Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 2 3 4 5 … 16 Next »

/ Intalnire cu un vampir. Vol1:Alexander Brockelhurst

Multumesc pentru pareri si comentarii ^^


~A doua parte a primului capitol~



Nerabdatoare, am coborat in camera de zi, unde bunica se uita la una din telenovelele ei, in care fata sarantoaca se casatoreste in final cu tipul aratos si bogat, iar cea rea moare sau ii lasa in pace.
-Bunico, am nevoie de...
-Taci, nu ma intrerupe. Am treaba. Si da-te din fata televizorului.
-Ohh, draga mea!Imi pare rau, dar trebuie sa te parasesc!Parintii mei nu sunt de acord cu relatia noastra!
-Ba nu!Nu trebuie! Te rog, nu pleca!
-Bunico, in final tot o sa ramana impreuna, asa ca de ce te tot uiti?Toata lumea stie cum se termina astfel de seriale.
-India, da-te odata din fata televizorului si lasa-ma sa ma uit la film.
-Bunico, asta nu e un film, si am nevoie urgenta sa ma duci la magazin. . .
-INDIA KATY SCOTT!DA-TE ACUM SAU O SA FII PEDEPSITA TOATA VARA!incepu bunica sa tipe.
Am iesit din camera, trantind nervoasa usa. Deci un idiot de serial era mai important decat nevoile mele?Lasa, voi gasi si singura magazinul ala nenorocit. M-am intors in mansarda, m-am imbracat cu o bluza pe gat de culoarea piersicii , o pereche de jeansi pana, negri, mi-am aruncat in picioare sandalele mele negre cu toc(nu foarte mare, ca nu eram invatata), si am iesit, luandu-mi geaca cu mine. La usa am vazut si o umbrela, iar cum afara nu era prea insorit, m-am decis s-o iau totusi cu mine. M-am intors in mansarda dupa gentuta neagra cu portofelul meu negru si am plecat. Daca bunica mea nu era prea interesata de faptul ca aveam nevoie urgenta de o ciocolata, atunci trebuia sa ma descurc singura.
Bunica mea nu a fost o bunica cum vedeai la televizor sau citeai in cartile pentru copii. Era o persoana masiva, cu trasaturi patratoase si stangace, si prea socata de costumele sumare de balet pentru a practica acest dans. S-a casatorit la 20 de ani cu un avocat nu prea renumit, dar cu un salariu indeajuns de bun pentru supravietuire, iar patru ani mai tarziu, Sarah Jessica Johan a venit pe lume. Mary Johan, bunica mea, a crescut-o dupa reguli stricte si cu o severitate iesita din comun. Insa pe mama mea nu a deranjat-o, iar la 25 ani , cand s-a casatorit, a dat peste un sot dragastos si mult mai bland. Dupa doi ani, m-a nascut pe mine, iar eu am fost crescuta dupa aceleasi reguli, doar ca ceva mai putin severe. Tatal meu, William , a murit insa cand eu aveam 5 ani, intr-un accident de masina, iar regulile au devenit mai stricte de atunci.
La 6 ani, eram micuta balerina a familiei, iar mama mea se ruga mereu sa nu cumva sa cresc prea mult si sa-i stric minunatele planuri pe care si le facea pentru noi. Iar rugamintile i-au fost indeplinite. Aveam parte de putina socializare numai in vacantele de iarna, primavara si vara, cand mama imi facea bagajele si ma trimitea la bunica Mary(mai rar)sau la bunicii Scott. Deoarce bunica era o femeie extrem de sociabila, interesata de vietile tuturor, ma ducea mereu in vizite pentru a-mi face prieteni. Ma rog, pana la 16 ani prietene. De atunci, insa, bunica ma trimitea frumusel sa-mi fac si prieteni baieti. Spera sa ma casatoresc la 18 ani si sa scape de vizitele mele, care o impiedicau din cand in cand sa-si traiasca prea mult viata de femeie batrana. Pe de alta parte, insa, mama probabil ar fi vrut sa nu ma casatoresc niciodata, iar cand voi fi prea batrana sa mai fiu balerina, sa devin profesoara de dans. Nu de putine ori am incercat sa-i explic ca baletul nu o sa existe in viitorul meu, dar nu m-a ascultat. Insa stiu ca intr-o zi, cand voi fi destul de puternica sa-i fac fata, si cand voi avea si ceva bani, o voi parasi pentru mult timp.
Ca tot veni vorba de bani,banii sunt cea mai mare problema. Incerc sa strang cat pot, din bursele de la liceu, alocatia mea si ce-mi dau bunicii din partea tatalui, la care ma duc mai toate vacantele. Mama ma lasa sa ma duc acolo, caci ii aminteste de William, iar amintirea lui trebuie pastrata. Mie imi place mai mult la ei, unde atmosfera e calma si linistita.
Fara sa-mi dau seama cand, ploaia imi biciuia obrajii. Era o ploaie de vara,cu picaturi mari, care ma udase pana la piele. Am deschis umbrela, degeaba totusi, si am alergat spre un supermarket ce-mi sari in ochi. A trebuit sa-mi las umbrela la intrare si sa iau un cosulet. Ma gandeam sa ma aprovizionez cu mai multe lucruri, dar asta insemna si o cheltuiala pe care nu mi-o permiteam. Vacanta asta imi impusesem sa cheltui si mai putin decat de obicei. Insa, gandindu-ma la detergentul de rufe al bunicii, mai bine saream putin calul. Am cautat un detergent mai ieftin, vreo doua sapunuri cu aroma de trandafiri, un sampon cu aroma de capsuni. Cam asta pentru igiena. Dulciurile erau ieftine, si mi –am permis sa iau mai multe decat aveam de gand. Oricum eu nu ma ingrasam nici sa ma indopi. Mi-am mai luat si un carnetel si un stilou ieftin, in caz ca mi-era frica sa nu uit ceva ce-mi spunea bunica.
La casa mi-am permis chiar sa-mi iau si o revista din acelea pe care niciodata nu aveam timp sa-mi cumpar. Am avut placuta surpriza sa aflu ca depasisem suma pentru reduceri, si toate mai costat cu 30% mai putin. Oferta era valabila toata vara.
Pe drum spre casa verde a bunicii, am fost surprinsa ca ploaia s-a oprit. Si a fost bine, caci mi-am adus aminte de umbrela. Asa ca m-am intors inapoi s-o iau. N-o sa regret niciodata lucrul acesta. Cand am intrat din nou in supermarket, am vazut ditamai afisul, pe care data trecuta il ignorasem, pe care scria ca au nevoie de tineri pentru vara. Ah, ce bine!Voi putea in sfarsit sa am banii mei, si cu ei imi voi putea plati primii doi ani de facultate.
-Buna ziua, am trecut mai devreme pe aici, i-am atras eu atentia casierei care astepta sa mai vina cineva. Mi-am uitat umbrela si acum, cand m-am intors, am vazut afisul in care scrie ca angajati personal pentru vara asta si as fi interesata.
Femeia, o tanara de vreo 20 si ceva de ani, cu parul scurt si blond si ochii negri incadrata de gene data cu mult rimel imi zambi incantata si spuse:
-Desigur, stai numai sa vorbesc cu seful. Inchise casa si se duse intr-un birou, in care statu cam 5 minute. Cand iesi, era insotita de un barbat mic si gras, cu parul saten si ochii caprui. Totul se rezolva mai repede decat as fi crezut, intrucat aveau nevoie disperata pe timpul verii de lucratori, iar cei tineri care vroiau sa faca rost de bani de buzunar erau cea mai buna solutie. Contractul era deja pregatit, a trebuit doar sa-mi trec numele si sa semnez. Urma sa lucrez lunea, martea, joia si vinerea si trebuia doar sa asez produsele in rafturi, sa mai bat la casa de cate ori era aglomeratie si mai ales sa ajut clientii. Cum astazi era sambata, incepeam de luni, dar mai intai trebuia sa invat locul fiecarui lucru si sa invat sa umblu cu casa. Floare la ureche.

iiiiiiiiiiiiiiipppp, iar sunt prima. Ce talent incredibil am Numa sa nu va obisnuiti cu asta.
Lachrymose, imi place mult si partea a doua a capitolului I. Bunica asta e cam ciudata... Pe bune... Imi place ca India nu a avut o viata foarte simpla, numai lapte si miere, ci a trebuit sa lucreze pentru tot ce a vrut. Iar tu, tu ai un talent uimitor la a descrie ceea ce se petrece cu saraca fata. Eu una, sincer, de abia astept sa se intalneasca cu vampirul Dar presupun ca va urma si asta. Pana atunci, astept cat mai multe capitole, spor la scris si... cat mai repede cu next-ul.

Multumesc ><

~A treia parte a primului capitol~

Cand am ajuns acasa, telenovela bunicii se terminase si se apucase sa pregateasca cina. Mi-am amintit ca bunica nu era cea mai buna bucatareasa din lume, si m-am oferit imediat sa o ajut. S-a aratat foarte incantata de gestul meu, fara sa stie ca o ajutam mai mult pentru a manca o mancare ca lumea. Inca nu aveam de gand sa ii spun ca ma angajasem. Cina era momentul perfect.
-Ei, India. . . spuse ea topaind de colo colo cu corpul ei masiv. Ia ghici!
-Ce sa ghicesc?am intrebat eu fara prea mult interes.
-Am fost invitate la ceai maine!La Miss Hockingson.
Oh,nu!Cel mai rau era sa fii invitat la domnisoara Hockingson. Pe langa faptul ca Susan era fata batrana si isi barfea pana si surorile, mai avea si 10 pisici care miroseau ingrozitor. Iar in timpul ceaiului, pisicile se catarau pe tine, te lingeau, isi bagau botul in ceasca ta si daca le respingeai, isi faceau nevoile in pantofii tai!Iar domnisoara Hockingson radea si spunea: “Se joaca si ele, atata tot. Nu-ti face griji!”
Dar daca refuzai o invitatie la ea la ceai era ca si cum ai fi refuzat o invitatie la ceai la regina Marii Britanii. Era dezgustator. Trebuia neaparat sa invoc o boala subita si contagioasa, altfel nu puteam sa scap de femeia asta ingrozitoare.
-Bunico, imi pare rau, dar nu pot sa merg la domnisoara Hockingson. Miroase urat de la cele 10 pisici, care isi si mai fac nevoile in pantofii mei. Nu, eu nu merg.
-Dar, scumpo, pisicile lui Susan sunt dresate. Si acum are 16, stii doar ca Missy si Pissy au fatat iarna asta.
16 pisici?Si mai rau. Chiar ca nu mai mergeam acum.
-Poti sa crezi ce vrei, dar eu nu merg! Nici sa ma obligi nu mai calc in casa nebunei aleia.
Cred ca vorbele mele au durut-o, pentru ca a tacut. De cate ori o supara ceva, devenea tacuta si ganditoare. Cand am asezat farfuriile cu mancare pe masa, o supa de pui delicioasa, si ne-am asezat la masa mica si rosie, am inceput sa vorbesc.
-Ei, acum ia ghiceste tu!
-Ce?intreba bunica abatuta.
-Stii supermarketul Billy&Milly?(cum sa nu-l stie, doar stia tot ce misca in orasul asta!).
-Da, il stiu.
-Ei, astazi am trecut pe acolo, si am vazut ca aveau nevoie de oameni. Si m-am angajat acolo.
-Bravo, draga, spuse bunica cu un zambet trist.
-Ei, hai bunico!Nu mai fi trista! Poti sa-i spui lui miss Hockingson ca sunt bolnava. Stii ca nu-i place sa aiba bolnavi in vizita. Dar pur si simplu nu-mi place sa merg la ea. Iti promit ca voi merge cu tine in orice vizita, dar numai la ea nu. Ok?
-Daca spui tu...

Zilele treceau si eu eram ocupata cu munca. Duminica a trecut greu, eu fiind singura acasa. Am iesit sa ma plimb, si sa cunosc oraselul prea insorit. M-am uitat pana si la televizor, atat de plictisita eram. Cand m-a sunat mama, am crezut ca o sa fie bucuroasa la vestea ca munceam. Insa a urlat la mine si mi-a zis ca nu sunt acolo sa muncesc in felul acela, ci sa devin o prima balerina. Am inceput si eu sa tip la ea si sa-i spun ca nu-mi pasa de baletul ei, si sa ma lase in pace. Discursul meu a fost ceva de genul:
-Mama, lasa-ma in pace cu baletul. Nu imi place sa fiu o prima balerina. Urasc chestia asta. Si URASC si baletul. Toata viata nu ai stiut decat balet, balet si iar balet. Nu intelegi ca nu vreau sa mai fac balet? Niciodata nu am vrut, dar tu nu ai tinut prea mult cont de parerile mele. Planurile tale pentru viitorul meu sunt anulate, intelegi, ANULATE. Mai am un an la liceu si vreau sa-mi indrept viata. Renunt la balet, o sa invat cat pot eu de mult pentru a avea cele mai bune rezultate si voi merge la facultatea care imi va placea. Sper ca ai inteles asta!
-Oh, India Katy Scott, sper ca si tu ai inteles ca, imediat ce ajungi acasa, esti PEDEPSITA!

Yaya, iar sunt prima. Sau singura. Ma rog. Nu conteaza. Ideea e ca o ador pe India. Adica si eu fac balet ( nu intrebati) si nici mie nu imi place, deci o inteleg perfect. Eu de abia astept sa citesc continuarea si continuarea continuarii si continuarea continuarii continuarii... Ma rog, te prinzi tu. Astept cu nerabdare continuarea ><

Aylee, iti multumesc ca imi urmaresti munca

~A patra parte a primului capitol~

-Nu-mi pasa!am tipat eu si, inainte sa-i inchid telefonul in nas, i-am spus: Te rog sa-mi trimiti si restul hainelor mai groase.
Aceasta convorbire m-a indispus pentru tot restul zilei, cand am stat la fereastra mansardei si m-am gandit la misterioasa familie ce locuia in conacul inconjurat de o padure de copaci. Resedinta lor era departe de oras, dar atat de mare ca se vedea foarte bine de la fereastra mea. M-am dus imediat la dulapul in care imi atarnasem hainele si am scos de acolo cele 3 tutu-uri si toate poantele, pe care le-am pus intr-o punga si le-am aruncat la gunoi. Daca vroiam sa renunt definitiv la balet, acestea nu mai aveau ce cauta in dulapul meu. Mi-am dat seama ca nu imi luasem prea multe lucruri cu mine, cateva bluze cu maneca lunga, in culori pale, trei perechi de jeansi si cateva tricouri, doua perechi de pijamale(ma rog, daca un tricou si o pereche de pantaloni vechi si scurti pot fi numite pijama), ciorapi si ceva incaltaminte, o pereche de sandale, doua perechi de tenesi si o pereche de pantofi cu toc, rosii. Cam asta fusese tot. In bagajul meu strecurasem si mp3-ul vechi de trei ani, dar cu muzica mea, laptopul primit de Craciunul trecut de la bunicii Scott si multe esarfe colorate care miroseau a parfumul meu preferat.
Am luat laptopul care se afla pe masuta de langa pat ce tinea loc de noptiera si am inceput sa caut pe Internet diverse lucruri. Ma plictiseam ingrozitor, cand am dat peste un blog ce trata tema vampirilor. Persoanele se certau ca ba exista vampiri, ba nu exista. Unii erau atat de idioti incat postau un raspuns in care scriau ca normal, exista asemenea creaturi, si doua pagini mai departe se contraziceau pe ei insisi, spunand ca e imposibil asa ceva. Am gasit si cateva informatii, dar pe care le stia toata lumea, cum ca vampirii sug sange de oameni, au colti veninosi si muscatura lor te poate transforma intr-unul, ba chiar ca pot zbura si ca se trag din lilieci. Si iarasi aceasi oameni care se certau pe tema lor. Astia nu aveau ce face sau ce?
Aiurea, nu exista vampiri!Am inchis laptopul, vadit enervata de cata idiotenie exista in lume si m-am apucat iar de povestea orfanei. Degeaba, era ridicola. Oamenii chiar nu mai gandeau? Normal ca micuta Sally Jonson o sa se casatoreasca in final cu Conner Daly, care descopera ce-i iubirea adevarata si vor trai fericiti pana la adanci batraneti. Happy end-uri. Viata nu era mereu un happy end incontinuu, in care tot ce ne dorim se poate implini. Am trantit cartea furioasa si am coborat in bucatarie sa-mi pregatesc o gustare. Nu se poate! Numai prajiturele cu crema de nuca? La naiba, trebuia sa renunt la gustare.
Ziua de luni a fost o zi insorita si enervanta. Nu mai aveam chef de munca, dar trebuia sa fac fata. Aveam nevoie de bani. Lucrurile erau usoare, si am invatat rapid unde e locul fiecarui lucru, sa fiu casiera era si mai usor si chiar am convins o batrana sa cumpere un spray de gandaci eficient. Totul a trecut repede si, cand am ajuns acasa, bunica facea pregatiri. Avea un pui la cuptor si cartofi nature. Asta era bine pentru modul ei dezastruos de a gati. Ma anunta cu veselie ca a mai facut rost de o vizita, la doamna Patterson, care avea o fata de varsta mea, si reusise s-o convinga sa ramana si sa ma cunoasca. Deci de miercuri incepeam misiunea “Reintegrarea Indiei Scott in societate”. Oraselul bunicii nu era deloc un inceput rau.

Deprimant. Asa ma simteam marti. Toata noaptea nu putusem dormi din cauza ploii care pur si simplu sfasia linistea noptii. Asa ca ascultasem cele mai deprimante melodii pe care le aveam. Ploaia nu ma facea deloc mai vesela. Trebuia neaparat sa-mi fac prieteni. Incepusem sa-mi smulg parul din cap de singuratate. Cum de nu mi-am dat seama pana acum cat de singura eram?Trebuia neaparat sa merg in vizita la doamna Patterson, sa ma imprietenesc cu fiica ei si sa ma integrez in societate.
Miercuri eram mai fericita. Ploaia incetase si soarele stralucea puternic. Mi-am luat un tricou verde deschis, o fusta care aparuse ca prin minune in bagaj, sandalele negre si am plecat cu bunica la doamna Patterson in masina roz cea oribila.
-Bunico, nu te-ai gandit vreodata ca masina asta iese “putin” in evidenta?i-am spus pe drum.
-Ah, nu scumpo. . . E o masina potrivita pentru o batrana singuratica precum mine.
Oh da. . . O masina roz bombon. Nu mai conta oricum. Ajunsesem deja la dna Patterson, care ne astepta in prag. Era o femeie inalta cat mine, cu parul blond strans in coc, ochii caprui si foarte eleganta. Fata ei, Tiffany, era mai inalta decat mama, avea parul tot blond si ochii verzi. Si un zambet foarte dulce.
-Buna. Eu sunt Tiffany, tu trebuie sa fii India, corect?
-Foarte corect, i-am spus eu politicoasa.



LE: "de o padure de copaci" really?

În primul rând scuze că n-am mai comentat. Povestea e chiar foarte interesantă şi stilul tău de a descrie e unul simplu , şi totuşi frumos. Îmi place că dai detaliii şi totuşi acestea nu sunt inutile. După părerea mea una dintre cele mai bune calităţi ale unui scriitor este, cum îmi place mie să-l numesc, "simţul plictiselii".
Keep workin! Ahh şi oficial o urăsc pe mama Indiei. Mă bucur că maicămea mă lasă să iau deciziile singură

La naiba, nu am mai reusit sa fiu prima )) Oricum, foooooarteee tare, si sti asta. E fascinant cum oamenii, cand e o zi deprimanta, in loc sa asculte muzica vesela asculta muzica care ii deprima si mai mult. Si totusi, nu ma pot abtine. Si eu fac la fel. Abia astept, din nou, continuarea. App. Ce capitol lung Cate parti mai are?