Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Lacul

« Previous 1 … 4 5 6 7 8 9 Next »

/ ~Mereu in locul preferat~

-Pai tu nu stii multe despre mine! Crede-ma ca stiu foarte bine cum sunt remediile Incuiatilor si ai dreptate!,am raspuns chicotind.
-Eu mi-am petrecut foarte mult timp printre Incuiati...
Eu am fost ferita de magie desi sunt pur-sange ...Si ma mir cum au reusit sa imi ascunda atata timp acest lucru ..Desi uneori faceam lucruri mai ciudate...pentru un Incuiat.,ca sa zic asa...
Apoi dupa mult timp am aflat ca sunt o Vrajitoare..Am ramas perplexa,dar m-am bucurat enorm mai apoi.
Si da,si mama are mai mult timp pentru mine ...

Vorbele ei trezira o curiozitate amuzanta in mintea mea.
- Rose, imi spui te rog un lucru ciudat pe care l-ai facut? Eu am topit tortul de inghetata al mamei... Altadata, am fost la un pas s-o bag pe sora mea in perete. Ne certasem pentru un fleac. Eram prea furioasa si daca ea nu si-ar fi dat seama de acea posibilitate si nu ar fi folosit o vraja scut... Eh... Cred ca ramaneam amandoua fara par intr-o lupta nedreapta de unu la unu.
Am chicotit scurt, amuzata de amintirea chipului lui Dawn.

-Dragut!,am chicotit eu ascultand cu interes amintirile lui Ema.
apoi am continuat:
-Pai eu..Odata ma certasem destul de urat cu verisoara mea pentru cainele ei care se luase de pisica mea...Si..Nu stiu cum am facut...Dar catelul se afla intre noi si deodata a luat foc....
Noroc ca mama a fost pe aproape si a reusit sa rezolve problema inainte ca saracul caine sa moara ars,am oftat eu.
Apoi mai tarziu,cand am aflat ca sunt vrajitoare si...ca ma pricep cel mai bine din familie...Practic ca sunt experta in..Vraji non-verbale.
Am ras din nou apoi mi-a venit o idee:
-Ce zici ? Eu iti povestesc cate o patanie ,apoi tu...
Tu urmezi..

- Prea bine! am fost eu de acord. Stiu ca am incercat odata sa creez din perdelele mamei rochii pentru papusi. Desigur, vroiam sa fac totul prin magie, dar nu eram eleva atunci si nici nu stiam cum se face asta. Am luat bagheta mamei si pur si simplu am rt perdeaua sa se taie si sa se coasa in rochite. Doar ca... nu prea mi-a reusit. Perdeaua s-a desfacut si a inceput sa danseze. Nu s-a potolit pana nu a facut cu tata un vals... Mama rade de intamplarea asta si ii aminteste tatei de fiecare data cand are ocazia.
Mi-am amintit apoi cuvintele lui Rose, stiind dinainte ca ma impresiona ceva.
- Vraji non-verbale, spuneai. Asta e grozav! Eu nu am reusit nici acum sa fac vreuna, dar nu ma dau batuta! am zambit.

-Dupa ce am ras intamplarea hazlie a Emei am spus cu o voce care credea in sperante:
-Ai sa reusesti,crede-ma! Apoi am imbratisat-o pe Ema zambind.
Si eu te voi ajuta.
Iar acum alta intamplare de-a mea.:
Nu imi placea cum arata cainele verisoarei mele ..VEzi,tot cu el aveam treaba,am spus eu razand...DEci...Nu-mi placea de el si mi-am imaginat un iepure si urechile lui mici si trase se transformau in niste urechi uriase de iepure.
Nici acum nu uit fata uimita a verisoara'mii si tipatul ei de ajutor.
Ca de obicei mam a facut cainele sa-si revina iar mie mi-a spus: "Draga mea,e totul bine,e in ordine ,nu ai facut tu acest lucru"..
Dar eu stiam ca era ceva ciudat...
Haide e randul tau!,am chicotit eu...

- Vaai! am strigat speriata, ducandu-mi mainile la gura. Dar ce ti-a facut saracul caine?!
N-am rezistat si am izbucnit in ras.
- Stiam eu ca nu sunt o actrita buna! am chicotit. Hm... Odata am crezut ca tot ce voi manca eu vreodata vor fi sobolanii... S-a intamplat cand am descoperit ca pot sa ma transform lejer in bufnita. Este un fel... un fel de "perioada" genetica. Eu mostenesc trasaturile bunicului meu, care un era animag priceput. Se pare ca in familia mea exista cateva persoane ce nu trebuie sa studieze pentru a dobandi aceasta abilitate. Dar m-am abatut prea mult de la subiect. Prima oara cand m-am transformat, nu mi-am dat seama ce se intampla. Tata m-a ajutat mult atunci, dar sora mea a gasit un motiv bun sa ma sperie. A spus ca datorita faptului ca sunt animag nu voi putea manca decat ce mananca bufnitele. Nu ma speria ideea de a manca seminte, dar cand am auzit de soareci si sobolani... Eh... Combina surorii mele a explodat... Randul tau.

-Hahaha,! Doamne,Ema ce intamplari !,am inceput sa rad in hohote...Mai putin si lacrimam,dar de ras,nu de plans.

Pai ce sa-ti mai spun...Ce i-am facut bunicii mele...Mereu doream sa mergem la gradina zoo de mica ... Iar bunica tot zicea ca nu mergem ,ca sunt mica si tot asa...Pana la urma am convins-o sa mergem .Ea mereu zicea ca nu ,ca e periculos ...Dar am reusit intr-un sfarsit sa ajung acolo..Si ce sa vezi? Ma holbam la un leu care era inchis intr-o cusca si imi doream sa vad ce se va intampla daca va iesi...Si ghici ce s-a intamplat?..Mda,leul a iesit. Bunica mea abia a avut timp sa reactioneze inainte ca animalul sa ma raneasca...Acum rad,dar atunci eram se presupune ca eram de fapt o mica "Incuiata" si nu stiam de magie.
Noroc ca bunica era prin preajma...
Randul tau...

- Au... am soptit, gandndu-ma la ce s-ar fi putut intampla. Hm... Intamplari mai tragice au fost cu un an inainte sa incep scoala. Era ziua unei prietene de familie si am fost cu totii la teatru. O piesa foarte draguta, dar nu-mi mai amintesc numele. Cu toate astea, eram plictisita la culme spre final. Sceptrul pe care il avea regele din piesa a incepu sa zboare si sa-i loveasca pe toti din jur... A fost urat, iar dupa ce tata a remediat subtil situatia, familia Snow a parasit sala...
Am zambit, amintindu-mi.

-Mda,vezi? Sunt tot felul de chestii mai ciudate care se pot intampla...
Mi-am mai amintit una:
-Deci...Era un Incuiat caruia ii placea de sora mea,dar ea nu il baga in seama si incepuse sa o si enerveze felul lui de a o urmari.
Ii tot trimitea cadouri,iar intr-o zi eram noi :eu si sora mea intr-o cofetarie in care se afla si Incuiatul. El cand o vazu repede o strigase iar noi de rusine am mers la masa lui. El a vrut sa o invite pe sor'mea la o prajitura dar ea nu a vrut. Si cand a insistat nu stiu cum am reusit sa fac...Bine,acum stiu,dar pe atunci nu stiam...Sa ii zboare prajitura si sa ii cada fix in cap.
In timp ce ii povesteam Emei am inceput sa rad la aceasta amintire.
Tu acum...

Mi-am sters lacrimile de la ochi. Radeam amandoua, acompaniate de mica mea criza de sughituri.
- Interesanta metoda de a spune "Lasa-mi sora in pace!". Hm... Pai, eram muult mai mica si ma jucam in parc cu alti copii de varsta mea, doar ca erau Incuiati. Un baietel mi-a luat jucaria si nu a mai vrut sa mi-o dea inapoi. Eram foarte nervoasa, asa ca jucaria a inceput sa-l muste. Saracul, striga in gura mare ca "jucariile Emei au inebunit"! am imitat tonul lui taraganat. Totusi, nu l-a crezut nimeni, dar cu siguranta m-am distrat copios privindu-l. Si acum se intampla, cand imi aduc aminte de asta, sa ma intreb ce mai face. Si mai ales cum ar reactiona daca i-as da o carte care sa-l ciupeasca...
Am privit cerul ganditoare.
- O, cateodata imi spun ca ar trebui sa fiu la Viperini... am chicotit.