Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Necesitatii

« Previous 1 … 4 5 6 7 8 Next »

/ True love

Razele unui nou soare, un soare ce vestea inceputul fericirii, poleiau camera cu aur. Desi era o zi de iarna, natura renascuse si participa la fericirea sufletelor din Camera Necesitatii.
Totul parea mai vesel ca deobicei, in special imprejurimile Castelului. Sa fi fost asta din cauza a ce se intamplase in Camera ? Sau era doar o zi calduroasa de iarna ?
Pe Anny nu o interesau nicidecum aceste fleacuri asa ca nu se obosi sa gaseasca un raspuns.

Isi privi jumatatea in ochi, iar fiori placuti ii alergara prin stomac. Era mai fericita ca niciodata si simtea ca vrea sa imparta cu toti bucuria ei imensa.
Amintiri dulci si senzuale ii zburdau prin minte facand`o sa zambeasca. Acum nu se mai indoia de faptul ca era realitate, caci toate senzatiile pe care le traise erau mult prea puternice ca sa fie doar un vis.

Isi dorea sa se contopeasca, sa devina un singur suflet cu cel de langa ea. Dar cand se gandi mai bine, descoperi ca si o imbratisare era de ajuns.
Il stranse in brate mai tare ca niciodata, soptindu`i sa nu o mai lase singura vreodata. Ce fel de pupici urmara acolo nimeni nu poate spune ...

Cu ochii inchisi si cu buzele umede, intensifica orice atingere a carnii ei, mici socuri electrice porneau din varful limbii si ajungeau in dreptul spinarii, de unde circulau in tot corpul, de sus din varful capului, pana in varful degetelor de la picioare. Respira greu, isi simtea picioarele tot mai grele, in cateva momente simti cum toata greutatea lumii apasa pe umerii lui...si cazu in genunchi...plin de juituri, din rani mici, broboane de sange acopereau pielea rece.

Se pune in fund, si examina de la departare, detansandu-se de propriul trup, parasind ca un suflet, trupul neinsufletit. Incearca sa afle motivul acestui colaps, prin rascoliri in memorie a acestor fenomene: "oboseala, senzatie de lesin, rani atat de usor facute". Nimic, dar absolut nimic nu poate sa explice aceste simptome dramatice.

Se simtea iar stapan pe propriile-i simturi si deschide ochii. Se afla tot pe podea, ii era o sete amarnica, in el erau carbuni incinsi care uscau tot. Trecuse zece minute pana cand realiza ce s-a petrecut...Anny il imbratisa si era linistita ca acum el se potolise si adormise in bratele ei.

Anny era putin speriata, dar ii trecu, pierzandu`se in bratele lui. Timpul parea mai grabit ca niciodata, dar nu le pasa. Aveau sa stea acolo unul in bratele celuilalt pentru totdeauna ...
Razele aurii si delicate ale soarelui ce scaldau intreaga incapere aduceau si mai mult o atmosfera de basm, aceasta fiind amplificata de focul jucaus din semineu. Cum ar mai fi putut sa isi doreasca sa se desprinda de el ? Absolut nicio sansa ...

Anny se ridica putin, venindu`i o idee.
"Hmm .. ma gandeam daca ... ai vrea sa ne plimbam ?" il zise zambind.
O privi intrebator si realiza ca nu spusese chiar totul ...
"Ah .. pai ... ma gandeam sa vizitam Lacul .. calmarului urias nu cred ca i`ar strica putina companie ... Hai !"