Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 … 8 9 10 11 12 … 16 Next »

/ One-shoturi

So - am recitit'o azi de pe telefon Si totusi mi se pare mult mai haioasa
Next...

Nu exista next povestea este un one-shot.O sa mai postez one-shotori .Ma bucur enorm ca va placut si va-ti distrat.

Okz... te pricepi atunci.... atunci sa fie alta

abia astept ceav poate la fel de funny

bine atunci nu mai vreau next
vreau alt one-shot

V-am pregatit un one-shot, dar acesta este trist eu sper sa va placa!

O minune

24 Decembrie 1968
Stãteam cu capul pe masã,plãngeam în liniste ,nu doream ca ceilalþi camarazi sa ma audã.Strãngeam în pumnul stãng scrisoarea de la baiþelul meu Rareº ,abia învãþase sã scrie.Anabell soþia mea îmi trimitea des poze cu el de cãnd s-a nãscut.Creºtea atãt de repede si semãna atãt de mult cu mine.Mi-am ºters lacrimile ce nu aveau voie sa fie pe chipul meu ºi am împãturit scrisorica,citind-o pe cea a Anabellei.

"Scumpul meu, am aflat ca de Crãciun începe atacul înca nu imi explic ce au germanii aceia în loc de inimã.Peste câteva zile vine bunica Tatiana cu bunicul Ciprian pentru al vedea pe micuþul Rareº.El este bine si sanatos a învâþat multe despre tine ºi mereu mã întreabã când vii.Sã nu uiþi cã orice s-ar intâmpla eu voi fi alãturi de tine.ªtii, þi-am pregãtit mâncarea ta preferata.Iubire ,chiar nu ºtiu ce aº mai putea sa îþi spun pentru a-þi ridica moralul.Din pãcate trebuie sa închei aici pentru ca lacrimile îmi vor ºterge cerneala.
P.S:Te iubesc"

Cãteva cuvinte erau ºterse de lacrimile soþiei mele. Le-am sãrutat gândindu-mã ca poate era ultima scrisoare ,ultimele cuvinte si poate inima mea in ziua sfãnta a Crãciunului va inceta sa batã.
M-am ridicat de pe scaun mi-am luat arma in mânã si am zis cu voce tare.
"Numele meu este Damian Andrew sunt general de brigadã intr-un râzboi dintre mai multe naþii printre care ºi cei ce declanºase aceasta confruntare si anume Germania.Atacul va fi pe data de 25 Decembrie 1968 .Vom lupta deºi nu vom învinge deorece moral suntem învinsi.Acei oameni nu cunosc toleranta ,nu cunosc respectul faþa de o zi sfânta. Am iesit din cort poate era ultima oarã când vorbeam cu camaradul meu Alex Cristian Cernat.
I-am dat bunã ziua l-am bãtut pe umar ºi i-am spus ca Dumnezeu face minuni.Aºteptam o minune deoarece ei ne depaºeau numeric într-un cuvânt eram carne de tun.Acea noapte a fost infernalã nu am închis un ochi tot ce puteam sa vad erau oameni,prieteni de o viata cãzând precum spicele de grãu in bataia vãntului.Tot ce miroseam era praful de puºca ºi tot ce auzeam erau gloanþele ce zburau printre noi.Ma gândeam cum va arata baiatul meu când va creºte pentru ca nu cred ca voi putea fi langa el decãt cu spiritul.Adversarii noºtrii au jucat murdar deoarece alesesera aceasta zi pentru ca toþi se gândeau la familiile lor ºi in nici un caz la lupta.
Dimineaþa era la fel,pe acel câmp mereu era întunecat ,mereu ploua,mereu mirosea îngrozitor.Deºi era o alta dimineaþa identicã unde mâncam orez ºi fasole iar aceasta probabil era ultima de razboi.Atacul era la ora 20 deoarece atunci era întuneric iar ei erau precum niºte feline vedeau mai bine in întuneric,nu mai erau oameni ci umbre.
Ora aceea veni foarte repede iar noi ne-am luat poziþiile de lupta.Mulþi dintre noi încercam sa ne stãpânim lacrimile pentru a parea mai puternici ,însa nu eram.În fata noastrã se ridica o mare de lume însa puþini oameni.
In aer se aruncã un foc de artificii in semn ca lupta începe.Tot ce auzeam în stânga ºi dreapta erau gloanþe.Am încercat sa ii coordonez pe ceilalti soldati însã aceºtia pãreau pierduþi, erau niºte copii ,niºte puºti de 18-19 ani ce abia ºtiau sã þinã o arma in mânã.Am vazut mulþi din armata adversa cãzând.Doream ca ultimele mele gânduri sa fie pentru Anabelle si pentru Rareº.Am închis ochii ,mã vedeam acasa in faþa unui brad imens iar mirosul de praf de puºca era înlocuit cu cel de placinte calde cu scorþiºoara.ÎI vedeam pe parinþii mei,pe familia mea fãcându-mi cu mânã din faþa bradului.Am deschis ochii iar înantea lor am vãzut un steag alb si oameni ce stâteau in genunchi.Nu înþelegeam însa dupa câteva secunde neºtiinþa mea disparu.Pe acel steag scria:"Crãciun fericit !"
Am vazut o minune ,cu toþi am vazut-o.În acea seara am bãut un pahar de vin fiert cu inamicii si ne-am urat Crãciun fericit.Deºi eram barbaþi in seara aceea fiecare dintre noi a vãrsat o lacrima.
Mã vãd acum dupa cateva luni privindu-mã in oglindã,razboiul nu a mai avut loc deoarece nici unu dintre noi nu a mai putut lupta.Acum sunt acasa alãturi de bãieþelul meu ºi de soþia mea ce nu se mai satura sa ma strângã in braþe ºi sa îmi spunã cã mã iubeºte.
Viaþa mea este acum una fericita ,cu toþii am învâtat ce înseamnã toleranta cu toþii am vâzut pentru prima oarã o minune, caci cu toþii am vazut-o ºi pe a doua când soþiile noastre se aflau la pieptul nostru.

1968, ha?!
Ce super...
Bine ca m'ai avertizat ca e trist Razboi o.O

e foarte frumos, chiar daca e mai trist

nu e trist de loc
e adevarat ca nu e la fel de funny ca celalaltdar are totusi final fericit
bravo

Apropo - Sa mai pui, ca te pricepi