Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 … 3 4 5 6 7 16 Next »

/ My name is.. Risk.

Chapter IV

- Dã-mi voie sã te ajut. se auzi vocea aceea calmã.
Ne-am ridicat simultan ºi am luat caietele din mâinile lui întinse.
- Mulþumesc, domnule antrenor. am spus cu ochii privind fix în pãmânt.

Nu voiam sã mã uit la el. Dupã ce cã mã enervase toatã dimineaþa ºi îmi stricase buna dispoziþie mai avea curajul sã mã ajute. Persoana aceea începea sã mã dispere cu fiecare secundã.

- Te rog, spune-mi Christian.

„Mdaa, ºi am putea merge sã jucãm carþi, nu ? Idiotule.” mi-am spus gândindu-mã din nou la faptul cã se comporta de parcã noi ar fi trebuit sã îl tratãm ca pe „unul de-al nostru”.
Mi-am ridicat privirea într-un sfârºit ºi i-am întâlnit ochii albaºtri. La naiba. Deºi mã enerva la culme, arãta chiar foarte bine. Era drãguþ.. „Dar nu schimbã cu nimic comportamentul lui.” am zis ferm în gând. Am încercat sã îmi înghit nodul apãrut brusc în gât ºi am spus cu o voce aproape sugrumatã:
- M.. Mulþumesc.. Christian.

Pãrea sã fac un efort extraordinar de mare ca sã îi pot vorbi. Nu înþelegeam. Am fost uimitã de propriul glas ºi de faptul cã mi-am simþit sângele cum aleargã nãvalnic prin vene. Se îndepãrtase la fel de repede cum apãruse ºi am avut senzaþia cã nici n-a fost vreodatã acolo. Prea multã cafea de dimineaþã.

Domnul Cruz, profesorul nostru de istorie, era deja la catedrã când am intrat eu în clasã. Dar nu întârziasem, mai erau fix douã minute ºi se pãrea cã nici Sanborn nu era acolo. M-am aºezat în banca a doua, goalã, de pe rândul de la geam. Domnul Cruz doar ridicã puþin privirea din niºte hârtii pe care le corecta atent ºi într-o francþiune de secundã îºi reluã activitatea aranjându-ºi mai bine ochelarii pe nas.

Trebuie sã recunosc, eu ºi el nu ne prea înghiþeam încã de când îmi era profesor la liceu, pentru cã predase acolo la început ºi când în sfârºit crezuse cã scãpase de mine, ºi eu de el, am avut parte amândoi de cea mai mare dezamãgire: intrasem la Academie. Iar el, sãracul, era nevoit sã îmi fie din nou prof de istorie.

M-am aºezat mai bine în scaunul meu ºi am þintuit cu privirea foile de pe catedrã. Nu mi-am dat seama la început, dar el tocmai corecta lucrãrile noastre de sãptãmâna trecutã. ªtiam cã fãcusem totul varzã, dar nu aveam forþa sã mã mai sinchisesc acum.

- Hei, colega.

Vocea lui Sanborn era la fel de calmã ca de obicei. Se aºezã lângã mine în locul liber din bancã ºi îºi deschise un caiet. Dintr-o datã un gând mã strãfulgerã: misiunea. Noi fuseserãm selectaþi pentru o misiune în cadrul Batalionului 13 „Viperele de nisip”.

- Hei, Will. Ce mai ºtii despre misiune ? am întrebat apropiindu-mã de el curioasã.
- Nu prea multe. rãspunse plictisit ºi doar ridicã din umeri.
- Dar e imposibil. Tu mereu ºtii. am zis fãrã sã cred nicio vorbã din ce spusese.
- Bine, trebuie sã ne întâlnim toþi cu „Inimã de gheaþã” peste o orã pe teren, probabil ne va spune ea totul.

Am dat aprobator din cap ºi m-am aºezat mai bine în banca mea. Când se sunã de orã, domnul Cruz începu sã împartã lucrãrile. Cum am spus, nu mã aºteptam la o notã foarte bunã. Când trecu prin dreptul meu lãsã lucrarea pe bancã ºi se îndepãrtã acompaniat de un sunet sever de bocanci.

Sanborn mã ajunse din urmã pe unul din coridoarele Unitãþii ºi îºi potrivi pasul cu al meu.
- Jane. Ce ai fãcut la lucrarea de istorie ?
Am oftat zgomotos ºi am luat o figurã iritatã.
- Un amãrât de 6. Mhh. Cruz mã urãºte. am zis gesticulând frenetic cu ambele mâini de parcã asta era cea mai plauzibilã explicaþie.
Sanborn râse amuzat, apoi spuse la fel de voios:
- Mãcar e ceva bun în asta.
- Ce ? am întrebat încruntându-mã.
- În aproximativ.. cinci minute, vom afla mai multe despre prima noastrã misiune. rãspunse ridicându-ºi puþin manºeta cãmãºii pentru a se uita la ceasul de la încheietura sa.
- Ce legãtura are asta cu nota mea ? am bombãnit punându-mi cãrþile în dulapul meu.

Ne-am îndreptat spre teren, unde trebuia sã ne întâlnim ºi cu restul colegilor. Mulþi erau deja acolo ºi discutau ceva ce, dacã te luai dupã feþele lor, era de securitate naþionalã. Mã amuza cum Royce, unul dintre colegii noºtri era mereu atât de convins cã misiunea aceasta avea sã fie una importantã. Sigur, ºi eu muream de curiozitate sã ºtiu mai multe, dar fiind novici era imposibil sã primim o misiunea foarte importantã.

În plus, era ora prânzului iar „Inimã de gheaþã” ne lua din timpul acordat „alimentãrii”. Sau mai precis, muream de foame ºi mã temeam cã n-o sã ajung la timp la masã.
Însã Jennifer Reed, care ne comanda plutonul, apãru în secunda urmãtoare. Am observat cã þinea în mâna stângã un fel de agendã. Pãrul îi era prins în acelaºi coc sever, la spate ºi uniforma era la fel de perfectã ca întotdeauna. La naiba.

- Atenþiune!
- Sã trãiþi!

Aºa începea totul. Ne-am aliniat perfect drepþi ºi am privit-o cu toþii fãrã sã clipim. Zâmbi mulþumitã. Asta aºteptase.

- Peste exact o sãptãmânã veþi pleca în Kandahar, Afghanistan pentru prima voastrã misiune. Plecarea va fi luni la ora 6:00. Echipamentele le primiþi cu o zi înainte. Toatã sãptãmânã veþi face ore de tragere ºi.. Risk. Sã nu abuzezi de.. talentul tãu la asta.

Acestea fiind spuse, plecã.
Spusese ultima parte de parcã era ceva rãu. ªi o fãcuse pentru cã eram cea mai bunã din grupã la trasul cu arma. Dar nu am avut cum sã mã enervez din cauza ei, bucuria cã în sfârºit aveam sã reluãm orele de tragere fiind prea mare.

- E grozav! am spus fãrã sã mã pot abþine în timp ce un zâmbet îmi apãrea pe faþã.
- Da, aºa e. aprobã ºi Cambridge.

Am observat cã deºi era un nesuferit, puteam sã cãdem de acord din când în când. ªi de asemenea, am observat cã ºi foamea îmi trecuse. Dar nici nu mai aveam timp de mâncat.. ora prânzului trecuse.

- Mã întreb cu cine vom face antrenamentul pentru tras cu arma. zise Royce cãzând pe gânduri.
- Nu ºtiu, dar dacã Dashford e plecat, mai rãmâne tipul cel nou. Hathaway. rãspunse Craig Davis ridicând din umeri.
- Nu. Nu, nu, nu! am izbucnit. Nu-l suport pe tipul ãla! Nu e bun de nimic.
Am dat cu piciorul într-o pietricicã de pe pista de alergare ºi mi-am întors privirea cãtre ceilalþi.

- Nu ºtiu ce sã spun. A fost aºa moale pentru cã a fost prima orã. Dar am auzit din alte Unitãþi cã e destul de dur. ªi e ºi foarte eficient când vine vorba de antrenamente. Unii chiar îl caracterizeazã ca fiind cel mai bun.
Am observat cu stupoare cã pe faþa lui Craig nu era urmã de batjocurã sau de glumã. ªi oricum, tipul minþea foarte rar. Cu toate acestea, mi-am ascuns nedumerirea ºi am rãspuns cât am putut de calmã:

- Atunci va trebui sã dovedeascã!