Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Padurea Interzisa

« Previous 1 … 4 5 6 7 8 Next »

/ O intalnire neasteptata

Frunzele ce zburau prin padure, de-a valma, cantandu-si, soptit, efemera poveste, pareau roiuri de fluturi si flacari. Desi, in general, o priveliste placuta, acest tablou avea, acum, pentru mine o monotona, infama existenta, una destul de irelevanta si sacaitoare. Totusi reuseam sa ma concentrez asupra unei singure frunze. Era asa cum spusese Fujizu: Cand te uiti la o foaie de hartie, primul lucru pe care il cauti, inconstient, cu privirea e un punct concret si clar vizibil pe ea. In totdeauna tindem sa ne concentram pe un anume detaliu, situatia in ansamblu ne zapaceste deseori.
Cu toate ca acum eram complet deconectata, nu ma gandeam la vreun detaliu. A, ba da... Uite unul bun: Motivul existentei noastre, personaje cu nimic deosebite, intr-un cadru atat de... neobisnuit pentru mine. – Ei, da, tot Fujizu spunea ca regulile exista ca sa ai ce incalca, dar daca o cheama Interzisa... – De ce plural? Prezenta Avei se subantelege, desigur. Acum, motivul asta ar fi putut sa fie, lesne, faptul ca ii promisesem Avei centaur autohton la cina, cu obligatia subliniata cu rosu in contract de catre subsemnata sa si-l vaneze singura. Am decis sa consider acest motiv ca fiind vinovat pentru prezenta mea aici, doar ca mai aveam unul, care exista in capul meu doar ca o schita si care era destul de greu de conturat.
In aceeasi secunda cu Ava, am auzit. La vreo 300 de metri isi flutura coada un centaur. Ne-am apropiat fara nici un zgomot. Fiecare pas era un avertisment mut pentru creatura magica. La cateva minute, cina Avei s-a ivit in fata mea, usor vizibil de dupa cativa copaci, care imi pastrau prezenta neidentificata, pentru centaur.
Ava se piti in iarba, inaintand, tacuta, cu o strategie, desigur, foarte bine pusa la punct. O clipa ezita.
-Naande? Ava, nu e cazul sa dai inapoi decat la comanda mea.
“Bine, dar...”.
-Nu, asculta.
Am luat cele doua cutite si le-am montat, in 3 secunde si 4 zeci si 4 de sutimi, recordul meu, in lancea cu lama dubla. Voiam sa-i mai explic odata Avei ca, daca vrea sa manance la cina, ezitarile nu isi au locul decat la comanda mea. Am dat sa atac creatura magica si, desi am fost usor surprinsa, evenimentul care a schimbat, cu o scanteie argintie, traiectoria lancii, nu m-a luat pe nepregatite.

Am privit lumina formata de intalnirea lancelor noastre.
O priveam pe Kasumi, fara sa misc vreun muschi. Auzisem ca era de partea raului. O parte din mintea mea ar fi vrut sa fie o minciuna, dar cea mai mare stia ca nu era nici pe departe. De cand o cunoscusem stiam...chiar stiam ca nu pot avea in totalitate incredere in ea. Energia imi aratase. Dar prin absurd eu negasem tot timpul. Dar stiam...
- Kasumi, centaurul nu e al pumei tale. Pleaca mai repede, Roer.
Cu un regret vag, acesta imi multumi si sa indeparta.
L-am privit pana cand disparu din raza mea vizuala apoi m-am intors spre Kasumi, cu un ranjet aproape diabolic.
- Draguta intalnire, asa-i Kasy?
Cu toate simturile activate eram pregatita de orice atac.
Cat de ciudat putea sa fie. Doua prietene nedespartite au ajuns sa devina un fel de dusmance. Contactul vizual nu era intrerupt deloc. Privirea mea era mai multa de dispret decat de ura. O considerasem pe Kasumi demna de a-mi fi prietena. Pacat ca eram sortita singuratatii.

-Fara diminutive la prenumele meu, te rog, Aimi-San. Si da, intr-adevar, draguta intalnire. Ai parat frumos, nu se poate contesta.
O, Doamne! Sa nu imi spui ca luate in serios stereotipul cu partea rea si aia buna? Ma rog, era doar alegerea ei.
-Nu ai sa te plictsesti, holbandu-te asa la mine, din picioare? Pentru ca nu stiu daca te-ai prins, dar nu am intentia sa TE arac. Irosesc energie. So...Sore nan desu ka, Ava? Iie, Kore wa watashitachi no Aimi dewa arimasen... Anata wakarimasen deshita!... H-hai! So desu, o...Eeto...eeto..Watashi... DA, stiu ca eu am spus sa nu eziti, da` era vorba strict de cina! - Ai liber sa vanezi orice patruped de pe o raza care imi permite sa te am sub observatie. - Stii, Aimi? Eu chiar nu bag in seama acest concept cu Bine si Rau. Si imi placea mai mult cand povesteam prostioare copilaresti la un ceai, decat cand trebuie, acum, sa imi stric manichiura ca sa opresc cutitul tau sa imi ajunga pe trahee... Dar stii, toate au un timp, si simpul trece...
____________________________________
**Sore nan desu ka= ce e asta, sau ce inseamna
Iie Kore wa watashitachi no Aimi dewa arimasen = nu, asta nu-i Aimi a noastra
Anata Wakarimasen deshita= nu ai intels
Hai, so desu...Eeto...eeto...= da, asa e, dar... pai...pai...

Mi-am sprijinit greutatea de un picior si am privit-o rece pe Kasumi.
- Am prins ideea, Kasy. Insa te intreb: Cum o sa ucizi o musca? Vorbindu-i pana moare de plictiseala sau ce?
Am luat o scurta pauza, de respiratie, apoi am continuat:
Si ai dreptate. Nu sunt eu. Sincer, niciodata n-am fost eu.
Eram rea. Eram ironica. Nu stiam de ce, dar imi placea.Imi placea sa am ochii aproape scosi din orbita de nebunie, cu un ranjet malefic. Eram in stare sa ucid un prieten, pentru alt prieten, daca nevoia ma forta. Nu e greu…
Vantul batea molcom, iar linistea a pus stapanire pe padure. Nici o vietate nu se mai auzea, si nici macar respiratiile noastre. O fractiune de secunda cand amintirile reveneau. Versurile unei melodii foarte frumoase, Incuiata, ce e drept, dar versurile minunate. Si melodia la fel.
“ Nu mai simt nimic,
Nu mai vreau nimic.”
Cat de bine se potriveau cu momentul acesta!
Norii erau stransi deja, asa ca incepu o ploaie marunta. O ploaie calda de care simteam nevoia. Acum nu se mai auzea decat ploaia. Si parca ma calma. Simteam cum se amesteca disperarea cu tristetea dandu-mi senzatia de amar in gura. Simteam cum mi se uda ochii si nu mai vad decat un alb impaienjenitor. Lacrimile se amestecara cu picaturile astfel ca nici eu nu mai stiam diferenta dintre ele. Dar de ce plangeam? Din cauza a cea ce eram. O persoana careia i-au fost rapite de atatea ori sentimentele. Cum mai puteam spune ca am asa ceva? Cum mai puteam spera la prieteni, daca nici eu nu puteam fi un model?
“ Cine sunt? O bestie? Da..o bestie cu chip angelic”
Nu mai stiu nimic. Nu mai am sentimente. Nu mai vreau, dar nu pot.
“ Viata e atat de complicata, dar de asta o iubim cel mai mult”. Vorbele persoanei cel mai mult iubite, demult stinsa...Mama mea…

-Fara diminutive la prenumele meu, am repetat eu, placid, pe tonul unui CD informativ zgariat, care repeta aceeasi propozitie pana cad se strica CD-reader-ul. Ploua...
Da. Observatiile banale ma ajutau sa ma pastrez calma si detasata sentimental and eram luata in ras.
-Si, da, am raspuns, fara intentia sa imi ies din pepeni si sa i-o intorc cu aceasi moneda, probabil ca voi ucide musca aceea recitandu-i poeziile lui Fujizu.
Aveam 7 ani cand incepusem pregatirea cu el. Tot atunci incepuse sa si scrie. Eu si Aimi eram prietene. Cand ne intalneam, la fiecare remarca ironica la adresa lirismului lipsa din strofele maestrului meu o facea sa rada. Acum mai degraba mi-ar fi dat un pumn.
-Ava? Nan desu ka? Nu... Eu incerc, cel putin... N-asculta. Uneori mi se face mila de ea...
"Proasta bipeda... Nu pricepe ca tu o consideri prietena?".
-Asa se pare. Cu toate ca are mai multe competente ca mine, din anumite puncte de vedere. Uite, Aimi. Am citit si eu prima pagina a Profetului Zilei si, cat ne-or suspecta astia pe noi...in fine, pe Devoratori, nu sunt chiar ei de vina. Un mascarici, Brutus Malfoy, care e un babalac secular - trebuia sa fie mort - voia sa isi recastige inaltul grad intre devoratori, voia sa ni-l aduca pe Harry. Dar el e cam repezit si nu pricepe ca noi... in fine, ei fac planuri elaborate, de cand e Voldy istorie au invatat sa gandeasca de 100 de ori, sa actioneze odata, si sa nu vorbeasca deloc - partea cea mai buna .
"Uite, Kasumi Mikoto, nu e Aimi Rawkuro. Ucide, pur si simplu, sau o fac eu.".
-Ava. Si tu? Binele si raul sunt conceptii prostesti. Ambele parti lupta pentru idealurile si scopurile proprii. Eu am doar o infama existenta de soparla zburatoare chinezeasca, aducatoare de informatii aproape neimportante, nu ma consider nici vinovata, nici nevinovata. In plus, asta incepe sa semene cu Aimi, prin faptul ca difera asa de mult. Si nu o ucizi tu, Nici nu poti. Nu garantez pentru nicio licoare sau vraja din lume sa iti lipeasca coada la loc...

- Ava, habar n-ai cata dreptate are stapana ta, ii raspund eu pe un ton ca de gheata. Nu vrei sa sfarsesti fara coada, asa-i?
Am ridicat usor lancea, suficient cat sa se vada luciul acesteia.
- Insa stati calmi, n-am intentia sa atac decat daca sunt atacata.
Mi-am ridicat incet chipul, permitand picaturilor sa imi ude chipul.
- Kasumi, stii ca viata nu e tot timpul roz bombon, nu? Curand va incepe un razboi, presimt. Si atunci una din noi va muri. Poate chiar eu. N-am de unde sti...
Mi-am intors chipul catre ea.
- Si nici tu nu ma cunosti. Daca m-ai cunoaste, ai sti de ce urasc cu atata inversunare Devoratorii. Nu doar pentru "ca nu e corect". Nu poti sa intelegi ce sunt. Si nu stii pentru ce sunt facuta si ce trebuie sa fac.
- Adio...spun eu in timp ce treceam nepasatoare pe langa ele.
Cred si probabil aveam un aer de superioritate. Insa...era unul din lucrurile pe care trebuia sa le suport.

Am inceput sa rad.
-Ba stiu. Si iti permit sa ii iei capul idiotului care a facut aia. De unde stiu? Tu mi-ai zis. Iar eu nu cred ca tu ai sa mori in razboi, dar nici eu. Uneori sa fii destept inseamna sa dai bir cu fugitii, lucru pe care il voi face eu cand se vor strica lucrurile. Dar, in lumina acestor fapte, daca asta inseamna sa fii destept, vei spune, desigur, ca mai bine ramaneam proaste toata viata. Principiile tale erau desprinse dintr-un roman SF de Aoi Furoko. Acum incepem in sfarsit sa semanam... Cred ca o sa ne plictisim grozav una pe alta... A, ba nu. Tu nu privesti situatia in fata, ca pe orice altceva. O tratezi ca pe un OZN si pleci... Ava, vezi ce centaur prinzi... Nu, nu am nevoie sa ma ajuti.
Ploua. Aimi dorise sa plece, dar acum se "blocase". Eram, intrucatva, curioasa de reactia care va urma.

- Intelegi de nu mai poti. Si nu stii. Stii ce s-a intamplat, dar nu stii cum e.
Am luat-o la fuga. Nu imi mai pasa de nimic, decat sa ajung cumva la Hogwarts.
Ploaia facea un zgomot infernal asa ca nu stiam daca sunt urmarita sau nu, dar nu imi mai pasa.
Am alergat din ce in ce mai repede.
" Unde naiba e Hogwarts?"
Privirea mi se impaianjenea din ce in ce mai mult, si aveam senzatia ca imi pierd puterile. Cu toate acestea nu incetam sa alerg.
Dintr-o data, ceva sau cineva aparu in fata mea. Am clipit de cateva ori pana sa observ cine era.

-Puerilitati. Asa e. Nu stiu cum e. Dar tu incerci sa dramatizezi mai mult decat e cazul si te faci sa suferi singura. "...Aoi, aoi, ano sora..."
Versurile si-au dat drumul cu o cruda ironie la suprafata, dar cu un miez adanc incrustat intr-un sfat prietenesc:-
-Cine-ar putea sa spuna -
Macar presupunand -
Cati secoli au trecut
De-o luna
De cand nu te-am vazut
Zambind?
Eu nu o lasam sa inainteze, Ava ii dadea inposibilitatea sa mearga inapoi...Oriunde ar fi fost "inapoi". Ploaia acoperise drumul si urmele pasilor nostri, innecand cu repeziciune secundele.
-Aimi, stiu ca e greu de acceptat - si nu ma contrazice - dar ce a fost a fost. Ce vrei tu? Razbunare? Te ajuta? Foarte bine. Dar la ce se ajunge? Tu te razbuni, Devoratorii vor face la fel, iar cercul va continua pana cand voi toti veti ajunge stafide din cauza bacteriilor sanguivore iar oasele va vor fi mancate de carii. Si eu nu cred ca vrei asa o viata.

- Lasa-ma dracu'! i-am trantit-o stupefiata. Tu NU STII prin ce treci cand iti sunt ucisi parintii naturali si adoptivi, cand iti sunt ucisi matusa si unchiul...de cine? De un Devorator idiot. Nu stii la ce trebuie sa renunti ca sa NU mori odata cu ei, nu stii ce poti pastra, nu stii cine esti. Si e adevarat, te transformi in razbunator. Mie in asta mi-e menit sa ma transform. Asta e viata mea pe care mi-am cultivat-o si mi-am insusit-o de la 6 ani. Nu vreau sa te ucid, asa ca...Adio
Am inchis ochii si m-am trezit in alt loc. Imi reusise. Teleportarea imi reusise. Stiam ca prietena mea avea un auz al naibii de bun asa ca nu puteam spera la ceva. Dar era destul de departe si nu aveau cum sa ma ajunga prea curand.
" Trebuie sa incerc" oftez incet.
Am incercat mai multe teleportari pana la Hogwarts, dar eram deja epuizata si paream departe de castel.
Insa eram sigura pe mine ca EA nu ma va gasi. Puteam sa simt ca este la 2 km de mine si cel putin nu avea sa ma gaseasca foarte usor.
Am devenit usor invizibila, datorita unei puteri copilaresti. O foloseam la 5 ani, in joaca si niciodata nu m-am gandit ca imi va trebui.
Am pus capul pe un manunchi de frunze ude sa adorm, caci oboseala puse stapanire pe mine. Si noapte buna...