Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Coridoare

« Previous 1 2 3 4 5 … 7 Next »

/ Keep calm and change everything

Umbrele cenusii dansau in lumina crepusculului de iarna. Culorile cerurului intrau intr'o lupta de contrast cu intumecimea zidurilor Castelului Hogwarts si domeniul decolorat. Pe fereastra uriasa se vedea perfect acel tablou atat de unic si magic incat intr'un singur loc din lume poate fi vazut, numai aici, printre splendoarea Hogwarts'ului amestecata cu uimitorul peisaj. Coridoarele erau aproape goale, dupa cum se parea era vremea cinei. Marea Sala era plina de elevi, iar mesele pline de merinde, ca de obicei. Un singur lucru era schimbat, Georgya nu era in Marea Sala. Fata statea pe un coridor pe care nu mai fusese pana acum, un coridor mai intunecat si mai straniu ca multe altele, fetei asta ii trebuia: liniste si intuneric.
Cum s'a putut intampla asa ceva! isi repeta in soapta fata pierduta de toate.
Cercetasa se uita pe fereastra, dar nu vedea nimic din ce era afara, se putea spune ca privea prin fereastra,prin peisajul acela extraodinar, prin munti, privea undeva departe, in alta tara, alta vreme sau poate chiar in alta lume. In acel moment intreaga lume vizibila, colorata si zgomotasa, era la fel de transparenta, insesizabila si tacuta ca simpla sticla a ferestrei prin care privea, doar daca rupta de firul realitatii ar incerca sa treaca dincolo de sticla, doar atunci cand nu ar reusi si s'ar lovi de ea, si'ar da seama ca intr'adevar exista.
Fata uitase pana si de ea. Statea in fata ferestrei de la primele ore ale dupa-amiezii. In timpul acesta nimeni nu trecuse pe acel codor, nimeni nu o cautase suficient se bine pentru a o gasi. Oare chiar nimeni nu ii facuse griji sau isi pusese intrebari in legatura cu locul unde ar putea fi si cu ce s'a intamplat cu ea? Dar pana la urma de ce le'ar pasa altora de ea ? De ce, daca nici ei nu ii mai pasa de le pasa sau nu ?
Acesta era momentul in care dorea mai mult ca oricand sa aiba alaturi pe cineva care sa nu piarda timpul cu a intreba ce s'a intamplat, ci sa stie totul ca trimis prin telepatie, sa o ajute, macar prin simplul fapt ca este acolo. Dar tocmai acum nu era nimeni. Parea ca toti plecasera subit din Castel. Dar ce conta? Ce conta daca nu are pe nimeni acum?Macar se avea pe ea, macar ea nu se parasise pe sine complet!

Ps: Oricine, dar maxim doua persoane.

• Pe masura ce Desiree invaluia cu privirea elevii care se aflau in Marea Sala, isi dadea seama ca cineva lipsea. Nu o vazuse pe Georgya intreaga dupa amiaza, iar cat despre celelalte zile.. o vazuse destul de rar. Se intreba daca cumva venise in Marea Sala la pranz, caci nu isi amintea asa ceva. Si nici colegii sai Cercetasi nu stiau nimic despre asta.
  Se aventura pe coridoarele intunecate, sperand ca Georgya se afla inca in Castel. Putea incerca sa vada daca era in Turnul Cercetasilor, era cea mai buna sansa a sa. Desiree decise sa o ia pe un drum mai ferit de elevi ca sa ajunga pana la Turn; nu ar fi dorit sa fie oprita din drum. Amurgul de iarna facea ca lumina sa danseze printre umbre pe peretii coridoarelor. Fiori glaciali i se raspandira pe piele. Acolo se simtea frigul iernii, spre deosebire de Marea Sala, unde caldura o invaluise in mod placut si se simtise bine.
  Pasii ei rasunau surd pe coridoare, odata cu bataile accelerate ale inimii ei. Vazu atunci o pelerina de Cercetas, ascunsa partial in intuneric. Se apropie, oarecum ezitanta.
  - Georgya? intreba ea.

Georgya se uita in continuare pe fereastra. Vantul isi schimba directia, lumina disparea din ce in ce mai mult, copacii Padurii Interzise isi incepeau dansul coroanelor dezfrunzite, toate se schimbau mai mult sau mai putin, doar fata era exact la fel ca acum cateva ore cand privise pentru prima oara pe acel geam, ramasese nemiscata, parea o statuie uitata pe acel coridor de cineva. Nu era statuie, dar uitata de cineva era, mai presus de faptul ca era uitata de toti, era uitata pana si de ea, de propria'i persoana.
Se gandea in continu ce putea faca pentru ca rezolva o problema pe care nimini cat de puternic si maret ar fi nu ar putea'o rezolva, o plobema care prin natura sa nu lasa pe nimeni nici macar sa se gandeasca ca ar putea spera sa aibe vreodata vreo idee care ar putea sa o rezolve. Dar Geogya nu stia asta, nici nu vroia sa stie si incerca sa gaseasca o solutie. Oricat de greu i'ar fi fost pana si ei sa gandeasca in acel moment chiar se straduia.
Pe coridor se auzira deodata un sunet aproape insesizabil de pasi, cum Cercetasa avea atatea pe cap asa ca pasi aceaia fini, delicati si totusi atat de siguri pe ei. Cea care mergea se apropia din ce in ce mai mult, dar fata nu isi dadu seama de asta pana cand o voce cunoscuta se auzi:
-Georgya?
Atunci fata trezita din transa isi intoarse capul. In fata sa statea cineva pe care se bucura nespus sa vada in acel moment. Era extrem de fericita nu fusese uitata de toti, era intr'adevar cineva care stia ca ea nu fusese la cina, care ii simtise lipsa printre ceilalti. Desiree, pe care numai felul aparte de a vorbi si firele subtiri de lumina ce ii cadeau pe fata fina o deosebea de o silueta de umbra, fuse intampinata de Geo nu cu in salut sau altceva normal, ci intr'un fel mai aparte: fata o lua deodata in brate si ii spuse soptind usurata:
-Ah, ce ma bucur ca esi tu!

• O cuprinse pe Georgya in brate, usurata ca o gasise. Crezuse ca se intamplase ceva mult mai rau; si, bineinteles, daca asta s-ar fi petrecut, probabil ca Sefa de Casa ar fi fost trasa la raspundere pentru ca nu observase asta mai inainte. Trebuia insa sa se lamureasca de ce o vedea pe colega sa Cercetasa atat de rar in ultima vreme - nu ar fi vrut sa o mai caute prin tot Castelul si data viitoare. Prefera sa o stie in Turn, sau impreuna cu alti colegi.
  Dupa cateva secunde, se desprinse din imbratisare, privind-o cu atentie pe Georgya. Lumina diminetii se juca pe chipul colegei sale, realizand un contrast straniu cu umbra. Isi drese usor glasul, sperand sa nu para agitata. O Sefa de Casa ar fi trebuit sa se comporte cu mai mult profesionalism si sange rece. Iar lucrurile acestea ar fi trebuit sa o ingrijoreze acum ceva timp, nu dupa doua Cupe in care avusese functia asta.
  - Nu te-am vazut in Marea Sala, zise ea, incet. Nici acum, si nici seara trecuta. Am crezut ca s-a intamplat ceva rau cu tine.

-S'a intamplat ceva, dar nu cu mine.... ii spuse Georgya fetei.
Cand Cercetasa o vazu pe Desiree nedumerita, incerca sa ii spuna ce se intamplase, dar cuvintele acele erau prea dureroase sa fie rostite, inima deja in agonie si oricat incerca nu putea sa scoata nici un cuvant, de oricate ori deschidea gura sa spuna cuvintele se blocau pe undeva prin gat. Stangand mai bine pumni realiza ca inca mai avea in mana scrisoarea. O scoase din buzunar o despaturi si cauta ultima pagina, pentru a nu o complica pe Des cu atatea nascociri pe care matusa sa le pusese pe hartia acea blestemata.

"Acum am sa trec la subiect. Niciunul nu este bine. Vindecatori au spus ca au prea multe sanse... Nu putem face nimic decat sa asteptam, sa ne rugam si sa lasam cerurile sa decida pentru toti. Mama ta are o fractura deschisa la piciorul drept si inca una inchisa la mana stanga, o taitura foarte serioasa exact cu putin sub inima, tatal tau este la un pas de nebunie si are si el destule rani in diferite parti ale corpului, iar Alden....cu Alden e o problema mai serioasa...el are probleme uriase cu coloana vertebrala, un umar dislocat, cateva fracturi deschise si partea cea mai rea............momentan este in coma.
Nu uita sa speri, daca speri in deajuns de mult orice problema are o rezolvare!
Te voi tine la curent cu starea tuturor.

Cu dragoste,
Matusa Magie.

Dupa ce Desiree citi aceasta ultima parte a scrisorii parea tot nedumerita de ceva, asa ca Cercetasa ii explica:
- Alden este prietenul meu... El a plecat impreuna cu parintii mei in Rusia pentru ai ajuta la un caz, asa isi petrece el vacantele, iubeste sa faca asta, viseaza sa devina auror. El este in anul V la Durmstrang si este singurul minor pe care comunitatea magica il lasa sa ajute aurori si daca este cazul sa si foloseasca cateva vraji daca este nevoie. Eu l'am cunoscut cand parintii mei l'au invitat intr'o vara la noi acasa pentru a vorbi de un caz.... Este cel mai bun auror dintre cei tineri cu care se poate mandri Londra, dar chiar daca este asa de priceput este foarte glumet si nici nu ai spune ca se ocupa cu asa ceva daca nu ti'ar zice'o el sau altcineva. Eu sa revenim a plecat in Rusia si acolo a intalnit criminali evadati al caror caz il angheta impreuna cu mama si tata, dupa o lupta destul de dura cu ei -- desi nu avea voie sa lupte, fiind minor, a facut'o totusi, pentru ai ajuta pe parinti mei--- toti au fost raniti, criminali aceia nu au vrut doar sa ii ucida au ales intai sa ii chinuie, la mama si la Alden au folosit vraji vechi ale Magiei Negre care sa le provoace rani vizibile, fracturi si alte leziuni, dar la tata s'au gandit ca s'ar potrivi Crucio...

• Rasufla zgomotos. Toate cuvintele tinerei veneau repede, invalmasite in emotie. Stranse usor bucata mototolita de hartie printre degete, realizand ca Georgya intr-adevar avusese un motiv destul de bun ca sa-i evite pe ceilalti studenti. Ce ar fi facut Cercetasa in locul ei, daca s-ar fi aflat intr-o asemenea situatie? Nu era tocmai sigura. Poate ca ar fi cedat. Poate ca s-ar fi ascuns intr-un ungher al Castelului. Dar, cel mai probabil, si-ar fi dat drumul furiei care ar fi impresurat-o. Si-ar fi dorit razbunare.
  Isi ridica privirea catre tanara si ii dadu inapoi scrisoarea. Se intreba ce emotii simtise Georgya in clipa in care citise pentru intaia oara scrisoarea.
  - Imi pare rau pentru ce s-a intamplat, rosti ea, incet.
  Nu ar fi trebuit sa rosteasca cuvintele astea, ca si cand ea ar fi fost vinovata de ce s-a intamplat. Insa alte cuvinte nu ii trecusera prin minte si nu avea cum sa schimbe ceea ce tocmai rostise.
  - Cred ca este greu pentru tine, adauga Cercetasa.

-Cat de mult mi'as dori sa ma razbun pe cei care mi.au sticat intr'o singura clipa tot sensul vietii, si mi'au furat intreaga bucurie de a trai... Dar am o vaga presimitire ca pot rezolva asta, mai am totusi o picatura de speranta undeva pe fundul paharului, care striga cu toata puterea sa nu renunt niciodata. Si imi aduc aminte asa de bine vorbele mamei: "Chiar daca iti provoaca o placare nebuna, razbunarea nu poate aduce inapoi pe nimeni. Pana si satisfacerea aceea va disparea cu timpul si atunci durerea se mari, pentru ca tot tu vei pierde. Dupa ce ca ai pierdut atat, ai ajuns exact ca cei pe care ii urai pentru ce au facut si ei care au facut cele lucruri, au mai reusit sa faca ceva: au reusit sa te schimbe pe tine in rau, sa ramai unul de'al lor. Durerea ce iti va inunda corpul, va intra sub forma de rautate in sufletul gol, caci bunatatea si omenia s'au dus odata cu scurta placere a razbunarii." Aceste cuvinte nu cred ca le voi uita vreodata in viata si ma vor face sa raman in fiecare clipa a vietii cu picioarele pe pamant. In fond sunt sigura ca voi gasi o cale, doar ca nu imi vine acum in minte mijlocul prin care as putea schimba lucrurile. spuse fata.

• Trebuia sa recunoasca - tanara avea dreptate. Vorbele ei ii strecurara un manunchi de ingrijorare si neincredere in suflet, lasand-o vulnerabila in fata torentului de ganduri. Ea nu ar fi reactionat precum Georgya; doar si-ar fi dat drumul furiei ce ar fi impresurat-o si si-ar fi dorit razbunare. Insa colega sa Cercetasa era.. altfel. Vedea lucrurile in ansamblu si le explica neobisnuit de clar. Totusi, ea inca aprecia razbunarea pentru cele cateva clipe de multumire pe care ti le dadea. Pentru ca asta insemna sa ai un scop si sa te impotrivesti destinului.
  - Sunt sigura ca pana la urma toate astea or sa se aranjeze, spuse ea, pe un ton jos. Lucrurile vor reveni la final, indiferent daca tu vei incerca sau nu sa repari ceea ce s-a intamplat. Toti cei care au facut rau prietenului si parintilor tai vor primi ceea ce merita.

- Ei vor primi ce merita, pentru ca au ajuns din nou la Azkaban si daca ar fi un mod in care sa ma transform in Dementor as facea'o doar sa stiu sigura ca nu vor scapa de un sarut cat mai profesionist! Dar, intr'un fel, ce'mi pasa? Ce importanta are? Chiar daca ei isi primesc sarutul 'mult asteptat', chiar daca nu, cei iubitit de mine tot in aceasi stare raman...Defapt eu vreau sa ii salvez pe cei pe care ii iubesc, nu sa ii omor pe cei pe care ii urasc. Daca i'as ucide nu as face altceva decat sa ii scutesc de chinuri si sa imi adaug o crima la realizari. zicand asta Cercetasa isi dadu seama ce putea face.
Daca asta va functiona.... isi zise zambindu'si siesi.
-Des, hai cu mine! Hai in Turnul Cercetasilor! spuse Georgya luand'o la fuga.

• - Georgya, asteapta! incerca sa strige Cercetasa.
  Desiree ofta prelung; tanara nu o auzise si continua sa fuga pe coridoare, catre Turnul Cercetasilor. Poate ca avea o idee buna si dorea sa o puna in aplicare, Desiree nu avea de unde sa stie. Insa se parea ca nu avea de ales. Cercetasa o lua si ea la fuga, tinandu-si privirea plecata in jos si sperand ca nu va lovi pe nimeni in drumul sau. Era destul de usor sa o urmeze pe Georgya - doar trebuia sa asculte bine in jurul sau, pentru ca pasii tinerei rasunau destul de tare si reverberau prin podea.
  
  Inima ii batea cu putere in piept, dar isi simtea trupul amortit din pricina efortului. Nu era facuta pentru alergari pe distante lungi, daramite pentru urcarea in fuga a nenumarate etaje. Nici nu stiu cand ajunse in fata portretului Doamnei Grase. Gafaind putin, isi ridica privirea si o remarca pe Georgya in fata sa.
  - Ei, bine, ce ai de gand? o intreba.
  Spera doar ca nu mai era vorba de o alta partida de alergat.