Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului

« Previous 1 2 3 4 Next »

/ O intamplare neasteptata ...

Robby nu intelesese ceva important , daca inca mai exista devoratori , cine ii conduce ?

"-Eu inca ma gandesc , daca inca mai exista Devoratorii Mortii , cine ii conduce ?" intreba Robby nedumerit .
"-Nu se stie inca , se zice ca o ruda , indepartata a lui Stim-Noi-Cine ... ."zise Hagrid un pic trist pentru soarta lui Harry daca chiar a fost rapit de devoratori .
"-Eu nu cred ca varul meu este rapit ! Va evada el ! In plus acum este prieten si cu Reacredinta , ceea ce ii da un plus , deoarece acesta stie unde este sediul lui Cap-De-Mort si Devoratorilor Mortii . !" zise Luke suparat din cauza celor auzite .

"Eu cred ca pana la urma va aparea de nicaieri, iar lumea vrajitorilor va citi din nou despre faptele lui curajoase." spuse Luke cu vocea putin tremuranda si cu ochii umezi.
Se gandea acum unde ar putea sa fie. Se gandea ca undeva departe inca se lupta cu Devoratorii, daca inca nu i-a invins deja.
"L-am vazut doar o data pe Harry, acum 3 ani. Nu am vorbit, desi imi doream asta. El nici macar nu stia cine sunt. Nici nu are idee ca exist." zise baiatul in timp ce ochii lui ii erau atintiti in podeaua de lemn.

" - Un nebun" i-am soptit lu Robby. " Un nebun conduce Devoratorii decazuti. Dar acesti nu il iau in seama. Sunt suficient de nemernici ca sa faca rau si singuri"
Urma iar o liniste de nepatruns. Hagrid punea cateva prajituri uriase pe o farfurie la fel de uriasa. Gandure imi zburara pentru o clipa la o scuza politicoasa ca sa le refuz.
" - Va reaparea!" am incheiat cu voce tare un gand vechi. " Harry va fi iar acolo unde trebuie, alaturi de familia sa"

Bell zambi usor; Ema era sigura ca Harry traia. Si la fel credea si ea. Lucru ce era perfect, pentru ca exact de asta avea nevoie lumea vrajitorilor in acele timpuri negre. Avea nevoie de speranta..de o raza de lumina, intr'un intuneric deplin, patruns de Devoratori ai Mortii si crime misterioase.

"-Ati auzit de atacul fetei din Hogsmeade?!" murmura Luke.
"-Nu..ce atac?!" replica Robby, mirat.
"-O fata de la astropufi; a fost blestemata" murmura Bell.
"-Cum adica..blestemata?!" repeta Ema, socata.
"-Din nefericire da" ofta Luke.
"-Iar vinovatul s'a facut nevazut" mormai Bell.
"-Lasi..asta sunt, toti devoratorii" remarca Hagrid, izbind cu pumnul in masa.

Cercetasa ofta; era intr'adevar adevarat. Devoratorii Mortii nu erau capabili sa simta nimic. Pentru ei, doar placerea de a ucide si faima erau singurele sentimente care le umpleau viata. Nu putea sa realizeze cum traiau.. cum erau fericiti, pentru faptul ca ucideau pe cineva..ce fel de oameni erau?

Luke se gandi cum era daca se afla acum in locul lui Harry. Probabil el nu ar fi stiut ce sa faca, dar Harry sigur stie.
Acum pur si simplu nu avea nici o idee despre vreo scuza anume atunci cand Hagrid ii intinse farfuria cu prajituri. Il refuza politicos iar mai apoi continua sa priveasca coliba lui Hagrid. Aproape ca ii simtea prezenta lui Harry. Trecuse de multe ori pe aici, dar niciodata nu simtise o legatura mai puternica cu varul sau decat acum.

Un racait scurt se auzi la usa. Urma o bufnitura, usa tremurand cu totul, dar deschizandu-se. Isi facu aparitia Colt, cu un scancet demn de un caine atat de mare. Se unduii printre picioarele noastre, pana la Hagrid, si ii linse mana.
" - Hei, fiorosule!" i-am zambit si m-am intins sa-l mangai.
Veni numai decat, dand vesel din coada.
Nu dura mult pana sa-si sprijine capul urias pe genunchii mei.

Colt isi facu aparitia in micuta coliba, si se opri sa'si sprijine capul pe genunchii Emei; parea atat de fioros, si in realitate era atat de fricos, incat te apuca rasul cand te gandeai la primele impresii pe care ti le faceai cand il vedeai. Prejudecati..ca toti ceilalti, Bell crezuse ca nu se va putea apropia niciodata de micul caine.

"-Imi amintesc cand l'am adus la castel" chicoti Hagrid.
"-Era doar un puiut, nu?" murmura Bell.
"-Da..atat de mic si frumusel" ofta uriasul.
"-Ca toate creaturile periculoase de care e obsedat" completa Ema, in soapta.
Bell incepu sa rada, iar Colt ciuli urechile.
"-Nu vorbim de tine" spuse ea, continuand sa rada; cainele o privi ciudat, dupa care se apropie de ea si se aseza in dreptul scaunului.

Cercetasa incepu sa'l mangaie pe cap; avea o blana foarte moale, si deasa; si in plus, adora sa fie mangaiat dupa urechi. Fiecare caine avea o slabiciune pentru asta.