Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 2 3 4 5 … 16 Next »

/ Intalnire cu un vampir. Vol1:Alexander Brockelhurst

Prolog

Pana sa ajung in micul oras in care locuia bunica mea, viata imi era cat se poate de normala. Sau, ma rog, normala pentru o fata care se vroia prima balerina. Viata mea insemna repetitii, spectacole, repetitii si in final, scoala. Reuseam, cu greu ce-i drept, sa dau si pe la scoala si sa am si rezultate bune. Nu foarte bune, cum aveau unii colegi de-ai mei, dar destul de bune. Mama vroia cu orice pret sa ma faca o balerina desavarsita, dar eu nu imi doream cu ardoare treaba asta. Ca sa fiu sincera, uram tot ce tinea de lumina reflectoarelor. Eram o fire prea inchisa in mine, si visam sa devin editorul unei reviste pentru adolescenti. Revistele alea pe care eu eram prea ocupata pentru a le mai cumpara. Oricum o luam, un singur lucru era cert: nu-mi traiam viata ca o adolescenta. Tot ce stiam eu era baletul. In timp ce toate colegele mele ieseau si se distrau, eu eram inchisa intr-un studio de balet, exersand miscarile pentru “Lacul Lebedelor”. Dar asta nu ma deranjase vreodata prea mult. Pana in iunie 2008.
Oraselul natal al mamei mele era unul foarte insorit, din apropiere de San Francisco. Nu avea deschidere la ocean, dar pana la plaja nu faceai prea mult. Dar oricum eu nu aveam sa ies prea mult in lume,cel mult in gradina bunicii, sau pentru o tura la magazin. Mama nu ma trimisese aici pentru a socializa, ci pentru a repeta din greu.
Cand am ajuns in autogara, bunica mea ma astepta. Conducea o masina cat se poate de ridicola, de un roz aprins care pur si simplu te orbea. Probabil ca masina tinea ca tovaras al soarelui, sau pentru a te orbi mai rau.
-India, hai odata!ma zori ea.
-Vin acum, bunico!i-am strigat eu, luptandu-ma cu singurul geamantan pe care il aveam.
Cand in sfarsit am ajuns la masina, l-am aruncat in portbagaj si m-am suit pe scaunul de langa cel al soferului. Am salutat-o timid pe femeia care se dadea drept bunica mea. Nu am crezut-o niciodata. Nu semanam nici cu ea, nici cu mama. Mereu am avut impresia ca sunt adoptata. Eu eram foarte micuta, pe cand cele doua rude ale mele, imense. Bine, sa nu exageram, dar oricum, nu foarte siluete.
Casa bunicii era la fel de ridicola ca si masina. Nu stiu cum mama a putut trai aici. Casa avea un singur etaj, era vopsita intr-un verde aproape fuosforescent, si era stupid de ingusta. Camerele erau mici, dar cu un tavan foarte inalt, si fiecare era vopsita intr-o alta culoare. Bucataria era de un rosu aprins de-ti lua ochii, baia de la parter de un albastru turcoaz, cea de la etaj era de un albastru inchis, camera bunicii avea culoarea caisei stricate, un portocaliu foarte inchis. Camera de zi era violet, si celelalte doua camere, una care a fost a mamei era galben pai, iar cealalta indigo. Cel mai ciudat lucru era ca mobilele aveau aceeasi culoare cu a peretilor. Acest lucru ma ingrozea. Stiam ca bunica nu a fost niciodata un decorator prea bun, dar sa-si vopseasca casa ca un curcubeu...
Cand a trebuit sa aleg intre cele doua camere, i-am sugerat ca mansarda ar fi mult mai spatioasa, si asa nu ar mai auzi zgomotul pe care l-as face. A parut multumita, si eu de-a dreptul incantata de alegerea facuta(tin sa precizez ca povestea asta se repeta de cate ori ma duceam la ea,adica foarte rar). Peretii din mansarda erau albi, mobila era putina si de un maro banal, iar fereastra imensa(care tinea loc de un perete) imi oferea o panorama a ceea ce se vroia a fi un conac destul de modern.
-Bunico, al cui este acel castel?
-Oh, de fapt e un conac . Si nu de mult timp, mai precis de un an, apartine familiei Brockelhurst. Trebuie neaparat sa-i cunosti. Sunt o familie incantatoare. Ma rog, sunt doar doi, dar au 19 ani. Pare-mi-se ca sunt gemeni. O sa te duc intr-o zi in vizita la ei. De fapt, o sa mergem sa vizitam toate familiile din oras cu care ma am bine, continua bunica mea foarte incantata. Dupa un timp nici nu am mai ascultat-o, atat de vrajita eram de misteriosul conac, care se afla intr-o izolare curioasa. Abia asteptam sa vizitez casoiul acesta ciudat. La 19 ani sa ai o asemenea locuinta...
Dupa ce mi-am despachetat lucrurile si le-am asezat la locul lor, mi-am luat o carte din bagaj si m-am asezat la fereastra sa citesc. Slava cerului ca mama nu a fost acasa, astfel incat sa pot strecura si cateva carti recent cumparate printre toate poantele si tutu-urile. Azi nu aveam chef sa exersez, dar in schimb ma voi relaxa cu o carte. Insa, in timp ce citeam povestea incredibila a unei orfane care devine o avocata de succes, atentia imi fu captata de conac. Parea genul pe care il vad adolescentii in filmele de groaza, cu fantome si monstrii. Dar acesta era totusi destul de modern, si nu adapostea deloc vreo stafie.