I just know
03 May 2019, 19:57
Post: #1
ooc: for Christine

bic: Se întreba dacă exista vreun motiv plauzibil al faptului că acea pădure mereu primitoare pentru el se numea 'Interzisă', de fapt chiar era interzisă, însă cui îi pasă din moment ce acela reprezintă unicul loc în care poţi să stai în linişte deplină şi să îţi vezi de treburile tale. Era ca şi cum acel loc era izolat complet de mediul exterior, funcţionând după legi proprii, după reguli care nu trebuiau să se supună celor din lumea reală. Aprecia libertatea pe care i-o oferea, liniştea şi decorul bineînţeles. Alesese un loc nu prea depărtat de marginea pădurii, nici obscur şi nici luminos, perfect pentru ce intenţiona el să facă. 
Aruncă o privire cercetătoare în jur şi oftă. Nu era nimeni în afară de el. Îşi scoase bagheta din robă şi facu să apară jos, lângă picioarele lui, câteva cuţite ascuţite, nici prea grele, nici prea uşoare. Apoi desenă câte o ţintă pe câţiva copaci din jurul lui  şi îşi puse bagheta în buzunarul din spate al blugilor. Luă unul din obiectele 'periculoase' şi îl aruncă direct în faţă cu ochii închişi. Îl aruncă la marginea ţintei, destul de aproape ar fi spus unii, însă nu destul pentru el. 
Era perfect conştient că într-o luptă reală cu devoratorii erai nevoit să-ţi foloseşti şi alte abilităţi pe lângă vrăjile de protecţie şi atac, trebuia să fii nebun sau naiv să te încrezi în baghetă, dacă ţi se rupe, ce faci? Fugi? Dispari ca un laş? Nu, laşitatea nu era pentru el. Inspiră adânc şi mai făcu o încercare.

Never trust anything that can think for itself 
if you can’t see where it keeps its brain. 

[Image: THhQqZO.gif]
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
03 May 2019, 21:18
Post: #2
Se dovedi a fi o zi cat se poate de urata. Viperinii o tachinara neincetat la ore, apoi se impiedicase de propriile picioare pe hol si cazu peste un profesor. O zi perfecta pentru citit pe iarba langa lac, sau in curtea interioara sau oriunde nu putea fi gasita de nici un nemernic care sa o supere. Nu stia sigur unde sa mearga mai intai. Iesi in curtea interioara iar o briza usoare ii mangaie fata si ii flutura parul raspandind un parfum dulce si placut.Era prea aglomerat acel loc, asemenea lacului. Isi tara picioarele agale mergand intr-o directie aleatorie pana se trezi la marginea padurii interzise. Se uita scurt in stanga si in dreapta si nezarind pe nimeni fugi rapid in padure. Avusese grija sa nu se indeparteze prea mult, ca sa nu se rataceasca si se aseza langa un copac deschizandu-si cartea sa citeasca. Ii placea la nebunie desenul de pe coperta, o 'imprumutase' din sectorul interzis al bibliotecii. Citi cateva randuri foarte entuziasmata si i se taiase rasuflarea cand auzi cum ceva ascutit se infipse in copacul pe care isi rezema ea spatele. Sigur era un cutit, recunostea obiectele astea, putea spune ca le mirosea de la distanta. Se ridica de jos foarte incet si inghiti in sec. Se auzi o a doua lovitura si tipa ca sa-si faca simtita prezenta. 
Iesi de dupa copac si zari un baiat in uniforma de scoala si rasufla usurata. Probabil se antrena pe acolo. Am si eu o pasiune pentrru astfel de obiecte, insa nu omorrr pe nimeni. Zise ea cu un zambet larg pe fata desi baiatul era destul de incruntat. Judecand dupa insigna lui parea sa fie de la Ochi de Soim asa ca rasufla usurata. Chrrristine Spuse ea, lungind r-ul fiind frantuzoaica, cand ajunse in dreptul lui si ii intinse mana in semn de prietenie.

[Image: ku6WvlG.jpg]
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
03 May 2019, 21:57
Post: #3
Avea o durere de cap incredibilă. Nu înțelegea cum reușea mereu să fie atât de intensă în momentele lui de liniște deplină, sau mă rog, aproape deplină. Auzi un țipăt de după copaci și înțepeni instant. Oare rănise pe cineva cu al doilea cuțit? Puțin probabil, cu excepția cazului în care acel individ era un sinucigaș convins. Deschise ochii și ce să vadă, o elevă speriată dar zâmbăreață în același timp. Nu credea până în momentul de față că puteau fi combinate atât de frumos acele două sentimente sau mai bine zis stări. 
"Te-am rănit?"întrebă el pe un ton prea indiferent și rece pentru cineva care probabil rănise o fetișcană. Observă în secunda următoare că al doilea cuțit atârna curat langă primul perfect curat, fără nici o urmă de sânge. Deci nu îi făcuse nici un rău, perfect.
"Carsten" raspunse el sec având tentația să îi imite pronunția literei 'r', însă renunță imediat, nu putea fi răutacios chiar din prima. "Zău așa? pasiune pentru obiecte ascuțite?" 
Cine ar fi crezut că un pufulete inocent ca ea ascunde așa ceva, sau îl mințise? Ridică un cuțit de jos și îl puse în mâna fetei ce era încă întinsă spre el, făcându-i semn spre una din ținte invitând-o pentru o demonstrație.

Never trust anything that can think for itself 
if you can’t see where it keeps its brain. 

[Image: THhQqZO.gif]
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
03 May 2019, 23:29
Post: #4
Astepta mana lui sa o stranga pe a ei, insa baiatul ii puse un cutit in mana, foarte prost educat, asta era concluzia. Ridica din umeri indiferenta si se uita parca pierduta la cutitul dintre degetele ei. Era gravat foarte frumos si daca se uita mai bine parea sa aiba un blazon sau ceva pe el, deci baiatul facea parte dintr-o familie nobila, sah pur si simplu era un hot ce furase cutitele. O demonstratie deci, foarte bine, sa nu creada el ca e asa usor sa invingi un membru al casei Astropufi care erau priviti mereu cu o superioritate si scarba tampita. Isi fixa tinta, inspira adanc aerul rece dar curat din padure, isi intinse mana in spate si arunca cu o forta incredibila pentru un trup atat de mic si feminin ca al ei. Zambi multumita si se intoarse cu fata la el asteptand laude si de ce nu aplauze furtunoase, dat fiind ca nimerise direct in mijlocul tintei.
Te antrrenezi merreu in acest loc, Carrsten? Intreba ea doar ca sa mentina cat de cat o conversatie normala asteptand prilejul potrivit in care sa o sterpeleasca de acolo fara sa il supere in vreun fel sau sa para needucata.

[Image: ku6WvlG.jpg]
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
04 May 2019, 00:42
Post: #5
Pufuletele nu glumise când spusese că se pricepe, așteptându-se să fie un dezastru total, însă o catalogase fără să o cunoască, o judecase fără să o vadă în acțiune, destul de urât din partea lui, trebuia să recunoască. Era cât de cât mulțumit de prestația ei, bineînțeles nu o facuse cu ochii închiși, dar e destul de acceptabil. Zâmbi scurt în semn de apreciere față de observația ei, însă nimic mai mult. 
"Ești prea încordată și concentrată asupra țintei. Dacă vrei să îți fie folositoare abilitatea într-un duel, trebuie să înveți să o faci din instinct." comentă într-un final cercetând-o discret din cap până-n picioare. Fata avea o privire ireal de temperată și calmă, cu ochii de un verde crud. Se mira cum de observase el acest lucru. Simțea o oarecare datorie de a rămâne acolo ca să o ajute, fără un motiv anume. Sa fi fost milă? Altruism? Habar nu avea și nici nu îi păsa prea mult. Luase două cuțite de jos, iar unul din ele îl dăduse fetei. Se poziționă în spatele ei și îi luă mâna ei dreaptă cu tot cu cuțit în a lui. "Relaxeaz-o în totalitate" spuse el pe un ton mai mult poruncitor decât prietenos. "Închide ochii și imaginează-ti ținta în fața ta"continuă un pic mai blând dar cu aceeasi voce joasă. Repetă mișcarea obișnuită de aruncare în tandem cu mâna fetei și ca să vezi, un eșec total. 
Râse cu poftă și se îndepărtă de ea, dar nu înainte să îi ofere al doilea cuțit îndemnând-o cu o mișcare scurtă a mâinii să mai încerce o dată fără să o 'deranjeze' el.

Never trust anything that can think for itself 
if you can’t see where it keeps its brain. 

[Image: THhQqZO.gif]
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
04 May 2019, 11:29
Post: #6
Zambea sincer in timp ce ii asculta cu cea mai mare atentie observatiile destul de intemeiate. Avea dreptate baiatul, nu reusea niciodata sa isi foloseasca abilitatile de luptatoare intr-o confruntare directa, era prea speriata, prea concentrata pe teoria perfecta fiindu-i frica sa isi puna in practica cunostiintele, era doar un alt soricel de biblioteca si nimic mai mult. Putea spune ca ii convenea acest lucru intr-o oarecare masura, era fericita, cand nu dadea peste viperini.
Inghiti in sec cand ii simti mana lui atingand-o pe a ei foarte usor si subtil. Oare ce avea de gand? Apoi isi dadu seama ca nu vroia decat sa o ajute asa ca facu tot ce ii spuse el in totalitate. Arunca si al doilea cutit cu ochii inchisi de data aceasta insa inutil, nu nimerise nici macar copacul, dapoi tinta. 
Imi parre rrrau, e imposibil sa arrunc cu ochii inchisi, cum sa o fac daca nu imi vad oponentul? Prreferr sa rraman la vechiul obicei de arrruncat cutite. Zise Christine si facu cativa pasi in spate pastrand distanta intre ei. Batea in retragere nu pentru ca era delasatoare, dar pur si simplu o speria putin compania cu acel baiat si se simtea in plus pe acolo. Pai, ne mai vedem, zise ea si se intoarse pe calcaie ca sa plece sa isi ia cartea si sa fuga cat mai repede din padurea aia blestemata plina cu ciudatenii de elevi, care nu intelegeau ca padurea era i n t e r z i s a.

[Image: ku6WvlG.jpg]
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
04 May 2019, 18:41
Post: #7
"Mă dezamăgești." spuse el în scârbă observând că fata vrea să-și ea tălpășița de acolo. I-ar fi convenit că l-ar fi lăsat să-și continue antrenamentul, și nici nu avusese așteptări de la ea într-un timp atât de scurt de când o cunoscuse și totuși vroia dreptate, vroia ca micuța astropufiță să învețe ceva din întâlnirea aceea, ceva ce ar putea folosi împotriva idioților de viperini. 
"Sunt curios dacă nu cumva ești dintr-o familie încuiată. Sângele mâl nu îți permite să folosești un obiect magic? sau și mai rău, un sânge pur care nu știe să folosească o baghetă"continuă păstrând același ton rece și ironic.
Se îndoia că exista cineva mai contradictoriu decât el. Probabil singurele lucruri pe care le pastra indiferent de schimbările din rest erau micile sale obsesii, de la puritatea sângelui până la dragostea față de armele de foc incuiate și față de bagheta lui. Totuși, nu cumva chiar plăcerea pe care o avea în utilizarea armelor încuiate se contrazicea cu principiile lui în ce privește superioritatea vrăjitorilor și inutilitatea Încuiaților?Oamenii aveau mereu tendința să-l asocieze viperinilor, dar totuși pentru el, un vrăjitor bun, era doar un vrăjitor bun, indiferent ce sânge îi curgea prin vene. Rânji și își scoase bagheta din buzunarul din spate al pantalonilor "Depulso"

Never trust anything that can think for itself 
if you can’t see where it keeps its brain. 

[Image: THhQqZO.gif]
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
04 May 2019, 19:17 (This post was last modified: 05 May 2019, 11:48 by Christine Fournier.)
Post: #8
Nu isi credea urechilor. Ce monstru se ascundea in spatele atitudinii initiale ale baiatului. Credea ca nu o sa-si doreasca sa o umileasca si el, insa exact asta se intampla. Inghiti in sec cand auzi vorbele taioase despre cei cu parinti incuiati, ea avea sangele pur, insa tot o afectau cuvintele deoarece avea o multime de prieteni care nu veneau dintr-o lume magica, o durea sufletul pentru ei. Se opri din mers si continua sa-l asculte cu spatele la el pentru a-si ascunde ochii care i se umezira involuntar.Deodata se intoarse inspre el hotarata sa il infrunte si exact in aceeasi secunda il auzi ca rostise o vraja, dar nu avusese timp sa reactioneze, vraja aruncand-o in spate cu o cazatura destul de dureroasa. Isi miji ochii suparata si se ridica, isi scoase bagheta din buzunar si inspira adanc. Isi alunga toate gandurile din minte, asteptand acea ultima secunda inainte de a isi indrepta instant mana stanga, cu varful baghetei inainte, inspre fata. Expelliarrrmus!, rostind aproape in acelasi timp a doua vraja inainte de secunda in care prima vraja ar fi avut timp sa isi faca efectul. Immobulus! Putin probabil ca totul sa se termine atat de repede, insa era un inceput.

[Image: ku6WvlG.jpg]
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
05 May 2019, 01:13
Post: #9
Rânji dezgolindu-și dinții când o văzu că îi acceptase provocarea, vroia să o vadă în acțiune, dar cel mai important, vroia să se vadă ea singură că știa sa se protejeze, să nu se mai lase umilită. Își duse o șuviță de păr rebelă pe după ureche revenind la seriozitatea anterioară. Îi urmări mișcările, simțind cum se mișcăaproape după ea, simțindu-i corpul ca pe o extindere ciudată a propriei persoane, din cauza felului în care se concentra asupra ei. "Protego" rosti aproape în aceeași secundă în care ea termină de rostit vraja ei. Își plănuise deja cu atata grijă fiecare mișcare înainte, forțându-se să nu folosească vrăjile obișnuite, însa se pare că asta fusese inutil, având în vedere că în acel moment avea mintea pur și simplu golită, acționând după instincte și reflexe. 
"Stupefy!" rosti promt făcând doi pași în spate pentru a păstra o distanță decentă specifică unui duel.
Era unul dintre cele mai ultilizate blesteme, și asta o făcea să pară ca o vraja-cliseu. Oricum, atât timp cât ar fi trebuit să funcționeze, era bine.

Never trust anything that can think for itself 
if you can’t see where it keeps its brain. 

[Image: THhQqZO.gif]
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
05 May 2019, 11:10 (This post was last modified: 05 May 2019, 11:48 by Christine Fournier.)
Post: #10
Respiratia i se intensificase si frica i se strecura prin vene alimentandu-i creierul. Cea mai mare provocarea pentru ea era sa isi controleze frica, sa isi controleze tremuratil care ii cuprinse mana in care tinea bagheta. Vroia sa o lase in jos si sa il lase pe Carsten sa o blesteme cum vrea el, se indoia ca o sa o omoare, dat fiind ca era elev la Hogwarts. Inghiti in sec si il privea in ochii in care nu se citea nimic, nici o emotie, ce era omul asta? elev sau devorator? Acest gand ii dadu un fior lung pe spate. 
Petrrrificus totalus sopti ea in speranta ca el sa nu ii auda vraja si sa il ia un pic prin surprindere. Nu vroia sa foloseasca vraji periculoase, desj era sigura suta la suta ca el ar fi fost in stare sa le contracareze. Se uita in jur cautand un loc sa se ascunda si sa fuga.

[Image: ku6WvlG.jpg]
Find all posts by this user
Quote this message in a reply