Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Vacante in Vacante, concedii si afaceri

1 2 3 4 5 Next »

/ King and Lionheart.

• Poate ca nu era cel mai inspirat moment al ei. Si poate ca intr-adevar arata mult prea linistita pentru ceea ce simtea. Se simtea ca inainte de venirea lui Artemait. Ce-i drept, bufnita aia daduse dovada de o infumurare rafinata cand se intorsese. Ema se intrebase ce se intamplase cand ii trimisese mesajul lui, insa, din cine stie ce motiv, deja si-i imagina pe cei doi intr-o intelegere perfecta. Deja il vedea pe William dandu-i 'Bunatati pentru bufnite' lui Artie, in timp ce aceasta ii statea pe umar. Isi scutura capul, amintindu-si ca inca mai erau multe de facut.
  Mama ei, in ciuda faptului ca se aratase mai mult decat incantata ca dragul Emei venea la ei acasa, intrase intr-o ciudata stare de totul-trebuie-sa-fie-curat-luna, servind ocazional scuza ca oricum veneau sarbatorile. Tatal Emei, pe de alta parte, era ceva mai... fortat. Ii convenea de minune ca o sa aiba mancarurile preferate in editia de Craciun, pregatite cu mai multa atentie de data asta, insa avea si o mare si restrictiva curiozitate de a-l cunoaste pe acest crai. Dawn era pur si simplu supra-entuziasmata si ceva cam sobra atunci cand aflase ca era nevoie de ea la Sanctuar in ziua de Craciun.
  Ema cobori in graba scarile, intampinata de mirosul dulce de mere si scortisoara ce plutea in tot holul. In sufrageria relativ mica, pe masuta de cafea, erau asezate un cos cu portocale si un bol cu bomboane. Emei i se paru totul putin cam prea exagerat cand se uita in jur, insa pasi in bucatarie, descoperind masa cu farfuriile aranjate. Ii zambi scurt mamei sale si lua tacamurile, apucandu-se sa le puna in ordine. Se uita repede la ceas si zambi. Nu mai era mult.
  

• Dupa ce inchise fereastra, privi pentru o clipa semineul cu focul arzand in el si porni, pe scari, in camera sa. Probabil niste pantaloni negri, un tricou alb si un sacou ar fi fost de ajuns, deoarece asa se simtea el bine. Nu mai fusese pus in situatia de a face, astfel, cunostinta cu parintii unei persoane. Acea persoana fiind reprezentanta a sexului frumos, iubita sa, Ema.
  Parintii lui nu se agitau cand venea vorba despre fetele cu care iesea Will, insa tatal sau il sfatuise sa nu-si aleaga orbeste partenera cu care avea sa-si traiasca viata. Si intr-adevar, o alese pe cea mai potrivita din tinut.
  Inchise usa resedintei Knight, care se afla la doar cativa pasi de intrarea in Pestera lui Godric. Era un loc superb. Neatins de ura si egoism. Oamenii de acolo se cunosteau intre ei datorita faptului ca satul nu era foarte intins.
  Tatii de fete sunt... sunt oarecum mai protectori? Ema avea dreptate. Cum mamele se ocupau mai mult de baieti cand venea vorba de aleasa, tatii se ocupau de vagabonzii fiicelor lor. Will considera ca era un act inteligent si cat se poate de corect din partea tuturor tatilor din lume, deoarece.. nici el nu si-ar fi lasat fata cu orice golanas de pe strada.
  Nu putea merge atat pana in Londra, Islington. Stia unde se afla oraselul, insa memoria sa vizuala nu-i spunea prea mult. Ema ii explicase unde locuia, insa el fusese prea atent cu suvitele acesteia incat sa retina si numarul casei.
  Observa un batran langa el. Aparuse in fata unei cladiri inalte, care parea a fi un muzeu.
  - Ma scuzati, domnule! Imi puteti spune unde locuieste familia Snow? intreba Will politicos, privindu-l pe mosulet printre frunzulitele trandafirilor si ale plantelor ce fusese puse ca decor. Probabil omul il considera un ciudatel, un criminal care voia sa anihileze o familie intreaga.
  - Casa numarul 21, la stanga. ii raspunse batranelul, inca privindu-l. Ii multumise si pleca spre casa cu numarul 21. Undee.. Aha! Casa cu numarul 21 era una alba, cu barne de lemn, vopsite in albastru. Oare toata familia Emei fusese la Ochi-de-Soim sau albastrul era doar o coincidenta? Incerca sa-si elibereze un deget pentru a apasa butonasul ce era drept sonerie. Insa cineva i-o lua inainte, deoarece usa se deschise inainte ca William sa apese pe buton.
  

• " Emm!"
  Multumita de felul in care pusese paharele - incercase sa realizeze un mic model in ansamblu, dar nu ii reusi cine stie ce-, tanara se intoarse, privindu-si cu toata atentia mama ce tocmai lasa perdeaua de la fereastra la loc. Ridica usor o spranceana cand intampina zambetul larg.
  " De ce nu te duci sa te aranjezi putin?"
  Ema o privi uimita, apoi se uita la propriul trup. Purta un maieu simplu, negru, cu o camasa alba pe deasupra si o pereche de pantaloni kaki. Se dadu un pas inapoi pentru a-si privi reflexia in geamul de la dulap. Parul prins intr-o coada de cal nu arata anapoda. Asa ca isi privi iar mama.
  " Dar sunt aranjata" raspunse pe un ton confuz, neintelegand unde era problema. Da, avusese grija sa fie ceva mai dichisita, insa dorea sa fie ea. Nu se vedea impopotonandu-se in corsete si fuste sclipicioase. Nu i se parea corect. Pana la urma, ea si Will nu se iubeau dupa felul in care se imbraca.
  " Atunci scoate, te rog, un borcan de dulceata"
  Se conforma, fara sa-si mai manifeste suspiciunile. In schimb, mama ei se strecura pe hol, intr-un pas alert. Ema realiza ce se intampla abia cand auzi usa de la intrare deschizandu-se, urmata imediat de vocea entuziasmata a mamei sale.
  " Tu trebuie sa fii William! Intra, te rog!"
  Picioarele Emei alunecara imediat pe parchet, agatandu-se ca o disperata de perete. Se redresa inainte de ajunge pe hol. Zambi, fericita sa-l vada dupa o pauza care i se paruse pur si simplu prea lunga. Se grabi numai decat sa-i stea alaturi si sa isi strecoare mana intr-a lui.
  " Will!" spuse Soimeanca scurt, simtindu-si inima grabindu-se instantaneu.
  

• O femeie putin cam la aceeasi inaltime cu el ii deschise usa. Nu putea fi Ema, deoarece ea era mai scunda decat el, macar cu cativa centimentrii.
  - Buna seara, Doamna Snow! O placere sa va cunosc. se repezi Will, incercand sa nu cumva scape buchetul ce-i era menit mamei Emei. Totul era in regula cu el, exceptand emotia de a nu spune cuvintele de la coada la cap. Ii inmana buchetul, dupa care mai ramasese cu doua.
  " Will!"Cand isi auzi numele strigat pe vocea ceea familiara si calda, isi intoarse privirea spre fata cu parul castaniu, mai scunda decat dansul, care tocmai ajunse langa el. Mana ei se cuibari intr-a lui,detegele ei completand mana sa, oferindu-i caldura.
  - Ems!sopti acesta, zambindu-i larg fetei. Inima i-o lua la galop. Se simtea de ca si cum pana atunci fusese doar un suflet pierdut, iar odata c venirea ei, reinvie. Ca si cum prezenta ei il tinea in viata. Se intoarse cu totul spre ea, oferindu-i buchetul de trandafiri. Acum mai era unul, insa nu auzea sau vedea urma de sora mai mare a Emei. Ce avea sa faca? Sa si-l puna pe cap si sa petreaca astfel? Isi schimonosi fata, ridicand milos o spranceana catre Ema. Sora ei.. era sau nu acasa? Ardea de nerabdare sa-l intalneasca pe tatal fetei. Se pierdu brusc, cand o mana grea il batu pe umar. Nu era sigur, insa acela era dragonul. O stranse pe Em mai bine de mana fiind sigur ca daca va lesina, ea sa-l tina, macar asa, sa nu se loveasca la cap in timp ce cade.

ooc: cand am scris ca ea ii ofera caldura, m-am gandit automat la Yvaine si baiatul ala, gagicul ei, din 'Stardust'. 8->

• Era brusc linistita, desi simtea ca fierbe. Insa ii placea. Daca era sa-si petreaca toata viata intr-o astfel de stare, ar fi fost multumita. Se simtea completa cand statea langa William. De parca erau doua jumatati ale aceleiasi monede. Si poate ca, fara sa mai existe dubii, chiar asta erau. Zambi fericita cu mica ei revelatie. In schimb, rosii pana la urechi cand primi buchetul de trandafiri. Mamei Emei ii scapa un chicot, insa se retrase politicos cativa pasi.
  Soimeanca isi ridica privirea, grabita sa-i intalneasca ochii. Ochii... Ochii aceia ii vedea in fiecare zi in mintea ei. Era privirea ce o conducea in siguranta, scapand-o de cosmaruri noaptea, spre bratele calde si protectoare unde stia ca avea sa-si gaseasca linistea. Pentru ca nu era nimic mai important in lume decat el. Intelese intrebarea nerostita din ochii sai si ii zambi, strangandu-i delicat degetele. Ema isi clatina incet capul. Nu, Dawn nu era acum acasa, desi nu ar fi surprins-o ca sora ei sa intre imediat pe usa. Cand venea vorba de Dawn, nimic nu mai era normal.
  Vazu mana tatalui ei gasindu-si un loc stabil pe umarul lui Will. Desigur ca trebuia sa fie umarul indreptat spre Ema! Tanara profita de micul moment pentru a-l elibera pe scumpul sau de celalalt buchet de flori. Presupuse ca pana la urma nu era pentru domnul Snow. Zambi la gandul asta.
  " William Knight! O onoare! Bine ai venit!" bubui vocea tatalui ei, iar Ema se abtinu sa nu-si dea ochii peste cap.
  Ii stranse la randul ei mana lui Will, zambind asigurator.
  " Cred ca ar fi indicat sa mergem inauntru, nu?" intreba ea pe o voce mica. " Nu e frumos sa stam in hol"
  

• Bratele ii erau libere acum. Si le simtea intinse si moi, insa aveau sa-si revina dupa ce dadea mana cu domnul Snow. Probabil, acela era sezonul lor, deoarece afara ningea si energia fulgilor ajungea indirect la familia aceea. Probabil de aceea era tatal Emei atat de solid. Aproape ca i se indoisera genunchii cand Peter Snow isi lasa mana pe umarul lui William.
  - Ma bucur sa va cunosc, domnule Snow.bajbai Will, zambind. Parasi holul micut, trecand in camera cealalta. O casa modesta, ca cea a familiei Knight. Probabil, tatal iubitei sale nu-si putea lua ochii de pe el, analizandu-l, punandu-i intrebari.. insa el nu-si putea dezlipi ochii de pe fiica sotilor Snow, care avea o aura atat de pozitiva, pe care i-o transmitea si lui prin atingerile fugare si prin privirile lungi pe care si le aruncau din cand in cand.
  Lua o pozitie decenta la masa, nu tu coate pe masa, nu tu pozitie de sezlong. Era un baiat educat, ce pana corbului?
  Nu auzea.. nimic. Ce era cu linistea aceea infernala? Cum putea el incepe o conversatie cu parintii fetei? Ar fi vrut doar sa se termine cina cu bine. Sa-i demonstreze tatalui Emei ca nu era un baietan oarecare. Unul care voia sa o aiba o noapte, a sa se poata lauda dupa aceea. Nici macar nu-i statea in fire. Isi mangaie barbia aspra, privind-o pe Ema care parca stralucea.
  

• Isi inchise strans ochii, rugandu-se din toata inima ca, oricare ar fi fost marele test si marele plan al tatalui ei, sa se sfarseasca mai repede. Aici nu era marea judecata a unui om. Asta era - macar in teorie - o cina linistita de Craciun. Nimeni nu era tradla raspundere pentru nimic si nimeni nu avea de infruntat obstacole peste limitele umane. Din nou, macar in teorie.
  Ofta delicat, uitandu-se la motivul ei de bucurie nemarginita. Totul avea sa fie bine in final. Da, cu siguranta. Fie numai si pentru ochii stralucitori si plini de o energie mistica ai lui Will. Sau pentru zambetul fara egal, cu puterile incredibile de a vindeca orice grija a Emei. Sau pentru sufletul sau de inger! William avea cel mai pur suflet pe care ea il intalnise vreodata. Atat de cald in momentele ei reci, atat de linistitor si calm, racoros, in momentele ei furtunoase. Ema se simtea deja cea mai norocoasa fiinta de pe pamant si cea mai fericita fata care a trait vreodata. Si nu o interesau averile altora. Si nu aveau importanta bogatiile celorlalti. Pentru ca ea avea tot ce isi dorea in cel ce ii statea acum aproape. Iar alaturi de el, nu exista nimic care sa o invinga. Iar cei ce vroiau sa cucereasca orasul sperantelor sale ar fi facut bine sa se mai gandeasca. Pentru ca ea va face orice pentru William. Pentru ca el merita. Pentru ca el era Regele ei, iar ea era 'inima lui de leu'. Pentru ca ei erau impreuna. Pentru ca ei erau unul pentru celalalt, suflet pentru suflet, chiar si in lipsa cuvintelor. Si chiar mai conta altceva? Ema ar fi zis ca nu.
  Se asezara cu totii la masa, intr-o liniste mai mult decat ciudata. Ema numara in minte secundele care treceau, simtind tensiunea aproape palpabila. Incerca sa nu lase garda jos, zambindu-i cat se poate de sincer lui Will. Dupa ceea ce paru o eternitate, Peter Snow zambi multumit si isi lua fericit tacamurile in maini.
  " Ei, pari un flacau in toata regula, amice! Te rog sa te simti bine venit oricand in casa asta!"
  Ema zambi si isi strecura mana pe sub masa, cautand-o pe a lui. Pai, marele moment se parea ca a trecut.
  

• " Ei, pari un flacau in toata regula, amice! Te rog sa te simti bine venit oricand in casa asta!"
  William zambi auzind acestea, iar mana intra in contact cu caldura si siguranta daruita de cea a Emei. Isi intoarse capul spre ea, strangand-o usor de mana.
  Fiinta aceea cu ochii verzi si parul castaniu fin era singura care ii fusese alaturi atat de mult in viata. Ii era recunoscator.. iar recunostita lui nu erau dovezile de devotament, florile sau vorbele frumoase ci inima lui. Inima lui la schimb cu a ei, teoretic vorbind. Dragoste reciproca. Nu era nevoie decat de numele Ema ca privirea lui Will sa se ridice, iar inima sa-i sara din piept. Zambea neincetat, si abia daca ce vorbea putea fi deslusit. Era complet dat peste cap de fata aceea. Prin simpla ei prezenta ii daruia fericire infinita. Unde statuse pana acum? Toata singuratatea ce-l inconjurase pe William disparuse odata cu venirea ei in Pestera. Isi privi incheietura mainii drepte, stiind ca bratara pe care Ema i-o daduse era inca acolo. Din momentul in care Ema il intrebase care este culoarea lui preferata. " Verdele."
  - Ma bucur sa aud asta. De asemenea si ei erau bine veniti oricand in resedinta Knight. Cu siguranta Esther Knight i-ar fi servit cu traditionalul ceai de trandafiri, si biscuitii cu unt.

• Addison le zambi celor doi si se ridica de la masa. Ema se ridica de asemenea, simtindu-si mana mult prea goala. Insa se intelese din priviri cu mama ei. Una avea sa aduca platourile, in timp ce cealalta va ramane in camera pentru a depune pe masuta alaturata sticlele. Si era clar cine o sa ramana! Poate ca batranul Snow se arata multumit de intreaga poveste, insa Ema nu avea de gand sa-i dea ocazia sa deschida subiecte de discutie aberante. Pentru ca il vedea in stare. Si pentru ca il stia... In atatia ani, stia poate prea multe despre tatal ei.
  Zambi amuzata si se uita pe fereastra in timp ce degetele ei lucrau cu dopurile sticlei de apa si a celei de suc, iar auzul era directionat cu toata atentia spre masa din spatele ei. Se intoarse cateva secunde mai tarziu, dandu-i tatalui ei sticlele si punand alaturi una de vin. Exact la timp, deoarece mama ei tocmai intra in camera cu cateva platouri. Ema se grabi sa le ia si sa le aseze pe masa. Multumita, isi relua pozitia, aruncand o privire fugara spre scaunul gol. Adresa o urare muta menita surorii sale. In schimb, mana ei o gasi iar pe cea a lui Will, fericita sa il stie acolo. Lucrurile erau mult mai usoare asa.
  " Am inteles ca ai fost tot la Hogwarts" incepu Peter pe un ton nonsalant, servindu-se cu o bucata de carne de pe un platou.
  

• - Intr-adevar, am absolvit Hogwarts si am fost la aceeasi casa cu a fiicei dumneavoastra. Nu stia la ce sa se astepte din partea domnului Snow. El nu o cunostea pe Ema pe atunci. Habar nu avea ca ea era acolo, ca ii va fi aleasa. Nu se simtea in largul sau. Era foarte incordata si incerca sa mai destinga atmosfera cu cate un zambet. Era ca o poveste de groaza.. insa orice poveste de groaza avea un final fericit. Finalul lui fericit era fata aceea de langa el.
  Isi indrepta spatele, simtindu-se ca un cocos. Nu voia sa se unfle-n pene. Nici nu-i statea in fire, deoarece mostenise caldura si blandetea tandra a mamei lui, si putin taria si vointa de fier a tatalui sau. Nu se simtea ca o tocana umana, deoarece acele trasaturi se combinau perfect la momentul potrivit. Nu era mereu si capos si bland. Era un om pasnic, care isi urma cursul vietii. El nu avusese nevoie de imblanzire, deoarece ea se afla deja in firea lui. Era ceva comun pentru el.. William era sinonim cu blandete, inteligenta si curaj.
  Alti indragostiti erau nimic pe langa ei.. deoarece ei nu erau imblanziti. El isi facuse din Ema, o adevarata prietena, o jumatate.
  Cina aceea ii amintea de cinele la care asista bunica lui din partea tatalui. Mereu o nemultumea ceva. Nu o placuse niciodata pe sotia fiului ei, de aceea incerca sa identifice orice mic defect la ceea ce facea sau ce avea.