Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Sala Trofeelor

« Previous 1 2 3 Next »

/ Into the nothing.

Desiree aproape ii zambi colegei ei dupa ce ii dadu dosarele; Ainsley ii raspunse doar cu o privire ursuza. Se stradui sa nu rada din nou, apoi isi intoarse atentia asupra documentelor pe care le luase in primire.
- Multumesc pentru ca mi-ai distrus toata viata, o auzi pe Ainsley de langa ea.
Ofta. Stia ca trebuia sa vina si momentul acela. Ii raspunse Cercetasei pe cel mai sarcastic ton posibil:
- Cu placere, draga, intotdeauna cu mare placere.
Apoi incepu sa rasfoiasca dosarele. Stia ca , in final, trebuia sa aiba si ea un dram de noroc. Trebuia ca sa gaseasca o urma a parintilor ei in acel loc.
Mai ramanea doar sa nu-si piarda speranta prin toate acele foi.

Singurele sunete pe care le auzi in urmatoarea jumatate de ora fura bataile inimii ei si rasuflarile amestecate ale Cercetaselor.. si, bineinteles, fosnetul foilor din dosar. Ainsley isi promise sa nu mai vina niciodata in viata ei in Sala Trofeelor. Avusese parte de ea mai mult decat ii trebuise vreodata si, logic, se saturase pana peste cap.
Ar fi preferat pana si sa stea la orele de Istoria Magiei. Afirmatia aceea nu o incuraja deloc, ci, dimpotriva, o facu sa urasca acea incapere mai mult ca nciodata. Ce-ar fi fost daca ar fi rugat-o pe Desiree sa vina in alta zi acolo? Sau, si mai bine, sa nu mai vina deloc acolo?
Totusi, nu o facu. Se abtinu, zgariindu-se cu unghiile pe podul palmei numai ca sa nu scoata vreun repros pe gura. Probabil ca arata nebuna. Se si simtea asa, dupa toate minutele in care amortise incercand sa descifreze cuvintele de pe toate acele foi.

O simtea pe Ainsley cum isi pierdea rabdarea cu fiecare minut ce trecea agonizant de incet. Se abtinu sa-i mai tranteasca cateva replici sarcastice. Intr-un fel, chiar ii placea sa aibe companie acolo. Daca ar fi venit singura, probabil ca s-ar fi dat batuta destul de repede. Si asa optimismul ei era destul de redus.
Zi mersi ca toate astea nu sunt Rune, isi zise. Se cutremura involuntar la acea idee.
Veni randul documentului din anul 1988. Rasfoi neatenta paginile pana ajunse la poza Sefilor de Promotie de la Viperini, apoi ingheta, luata prin surprindere. Din acea fotografie ii faceau cu mana un baiat si o fata cam de varsta ei, doi studenti ce pareau fericiti si fara griji. Poza era alb negru, dar tot putu sa vada o sclipire stranie in ochii celor doi in timp ce zambeau la aparat. Ca o umbra intunecata.
Deborah si Adam Goth, citi ea mai jos. Tocmai parintii ei.

Remarca schimbarea in clipa in care Desiree rasufla adanc, apoi ofta a usurare. Isi desprinse privirea din dosarul pe care pretindea ca il studia, apoi vazu ca Cercetasa in sfarsit gasise ceea ce cauta.
- Slava Domnului, murmura Ainsley. De acum pot sa ma opresc.
Arunca dosarul cat colo inainte sa isi aminteasca ca trebuia sa aranjeze totul asa cum era. Dar asta nu mai conta in acel moment. Desiree rase, apoi ii arata poza.
- Cu siguranta ei sunt. Au numele de familie care trebuie, data nasterii destul de aproximativa.. si, in plus, scrie aici ca Deborah avea o verisoara la Cercetasi. Matusa mea, cea care m-a crescut, adauga.
Ainsley aproba din cap, incercand sa tina pasul cu atatea informatii noi. Probabil ca daca ar fi fost in locul Cercetasei s-ar fi simtit si ea usurata.

Avea numele lor, nu si povestea despre viata lor. Ce se intamplase cu parintii ei dupa ce absolvisera Hogwarts? Nu avea nici cea mai vaga idee.
Se incrunta. Nu se asteptase sa simta atat de direct o infrangere ce ar fi trebuit sa fie castig. Pana atunci sa gandise numai la primul ei scop - sa gaseasca cateva informatii, cat de putine, despre parintii ei. Nu se gandise ce va face dupa ce se va intampla asta. Brusc, simti cum intreaga ei lume se prabusteste precum un castel din carti de joc.
Trebuia sa mearga mai departe. Pur si simplu trebuia sa afle ce s-a intamplat cu ei. In ce fel au murit, de fapt?
- S-a intamplat ceva? intreba Ainsley, de undeva de langa ea.
Isi strangea atat de tare degetele in pumn incat albul oaselor iesea in relief.

- S-a intamplat ceva? intreba Ainsley atunci cand tacerea persista.
Aerul i se parea neobisnuit de incarcat. Desiree privea in gol, chipul ei aratand neobisnuit de palid. Si simtea furie degajata din directia ei. Totusi, o observa cum incerca sa se calmeze si sa pretinda ca nu se intamplase absolut nimic. Ca intotdeauna. Isi construia ziduri care se daramau neasteptat de repede.
- Nu, nimic. Ii adresa un zambet scurt, dupa care isi ascunse privirea. Hai sa strangem, am gasit exact ce cautam.
- Sigur esti..?
- Logic, sunt bine, o intrerupse ea. Credeam ca nu va fi nevoie sa ma repet pentru tine.

Stranse impreuna cu Ainsley toate dosarele, lucru ce nu le lua mai mult de zece minute. Spera ca nimeni nu va remarca ca anii nu mai erau in ordine pe acolo; in fond, cine venise cu ideea stralucita de a plasa dulapul acela in Sala Trofeelor? Nu s-a gandit nimeni ca putea fura cineva de acolo?
Lasa poza cu parintii ei acolo. La urma urmei, nu isi mai amintea deloc de ei, si nu simtea nevoia de a avea o fotografie cu ei. Singurul lucru pe care il voia era sa-si afle originile si, eventual, sa ii urasca intr-un viitor apropiat.
Ainsley probabil ca ii vazuse izbucnirea de furie, dar nu a mai comentat pe tema aceea. Fu multumita ca macar ea intelesese ca o lupta se dadea in interiorul ei.

Merse impreuna cu Desiree pe coridoarele Castelului, incercand sa pastreze o tacere amicala. Daca colega ei mai voia sa-i spuna ceva legat de parintii ei , nu o facu; pur si simplu pasea ganditoare , privindu-i pe elevii ce treceau pe langa ea cu ingrijorare.
- Esti multumita de ce am gasit? intreba Ainsley la un moment dat.
Cercetasa ridica din umeri, multumindu-se sa-i raspunda cu tacerea.
Cand ajunse in camera ei din Turnul Cercetasilor, Ainsley scoase medalionul Ariei din buzunarul robei. Il examina la lumina lampii de la noptiera si, amintindu-si de sora ei, il arunca cat colo in incapere.
Nu avea nevoie de el. Nimeni nu avea nevoie.

Cercetasa continua sa priveasca in gol cand ajunse in camera ei; nici macar nu isi dadea seama ca se afla in Turnul Cercetasilor. Se gandea la parintii ei. Oare ea vazuse cum murisera ei , cu ani in urma?
Putin probabil. Daca vazuse, atunci nu isi mai amintea deloc acea scena.
Se incrunta si incerca sa se concentreze. Voia sa ii trimita o scrisoare matusii ei ca sa o intrebe de parintii ei, dar stia ca va primi acelasi raspuns ca intotdeauna. Ignoranta.
Mai avea o singura alternativa, pe care era hotarata sa o incerce. Ministerul Magiei, acolo unde erau arhivele tuturor vrajitorilor.

Topic Closed.