ah, da,” spuse Malfoy intr-un final. „Reptomit. Hmm. Am auzit ca si Stii-tu-cine are un sarpe. Putin mai mare decat piticania aia, desigur…” Se opri dintrodata si se uita pe fereastra afara, pe peron. Ron si Ginny iesira si ei pe coridor si se uitau de asemenea pe fereastra.

„Fire-as al dracu’,” fu tot ce spuse Ron. Cu totii se chiorara. Hermione incepuse sa plece de pe peron ca sa se urce din nou in tren, insa Viktor Krum o prinse de mana si o trase inspre el. Isi puse bratele in jurul ei, inclinandu-si capul si unindu-si buzele cu ale ei. Ea paru la inceput sa incerce sa scape, dar apoi paru sa se relaxeze in timpul sarutului, punandu-si bratele in jurul gatului sau, despartindu-si buzele in timp ce Viktor ii tinea fata apropaia ta a sa, sarutand-o cu pasiune. Gura lui Harry se usca, iar lui Ron si lui Malfoy parura sa le cada falcile. Doar Ginny nu paru deloc surpinsa.

Apoi trenul incepu sa se miste si Hermione rupse sarutul, alergand ca sa se urce in tren. Viktor Krum ramase pe loc, cu mana ridicata intr-un salut mut, pe fata cu o expresie de tristete la vederea ei plecand.

Cand Hermione intra in coridor, ingheta vazandu-se privita de probabil o duzina de studenti care urmarisera sarutul dramatic de despartire dintre ea si starul celei mai recente Cupe Mondiale de Quidditch. Gura i se misca fara sa reuseasca sa produca vre-un sunet si se colora la fata. Intr-un final, Malfoy fu cel care rupse tacerea.

„Cu siguranta o imbunatatire, Granger,” spuse el cu un glas dulce, privind-o din cap in picioare. Ron incepu sa isi scoata bagheta, insa Harry se decise pentu ceva mai rapid decat magia; el se intoarse spre Malfoy si il impinse la podea pe coridor, ingenunchiand pe pieptul lui si punandu-si bratul drept pe gatul lui. Malfoy scoase o exclamatie innabusita.

„Ma sufoci!” reusi el sa spuna, incercand sa ajunga la bagheta, apoi renuntand si incercand sa desclesteze mana lui Harry din jurul gatului sau si esuand. Ceilalti sutdenti din coridor se dadura la o parte pentu a face loc cuiva. Era Alicia Spinett, purtand insigna de Sef de Promotie pe robe noi si aratand foarte severa.

“Potter! Malfoy! Terminati!” Harry isi retrase mana din jurul gatului lui Malfoy si se ridica, intinzand mana generos pentru al ajuta pe Malfoy sa se ridice. El o ignora la inceput, dar dupa ce se chinui fara succes sa se ridice, o apuca cu regret si ii dadu drumul imediat dupa ce era pe picioarele lui. Se masa pe gat. Alicia se apropie de ei pentr a putea vorbi in liniste; insa se asternuse un fel de liniste infricosatoare. “Sunteti amandoi Prefecti!” soptie ea suparata. “Ar trebui sa dati un exemplu!” Alicia suna la fel de infricosator ca McGonnagal. “Malfoy!” se rasti ea. “Intoarce-te la tine in compartiment!” Ea se dadu la o parte pentru a-i face loc lui Malfoy; el se uita peste umar cu ciuda la Harry, facand un semn inconfundabil cu mana la gat. Alicia vazu. “Du-te!” spuse ea din nou, iar Malfoy isi grabi pasul de astadata, impingand cu rautate pe ceilalti spectatori din coridor, fara sa se uite inapoi (intre sarutul de pe peron si cafteala din coridor, multi studenti parura tintuiti locului).

Alicia paru ptuin mai severa acum, dar doar putin. “Harry, sunt deja nevoita sa iau puncte de la propria mea casa?”

Harry avu bunul simt sa para rusinat. “Nu, Alicia.”

“In regula, atunci. Veniti, tu si cu Hermione? Avem compartimente private in fata pentru Prefecti. Cate unul pentru fiecare casa.”

Harry se intoarse si se uita la Hermione, care inca ramase in coridor. “Um, nu, nu cred. Ne simtim bine aici.”

“Oh. In regula, poate e mai bine asa. Sa te tin la distanta de Malfoy, vreau sa zic. Prima conferinta e duminica seara la opt si jumatate in anticamera de langa Marea Sala. Sa nu intarziati!” Ea statea acum foarte aproape de Harry; Harry se uita in jos la fata ei; ea parea sa incerce sa vorbeasca prin ochii ei, care pareau intr-un fel rugatori. Apoi ea se scutura, de parca se trezise dintr-un vis, apoi se intoarse si se furisa pe coridor inspre partea din fata a trenului, aratand din nou in cele mai mici detalii ca o Sefa de Promotie. Ce-a fost aia? se minuna Harry. Ultimii spectatori se dadura la o parte din drumul ei, apoi se intoarsera ca sa se uite la Hermione. Hermione se facu din nou rosie la fata si se strecura in compartiment, urmata de Harry, Ginny si Ron.

Ginny si Hermione se asezara intr-o parte a compartimentului, Harry si Ron in cealalta. Hermione il scoase pe Crookshanks din cosul lui si il lua in brate, mangaiandu-I blana portocalie si parand sa incerce sa se calmeze.

“Mi-as dori sa nu fi facut asta,” spuse ea linistit.

“Te referi la Viktor sau la Malfoy?” intreba Ginny timida.

„Pai, amandoi,“ replica ea, inca mangaiandu-l pe Crookshanks, fara sa ridice privirea.

“Presupun,” spuse Harry uitandu-se la carliontii ei castanii si la membrele ei bronzate iesind din bluza stramta si din rochita, “asta venind de la Malfoy, era un fel de compliment.”

Hermione facu o grimasa. “Malfoy e ultima persoana de la care vreau complimente. Si inca trebuie sa scap de Viktor, ai uitat?”

Ginny zambi din nou cu inteles. “Nu pareai prea grabita sa scapi de el adineauri pe peron – si mi-ai scris in scrisori cat de bine saruta…”

“Gura, Ginny!” suiera Hermione, cu fata rosie ca focul. Ginny ramase blocata si ranita, cu fata inghetata si ochii in lacrimi.

“Atunci, chiar ar trebui sa stai in fata cu prefectii! Nu ai mai fi nevoita sa iti bati capul cu mine!” Apoi isi intoarse privirea de la Hermione si se uita pe geam la locurile prin care treceau, fara sa le vada. Hermionei ii paru imediat foarte rau.

“Ginny, imi pare rau, am…” inceta ea, vazand ca Ginny nu o baga in seama. Nu se inteleg pre bine in ultimul timp, se gandi Harry. Hermione ofta.

“Poate trag un pui de somn,“ spuse ea linistit, intinzandu-se pe spate si inchizand ochii, continuand sa il mangaie absenta pe Crookshanks. Harry se uita la Ron, care o privea pe Hermione vulnerabil cu o expresie inconfundabila, pe care Harry fu socat sa o vada. Poate ca ii va spune in sfarsit ceva, se gandi el. Cum m-as simti in legatura cu asta? El nu stiu. Apoi se uita la Ginny si simti un junghi in inima. Sarmana Ginny, acum ce simt pentru ea? El nu era sigur.

Se parea ca urmeaza un an cinci foarte confuz.

*****

Cand coborara intr-un final in statia din Hogsmeade, cu totii se calmasera considerabil. In timpul calatoriei cu trenul, apucara sa viziteze alti prieteni – colegi de la Gryffindor; Neville Longbottom, Dean Thomas, Seamus Finnigan si fratii Creevey, precum si alti colegi de la Hufflepuff, pe care ii stiau de la orele de Ierbologie. Dar din cauza ca Harry nu se duse in compartimentul Prefectiolor, nu daduse ochii cu Cho Chang, precum stabilisera cu o zi inainte (Cho era Prefecta in anul sase la Ravenclaw). Cu totii cumparara mult prea multe dulciuri si placinte cu dovleac, insa lasara loc si pentru fenomenalul fest de deschidere al anului care ii astepta in Marea Sala a castelului.

Ron, Hermione, Ginny si Harry impartira o trasura fara cai in drum spre castel. Harry intra in castelul Hogwarts avand cu adevarat sentimentul ca vine acasa. Am terminat deja mai mult de jumatate din scoala, se gandi el. Dupa anul asta mai raman doi, si apoi – apoi ce? se intreba el. Sa devin un Auror? Sa joc Quidditch profesional? Asta daca traia destul de mult sa apuce sa termine scoala, acum ca Voldemort s-a intors… Incerca sa nu se mai gandeasca la asta. Toate la timpul lor. Anul asta am de dat N.O.V.-urile, e destul deocamdata.

Ei intrara in Marea Sala si se asezara la masa casei lor. Harry se simtea foarte sofisticat in robele sale noi cu insigna argintie de Prefect. El se schimbase in tren, cum facuse si Hermione. Ron si Ginny purtau robele lor de la secound-hand – ale lui Ron erau roase la coate.

Hagrid intra aducand bobocii din anul intai inauntru, oprindu-se sa le faca discret cu mana lui Harry, Ron si Hermionei (ma rog, nu tocmai discret – Hagrid era enorm). Dupa ce toti elevii, cu exceptia bobocilor, se asezasera, sortarea incepu. Jobenul de Sortare canta ca in fiecare an un cantec nou, lucru care il impresionase odata pe Harry, pana i se atrase atentia ca Jobenul avea un an intreg pentru asta si nimic altceva de facut. Unul cate unul, baieti si fete de unsprezece ani trecura in fata cand le fura strigate numele, pusera Jobenul pe cap si fura impartiti in Gryffindor, Hufflepuff, Ravenclaw sau Slytherin. Lui Harry i se paru ca trecuse o vesnicie de la propria lui sortare…

Crabbe avea cu siguranta o sora mai mica – daca prin mica putea fi descrisa Wilhelmina Crabbe, care era cea mai larga fata de unsprezece ani pe care o vazuse Harry vreodata. Ea fu plasata in Slytherin – nimeni nu fu surprins de asta. Un baiat micut cu parul in carlionti blonzi avea numele neobisnuit Flitwick; Harry se intreba daca era inrudit cu profesorul de Farmece. Flitwick deveni un Gryffindor, facand masa lor sa erupa din nou in strigate de aclamatie, precum facusera si ceilalti membri sortati in casa lor.

Intr-un final, erau opt noi Gryffindori in total. In afara de Will Flitwick, mai erau Andy Donegal si sora lui geamana Amy (cu parinti incuiati), sora mai mica a lui Dean Thomas, Jamaica, Barry Bagshot, Peggy Patrick si Jules Quinn, din vechi familii de vrajitori, precum si Gillian Lockley, din nou cu parinti incuiati. Noii membri care tocmai fusesera sortati se asezara la mesele lor respective, privind inspre masa profesorilor, unde acum statea Dumbledore.

„Va urez la fiecare dintre voi un bun venit intr-un an nou la Hogwarts. Sper ca toti elevii din anul trei au depus permisele de vizita pentru Hogsmeade, altfel nu aveti voie sa mergeti! Acum, nu stiu ce v-au spus parintii vostri, dar –” si aici, Harry ii intalni privirea pentru o clipa si incerca sa respire normal. „Hogwarts e unul din cele mai sigure locuri de oriunde, noi suntem aici sa va pregatim pentru a fi cei mai buni vrajitori si vrajitoare din toata lumea, si nu ne sta in obicei sa pierdem studenti. Acestea fiind spuse, trebuie sa recunosc ca anul trecut am pierdut un student care concura in Turnirul Tri-Vrajitor, dar moartea lui nu a avut legatura directa cu obstacolele Turnirului. El a fost ucis de catre Lordul Voldemort.

Elevii din anul intai care erau din familii vrajitoresti lasara un suspin puternic, de parca ar fi respirat cu totii prin acelasi gat; cei din familii Incuiate foarte confuzi de aceste reactii. „Dupa cum zicea, Hogwarts e unul din cele mai sigure locuri de pe pamant. In orice caz, va cerem sa aveti foarte mare grija, cand mergeti in Hogsmeade si imi rezerv dreptul sa anulez vizitele in Hogsmeade fara explicatii si fara anunturi in prealabil. Daca acest lucru se intampla, va rog sa intelegeti ca este pentru siguranta tuturor si sa nu incercati sa folositi vre-o alternativa,” spuse el, uitandu-se la Fred si George, care se uitau la picioarele lor. „De asemenea, Padurea Interzisa inca e Interzisa, dupa cum zice numele. Nu uitati!”

„Si acum! Sa cantam imnul scolii si sa mancam!” termina el. Toata lumea se ridica in picioare si se pregati sa cante. Harry exersase Londonerry Air cu noua sa voce de tenor, abandonand Loch Lemond; Ron isi folosi bariton-ul patrunzator pentru imnul national, Hermione se decise pentru Candle in the Wind, iar Fred si George cantau puternic in unison Waltzing Mathilda, astfel incat a lor era melodia care patrundea cel mai tare in poligamia de sunete; un lucru bun, pentru ca se potrivea perfect cu cuvintele.

Dupa ce terminara si ultimii de cantat – mereu se gaseau cativa care alegeau o balada lenta – mancarea aparu pe mese si cu totii se napustira asupra ei cu pofta, in ciuda dulciurilor pe care le consumasera pe tren. Tanarul Will Flitwick era asezat in fata lui Harry si a lui Ron, intre Ginny si Hermione. „Tu esti Harry Potter?” intreba el, socat, uitandu-se la cicatricea de pe fruntea lui Harry. „Esti Prefect?”

Harry se uita bland la el. „Da si da. Esti inrudit cu profesorul Flitwick?”

„E unchiul meu. Mai exact stra-unchiul meu. Fratele mai mare al bunicului meu. Nu prea il vad, avand in vedere ca in majoritatea anului predeaza aici.” La ideea ca micutul profesor Flitwick sa ii fie spus „mare” il facu pe Harry sa zambeasca. El incerca sa suprime asta.

„Pun pariu ca o sa te descurci la Farmece.”

„Oh, ma indoiesc. Ma cam freaca. Mai degraba sunt interesat in Transfigurari; poate o sa devin un Animagus candva.”

Harry si Ron se uitara unul la celalalt, incercand sa nu zambeasca; un student de unsprezece ani folosind cuvinte ca „ma freaca”. Tanarul Will Flitwick promitea sa fie un boboc interesant.

Dupa desert, se ridicara sa plece. Harry vroia sa vorbeasca cu Ron despre practica pentru Quidditch in ziua urmatoare, o sambata; orele nu aveau sa inceapa pana luni, astfel incat aveau un weekend liber chiar la inceputul semestrului. Dar, dupa cum realiza, acum ca era Prefect, Harry avea alte responsabilitati.

„Harry, Hermione,” spuse Alicia, venind inspre ei. „Va rog sa duceti studentii din anul intai in Turnul Gryffindorilor si sa aveti grija sa se aranjeze in dormitor. Raspundeti la orice intrebari au. McGonnagal vrea sa imi vorbeasca.” Ea se intoarse si merse inspre masa profesorilor, unde profesoara McGonnagal era inca asezata, vorbind cu profesorul Flitwick, Hagrid si Dumbledore. Abia atunci observa Harry ca Snape lipsea de la fest.

El nu avu insa timp sa se gandeasca la asta, pentru ca avea de pastorit o grupa de elevi din anul intai. Cand ajunsera la portretul Doamnei Grase imbracata intr-o rochie portocalie, care ascundea intrarea Turnului Gryffindorilor, Harry isi dadu seama ca nu stia parola. Se intoarse neajutorat inspre Hermione. Ea ofta si ii spuse parola Doamnei Grase.

„Crenelatie.”

Portretul se dadu la o parte si cu totii intrara in camera comuna. Era la fel de confortabila si primitoare ca intotdeauna, cu fotolii pufoase peste tot si un foc stralucitor in mijloc. Harry observa pentru prima oara impunatorul leu al Gryffindorilor pe piatra in forma arcuita de deasupra deschiderii caminului.

Hermione duse fetele din anul intai pe scara spiralata care ducea spre dormitoarele fetelor, iar Harry ii conduse pe boboci pe scara care conducea spre dormitoarele baietilor. Odata ce ajunsera in camera care fusese eliberata de elevii din anul sapte care terminasera anul trecut, urma o discutie aprinsa legata de cine ce pat primeste. Harry fu nevoit sa se bage in cearta dintre Andy Donegal si Barry Bagshot, pentru ca amandoi vroiau patul cel mai departat de usa. El il dadu in schimb lui Will Flitwick, nesigur daca se purtase corect, dar nefiind in stare sa gaseasca o alta solutie. Apoi urma o cearta in legatura cu pisica lui Jules Quinn, pentru ca Andy era alergic si Jules insista ca pisica trebuie sa doarma cu el. Se pare ca nu sunt facut pentru a fi Prefect, se gandi Harry. El nu isi daduse seama ca includea o asa mare portie de babysitting. Nu isi amintea sa fi fost asa imatur in primul sau an. El ii spuse lui Andy sa mearga in aripa spitalului de dimineata si sa ii ceara Madamei Pomfrey un analgezic care sa inlature pericolul de a avea reactii adverse la pisica lui Jules.

Cand se paru ca intr-un final se calmasera, Harry ii parasi, indreptandu-si bagheta catre lumanari, stingandu-le una cate una, uitandu-se la bobocii extenuati la lumina ultimei lumanari. Atunci il auzi pe Will spunand usor, „Harry? Poti sa – o lasi pe asta aprinsa?” Harry inclina din cap si inchise usa in liniste.

Cand se intoarse in camera comuna, Hermione, Ginny si Ron erau asezati in trei din patru fotolii asezate in jurul focului; ii pastrasera un loc liber.

„Ce ti-a luat asa de mult? Fetele din anul intai au fost bune ca painea calda cu mine.”

„Pai, eu am avut baietii din anul intai, deci te-ai prins. Intai a fost o cearta despre cine ce pat primeste, apoi in legatura cu pisica lui Quinn – stii tu. In plus, m-am simtit toata ziua ciudat, nu imi dau seama de ce.”

Ei statura in liniste un minut, uitandu-se extenuati la foc. „Stiu,” spuse Hermione dintrodata.

Harry avea ochii inchisi. „Ce stii?” o intreba el lenes, gandindu-se ca avea de gand sa propuna deja o sesiune de revizuire a materiei pentru N.O.V.-uri.

„De ce te-ai simtit ciudat. Nu ai fost la alergat azi.”

Harry isi deschise ochii si se gandi pentru un moment. „Stii ceva, cred ca ai dreptate. E cam tarziu acum, desigur, dar pot sa ma trezesc maine dimineata si sa o fac.”

„In regula, atunci. Ne intalnim aici maine la sapte dimineata pentru exercitii de intindere.”

„Oh –” incepu Harry, suprins ca inca mai vroia sa o faca, dar amintindu-si cum arata in top-ul pentru alergat si pantalonii de bicicleta. „Presupun,” spuse el, „ca putem folosi drumul de nisip din jurul terenului de Quidditch. O sa le fie probabil mai usor talpilor noastre decat asfaltul de acasa.”

Ron facu o fata. „La sapte dimineata! Intr-o sambata! Ati innebunit!”

„In locul tau as fi fericit ca nu tin practica pentru Quidditch la ora aia! Practica o facem dupa micul dejun. Si tu si Ginny veniti, da?” se uita plin de speranta la ei. Ei aprobara din cap. „Bun, pentru ca Fred si George sunt liberi – am vorbit cu ei pe tren – si au zis ca ii le aduc pe Alicia, Katie si Angelina. Ne vedem pe teren.” Pe neasteptate trebui sa se opreasca din vorbit si sa lase un cascat puternic. „Oh! Tare obositori au fost bobocii astia. Cred ca ma duc la somn. Noapte buna.”

„Si eu,” spuse Ron. „’Te buna, Ginny, Hermione.”

Fetele spusera si ele noapte buna si se indreptara spre scara lor. Harry si Ron urcara scarile spre dormitorul lor in varful turnului, care acum avea o placuta noua pe usa spunand „Anul Cinci.” Neville era deja in pat, sforaind, iar Dean si Seamus sedeau pe patul lui Dean uitandu-se la pozele lui Seamus din vacanta din Australia. Ron se uita le ele pentru un moment, apoi se schimba in pijamale si se baga in pat sub plapuma. „Seamus s-a dus in Australia…” spuse el usor, dar cu un fel de ciuda in glas.

Harry se schimba in pantalonii de pijama, dar deasupra mijlocului nu purta decat amuleta in forma de basilisc si pe Sandy incolacita in jurul bratului sau stang. El se uita la Ron in patul lui, soptind, „Scuze.” Ron ridica din umeri, incercand sa se poarte ca si cum nu ar fi contat, dar era evident ca conta. El trase draperiile in jurul patului. Harry isi trase si el draperiile in jurul patului si se intinse pe spate cu mainile sub cap, simtindu-se vinovat pentru faptul ca Ron fusese blocat la el in casa pentru toata vara doar pentru ca era prietenul lui Harry. Iar Hermione fusese aproape rapita. Cand se va termina? se intreba el. Dar stia deja raspunsul: cand Voldemort e mort – sau cand eu sunt.

*****

Harry si Hermione urcara scarile de la intrare la ora opt dimineata, dupa ce petrecusera patruzeci de minute alergand si zece minute inainte si dupa facand exercitii de intindere. Harry o lasase pe Sandy sub o tufa de trandafiri in gradini cat timp alergasera, apoi o colecta, purtand-o din nou incolacita in jurul bratului. Cei doi ajunsera obositi la etajul trei, si Hermione ii facu extenuata cu mana lui Harry, indreptandu-se spre portretul unei fete imbracata intr-o fusta larga, care avea in mana ceea ce parea a fi un toiag si cateva oite in jurul ei.

“Proaspat ca lamaia,” ii spuse ea pastoritei, fiind admisa in baia pentru Prefecte.

Harry mai urca doua etaje pana la etajul cinci, unde se indrepta spre statuia lui Boris cel Salbatic (care nu ajutase cu nimic in timpul Rascoalelor Goblinilor din 1510, dupa cum il informase Hermione) si numara patru usi la stanga de Boris. La a patra usa spuse “Proaspat ca bradul,” si usa se deschise.

Dupa cum isi amintea, baia era la fel de impunatoare ca o baie romana, cu marmura peste tot. Din pacate, nu era la fel de goala precum si-o amintea; Draco Malfoy in cada de marimea unei piscine, inotand printre bulele de culoarea smaragdului, cu parul palid ud lipit de scalp.

“Malfoy! Ce cauti aici?”

“Ce caut aici? Si eu sunt Prefect, ai uitat? De ce arati asa prost dispus si transpirat? A fost asa greu sa ajungi aici? Te-ai pierdut prin castel dupa patru ani de scoala? O sa fii de mare ajutor bobocilor, nu-I asa? Probabil o sa iti dea ei directii.”

“Pentru informatia ta, am fost afara la alergat. Cu Hermione,” adauga el; nesigur de ce.

Malfoy zambi lasciv. “Granger? Ce, te gandeai sa i-o furi lui Viktor Krum? A fost un show pe cinste ieri.” Se uita la Harry, care inca respira greu dupa alergat. Harry simti adrenalina alergand in vene de la exercitii, si simti ca in momentul acela i-ar fi putut suci gatul lui Malfoy cu mainile goale, daca ar fi vrut. “Ce-ai patit; nu ma ameninti fizic azi? Prea obosit dupa ce ai alergat pe afara ca un Incuiat?”

“Mai degraba vreau sa fac un dus,“ respira el greu, indreptandu-se spre partea de marmora care separa dusurile de piscina. “Si oricum, tu doar ma plictisesti. Chiar nu esti in stare de o insulta mai buna decat ‘alergi pe afara ca un Incuiat’?”

“E devreme. Abea m-am trezit. Lasa-ma sa mananc ceva, intai.“ Rase el. Harry o lasa cu grija pe Sandy intr-un colt, apoi se dezbraca si se baga sub dus. Spray-ul cald era ca o binecuvantare, iar el isi ridica fata in el recunoscator ca intr-o rugaciune. Se intreba cum ar reactiona Malfoy daca ar vedea-o pe Hermione in bikini, apoi acel gand il facu pe el sa o vada pe Hermione in bikini, in ochiul mintii, si simti in curand nevoia sa inchida robinetul de la apa calda si sa faca un dus rece.

Cand termina, el se usca, o puse pe Sandy din nou in jurul bratului si merse cu prosopul in jurul mijlocului la dulapul mare de langa baie. Harry simti din nou ochii lui Malfoy pe el, si se intreba daca Malfoy urma sa faca din nou comentarii stupide referitoare la lucru manual. Cel putin eu nu sunt un dobitoc slabanog si palid- nu mai sunt. In dulap erau halate verzi, albastre, galbene si rosii. El alese un halat pufos rosu, cu leul Gryffindorilor brodat in dreptul inimii si incalta o pereche de slapi negri, aflati la fundul dulapului.

Se simtea ca si nou; roz si umed, cu parul carliontat pe gat. Tunsoare, se gandi Harry din nou, imi trebuie neaparat o tunsoare. El isi lua hainele pana la iesirea din baie cu el; Malfoy inca nu iesise din cada.

“Ai grija, Malfoy,” spuse el inainte sa plece, “nu o sa mai reusesti vre-odata sa iti netezesti pielea. Nu ca ar vedea cineva diferenta.” Malfoy facu o fata si se intoarse spre marginea cazii unde I se afla bagheta, insa Harry rase si fugi pe usa afara. El merse inapoi spre turnul Gryffindorilor, zambind si clatinandu-si capul. Macar din cauza ca Malfoy era Prefect, insemna ca avea mai putin timp petrecut cu Crabbe si Goyle; de unul singur era chiar usor de contracarat, se gandi Harry.

Ii dadu Doamnei Grase parola, si intra in camera comuna. Doar Parvati si Lavander se aflau acolo; din moment ce era Sambata, erau imbracate in tricouri si blugi, nu in obisnuitele robe negre de scoala.

Ele se uitara in sus la el si ramasera blocate. Parvati parea in special de-a dreptul socata.

“Harry,” spuse ea. “Se pare ca ai avut o vara placuta.” El realiza dupa o secunda ca ea se uita in jos la picioarele lui – halatul nu ajungea decat pana la genunchi – care fusesera intarite de alergat, si acum pareau chiar musculoase. Apoi observa ca Lavander se uita la ce era de vazut din pieptul lui acolo unde halatul era deschis.

El incerca sa se poarte normal. “Da, banuiesc. Imi doresc sa fii avut timp de o tunsoare, totusi. Ma simt ca si cum am nevoie de o imagine noua…”

“Oh!” spuse Lavander repede. “Parvati poate sa te tunda! E foarte priceputa! Ea isi tunde singura tatal!“

Parvati se uita la el ca atunci cand o invitase la Balul Tineretii de craciunul trecut – inainte sa o calce pe picioare in timpul dansului, apoi sa o ignore toata seara, petrecand timpul uitandu-se la Cho Chang cum dansa cu Cedric Diggory.

„Da,“ spuse ea incet acum, strangand ochii si uitandu-se la el ca si cum ar fi incercat sa vada o viziune cu el avand o freza noua. „Si e o chestie buna ca parul tau e deja ud. Aseaza-te aici.“, spuse ea, tragand un scaun de sub o masa pe care o foloseau pentru teme. El se aseza ascultator, strangand in mana hainele transpirate de alergat. El incerca sa ii explice ce vroia, iar ea inclina din cap si spuse. “Exact la asta ma gandeam si eu. Dintotdeauna m-am gandit ca ti-ar sta mai bine asa…“ facandu-l pe Harry sa se intrebe cate fete de la Hogwarts consumau energie mentala gandindu-se cum ar arata Harry altfel.

„Incisio!“ spuse ea, tinand bagheta in sus, care dintrodata crescu foarfece la varf. Cat ea lucra, Harry se uita la parul sau cazand pe podea in jurul lui, amintindu-si de timpurile din copilaria lui cand familia Dursley a incercat sa il tunda, si cum el isi folosise vointa sa il creasca la loc (nestiind inca ca era vrajitor). El fusese la fel de surprins ca si familia Dursley cand aceasta se intamplase, si ramase perplex la faptul ca fusese pedepsit pentru asta, de parca o facuse intentionat.

Cand Parvati termina, isi flutura din nou bagheta, spunand, “Finite incantatem!” Foarfecele disparu. “Imago!” spuse ea apoi, si acum aparu o oglinda in varful baghetei. Ea i-o inmana lui Harry ca sa se poata vedea. Era exact cum ii ceruse el; scurt pe margini, dar acest lucru era in ordine, pentru ca el nu avea urechi mari, dimpotriva, chiar mici, cu loburi lipite de cap, in loc sa atarne in jos balanganindu-se; scurt si in fata, de asemenea, dat pe spate si ridicat, astfel incat fruntea ii era libera, cu cicatricea complet vizibila. Era in in centru si frontala acum, vizibila pentru toata lumea, si ochii lui verzi scosi in evidenta, intr-un fel. El isi puse ochelarii inapoi pe nas, trecandu-si mana prin par, facandu-l sa stea si mai ridicat.

“Multam’, Parvati! E exact cum mi-am dorit!” El se ridica si ii zambi, confuz la vederea reactiei ei, care fu o inrosire furioasa. De obicei chicotea – nu si acum. El simti dintrodata nevoia sa spuna altceva – ceva ce ar fi trebuit sa ii spuna de mult. “Asculta, Parvati, imi pare rau pentru cum m-am purtat la Balul Tineretii. Am fost un mare taran, si tu nu ai meritat asta.” Ea chiar aratase minunat in seara aceea, se gandi el. Ea ii zambi se se uita la el cu ochii ei mari, intunecati stralucind in fata ei perfecta de culoarea ciocolatei.

“E in ordine, Harry. Am fost la bal impreuna cu Harry Potter, unul din campionii de la Hogwarts si castigatorul Turnirului Tri Vrajitor. E ceva ce le pot povesti nepotilor…”

El se uita in podea, surprins de raspunsul ei, apoi observa tot parul intins pe jos. “Ce mizerie! Unde-I matura?”

“Esti tare amuzant uneori, Harry. Dar la urma urmei, petreci fiecare vara impreuna cu niste Incuiati, asa ca – Nonhirsutum!” si cu asta, isi flutura bagheta si tot parul taiat disparu de pe jos, de pe scaun, chiar si de pe umerii lui Harry si hainele de alergat pe care inca le tinea in mana. El ii zambi din nou, intrebandu-se cum de nu observase inainte ochii ei enormi, apoi urcand scarile inspre dormitorul baietilor, amintindu-si cum Cho Chang il invitase in oras si cum Alicia statuse foarte aproape de el cu o zi inainte si intrebandu-se daca toate fetele de la Hogwarts au decis ca s-a deschis sezonul la Harry Potter – cu siguranta se parea asa.

*****

Harry imbraca un tricou fara maneci si blugi negri, isi puse amuleta in forma de bazilisc in jurul gatului si pe Sandy in jurul bratului si cobora la micul dejun carand robele pentru Quidditch si Fulgerul pe umar. Toata lumea plecase deja, si cand cobora din nou in camera comuna, chiar si Parvati si Lavander plecasera. Practic zbura in jos spre Marea Sala; alergand din nou dimineata il facea sa se simta normal din nou.

Insa cand intra in Marea Sala, se simti cu totul altfel decat normal; cand merse inspre masa Gryffindorilor, mai degraba simti decat auzi (vibratiile pareau sa vina prin podea) murmurul care parea sa fie o gramada de voci inalte – spunand – “Uita-te la Harry Potter – ce a facut Harry Potter – nu arata – Doamne, il vezi pe Harry Potter? – “ si el isi incrunta sprancenele, asezandu-se intre Ron si Hermione si trezindu-se fata in fata cu o Ginny uimita. Langa ea, George rase si ii indesa o bucata de sinca in gura, facand-o sa se inece si sa o scuipe in farfurie.

“George!”

El rase, “Scuze, Ginny. Ar fi trebuit sa iti vezi fata! Si gura iti atarna deschisa, asa ca – “

“Nu inteleg,” spuse Harry, uitandu-se in jurul incaperii, la toate fetele cu gaturile sucite privind in directia lui, chiar si la masa Slytherinilor. “Nu a auzit nimeni de o tunsoare?”

“Ah,” spuse George pe un ton inocent, “tu te-ai tuns?”

Harry arunca cu o prajitura dupa George, care rase si se apleca, “De fapt, Parvati m-a tuns. Si se pare ca a facut o treaba buna.”

Ginny aproba din cap stupid, luand o gura de tost fara sa se uite. Lui Harry ii paru ca ochii ei mari, caprui priveau cam in gol. Langa el, Hermione spuse, “A facut o treaba fantastica…” uitandu-se la el si intinzand mana sa ii atinga parul cu o privire visatoare.

“Hermione!” striga Ron, iritat. Ea sari, ca si cum abea se trezise.

George rase, pana cand Angelina, langa el, ii dadu dreptate Hermionei, spunand entuziasmata, „Ne-am inteles.“

„Hey!“ raspunse George, facand-o pe Angelina sa rada acum.

Harry simti cum i se inroseste fata cand intinse mana sa isi ia niste tost. “Frate, chiar asa nasol arata inainte?” El se uita la Hermione, care se uita imediat in alta parte, apoi la Ginny, care isi bagase nasul in farfurie.

“Pai, nu e tocmai greu sa ti se vada cicatricea acum,” spuse Ron cu o voce plata.

“Si nu e greu sa ti se vada muschii acum, cu tricoul ala…” adauga Angelina ajutatoare. George se intoarse si ii arunca o privire ucigatoare, apoi ii arunca lui Harry aceeasi privire, insa ea zambi si se apleca sa il sarute pe obraz. “Ah, e prea usor, George. Si esti teribil de dragut cand esti gelos…”

Micul dejun fu putin cam jenant pentru Harry, din cauza haosului pe care il crease intre fete, facandu-l din nou sa se intrebe daca aratase chiar atat de rau inainte. Hermione balbai ceva despre biblioteca inainte sa fuga de la masa, uitandu-se pentru o secunda peste umar la Harry. Ginny ii evita privirea, iar Harry evita sa se uite la celalalte mese, prefacandu-se ca era fascinat de picioarele sale cand iesi afara.

Dupa micul dejun, echipa de Quidditch a Gryffindorilor se aduna in vestiarul de langa terenul de joc, si il alesera pe Harry in mod oficial capitan al echipei, dupa care Harry il introduse pe Ron ca noul portar si bataus de rezerva – “Ce crezi ca o sa patim noi?” vrura Fred si George sa stie – si pe Ginny cautator de rezerva. “Iar eu voi fi portar de rezerva, daca e nevoie.” le spuse Harry. Vroia sa lase micul dejun in urma si sa fie cat se poate de oficial. Angelina se purta din nou normal cu el – Harry presupuse ca se purtase astfel la micul dejun doar ca sa il necajeasca pe George – insa Katie Bell si Alicia Spinett pareau puin distrase. “In regule, cu totii avem nevoie de practica – iar unii dintre noi trebuie sa practice mai mult de o pozitie. Din moment ce suntem opt, ne vom imparti in doua echipe. Atacantii vor fi nevoiti sa schimbe pozitii, din moment ce nu va fi decat unul in fiecare echipa. Tu vei fi cautatoare intai, Katie cat timp eu joc postul de portar, Alicia va fi atacant si Fred va fi batausul. Ron, tu si Ginny veti fo portarul respectiv cautatorul la echipa cealalta, alaturi de Angelina si George. Sa-i dam drumul!”

Cand incepura sa joace, trebuind sa se concentreze ca sa nu cada de pe maturi sau sa fie loviti de Ghiulele, cu totii pareau sa se poarte normal din nou. Ginny prinse Hotoaica inaintea Katiei, apoi o prinse inaintea Angelinei si a Aliciei. Alicia, Katie si Angelina parura surprinse, dar in mod evident punand asta pe socoteala faptului ca Ginny nu juca impotriva lui Harry. Apoi puse cautatorii un tur ca portari de dragul practicii, astfel incat Ron putu sa joace acum ca atacant, cat timp Harry juca cautator. Totusi, Ginny prinse Hotoaica de fiecare data inaintea lui.

Dupa mai multe jocuri de practica cu ron ca bataus si Fred si George facand cu schimbul in rolul de cautator – Harry isi puse serios intrebarea daca George avea nevoie de ochelari, Hotoaica plutise un timp la o jumatate de metru de el, pana cand Ginny se indrepta inspre ea si o prinse. Harry incheie practica. Cand parasira terenul, Alicia si Katie se uitara ciudat la Ginny, de parca era un intrus. Angelina o lua de mijloc si ii spuse, “Nu le baga in seama, Ginny. George mi-a spus cat de buna esti; acum stiu ca nu exagerase! De fapt cred ca te-a subestimat!” Ginny ii zambi multumitoare, apoi privi cum Angelina il lua pe George si parasira restul grupului, mergand jos inspre sere, zambindu-si si balansandu-si mainile impreunate.

“Unde se duc?” o intreba Harry pe Ginny cat timp si continuara drumul spre castel. Ron parea sa se intrebe acelasi lucru. Fred era in fata cu Alicia si Katie, incercand sa le faca sa rada cu poante foarte proaste.

“Unde crezi?” spuse Ginny, incruntandu-se.

Ron si Harry lasara in acelasi timp un “Oooohhhh!” cand se prinsera, facand-o pe Ginny se isi clatine capul.

“Pe bune acum…” mormai ea, luand viteza si trecand pe langa ei.

Harry se uita la Ron; de cand a devenit Ginny asa de dezghetata? se intreba. Ron nu se uita la el. Aproape ca sunase iritata, se gandi Harry. Isi amintea acum cum chicotise despre faptul ca i-a prins pe Percy si Penelope sarutandu-se cand Harry era in anul doi si Ginny era in anul intai – dar la urma urmei, atunci avea unsprezece ani. Trei ani facusera o diferenta, se gandi Harry uitandu-se la Ginny mergand in fata lui si a lui Ron. O diferenta mare…

*****

Dupa pranz, Harry, Ron si Hermione se indreptara spre cabana lui Hagrid ca sa vada ce mai fac. “Poate aflam ce a facut in Ucraina,” spuse Harry pe drum.

“De unde stii unde a fost?” vru Hermione sa stie. „Asta trebuia sa fie un secret.“

“Mi-a spus – in nu prea multe cuvinte,” raspunse Harry.

“Sper doar ca Uriasii nu ii iau partea Cui-Stim-Noi,” intona Ron cu un aer intunecat.

“Pai, eu cred ca Hagrid a fost ambasadorul perfect trimis la ei – si nu a luat-o cu el pe Madam Maxine? Adica, e directoarea unei foarte reputabile scoli de farmece si vrajitorii. Ea are stofa,” constata Hermione cu autoritate.

Harry paru ingrijorat, “Sper sa ai dreptate…”

Hagrid paru incantat sa ii vada cand ii ciocanisera la usa, dar in timpul ceaiului Hagrid reusi sa evite toate intrebarile lor referitoare la Uriasi – sau despre ce aveau sa invete in Grija pentru Creaturi Magice. Se simtira putin plictisiti cand plecara, dar cand ajunsera din nou la castel, Hermione le reaminti ca nu s-au dus sa il viziteze ca sa il pompeze de informatii – s-au dus sa il viziteze pentru ca era prietenul lor.

“Si oricum,” continua ea, “nimic nu poate fi mai nasol decat Homari cu Coada Exploziva. Corect?”

“Corect,” spusera Harry si Ron sincer convinsi; asa s-au gandit si cand Hagrid avea puiul de Dragon. Sperau ca ea sa aibe dreptate.

*****

“Asa deci,” spuse Roger Davies, stand la biroul de unde el si Alicia prezidau intalnirea Prefectilor, “a inteles toata lumea unde sunt treptele false peste care trebuie sarit? Si cum trebuiesc extrase picioarele celor uita sa le sara?” Toti Prefectii ingaimara un da plictisit, abia asteptand sa se termine conferinta. Chiar si tocialara de Hermione parea ca moare de plictiseala dupa cele doua ore. Doua ore? se gandi Harry. Am discutat trepte false si cum sa schimbam parolele la zonele restrictionate si cum sa scadem punctele caselor de la diferiti studenti bazat pe gravitatea infractiunilor pentru doua ore? De fapt discutasera mai mult decat asta, dar totul incepea sa dispara in ceata pentru Harry acum. Dupa parerea lui, Roger era cam infometat dupa putere, si in special, bucurandu-se de puterea pe care o avea asupra prefectilor pentru a-I plicstisi pentru cat timp vroia el. Chiar si Alicia si fratele lui Evan aratau de parca urmau sa puna un blestem nasol pe el.

“Bun,” spuse Alicia repede. “Suntem de acord sa discutam orice alte probleme la urmatoarea conferinta?”

“Cat se poate de acord!” veni raspunsul ca din pistol de la Ernie MacMillan, de la Hufflepuffi.

“Pentru a doua oara?”

“Pentru a doua oara!” raspunse un Prefect din anul sase de la Slytherini.

“Toata lumea de acord?”

“Da!” raspunsera douazecisidoua de voci extenuate.

“Impotriva?”

“Dar eu –“ incepu Roger. Alicia ii taie macaroana.

“Da-urile au majoritatea! Propun sa amanam conferinta.“

„Pentru a doua oara!“ veni vocea neasteptata a lui Draco Malfoy.

“Toata lumea de acord?”

“DA!”

“In regula. Ne vedem data viitoare.” Ea incerca sa sustraga ciocanasul din mana lui Roger si termina prin a avea mana in jurul manei lui si ciocanind sfarsitul conferintei asa. Roger paru adanc ofensat. Alicia aduna notitele de la Hermione, care se oferise sa scrie protocolurile conferintelor; Alicia se oferi sa ii faca rost de o Pana pentru Citate Rapide in acest scop, insa Harry sugera faptul ca nu erau foarte precise, nu puteai pune baza pe ele si aveau tenidinta sa infloreze faptele o gramada (amintindu-si interviul in mare parte dezastruos avut cu Rita Skitter), astfel incat Hermione opta pentru varianta clasica.

Cand Prefectii se pregateau sa plece, Harry observa ca Mandy Brocklehurst il privea fix, si realiza ca ea juca postul de Atacant la echipa de Quidditch a casei Ravenclaw. Ea avea parul in valuri de culoarea nucului, o gramada de pistrui in jurul nasului mic, si ochi mari, albastri inchis care il priveau de aproape. Harry se uita in alta parte si nimeri in privirea Aliciei Spinett. Observase din coltul ochiului ca si Cho si Hermione se uitau la el. Okay, se gandi el, chestia asta devine deja sinistra. Petrecuse o mare parte din ziua de ieri (dupa ce se intoarse de la Hagrid) si intreaga prima parte a duminicii, cu exceptia meselor, inchis in dormitorul sau; cateodata chiar inchizand perdelele din jurul patului si citindu-si cartea pentru N.O.V.-uri la lumina baghetei. Ma rog, se gandi el, daca sunt nevoit sa petrec atata timp evitandu-mi admiratoarele, macar o sa iau note maxime la N.O.V.-uri.

“Harry,” spuse Alicia. “Poti sa mai stai putin dupa conferinta?”

Harry inclina din cap, neincrezandu-se in gura sa, in cazul in care iesea ceva gen “Nu va mai chiorati atata la mine!”

Hermione spuse pe un ton neutral, “Ne intalnim in coridorul de la intrare,” si pleca. Cho Chang si Mandy Brocklehurst plecara de asemenea, desi foarte lent. Alicia se aseza in fotoliul de langa el, pe care il folosise Hermione pana atuncea. Ei doi erau singurii ramasi in incapere.

“Asa deci, Harry,” spuse ea, zambind, asezandu-se – se gandi Harry – mult prea aproape. “Cum iti merge pana acum?”

Harry se lasa pe spate cu fotoliul, astfel incat acuma statea doar pe picioarele din spate, incercand sa fie nepasator. Il ajuta sa puna putina distanta intre el si Alicia. “Meh, stii tu, pustii din anul intai inca sunt asa de ti– “ si se simti fortat sa se opreasca, pentru ca fotoliul sau balansat pe doua picioare aluneca cu mult prea in spate, aluneca pe podeaua neteda de piatra si il trimise pe Harry cu capul in sus la podea, cu picioarele ratandu-i de aproape falca Aliciei in timpul aterizarii. Ea sari in picioare lasand un strigat, incercand sa il ajute sa se ridice, dar el o impinse la o parte, desi totul devenea si mai rau in momentul urmator cand Hermione, Cho si Mandy intrara in fuga inapoi in incapere, cu toate incercand sa il ajute pe Harry sa se ridice in acelasi timp. Dar asta se dovedi a fi mai mult incurcat decat ajutor, astfel incat intr-un final se simti nevoit sa strige “Dispari!” la nimeni in particular. Fetele se dadura in spate oarecum speriate; Harry se ridica in picioare, aseza fotoliul cum trebuie si isi scutura robele cu mainile, incercand sa pastreze un strop de deminitate. Apoi le facu fetelor un semn cu capul si spuse, “Noapte buna, ladies.” Se intoarse sa plece, cu noile sale robe falfaindu-i in spate in timp ce el facea mari ocoluri pentru a le evita.

Hermione il ajunse abia in coridorul de la intrare. Ea intra in pas cu el cat timp ei coborau scarile, cate doua odata (ea trebui se se miste repede ca sa tina pasul cu el). Harry se gandi, probabil o sa imi bag piciorul exact intr-o treapta falsa. Nu era atent deloc. El refuza sa se uite la Hermione sau sa vorbeasca cu ea. Cand ajunsera in fata portretului de la intrarea casei lor, Harry nu spuse parola, in shcimb se intoarse dintrodata inspre Hermione si o intreba abrupt, “De ce se poarta toate fetele din locul asta nenorocit atat de ciudat in ultimul timp?”

Hermione ii zambi, insa paru ca nu auzise ce a spus el, intinzand mana ca sa ii atinga falca. “Va trebui sa te barbieresti in curand, Harry.” spuse ea usor. Trasa cu degetul linia falcii, spunand “Habar nu ai cat esti de atractiv, nu-i asa Harry?” sopti ea acum. Harry isi simti inima batand cu putere; tremura involuntar la atingerea mainii ei cu proaspatul par facial crescut pe obrazul sau. Dintrodata ea spuse foarte tare “Crenelatie!” si portretul se deschise larg. Ea intra in camera comuna, cu mai multa demnitate decat aratase el dupa ce cazu cu fotoliul la conferinta Prefectilor. Ea urca scarile spre dormitoarele fetelor fara sa se uite inapoi.