Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 … 3 4 5 6 7 … 16 Next »

/ My name is.. Risk.

Chapter V

Zilele treceau, iar eu eram foarte încântatã de apropierea misiunii, dar eram ºi foarte îngrijoratã. ªi de asemenea, faptul cã noi, niºte novici de nouãsprezece ºi douãzeci de ani eram trimiºi într-o adevãratã misiune, mi se pãrea ceva foarte ieºit din comun.

Chiar cu douã zile înainte de dimineaþa plecãrii, eu ºi Sanborn stãteam relaxaþi, la o masã din cantina Unitãþii, cu câte o cafea în faþã. Amândoi purtam uniformele militare, dar ne dãdusem jos vestoanele, rãmânand numai în cãmãºile albe.

- Ai emoþii, nu-i aºa ? am auzit cum mã întreabã Will fãrã sã îºi mute privirea de la ceaºca sa încã plinã.
- Probabil cã toþi avem. am spus categoric.

Astãzi urma sã mai facem încã douã ore de tragere, apoi eram liberi. Mâine urma sã ne primim echipamentul complet pentru misiune.
- Hei, Risk. Sanborn. ne salutã Craig aºezându-se la masã cu noi.
I-am rãspuns amândoi la salut cu o simplã miºcare a capului. Am observat cã nu îºi luase nimic la micul dejun. Dar nu mã miram. În stresul ºi în nerãbdarea în care trãiam acum, nici nu mã puteam gândi la mâncare.

- Deci.. Jane. Ce mai crezi acum despre Hathaway ?
Craig nu pãrea sã mã ia în râs, pentru cã puteam sã vãd asta pe chipul sãu, dar era o notã de amuzament în vocea sa.

Mi-am amintit de cât de „moale” îl consideram cu câteva zile în urmã pe noul antrenor, Christian Hathaway. Acum lucrurile se cam schimbaserã. Craig avusese dreptate, era un tip dur. Nu îmi imaginasem vreodatã cã trage atât de bine cu arma.. sau cã un tip ca el ne-ar fi pus vreodatã sã facem douãzeci ºi cinci de flotãri doar într-o mânã. Craig avusese dreptate ºi atunci când spusese cã fiind prima orã de antrenament, aºa se explica acel comportament prietenos al lui Hathaway. În realitate nu era chiar rãu, dar era dur, era.. hmm.. rece ºi indiferent.

ªi deºi uram sã spun asta.. acest lucru îmi cam stârnea interesul. Tipul pãrea foarte bun la toate.
- Pãi e.. destul de bun. am zis înghiþind în sec.
Nu aveam de gând sã recunosc faptul cã mã înºelasem în privirea antrenorului ºi cã defapt era cel mai bun. Mhh.
Craig râse puþin, apoi oftã adânc.

Când am realizat cã era timpul pentru cele douã ore de tragere, ne-am ridicat de la masã ºi am pãrãsit cantina toþi trei. Mi-am pus echipamentul ºi mi-am luat arma pe care eram specializatã. O frumoasã AK – 47. Am tras aer adânc în piept ºi m-am prezentat pe poligonul de tragere, alãturi de colegii mei.

- Bun. Sã începem. Direct la þintã. spuse scurt antrenorul.

Ne privi pe fiecare în parte cum trãgeam. Se auzea câte un foc de armã la fiecare zece secunde cred. Muzicã pentru cineva ca mine. ªi focul de armã era acompaniat de strigãtul antrenorului care era doar „Trage!”.

Când în sfârºit veni rândul meu, mi-am îndreptat umerii ºi am þintit cu o privire de gheaþã forma din carton ce era la zece sau cincisprezece metri distanþã. Fiecare muºchi din corpul meu era încordat ºi aºtepta cu ardoare semnalul.

- Trage!

Mi-am þinut respiraþia o clipã apoi.. Când degetul meu apãsã pe trãgaci, se auzi un simplu „poc!” ºi o gaurã cu diametrul de un centimetru îºi fãcu apariþia în cartonul din care era confecþionatã þinta. Glontele nu nimeri inima sau pieptul. Ci capul.
Deci þintisem bine.

- Foarte bine, Risk. zise Christian privind cu o expresie neutrã. Dar am spus sã þintiþi inima.

Am scrâºnit uºor din dinþi, dar m-am abþinut de la orice fel de comentariu. Dintr-o datã.. îmi doream sã fiu cea mai bunã în ochii lui. Sã am parte de laudele lui. Nu ºtiam ºi nu înþelegeam de ce.. Dar aºa simþeam.

Christian se întoarse cu spatele ºi se pregãti sã spunã ceva, dar în urmãtoarea secundã, mi-am îndreptat toatã atenþia spre locul unde trebuia sã fie inima þintei ºi am tras fãrã sã mai aºtept acordul.
Iar acum nimerisem „inima”. Totul se petrecu foarte repede, iar asta am putut vedea în momentul în care Christian privea uimit a doua gaurã fãcutã de al doilea glonte pe care îl trãsesem. Ai crede cã el niciodatã nu putea fi uimit, dar deºi încerca sã ascundã asta.. vedeam cã aºa este.

- Aºa da. aprobã el scurt.

Chapter VI

În timp ce luam o pauzã, Christian ne informã cã aveam sã facem un exerciþiu de tragere. Toatã ziua ne ocupasem de aºa ceva. Îmi plãcea, dar începea sã mã exaspereze puþin. Aveam impresia cã aud încontinuu focuri de armã ºi vedeam în faþa ochilor doar þinta. Nu înþelesesem la început de ce fusese atât de strict antrenorul sã împuºcãm în inimã, din moment ce împuºcãtura în cap era la fel: fatalã. Dar în timp ce stãteam întinºi pe iarba de pe poligonul de tragere, antrenorul se propti în faþa noastrã zicând:

- Vor fi unele momente în care adversarul vostru va avea cascã de protecþie, ceea ce va face imposibil sã-l împuºcaþi în cap.
Mi-am ridicat privirea spre el si am zâmbit sec ºi sarcastic.
- ªi dacã poartã cascã, poate foarte bine sã poarte ºi vestã anti-glonþ. am ridicat din umeri, evident nepãsãtoare.
- Aici voiam sã ajung. mã strãfulgerã el cu privirea. Cã aveþi mai multe ºanse þintind umãrul, sau un loc foarte apropiat de inimã, care sã nu fie bine acoperit de vestã.

Mi se pãrea cel mai tâmpit lucru posibil. De ce sã nu fie împuºcat în faþã de exemplu ? Sigur, era ceva foarte greu, trebuia multã precizie, dar nu era chiar imposibil. Cu toate acestea, nu am mai comentat. Tipul chiar pãrea sã ºtie ce face ºi ultimul lucru care mai lipsea era sã îl evervez. Momentan. Deºi muream de nevoie aceea nebunã de a-i mai arunca câteva replici. Dar se pare cã din privirea aceea fulgerãtoare îºi dãduse seama cã trebuie sã mã aibã în vizor pentru un timp.

Exerciþiul de tragere consta în.. ei bine, era cam ca paintball-ul. Defapt, chiar era paintball. O jumãtate din poligon, o suprafaþã chiar foarte mare, era special amenajatã pentru astfel de exerciþii. Iarba era foarte înaltã în unele locuri, iar în altele era chiar gazon foarte bine îngrijit. Erau pe ici colo pereþi din cãrãmidã, dupã care ne puteam adãposti. De asemenea, erau ºi copaci, care aveau acelaºi scop: adãpostirea parþialã.

Era ca un fel de câmp, dar avea ºi ceva din aspectul unei pãduri, din cauza copacilor, însã semãna ºi cu un labirint uriaº, din cauza pereþilor acelora din cãrãmidã care erau puºi pe alocuri.

- Bun. Luaþi-vã echipamentul ºi puteþi începe.

Nate Royce se strâmbã puþin când Christian se întoarse cu spatele ºi dãdu sã urce într-un turn de observaþie care era cel mai aproape de teren.
- Boss..
Antrenorul se opri brusc ºi se întoarse cu o privire atât uimitã, cât ºi sâcâitã.
- Poftim ?

Din vocea lui realizam cã se referea la modul de adresare a lui Royce, nu la ceea ce voia sã întrebe.
- Ããã. Domnule antrenor. Da. Da, asta voiam sã.. Oricum, ne grupãm pe echipe sau.. ?

Christian pufni ºi îl privi preþ de câteva secunde.
- Glumeºti, Royce ? Normal cã nu. Lucraþi pe cont propriu. Trebuie sã învãþaþi sã vã descurcaþi singuri pe teren în cazul unei ambuscade, pentru cã nu veþi fi mereu împreunã, deci s-ar putea sã nu aveþi pe cine sã vã bazaþi.

Trebuia sã recunosc cã raþionamentul lui era foarte plauzibil ºi oricum, eram de acord. Poate cã Davis avusese dreptate când spusese cã e cel mai bun. Poate cã.. Nee. Tipul ãsta încã arãta ca un nepriceput în ochii mei. Mã rog, nu în totalitate, dar..

- Hai. Daþi-i drumul! Vã voi urmãri de sus ºi sper sã daþi tot ce e mai bun din voi.

Apoi urcã sus ºi ne privi de la câþiva metri distanþã. Pãrul lui brunet încã stãtea într-o dezordine foarte stilatã ºi arãta chiar drãguþ. „La naiba, Risk. Ce dracu’ faci ?! Treci pe poziþie!” îmi spuse o voce din capul meu care semãnã prea mult cu a lui Christian. Ce ironie.

Dupã ce ne-am pregãtit pentru exerciþiu, ne-am pus mãºtile pe faþã (nimeni nu voia sã fie lovit cu mingi de vopsea) ºi ne-am pregãtit puºtile. Normal, Christian ne privea de sus, total inexpresiv. Când vãzu cã eram pe poziþii spuse doar atât:

- Bine. Sã vãd puþinã miºcare, soldaþi!

Eu eram cea cu vopseaua roºie. Fiecare aveam o culoare diferitã, pentru cã antrenorul urma sã ne puncteze ºi cine era lovit o singurã datã, ieºiea din exerciþiu, iar culoarea vopselei determina „ucigaºul”.

Mi-am poziþionat mai bine puºca în mânã ºi m-am deplasat printre copaci, oprindu-mã în dreptul unuia. Am privit în toate pãrþile. Nimic. Logic, toþi erau foarte buni. Dar ºi eu eram foarte bunã.

Când am zãrit cu coada ochiului ceva miºcându-se, m-am întors rapid spre dreapta. Uniformele ne erau de mare ajutor, fiind modelul camuflaj, se zãreau cam greu prin iarbã sau printre copaci.

Am realizat cã antrenorul ne putea vedea pe toþi, în mare parte, de la acea înãlþime, aºa cã m-am miºcat, ducându-mã încet cãtre locul în care se deplasase persoana pe care o zãrisem.
ªtiam cã nu este ceva real, dar de fiecare datã trãirile erau la fel ºi atât concentrarea, cât ºi tensiunea erau la cote maxime.

Am fugit ºi m-am adãpostit dupã un perete. Însã nu eram singurã. Cineva stãtea lângã mine, cam la un metru distanþã ºi avea arma îndreptatã spre mine. Însã reflexele mele erau la fel de bune, iar mâna mea poziþionã arma spre el.

La naiba. Era Sanborn. Brusc, strânsoarea degetelor mele pe armã slãbi puþin. Nu puteam sã-l scot din joc pe Sanborn. Asta însemna ca el sã pice exerciþiul. ªi deºi ºtiam cã se aplica vorba „Ori el, ori eu.” nu puteam sã fac asta. Oricine, ºi aº fi putut trage fãrã ezitare. Dar el.. Nu.

Am lãsat arma jos ºi am fost surprinsã sã vãd cã ºi el face acelaºi lucru.
ªtiam eu. Nu avea sã mã scoatã din exerciþiu dacã nici eu n-o fãceam. Am privit neliniºtitã cãtre turnul de observaþie în care era Christian, dar era mult prea departe ca sã ne vadã. Nu aveam voie sã lucrãm în echipã, ºi asta includea cã nu avem voie nici sã cooperãm în vreun fel.

Sanborn îºi duse un deget la gurã, în semn cã ar fi bine sã pãstrãm tãcerea. Am încuviinþat ºi am continuat sã îl urmãresc cu privirea. Arãtã apoi cu un deget spre el ºi cu unul spre partea sa dreaptã, dupã care arãtã cu un deget spre mine ºi cu unul spre partea mea stângã. Înþelegeam ce voia sã spunã. „Eu merg pe aici, tu du-te pe acolo.”

În clipa urmãtoare se apropie puþin ºi-mi ºopti la ureche:
- Ne întâlnim la peretele din spate. Încearcã sã nu mã pierzi din ochi, îþi va fi mai uºor.

Am încuviinþat nevenindu-mi sã cred cum de îl auzisem. Vorbise atât de încet, încât o ºoaptã ar fi fost de zece ori mai zgomotoasã.

Ne-am deplasat simultan ºi ne-am vãzut de drum. ªtiam cã încãlcam regula „Pe cont propriu.” dar chiar nu puteam sã-l trãdez pe Sanborn. Deºi era un simplu exerciþiu de tragere, asta însemna mult ºi mai ales, era ceva care conta pentru încrederea lui în mine. ªi invers.

Când am trecut de partea cealaltã a peretelui m-am întors cât de repede am putut, pentru a avea de partea mea elementul surprizã. Dar nu era nimeni acolo. Sau cel puþin, nu vedeam eu pe nimeni. Am aºteptat câteva secunde ºi vãzând cã niciun zgomot nu ajungea pânã la mine, m-am îndreptat spre un copac ºi m-am adãpostit dupã el.

Sanborn veni lângã mine ºi amândoi stãteam la pândã din iarba înaltã. Când am zãrit o miºcare la doar patru – cinci metri în faþa noastrã, am strâns arma în mânã.

- Mã ocup eu. am ºoptit cãtre Sanborn.

Am pus degetul de trãgaci ºi am aºteptat pânã când am þintit umãrul persoanei ce se ascundea dupã un copac. Tensiunea creºtea ºi în secunda urmãtoare, când eram gata sã apãs..

- Risk! Sanborn! Ce dracu’ faceþi acolo ?!

Chapter VII

Am simþit cum sângele îmi îngheaþã în vene ºi cum toatã adrenalina, pe care o aveam cu numai o secundã în urmã.. dispare. Am ºoptit ceva în sinea mea ºi m-am trezit cuprinsã de panicã. Cel care strigase era Christian. Nu avea sã iasã prea frumos. Cel puþin, nu pentru mine ºi Sanborn.

- Veniþi aici imediat! strigã iar antrenorul.

Am oftat puternic ºi am închis ochii de parcã mã aºteptam ca tot ce se întâmpla în jurul meu sã înceteze.
Dar nu s-a întâmplat deloc aºa ceva.

ªtiam, simþeam cã ºi Sanborn, lângã mine, era încordat ºi fiecare muºchi din corpul lui urla doar „Nu miºca!”. ªtiam asta pentru cã ºi la mine era exact la fel.

Ne-am ridicat de pe iarba deasã ºi ne-am dat jos mãºtile de protecþie. Am observat cã toþi colegii noºtri se adunaserã în faþa turnului de observaþie din care coborî Christian. Sincer vorbind, nu-l mai vãzusem niciodatã atât de serios. Chipul lui inspira numai un singur lucru: furie.

- Spuneþi-mi. Ce naiba fãceaþi acolo ?

Dacã era un lucru pe care îl uram cu desãvârºire, dar pe care îl fãceam ºi eu, era sã foloseascã cineva un ton foarte calm când era nervos.

- Nu am spus foarte clar cã nu se lucreazã în echipã ?
Am înghiþit în sec. Nu aveam nicio replicã, dar mai rãu, nu aveam niciun drept sã spun sau sã comentez ceva. Avea dreptate.

- Da, domnule. am spus cu capul plecat.
- Cine a venit cu ideea asta strãlucitã de a lucra în echipã ?
Detestam modul cum pronunþase cuvântul „strãlucitã”. Era o batjocurã incredibil de mare. Mã fãcea sã mã simt ca o idioatã.
- Ascult! strigã Christian încruciºându-ºi mâinile la piept.

Dupã ce am vãzut cã mai multe secunde trec ºi niciun sunet nu se aude, am deschis gura ºi am spus:
- Niciunul dintre noi nu a vrut sã fie scos din joc. Domnule.
Christian ne privi preþ de câteva secunde, apoi începu sã râdã. ªi nu era unul din râsetele sale amuzante sau drãguþe.
- Nu mã intereseazã de relaþiile voastre, soldaþi. Nu aþi respectat un ordin. spuse tare ºi rãspicat, apoi îºi mutã mâinile la spate ºi se plimbã puþin prin jurul nostru, exact ca un leu ce-ºi încolþeºte prada. Trebuie sã înþelegeþi cã acest exerciþiu nu a fost fãcut pentru distracþia mea. Ci pentru antrenamentul vostru ºi siguranþa voastrã.
- Da, domnule. se auzirã glasurile noastre.

Sanborn avea maxilarul încleºtat, drept dovadã cã era neliniºtit.
- Dacã nu puteþi urma un simplu ordin ca acesta, mã îndoiesc de faptul cã veþi putea respecta vreun ordin real în misiune. continuã Christian.
Atunci inima începu sã-mi batã din ce în ce mai tare. De ce vorbea despre ordine ? De ce vorbea despre misiune ? De ce vorbea despre misiune când era atât de dezamãgit ?

- Domnule, permiteþi-mi sã întreb.
- Permisiune acordatã, Risk.
Am tras aer adânc în piept ºi l-am privit drept în ochi pe antrenor.
- Ce vreþi sã spuneþi, domnule ?

El doar zâmbi trist ºi deºi vedeam cã este foarte puþin afectat de situaþie, vedeam ceva în ochii lui care mã fãcea sã cred cã nu prea voia sã spunã ceea ce urma.

- Spun, Risk, de faptul cã tu ºi Sanborn nu veþi fi în avionul ce îi va duce pe colegii voºtri în Afghanistan, pentru misiune.

Tot sângele mi se puse în miºcare. Nu percepeam nimic. Nu înþelegeam. Pentru.. pentru un stupid de ordin încãlcat, nu vom.. Dar aºa ceva era inadmisibil.

- Dar.. nu este posibil. am spus gesticulând frenetic. Domnule. am adãugat imediat.
Christian mã privi sfidãtor de parcã privirea lui ar fi spus simplu: „Încearcã-mã!”.

- Ba este posibil. ªi aºa va fi. Voi doi, soldaþi, nu mergeþi în nicio misiune.