Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Aleea Diagon / Pete și Caligrafie / Paper shoes

**Aylee L. Lovel** · 20 Oct 2012, 22:43

Iesi din magazin cat de repede putu, trantind usa in urma sa, insa plecand mult prea repede pentru a apuca sa mai auda clopotelul cel enervant. O lua la fuga pe Aleea Diagon, simtind fiecare pietricica pe care calca din cauza talpii subtire a sandalelor. Din pacate durerea nu era destul de puternica pentru ca sa ii ia mintea de la cele intaplate in magazin. Cand va ajunge acasa o sa aiba multe de facut. In primul rand, ar trebui sa bata pe cineva de nervi si de frustrare. Dupa aceea va trebui sa se aseze si sa se gandeasca la cele intamplate in magazin.
Ii auzi vocea in spatele sau si ar fi vrut sa grabeasca pasul, insa era prea tarziu. El o prinse si o intoarse cu fata inspre el. Din fericire de data aceasta nu mai avusesera contact direct... Si totusi, simtise ceva ca un mic curent de energie trecandu-i prin intregul corp, pornind din locul in care degetele lui ii atinsesera bluza. Si stia ca asta nu avea legatura cu puterile ei. Apoi ii auzi intrebarea. Sa se mai vada?! Cum putea intreba asa ceva? El de ce nu isi dade seama de nenorocirea care era intre ei doi?
-Nu! Nu mai vrea sa te vad! Niciodata! Nu vreau sa mai mai atingi, nu vreau sa ma mai pierd in ochii tai verzi si nu vreau sa ma mai furnice degetele din cauza dorintei de a mi le trece prin parul tau saten! Intelegi? Asta nu asa trebuie sa fie... Nu ar fi trebuit sa ne intalnim, pentru ca acum o sa ne distrugem unul pe celalalt...
Isi scutura capul, facandu-si parul umflat sa zboare in toate partile. Chiar spusese asta? Nu, doar isi imaginase, insa si-ar fi dorit. Se uita in jur, insa ajutorul nu veni din nici o directie. Ar fi trebuit sa Dispara, sa se duca direct acasa, nu sa alerge de nebuna. Acum ar fi scapat de o situatie jenanta, din care singura scapare era sa dea un raspuns. De data asta nu fictiv.
-Iti datorez macar atat, nu? intreba in soapta. Alege un loc si o data si voi veni. Promit...
Inima i se frangea cu fecare cuvant, insa nu avea de ales. Astepta raspunsul lui uitandu-se, foarte atent si concentrat, in jos. Apoi inspre cer. S-ar fi uitat oriunde, dar nu in ochii lui. Trebuia sa astepte doar un raspuns si putea pleca. Doar cateva cuvinte, spuse in doua secunde. Si unii spuneau chestii gen "cuvintele nu dor"...

**Louis Ausländer** · 26 Oct 2012, 23:49

"Serios?"intreba el, incercand sa-si stapaneasca muschii fetei. Zambeste! Zambesteee!isi spunea. Poate parea prea rece. Acela fusese cel mai sincer raspuns pe care l-ar fi putut auzi vreodata. Fata aceea se auzea? El nu ar fi avut curajul de a spune asa ceva. El era un imputit rece, fara inima. Prefera sa taca. Sa inghita. Sa tina totul ascuns. Parca printr-un reflex, ii lua mana intr-a lui. Se apleca usor, inca privind-o, si atinse suprafata neteda si catifelata a pielii mainii sale. Probabil erau cele mai frumoase maini din intrg Regatul Unit. Ochii ei verzi ii captara atentia. Niste ochi atat de frumosi, impreuna cu acele maini magnifice.. ce mai urma? Fata aceea era o comoara.

Ii strecura printre degetele-i frumoase o bucatica de pergament. Un loc frumos pentru o fata frumoasa. Ce putea spune? Era indragostit. Acum stia ca si ea avea sentimente pentru el. Sentimente reciproce. Uimitor! Oare sa fi fost de vina interactiunea lor din librarie? Isi musca senzual buza, indepartandu-se treptat. aracterul lui.. cum putea fi acceptat? Un asemenea baiat. Insa fata aceea nici macar nu-l cunostea. Nu inca. Care avea sa fie reactia ei? Se intoarse, incepand sa fredoneze ultima melodie ascultata.
You know how wonderful i am, wonderful i am, wonderful i am...

**Aylee L. Lovel** · 01 Nov 2012, 19:44

Baiatul parea atat de socat de faptul ca ea se resemnase de parca tocmai i-ar fi aratat ca avea 3 capete. Poate ca daca ar fi fost mai atenta ar fi observat asta, poate ca i-ar fi observat privirea. Insa era mult prea concentrata. Stia ca avea sa o atinga din nou, asa ca isi concentra toata energia si atetia ramasa pentru a-si tine in picioare scutul de aparare. Iar asta era mai greu decat isi putea imagina cineva care nu trebuia sa se descurce cu asa ceva.
Stranse bucata de pergament in palma, retragandu-si mana ca de repede putu, insa nu era nevoie. Brunetul ii intoarse spatele si pleca, de parca nu ar fi existat vreodata. Aylee putea sa jure ca in secunda urmatoare uitase de ea. Isi dadu seama ca nici nu ii stia numele. Ar fi vrut sa urle si sa planga in acelasi timp, insa nu ar fi putut face nimic din toate acestea. Rareori se simtea atat de ciudat. Desi nu mancase nimic de cateva zile, hotari ca in momentul in care avea sa ajunga acasa v-a manca un mar. Verde, ca ochii strainului. Cu pergamentul inca strans in pumn, se concentra asupra imaginii proprii case dupa care disparu cu un mic POC.

Edit By Raizen

Galeoni
Louis Ausländer - 120

Puncte
Viperini - 120
Topic Closed !