Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 … 3 4 5 6 7 … 16 Next »

/ Pain is my hapiness

(26 Apr 2011, 14:43)Elizabeth Turner Wrote: Am început să mă plimb pe peluză bucurându-mă de atingerea delicată a firelor de iarbă. Eram desculţă, dar nu îmi era teamă de ce credeau cei din jurul meu, sau de gândacii care puteau sta ascunşii printre fire. Existau mult mai multe lucruri de care să-mi fie frică sau care să mă îngrijoreze. De exemplu pericolele din oraş, foametea, bolile, rănile...Şi existau mult mai multe care nu îmi veneau în minte în acel moment. Tot ceea ce doream atunci era să simt viaţa şi inocenţa de care trebuia să mă bucur cât dura.

Cat se poate de adevarat . Imi place ca arati in acest fan fic purul adevar , realitatea . Cu alte cuvinte , cat de cruda este realitatea .

(26 Apr 2011, 14:43)Elizabeth Turner Wrote: [font=Verdana]O lacrimă s-a scurs pe obraz , fiind urmată peste câteva secunde de alta. Boabele de “rouă” se prelingeau una câte una pe obraji, dar nu încercam să le opresc . Aveam nevoie să mă descarc , înainte să cedez de atâtea sentimente acumulate în inimă. Am privit spre cer , lacrimile sclipind uşor şi am închis ochii bucurâdu-mă de un moment de linişte.
font]

Acest peisaj este foarte trist , la fel si continuarea acestuia . Sincera sa fiu , imi venea sa plang .

Astept next-ul ><

Mulţumesc mult ! Mă bucur că urmăriţi ficul.



Era o voce masculină, destul de groasă , dar totuşi caldă. Genul de voce care te face să te simţi în siguranţă şi care îţi dă senzaţia de linişte interioară. M-am gândit pentru o clipă la un vechi prieten al meu ce mereu mă protejase şi mereu îmi fusese alături. Vocea ceea era foarte asemănătoare cu a lui, dar nu era el.
Când am întors capul l-am zărit pe cel de care mă lovisem în hol. I-am întâlnit din nou ochii albaştri ca cerul nopţii şi am simţit că îngheţ. Eu personal nu aş fi spus asta, dar dacă era o altă fată în locul meu ar fi gândit că este perfect.
S-a apropiat de mine cu paşi lenţi, relaxaţi şi cu o atitudine delăsătoare pe care probabil că o folosea să vrăjească fetele. Nu ştiu dacă la mine funcţionase sau nu, dar nu mi-am putut dezlipi ochii de pe el. Mă fascina orice mişcare, gest, orice surâs sau încruntătură...
S-a aşezat lângă mine şi a zâmbit trăgând aer în piept. Câteva clipe închisese ochii , dar eu continuasem să îl studiez . Nu îmi dădeam seama dacă ştia sau nu că îl urmăream în continuare, dar sincer nici nu îmi prea păsa.
,,Frumoasă zi, nu?” A murmurat dezlipindu-şi genele şi privindu-mă cu coada ochiului. Buzele se deschideau într-un zâmbet larg şi sincer.
,,Da, este o zi frumoasă.” Deşi nu avusesem intenţia spusesem acest lucru sec , chiar pe un ton ignorant, ca şi cum nu îmi păsa. Adevărul era cu totul altul, îmi păsa. Chiar foarte mult... Dacă vedeam soarele răsărind reuşeam şi eu să merg mai departe, sau măcar să încerc să fac acest lucru.
S-a uitat la mine şi eu am lăsat privirea în jos. El fusese aşa de sincer şi deschis faţă de mine, şi eu ce făceam? Mă comportam ca o snoabă căreia îi pasă numai de ea şi nici măcar nu poate să fie sinceră. Îmi venea să mă plesnesc singură ca să-mi revin la normal: la glasul meu vesel şi cald, la sinceritatea de care dădusem dovadă în ultimii ani.
Nu voiam să mă transform într-o persoană egoistă, nu voiam în ruptul capului să devin ceva ce nu mă reprezenta deloc. Am oftat şi el a ridicat o sprânceană. Probabil că lupte de sentimente ce se ducea în mintea şi sufletul meu era vizibilă şi pe chip.
,,S-a întâmplat ceva? “ Întrebase privindu-mă atent şi încruntătură îi întunecă chipul. Părea sincer, dar nu puteam fi sigură că acesta era adevărul. Eram adolescentă, dar ştiam cât de buni actori pot fi unii oameni, şi cât de naivi pot fi alţii. Am încercat să vorbesc pe un ton calm, să nu fiu iar ignorantă.
,,Nu, nimic.” Am răspuns pe un ton ceva mai calm, deşi cuvintele aveau o notă de încordare.
Nu ştiu dacă mă crezuse sau nu, dar nu a mai întrebat nimic. Şi-a mutat privirea spre cer, pe care erau pictaţi doar câţiva nori albi şi pufoşi ca vata de zahăr.
Era din nou o linişte profundă. Ei bine nu chiar profundă pentru că se auzeau de peste tot glasul păsărilor, sau vântul mişcând cu graţie ramurile copacilor şi coborând pe pământ frunze de un verde crud.
Îmi plăcea liniştea asta, îmi plăcea să aud adierea vântului. Mă făcea să măs imt lipsită de grijă, de parcă nimic din lume nu m-ar mai putea răni sau atinge.
Am închis ochii respirând ritmic aerul curat şi răcoros. Era cald, dar vântul bătea îndeajuns de tare pentru a mai scade gradele din termometre. Aproape că uitasem că în dreapta mea se mai afla şi el până când am simţit că cineva mă atinsese. Am deschis ochii şi l-am privit. În tot timpul acesta mă privise şi începuse să se joace cu o şuviţă din părul meu. Nu ştiam cum îi venise ideea de a face asta, sau de ce dar nu mă deranja. Părea că îi pasă de mine , dar din nou nu puteam fi sigură de asta.
L-am lăsat să facă asta timp de câteva secunde, până când mâna sa s-a apropiat de obrazul meu. Nu vroiam să facă asta, pentru că dacă o făcea mă prindea în capcană. Avea să mă hipnotizeze cu şarmul său, se va folosi de mine, apoi mă va abandona ca pe un câine. Aşa făceau toţi...
M-am dat mai în spate, şi când a vrut să protesteze m-am ridicat.
,,Trebuie să plec” Am murmurat şi am fugit înspre intrarea în spital. Dacă mai stăteam acolo aveam să îi cad în plasă, şi deja aveam destule probleme de rezolvat.

Imi place mult acest capitol , mai ales la cum s-a comportat personajul principal .
Desigur imi place enorm de mult cum scrii dar se stie asta .

Oricum , ca intotdeauna , astept continuarea . Acum ma tii in suspans :-w

Deci din nou ne lasi in suspans. :-W [ E mai bine asa. Ma faci sa citesc in continuare. ]
Nu m-a plictisit deloc capitolul. ; ; ).
Ai descris superb, mai ales la sfarsit. ><
Sper sa se infiripe ceva intre ei. =((
:>