Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Necesitatii

« Previous 1 2 3 4 5 … 8 Next »

/ Lights out.

- E posibil, ii raspunse Ainsley, nu tocmai convinsa.
Adevarul era ca Desiree nu putea accepta ideea ca un Cercetas sa fi facut asta. Cineva din familia ei. Cineva cu care rasese, cu care isi petrecuse jumatate din viata. Nu reusi sa vada posibilitatea aceasta.
Cineva in care a avut incredere a tradat-o. Aproape ca simti ceva inauntrul ei murind, pentru ca apoi sa ramana numai ceva gol si fara consistenta.
- Sper din tot sufletul ca e asta, murmura ea.
Ainsley o privi ca si cand cunostea lupta ce se afla in interiorul ei.
- Te simti tradata, nu-i asa? Stiu cum e. Mi s-a intamplat toata viata.

Chiar o intelegea pe Desiree. Isi aminti de momentele in care fusese cu Aria. Intr-un final, ea intelesese ca sora ei doar o folosea, doar atat. Nu simtea nimic cu adevarat pentru ea.
Era doar un instrument ce apartinea cuiva.
Se uita la colega ei. Isi plecase privirea, astfel incat sa nu lase la vedere emotia ce i se putea citi cu usurinta pe chip. O miscare desteapta din partea ei. Cand fu pregatita, isi ridica cu mandrie capul si privi drept in ochii Cercetasei.
- Cred ca m-am obisnuit cu ideea.
Vocea ei era complet inexpresiva.
- Cine ar avea un motiv ca sa faca asta? se intreba Ainsley , dand glas gandurilor ei.

Cine ar avea vreun motiv sa-mi faca mie asta? se intreba ea, ironica. Ridica din umeri - o reactie devenita deja reflex la ea.
- Nimeni. Adica.. nu cred ca am pacatuit prea tare in ultima saptamana ca sa ma urasca cineva.
Ainsley clatina nerabdatoare din cap cand ii auzi raspunsul.
- Esti incredibila. Si, a doua oara cand ai gasit o mortaciune in camera ta..
Nu-si mai continua ideea, asa ca Desiree se simti datoare sa completeze.
- .. a fost in seara asta, chiar inainte sa ne intalnim. A, si am pastrat si niste dovezi, ca sa ma crezi, adauga ea, aratand inspre mainile sale patate de sange.

- I-am cerut sa se preschimbe in ceva familiar, ii zise Desiree. Imi pare rau, nu m-am putut gandi la altceva.
Isi dadu atunci seama ca Ainsley tinea in mana o fotografie inramata, asa ca se apleca ca sa o vada. Familia care le facea cu mana parea fericita, chiar normala. O fata ce parea a avea vreo sase ani zambea vag din coltul pozei. Desiree realiza ca si ea se afla acolo, zambind si facand pentru totdeauna cu mana privitorilor.
- Asta e familia ta? intreba Ainsley, curioasa.
- Oare a cui familie putea fi?
- Intrebam doar, nu te enerva.
Rasufla adanc, incercand sa-si aminteasca momentul in care fusese facuta acea poza.

Simtea privirea iritata a lui Desiree atintita asupra ei, asa ca se abtinu sa rada. Reactii exagerate, gandi ea.
Urmari cu varful degetului fiecare persoana din poza, apoi incepu sa o interogheze pe colega sa in legatura cu familia ei. Oameni care, probabil, au fost odata fericiti.
- Asta esti tu, afirma ea precauta, indicand o fetita din coltul pozei. Iar asta ar trebui sa fie matusa ta, adauga, aratand inspre o femeie in varsta.
- Mda.
Vocea Cercetasei nu prevestea nimic de bine.
- Iti mai amintesti cand a fost facuta poza? Intreb si eu.. din simpla curiozitate.
Isi intoarse privirea ca sa o vada mai bine pe Desiree.

Desiree se gandi cateva clipe inainte ca sa raspunda.
- Probabil ca atunci cand am fost in excursie in Franta, ezita ea. Nu-mi aduc bine aminte.
Oricum, cine era Ainsley ca sa o intrebe asa ceva? Hotari ca data viitoare sa ii ceara niste poze compromitatoare cu ea, doar ca sa vada cum va reactiona. Ranji la acel gand.
Ainsley ofta si isi intoarse inapoi privirea catre poza.
- Pacat.
O puse inapoi pe masa, iar timp de cateva secunde domni o tacere nelinistitoare. Desiree isi incleste mana de fotoliu, asteptand.
Intr-un final, colega ei vorbi.

Ainsley rasufla adanc, apoi cuvintele ii parasira buzele fara sa-si dea seama.
- De ce m-ai adus aici, Desiree? intreba ea, fara sa ocoleasca adevarul. Nu e din cauza faptului ca cineva te urmaresti - ai aflat asta doar in urma cu jumatate de ora, nu-i asa? M-ai chemat aici dintr-un alt motiv.
Cercetasa o privea cu atentie. Chipul ii era total inexpresiv, dar in ochii ei se putea citi o sclipire ciudata.
- Haide. Doar am stabilit sa nu ne mintim una pe alta, nu?
In sfarsit, replica aceea daduse roade.

Desiree tresari, amintindu-si de ziua la care Ainsley facuse referire. Da, stabilisera sa nu se mai minta una pe alta dintr-un simplu motiv. Nu puteau face o alianta care sa fie incarcata de vorbe goale.
- Da, exact asta am stabilit, ii zambi colegei ei. Nu te-am chemat aici ca sa-ti spun minciuni.
Simtea cum inima ii batea mai tare. Oare ce va zice Ainsley de ideea ei? Deja ii putea vedea socul pe chip inainte sa vorbeasca.
- Ei bine, chiar nu am intentionat sa-ti spun minciuni. Vrei sa afli adevarul?
Tanara aproba din cap , facandu-i semn sa continue.

- Logic ca vreau sa aflu adevarul. Pentru ce am venit aici?
Vocea lui Ainsley era pe jumatate iritata, pe jumatate sarcastica. Era nerabdatoare sa afle despre ce vorbea Desiree - sa afle motivul pentru care venise tocmai in Camera Necesitatii la miezul noptii.
Auzi ceasul de pe perete ticaind in timp ce ii astepta raspunsul.
- Ei, bine..e despre parintii mei.
Simtea ca tanara ezita usor, incercand sa-si caute cuvintele potrivite.
- Parca am incheiat subiectul asta, spuse Ainsley, pe o voce inexpresiva.
- Nu. Nu inca.