Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Little Hangleton

« Previous 1 2

/ Let's take some risks

Rosalie & Odette

Rosalie Disparuse din fata Hogwarts-ului nepasandu-i unde vraja o va duce. Voia sa se indeparteze cat mai mult de castel si de amintirile care deodata ii revenisera in minte. In acelasi timp tinea strans de medalionul pe care il primise acum multi ani in urma si il privise si pe cel cu trandafirul alb care ii ramasese in urma unei experiente nu prea placute. De fapt, pe jumatate. Ajunsese intr-un loc nu prea indragit de ea - Little Hangleton. Auzise multe povesti despre acel loc, cum ca acolo s-ar fi nascult Lordul Voldemort si alte chestii din acestea. Nu ii pasa, doar ca ultima data cand fusese acolo a avut parte de o intamplare neplacuta. Daduse din maini cum facea ea de obicei cand voia sa alunge un gand urat - de parca dadea dupa muste -. Se incruntase usor sesizand ca trebuia sa se dezobisnuiasca sa mai reactioneze asemenea unui copil mic. Brusc, auzise o voce foarte cunoscuta care ii strigase numele. Se intoarse curioasa.

Odette reusi in sfarsit sa isi faca timp pentru ea. De mult vroia sa viziteze ceva, dar nu un muzeu plictisitor sau vreo gradina zoologica. Vroia sa mearga la fosta casa a familiei Gaunt. Era tare curioasa sa vada ce se mai afla acolo si vroia sa mai viziteze si cimitirul in care Lordul Voldemort renascuse cu ajutorul oaselor tatalui sau, Harry Potter si Peter Pettigrew
Iesi de pe domeniile Hogwarts-ului pentru ca nu puteai sa Dispari si Apari la Hogwarts si se gandi intens la Little Hangleton. Se invarti pe loc apoi pocni din degete. Ura cand trebuia sa faca asta dar era cea mai buna modalitate de a calatori. Mai bine ii era greata si se simtea ametita zece secunde decat sa zboare ore in sir pe o matura tremurand de frig si cu vantul biciunidu-i fata.
Aparu in Little Hangleton si se hotara sa vada mai intai cimitirul asa ca porni inspre acesta. Mare-i fu mirarea cand o vazu pe Rosalie in mijlocul drumului. O striga.
-Hei, Rose! Ce faci pe aici?

Era de-a dreptul buimacita, deci nici macar nu constientizase ca trebuia sa ofere un raspuns, abia in clipa in care Odette se apropiase mai mult de ea si o putuse recunoaste. Rosalie surase intr-un final multumita si isi frecase ochii - de parca abia acum s-ar fi trezit dintr-un somn lung- . O pauza pentru a putea inspira si expira aerul rece, dupa care daduse din umeri nestiutoare. "Pai nu stiu. Am vrut sa ma indepartez de castel si am Disparut, dar greseala a fost ca nu m-am gandit la un loc anume, m-am lasat purtata de acea vraja si .. uite-ma aici." Daduse din nou din umeri, insa de aceasta data incepea sa para enervanta. Trebuia sa se dezobisnuiasca de asa ceva. Trase adanc aer in piept, apoi se linistise. "Dar tu?!" , chicotise Soimeanca. Bineinteles ca raspunsul Viperinei ar fi avut o logica, ar fi fost nelipsita de sens, dar al ei .. lasa de dorit. Acesta fusese adevarul totusi.

Odette ii spuse ca vrea sa viziteze cimitirul si fosta casa a familiei Gaunt pe un ton cam rece. Observa ca Rosalie isi dadu seama de asta dupa faptul ca ridica usor din sprancene insa Odette nu mai zise nimic. Ar fi preferat ca totul ca decurga normal ca si cum Odette ar fi fost ca de obicei: calda si draguta, chiar daca in ultimul timp nu mai era chiar asa.
Gandurile ii zburara iar departe si dadu sa plece dar isi aminti din fericire de Rosalie. Acum ar fi fost total nepoliticos sa plece fara un cuvant si desi planuise aceasta "excursie" singura nu ar fi derajat-o ca Soimeanca sa o insoteasca. Asta daca vroia bineinteles.
-Vii si tu? intreba Odette pe un ton mai putin rece.

Primul impuls fusese sa ii spuna nu datorita comportamentului sau din clipa in care o intalnise. Era de parca nu si-ar fi dorit sa o vada acolo,sau deloc, sau cel putin nu se astepta. Oftase! Curiozitatea sa era mult mai mare si invinse mandria, un alt lucru ce ii displacea la ea insasi. Voia sa o intrebe pe Odette daca era suparata pe ea, insa avea de gand sa lase asta pentru mai tarziu. Acum singurul lucru ce il avea in minte era sa viziteze acel faimos cimitir. Ea mai fusese odata acolo, insa doar printr-o iluzie,acum multi ani. De aceasta data voia sa experimenteze ;pe viul; sentimentul de a te afla la mormantul lui Vodemort. Zambise vicleana la acest gand.
"Desigur ca vin !" , rostise entuziasmata, dupa care adaugase: "Daca nu te deranjeaza, daca esti de acord.." De aceasta data asteptase un raspuns, in timp ce deja inainta. Era ciudat, dar nu voia sa ramana in urma.

Odette rase usor. Prietena ei nu se schimbase deloc de ultima data cand o vazuse. Mereu era preocupata de starea celor din jur. Rosalie nu era genul care sa streseze pe toata lumea si ii iubea aceasta calitate mai mult ca orice pentru ca nu multi o aveau.
-Fii serioasa, daca m-ai fi deranjat nu te-as fi chemat! spuse Odette inca razand.
Rosalie se uita putin ciudat la ea probabil din cauza schimbarii bruste de comportament, dar asa era in ultimul timp. Acum era draguta si vesela, iar peste cinci minute tuna si fulgera. Ii zambi lui Rose si incerca sa ii spuna din priviri ca nu era nebuna desi urmatoarea miscare pe care o facu nu fu o dovada tocmai buna. Isi scoase bagheta si incepu sa arunce cu cateva blesteme in spate dar nu lovira pe nimeni. Putea sa jure ca auzise ceva si ca cineva era in spatele lor dar se inselase.
-Scuze... mi s-a parut... zise viperina ridicand usor din umeri. Ne continuam drumul?

Rasuflase usurata intr-un final. Exact despre asta vorbea ea mai devreme. Ii era dor de acea Odette cu care puteai vorbi, in care puteai avea incredere in orice situatie. Ei bine .. brusc chicotise realizand ca increderea in ea nu disparuse niciodata, desi nu prea mai vorbisera in ultimul timp. Era bucuroasa sa afle ca prietenia lor nu disparuse, desi timpul le indepartase oarecum. Cel putin pentru o perioada. Spera ca acum daca tot se revazusera sa poata povesti ca inainte. Surase scurt, apoi isi indreptase privirea in jur razand usor la spusele Viperinei. Mda, tot asa de precauta era.
"Se pare ca nu ne-am schimbat deloc." , rostise Rosalie serioasa, dar in acelasi timp cu o urma de zambet pe chip. Nu putea sa stea pentru mult timp suparata sau mult prea concentrata. Mereu radea. Asa ii placea ei.

Odette zambi sincer in timp ce se indreptau spre cimitir. Tot felul de amintiri ii navalira in minte; cum se cunoscuse cu Rose, cum se salvasera una pe alta din ghearele mortii de nenumarate ori si cum ajunsesera sa se certe din cauza unei nenorocite de Pelerina Invizibila. Zambetul i se largi si mai tare in timp ce toate aceste scene ii treceau prin cap, dar isi amintit si de anumite persoane de care nu mai vroia sa auda in vezi, cum ar fi Porrin, Ryan, chiar Fred...
-Rosie, mi-am amintit de... Porrin, zise Odette in soapta. L-ai invins? intreba apoi.
Soimeanca se opri pret de cateva secunde apoi isi continua drumul dand din cap in semn de nu. Odette ofta usor si o batu pe umar in semn de consolare.
-Vei reusui... de fapt, vom reusi. Te voi ajuta si eu, murmura Odette.

Daduse afirmativ din cap. Viperina stia cu siguranta ca prin asta ii arata ca stia ca o va ajuta, ca avea incredere deplina in ea, ca de fiecare data. Acum ca spusese de Tomas isi adusese aminte de Ryan. Cat rau ii facuse acel om si totusi .. nu o afectase atat de mult, cel putin nu la fel ca alte intamplari dureroase din viata sa. Porrin .. cand auzea acest nume era sigura ca vorbea despre cel mai mare dusman al sau, dar in acelasi timp probabil ar fi trebuit sa fie o persoana extrem de apropiata. De ce ? Era unchiul sau, Dumnezeule mare! Se infuria si i se facea pielea de gaina cand se gandea la acest lucru. O dezgusta pur si simplu aceasta stupida idee conform careia ar fi ruda cu acel nemernic care nu stia sa faca altceva decat sa distruga vietile altora.
"Iti multumesc, Oddi. Fiindca .. esti langa mine cand am nevoie." Surase mai sincer ca niciodata. Cand era inconjurata de prieteni, persoane dragi se simtea in siguranta.

-Poti conta oricand pe mine, acum inveseleste-te am ajuns la cimitir! zise Oddy entuziasmata dar entuziasmul ii pieri repede.
'Cum pot fi atat de idioata?!' se intreba indignata in minte. Tocmai ii spusese unei persoane ca ar trebui sa fie vesela pentru ca ajunsese intr-un cimitir. Se uita la Rose si Rose se uita la ea si incepura amandoua sa rada de prostia pe care tocmai o spusese Odette.
Deschise portita mica si aceasta scoase un scartait prelung, semn ca nu mai fusese nimeni acolo de o bucata buna de timp.
-Am ajuns noi la cimitir dar care o fi mormantul? intreba Odette privind sutele de pietre funerare.
Nu ar fi trebuit sa fie greu pentru ca piatra funerara a familiei Riddle trebuia sa aiba o statuie ciudata langa ea, dar era atat de intuneric incat nu puteai vedea nimic.
Isi scoase bagheta si sopti 'Lumos'