Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Aleea Diagon / Sediul Profetului Zilei / not easy at all

**Vincent Thorbjörn** · 22 Dec 2012, 12:33

Robb se opri, privind-o lung si incruntat pe Lexie. Alarma de incendiu? Cum de nu se gandise la asta?
"Lexie, esti geniala! Desigur, nu au tras alarma de incendiu, care oricum ar fi trebuit sa fie provocata la focurile de arma, pentru ca ori a fost dezactivata de tot, ori nu au fost deloc focuri de arma!"
Se gandi putin la asta, insa ambele variante i se pareau plauzibile. Acum trebuiau doar sa afle care dintre ele era si adevarata.
"Sincer, eu cred ca oamenii mai sunt inca in cladire, insa nu stiu unde sunt, iar daca s-au ascuns, sigur stau cuminti. Ori asta, ori au fost capturati. Povestea asta e destul de subreda, asa ca mai bine ne grabim"
Incepu sa mearga, insa se opri din nou, se intoarse si se apropie de tanara.
"Ia zi-mi, mai tii minte din ce directie s-au auzit aceste focuri?"
Poate ca daca si-ar fi data seama de unde venea, puteau afla si incotro au plecat oamenii.

**Lexie Stryder** · 22 Dec 2012, 13:01

Lexie era de acord cu Robb, însă nu ştia pe care variantă ar fi putut merge. Aşa zişii atacatori puteau să aibă fie scopul de a intra în clădire, fie cel de a împiedica lumea să iasă afară. Încă nu se întâlniseră cu nimeni, dar asta nu însemna că oamenii de la petrecere nu era ascunşi pe undeva, exact aşa cum se ascunseseră şi Robb şi Lexie cu doar câteva minute în urmă.
Viperina îl urmă pe bărbat, însă se opri în spatele lui.
Când el se apropie de ea, Lexie se simţi brusc intimidată şi respiraţia i se acceleră uşor.
Nu era timpul potrivit pentru a se gândi la asta. Trebuia să se concentreze să iasă din acea situaţie.
Răspunsul lui la acea înttrebare avea nevoie de puţină gândire. Retrăi în mintea ei scenele de mai înainte şi se concentră asupra focurilor de armă. De unde se auziseră ?
- De undeva de sus, spuse Lexie, uşor confuză. Dar nu ştiu exact de unde, de sus.

**Vincent Thorbjörn** · 22 Dec 2012, 13:20

Robb dadu din cap, ganditor. Acum daca se gandea mai bine, chiar de sus venisera acele sunete. Ii zambi cu toata fata fetei, si o prinse de mana, tragand-o dupa el.
"Atunci, ce mai stam? Sus, Lexie, sus! Allons-y!"
Ajunsi la capatul culoarului, cauta scarile, care erau tocmai in partea opusa, si o tara pana acolo pe Lexie. Dadu sa deschida usa care despartea casa scarii de celelalte coridoare, insa avu o supriza. Scarile erau distruse, si nu se putea nici urca, nici cobori.
"Asa, deci, smecherii. S-au asigurat ca nimeni nu fuge. Nu conteaza, sper ca liftul a fost reperat"
O trase pe vrajitoare in partea cealalta, la lift, insa din fericire, acesta functiona. Intrara inauntru si Robb apasa pe ultimul buton.
"Ia stai asa! Daca liftul nu a fost scos din functiune, inseamna ca ne confruntam cu cineva care face parte din personal. Zilele trecute liftul s-a stricat, si au anuntat ca nu sunt multe sanse sa fie reparat inainte de petrecere. Vezi cum totul se leaga?"
Fu dintr-odata constient de spatiul infim care ii mai despartea, si se simti ciudat, cum nu se mai simtise de mult timp. Inghiti in sec, si o privi pe Lexie jenat, ca un copil care fusese prins in timp ce scria o scrisoare de dragoste profesoarei sale.
"Asa...hmm...deci...", incepu sa se balbaie, ceva necaracteristic lui.
Se simtea ca si cum spatiul se miscora si mai mult, si i se paru dintr-odata prea cald. Liftul mai avea de urcat inca multe etaje, pentru ca, desi petrecerea se tinuse la penultimul etaj, camera de refugiu era la subsol, iar accesul la ea se facea rapid, de la orice etaj, scutindu-te de mult alte etaje de urcat.
Isi drese vocea, si fara sa se mai stapaneasca, o saruta apasat pe Lexie, fiind constient ca fata poate nu vroia, insa fara sa-i pese de asta in acel moment.

**Lexie Stryder** · 22 Dec 2012, 13:44

Lexie se lăsă trasă de Robb până la scări. Se bcuura că o lua după el ca pe un copil pentru că nu mai fusese niciodată în acea clădire şi habar nu avea în ce parte ar fi trebuit să o ia. Aşa că îi era recunoscătoare bărbatului că, chiar dacă poate nu îşi dădea seama, evita nişte momente foarte jenante pentru ea în care ar fi luat-o în direcţia greşită.
Îşi simţi mâna strânsă în a lui şi nu ştia ce să simtă. Îl plăcea mult pe Robb, însă acea situaţie o făcea să se gândească la lucruri complet diferite. Nu ştia cum să le pună pe toate deodată. Ar fi vrut să rămână pe loc şi să se privească unul pe altul ore întregi fără să vorbească.
Dădu peste el când acesta se opri. Nu îşi dăduse seama că ajunseseră la lifturi.
Intră înăuntru, apoi rămase pe loc, zâmbind cu jumătate de gură. Într-adevăr, lucrurile se aranjaseră mai bine decât sperase.
Stătea foarte aproape de el, şi, brusc, un fel de tensiune se formă între cei doi. Lexie îşi ridică privirea, simţind cum ochii lui erau aţintiţi asupra ei.
O sărută.
Viperina fu aproape surprinsă de acea ieşire, însă nu se împotrivi. Era mai mult decât fericită că o făcuse. Buzele celor doi se desprinseră încet şi Lexie îi încănjură gâtul cu mâinile. Se simţea jenată şi fericită îna celaşi timp. Ştia că obrajii îi căpătaseră o urmă de roşeaţă. Se desprinse de el când auzi clopoţelul liftului.

**Vincent Thorbjörn** · 22 Dec 2012, 14:32

Robb nu fun foarte suprins cand Lexie nu protesta, insa nu se putea plange. O saruta calm, apasat, nu nerabdator, cum o facea in trecut, caci dorea sa savureze acel moment, care, banuia el, avea sa fie scurt. Simti mainile ei subtiri in jurul gatului sau si zambi in sinea lui, simtindu-se mai fericit decat in ultimele luni. Cand Lexie se desprinse de el, auzi clinchetul clopotelului liftului si se uita la ea, nefiind in stare sa spuna nimic. Inghiti in sec si fu constient de ridicolul situatiei, insa fura salvati de o usa pe cale sa se deschida cativa metri mai incolo, si instinctul practic al vrajitorului se activa.
"Vino", ii sopti el, si o trase afara din lift, rugandu-se ca cel de dincolo de usa sa mai zaboveasca, caci parea ca vorbea cu cineva. Ochi o debara goala si intra acolo, impreuna cu Lexie, incercand sa se gandeasca la un plan de scapare.
"Pai...si acum ce facem?"intreba el tot in soapta, enervat ca nu stia ce se intampla de partea cealalta a usii.
"Nu, Watson, nu vreau!"auzi o voce raspicata de partea cealalta si se puse pe asteptat.

**Lexie Stryder** · (This post was last modified: 22 Dec 2012, 15:31 by Lexie Stryder.)

Lexie simţi scurtul moment în care amândoi priveau jenaţi în alte părţi, numai nu unul la altul, însă uşa care se deschise le şterse toată jena şi cei doi de prinseră de mână. Lexie îl urmă pe Robb în debaraua strâmtă. Nu era chiar speriată, însă acele voci necunoscute îi dădeau o stare de agitaţie.
Nu prea ştia ce să răspundă la întrebarea lui Robb, însă simţea că avea nevoie urgentă de un răspuns.
Se sprijini de uşa de lemn şi îşi puse mintea la contribuţie. Ar fi putut ieşi să se dueleze, însă era un lucru nesăbuit şi lipsit de sens.
Puteau să aştepte acolo până ce vocile dispăreau, însă era mult prea riscant şi era o probabilitate de cincizeci la sută să nici nu plece de acolo acei doi oameni.
Viperina îi privea pe Robb, fără să se uite la el în timp ce mintea ei făcea calcule şi cântărea alternative.
- Poate că ar trebui să încercăm să găsim vreo altă ieşire pe aici, spuse ea, ştiind că ceea ce pretindea de la acea debara ciudată şi ponosită era aproape imposibil. Dacă vrem să evităm lupta şi să nu rămânem aici câteva ore, e singura alternativă.
Dar ce puteau face ? Nu părea să fie niciun pasaj secret pe acolo şi nu puteau să sape până ajung pe cealaltă parte a Pâmântului.
Lexie se gândea, însă nu reuşea să gădească nicio soluţie. Îşi puse un deget pe buze, făcându-i semn lui Robb să facă linişte, apoi întredeschise uşa cu grijă.
Îşi strcură bagheta în mână, aţintind-o spre unul dintre bărbaţi.
[b]Imperio[/b.

**Vincent Thorbjörn** · 22 Dec 2012, 16:30

"Deocamdata nu putem iesi, ar insemna sa ne vada si...", incepu el, dar se opri, privind-o pe Lexie cum intredeschide usa. Fu pe cale sa o opreasca, insa se opri cand aceasta sopti blestemul Imperio si incremeni. Nu se putea sa faca asta, era interzis!
"Lexie, ce naiba faci?"ii sopti el la ureche, luandu-i bagheta din mana si inchizand usa.
"Nu poti face asta, e...nu...nu face asta!"
Inca era uimit ca Lexie era in stare sa foloseasca un blestem de neiertat pe cineva pe care abia il cunostea. Si in orice caz, nu asta conta, ci faptul ca putea face asta. Oricat de rea putea fi o persoana, blestemele de neiertat nu trebuiau folosite niciodata. Dar niciodata.
"O sa gasim o alta cale de a scapa de aici. Dar nu pe aia"

**Lexie Stryder** · 22 Dec 2012, 18:23

Lexie se întoarse spre Robb. Nu înţelegea ce face. Îşi dădu seama de dezaprobabrea lui cu privire la blestemele de neiertat imediat ce vorbi. Sinceră să fie, o făcea să se simtă mai rea decât era. De când ştiuse de ele, Lexie reuşise să le facă şi nu de puţine ori îşi jurase că nu le va mai face niciodată. Însă mereu venea ocazia când nu vedea altă cale de scăpare. Şi observa acea alternativă de mult reprimată de principiile ei morale. Nu putea să se abţină să nu o folosească.
Mai ales în acest caz, când Robb era cu ea. Voia să îl vadă în siguranţă.
- Bine, nu am să o fac, spuse ea, punându-şi bagheta înapoi în buzunar. Linişteşte-te.
Viperina se sprijini din nou de uşă, întrebându-se ce puteau face acum.

**Vincent Thorbjörn** · 22 Dec 2012, 19:38

"Stii, am avut o prietena. O foarte buna prietena, acum mult timp."
Abandonase totul, pentru cateva secunde, si se asezase pe un fel de butoi, abatut si suparat.
"Era inteligenta, frumoasa si plina de viata. Putea face tot ce isi propunea si toata lumea o iubea. Era, cum ai spune, mai mult decat perfecta."
Isi facu curaj sa continue, caci ii venea greu, insa trebuia. Trebuia sa vorbeasca cu cineva despre asta, nu mai putea sa o tina in el.
"Ei bine, intr-o zi, am iesit la plimbare in Hogsmeade. Nu ne iubeam. Adica ne iubeam, dar nu in felul ala, stii tu. Eram doar ca niste frati. Ne intelegeam reciproc si ne ajutam. Era minunat. Ei bine, aici, in Hogsmeade, am intrat intr-o...incaierare, daca pot sa-i spun asa. Niste vrajitori beti, violenti si destul de prostanaci."
Frazele scurte il mai ajutau, insa tot ii era greu sa continue. Isi umezi buzele si dupa cateva secunde, continua:
"Unul din ei, care era coleg cu noi la Hogwarts (vezi tu, eram in ultimul an, si urma sa promovam peste doar cateva saptamani), s-a enervat pe ea, pentru ca era mereu asa buna si perfecta si a folosit...Crucio. A fost groaznic, am crezut ca o sa-l omor, insa mai intai vroiam sa-l rasplatesc cu aceeasi moneda. Nu am reusit, caci mi-a fost luata bagheta. Si s-au infuriat si mai rau. Iar ea...Avada Kedavra. Cu bagheta mea. Cu propria mea bagheta!"
Aproape ca incepuse sa planga, insa se tinu tare.
"Si erau beti! Erau beti! Ea nu avea nici o vina, ma intelegi? Doar eu. Eu, pentru ca am ras de ei. Si s-au razbunat pe ea. A fost...am crezut ca o sa mor acolo, langa trupul ei fara viata."
Ofta din toti rarunchii, si se ridica. Nu era timp de depanat amintiri dureroase.
"Apoi m-am casatorit, crezand ca asa am sa fiu fericit. Insa dupa cum vezi, nu sunt"

**Lexie Stryder** · 22 Dec 2012, 20:01

Lexie îl privi pe Robb în timp ce vorbea. Nu ştia cum să reacţioneze. Se simţea din ce în ce mai prost pentru că îi adusese la suprafaţă asemenea amintiri dureroase.
Îşi aşeză mâna peste a lui. Nu suporta să vadă că ceva îi provoca durere şi mai ales că de data asta ea avusese o mare parte a vinei.
- Îmi pare rău, spuse ea, cu un zâmbet trist. Ştii, e ciudat. Îmi spun de mii de ori că nu voi mai folosi astfel de vrăji şi apoi, apare o situaţie care ar putea fi atât de uşor rezolvată cu o simplă mişcare de baghetă şi puţină dorinţă ! Reuşesc să îmi încalc promisiunea de fiecare dată. Desigur, apoi apare vina. Care mă opreşte pentru ceva vreme. Însă vina se uită şi dorinţele se intensifică.
Lexie îl privi, ridicând din umeri. Se obişnuise cu gândul că nu era o persoană bună. Niciodată nu avusese asemenea părere despre ea.
Însă Robb era o persoană extraordinară şi ar fi meritat pe cineva mult mai bun.
- Sper să fii fericit în viitor, spuse viperina, zâmbindu-i slab.
Nu avea asemenea speranţe încât să se gândească la posibilitatea ca ea să facă parte din acel viitor. Însă, oricum s-ar fi sfârşit acea noapte, ştia că ea şi Robb vor fi prieteni buni şi spera să nu se uite unul pe altul.