Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Aleea Nocturn / Borgin & Burkes / ours is the glory

**Guillaume J. Devereux** · 28 Jun 2012, 19:19

Guillaume o privi linistit, adulmecand aceasta izbucnire a ei nu prea bine. Totusi, continua s-o sarute si o lasa in pace, realizand ca nu avea sa mearga totul pana la capat, sau daca avea sa se intample, atunci numai bine! Stia ca fata trebuia sa se indragosteasca vreodata de vreun barbat si sa inceapa sa faca lucruri prostesti, asa cum se intampla de fiecare data cand o femeie iubea. O data cu trecerea timpului, oamenii devenea tot mai slabi, iar Veronique nu parea a face exceptie, oricat de puternica si dura putea parea acum.
"Serios? O regina care-si cladeste castelul pe ruinele unei vechi lumi, pe cale sa devina una mai buna? Chiar ar fi ceva interesant de vazut", raspunse el, intorcandu-se apoi la buzele ei fragede.

Se si imagina in aceasta lume fagaduita de ea, insa imaginea nu era clara, si desi se straduia, nu putea sa se gandeasca la nimic. Prin minte ii trecu un gand nastrusnic, si incepu sa spere la un rol in demolarea si reconstruirea pe care o vroia aceasta tanara. Un rol important.
"Miss Veronique, iti propun un targ. Ce-ai zice ca, in loc sa ma chinui sa devin eu un nou conducator al acestei lumi, ceea ce mi-e atat de groaznic de lene in acest moment, sa fiu conducatorul armatei tale?"

**Veronique A. Dupont** · 28 Jun 2012, 22:18

Zambi mai mult pentru sine, iar apoi i se sterse orice expresie de pe chip. Se desprinse de el usor si se ridica de pe canapea. Incepuse sa mearga in jurul unei masute de cafea si a unui fotoliu cu pasi mici si lenti. Isi tinea mana dreapta in dreptul buzelor de parca ar fi incercat sa-si roada unghiile si privea in gol.
O mie de ganduri ii traversau mintea in acel moment, iar ea nu reusea sa se focuseze asupra niciunuia dintre ele. I se parea delicios gandul ca incepea sa-si stranga o armata, dar in acelasi timp se temea. Avea senzatia ca prea usor i se rezolvau toate problemele in ultimul timp si nu stia daca ii fusese cumva intinsa o cursa sau daca ar fi trebuit sa multumeasca in genunchi vreunei divinitati.
Propunerea lui Guillaume o facuse sa realizeze ca nu se gandise nici macar o secunda la cineva avea sa fie acela care ii va conduce armata. De abia in acel moment isi daduse seama ca o armata fara un conducator n-ar fi fost nimic altceva decat o gloata dezorganizata. Desigur, ar fi putut chiar ea sa-si conduca oamenii, dar acest lucru i se pare stupid. De ce si-ar fi riscat propria viata cand ar fi putut lasa pe altcineva sa o faca pentru ea?

Se intoarse precauta inspre Jules si isi lua mana de la gura. Il privi atenta cateva clipe lungi, iar apoi isi departa buzele incercand sa spuna ceva. Niciun sunet nu ii parasi corzile vocale, dar pe chipul sau se citea faptul ca dorea sa se exprime.
'Ce te face sa crezi ca armata mea nu are deja un conducator? Si, in plus, esti gata sa mori pentru scopul meu? Pot eu avea incredere in tine?' intreba pe un ton sfarsit dupa ce reusi sa-si gaseasca cuvintele.

**Guillaume J. Devereux** · 28 Jun 2012, 22:40

Guillaume incepu sa rada, privind neincrederea fetei. Ea cerea incredere, si el un scop. Vroia sa lupte, ii placea discordia, ii placeau relele, ii placea razboiul. Ce alta ocazie mai buna ca asta? Incepu sa-si incheie nasturii camasii lent, trecandu-si o mana prin parul saten carliontat, si se ridica de pe canapea, ajungand langa Veronique. Ii lua mainile intr-ale, privindu-le pentru a nu stiu cata oara in ochii aceia verzi, patrunzatori, si incercand sa treaca cu privirea de ei, sa ajunga in spatele acelor porti inchise. Insa fara mare succes.
"Draga mea Veronique, poti avea incredere in mine. Si stii de ce? Pentru ca tot ce vreau eu este sa particip la acest razboi. Si putem rezolva si cu comandantul, o viata in minus nu e niciodata atat de daunatoare. Ai nevoie de mine, pentur ca stiu mult mai multe despre razboi, si de asemenea, despre cum se poate conduce o armata. Cu mine vei avea gloria pe care o vrei, vei avea imperiul, lumea pe care o doresti. Ne asemanam mai mult decat crezi, scumpa mea"

Ii dadu drumul, punandu-i o mana pe umar si sarutand-o apasat pe buzele ei rosii, atat de ademenitoare. Era constient de farmecul sau, si spera doar ca si vrajitoarea sa fie. Se simtea ciudat, insa spera sa aiba succes si sa primeasca aprobarea ei.

**Veronique A. Dupont** · 28 Jun 2012, 23:35

Il privi in timp ce-si inchidea nasturii de la camasa si isi musca usor buza inferioara. Acum ca il vedea ca pe un pion asezat strategic pe tabla ei de joc se gandea ca parca incetase putin cam prea repede mica lor secventa de amor. I se parea ciudat cum acest barbat incepea sa o atraga din ce in ce mai tare. Ii asculta cu grija fiecare cuvant si simtea un fior de placere auzindu-i scurtul monolog.
Nu exista nimic pe lume care s-o pasioneze mai mult pe femeie decat dorinta ei de-a stapani vrajitorimea si de a-si caldi imperiul. Oarecum i se parea ciudat acest lucru, dar dadea mereu vina pe vocile care ii vorbeau fara incetare si pe dorinta nestavilita de razbunare pe care o purta mereu in suflet.

'Nu va fi cazul sa omori pe nimeni, micul meu soldat' ii spuse ea mangaindu-i usor parul castaniu. 'Dar nu uita ce-ai spus, o viata in minus nu este niciodata atat de daunatoare. Nu incerca vreodata sa ma tradezi' ii sopti usor si ii incheie ultimi doi nasturi de la camasa.

**Guillaume J. Devereux** · 28 Jun 2012, 23:46

Barbatul ii zambi bland, prinzandu-i mainile care ii incheiau nasturii si ingenunchind in fata ei. Isi scoase bagheta si, pentur ca era prea mica pentru a o propti ca o sabie, o intinse in fata ei, tragandu-si vocea si spunand pe un ton solemn.
"Draga mea stapana, de azi iti ofer increderea si loialitatea mea, si jur sa te servesc pana la sfarsitul zilelor mele. Voi face tot ce imi va sta in putinta sa te apar, pe tin si armata ta, si sa te ajut sa-ti cladesti minunatul imperiu. De azi inainte eu sunt cavalerul tau de incredere"

Mini-discursul sau sunase un pic aiurea in acea camera eleganta, plina cu obiecte de valoare, cu el imbracat in costum si cu o bagheta in loc de sabie. Se ridica, zambindu-i amuzat frumoasei vrajitoare, si isi baga la loc bagheta in buzunar, contiuand:
"Si acum, pentru a incheia targul, eu ce primesc?"
Se uita lung la vrajitoare, stiind ca nu avea sa fie refuzat tocmai acum, si se intreba ce anume avea ea sa-i propuna in schimb. Era greu de prevazut cand vorbeai despre o persoana atat de imprevizibila ca ea.

**Veronique A. Dupont** · 30 Jun 2012, 00:35

Se uita putin ciudat cand barbatul cazu in genunchi si incepu sa spuna un fel de juramant, dar nu incerca sa-l opreasca. Unii oameni tineau la onoare si daca el era unul dintre ei, atunci insemna ca acest juramant avea sa-l lege pe barbat pentru totdeauna de micuta vrajitoare.
Zambi cand il auzi spunandu-i stapana, isi inchise ochii pentru o secunda si incepu sa-si imagineze lumea ce aveau s-o cladeasca impreuna. Inceta brusc acel moment de reverie si se intoarse cu privirea catre Guillaume. Ii trecu din nou mana prin par, mangaindu-i cu grija suvitele carliontate si ii facu semn sa se ridice.
Il saruta scurt si apoi isi sprijini capul de pieptul lui. Ii auzise cererea tare si raspicat, dar nu prea avea idee ce i-ar fi putut oferi. Cu siguranata nu voia bani sau lucruri de valoare pentru ca provenea dintr-o familie cu stare.
Oricat ar fi incercat Veronique sa se gandeasca la un lucru pe care sa i-l dea, mintea ei revenea mereu la acelasi raspuns, bani.
Isi scutura capul usor, deprinzandu-se de Guillaume si ii apuca mainile intre ale ei. Nu stia ce face, dar oarecum simtea ca-si gasise raspunsul mult cautat.

'Ar fi deplasat sa incerc sa-ti ofer galeoni sau vreun obiect de arta, insa m-am gandit la un lucru de care vei avea nevoie cu adevarat. Numele meu' ii spuse ea jucaus si incepu sa rada aproape in soapta.

**Guillaume J. Devereux** · 30 Jun 2012, 23:43

O privi uimit, intrebandu-se daca ea chiar vorbise serios. Numele ei? Ce ar fi putut sa faca cu numele ei? Oricum stia ca trebuia sa-l afle o data si-o data, chiar daca ea dorea sa il tina secret. Numele ei nu mai insemna acum nimic pentru el, avand in vedere ca tocmai ii devenise stapana, iar el, cavalerul ei fara armura. Ii stranse mainile intr-ale sale, uitandu-se inca uimit in ochii ei, si isi musca buza inferioara. Era un mister ce plutea in jurul ei, si incerca sa treaca de el, dar i se parea mult prea greu.
"Miss Veronique, ce sa fac eu cu numele tau?"intreba el, inca tinandu-i mainile intr-ale sale.

Putea parea materialist, insa chiar nu avea idee la ce l-ar fi ajutat numele ei. Putea sa fie si Malfoy, si Weasley, si Potter, ca nu ii pasa. Acum era cavalerul ei, conducatorul armatei sale, si nu avea sa se opreasca pana nu ii aducea poporul imperiului ei la picioare. Nu il atragea din punct de vedere emotional, fiindca se lega mult prea greu de cineva, si singura fiinta la care tinea cat de cat era lupul lui, insa intr-un mod sexual tot il atragea.

**Veronique A. Dupont** · 01 Jul 2012, 13:26

Zambi scurt si isi ridica privirea pentru a putea vedea mai bine ochii barbatului. I se parea ciudat faptul ca el nu intelgea ceea ce ea dorea sa spuna. Nici nu-i prea venea sa creada ca nu era nici macar putin curios in legatura cu numele ei.
Isi desprinse mainile dintre ale lui si se aseza pe canapea. Se stranse singura in brate, aproape stivindu-si umerii si isi pleca usor intregul trup. Se gandea intens cum i-ar fi putut explica noului sau cavaler cat de important era numele ei.

'Numele meu este un factor decisiv in relatia noastra. Abia dupa ce-mi vei afla numele vei putea decide daca vrei sa-mi fi loial cu adevarat' explica vrajitoarea inca tinandu-si capul plecat. 'Numele meu este Veronique Alys Dupont. Aceasta este cea mai importanta informatie care o vei primi de la mine pentru destul de mult timp' continua ea asteptand reactia barbatului.
Familia Dupont si familia Devreux nu se intelesesera niciodata bine. Se prefacusera timp de scole intregi ca sunt prieteni si incheiasera multe afaceri impreuna, dar mereu existase o ura infiltrata intre aceste doua case importante din Franta.
Din aceasta cazua Veronique era putin nelinistita asteptand raspunsul lui Jules. Nu voia sa-l piarda pentru ca devenise deja un pion important in jocul sau, dar in acelasi timp ii venea greu sa se increada intr-un Devreux. Mai ales un Devreux care acceptase sa se plece in fata unui Dupont. Acest eveniment ar fi fost fara precedent.

**Guillaume J. Devereux** · 01 Jul 2012, 13:37

O asculta atent, incercand sa digere cat mai bine informatia primita. Dupont. Ea era o Dupont, deci. Ei bine, trebuia sa-si aleaga cu grija urmatorii pasi, si mai ales sa fie foarte atent in deciziile sale, pentru a nu starni mania tatalui sau, care nu era cel mai calm si deschis om din lume. Intrase in serviciul unui Dupont, iar asta nu l-ar fi multumit prea mult pe tatal lui, desi cele doua familii se prefaceau bune prietene. De secole, acestea erau cele care guvernau Franta, desi nu multa lume stia asta.

Si totusi, isi daduse cuvantul, facuse juramantul, si nu putea sa si le ia inapoi. Iar daca cei doi ar fi reusit sa cladeasca imperiul viselor lui Veronique, atunci nu vedea ce rau ar fi putut fi in asta. De ce numai Franta? De ce nu toata Lumea Vrajitoreasca? Gandindu-se mai bine, se decise sa nu vorbeasca despre asta tatalui sau, si sa actioneze in secret. Se intoarse spre femeie, se aseza langa ea pe canapea, si ii impartisi si acesteia gandurile sale:
"Miss Veronique Dupont, acum e prea tarziu, insa nu ar trebui sa te ingrijorezi. Cuvantul meu dat e un cuvant dat, si nu-l iau inapoi. Dar cel mai bine ar fi sa tinem aceasta alianta in secret."

Linistit, isi scoase o tigara, pe care si-o aprinse cu bagheta. Tatal lui nu mai avea sa traiasca mult, fiind intr-o stare agravata de cancer pulmonar, iar cand el va deveni capul familiei, va putea sa decida orice.
"Oamenii tatalui meu, care in mai putin de cateva luni vor fi ai mei, ti se vor inchina tie si cauzei tale"

**Veronique A. Dupont** · 01 Jul 2012, 13:49

'Ma bucur' sopti ea si se ridica de pe canapea. Inca era prinsa in ganduri si nu era tocmai constienta de lumea ce o inconjura. Nu stia daca ar fi putut avea incredere totala in Guillaume, dar nu putea sa-i refuze ajutorul pentru ca avea neaparata nevoie de oameni.

'Este timpul sa pleci' ii spuse facandu-i semn sa o urmeze. Se opri abia in dreptul usii unde se rezema cu umarul de un perete. Se simtea dintr-o data mult prea obosita si voia sa fie lasata singura. Avea unul dintre acele momente in care nu si-ar fi dorit sa faca nimic altceva decat sa doarma.
Deschise usa larg si il urmari pe Guillaume cum iese. Ii zambi pentru ultima data si dadu sa inchida usa, dar atunci isi aminti ceva.
'Nu sunt casatorita. Poti pastra verigheta mea' rase vrajitoarea si apoi inchise usa cat de incet putu. Se lasa pe urma sa cada pe podeaua de lemn si isi sprijini capul de o masuta mica pe care statea expus un buchet de trandafiri intr-o vaza de portelan.
Avea senzatia ca intrega sa discutie cu Jules o secatuise de orice putere. Totul o sa fie bine, o asigura demonul sau, iar femeia isi gasi foarta necesara pentru a se ridica si a se duce pana in dormitor.

Edit By Raizen

Galeoni
India Callysto Scott - 10
Veronique A. Dupont - 150
Guillaume J. Devereux - 150

Topic Closed !