Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Biblioteca

« Previous 1 2 3 4 5 6 7 Next »

/ Into dust.

Crezuse că se va simţi furioasă din cauza ultimelor cuvinte ale lui Ainsley, dar singura senzaţie pe care o percepea era o vagă flatare. De parcă tânăra îi făcuse un compliment sau ceva de genul ăsta.
- Mă refer la atitudinea părinţilor mei adoptivi, adăugă Desiree, glasul fiindu-i puţin mai rece. Voiau să cred că adevăraţii mei părinţi au fost nişte sfinţi – că au luptat mereu contra lui Cap de Mort, că au făcut parte din Ordinul Pheonix.. ştii tu, chestii din astea. Şi erau total bulversaţi de ideea că eu aş cădea la Viperini.
După ce a spus ultimele cuvinte, rânji în sinea ei. A fost o perioadă ameţitoare după ce primise scrisoarea de acceptare; Deborah, mama ei adoptivă, încerca să se convingă ca fiica ei vitregă nu va cădea la Viperini, ci la oricare altă Casă. Nimeni nu i-a zis ei că va fi bine indiferent la ce Casă va fi; de aceea avea câteva prejudecăţi în legătură cu studenţii de la Hogwarts.

- Adică făceau discriminări, traduse Ainsley, după care râse.
Desiree o privi surprinsă timp de câteva secunde, iar după aceea izbucni şi ea în râs.
- Mda, cam aşa ceva, o aprobă ea.
Atmosfera încărcată s-a mai destins puţin, permiţându-le chiar să zâmbească. Încercară amândouă să revină la seriozitatea şi calmul glacial de dinainte; cu ceva efort reuşiră.
- Ştii, nu e atât de greu să mă obişnuiesc că părinţii mei ar fi Devoratori ai Morţii, mărturisi Desiree, pe chip apărându-i o expresie gânditoare. Vreau doar să ştiu cine sunt şi ce s-a întâmplat cu ei..
Ainsley o înţelese întru totul. Şi ea avusese probleme cu Aria atunci când se întreba cu voce tare de ce au părăsit-o părinţii ei.

Se gândi la adevăraţii ei părinţi. Nu ştia exact ce simţea când reveneau în minte presupunerile în legătură cu ei – furie sau sete de răzbunare?
Era sigură că muriseră. Deşi avusese o copilărie lipsită de griji, putea admite că dusese dorul unor părinţi adevăraţi. De fiecare dată când prietenii ei Încuiaţi aduceau vorba de mamele şi taţii lor, ea se simţea stânjenită şi retrasă. De ce se întămplase tocmai ei asta?
Şi , mai ales, de ce voia răzbunare? Nici măcar nu-şi amintea chipurile lor, dărămite senzaţia de ataşament pe care ţi-o oferă un cămin adevărat.
Probabil că îi era dor de vechile timpuri, când simplitatea avea definiţii mult mai banale. Acum trebuia să se confrunte într-un joc nou, necunoscut ; iar miza era chiar mândria ei.

O privi pe Desiree cum îşi făcea loc pentru amintiri; chiar o invidie pentru un scurt moment, înainte să-şi dea seama că nici situaţia ei nu era tocmai roz. Copilăria lui Ainsley fusese marcată de vinovăţia ce o purta din cauza morţii surorii ei – acum nu ştia dacă mai simţea ceva în legătură cu ea.
Mai avea doar frânturi de imagini ce păreau a veni dintr-o altă viaţă. Era ca şi când ar fi vizionat un film biografic, întârit cu emoţiile protagonistului şi întâmplările marcante prin care trecea.
- Deci, revenind la subiect, ce căutăm mai exact? întrebă Ainsley iarăşi, adăugând în sinea ei că ura repetiţiile
Înşfăcă un ziar, doar ca să dea de o crimă a Devoratorilor Morţii.

- Victime ale Devoratorilor, explică Desiree, dând din umeri. Genul de oameni care ar face un pact cu întunericul pentru ca apoi să se retragă şi să fie găsiţi morţi pe la marginea unui drum.
Scutură din cap, şuviţele părului ei aşternându-se delicat pe umeri.
- … sau Devoratori ai Morţii ucişi, completă ea rezervată.
Se aplecă peste masă ca să ia câteva exemplare vechi de-ale Profetului şi se apucă de frunzărit paginile. Evenimentele petrecute de peste un deceniu, evenimente marcate de familii îndoliate şi de revenirea Lordului Întunericului. Ar fi fost interesant să fi văzut întâmplările de atunci – luptele dintre lumină şi întuneric întotdeauna o intrigau.
Când nu găsi nimic relevant, luă un alt ziar, datat în ziua imediat următoare. Uciderile în masă încetaseră brusc să fie menţionate – mirată, remarcă că acela nu era nici măcar un ziar de duminică.

- .. cred ca măcelăririle în masă erau o modă pe atunci, observă Ainsley , plimbându-şi degetul pe titlul unui articol despre o familie ucisă în propria casă.
Văzu ezitarea de pe chipul fetei de lângă ea şi se întrebă ce s-a întâmplat. Înainte ca să dea frâu liber gândurilor sale, Desiree se aplecă peste masă şi îi indică datele unor ziare. Calmul era întipărit pe faţa ei, dar putea jura ca în spatele acelei măşti se ascundea altceva, mult mai profund.
- Din data asta încolo, toate măcelăririle dispar, îi spuse ea, intrigată. E prea brusc. De parcă cineva ar vrea să ascundă toate crimele..
Ainsley îi luă ziarele pe care tânara le studiase şi începu să le răsfoiască.

Se simţea amorţită, parcă sleită de puteri; dintr-o dată îşi dorea să termine cu toată investighaţia aia lipsită de sens. De ce trebuia să readucă trecutul în viaţa ei?
- Este perioada în care Cap de Mort a pus stăpânire peste Minister, o informă Ainsley în timp ce răsfoia ziarele. Nu ştiai ?
- Presupun că ar fi trebuit să ştiu.
Ainsley îi aruncă o privire dezinvoltă. Ea ridică neştiutoare din umeri.
- Presupui numai?
- Lasă, măcar ştiu cine e tipul, îi răspunse Desiree pe un ton sec.
Auzise câteva lucruri despre el la orele de Istoria Magiei ; totuşi, având în vedere că dormea la majoritatea orelor, nu îi puteai cere mai multe informaţii.

Ainsley oftă cu năduf. Ura să se adâncească în explicaţii – avea întotdeauna impresia că nimeni nu înţelege cu adevărat ce spune. Se hotărî să-i dea lui Desiree cele mai vagi detalii cu putinţă.
Oricum, tot Aria îi povestise despre el. Mereu ea o îndrumase, indiferent în ce situaţie se aflase.
- Mda, e tipul acela care a făcut vreo şapte sau opt Horcruxuri, bombăni Ainsley în surdină. Pare logic că a vrut să-şi ascundă toate crimele după ce a revenit la putere.
- Am zis că ştiu cine este tipul, îşi dădu Desiree ochii peste cap. Nu îi nevoie să-mi explici de parcă aş fi la grădiniţă şi nu ştiu ce e cu mine.
- Păreai că ai fi avut nevoie, replică ea în şoaptă.
Din fericire, Desiree nu o auzi.

Pare logic ca tipul să-şi acopere urmele, se certă , în sinea ei. Urmele lui şi ale Devoratorilor Morţii.
Tresări involuntar la auzul acelui gând şi-şi dădu seama că în perioada aceea părinţii ei au murit. Asta dacă ce auzise era adevărat şi părinţii ei chiar muriseră.
Scotoci cu privirea printre titluri, muşcându-şi buza de fiecare dată când realiza că ceea dorea ea nu se afla acolo. Se uită la Ainsley, a cărei expresie nu contenea a-i arăta încruntarea.
- Deci, trebuie să caut o familie pe nume..
Îşi dădu seama în momentul acela că nici măcar nu făcuseră cunoştinţă, aşa că o întrerupse.
- Goth, spuse ea, plictisită. Apropo, mă cheamă Desiree.
Fata de lângă ea izbucni în râs.
- Ştiu cum te cheamă, accentuă fiecare cuvânt. Imaginează-ţi cât de proastă aş fi fost dacă m-aş fi uitat în hârţoagele astea fără să ştiu ce caut.

Desiree încercă să-şi ascundă surprinderea, dar nu reuşi. Ainsley zâmbi în sinea ei când realiză că o impresionase în mod neplăcut.
- Băteam un apropo, continuă ea. Ştii tu, având în vedere că nu găsesc nimic pe aici..
Surprinderea o cuprinse şi pe ea în clipa în care îşi dădu seama că , de fapt, Desiree nu avea idee cum o cheamă.
- Ah, şi mă cheamă Ainsley. Nu mă întreba de al doilea nume, e o porcărie internaţională, completă ea, rezervată.
- Asta voiam să aud de la tine, replică Desiree, clătinând din cap. De fiecare dată când voiam să-ţi spun ceva, mă trezeam cu ceva de genul: “Cum dracu’ o cheamă pe tipa asta?”
Ainsley râse, vădit amuzată.
- Şi nu cred că numele ăla al tău e mai naşpa decât al meu, adăugă Desiree. Imaginează-ţi câte porecle am din cauza lui. Tăcu timp de două secunde, apoi continuă repede: Stai, mai bine nu-ţi imagina.
Însă era prea târziu. Înainte ca Desiree să-şi termine prelegerea, Ainsley izbucni în chicote politicoase de râs.