Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Lacul

« Previous 1 … 3 4 5 6 7 … 9 Next »

/ Reflectia

Dupa primele mele zile la Hogwarts, ma simteam plina de viata. Parca revenise-m pe pamant. Azi m-am dus la un lac. Ma uitam in el, iar de odata am vazut o umbra in stanga mea. Cand m-am uitat, nu era nimeni acolo, dar, in apa tot se vedea acea umbra.
"-Aaa.... Cine esti?!
-Nu te speria. Chiar nu-ti aduci aminte de mine?.."
Iar atunci, umbra aceea se transforma-se intr-o fetita bruneta, cu un ursulet in manuta. M-am gandit putin si dupa mia-m dat seama ca acea fetita eram eu...dar la 5 ani.
"-Dar.... Dar.... Dar cum se poate... Tu esti..
-Eu. Asa este. M-ai si uitat?"
Acea fata imi aducea aminte cat de bine ma distram la bunica. De odata, o voce m-a intrebat:
"-De ce vorbesti singura?"

Mi-am dat seama ca nu fusese politicoasa intrebarea mea. Am incercat sa indrept raul facut cu un zambet cald.
" - Scuza-ma ca te-am intrerupt" am murmurat. "Te-am auzit si nu stiam daca e totul in regula. Eu sunt Ema"
I-am intins prieteneste mana si i-am strans-o calduros.
Am privit spre lac si spre lumina jucausa ce se reflecta in aer. Are o priveliste relaxanta, calma.
Imi placea sa vin aici in zilele ca aceasta. Lacul devenise unul dintre locurile mele favorite, desi nu stiam exact din ce cauza.

OOC: Sper ca nu te superi ca am continuat eu.

Zambind, i-am spus:
"-Eu sunt Sabassco, dar poti sa-mi spui Sabi.
Nu-i nici o problema ca m-ai deranjat."
De atunci am inceput sa spunem povesti. Ne-am cunoscut bine si am devenit prietene.

OCC: Nu ma supar ca ai continuat tu, chiar nu mai suportam sa nu rasounda nimeni, eram nerabdatoare

" - Cine ar fi crezut ca un iepure poate fi atat de lent?" am ras eu, dupa ce ii spusesem de asa-zisa expeditie de vanatoare a tatei.
Am privit-o amuzata. Lacul isi reflecta maiestria in jurul nostru.
" - Mi-ar placea sa pot vizita fundul lacului" am oftat incet. " Am citit multe despre locul asta. Se spune ca sirenele isi au locul in partea dinspre paduri, departe de Lordul Smoala, care, fie vorba intre noi, nu cred ca exista."
Mi-am amintit cat de naiva fusesem in primul an. Si am ras iar.

Din toate aceste povesti am ras si am ras si am ras in continu. Dar fetita 5 cinci ani iar a aparut, dar ne-a speriat pe amandoua:
"-BO!
Hahahaha, ce carachioase sunteti cand sunteti speriatre!
-Iar tu!Esti ca o fantoma.
-Da, doar in lac."
Ema era confuza:
"-Ma scuzi, dar, cine esti?
-Sunt Sabi, dar am 5 ani.
-Cum se poate asta?"

M-am aplecat spre marginea lacului, privind uimita in apa. Nu mintea. Am facut cateva circuite de priviri Sabi - Sabi de cinci ani si era imposibil sa nu vad asemanarile izbitoare.
" - Esti o forma de energie prinsa in oglinda?" am intrebat politicoasa.
Brusc, era ceva in pieptul meu. Emotia unor noi informatii.
Mi-a scufundat mana stanga pana la incheietura. Fata isi indrepta mana spre a mea si am ramas surprinsa cand i-am simtit atingerea.
Fascinant!

"-Nu credeam ca o sa intalnesc asa oameni aici , mai ales una ca tine, Ema." a spus sabi de 5 ani, zambind.
"-De unde imi stii numele?
-Sa spunem doar asta: Te-am auzit atunci cand ati facut voi cunostinta.
-Sabi de 5 ani, ma scuzi, dar te-am lasat in urma acum cativa ani...
-Si de asta AM venit aici."
Cand am auzit-o zicand asta, o mare caldura din suflet a iesit, lasand o racoare eterna.

M-am intors spre Sabi din prezent.
" - Esti bine?" am intrebat-o ingrijorata, urmarindu-i privirea ce mi se parea nefocalizata.
Am dat sa ma retrag din atingerea rece a lacului, dar in momentul in care mi-am ridicat mana, Sabi cea mica ma stranse de incheietura. Era o miscare atat de rapida si de puternica, incat mana mea nu avusese timp sa iasa complet din apa.
M-am uitat blocata in ochii reflexiei.
" - Ce..."
Nu mi-am dat seama ce s-a intamplat. Am fost invartita atat de repede incat nu mai vedeam. Dar in urmatoarea secunda, am simtit hainele imbibandu-se in racoarea apei.

"-Nu freau sa pleci de langa mine, te rog!!!!!...
Spune-i.
-Ce sa-mi spui?"a intrebat Ema nedumerita."
-Spune-i!!!
-Bine...o fac.
Adevarul este ca, Sabi de 5 ani nu vrea sa plecin din cauza ca , ei bine...
-Din cauza ca n-am avut nici o mama reala pana la varsta de 10 ani.
-Cum adica, reala?
-Adica mama noastra, adica a mea, ne-a batut, ne facea in toate felurile si singura noastrea scapare era sa cand ne duceam la bunica sau bunicu. La 10 ani, mama a fost calcata de tren si de atunci bunica are grija de noi." am spus eu in continu ca o masinarie.

Am dat sa ies din apa, dar fetita isi incolaci mainile in jurul mijlocului meu. Parea suficient de mica pentru a fi suficient de scunda ca sa nu iasa din apa.
" - Cum poti face asta? Esti doar o iluzie magica, o rasfrangere de lumina. Nu poti exista atat de puternic!" am icnit, incercand sa o indepartez.
Era precum o capcana de braconaj. Sau ca nisipurile miscatoare. Cu cat ma chinuiam mai mult sa ies, cu atat isi infasura bratele mai puternic in jurul meu. Stransoarea ei a devenit atat de puternica incat o simteam ca o curea ridicol de ingusta.
Mi-am luat bagheta din roba, dar disparu imediat. Eram convinsa ca nu o scapasem, dar uite-o acum zacand pe fundul pietros al lacului, nu prea departe de piciorul meu drept, dar incapabila sa ma intind s-o iau.
" - Ce vrei?" am intrebat-o pe micuta Sabi, privind-o in ochii sticlosi din cauza apei.