Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Aleea Diagon

1 2 3 4 Next »

/ just by my left brain

• Nina se lăsă condusă de mâna lui Berny. Nu dură mult şi ieşiră de tot de pe Aleea Diagon, intrând în străduţele împodobite ale Londrei. Nina admiră clădirile, simţind puţină vinovăţie. Se închisese în bula ei de săpun în ultima vreme, ignorând oraşul sau oricare alt loc ce excludea lumea magică. Nu-şi mai putea aminti ultima oară când fusese la conacul Thibault s-o viziteze pe Julieta, iar acest lucru doar îi aduse mai multă vinovăţie.
  
  Nu prea băga în seama pe unde mergeau. Probabil că era o prostie, faptul că se lăsa condusă de un bărbat pe care îl cunoscuse de abia câteva ore, însă avea o ciudată încredere în Berny. Învăţase să se încreadă în instinct mai mult decât orice altceva, iar acum exact asta făcea.
  
  Îi auzi întrebarea şi ridică din umeri. Ea nu se simţea deloc incomod în linişte. De fapt, momentele ei de linişte era momente de goliciune totală, adică mintea ei era albă, şi tot ceea ce o înconjura era ceaţă. Puse prima întrebare cu care putu veni.
  "Cum sunt părinţii tăi?"

De multe ori se gasea injurandu-i si facandu-si in toate felurile parintii. De multe ori simtea ca avea atatea lucruri sa le reproseze. In schimb, cand era intrebat in mod direct, isi dadea seama ca defapt nu avea nimic de zis despre ei. Poate tocmai asta era motivul de repros. Poate chiar faptul ca nu s-au intiparit cu nimic in mintea barbatului era motivul pentru care el ii vorbea mereu de rau.
In schimb, ei mereu l-au iubit si i-au oferit toata iubirea pe care au avut-o.
"Parintii mei...sunt ok." au fost singurele cuvinte pe care Berny le scoase.

Avea ce sa-i povesteasca: de mama lui isterica si de tatal sau plictisitor. De ei care impreuna isi petreceau zilele uitandu-se impreuna la programe de televiziune incuiate sau citind Profetul Zilei. Asta nu ii facea decat niste oameni foarte sedentari, iar lui asta nu-i placea. Niciodata nu stia ce vrea de la viata, insa stia ca iubeste aventura, sau cel putin sa-si inchipuie ca traieste o aventura.
"Coboara pe aici..." continua Berny, impingand-o incet pe Nina pe scarile ce aparura in fata lor coborand inspre o sala extrem de mare care facea ca frigul de afara sa para miezul verii. Se vedeau metrourile cum vin si pleaca, lasand in urma lor clipocirile puternice ale farurilor.

"Probabil ai mai fost cu metroul asa ca nu am sa-ti fac un roman despre mersul lor..." incepu Berny sa rada, intinzand femei ce se afla la casierie, doua bancnote de o lira.
"Trebuie sa-l luam pe cel verde..." adauga vrajitorul aratand cu degetul spre directia unui metrou ce se apropia cu o viteza incredibila inspre cei doi. Berny o prinse de mana pe fata si o trase cu putere inspre usile ce se deschideau "Hai...intra!"

• Nina trebuia să recunoască, la capitolul părinţi, Berny o făcuse curioasă. Îl urmă, habar n-având unde merge. Îşi dădu seama că acest lucru e puţin greşit. Adică, ar trebui să fie măcar puţin suspicioasă în legătură cu locul în care urma să meargă. Dacă Berny nu avea să o ducă la casa lui, dacă de fapt, urma să meargă direct într-o capcană? Îl privi pe bărbat suspicioasă.
  
  Se hotărî să se încreadă în instinctele ei, însă îşi spuse să fie pregătită pentru orice eventualitate. Aşa că se lăsă condusă de Berny spre metroul verde şi intră înăuntru.
  "Sper că nu e prea departe, urăsc maşinile," spuse Nina zâmbind, prinzându-se de un mâner de sus când metroul se puse în mişcare.

Berny observa privirea putin incordata a fetei si banui imediat ce e in mintea ei, zambind oarecum satisfacut.
"Nu vreau sa te duc undeva sa te violez..." ranji el "...Daca asta crezi. Daca as fi vrut asta as fi fost putin mai direct..." baiatul zambi din nou intorcandu-si privirea in alta parte. Chiar il amuzau fetele atunci cand aveau acea expresie draguta pe chip de nesiguranta.

Isi muta privirea pe peretele intunecat ce se afla dincolo de geamul metroului si astepta nerabdator. Cum taraitul specific ajungerii in statie se auzi, Berny o lua la fuga inspre usa, tinand-o puternic pe fata de langa el de mana.
"Scuze ca te-am tras dar nu vrei sa vezi cum se inghionteste lumea daca nu iesi direct..." Acesta continua sa o tina de mana, lumea incepand sa-i priveasca ca si cum ar fi fost doi logodnici care tocmai au fost la cumparaturi in piata. Observa lucrul acesta, dar nu-l deranja. Chiar nu i-ar fi displacut sa aiba o logodnica ca si Nina dar el nu era facut pentru casatorie asa ca nu avea rost sa se mai gandeasca la asta.

Ajuns in statia de autobuz, Berny urca rapid, o astepta si pe fata si se aseza pe doua scaune impreuna cu ea. Isi puse mana pe genunchiul ei si incepu sa il bata incet cu degetele.
"Nu mai e mult..cu siguranta iti va placea!" rosti el cu o oarecare seriozitate care nu-si avea locul.

• Nina pufni în râs. Nici măcar o clipă nu se gândise că ar fii urmat să fie violată, dar uite la ce-l duceau gândurile pe el! Se întrebă cum putuse să-l suspecteze că ar fii făcut parte din vreo facţiune care ar fii vrut s-o doboare: era mult prea inteligent pentru a fii în aceeaşi oală cu ei.
  Nina fu luată prin surprindere atunci când Berny o trase de mână şi începu să fugă spre ieşirea din metro. Nici măcar nu trebui să-i arunce o privire surprinsă, pentru că el explică deja.
  
  Sigur că da, aglomeraţia. Uitase cum e să călătoreşti prin metode Încuiate. I se părea atât de simplu pe o coadă de mătură sau pur şi simplu să Dispari. Deşi ultima variantă cam ieşea din calcul la "talentul înnăscut" al Viperinei de a secţiona oameni în timpul procesului.
  Ajunseră în staţia de autobuz şi Berny se urcă într-unul căruia Nina nu-i văzuse numărul. Grozav, alte maşini. Măcar aici aveau locuri libere.
  
  "Sunt convinsă," răspunse ea, bătându-l uşor pe mâna de pe genunchiul ei. Şi iar se simţea ca un copil când văzu că mâna lui era atât de mare faţă de a ei.

Vrajitorul privea cum lasau cu fiecare minut cate o strada in urma. Ii facea placere sa priveasca orasul in care a crescut si zambi cand trecu prin fata mall'ului. Acolo si-a dus el prima prietena incuiata la intalnire cand avea doar saisprezece ani. Bineinteles ca relatia nu a durat mai mult de doua zile, dar amintirea ii dadea fiori. Continua sa se uite pe geam, cand isi dadu seama ca trebuie sa coboare.
'Pacat...' gandi el, incercand sa se miste prin autobuzul ticsit de oameni cu sacose in mana sau care vorbesc la telefon dand din coate la fiecare loc liber.

Odata coborat, Berny o lua rapid spre statia de tren ce se ridica impunatoare in fata lor. Ii zambi fetei. Avea grija sa faca acest gest de fiecare data, pentru a nu se simti lasata deoparte sau uitata. Chiar daca era un 'fustangiu' asta nu insemna ca nu este un gentleman.
"Asta este ultima masina pe care trebuie sa o luam. Dupa ce iesim din tren, mai avem de mers zece minute pe jos si ajungem..." zise Berny luand-o in brate pe fata si strangand-o atat de tare incat simti cum pentru cateva secunde respiratia ei devenise mai intensa.
Se departa de ea, pentru a ajunge la ghiseu si a-i cere femei de dupa doua bilete inspre Sevenoaks, inmanandu-i o bacnota de zece lire. Femeia scoase de dintr-un sertarel din dreapta ei doua bucati albastre de hartie si i le inmana vrajitorului, afisand acel zambet tipic al persoanelor ce lucreaza cu publicul.

"Sa aveti o calatorie placuta!" zise femeia uitandu-se spre Nina cu o privire oarecum invidioasa.
"Multumim, sa aveti o zi buna!" zise Berny, intorcandu-se spre fata de langa el si razand in pumni. "Tipa asta incearca sa ma scoata in oras de vreo doi ani insa nu reuseste. Ma intreb ce a fost in sufletul ei cand m-a vazut cu o fata mergand spre casa?"

• Nina se miră de câte mijloace de transport trebuiau să folosească pentru a ajunge la casa familiei lui Berny. I se păru ciudat să trebuiască să ştii mereu la ce oră este autobuzul, apoi să calculezi în cât timp ajungi la următoarea staţie de metrou, şi tot aşa. Pentru un vrăjitor, acest lucru era puţin ciudat. Deşi nu putea să îl condamne pe Berny. Erau unii vrăjitori care prefereau căile de comunicaţii ale Încuiaţilor peste cele a vrăjitorilor. Măturile puteau fii o opţiune nu prea plăcută dacă suferi de rău de înălţime şi unii vrăjitori nu erau chiar maeştrii în artele Dispariţiei. Exemplul era chiar Nina în persoană.
  Îşi aminti de câte ori nu se secţionase singură, sau pe persoana cu care Dispărea. În plus, ajunsese de o grămadă de ori la mile depărtare faţă de locul plănuit. Şi uneori nu în cele mai plăcute împrejurări. Îşi aminti de data în care aterizaze într-un grajd plin de balegă. Lexie nu o iertase niciodată pentru asta.
  Reveni la realitate în momentul în care Berny i se adresă din nou. Se întrebă de ce era aşa de drăguţ cu ea. Până acum, Berny era unul dintre cei mai 'de treabă' bărbaţi pe care îi cunoscuse Nina. Nu ştia sigur dacă aceasta era şi opinia celorlalţi, însă pentru ea, Berny era un prieten care s-a arătat prieten din prima şi acest lucru era premieră pentru vrăjitoare.
  Se simţea uşurată că nu mai aveau mult de mers. Era deja nerăbdătoare să-i cunoască familia bărbatului şi să înceapă să afle mai multe despre viaţa lui. Deşi nu credea că avea să ajungă să trăncănească ca o moară stricată, avea ciudata impresie că era gata să dezvăluie mai multe lucruri despre ea lui Berny decât oricărei alte 'vechi cunoştinţe'.
  Fu surprinsă când vrăjitorul o luă în braţe, însă îi întoarse îmbrăţişarea. Destul de slab totuşi, având în vedere că avea braţele blocate pe lângă corp de ale lui şi o strângea atât de tare încât avea impresia că în curând avea să se sufoce. Când îi dădu drumul, Nina dădu drumul unui oftat ciudat.
  Îl urmări cum cumpără două bilete pentru trenul pe care urmau să îl ia. Gara era destul de pustie, doar doi trei călători care îşi aşteptau înfriguraţi trenurile cu câte un geamantan sprijinit de picior. Pentru că îl privise atât de atent pe Berny, observă privirea ciudată ce i-o aruncă brunetă drăguţă de la ghişeu.
  Nina se încruntă, şi se întoarse cu spatele la ea atunci când Berny o ajunse, luând-o la pas spre locul unde urma să se oprească trenul. Nina ridică o sprânceană cu un zâmbet.
  - Îţi place să faci fetele geloase, văd, spuse ea încuviinţând din cap a-tot-ştiutor. Ar trebui să fii mai milos, probabil că săraca fată va fumega în legătură cu asta săptămâni după, până va prinde curaj să te întrebe.
  Nina râse. I se părea puţin ciudat să te 'îndrăgosteşti' de băieţi doar după fizicul plăcut. Nu spunea că într-o relaţie nu era un lucru important, însă nu trebuia să fie etichetă. Erau lucruri mai importante. Dintr-o dată, fata de la ghişeu îi era mai puţin simpatică.

Berny incepu sa rada cu pofta la replica fetei, batand-o usor pe spate.
"Nu cred ca se va ajunge pana acolo, dar ceva de genul..."
Vrajitorul se opri in momentul in care vazu cum trenul se apropie de statie. Nu dorea sa ajunga acasa. Mereu a folosit cele mai incete metode de a ajunge acolo. Nici nu-i trecuse prin cap sa foloseasca Disparitia sau maturile deoarece avea impresia ca nu are timp sa se razgandeasca. In schimb, daca folosea acest mod de a ajunge, putea oricand sa se intoarca inapoi la Minister sau la apartamentul lui de pe Barking Road. Privind-o pe fata de langa el, nu dorea sa o dezamageasca si o trase de mana, ajutand-o sa urce in trenul care tocmai opri in fata lor.

"Avem de stat ceva pe aici. Casa mea este intr-un mic orasel de la marginea Londrei. Va dura mai mult de jumatate de ora probabil..." zise vrajitorul asezandu-se ca un copil pe scaunul de la geam.
"Sper ca nu ai vreo preferinta cu privire la locurile din tren insa eu nu pot niciodata renunta la cel de la geam" continua el razand.

"Mai spune-mi ceva despre tine, avem ceva de asteptat..."

• Cei doi se urcară în tren, iar Nina îi ascultă explicaţiile lui Berny. O jumătate de oră avea să treacă destul de repede, zicea ea. Nu puteai să te plictiseşti într-o companie ca cea a bărbatului.
  - Stai liniştit, râse şi Nina, auzindu-i preferinţele în materie de locuri în tren. Viperina mai călătorise de câteva ori cu trenul, dar asta se întâmplase acum multă vreme. O dată înainte de Hogwarts, când se duseseră împreună cu ceilalţi copii din orfelinat într-o excursie. Fusese destul de înfricoşător pentru ea atunci pentru că nu mai văzuse niciodată un tren în mărime naturală. Îşi aminti de cărţile de colorat pe care i le cumpărau Îngrijitoarele, pline de maşinuţe, rachete, trenuri, pentru a le plăcea şi băieţilor.
  Îşi reveni din reverie când Berny vorbi din nou. Se simţea puţin ciudat că el făcea toată conversaţia.
  - Oh, făcu ea surprinsă. Ei bine, eu am fost crescută într-un orfelinat din Franţa până la vârsta de unsprezece ani. Nu a fost aşa de rău pe cât putea să fie. Am avut noroc. O Îngrijitoare Non m-a trimis la Hogwarts, unde îmi petreceam anul, ceilalţi crezând că sunt la o şcoală pe care părinţii care m-au părăsit în prag şi-o doreau şi pentru care lăsaseră bani. Veneam înapoi în fiecare vară, până când mi-am descoperit originile adevărate. Familia mea e moartă de mult timp, singurele rămase suntem eu şi sora mea.
  Nina oftă şi apoi zâmbi.
  - Ştii, dacă le spui aşa sună foarte dramatic, însă mie nu mi se pare nimic ciudat. Cred că nici dacă mi-aş fi găsit cu adevărat părinţi nu am fi reuşit să devenim o familie.

Berny zambi in sinea lui desi incerca sa si-l ascunda. Ii placea acea latura dura a fetei care trecuse prin o serie de intamplari neplacute. Asta o facea mai speciala, mai puternica, mai atractiva.
"Eu am avut o viata foarte usoara dupa cum cred ca ti-am mai zis. Parintii mei m-au lasat sa fac ce vreau si asta am facut. Nu mi-a murit nimeni, toti bunicii mei sunt inca in viata...cam atat despre mine..." incepu Berny sa rada ducandu-si timid o mana la ceafa si scarpinandu-si-o incet.

Simtea cum acea jumatate de ora trece mai greu decat toate jumatatile de ora de pana atunci din viata lui. Stia ca din momentul in care va avea saintre pe usa, mama lui va sari intr-o criza de extaz la el in brate si-i va pune o mie de intrebari despre el si despre sora lui si bineinteles ca nu ar putea sa o rateze pe fata ce se afla cu el.
Dupa cateva minute, Berny tresari atunci cand trenul se opri, anuntand statia Corringham. Fara sa isi dea seama, Berny incepu sa se joace nervos cu carliontii din par.
"HEh...cred ca am ajuns..." spuse Berny cu jumatate de gura, luand-o inainte spre usa de la iesire.

O privi pe fata pentru a-si da seama de expresia fetei ei , insa nu putu citi nimic. Ii placea la nebunie lucrul asta. Avea mereu un mister aparte care-l facea curios si care-l facea sa-si doreasca sa o cunoasca mai mult.
"Mai avem vreo zece minute de mers pe jos dar uite...Aceea este casa! Cea care se afla pe deal. "
Berny arata cu mana spre un conac care arata destul de vechi dar care avea acea eleganta specifica a secolului saisprezece.
"Nu e cine stie ce, dar sper sa iti placa..." continua Berny afisand iar acel zambet ravasitor.