Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Necesitatii

« Previous 1 … 3 4 5 6 7 8 Next »

/ Pentru prima data in camera necesitatilor

Semne se aratau in camera noastra...in intimitatea noastra...era ceva foarte frumos era un univers creat de noi ...modelat dupa dorintele si iubirea noastra...gandurile alimentau si sustineau ca un crez maret aceasta lume...
-Nu ti-am spus tot adevarul...Crystal...
-Adevarul este ca Se ofilesc din doua motive....atunci cand ii iubesti foarte tare...si cand cineva din jurul lor este ingrjorat...ii este frica...
Da imi era frica...nu doreams a parasesc acea incapere sau sa spun ceva ce ar putea sa o raneasca.....iar...
Asa ca m-am incruntat ...am strans puternic emotia pe care o aveam in acel moment...si am strigat...
-De ce lucrurile placute sunt mereu platite in minute...
-De ce trebuie sa fie mereu captive intr-o singura incapere sau pe cateva pergamente vechii...
Chiar nu intelegeam de ce mereu trebuia sa platesti pentru un strop de bucurie ...cu un an de agonie ...
-Dar ma bucur pentru cele cateva ore de fericire pe care le-am avut ....
-Si sunt gata sa infrunt orice...pentru ele...
E adevarat ca ma schimbasem in aceea camera ma maturizasem eram mult mai puternic si increzator in proprile mele forte ,ganduri,trairi si sentimente!

'Deci asta a fost tot...', gandeam eu abatuta si speram ca si el sa sesizeze acest gand.
Insa daca totul avea sa se termine asa atunci nu mai aveam ce strica...Am lasat totul asa, neschimband nimic si mi-am aruncat asternuturile albe peste restul camerei, invaluind-o intr-un fum gros din care Slin parea ca nu ma mai vede, apoi am inaintat urmarita permanent de cateva versuri ce-si faceau loc prin ameteala de ganduri...

'Am gasit fericirea intr-o noapte de vara
As putea-acum sa mor, n-are ce sa ma doara.'

"Si mie mi-a facut deosebita placere sa-mi petrec timpul cu tine...", am inganat eu, mai mult pentru mine.

"Atunci presupun ca ramane totul pierdut...", am rostint cu voce tare, vorbind din nou cu propria-mi fiinta.

Vantul isi sufla mierasma unei nopti de vara, ce mi se imbibase atat de tare in par, incat puteam sa simt pana si acum mirosul florilor.

Perdeaua de fum se lasase peste camera...acum era si mai greu...de gandit...inca simteam mireasma parfului ei atunci cand o imbratisasem...si totusi era atat de reala...de calda de dulce...
Am inchis ochii pentru ai revedea chipul...apoi i-am deschis usor...observand trandafirul ofilit care inca era pe podea...
O flacara puternica se reaprinse in interiorul meu rabufnind ...
-Stai nu pleca...ar mai fi ceva de spus...
Apoi am alergat prin acel fum parca nici nu ar fi fost acolo...am cuprinso de mana si am privit-o in ochii

-Eu nu...Nu-mi pasa unde vei fi in anul urmator...

-Nu-mi pasa daca ,ma crezi nebun...

-Doamne...Tot ce vreau e sa fiu cu tine!....

-Nu inteleg de ce faci asta...iar lacrimile imi roiau iar pe fata...
-Totul pare a avea un scop acum cand te-am intalnit....

-Totul pare fara rost cand ai plecat...dar cand sunt cu tine totul e diferit...Am spus cuprinzand-o si mai puternic...

-Nu stiu de ce....dar asta simt...apoi am cazut la picoarele ei ca un simplu muritor in fata unei unice zeite...

-Nu creau ca asta sa fie ...cuvantul ramas bun...
-Mai incearca o data...i-am spus cu lacrimi in ochii..fetei...
Apoi m-am ridicat cuprinzand-o de umeri....
-Termin-o cu glumele proaste...iar apoi am sarutat-o din toata inima ....

In timp ce priveam privelistea destul de monotona pe fereastra, nu sesizasem ca nu numai eu puteam avea sentimente atat de profunde...
Fusesem o egoista.....
As fi vrut sa dau timpul inapoi si sa repar tot ce gresisem in viata, insa era imposibil, caci ne traim o singura data viata si ne-o traim in prezent...
Vedeam cu Claw imi cadea la picioare, parca supus sub puterea mea, un lucru care ma impresiona si tot o data nu-mi place, caci eram egali, asemanatori ca 2 picaturi de apa, insa diferiti.
Nici eu nu vroiam sa fie acesta ultimul cuvant, fusese doar un gand amar un gand ce spera sa se regleze....
Daca ar face urmatorul pas, atunci...
Am coborat privirea spre el si l-am auzit spunand :
-Mai incearca o data..., sufletul imi era adapat de o caldura misterioasa ce nu stiam de unde provenea, insa o caldura ce nu o mai simtisem de mult.


Mi-am aruncat inca o data privirea spre el si vedeam ochii scanteietori de dorinta, privirea intrebatoare, in sinea lui probabil fiind confuz si indurerat...
Apoi ceva neasteptat ma prinse de umeri si buzele calde se lipira de ale mele, putea fi acesta un sentiment etern, neintrerupt de nimeni si de nimic.
Doi oameni, avandu-se unul pe celalalt, o camera goala si FERICIRE...

"Orice vei face va fi nesemnificativ, dar este important sa-l faci...."

Fusese singura vorba de care eram capabila, in rest cuvintele erau doar imbogatirea limbajului trpului si nu invers...

OOC: Ma uimesti pe zi ce trece
Hmmm neasteptat episodul nu-i asa?

Acum ...eram nelinistit...dar totul era pe intelesul meu paseam pe un nou drum...iar viata mea pare foarte frumoasa si linistita.Acum aveam sentimentul...ca atunci cand inima era plina de bucurie...aveam sentimentul ca si cum o dorinta ascunsa mi sa indeplinit...
Acum totul parea ca o clipa in care singuratatile noastre se recunoscura,se apropiara una de cealalta fiind de-atunci , drum plin cu mangaiere,zambete si multa fericire...acum puteam ramane captiv undeva in timp...simtind mana ei pe umarul meu si nu ma mai temeam de intuneric sau de raul ce avea sa vina...O simt mereu acolo,undeva stralucind...si luminand gandul si singuratatea mea...
Acum dupa o mare clipa de tacere imi deschide-am buzele pentru a rosti ceva ce era asternut in mintea si sufletul meu...
-Crystal...fiecare amintire...din aceasta camera...este o mica incapere in care se aduna comoara momentelor noastre impreuna!
Pentru prima data traiam o minune in fata ochilor trandafirul ce se ofilise ...acum era inflorit de un alb puternic asezat langa vaza sparta!...

Nu puteam cunoaste adevarata dragoste decat depasind-o...dar mi-am dat seama ca inima a vazut ce era invizibil pentru ochii mei...am inteles intr-un final ce insemna sa iubesti...Iubirea nu statea in priviri sau in vorbe...in sarutari sau in tineri de mana...insemna a fi amandoi o singura persoana ...pentru ca sa privim amndoi acelas lucru...sa simtim acelasi gust...sa avem acelasi sentiment...aceasi traire...acelasi zambet si acelasi gand...

"Nu conteaza cea ce faci...ci cata dragoste pui in cea ce faci!"

Cat de adevarat.....Ii dadeam dreptate si tot o data sesizam cat de sincera fusesem, cat de mult ma preocupa tot ce facusem si spusesem.Nimic nu facusem cu nechibzuinta, poate putin neatentie, insa totul are un motiv, o logica, daca nu comintem greseli, nu invatam nimic....
Ma lasam dusa de val, ma simteam atat de .... eu insumi :

"Spune-mi oare mai sti cum a fost,
Primul inceput,
Primul vis pierdut,
Spune-mi sti cate ne-au mai ramas...
Pana azi..


Am o vedere spre lume,
Un vis fara nume
Si... praf de stele..
Pe.. urmele mele...
Si incerc sa ma uit inapoi,
Sa vad soare sau ploi..."

Si acum ce avea sa se intample avea sa ma creada nebuna, sau poate va zice ca oricine putea spune lucruri mai destepte, speram sa nu fi zis ceva gresit.....
L-am privit in ochi si i-am aratat tot ce vroia sa vada, tot ce vroiam eu sa vada.... nu mai ascundeam nimic, doar poate mici lucruri ce vor avea intotdeauna un lacat prea mare pentru a le deschide...

O priveam cu ochii largi deschisi...totul era atat de placut...apoi am inceput sa ii rostesc cateva cuvinte care imi treceau prin cap..asezandule in ordinea corecta...

-..ochii care mereu ma fulgerau acum din ce in ce mai tare ma incalzeau...zburam spre stele ca un faraon...si nu credeam ca am sa mai cobor....pe un pamant atat de rece ...ce toata lume te zdrobeste...dar sus prin stele-am sesizat ca langa ea am inviat...apoi din stele-am coborat...de ai vorbi cu un sarut...

Am privit-o in ochii pe Crys...si i-am rostit ..

-Orice usa isi are cheia ei...este inima ce te incalzeste in iarna si briza ce te racoreste toamna...
-Multumesc ... totul langa tine e mai limpede...mai pur...mai pe intelesul meu...totul...totul cu exceptia ta...
-Mereu atat de la fel...dar totusi in fiecare secunda cu un nou gand...o noua sclipire ...un nou zambet....
-Si pentru asta esti atat de speciala...

"Poate faptul ca nu ofer totul din mine....
Ofer doar ceea ce consider ca poate fi dat... insa pe zi ce trece schimb piesele de puzzle, in timp cel din fata mea reusind sa desluseasca frustrarea ce ceata ce de multe ori dainuie in jurul nostru, al pamantenilor."
Mi-am lasat capul in jos si mi l-am rdicat brusc, aratandu-i cat de mult imi pasa...
Peretii astea atatea sentimente au in ei, incat intr-o zi o sa apara crapaturi de atata durere, fericire sau lacrimi.... Singurul lucru care o lumineaza suntem noi....
"Singura lumina ce strabate intunericul vine din noi...."

Vazand asta am prins-o de mana si am tras-o dupa mine spre usa camerei...

-Vino...Hai...O sa fie bine...Ai incredere...
Apoi am incepu sa-i cant...

Am zambit fericit
cu lacrimi in ochii...
am cuprins-o in brate...
am strans-o la piept...

I-am oferit caldura
I-am oferit ceva mai de pret
Am vrut sa fiu acolo
Mai mult ca orice pe lume

Am dori am dorit sa ma astern langa tine...sa iti spun tot ce simt ...sa deschid usi inchise in sufletul meu inchise...sa uit de tot trecutul meu...si sa traiesc prezentul meu..

Alergand cu ea de mana pentru prima oara eram liber..

"Viata este unoeri foarte zgarcita: trec zile, saptamani, luni si ani fara sa simti nimic nou. Totusi, odata ce se deschide o usa, o adevarata avalansa patrunde prin spatiul deschis. Acum nu ai nimic, iar in clipa urmatoare ai mai mult decat poti accepta"

O explozie de sentimente imi umplu capul, bulversandu-ma insa ajuntandu-ma sa-mi dau seama cat de frumoasa era viata, acum ca stiam ca cineva ma cunostea si ma iubea asa cum eram...
Nu ma mai interesa nimic, probabil ca aratam ca doi oameni nebuni, insa cantecele nu incetau :

"Canta cu mine si asculta-ma
Plangi pentru mine si salveaza-ma.

Nu e greu sa crezi ca tu esti eu
Si dorinta mea e a ta."

Raspundeam doar cu orice imi venea in minte, insa erau totusi vorbe care se potriveau perfect, vorbe ca spuneau ceva......

Totul vorbea, noi trebuia doar sa observam asta, caci atunci cand imi oferise trandafirul alb, inainte sa-i fi adresat vreo vorba dulce, atunci imi daduse de inteles ca era un lucru atat de rau, il puteam considera un miracol.
Pe masura ce inaintam imi dadeam seama ca ii strangeam mana din ce in ce mai tare, probabil vrand ca lumea sa ramana in loc pe veci... sau macar un timp destul de indelungat pentru a ma bucura de momentul ce-mi era asternut in fata ochilor... Monentul ce-l traiam.

"Rupe din tine, intregeste-ma,
Iarta-mi visarea si trezeste-ma."