Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Jurnale

1 2 3 4 Next »

/ Letters to you ...

Ultima ploaie...

Paseam, pas dupa pas. Vedeam cum pe langa mine trec zeci de oameni cunoscuti, dar nici nu ma osteneam sa-i salut, caci nu ma mai simteam eu. Din nou lumea mi se parea ca un film care se deruleaza prea repede, fara a putea simti emotia iubirii, sau fericirii sau macar a tristetii. Pur si simplu trecea, inainte de a o prinde, mi se scurgea printre degete...
Parul desfacut si lung imi vuia prin ploaia deasa ce se pornise, parca sa spele urmele existentei mele.

Vroiam sa fug, sa scap de viata, dar cu toate astea, doar inaintam, pas dupa pas, un mers linistit. Mi-am plecat capul in jos, pentru a nu fi nevoita sa raspund nicicui, asa mi-am continuat drumul, asa zis spre casa... De fapt nu aveam o tinta, mergeam ca de obicei spre necunoscut, spre o minune. Ma mai opream din cand in cand si ma uitam in oglinzile masinilor, dar nu vedeam pe nimeni cunoscut, doar o fata care trebuia sa fi fost eu. In spatele geamurilor, in interiorul caselor cenusii, cu usi sparte, se aflau copii. Ii vazusem, ochii mari si negrii, incarcati cu lacrimi ma faceau sa cred ca eram o fiinta norocoasa ca inca traiam, dar ei ? Copii care nu vor avea nici un viitor, copii care vor ajunge ca si parintii lor, copii care sunt considerati doar niste simpli COPII.
Ma durea sufletul, dar ce puteam face ? Nu puteam face nimic, asa ca imi continuam drumul spre destin probabil.Apa imi curgea de-a lungul fetei, iar picaturile mari curgeau murdarind iar si iar asfaltul.Eram uda total, dar nu-mi pasa. Imi placea ploaia, un moment atat de emotionant, atat de trist... Este dreptul cerului sa planga, este dreptul lui Dumnezeu sa ne arate ca ne iubeste, impartasindu-si tristetea cu noi.
O banca.... M-am asezat pe ea si am asteptat sa se opreasca valul de lacrimi venite din nori, toata lumea fugea, scotea umbrelele, dar eu nu, eu nu eram ca si ei. Am stat acolo timp indelungat, mi-am impartasit sentimentele cu vantul si am alinat cerul.

Lasa, lasa ploaia sa treaca
Vocea iubirii intr`o zi n`o sa mai taca
Lasa, lasa ceru` sa cada
Ingerii sa planga pentru ultima data. . .

Niciodata nu voi reusi sa inteleg in totalitate un om, insa vreau sa inteleg macar o parte din el, macar o mica farama din ceea ce inseamna suflet.Iubeam acesta capacitate, de a citi oamenii, de a vedea ce simt cu adevarat.Era un lucru atat de interesant si totusi atat de periculos, caci daca lumea afla ca eu eram atenta la orice miscare a ochilor, la orice semn al mainii, la orice ranjet, atunci se putea folosi impotriva mea, imboldindu-ma sa cad, sa citesc gresit sentimentele...
Era un gand ce ma ingrozea, insa il tratam mandra deoarece de multe ori ma ajuta in viata. Nu stiu, poate eram nascuta pentru asta, odata ce vedeam un om sentimentul mi se intiparea in minte.
Uneori este atat de dificil sa intelegi o fiinta omeneasca deoarece sentimentele se combina...Frustrare...Iubire...Frica.....
Toate acestea convietuiesc, nu pot trai una fara cealalta, nu pot supravietui separat.

'Prima impresie conteaza'

Totul are doua parti, precum oglinda.Ma uitam indelung in oglinda, dar ma vedeam doar superficial, nu-mi vedeam gandurile, sentimentele, dorintele arzatoare ce traiau in mine. Imi vedeam doar fizicul, doar invelisul fiintei mele.
Vocea... un lucru pe care il retinem inconstient. Dar cine e atent la adevarata insemnatate a lui ? La prima privire vocea ne arata o mica parte din personalitate.Aici conteaza prima impresie.
In schimb putem sa vedem o persoana gresit, am sesizat eu dintr-o data...
Intr-adevar asa era, caci oamenii mereu gresesc...

Nu aveam chef de nimic si de nimeni, vroiam doar sa stau si sa privesc tavanul camerei mele, insa ceva imi atrase atentia.Era un simplu caiet.

"Zambeste cand doare cel mai tare..."

Mai mult nu scria pe el. L-am luat in brate si l-am strans la piept.
Acum imi aminteam.
Cand toate se abat asupra mea, imi este atat de greu sa gasesc o pata de lumina in bezna si sa zambesc, este atat de dificil da rad cand imi venea sa tip, sa vorbesc cand vroiam sa plec.
Ma straduiam sa respect regulile, sa observ lumea din jur si lucrurile pozitive, insa cand nu o faceam, ma simteam ca o papadie ce se risipeste in cateva clipe in lumea asta mare...

Stateam cu fata spre o foaie rupta din jurnal...probabil o scrisesem cu cativa ani in urma, sau pur si simplu fusese rupta intre timp.

Ma uitam la tot ce prindeam, la tot ce visam, dar nimic nu parea a fi realitate, totul era un joc de carti, o viata in care eram trasa de sfori, manevrata de forte straine, care nu lasau strop de indurare peste rupturile de durere ce le purtam zilnic.Le ascundeam cu grija in fata tuturor, le pastram ca amintiri, ca timbre ale calatoriilor frumoase ce le facusem, dar din care iesisem confuza.
Uram sentimentul asta, uram iubirea si tot odata o doream cu atata ardoare. Imi era frica si stiam ceea ce imi doresc, numai ca ceva nu facea legatura.

Era vreo problema cu mine ?
Amintirea ta
Mã rãscoleºte într-una ,
Îmi frânge inima ,
Nu înþeleg de ce
Eºti în mintea mea ?

Stateam si priveam o coala de hartie patata de sange, urmele erau invechite, sterse in urma anilor, insa nu puteam spune ca au disparut, nu vor diparea nici o data. Asa se simtea si inima mea, o iubire pierduta, o inima sfasiata, o speranta lasata-n urma, insa nici o data nu voi putea uita nimic, nici un fulg de zapada...
Voi pastra totul inchis, lacatuit in propria-mi fiinta ce-mi este tavarasa, nelasand sa-mi scape ceva, nici o suvita bruneta, nici o privire.... Nimic...
Lacrimile imi suroiau pe fata, prelingandu-mise peste buze, facandu-ma sa simt gustul amar, iar apoi ma paraseau, lasandu-ma singura, ca alta data...

Urcam scarile lungi ce pareau a fi infinite, insa nu ma grabeam, dor mergeam... Nu vroiam sa ajung niciunde, insa eram nevoita, caci nu trecu mult si deja se auzea :
"Cryss, Cryss grabeste-te !"
"Vin imediat...", se auzi vocea mea indiferenta.
Eram din nou in aceasi stare de melancolie, de oare cineva mai poate schimba ceva ? Insa nimic nu-mi raspunse, doar sunetul portierei trantite.In sfarsit incepusem sa ma grabesc si eram la un pas sa trec strada, am pus piciorul increzatoare pe betonul tare.Alergam, alergam si alergam, pana ajunsesem in mijlocul strazii unde o masina fusese la un pas sa dea peste mine...
"Cryssssssssssssssss", se auzi in tipat, insa eu nimic, stateam si-mi priveam moartea in fata, iar intr-un ultim moment de reculegere am hotarat sa traiesc.

..............~~~~**Lungi momente de tacere...**~~~~............

M-am asezat in masina, fara a vorbi despre ce se intamplase, fara a stii despre nimic si am instalat muzica la maxim, astfel incat sa nu iintervina nici o discutie.
Apoi linistita, ma uitam pe geam pana ce ajunsesem la destinatie ...

°-Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ Parca incepuse o noua era.... °-Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

Simteam apa calda ce mise unduia in functie de detaliile corpului meu, imi simteam corpul inmuiat si inbunatatit.

Atunci am inceput sa-mi colorez viata cu diferite noante de culoare, in functie de luminozitatea apei, de luciul corpului meu...

"Viata este frumoasa. Observ-o.Observa fetele razatoare, copii zambareti, florile, pana si albinele ce muncesc pentru viata lor in fiecare zi, insa nu uita : Esti facut in lumea asta ca sa-ti traiesti viata... Atunci traiesteti-o zambind !!!"

Vanatoare regala

De cateva zile ascultam o singura melodie, cantata cu ani in urma de un simplu baiat...Eiii, bine, nu era chiar un baiat oarecare...avea ceva, ceva ce puteam numi FARMEC...
Stiam totate versurile, le invatam fara motiv, stiam ca nu aveam cum sa-l mai revad, desi fusese un simplu om ce ma impresionase prin felul lui de as trai viata, prin imaginatia si inventivitatea lui....

As vrea sa pot sa cred ce-am crezut odata
As vrea sa te revad macar odata si
As mai vrea sa fiu din nou copil sa
Fie totul mai putin dificil

Ia-ma-n brate si baga-ma-n pat
Ce conteaza ca acum sunt barbat.
Spune-mi o poveste si fa-ma sa plang
Si zi-mi ca ma iubesti chiar si-asa natang.

Ia un pui de vodka si un pumn de aspirina
Undeva in cap mi s-a stins o lumina
Am gasit fericirea intr-o noapte de vara
As putea-acum sa mor, n-are ce sa ma doara.

Ma gandesc la tot ce-a fost atunci cand era bine
Da, mi-astept acuma trenul care nu mai vine
Asculta vantul cum urla afara
Mi-as trai toata viata pana diseara.

Vreau sa pot sa cred ce-am crezut odata
As vea sa cred in vant macar odata
Si as vrea sa fiu din nou copil
Sa fie totul mai putin dificil.

Ia-ma-n brate si baga-ma-n pat
Ce conteaza ca acum sunt barbat
Spune-mi o poveste si fa-ma sa plang
Si zi-mi ca ma iubesti chiar si-asa natang.

Ia un pui de vodka si un pumn de aspirina
Undeva in cap mi s-a stins o lumina
Am gasit fericirea ïntr-o noapte de vara
As putea-acum sa mor, n-are ce sa ma doara.

Era ceva unic in ele, felul in care erau cantate ... totul....
E unul dintre oamenii care ma facea sa zambesc...

O noapte de vis...atunci de ce plang?

"Haide Cryss, imbraca-te !"
"Ce ?"
"Plecam, haide, ia-ti repede paltonul si putem merge !"
"Stai putin, nu inteleg, plecam ?", spuneam eu socata.
"Da, haide ca dupa aceea nu mai avem cu ce sa margem acasa ."
"Dar eu mai vreau sa stau..."
"Am zis sa vii..."
"Bine, doar lasa-ma sa ma duc pana la baie."Totul se innegrea, nu mai vedeam nimic, doar o singura usa, undeva unde puteam sa fiu singura...
Am apasat cu putere manerul usii si am intrat in cabina de baie, asezandu-ma pe capacul toaletei, rugandu-ma sa nu plang pe motiv ca eram machiata, insa era doar un pretext prea putin puternic ca sa ma opreaca.Tineam capul ridicat spre tavan si clipeam des, caci imi dadeam seama cat de ridicol ar fi fost sa ies din baie cu ochii in lacrimi.Stiam ca aveam sa folosesc din nou teatrul, falsitatea si limbajul trupului ce de multe ori era obligat sa minta, doar ca sa nu-i indispuna pe ceilalti.Am deschid cabina, aparent cuprinsa de incredere si am inaintat spre oglinda, eram atat de tulburata. Mi-am analizat fiecare trasatura, un zambet fascinant imi dainuia pe fata, sprancenele mi le tineam arcuite, iar spatele drept.Era exact imaginea opusa inimii mele, inspira hotarare, prietenie si stralucire, poate chiar lipsa de griji.
Intampinam oameni, imi luam ramas bun si imi repetam motto-ul (" Zambeste cand doar cel mai tare").Cate o data, imi mai trecea un gand fugitiv :
'Nu fi proasta, nu plange !'
Mintea porunceste trupului si trupul asculta...

@@@~~~~#### Peste 30 de minute ####~~~~@@@

"Lasati-ma la geam pentru ca nu ma simt bine !", minteam eu doar pentru a fi sigura ca daca avea sa-mi curga vreo lacrima, atunci sa fiu singura care sa o simt.
'Oare de ce nu vrea sa ma lase sa mai stau ?'
Imi suflam nasul destul de des, dar ma gandisem la fiecare detaliu ce aveam sa-l mint, cizelasem totul de inainte.
O viata in care peisajul sa aiba intotdeauna ceva din inocenta si nostalgia toamnei...
Acum ca in sfarsit aveam timp, imi aminteam totul.

●Mereu voi invata cate ceva...●

Incepuse cu o simpla primire, stateam la masa si priveam, apoi ma prezentam, insa nimic ce sa ma atraga, nimic exceptional.
Aceleasi preocupatii de liceu, aceasi obsesii prostesti, aceleasi priviri axate pe interes, nimic altceva nu vedeam la cele doua persoane ce se aflau in fata mea.
"Haide sa iesim afara !"
Oare mai aveam ce sa pierd ? Hmmmm....nu cred, asa ca am acceptat.
Era frig, stateam intr-o piata parasita si trageam adanc din tigara ce-o aveam in mana, fiecare fum parea ca aduce ceva nou, fiecare miscare vorbea, iar ei stateau si ma priveau superficial.
Careva m-a prins de brate si ma forta sa stau dreapta in fata celuilalt, insa acela fusese momentul de intersectie intre feminitate si realitate, caci era o situatie din care trebuie sa scap prin desteptaciune si prin vorbe dulci.
"Ce doresti, pui de barbat ?", mi-am modelat eu vocea.
"Vreau sa te sarut...."
'Ma asteptam, trebuie sa scap cumva', gandeam eu, zambind frumos, intunericul din jur fiind de partea mea.
Mi-am luat avant si l-am lovit cu fundul in locurile sensibile, un punct pentru mine, apoi stateam linistita, strangandu-mi telefonul din buzunar si mergand spre lume.
Nici nu trecura mai mult de cateva minute si deja eram inapoi, la fel de zambareata ca si inainte, dansand, destul de monoton, cu aceasi liceeni de mai devreme.
Cu toate astea ma simteam superb, poate putin obosita de copilaria lor, dar in rest gaseam eu cai de a ma distra.

Dintr-o data ceva imi atrase atentia, sau mai bine zis cineva...
Il cunosteam de ceva vreme, multe amintiri ce-mi asterneau un zambet pe fata isi faceu loc in mine...
Eu il observasem, insa el parea ca nu ma vazuse, asa ca si eu am inspirat acelasi aer, unul ignorant, lipsa de interes.
Ringul de dans ma asterpta asa mi-am arcuit picioarele si am mers pana la primii oameni cunoscuti, iar apoi peisajul ma furase, caci ajunsesem sa dansez cu cel pe care cu cateva minute inainte il ignoram.
Incepu se discutie lunga in care ma impicam, caci imi dadeam seama ca nu trebuia sa fi un supermodel ca sa se poata spune despre tine ca esti okay.Trebuia sa ai doar acel farmec ce trezea curiozitate...
"Imi plac oamenii cu caracter...", m-am destainuit eu.
"Care ar fii aceia?", se prefacu el nestinutor.
Era un om care merita adevarul, asa ca nu avea rost sa neg adevarul:
"Tu..."
"Multumesc..."
"Nu ai de ce sa-mi multumesti, este adevarat..."
"Esti superba !",se destainuoi el zambind...
"Eiiiii, nu chiar, eu nu sunt multumita niciodata.", am continuat eu increzatoare...
"Cand nu iti place anturajul, doar inchide ochii si danseaza ceea ce simti, haide incearca..."
L-am ascultat, caci stiam ca proabil avea dreptrate si vedeam cat de ranit era de unele lucruri din viata...
Melodia era pe sfarsite, iar discutia noastra de asemenea...
Imi parea rau, foarte rau si tot odata eram atat de fericita ca am discutat chiar si atat de putin.
Singurul nostru dans, fusese un fel de:
"Last chance for one last dance..."
In rest isi relua felul sau ignorant, putin enervant, dar care trezea interes pentru cei din jur.Cautam un sprijin, cautam pe cineva care sa ma ajute, sa vorbeasca cu mine si sa nu ma considere un copil mic si prost.Asa ca am urcat la balcon si m-am asezat la masa lui, insa vorbind cu cineva cunoscut, cu cineva curuia niciodata nu-i stiusem viata.
"Te deranjez?", am intrebat eu, manierata.
"Nu, sigur ca nu !"
Am vorbit despre lucruri atat de sentimentale, atat de greu de exprimat in cuvinte si desi nu trecusem in 14 ani prin atatea, fara sa traiesc sentimentele acelea, le stiam, le puteam descrie mult mai bine, stiam solutii, puteam sa rezolv orice.
Apoi venise el... Totul se schimbase, iar ca si prin minune, ramasesem doar noi doi, cu o diferenta de varsta colosala, de 15 ani.
"Toata lumea se uita la noi cum putem vorbi atat de ,mult, desi varsta..."
"Intotdeauna va fi un mister si varsta pentru mine niciodata nu a contat..."
"Intr-adevar..."
Analizam fiecare miscare, fiecare detaliu al fetei, ochii, buzele,chiar si pozitia mainilor cand acesta fuma, parea ca se simtea bine, insa un loc din mintea lui mereu va fi ocupat de ceea ce pierduse, de golul imens care dainuia in el.Vedeam asta chiar si fara sa-l cunosc...
"Voi barbatii aveti o viata mult mai usoara ca si femeiele !!!", incercam eu sa schimb subiectul.
"Nu este asa, pentru ca femeia intotdeauna isi alege vanatul, noi fiind cei vanati si nu invers, caci un barbat mereu se va teme sa nu fie refuzat, in schimb femeia poate da de inteles ca il place, sau il poate ignora.Orice se va intampla ideea este ca daca doi oameni se iubesc cu adevarat atunci se vor iubi si peste 2 sau 3 ani, chiar si peste 6. "
"Stiu asta, insa barbatul ar putea da de inteles ca vrea sa o invite la dans printr-un mod mai neconventional, ar putea face totul un joc, un joc fara refuzuri."
"E bine ca gandesti asa...Insa nu uita, atunci cand iti va place un baiat, trateaza-l cu indiferenta, adica prefa-te ca ii esti doar prietena, nu-i arata din prima ca-l doresti, lasa-te dusa de val, purtata de soarta si tot odata, refuza-l de fiecare data cand te invita la dans, nu arata ca esti usuratica, fii greu de obtinut.Iti zic din experienta mea pe care am avut-o, am 29 ade ani si stiu asta destul de bine."

"Da, trebuie sa fi dorita de multi barbati si totusi sa nu te atinga nici unul, sa fii prea sus pentru ei."

"Putine femei m-au refuzat, si pe acelea le-am pierdut dintr-o prostie..."

"Si asta stiu, din pacate..."

"De unde stii tu ce femei am avut eu ?", se impacienta el.

'Limbajul trupului', imi repetam eu. Relaxare, incredere si vointa... de asta aveam nevoie.
Trebuia sa dau un raspuns inteligent.
"Intuitia feminina..."
Atat i-am zis, insa avusese efect.
"Bun", imi raspunse el zambind, ceva care avea sa spuna : Chiar te pricepi sa ocolesti lucrurile care sunt interzise.

Lumea incepea sa ma fure, caci dansam cu un alt baiat, insa nimic nu este la fel, era atat de plin de viata si atat de sensibil.

Imi aminteam toate acestea uimita ca inca nimeni nu-mi observase starea mea...
Cand ma simteam mai bine, a trebuit sa plec, cand stiam ca sunt eu insumi, trebuia sa falsez...

"Sunt castiguri care te injosesc si infrangeri ce te inalta..."

Sinceritate.

Zilele trec, timpul zboara prea repede, iar eu raman mereu cu cateva zile in urma vrand sa mai retraiesc o data vacanta sau poate ultimele 2 saptamani... a fost Magic...

Imi amintesc aceleasi lucruri dureroase pe care le rostea,vorbea din inima, orice spunea parea ca o parte din el se rupsese ramanand undeva atarnata de o sarma parasita.

Ca o pasare pe sarma...

Pentru el erau doar niste vorbe spulberate in vapaia de pe lacuri, insa pentru mine reprezentau adevarul pur.
"Stii si eu am pierdut atatia ani din viata, dar inca astept... insa cum ti-am mai spus : am avut tot ce mi-am dorit si am pierdut mai mult decat imi pot inchipui inainte de a apuca sa-mi arunc o privire surazanda asupra ei."
"Iar odata cu ea s-a dus totul...", i-am continuat eu propozitia, lasandu-l miscat de exactitatea cu care-i puteam citi gandurile.

Imi spusese ca cea mai buna cale este sinceritate si cu toate astea cand esti prea sincer risti ca lumea sa te intinuleze naiv,risti sa pari un prost cu sentimente, nu un om...

Peste 2 zile

Era o dimineata ca oricare alta, deocamdata nimic nu parea a prezenta interes, nimic neobisnuit, poate doar lipsa de chef ce se instalase in mine cand veni vorba de scoala.Insa nu aveam de ales...
Rupeam o hartie ce putea fi considerata ca si toate celelalte, o simpla foaie, dar pentru mine era ceva mai mult decat un obiect, erau vorbele murdare ce le scrisesem vrand, nevrand.... Iar acum ca hartia trecuse prin zeci de maini si ajunse unde ma temeam mai mult, acum chiar imi parea rau si simteam ca voi sfarsi in aceasta durere a vinovatiei...
Trecusera 4 ore, cine stia ce ore mai aveam.... insa orice ar fi fost, eu faceam acelasi lucru rupeam bucatica cu bucatica articolul pe care-l nascocisem.
Apoi aparu persoana care probabil era dezamagita de gandurile mele, de insensibilitatea pe care o aratasem.
"Trebuie sa vorbesc cu tine..."
Intelese seriozitatea mesajului, ce se reflecta pe chipul meu, chiar si fara a folosi vorbe, insa totusi vroiam sa fiu sigura ca facusem tot posibilul.

"Asculta, chiar imi pare rau pentru ce am scris acolo, nici nu stiu cum sa-ti explic... Am fost niste ganduri nervoase, poate chiar influentate de cineva sau ceva ce ma deranjase, nu-ti cer sa uiti, insa iarta-ma !"

"Ce... eu nu sunt suparat!!! E opinia ta ! Asta este, se mai intampla!", incerca el sa-si ascunda tristetea dupa perdeaua verde ce-i acoperea ochii.

Mereu privesc oamenii in ochi, asa ca acum nu facusem nici o exceptie, se vedea ca vroia sa para indiferent, insa nu era destul de priceput... Nu mai era nimic de facut, deocamdata, asa ca plecasem indreptandu-ma spre banca mea si luand o hartie in mana, apoi scriind un mesaj, ce oricum avea sa ramana la mine, dar ma linistea.

Mi-l strecurasem in pantaloni si luasem odata cu el jumatate din mormanul de harti, apoi asteptand o adiere usoara a vantului, le-am dat pur si simplu drumul, lasandu-le sa zboara spre calea prezisa de destin, spre o cale mai buna decat le oferisem eu... Le indrumam sa caute Aripile Sortii...
Apoi ma intorsesem brus si insfacasem si celalalt morman de hartii si in aruncasem la cosul de gunoi, simbolizand uitarea si mizeria ce o scrisesem....
Speram ca totul sa se rezolve !
Iar acum unde ma adusese acea sinceritate benefica ?!?

Mai trece o zi, insa am aceasi grija


Ziua acesta avea sclipirea necesara, farmecul dat pentru a avea succes, fiindca vazusem toate persoanele pe care mi le planificasem in minte...
Totul parea perfect, pana ce fusesem luata prin surprindere de un sarut cald, adresat pe obrazul drept al fetei mele ovale. Pentru ceilalti poate nu era nimic deosebit insa eu nu obisnuiam sa fiu trezita in astfel de imprejurari.

Oare avea dreptate... Aici aduce sinceritatea ?!?
Si uite unde am ajuns....

O lume, unde esti ?

Off, Draga Jurnalule,

Stiu ca nu ti-am mai scris de mult timp, insa astazi am simtit nevoia sa o fac, cu toate ca in aceasta zi de toamna nu s-a intamplat nimic, doar ca ieri nu am avut timp sa intru in acest refugiu numit Jurnal...

Cu toate ca acum mult timp in urma mi-am dat seama ca o foaie de hartie nu este de ajuns pentru a-ti destainui crezarile , sentimentele si voitele inaltate de ziduri mari... de cetate...

Si acum o mie de ganduri m apasa
Lasa ploaia sa vina sa treaca
Lasa cerul sa cada, sfintii sa vada
Ca oamenii plang cateodata.

Lasa, lasa ploaia sa treaca
Vocea iubirii intr o zi n o sa mai taca
Lasa, lasa cerul sa cada
Ingerii sa planga pentru ultima data. .

Sincer nici nu stiu cu cine pot vorbi, sau in cine pot avea incredere, insa am aceasi dorinta de ani incoace, ceva ce ma arde, insa ceva ce pana si tie, Jurnalule imi este teama sa destainui si totusi am presimtirea ca daca cineva m-ar privi mai atent decat un simplu privitor, atunci ar observa acel Vis de Speranta...


Insa simt ca in fiecare zi devin mai puternica si mai neincrezatoare, in fiecare minut imi schimb o crampeie din mine si nesiguranta creste, in orice clipa fac cate un pas inainte apasata de acelasi Gand.
Si cu toate astea de fiecare data ceva iese prost, inimaginabil de prost.... Un gand atat de trist,

Revenind la prietenii mei...

De cand nu o mai vazusem, cate secrete tinusem in mine, cate lucruri ascunsesem de ochii oamenilor normali....
Imi aminteam cateve prostii facusem impreuna... , de cati Bogdani fusese (m) indragostita
Si chiar si asa cu sacaieli, maraieli, lipsa de timp si distanta mare... chiar si asa speram si inca sper ca prietenia noastra sa atarne de mai mult decat de o ata. As vrea sa cred ca este sustinuta de incredere, rasete si poate uneori lacrimi...
Imi place sa am pe cineva cu care sa pot rade tot timpul si care sa ma sustina atunci cand sunt pe cale sa cad, imi place sa am o PRIETENA CEA MAI BUNA !!! >< ><.....

Off, nici nu stiu cum sa-ti multumesc, asa ca ma gandeam sa o fac in scris, poate ar fi mai usor, poate ca ar fi mai simplu sa ma exteriorizez !

hMMMM... Deci, astazi, 18.10.20.. m-am simtit superb, adica in sfarsit lume, dupa toate lucrurile monotone, citit, scris, vorbit la telefon, nu merge.... astazi a fost ceva deosebit si crede-ma ce n-as da sa am timp sa fac astfel de iesiri mai des...
Chiar asa, mult mi-ar mai placea

Off, sper ca stii ca despre tine e vorba

8 Decembrie2009

Oare iubirea e lumina ce strabate din intuneric sau intunericul ce se vede in jurul luminii ?

Se anunta o zi minunata... o seara in care aveam sa ma relaxez afara,impreuna cu niste colegi pe care nu-i indrageam neaparat, dar totusi pornisem cu ideea ca totul avea sa fie bine si nimic nu-mi va strica seara... asta inainte ca lacrimi calde sa mi se scurga de fata-mi de marmura.

Amintire

Era atat de frig, atat de frumos si plin de viata totul, ascultam muzica, de fapt melodia You're Beautiful...

You're beautiful. You're beautiful.
You're beautiful, it's true.
There must be an angel with a smile on his face,
When he thought up that I should be with you.
But it's time to face the truth,
I will never be wïth you.

Si atunci a aparut el, cel care mi-a daruit o clipa de iubire, de placere, ca apoi sa-mi ia de mii de ori mai multe zile de durere si frica.

My heart was blinded by you !

La un moment dat chiar ma intrebam daca insemna ceva melodia, daca avea vreo legatura cu faptul ca tocmai atunci sosise...
Si optimista fiind mi-am zis "NU !"

Totul s-a petrecut foarte simplu...

Cazuse.

"Te doare, te simti bine ? Sa te ajut ?", ii spuneam eu intinzandu-i mana si bucurandu-ma de cazatura lui, fiindca asta insemna alte cateva minute in compania lui.
Dar nu-mi raspunse, iar cand ii intinsem mana, mi-o respinse, ca un fel de gand :

'Daca ai fi numai cu 4 ani mai mare...'

Fusese un semn si nu puteam ignora asta, eram incapabila sa inchid ochii pur si simplu... Atunci realizasem ca :

But it's time to face the truth,
I will never be wïth you.

Revenire

Dragostea - ceva divin, dar care in cele din urma sfarseste in lacrimi de stele cazatoare...