Darkmark RPG Forum / King's Cross / Peronul 9 si 3/4

« Previous 1 2 3 4 5 Next »

/ Mixed emotions

Viperina lua usor medalionul din mana lui Kate si se uita lung la el. Si acum simtea acea dulce palpitatie a necunoscutului, al aventurii si a misterului. Erau atat de mici pe vreme aia. Si atat de naïve. Nu aveau nici o grija, mereu razand una de alta si insultandu-se in tachinari copilaresti. Kennya pufni usor in ras la certurile lor si isi arata cealalta jumatate a medalionului ce o purta la incheietura. Se astepta sa auda un comentariu rautacios de la amica ei, insa nimic. Il desfacu incet si puse jumatatile impreuna, ca doua piese de puzzle ce asteptasera prea mult timp sa fie impreuna. Se gandea serios sa-l lipeasca din nou, insa cineva mai mult ca sigur ar fi impotriva.

“Mai tii minte cand te strigam un metru si o flegma?” zise Kennya ceva mai tare ca sa atraga privirile celor din apropiere.

Mereu avea satisfactia sa o tachineze pe Katherine. Iar reactiile ei erau pur si simplu hilare. O vazu scrasnind din dinti, aratand un semn de decapitare a capului catre Kennya. Izbucnira amandoua in ras. De cand nu mai simtise acest sentiment. Nici nu mai stia cum era sa rada. Primii jumatatea ei si incepu sa o infasoare din nou in jurul incheieturii cand simti o mana pe jumatate rece pe a ei. Se uita la Kate care ii tot facea semn catre gat si isi ridica sprancenele intr-un mod hilar. Viperina isi dadu ochii peste cap si o indemna sa il inchida chiar ea. Isi ridica parul mai sus pentru a nu intra in cale si ii spuse cu o voce surprinsa...

“Cu fiecare lucru pe care il facem impreuna, cu atat mai sigura sunt ca iti place de mine.”

Rasera impreuna pana cand Kennya se opri subit. Vazu un baiat cu parul blond din anul sapte uitandu-se curios la ele.

“Banuiesc ca e ciudat pentru lume sa te vada atat de bine dispusa. Adica expresia ta de fata rea e destul de scary pentru persoanele mai slabe de inima. Imi aminteste de momentele cand familiile noastre se intalneau la cina si ceilalti copii de varsta noastra mereu erau speriati de tine. De fapt cred ca si eu as fi fost speriata de tine. In special cand furai bagheta tatalui tau si o vanturai spre tot ce misca. Sau cand l-ai batut pe baietelul ala care tot vorbea de cum o sa ajunga cel mai brav cercetas pe care l-a cunoscut Hogwarts-ul. A fost prima oara cand te-am vazut nervoasa. Oh, da! Acum mi-am adus aminte. Mai tii minte cand ne-am....”

Katherine se opri din vorbit cand vazu ca locul din dreapta ei era gol. Se uita panicata in jur si o vazu pe Kennya indepartandu-se de ea. Stia ca avea uneori obiceiul sa vorbeasca foarte mult si fara oprire. Si de mule ori de lucruri destul de rusinoase pentru persoana in cauza. Dar era pur si simplu lipsa de educatie sa lasi o persoana sa vorbeasca singura, de nebuna. Nici nu o anuntase ca vroia sa plece. Isi incrucisa bratele imbufnata si se stramba ca un copil spre spatele viperinei care se indeparta din ce in ce mai mult. Cu siguranta avea sa se razbune pe ea pentru lipsa ei de bun simt.

“Rautacioas-o!” striga si se ridica sa alerge dupa ea.

“Daca ai de gand sa continui sa vorbesti fara oprire, te rog pierde timpul altcuiva. Nu-mi vine sa cred ca mai tii minte toate lucrurile astea. Sau sunt din jurnalul ala stupid al tau?”

Katherine ii arunca o privire de gheata si apoi se arunca la bratul fetei, tinandu-l strans. Cele doua mergeau agale prin multimea de oameni, care nu stiu din ce motiv, parea sa se dea la o parte cand le vedeau pe cele doua viperine. Intorcand capul ca sa se asigure ca nu se inseala, descoperi aproape fara surprindere cele cateva soapte la adresa lor. Se intoarse incercand sa nu le dea nici un fel de atentie si observa la cativa metrii distanta o alta banca libera, total diferita de cea de dinainte. Era o banca dreptunghiulara de tabla smaltuita, noua si stralucitoare, de un ocru rosiatic si cu litere de un galben inchis necunoscute ei.

“Ce este asta? N-am mai vazut-o aici niciodata.” Zise Kennya incruntata si pe o voce nesigura.

O vazu pe Kate dand din cap in semn de negatie, care opri un om masiv pentru a cere informatii. Barbatul le privii pe amandoua indelung si fara sa faca vreun gest, apoi raspunzand in franceza, dar cu un puternic accent bavarez si pe un ton aproape amenintator, pleca. ‚Asta chiar a fost nepoliticos.’ gandi Kennya.
Cu cat se uita mai mult la acea banca, cu atat parea mai epuizata. Nu intelesese o boaba din ce zise acel om si acum se uita in jur pentru a vedea reactiile celorlalti la vederea obiectului care nu isi gasea locul pe acel peron. De ce era ca si cum ar fi pe scena unui teatru, jucand intr-o piesa scrisa de altcineva?

Katherine avand, in plus, presimtirea ca aceasta situatie inceputa atat de acru se va termina rau sau cel putin nu atat de bine precum fusesera la inceput cand isi vedeau de treaba lor, era deja gata sa bata in retragere, cand un al doilea barbat, la fel de masiv şi de corpolent, isi facu aparitia, iesind din umbra inca si mai intunecata a unui perete din caramida alaturat. In timp ce noul venit se apropie de un alt barbat mai inalt si mai suplu, fata, tot rotunda si cu chelie, i se lumina treptat, cu un suras prietenos, la vederea celor doua viperine aflate in dificultate. Si exclama, intr-o franceza aproape fara accent german.

“Chiar sunteti curioase sa stiti ce este cu aceasta banca? Va pot raspunde la orice fel de intrebare. Domnisoara Allen, Grillet...”

Katherine la auzul numelui lor de familie se incrunta puternic. Vazu o miscare subtila in faldurile robei lu Kennya si isi dadu seama ca era cu mana pe bagheta gata de atac in orice clipa. Politetea celor doi era mai mult decat suspicioasa. Si de unde pana unde stiau ei cine sunt ele. Incerca sa priveasca banca cu o indiferenta somnambulica ca sa nu trezeasca la randul ei suspiciuni si sa nu intre in vreo belea. Cauta privirea fetei de langa ea, dar vede decat o perdea de par, observand cu stupoare ca era cu doi pasi mai in fata decat ea, gata sa se adreseze celor doi barbati care acum aveau un ranjet lacom pe fata.

Adolescenta gasise de cuviinta ca era preferabil sa zambeasca in gol, fapt ce convenea de minune scenariului. Simtea mana lui Kate incercand sa o traga disperata de mana sa plece de acolo. Dar printr-un fenomen destul de ciudat, Kennya se proptii in acel loc uitandu-se de data asta fix in ochii celor doi barbati, incercand parca sa le descopere cele mai intunecate secrete. Ii vazu fastacindu-se usor, insa nici unul nu dadea semne ca ar vrea sa plece. Un lucru cu atat mai mult decat onorabil gandea viperina. Katherine se agita si mai mult, uitandu-se disparata spre geamurile aburite ale trenului dupa o fata cunoscuta sa ceara ajutor.

“E extrem de nepoliticos sa intri in vorba cu niste persoane pe care nu le cunosti si acestea sa nu se prezinte.” zise ea cu o voce glaciala.

Era curioasa sa afle cine sunt acei doi barbati. Si fata de alte dati, cand se prefacea ca vrea sa scape sau sa cedeze brusc unui acces de panica cum facea in acel moment Kate, aceasta se intampla intotdeauna intr-un loc fara martori din afara. Ceea ce le dadea un avantaj enorm acum, fiind inconjurate de o multime de oameni, atat adulti, dar si elevi. Intelesese repede ca totusi nu era momentul potrivit sa faca o scena din mai multe motive. Nu putea sa intre in belele cand anul scolar nici nu incepuse, mai era si Katherine care deja prinsese o paloare ciudata pe fata. Singurul regret era acea banca care ii atrase atentia si vroia cu adevarat sa afle ce reprezenta si ce cauta acolo.

Katherine se uita speriata in jur. Incerca cu toata puterea sa o ia pe Kennya din acel loc. Nimic nu ii prevestea ceva bun. Nici banca, nici acei doi oameni. Si ce era mai ciudat este ca nimeni nu parea sa-I observe. Nici pe barbati, nici banca ciudata. Treceau nonsalanti pe langa ei, aruncand uneori ocheada numai celor doua de fete. Ii dadea ghiont dupa ghiont. Stia ca singurul mod prin care ar fi scapat din aceasta nebunie era sa o scoata pe Kennya de acolo. Dar prietena ei nu era doar capoasa, era cea mai incapatanata persoana de pe fata pamantului. Nu era deloc usor sa o faca dea inapoi. Si nu era numai pentru binele ei, ci pentru binele amandorura.

Avea vaga impresia ca nu va fi ultima data cand se vor intalni cu acesti oameni. Iar din punctul ei de vedere, totul era legat de Kennya, ajungand la concluzia ca ea era in pericol. Nu stia cum sa defineasca pericol si Kennya in aceasi propozitie, dar nu putea sa nu fie ingrijorata pentru bunastarea prietenei ei. Cum era o caldura aproape estivala, chiar si seara, in acest inceput de toamna, cei doi barbati nu purtau mare lucru pe ei. Incepu sa caute cu ardoare orice fel de însemn pe ei, orice indiciu de a-si da seama de identitatea lor. Dar nimic. Era imposibil sa fie atat de prosti incat sa se dea singuri de gol. Daca erau doar niste personaje ale imaginatiei ei? Nimeni nu parea sa-i observe. Dar mai era si cealalta viperina. Nu puteau sa fie amandoua nebune si sa vada acelasi lucru. La mijloc era o magie destul de puternica. Sau…?

„Kennya, cred ca ar fi bine sa ne intreptam catre compartiment. Trenul va pleca in curand, nu crezi?”

„Nu, nu cred. Acesti barbati vor sa ne explice binevoitori ce este cu aceasta banca. Si mai ales ce scrie pe ea. Mi se pare mie sau am mai vazut scrisul asta undeva?”

Kennya se uita atenta din nou la scris, gata sa fotografieze cu ochii mintii acel scris pentru a-l cauta mai tarziu in bibilioteca scolii. Stia ca nu era o magie simpla, si daca ar fi aflat ce era cu acea fraza, ar fi aflat si misterioasa identitate a celor doi. Poate chiar trei. Primul barbat pe care l-au intrebat ce e cu banca, parea sa o vada si el. Cu toate ca nu stia cine sunt, ii displacea modul cum se legeau lucrurile intre ele si singura concluzie la care ajungea era ca sunt pe urmele Kennyei. Sau poate pe a familiei lor? Sau avea legatura cu scoala? Poate au fost alese pe nepusa masa, fara sa insemne nimic. Poate erau trimisi de la Minister.

Barbatii inca pastrau linistea, fara sa raspunda la intrebarea viperinei. La ambele de fapt. Nu vroiau sa explice nici scrisul, nici cine sunt. Doar nu puteau… Nu, nu avea cum sa stie de planurile ei de a ridica din nou din praf organizatia devoratorilor. Momentan, numai un numar extrem de limitat stia de asta. Kennya hotara sa se lase batuta momentan, pentru ca nu asta era sfarsitul. Avea sa-i vada mai mult ca sigur in viitorul aproapiat. Ii facu semn cu capul lui Katherine sa o urmeze si o auzi pe aceasta respirand usurata, grabind pasul. Pentru o ultima oara se uita in spate cum cei doi barbati erau inghititi de multime.

Kennya se indrepta spre tren, aruncandu-i din cand in cand o privire compatimitoare lui Katherine. Aceasta ura sa-i dea dreptate fetei si de cate ori ii vedea acea privire gen ti-am spus eu, ii venea sa se urce pe pereti. Stia ca avea dreptate, dar asta nu insemna ca trebuiau sa se desparta. Statu pentru cateva clipe aplecata, cu mainile pe genunchi, multumind cerului ca au scapat nevatamane de aceasta data. Isi indrepta coloana si se rezema de metalul rece al trenului . Se uita dupa conductorul trenului sa il intrebe in cate minute vor avea sa plece din gara. Stia ca la Hogwarts erau mai in siguranta decat in orice loc.

Incerca sa-i urmareasca reactiile amicei ei, insa stia deja unde era cu gandul. Indiferent daca era Hogwarts sau orice alta locatie, acei oameni nu se vor lasa batuti pentru nimic in lume. Pareau destul de misteriosi. Si singurul lucru care ii venea in minte era Ministerul Magiei. Dar ce treaba sa aiba ei cu niste biete eleve? Poate nici unul. Poate avea legatura pana la urma cu scoala. Daca voiau sa afle informatii chiar din interior? Directorul ala mereu avea o problema sau alta cu ei. Stia ca invidia fata de el era mare. Se intreba daca si Kennya s-a gandit la asta si o impunse usor cu degetul.

„Hey! Ce crezi ca s-a intamplat?"

„Cred ca amandoua ne-am gandit la aceleasi posibilitati. Doar daca este vorba de ceva total necunoscut noua. Dar si in aceasta privinta ce legatura ar avea cu noi. Asta daca nu avem un ghinion foarte mare. Orice este posibil in lumea asta. In plus… Sa nu mai zic ca scrisul ala imi ocupa deja mai mult de jumatate din ganduri. Sunt foarte sigura ca l-am mai vazut pe undeva, dar nu-mi amintesc unde. O data ce ajungem la scoala trebuie sa caut niste informatii. Tu vei cauta in sectorul valabil pentru orice elevi. Asta numai pentru a fi sigure. Iar eu ma voi duce in sectorul interzis ca sa fac niste cercetari.”

Viperina stia ca ii va fi destul de greu sa caute intr-o mare de carti uns cris despre care nu stia nimic. Iar multe din acele carti erau periculoase, ba chiar mai mult. Dar nu asta o deranja, ci mai mult timpul de cautare. Era o probabilitate foarte mica sa gaseasca din prima de ce avea nevoie. Iar la celalalt capat opus, ar putea sa caute tot anul si sa nu gaseasca absolut nimic. Nu era bine sa fie negativista, dar avea deja prea multe pe cap. Lovi cu pumnul usor metalul trenului si se uita la Kate care si acum parea sa transpire usor din cauza stresului si a emotiilor traite cu cateva clipe mai devreme.

„Stai linistita. O sa fie totul bine pana la urma. Nu are rost sa ne batem capul prea mult. Trebuie in principal sa ne concentram pe scoala.”

Stia ca avea intr-un fel dreptate. Nu trebuia sa-si faca griji pentru nimic. Era ca o sabie cu doua taisuri. Kennya ii zambise, dar tot ce putea sa faca era sa-i intoarca un suras nesigur. Era deznodamantul asteptat. Cu un fel de amorteala in tot corpul si mai ales in membrele inferioare, probabil din cauza sperieturii, Kate pleca de langa tren si ii spuse cu o jumatate de voce celeilalte viperine sa o urmeze. Voia… Nu. Trebuia. Trebuia sa uite de aceasta intamplare nefericita. Urma un lung drum catre Hogwarts si tot ce isi dorea, era sa aiba parte de o calatorie placuta alaturi de Kennya in timp ce o innebunea cu povesti si intamplari puerile de cand erau copii.

Incepu sa-si impuna incet incet ca era doar ceva trecator si cele doua fusesera acolo la timpul si locul nepotrivit. Oricine putea sa se afle in locul lor. Nu avea nici un motiv de ingrijoarare. Parea ceva mai increzatoare in sine, iar acum cauta cu entuziasm compartimentul unde isi lasase bagajele. Isi vazu cufarul si ii arata cu degetul Kennyei ca acolo vor sta pe durata drumului. Fata aproba din cap, fara nici o emotie pe chip si amandoua cautau cea mai apropiata usa.

„Hai Kenn…. Zambeste!”