Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Biblioteca / Sectorul interzis

« Previous 1 2 3 4 Next »

/ Miezul nopþii - poþiuni, vrãji ºi ºuºoteli în tenebre {oricine}

Se mira cã nu fãcuse mai mult zgomot decât ar fi trebuit, atunci când s-a lovit de un raft, în timp ce derapa cãtre cel mai apropia fotoliu, ochii sãi fiind aþintiþi doar pe rafturile, pe titlurile înnegrite de fum (de unde fum?) ºi cu pete sângerii, cu linii ºi dungi, hieroglife ºi semne alchimiste uitate de demult; limbi diverse, care nu erau prea cunoscute, apãreau ºi dispãreau de pe un cotor pe altul, iar lanþurile (oare ce cãutau acolo?!) zdrãngãneau de fiecare datã când Cygnatia îndrãznea sã atingã cãrþile vechi din tenebrele întunecate ale Sectorului Interzis; urlete înnãbuºite rãzbãteau pânã la ea, apoi ecourile sinistre dãdeau ocol întregii bibloteci, ricoºând cu zgomote asurzitoare...

Îngustându-ºi ochii fumurii, îºi ridicã mâna la nivelul feþei ºi o întinse cãtre o cãrþulie fãrã cotor, din care paginile se rãsfirau una câte una pe covor, deºi numãrul filelor nu scãdea niciodatã; tremurul continuu al acelei cãrþi se opri, iar paginile revenirã dintr-o datã înapoi în forma lor iniþialã, fãrã sã mai cadã. Cygnatia, absorbitã de miºcãrile filelor, nu observã pudra depusã pe mâna sa, pudrã de un verde scânteietor, care îi intrã în piele, ca un venin injectat de colþii unui ºarpe... Fata icni, holbându-se la crusta groasã, neagrã, parcã lipitã de mâna sa, care, încet, îi acapara întregul braþ.

“Pudrã de wartcap!” ºuierã Cygnatia, degetele mâinii stângi încleºtându-se într-un pumn în jurul bãþului cu puteri magice, denumit baghetã. Îl ridicã puþin, ºtergând lemnul fugitiv de roba sa, un jet de scântei verzi ieºind din vârful acestuia ºi rãsfirându-se în neant, dispãrând în câteva secunde cãtre abisul negru al morþii. Clipind, inspectã puþin crusta, apoi o atinse uºor cu bagheta sa argintie.. nu se întâmplã nimic, doar ritmul creºterii crustei deveni mai rapid, iar în curând întregul braþ fu acoperit de aceasta. Murmurã nemulþumitã ºi îºi permise sã se uite puþin la bagheta sa, înainte de a o vârâ înapoi în buzunar. Acel bãþ magic poate era (ºi încã este!) ultimul de felul lui, rar, cu o combinaþie care nu prevestea nimci bun: o panã smulsã din coada unui phoenix extrem de violent, înfãºuratã în jurul unui miez din colþi de basilisk, cu veninul încã picurând de pe aceºtia, între ei fiind, de asemenea, un fragment din inimã de dragon combinat cu o ghearã de hipogrif.

Bunul ºi rãul, rãul ºi binele. Cygnatia fu opritã din contemplarea baghetei sale de cãtre un mormãit imposibil de confundat, un miorlãit sacadat ºi un ºuierat ascuþit, toate în acelaºi timp, deºi nu era uºor ca cineva sã facã acest lucru. Fata zâmbi atunci când o vãzu pe Aatu sãrind din penumbra bibliotecii, cu un fâºâit produs de figura acesteia trecând printr-un voal roºu prins de tavan ºi de un raft, ea aterizând pe un fotoliu care pãrea sã fi sãrit acolo de niciunde.

“Ce cauþi aici? Þi-am zis sã nu vii... ” murmurã Cygnatia, surâzând trist în timp ce se aºeza lângã pisicã. Pe o mãsuþã de lemn, la dreapta fotoliului, se afla o carte, pe a cãrui copertã scria cu litere de-o ºchioapã, “Secretele magiei negre - poþiuni, vrãji, nemurire”, pe un fundal verde închis. Autorul nu se vedea deloc, în locul numelui acestuia fiind o tãieturã inegalã, parcã cineva ar fi decupat numele, ca nimeni sã nu ºtie cine a scris cartea. Încruntându-se, Cygnatia apucã volumul ºi îl aºezã pe genunchii sãi, cu o expresie de curiozitate dezgustatã... deschise încet, pe prima paginã fiind scrise câteva cuvinte într-o limbã cu hieroglife sinistre, care se puteau citi ca ºi “Ignus quatarile neekaso quenta Ignatik shama ckara”, iar apoi, în josul paginii, urma, pe englezã, scris mãrunt: “ pag. 867, inc. 87, poþ. 64”. Vrãjitoarea fluierã jos ºi dãdu rapid la pagina indicatã, însã o faþã ieºi din contururile cãrþii ºi îi zâmbi, zicând:

“Salutare! ”
“Aargh! ” þipã Cygnatia ºi cãzu de pe fotoliu, încercând sã arunce cartea, dar parcã îi era lipitã de palme.
“Stai, nu te speria, n-am sã te blestem sau sã-l chem pe þapul ãla bãtrân, Filch, care mã terorizeazã în fiecare zi”, fãcu faþa ºi oftã.
“B-bine... ”, murmurã fata, neîncrezãtoare.
“Eu am scris volumul acesta, creeând un hocrux din el.. din pãcate, am rãmas închis aici, dar bine cã am scris incantaþia care mã poate elibera pe prima filã a cãrþii... Nimeni n-a vrut sã mã ajute... Dacã aº fi eliberat, m-aº lãsa de magie neagrã, jur! ”, exclamã faþa dintr-o suflare.
“Pãi.. pãi.. te pot ajuta cumva?” zise Cygnatia, ridicându-se de pe podea ºi aºezându-se înapoi pe fotoliu. Gânduri diverse i se învârteau în minte, mai presus de toate fiind dorinþa de a-l ajuta pe autorul cãrþii.. ºi aºa avea sã facã.
“E destul de complicat, poþiunea trebuie sã fie perfectã, iar ingredientele trebuie culese... Mai bine citeºte tu! ” spuse faþa ºi se dãdu mai încolo, pentru ca Cygnatia sã poatã citi cele câteva rânduri ale poþiunii, care erau cam aºa:

“Un ceaun de cositor, treisprezece cozi de ºopârlã tãiate în aceeaºi zi ºi culese la apusul soarelui împreunã cu luna, douã inimi de dragon împuse de trei baghete concomitent, paisprezece limbi de ornitoring zbãtute în esenþã de Murtlap. Se preparã la amiazã fãrã soare ºi la miezul nopþii fãrã lunã, fierbându-se apa cu sânge de ºarpe ºi cu venin arzãtor, douã ore ºi apoi amestecându-se cu ingredientele de ºase sute opt ori, adãugându-se în ultimele opt rotaþii, care sunt în sensul acelor de ceasornic, foc etern, care va fi stins dupã ce amestecul stã cinci minute. Sângele martorilor trebuie adãugat tot la sfârºit, apoi incantaþia spusã, pentru a elibera cel ce este închis.”

“E complicat.. Dar o pot face! ” spuse Cygnatia dintr-o datã.

Chiar atunci, uºa Sectorului Interzis se dãdu la perete cu o bufniturã uºoarã, ºi intrã...

Lui Desiree i se taie respiratia.Acelasi cosmar,aceeasi voce de nepatruns in noapte,ce o implora sa il ajute.Doi ochi negri,precum adancul dintre stele,rostind o rugaminte muta.
Se ridica din pat si observa ca adormise imbracata.Se intreba dintr-o data ce facuse noaptea trecuta de nu se schimbase.Apoi icni.Nu isi amintea nimic de la ora de Ierbologie de ieri,nici de cina...de nimic.Parca era un gol in amintirile ei.
Se uita la ceas.Era miezul noptii.
Le privi pe colegele ei Cercetase ,care inca dormeau, si iesi usor din camera.Spera ca nu o vazuse nimeni.
Undeva inauntrul ei,constiinta ii dicta pe unde sa mearga.Isi lua bagheta din buzunar si sopti "Lumos".O licarire izvori din varful baghetei.Incet,fara sa faca zgomot,pasi pe trepetele ce duceau spre Biblioteca.In Sectorul Interzis.
Nu stia de ce trebuie sa mearga acolo.Insa pasea in continuare,protejata de intunericul unui cer de onix.
Puse mana pe clanta si ofta.Trupul ii tremura,nu stia ce se afla dincolo de usa.Isi facu curaj si pasi in Sectorul Interzis.
Nu se mira ca mai era cineva acolo.Se simtea de parca ar fi stiut dintotdeauna asta.
"-Cygnatia..",rosti Desiree,in loc de salut.
Fata se intoarse si la lumina baghetei ii putea vedea chipul.

Cygnatia dãdu cu mâna peste bagheta fetei, trântind-o cât colo, la fel ºi cartea, care aterizã pe fotoliu. Nu era prea strãlucitã când venea vorba de oameni ºi de prieteni, pentru un om-lup ce era, dar nu vroia sã riºte sã fie omorâtã într-un mod atât de josnic; era o Cercetaºã, dar ºtia cum sã facã sã învingã în fiecare luptã, sau aproape în fiecare, de cele mai multe ori ieºind ºifonatã rãu. De aceea când o vãzu pe Desiree, în mod automat îºi scoase bagheta, la fel de rapid cum ar face-o în caz de pericol real, ºi o îndreptã înspre gâtul fetei din faþa sa, exclamând blestemul ce ar trebui s-o trimitã pe fatã pe Tãrâmul Umbrelor, cel puþin pentru câteva minute, cât ar trebui sã fie inconºtientã, zãcând pe covorul ros de timp.

“Stupefy!”

Privi cum jetul de luminã roºie o lovi pe fatã în coºul pieptului, trimiþând-o la câþiva metri depãrtare, corpul ei devenind inert, rigid, în timp ce blestemul îi acapara corpul. Cygnatia înjurã ºi culese bagheta lui Desiree, punând-o în buzunarul sãu, pentru siguranþã proprie, în timp ce înainte cãtre fata împietritã, cãzutã lângã un raft ce se clãtina periculos, gata sã se arunce peste Desiree, dacã Cygnatia nu ar fi fost acolo ºi ar fi restabilit echilibrul precar al raftului înþesat cu diverse cãrþi. κi îndreptã propria baghetã cãtre fata ce era lungitã pe jos, murmurând contrablestemul:

“Enervare! Dacã mai îndrãzneºti sã-mi scoþi ochii, te duci fix la mama dra--”

Un urlet sfâºietor provenit de la o carte legatã în lanþuri îºi trimise ecoul nemuritor în Sectorul Interzis, ºi un mieunat speriat, pe tonuri înalte, o fãcu pe Cygnatia sã se întoarcã la timp pentru a-ºi vedea pisica scuipând nervoasã la o carte ce cãzuse ºi atârna la câþiva centimetri de podea. Cygnatia ignorã urletele continue ºi se aplecã asupra lui Desiree, încã þinând bagheta aþintitã cãtre gâtul ei, vârful bãþului magic atingând stratul de carne ºi piele deasupra jugularei, în timp ce norii începeau sã dezvãluie încet luna, care lumina chipul crispat al Cygnatiei, care ºtia cã trebuia sã aibã multã grijã în preajma oamenilor, ca aceºtia sã nu descopere cã era un pui de oameni-lup, deci, în consecinþã, unul, din naºtere.

“Cum spuneam.. îndrãzneºte sã mã blestemi ºi eºti moartã.”

Fãrã sã-i returneze bagheta, Cygnatia se întoarse pe cãlcâie ºi îi dãdu un ºut cãrþii ce urla, care amuþi pe datã, închizându-se complet ºi ridicându-se înapoi între concetãþenii acelui raft, fãrã sã zicã pâs. Vrãjitoarea desenã un arc invizibil cu bagheta în timp ce murmura vraja de chemare, fiind prea leneºã sã aducã volumul gros, de magie neagrã. Deschise încã odatã la paagina cu poþiunea necesarã pentru a elibera autorul dintre filele sale, începând s-o citeascã de mai multe ori, alunecând pe podea, fãrã sã se mai aºeze pe fotoliul care era, de altfel, aproape. Nu-ºi ridicã privirea nici mãcar când Aatu miorlãi jalnic ºi se aºezã pe genunchii ei, umplând-o de pãr gri-albãstrui, ºi privind-o cu ochii sãi de un roºu închis, scânteietor, care imediat se transformarã într-un verde-lãmâie cu sclipiri albastre, mai apoi într-un negru ca tãciunele, care trebuia sã o informeze pe Cygnatia cã, atunci când luna va ieºi dintre nori complet, va fi prea târziu ca sã ia poþiunea Lupis, dar fata nu-i dãdu atenþie, absorbitã de carte.

Desiree se ridica tremurand de pe jos.Atacul o ametise,lasand-o vulnerabila in fata fricii.Fara bagheta se simtea un nimic.
Se uita spre usa,dar nu avea curajul se iasa.Nu fara bagheta,isi zise ea amarata.Bagheta din lemn de stejar cu pana de Hipogrif.

Privirile ei se rataceau prin camera,de la rafturile vechi ale Sectorului Interzis pana la cartea pe care Cygnatia o tinea strans.Motanul de langa fata miorlai jalnic,iar ochii lui erau negri ca taciunele.I se parea interesant,dar nu destul incat sa-i acapareze atentia.

Inconstient,mangaia cu buzele lantisorul de argint ce i se odihnea pe piept.Metalul era rece,dar placut la atingere,iar senzatia era linistitoare.Piatra de celestit atarnata de lantul delicat era clara,luminoasa,de parca era facuta din mii de cioburi ale caror reflexii misterioase iti acaparau atentia.Niste Rune erau scrijelite dedesubtul celestitului,dar Desiree n-avea idee de semnificatia lor veche.

Lumina lunii scalda biblioteca in coloane de fum de un argintiu delicat.