Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Curtea Interioara

« Previous 1 2

/ In umbra lumii .

Dadu pagina.
"385"gandi Scarlett, grabindu-se sa citeasca primele randuri.
- Fa-o, il indemna ea dupa un moment. Fa-o ! Nu pot ramane curajoasa la nesfarsit. Cand lovitura nu cazu, fata intoarse capul sa-l priveasca. El cobori sabia.
Nu ii venea sa creada. Jon nu o omorase pe taranca aceea, care reusise sa ii ucida camaraldul. De ce ?
- Ce carte proasta, concluziona Cercetasa cu voce tare, dar stia ca nu era asa, fiindca romanul pe care ea tocmai il citea era din acel soi de carti care te tineau mereu in suspans, care faceau mereu contrariul lucrurilor de care tu erai convins ca o sa se intample.
Iritata de faptul ca fata aceea scapase de sarutul rece al sabiei, Scarlett inchise cartea, vrand sa o tranteasca, dar cand isi aduse aminte de titlul ei, o aseza frumos langa ea.
Nu mai vroia sa se gandeasca la carte, nu acum si nu cand avea un asemenea impact asupra ei. De ce sa nu admire o dupa - amiaza linistita in Curtea Interioara a Hogwarts-ului ?
Nimeni nu o deranja. In sfarsit un loc in care nu umbla nimeni, era doar ea si cu ea.Adora asta, ii placea la nebunie sa stie ca se poate refugia undeva unde sa nu mai fie si altcineva, iar cand vroia din nou lume, putea sa mearga in Marea Sala, acolo era mereu cineva.
Se detasa. Isi intinse picioarele, isi relaxa toti muschii, aflandu-se intr-o pozitie atat de vulnerabila, incat o singura lovitura ar fi putut-o ucide. Dar dupa cum spusese, nu mai era nimeni in afara de ea.
"Nimeni" isi spuse ea, razand.



OOC : Oricine. :-)

Cerul de deasupra minunatului oras al Londrei capatase nuante pretomnatice, fade, insa placute. Plecase cat inca mai avea timp sa viziteze Hogwarts-ul, profitand de faptul ca elevii se aflau in vacanta. N-ar fi suportat sa viziteze in timpul scolii, nu de alta dar nu ii placeau copiii atat de tare, iar gandul catre sute de bobocei inconjurandu-l il oripila teribil.

Impunatorul castel il umplu de admiratie, arhitectura sa de fortareata amintindu-i de vechile palate scotiene ce le vizitase anul trecut, cu unchiul sau. Ehei, avea sa fie complet singur de-acum inainte in calatoriile sale. Nu-l deranja prea tare gandul, desi chiar simtea lipda unchiului sau, nu atat a prezentei sale fizice, cat cea a spiritului sau, a mintii sale deschise si intens cultivate, fragmente din aceasta rezidand si in el. Asa ii placea sa creada, ca unchiul dainuie si va dainui mereu prin el, si el avea sa se straduiasca sa-i cinsteasca memoria, aprofundand tot ce invatase.

Ajunse, intr-un final, in curtea interioara, ce parea si ea complet goala la o prima vedere. Auzi, insa, un raset si deveni mai atent. Da, era o eleva pe-acolo, cu siguranta nu o boboaca, ii dadea 16-17 ani. Se plimba in continuare prin curte, cu mainile la spate, admirativ, salutand-o pe tanara cu un gest al capului, reverentios, ca o mica plecaciune, dovedindu-si buna crestere.

Nu-l cunostea. Il privi pret de cateva clipe, ii analiza detaliile gesturilor si felul in care mergea. Ii zambi, dar nu spuse nimic. Singurul minus era ca nu se mai putea relaxa, nu cu un necunoscut prin preajma.
- Buna, ii raspunse Scarlett la randul ei, cand baiatul o saluta. Eu sunt Scarlett, Scarlett Soul.
Banuia ca Adultul nu stia cine era, defapt nimeni nu stia. Asta o incanta. Ii placea sa ramana in umbra, sa nu o cunoasca toti, nu pe sub mastile pe care le purta. Adora sa stea pitita in intuneric si sa sfasie visele imposibile ale bobocilor, sa-i trezeasca putin si sa-i puna fata in fata cu viata.
Atunci isi aminti. In primele clipe incremeni, apoi simti cum o frica inexplicabila ii curgea prin vene. Un firisor rece ii se scurse pe sira spinarii. Ce putea sa faca acum ?
'Romanul Soaptelor' isi spuse ea, in vreme ce baiatul inainta spre ea. Egon, parca asa spusese ca-l cheama. Ei bine, Egon acesta nu avea voie sa afle nimic. Nu cu ea acolo, cu ea in picioare.
' "Mai bine mor in picioare, decat sa traiesc in genunchi" ' gandi Scarlett, in vreme ce incerca sa indese cartea sub ea. Stia ca baiatul observase, oricine ar fi facut-o, dar nu ii pasa, trebuia sa apere secretele cartii cu orice pret. Poate ca asa ii atragea atentia Adultului, ii atragea atentia ca era ceva acolo de care nu avea sa se atinga vreodata.
In mod ciudat nu simti nici o teama. Era atat de linistita. Chiar zambi cinic cand simti manerul cutitului sau subtire in roba de la Hogwarts.
'Unul dintre cutite.' isi spuse ea amuzata.

Tipa parea usor deranjata de faptul ca el se gasea aici, fapt de inteles, era un strain si cel mai probabil si el ar fi reactionat la fel.
<<Scarlett. Scarlett Soul.>>
Frumos nume. A scarlet soul. Cat de hippie suna asta? Isi surase in gand, slab insa. Nu prea-l fascinau chestiuni legate de suflet.
"Egon Hardwich, imi pare bine, domnisoara."

Isi continua plimbarea, insa cu coada ochiului o urmari o vreme. Adolescenta parea disperata sa ascunda un obiect ce semana cu o carte si nu-si prea putea explica de ce. Hm, ma rog. Parcurse curtea in tacere, masurandu-si parca pasii, contempland grandoarea castelului cu vadita curiozitate si tainuit entuziasm. Cu privirea catre cer, se adresa din nou fetei:
"Fii fara grija, nu sunt profesor si n-am venit aici sa ma amestec in treburile tale scolaresti. Doar vizitez. Deci poti fi linistita in legatura cu cartea aceea." ii zambi politicos, gandind ca poate o speriase cu adevarat pe biata fata. Nu ca i-ar fi pasat mai departe de granitele politetei...[/color]

'Ma crede o fetita fara minte.' isi spuse Scarlett in vreme ce isi aranja roba. Scoase cartea, fara nici o graba si o indesa in geanta. Era tot un soi de gest disperat, dar era executat cu calm, fara acea teama caracteristica.
- Treburile mele scolaresti ? repeta ea acele cateva cuvinte, zambind cinic la nestiinta baiatului.
'Se crede superior. Si crede ca ma poate domina, dar se inseala amarnic. As putea sa ajung la beregata lui inainte de a-si lua ochii de la norii aia afurisiti la care se uita. Prea multi oameni care cred ca varsta este prioritara, dar si aceea pierd. Castiga cateva batalii din cauza experientei, iar apoi pierd razboiul. Biet baiat nestiutor.'
Ar fi vrut sa ii spuna toate astea, dar stia ca nu avea nici un rost. In definitiv lui Egon nu ii pasa de ea mai mult decat ii pasa de cat negru avea sub unghie. Se simtea neimportanta, neimportanta si nefolositoare. Ura asta si ura ca baiatul acela o intimida, dar nu ar fi recunoscut niciodata asta.
- Daca continui sa ma privesti asa ... , incepu ea, dar vorbele i se pierdura in vant.

<<Treburile mele scolaresti?>>
"Pai aa...da." ii confirma el cu nonsalanta. Fata ascunsese cartea aceea intocmi ca si cum Egon ar fi fost profesorul furios gata sa i-o smulga din maini si s-o asculte din lectia de zi... Sau, cel putin, asa lasa ea sa se vada. Alta explicatie nu putea gasi, si nici nu dorea sa-si puna mintea la contributie cu asemenea lucruri ce, din cale afara, nu il priveau.

Nu dorea sa para superior sau sa se dea drept unul, considera ca un om cu adevarat inteligent si cult nu trebuie sa-si augmenteze, chipurile, capacitatile, batandu-se cu pumnul in piept si incercand sa-i domine, sa-i submineze pe ceilalti astfel. Nu. Era de parere ca, daca intr-adevar avea anumite calitati deosebite, ce-l diferentiau fata de ceilalti, trebuia sa reuseasca sa se impuna din umbra. Si, in general, aplicarea acestui concept ii reusea mereu. Nu credea ca multi inteleg aceste lucruri, si nu se referea strict la adolescenta de langa, ci la toata lumea in general.

O provocare se ridica din senin de pe buzele adolescentei, facandu-l sa ridice din sprancene, curios de cat de departe poate ajunge cu indrazneala:
<<Daca continui sa ma privesti asa...>>
"Asa cum? Dar te rog, continua... Ce ai de gand sa faci in acel caz?" isi intoarse el privirile catre ea, fara pic de aroganta ascunsa.

- Asa ca si cum nu as stii nimic. Ca si cum as fi un pui mic si prostut care habar nu are ce e viata.
'Stim amandoi ca nu e asa. Stiu ce e viata la fel de bine ca si tine, iar tu nu stii decat partial. Nu-mi spune ca tu ai cunoscut durerea absoluta si fericirea suprema ? Nu-mi spune.' gandi Scarlett in timp ce ii oferi un zambet de toata spendoarea.
Isi stranse geanta langa ea, dar nu scoase nimic, nici macar nu isi trecu privirea spre locul unde se afla cartea. Simtea ca nu ii pasa. Ar fi vrut sa ii spuna atatea lucruri acelui baiat, sa-l convinga ca nu era doar o fetita ce se dadea desteapta, care vroia sa para mai mare, ea chiar se gandea, de fapt gandea tot timpul. Incerca mai mereu sa gaseasca o cale pentru afara, pentru a pasi in lumina si a ajunge in sfarsit pe drumul spre visele sale. Stia ca suna absurd, dar asa era, o viata intreaga ca sa iti implinesti unele dorinte, iar cand le aveai parca iti parea rau, simteai ca nu mai pentru ce sa lupti. Cand iti realizai Visul, Legenda Personala, cum spunea Paulo Coelho, de regula ti se termina viata. Era aproape aiurea. Ar fi vrut sa ii spuna ce avea de gand sa ii faca daca o mai privea din postura aceea, dar adevarul era ca nici ea nu stia.
- Nimic, banuiesc ca nu am sa-ti fac nimic.
Se intreba daca acum urma un raset de batjocora sau un cuvant de ocara. Poate avea sa fie doar o replica din aceea lasata in vant, precum "Vaaaai asta chiar ma sperie !". Nu stia, dar nici nu ii pasa. In definitiv mai departe de barierele politetii era convinsa ca nici lui Egon nu prea ii pasa. Si de ce i-ar pasa de o necunoscuta ? Si mai ales de ce de o necunoscuta ca ea ? Ura sa se gandeasca la asta, ura totul.
'Caut doar un colt de lume unde sa nu-mi fie atat de frig.' isi zise ea in gand, inchizand ochii pentru cateva clipe.

<<Asa ca si cum nu as stii nimic. Ca si cum as fi un pui mic si prostut care habar nu are ce e viata.>>
"Sa vedem, domnisoara. Din cunostintele mele nu tocmai restranse de anatomie, va pot asigura de faptul ca ochiul uman nu detine capacitatea de a vorbi. Dar daca, sfidand ratiunea acestei lumi, ochii mei v-au spus aceste teribile lucruri, atunci va rog sa acceptati scuzele mele sincere." ii spuse cu o sinceritate nuda, aproape iritanta, sagetand-o cu privirea.

Era chiar exagerat din partea ei sa afirme astfel de lucruri. De unde si pana unde trasese concluzia ca asta credea? Studia un lucru infim in mii si mii de carti si ipostaze, la fel studia si un om in mii si mii de situatii si conjuncturi care sa provoace tainuita personalitate sa scoata capul la lumina, sa-si arate adevaratul chip. Nu era un om al concluziilor pripite, si mai ales nu a celor jignitoare. Era foarte bine educat.

<<Nimic, banuiesc ca nu am sa-ti fac nimic.>>
Nimic. Dulcele si amarul nimic, sacrul vid, atat de plin si atat de gol in acelasi timp ca si entitate.
"Bineinteles. Asta este si atitudinea inteligenta pe care trebuie s-o abordezi, domnisoara Soul. Conflictul e cea mai penibila risipa de energie a omului." grai el cu intelepciune.

'Vorbe goale ...'isi spuse ea in gand, dand sa se ridice.
O enerva. Simtea ca daca mai statea in preajma lui avea sa izbucneasca. Trebuia sa plece, da, astea avea sa faca. Adevarul era insa ca nu stia ce o indispune atat de tare la Egon. Poate ca si acel "domnisoara" isi juca bine rolul, dar mai mult de atat nu stia ce sa spuna. Era un baiat bine educat si nu o jignise cu nimic, doar ca avea un fel teoretic in a explica totul. Asta o inebunea.
Inchise ochii pentru o clipa ca sa se linisteasca, macar Adultul avusese dreptate in legatura cu conflictele, nu rezolva nimic. Tocmai de aceea hotari ca era timpul sa plece. Nu vroia sa se certe cu el, in definitiv baiatul nu merita asta, poata ca se simtea doar ea rau si atat. Poate ca nu era in starea potrivita ca sa socializeze si sa poate astfel de discutii.
- Schimbam subiectul ? il intreba ea, in vreme ce trecea pe langa el. Era curioasa daca avea sa o urmeze. De fapt adevarul era ca nici ea nu stia ce vroia. Probabil ca isi dorea o altfel de discutie cu el, una linistita, una in care sa se simta bine amandoi.