Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 … 4 5 6 7 8 … 16 Next »

/ Post Mortem

Capitolul 12-Well, let's try again.

~Watch your back.

Medicii legiºti au stabilit cã bãrbatul identificat ca Dean Williams prezenta semne de rigor mortis, ceea ce însemna cã murise cu mult înainte de a-l descoperi eu.Dovada aceasta mã excluse subtil de pe lista suspecþilor- de parcã avusesem nevoie de aºa ceva dupã toatã tevatura cu “Unde ai fost la ora X? Unde a fost Y la ora X?”. ªi aºa mai departe.
Dar asta era cea mai micã dintre problemele mele.
La vreo cinci kilometri depãrtare de casa mea, în pãdurea din afara oraºului, fusese gãsit în dimineaþa imediat urmãtoare cadavrul unui bãrbat, ucis în acelaºi fel ca Dean Williams ºi având în buzunarul jachetei buletinul acestuia.A, am uitat sã menþionez cã au fost omorâþi la aceeaºi orã, cu aceeaºi armã: un simplu cuþit de bucãtãrie.
Asta mai zic ºi eu crizã internaþionalã.Ce legãturã aveau cele douã crime ºi, mai ales, de ce ucigaºul a hotãrât sã-ºi mute una din victime în grãdina mea?
Supoziþiile s-au adunat rapid în rândul criminaliºtilor, fiecare analizã fiind mai întortocheatã decât cealaltã.Mã întrebam dacã au devenit amatori de science fiction; cel puþin aºa arãtau din perspectiva mea.
Soluþia pãrea atât de uºoarã, chiar la îndemânã; singura problemã era cã nimeni nu reuºea sã o gãseascã.

Prinsã în vârtejul unilateral al gândurilor, nu puteam vedea decât într-o singurã direcþie: cea greºitã.Dar dacã prin calea asta poþi ajunge la o soluþie bunã?Din partea mea nu conta modul în care puteam ajunge la þintã.
-Ai gãsit ceva util?
Am privit-o insistentã pe Jennifer, încercând sã-mi domolesc legãturile negative pe care le percepeam într-un colþ aglomerat al minþii mele.În ultimele zile,de când lumea s-a întors cu susul în jos, ea pãrea a-mi ocupa aproape tot timpul spaþiul personal, intrând ºi ieºind din casa mea dupã bunul ei plac.Ok, ºtiu cã am rugat-o foarte imperativ –mã refer la acþiunea aceea de a obliga- sã-mi caute informaþii despre victime, dar lucrul acesta nu însemna cã locuiam într-o pensiune.
Jennifer continuã sã-ºi mute privirea pe ziarul din acea zi, ceea ce nu prea constituia un semn aducãtor de bine.
-Deocamdatã nu, având în vedere cã abia am început.
Glasul era calm , ferm prin intonaþiile lui ; frustratã, mi-am impus sã am acelaºi ritm, deºi era inevitabil ca pânã la urmã sã cad în dizgraþie.M-am oferit sã o ajut, iar ea îmi trase un scaun din apropiere ºi îmi înmânã o grãmadã de hârtii.

Am luat primul lucru din teanc, oftând când am remarcat data.Citisem deja ziarul de ieri.M-am întrebat dacã noi douã nu mergeam în cerc, întorcându-ne mereu în punctul din care am plecat.Niciodatã când cercetam un articol dintr-un cotidian nu-mi pãsase cã nu dãdea informaþii mai detaliate despre locul crimei, viaþa victimei ºi ora la care a fost ucisã.Pur ºi simplul, clasicul “a murit , a fost sinucidere/ crimã / accident” era mai mult decât îndeajuns.
Acum situaþia s-a schimbat radical.
-Se pare cã pânã la urmã nu toate ziarele sunt demne de aruncat la coº.
Azvârlind hârþoagele din mâna mea cât colo, m-am întors spre Jennifer.Buzele ei erau curbate într-o linie durã, dar acesta era singura slãbiciune ce-i trãda nervozitatea.Oricum, se descurca mult mai bine decât mine.Reticentã, îmi înmânã ziarul cu o cutã de încruntare pe faþã.
-Aileen, ºtiu foarte bine ce vrei sã demonstrezi, dar…
I-am aruncat o privire glacialã, amestecând sarcasmul cu exasperarea.Nu era de acord ca mãcar sã ne conducem planurile dupã o pistã prestabilitã?
-Sunt sigurã cã ºtii, am zis precautã, totuºi nu poþi nega cã pot avea dreptate.Unul din oamenii aceºtia pot avea legãturã cu Cassandra; au fost uciºi toþi trei în aceeaºi zi, dupã cum au arãtat rapoartele, iar tipul ãsta Williams era pe jumãtate îngropat în grãdina mea.Dupã ce naiba crezi cã mã ghidez?
-Oh, tu ai pur ºi simplu încredere în tine, rãspunse ea, cu o fluturare lejerã din mânã.Nu am ce sã-þi fac, oricât aº încerca sã te convertesc.Te-ai gândit vreodatã cã poate nu ai mereu dreptate, în ciuda faptului cã te convingi pe tine?

Am tãcut vreo douã secunde.Cliºeul acesta ciudat, cu eºti-prea-þâfnoasã-ºi-enervantã nu mi-l aplicasem ca atare ; nu mã vedeam într-o reflectare pretenþioasã a mea care sã aibã mai mult orgoliu decât era necesar.Mândriile întotdeauna se construiesc mai repede decât se destramã, ceea ce îmi convenea de minune.Puteam fi eu din viziunea lui Jennifer foarte uºor, numai ca sã-i fac pe plac ca sã tacã din gurã.
-Persoanele în marea parte a timpului nu au dreptate, dar îºi apãrã interesele de dragul orgoliului lor, mi-am transpus eu gândurile.Bineînþeles, cazul acesta expres se exclude.
Nu m-am întors ca sã-i primesc expresia dezaprobatoare.Nu aveam nevoie de aºa ceva.Îi simþeam furia palpitândã ajungând la apogeu, dar nu am fãcut nimci ca sã dreg situatia.Prefãcându-mã concentratã, am urmãrit cu vârful degetului articolul din ziar.
-Hmm…probabil cã nu te va deranja dacã voi pleca sã-þi aduc alte informaþii ce pot avea potenþial pentru cãutãrile noastre.Îmi zâmbi scurt- încordarea aceea durã a buzelor nu prevestea nimic de bine – ºi îºi croi drum pe scãri, spre primul etaj.Imediat ce ieºi din raza mea vizualã, am dat sugestiv ochii peste cap, abþinându-mã de la a-mi duce degetul la tâmplã ºi fãcut semnul acela în spiralã.Gesturi puerile, care creau o oarecare senzaþie de amuzament în momente de stres.

Am reluat întreg paragraful, notând datele importante într-o schiþã mentalã.Ok, deci Dean Williams a fost fiul patronului hotelului Woodmark ºi avusese în ziua respectivã petrecerea cu ocazia împlinirii a zece ani de la înfiinþarea hotelului.S-a dus spre casã împreunã cu colegul sãu Ryan Maple , dar nu a mai ajuns niciodatã acolo.Clar, crimele au fost comise între cele douã momente, singura întrebare este unde s-au petrecut.Tipul celãlalt a fost gãsit într-o maºinã serios avariatã, ceea ce însemna cã avusese un accident înainte de a muri…iar asta contrazice toate informaþiile de pânã acum.Frânele maºinii erau tãiate , dar Ryan Maple a fost totuºi ucis de o lamã de cuþit…
Mi-am ridicat derutatã capul din ziarul parþial mototolit.Asta schimba total punctul meu de vedere asupra întâmplãrilor.Când accidentul de maºinã a dat greº, criminalul trecuse la mãsuri drastice...cel puþin era o versiune a ceea ce se petrecuse.
Nu puteam sã nu compar evenimentele cu moartea unchiului John: în ambele cazuri interpretarea pãruse greºitã.În ambele cazuri îmi susþinusem aceeaºi pãrere.
Dacã toate crimele erau falsificate dupã un tipar prestabilit, create doar sã inducã în eroare?Dupã toate aparenþele, rãspunsul la întrebarea mea îl voi gãsi ceva mai târziu.M-am ridicat, având un plan pe care nãdãjduiam sã-l urmez.Primul punct de pe listã: aveam nevoie de adresa hotelului Woodmark.Partea a doua a nebuniilor mele se oprea la locul presupusului accident de maºinã.Trebuia sã calculez timpul necesar unei cãlãtorii de la casa mea pânã acolo.

Mi-am plimbat absentã degetele prin pãr, meditând în acelaºi timp la cum puteam face rost de adresã.Cel mai simplu era sã o cer de la serviciul local de informaþii…al cãrui numãr de telefon nu-l aveam.Mda, iarãºi am rãmas fãrã alternative.
Mãtuºa era plecatã sã depunã declaraþie la secþia de poliþie, iar Liam hoinãrea cine ºtie pe unde.Ajunsesem la un nivel bizar, un etaj în care simþeam doar compãtimire pentru el; moartea Cassandrei îl afectase probabil cel mai mult dintre toþi.Degeaba îmi tot spuneam cã egoismul meu a atins paroxismul ºi cã ea a murit din cauza mea.Când îl vãzusem pe Liam în ultimele câteva zile, m-am asigurat cã niciun alt om nu se poate învonovãþi mai mult decât o fãcea el în clipele de vulnerabilitate.
Dar, pânã la urmã, senzaþia vinei strecurându-se sub piele nu-þi aratã decât cã îþi pasã de cei apropiati.Îþi pasã dacã sunt mãcelãriþi de un psihopat sau nu.Îþi pasã de ei îndeajuns de mult încât sã te rãzbuni pe cei ce le-au fãcut rãu.Sentimentul nu-mi era strãin, din contrã.În momentul în care a pãtruns, scurgându-se din amintirile mele vechi, am ºtiut cã trebuia sã-i pun capãt cu orice preþ, indiferent de consecinþele pe care voi fi nevoitã sã le îndur.

Îmi alinam conºtiinþa cu vorbe goale ºi, într-adevãr , am constatat cã nu puteam sã mã mint pe mine însãmi oricât aº fi încercat.Un prezent contorsionat de neputinþa apãsãtoare.
Am pãºit pe urmele lui Jennifer, hotãrâtã sã-mi duc planul pânã la capãt.Eram sigurã cã ea îmi putea procura adresa de care necesitam- aº putea adãuga: dupã multe rugãminþi ºi scene de isterie.În sfârºit, o breºa prin care reuºeam sã pãtrund.
M-am strecurat prin coridorul îngust, aproape împiedicându-mã de ultima treaptã a scãrilor.Jennifer ºi-a lãsat geanta aici, probabil de aceea a revenit la etaj cu atâta nerãbdare.Mulþumesc Doamne cã mai existã cineva pe lumea asta dispus sã mã ajute într-o oarecare mãsurã.Am trântit uºa dormitorului meu de perete, pregãtitã sã fac un plonjon dizgraþios pe pat ºi sã încep sã împart niºte rugãminþi privirii dezaprobatoare a lui Jennifer.

În schimb, m-am oprit în prag, cu inima bãtând nebuneºte ºi adrenalina alergându-mi fãrã milã prin vene.Nu era un coºmar indiferent de cât aº fi negat realitatea.Notã pretenþioasã cãtre persoana mea: Uneori soarta nu se poate abþine sã-þi punã niºte obstacole în cale.
Un bãrbat o þintuia pe Jennifer de perete, îndreptând un cuþit mânjit de sânge asupra ei.ªi nu mai era mult…
Nu!