Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Oglinda lui Erised
« Previous 1 2 3 4 5 6 Next »
/ I wish that I could save you from the hurt

**Effy K. Dietrich** · (This post was last modified: 13 Nov 2011, 22:53 by Effy K. Dietrich.)

Se sprijini cu podul palmei de genunchii săi osoşi , cu mâinile tremurânde şi un fior rece trecându-i prin întreaga fiinţă. Respiraţia îi deveni sacadată, şi abia dacă pleoapele se mai aşterneau una peste alta, dând prilej ochilor să scape de lacrimi. Buzele de un roz pal se mişcau lent, dureros, dar nici un sunet nu se auzea. Parcă vocea îi dispăruse , exact ca în acel basm "Mica sirenă" pe care obişnuia să îl povestească bunica sa iarna, lângă şemineu în timp ce privea lemnele arzând mocnit şi asculta şuieratul vântului în timp ce răscolea mormanele de un alb imaculat. Numai că povestea ei era una diferită. Blestemul primit nu avea o cauză nobilă; nu făcea decât să doară mai tare. Şi spre deosebire de personajul principal al poveştii aici nu existase o aşa zisă vrăjitoare care s-o păcălească; ea singură se minţise, se distrusese amăgindu-se cu vise halucinante. Tuşi zgomotos, când îşi dădu seama că aproape nici nu mai respira şi îşi ascunse chipul cu mâinile, în timp ce îşi muşca într-un mod crud şi dureros buza inferioară. Simţea cum gâtul o arde, cum întreaga fiinţă , trup şi suflet, este mistuită de nişte flăcări blestemate, a căror furie nu poate fi stinsă.
Trase adânc aer în piept, şi se forţă să reziste, să lupte în continuare . Îşi ridică încet chipul tremurător spre Rose când auzi întrebarea. Un zâmbet chinuit, mai mult mecanic, ca o amintire vagă, îi forţă colţurile gurii să se mişte.
"Este bine, aşa cred. Nimeni nu vrea să-mi spună nimic." Murmură ea cu o urmă de aciditate în glas, aducându-şi aminte de scrisoare primită de la mama sa în urmă cu doar câteva zile. De când aflase de incident singurele răspunsuri primite de la ea nu avuseseră mai mult de o frază, şi conţineau neapărat "este bine". Nici un detaliu cât de mic. Uneori se simţea o străină, de parcă nu avea dreptul să afle , de parcă o dată cu venirea la Hogwarts fusese alungată şi respinsă de ei, de societatea din care făceau parte şi ea o părăsise.
Se sprijini cu putere materialul moale şi uşor jerpelit al fotoliuliu de un albăstrui plăcut şi se ridică uşor, clătinându-se într-o parte , cu privirea aţintită spre gemuleţul dinspre care se strecurau ultimi cavaleri ai amurgului însângerat, răpus de venirea nopţii şi de trădarea zilei.

OOC: Mii de scuze că postez abia acum X_X

**Rosalie Vivienne Alden** · 14 Nov 2011, 21:46

Surase atat de amar, incat orice faptura din jurul sau si-ar fi dat seama ca acel zambet fortat nu putea sa transmita altceva decat nefericire pe o raza imensa destul de departata de ea. Nu putea sa ramana fericita, cand observa ca persoanele la care tinea din jurul sau erau triste. Tresarise si i se facuse pielea de gaina cand isi amintise clipa din Padurea lui Dean cand Rosalie aflase ca Elisabeth era un varcolac. Ce conta asta? Stia ca era amica sa si nu i-ar face rau in orice circumstante s-ar afla. Ii dovedise acest fapt in acea seara in care avusese incredere in ea sa ii marturiseasca ceva destul de grav, dupa cum spunea tocmai Cercetasa.
"Va fi bine, crede-ma." , rostise Soimeanca incercand sa o incurajeze, insa nu putea sa garanteze asta, desi se ruga mult ca asa sa fie si avea de gand sa se roage in continuarea. Stia cum e sa fii in situatia sa pierzi pe cineva drag sau sa fie greu bolnav sau rau ranit deci nu voia ca cineva sa mai treaca prin astfel de experiente care pe ea au maturizat-o destul de rapid.
Aceasta fusese soarta sa ..

**Effy K. Dietrich** · (This post was last modified: 14 Nov 2011, 22:35 by Effy K. Dietrich.)

Rămâne timp de mai multe secunde cu privirea aţintită spre fereastră, cu o expresie moartă, ca a unei statui fără sentimente, rece şi nepăsătoare. Ochii săi cercetau cu atenţie fiecare detaliu al înfrângerii atât de umilitoare a soarelui arzător, arătând uşor întristaţi şi dezamăgiţi. Această luptă violentă dintre lumină şi întuneric, care se tot repeta în fiecare seară, ca o amintire reprimată, un coşmar al trecutului, era adesea trecută cu vederea de oamenii , mult prea nerăbdători şi ignoranţi. Dacă s-ar fi oprit măcar trei secunde pentru a comemora pierderea astrului , poate ar fi învăţat ceva folositor. În fond această bătălie nesfârşită semăna cu viaţa lor ,a oamenilor . Se ridicau dimineaţa încrezători, arzând a curaj şi încredere, şi cădeau osteniţi şi răpuşi seara, ca a doua zi să o ia de la capăt. Viaţa oamenilor era un coşmar, la această concluzie ajunsese cercetaşa, analizând toate acele detalii , pe care le trecuse cu vederea până în acel moment.
"Asta sper şi eu. Numai că speranţele nu sunt de ajuns acum." Murmură cercetaşa cu jumătate de gură, întorcându-şi chipul spre şoimeancă, cu un zâmbet nu tocmai natural întins pe buze. Îi analiză chipul lui Rose, cu atenţie şi fascinaţie, descoperind că părerile de rău nu erau doar nişte cuvinte, erau adevărul pur. Clătină uşor din cap, dezamăgită de ea însuşi. Cum de o pusese la îndoială tocmai pe ea? Care îi fusese alături, o ajutase , o înţelesese şi nu o judecase niciodată? Indiferent de ce mărturisi făcuse, îi rămăsese prietenă.
Clipi de câteva ori amintindu-şi de acea întâmplare din Pădurea lui Dean. Trecuse destul de mult timp, şi se obişnuise cu ideea că nu este ca ceilalţi, dar nu putea uita acei fiori simţiţi în acea noapte de septembrie, când dăduse nas în nas cu unul ca ea. Acel sentiment de ură pe care îl simţise faţă de un necunoscut o înfiora chiar şi pe ea, şi nu mai dorea să treacă niciodată prin aşa ceva.
Se întoarse pe călcăie şi se apropie de oglindă , rămânând la doar câţiva metri de ea. Privi atent imaginea reflectată în ea, uitând chiar să şi clipească. O încruntătură îşi făcu loc pe fruntea sa, iar buzele se strâmbară într-un mod acru, pentru că nu reuşea să înţeleagă imaginea ce i se descoperea.

**Rosalie Vivienne Alden** · 17 Nov 2011, 16:36

Observase gestul fetei si pur si simplu nu putea sa il urmeze. Daduse negativ din cap, dorind cu ardoare sa uite de acea oglinda care de-a lungul timpului ii facuse atat de mult rau voluntar sau nu . Pana la urma asta era: nu doar o oglinda, ci o oglinda vrajita. Trasese aer adanc in piept dorind sa simta prin asta o relaxare, dar nu reusi. Ba mai rau. Se enervase mai mult doar amintindu-si acele imagini care i-au fost aratate iar si iar de-a lungul timpului ... Totusi zambise. Era curioasa de ceea ce vedea Cercetasa, insa nu voia sa o intrebe. Nu ar fi fost deloc frumos din partea sa. Se abtinuse, deci. Brusc, o stare tot mai rea o acaparase si nu voia sa se gandeasca la acest fapt. Pur si simplu nu voia sa isi distruga ziua, asta daca mai avea ce sa distruga din ea .. Elisabeth era trista si pe buna dreptate, ea isi amintise ceva ce .. ei bine, probabil ca nu ar fi trebuit. Oftase scurt. "Chiar sper ca va trece totul .." , adaugase Rosalie pentru a mia oara pe acea zi. Probabil isi dorea sa se asigure pe sine insasi ca asa va fi.

**Effy K. Dietrich** · 19 Nov 2011, 13:17

Privi hipnotizată oglinda, nereuşind să îşi întoarcă capul de la acea imagine ireală din faţa sa. Nu înţelegea de ce îi arăta acel lucru, din moment ce acela nu era un viitor prea luminos; din contră era cel mai mare coşmar al său. Chiar asta îşi dorea? Să sufere? Să se distrugă? Era ea o ciudată, dar încă sadică nu era. Parcă oglinda aceea trebuia să arate cea mai arzătoare dorinţă, nu? De când se schimbase acest lucru? Se încruntă şi făcu câţiva paşi în spate, apoi se aplecă înlateral, cu ochii închişi, încercând să-şi dea seama dacă văzuse cu adevărat acele lucruri, sau dacă erau un al rod al imaginaţiei sale bolnave, care prin defectul de a prelua sentimentele sale cele mai puternice şi a le transpune în realitate o băgase în atâtea încurcături. Îşi deschise din nou ochii, ce străluciră din nou în întunericul ce începuse să pătrundă în cameră. Apusul se dusese...
Se încruntă din nou când se uită înaintea sa şi acea urmă de surâs apărută la ideea că doar mintea sa era de vină, dispăru complet. Făcu un pas în faţă şi se uită la Rose. Nu dorise să vină . Elisabeth bănuia de ce, aşa că nu insistase să i se alăture. Deja îi readusese cine ştie ce amintiri în prezent, şi nu mai voia să aducă şi altele. Era îndeajunsă suferinţă. Parcă o vedea plutind în acea cameră, ca un văl negru ce încerca să le izoleze de realitate şi să le sufoce în lacrimi sângerii.
Aprobase din cap scurt, atunci când Rose o încurajă iar.
"Vrei să ştii ce văd? Întrebase pe un ton uşor vesel, dar evident bolnav, cercetaşa , după ce observă curiozitatea de pe chipul şoimencei. Privi iar oglinda blestemată, chinuindu-se să înţeleagă . Îşi muşcă uşor buza inferioară , iar ochii se umeziră, cu lacrimile gata să cadă în orice clipă. Numai că cercetaşa nu le dădea voie să scape, nu le mai dădea voie să-i arate slăbiciunea.

**Rosalie Vivienne Alden** · (This post was last modified: 19 Nov 2011, 16:14 by Rosalie Vivienne Alden.)

Se incruntase. Deci era destul de evident ca era curioasa in legatura cu ceea ce vedea fata in oglinda. Nu o facea in nume de rau, insa voia cu adevarat sa afle ce ii rezerva destinul, cel putin dupa aceasta oglinda blestemata, caci pentru ea doar atat era: o oglinda blestemata care arata doar un viitor negru bazat pe un trecut subred, pe o ata de iubire, de viata care s-a spulberat printr-o lumina rosie ivita de o bagheta nenorocita. Trasese adanc aer in piept incercand sa uite iar de acele zile de cosmar din viata sa, dar nu putea. Mereu cand se afla in aceasta incapere isi aducea aminte si nici macar nu stia de ce revine mereu. De ce isi face singura rau. Pur si simplu devenise ca un drog aceasta camera pentru ea. Era imposibil sa nu o viziteze cel putin o singura data la .. ei bine, nici macar nu stia la cat timp. "Da, as vrea .." , rostise Rosalie usor rusinata, insa nu se miscase de la locul sau fiindca nu ar fi avut ce sa caute acolo. Nu avea cum sa vada dorinta Elisabethei. Daca ar fi ajuns acolo isi imagina doar ca va vedea ceva ce .. nu voia.

**Effy K. Dietrich** · (This post was last modified: 27 Nov 2011, 19:14 by Effy K. Dietrich.)

Un mic surâs îi apăru pe faţă atunci când Rose îi dăduse un răspuns afirmativ. Nu că se aştepta la altceva, văzuse curiozitatea Şoimencei. În plus ştia foarte bine că de-ar fi fost în locul ei ar fi întrebat direct, poate un pic cam indiscret . Aşa era ea, acţiona înainte de a se gândi bine dacă e exact ceea ce îşi doreşte , şi de cele mai multe ori regreta asta. Dar de fapt, asta se întâmpla mai mult înainte. De când cu accidentul tatălui ei era mult mai calculată şi se gândea de două ori înainte de a vorbi. Acesta era , poate, unul din puţinele lucruri pozitive a durerii tatălui ei. Se încruntă şi îşi strâmbă slab buzele, evident dezgustată de faptul că se putea gândi că ceea ce se întâmplă celui ce a îndrumat-o pas cu pas timp de paisprezece ani, are şi părţi bune.
Îşi scutură capul, dându-şi seama că se lăsase din nou atrasă în vârtejul abisal din propria imaginaţie şi că Rosalie încă aştepta un răspuns. Zâmbi delicat şi îşi întoarse privirea spre oglindă, cu ochii între-deschişi. Astfel creea un fel de barieră, pentru a nu fi lovită în plin şi doborâtă de ceea ce i se va arăta; aşa avea o şansă să se ridice. Clipi de mai multe ori, până se încumetă să îi deschidă cumplit şi să înfrunte imaginea aceea aparent fericită. O privi cu coada ochiului pe Rose, apoi din nou oglinda şi într-un final se hotărî să îi răspundă, cu un zâmbet amar.
"Mă văd pe mine, în ultima zi de şcoală, Prefect." Începu şatena , cu o urmă de amuzament în glas când rosti ultimul cuvânt, dar acel moment dispăru aproape instantaneu." Doar că sunt... singură. Fără prieteni, fără familie. Stau singură într-un colţ al mesei cercetaşilor." Se opri, întorcându-şi capul , cu o încruntătură vizibilă pe frunte şi lacrimi înţepându-i ochii, spre Rose. Ar fi vrut să zâmbească, să râdă şi să spună că nimic nu e real, că oglinda greşise.
"Nu înţeleg." Reuşise cu greu să articuleze, plecându-şi privirea spre podea , evident confuză.

**Rosalie Vivienne Alden** · 27 Nov 2011, 19:35

Era si ea confuza. Ce putea sa ii spuna? Nu avea nicio explicatie logica pentru ea. Faptul ca nu stia nici macar ceea ce ii arata oglinda ei, de ce ii arata acele lucruri pe care nu voia deloc sa le vada, era cu siguranta un raspuns evident pentru care nu ii spunea nimic de incurajare. Uneori considera ca acea oglinda era blestemata, de fapt mai mereu crezuse asta si inca isi sustinea cu tarie parerea. Acesta era adevarul sau cel mai logic .. nu putea sa gaseasca alt raspuns la intrebarile sale fara cale de mijloc. Daduse din umeri nestiutoare. Era neputincioasa in fata unei asemenea probleme.
"Nu stiu. Vom vedea ce va fi .." Singurul lucru pe care si-l dorea in acea secunda era sa plece. Cat mai repede cu putinta. Acel loc nu facea decat sa o faca sa se simta oribil deseori. Trase adanc aer in piept totul semanand cu un oftat, desi nu fusese unul.
"Plecam?" , adaugase Soimeanca asteptand un raspuns cat mai rapid si sincer. Elisabeth aprobase usor din cap si cand iesira din incapere Rosalie murmura: "Totul va fi bine. De fapt .. sper sa aud numai de bine. Insanatosire grabnica tatalui tau si .. noapte buna. Ne mai vedem pe aici." , surase sincer fata indreptandu-se apoi catre turnul sau, dar nu inainte sa ii mai faca odata cu mana Cercetasei in semn de ;la revedere;

Edit By Raizen

Puncte
Cercetasi - 90
Ochi-De-Soim - 90

Topic Closed !

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Oglinda lui Erised « Previous 1 2 3 4 5 6 Next » //  / I wish that I could save you from the hurt

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Oglinda lui Erised
« Previous 1 2 3 4 5 6 Next »
/ I wish that I could save you from the hurt