Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Necesitatii

« Previous 1 2 3 4 5 … 8 Next »

/ I love you, baby !

Se trezise exact asa cum crezuse cu o seara in urma ca o va face. Avea impresia ca plutea, podeaua fiind doar o chestie de decor, dar care nu era folosita de nimeni. Sau, cel putin, ea sigur nu o folosea. Pluti pana la micul de jun, cand o bufnita ii ateriza in fata. Se uita ciudat la ea, crezand prima oara ca saraca gresise persoana, insa cand aceasta i se aseza cu picioarele in painea prajita incepu sa o creada. Se gandi la persoanele care ar fi putut sa ii trimita bufnite. Nu parintii, asta era sigur. Poate ca Eliza se hotase totusi sa dea o veste despre unde se afla, insa nu prea credea nici in varianta asta. In cele din urma se dadu batuta cu ghicitul si desfacu scrisoarea. Fu uimita sa isi dea seama ca era de la Lucas. Se uita in jur, insa nu il vazu la masa. Curioasa, deschise scrisoarea, in care el ii cerea sa se duca in seara aceea la camera necesitatii.
Ziua trecu foarte incet. Gandurile ei erau mereu departe, fiind mai multi profesori care o certasera pentru neatentie. Insa, in cele din urma veni momentul mult asteptat. Imbracata cu niste blugi negrii rupti, un maiei negru cu roz, niste tenisi roz, multele sale lanturi si bratari pe post de accesorii si cu parul ce ii venea pana la talie impletit intr-o parte, porni inspre Camera Necesitatii. Trecu de cateva ori prin fata peretelui, iar usa se deschise. Intra sovaind.
Primul lucru pe care il vazu cand intra era Lucas. Apoi observa multele lumanari si trandafrii ce dadeau camerei o atmosfera magica. Urmeaza inca o seara de neuitat, isi spuse ea zambind, in timp ce se aproprie de el. Il imbratisa strans, simtindu-i bratele in jurul ei. Simti prin trup caldura ce doar imbratisarea lui o putea provoca.
-Ai facut asta pentru mine? intreba ea fara sa se desprinda de el.

I se parea ciudat si totusi atat de normal sa se afle acolo cu el. Il urma pe canapea si se aseza langa el, odihnindu-si fruntea de umarul lui.
-Nu, chiar nu ma asteptam. Cel putin nu atat de repede. Nu iti place sa astepti, nu-i asa, baietelule? intreba ea razand.
Ii placea sa fie acolo. Ii placea sa fie cu el, chiar daca il cunoscuse cu doar o seara in urma, avea impresia ca il stia de o viata. De asemena, simtea ca lui putea sa ii spuna orice, fara sa ii fie frica de faptul ca o sa o judece sau ca o sa rada de ea. Se sprijini de el, cautandu-si o pozitie comoda. Ajunsese aproape sa stea cu capul in bratele lui. De unde statea putea sa ii vada minunatii ochi negri. Intotdeauna ii placusera ochii negrii, insa natura ei ii daduse ochi cenusii. Desi, daca se gandea mai bine, ntura nu prea avea nimic a face cu ochii ei. Sau cu parul. Numai idiotii ei de parinti erau de vina pentru tot. Insa nu putea spune ca ura ceea ce ii dadusera. Da, intr-adevar, vroiau sa o foloseasca, insa in cele din urma asta nu se mai intampla. Asa ca ramasese ea cu puterile ei supranaturale chiar si pentru cei din lumea vrajitoriei.
Si tocmai multumita acestor simturi ea putea sa se imbete cu parfumul cu miros de lavanda si iasomie al iubitului ei. Iubitul ei... Suna atat de frumos, atat de bine. Nu stia insa daca acesta era termenul potrivit sau daca el il accepta, insa nu mai conta. Isi dadea seama ca rationaliza mult prea mult lucrurile. Era clar ca el o iubea, sau macar o placea, altfel nu ar fi pregatit seara aceea minunata, pentru ei doi. Si, deocamdata, pentru ea asta era de ajuns. Pentru cineva care nu preea cunoascuse iubirea, el era o gura de aer dupa zile de scufundat in mare. Se lipi mai tare de el. Mirosul lui o impresura.

Gustul buzelor lui era ca un drog. Odata ce le gustase ii trebuia mai mult. Da, era un drog, iar ea era dependenta. Si nu ii parea rau. Se ridica din bratele lui si isi intinse spatele. Se trase putin mai in spate ca sa il poata privi in ochi, insa isi lasa mana sa se odihneasca intra lui.
-Nu sunt multe de spus despre mine...
Isi ridica picioarele la piept si si le imbratisa cu mana libera. Se obisnuise cu pozitia aceea defensiva care tinea pe toata lumea departe. Da, era cunoascuta ca fata care nu are nici o grija, ca fata care e mereu okey si careia nu ii pasa de nimic. Insa toate astea erau doar pentru ca asta arata lumii. Invatase de mult ca nu avea rost sa ii areti lumii ca esti trist si singur, mai ales nu daca lumea nu te poate ajuta cu asta.
-Sunt o persoana destul de simpla, zise ea.
Nu stia ce sa zica, nu stia cum sa explice ceea ce simtea, asa ca nu o facu. Stia ca va veni un moment in care va putea sa ii explice. Sau va intelege el singur, insa nu acum. Acum inca nu.
-Dar despre tine? intreba ea zambind.
I-ar fi placut sa stie cat mai multe despre el. Vroia sa stie tot ce se putea sti, vroia sa fie ca o umbra a lui. Vroia, mai ales, sa il inteleaga. Il vroia pe el.

Asa deci, nici copilaria lui nu fusese perfecta. Totusi, ar fi schimbat-o pe a ei cu a lui oricand si in orice imprejurare. Mai bine sa stii ca parintii tai au murit decat sa nu stii unde sunt... Insa nu conta. Se ridica de pe canapea si incepu sa se plimbe prin camera, atingand in treacat trandafirii cu vaarfurile degetelor. Ii placea trandafirii, dar nu cei rosii. Isi scoase bagheta si o roti odata deaspura unui trandafir, iar acesta isi schiba culoarea in negru cu niste pete rosiatice care de departe parea picaturi de sange. Asa era mult mai bine, erau ma magici. Se apleca ca sa il miroasa, desi nu avea nevoie de miscare asta, cand se bloca. Auzi o soapta atat de indepartata incat pana si ea de abia o auzea. Nu o baga in seama. Din cauza simturilor foarte ascutite, auzea oamenii vorbind de la distante mari. Apoi isi dadu seama ca ceva nu era normal. Isi construise o bariera mentala ca sa inchida afara sunetele mai indepartate de cateva metri. Era plictisitor sa asculti vietile neinsemnate ale altora. si totusi, soapta asta ajunsese la ea. Isi ciuli urechile. Daca era sa calculeze in functie de grosimea peretilor si distanta fata de pamant a etajului VII, ajunse la cocluzia ca soapta venea de langa Padurea Interzisa, partea ce indepartata.
Mai asculta odata, insa in scurt timp isi dori sa nu o fi facut. Vocea spunea lucruri oribile, adresate direct ei. Crispata isi stranse repede lucrurile.
-Trebuie sa plec, zise ea in timp ce isi cauta geaca de piele pe care o aruncase undeva acolo. Ahm, ne vedem mai incolo, mai adauga, dupa care il saruta pe obraz si iesi ca o furtuna din Camera Necesitatii, luand directia inspre usa de intrare a scolii. Cand o lasa pe aceasta in urma incepu sa alerge inspre Padurea Interzisa. Nu mai avea timp de pierdut. Ii parea rau ca trebuise sa il lase pe Lucas in urma, insa nu putea sa il incurce in treburile ei murdare.

Baga mana in buzunarul gecii si scoase de acolo un medalion. Era frumos lucrat in argint si reprezenta un lup. Prea masculin pentru fata si prea feminin pentru un baiat, medalionul sclipea in lumina lunii. Degetele osoase ale barbatului din fata ei se intinsera flamande dupa el. Insa nu apuca sa il ia din mana, caci un zgomot puternic se auzi din spatele ei. Se intoarse brusc si il vazu pe Lucas cu o privire furioasa. Acesta striga la ea, dupa care pleca.
-Stai, asteapta! striga ea dupa el, insa era prea tarziu.
-Lasa-l pe el si da-mi ce ti-am cerut! ii zise pe un ton poruncitor barbatul in momentul in care porni inspre castel.
Aylee se uita sa medalionul din mana sa, neintelegand de ce era atat de important.
-Daca il vrei, vino si ia-l, ii zise ea barbatului.
Cu aceste cuvinte baga medalionul in buzunar si inchise ochii. In mai putin de o secunda in locul fetei micute si subtirele de inainte aparu un tigru negru cu dungi portocalii, care isi arata coltii inspre vrajitor. Acesta isi scoase bagheta cu viteza fulgerului, insa ea era mai rapida. Ii sari cu labele din fata pe piept, doborandu-l. Insa acesta nu parea speriat, ci incepuse sa rada. Radea atat de tare incat Aylee era sigura ca daca nu ar fi stat cu cele 150 de kilograme ale ei pe el, atunci s-ar fi cutremurat din tot corpul.
-Deci te-ai indragostit de el, reusi sa spuna intre doua crize de ras. Cat de dragut. Sunt sigura ca ceilalti vor dori sa auda cat mai multe detalii despre asta. Raven se enerva si mai tare, si, fara sa isi dea seama ce face, ii sfasie gatul barbatului.
O sa am probleme, isi zise in timp ce pornise inapoi catre Castel. Se transforma inapoi in forma ei umana din mers, intrand in Hogwarts cu picioarele tremurand din cauza efortului si fricii. Inchise ochii si inspira puternic aerul din jurul sau. Gasi ceea ce cauta si porni inspre Pivnita Viperinilor, urmand mirosul lui Lucas. Intra, insa inauntru nu gasi decat intuneric.
-Lucas? intreba ea cu o voce tremuranda, insa nu ii raspunse nimeni. Ofta. Nu l-am dat mai departe, e la mine. Trebuie sa discutam. Ma duc inapoi in Camera, mai adauga ea, dupa care facu cale intoarsa. Incepu sa urce scarile ce pareau mai lungi decat de obicei. Ajunsa in sfarsit sus, intra in Camera Necesitatii. Nu reusi sa faca mai mult de doi pasi, caci se prabusi plangand in genunchi.