Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 … 8 9 10 11 12 … 16 Next »

/ Reintoarcerea [S. Holmes & B. Cullen]

Prologue


Aruncând un diavol în Iad, cine ºi-ar fi închipuit cã oglinda Iadului va fi spartã, umbrele vor fi izgonite pe pãmânt, iar noaptea va dãinui chiar ºi în zi, ca luna va fi acoperitã pe veci de norii negrii ai disperãrii?


Lumea se schimbã... Umbre, munþi, diavoli ºi moarte, zaruri aruncate, oglinzi sparte, viitor sumbru....
Oricine, chiar ºi un Încuiat nevinovat, poate sã disparã de pe faþa Pãmântului, ºi se va disipa în Univers, vrãjitori, buni ºi rãi, se luptã pentru ei înºiºi, disperarea acapareazã sufletele oamenilor, moartea, ca un vãl de nepãtruns, se aruncã peste lume cu un urlet rãsunãtor. O ceaþã transparentã învãluie fiecare om, vrãjitor sau Încuiat. Strigãte deznãdãjduite din fiecare colþ de lume, se adunã pentru a da putere groteascã unui singur suflet sfâºiat, care se bucurã de terorile provocate ºi de vedea lui...

Lordul Cap-De-Mort.



Nimãnui nu-i vine sã pronunþe acest nume, nume care, în urmã cu douãzeci ºi doi de ani, aducea teroare... iar acum, s-a întors, pentru a dãinui peste hotarele lumii! Vrãjitorii nu se mai împotrivesc, ci se supun Lordului, pentru a nu fii omorâþi – o promisiune pe care Lordul le-a spus-o, dar niciodatã nu ºi-a respectat-o. Devoratorii Morþii, cei vechi ºi cei care s-au înrolat acum, în vremuri de teroare, omoarã vrãjitorii cu pãrinþi Încuiaþi, pe care-i lasã mormane pe strãzi, în case, ºi chiar ºi în Hogwarts..


Lumea se schimbã! Feriþi-vã de Lordul Cap-De-Mort! Feriþi-vã!

Strãmoºul lui Salazar Viperin se aratã





Harry îºi îzbi capul de cãpãtâiul patului neintenþionat, fãcând un zgomot rãsunãtor – Ginny nu se trezise ºi dormea dusã, acoperitã de plapuma groasã, lângã vrãjitorul mai sus menþionat. Acesta, încet, se dãdu jos din pat ºi îºi înºfãcã bagheta, mai apoi îºi puse ochelarii pe nas ºi îºi pipãi fruntea, cicatricea în formã de fulger de pe ea – nu-l mai durea de peste douãzeci de ani, dar acum, îi ardea, ca ºi cum cineva i-ar fi lipit fier încins pe frunte.

ªfichiui bagheta, iar vârful acesteia se aprinse, iar Harry se ridicã de pe marginea patului ºi ieºi tiptil din camerã, strãbãtu holul ºi coborî scãrile, împiedicându-se de pisicã. Înjurã în gândul sãu ºi îºi atinse cicatricea, care parcã-i fãcea capul sã crape în douã – deschise uºa dela baie, apoi o trânti ºi se prãbuºi, inconºtient, pe podea.

- Stãpâne, stãpâne! Exclamã o voce ciudat de cunoscutã, de familiarã, iar Harry vãzu o siluetã fantomaticã ridicându-se dintre niºte zdrenþe, acoperitã cu o pelerinã lungã, neagrã, soioasã.

Silueta îºi dãdu capul pe spate cu un mic pocnet, apoi îºi ridicã mâna osoasã în faþa ochilor, o mânã cu degete lungi. Un ºuierat fu auzit, iar creatura cu al sãu chip acoperit se uitã la vrãjitorul din faþa lui, Harry vãzând o pereche de ochi roºii, îngustaþi, aþintiþi asupra blondului de la picioarele sale. Uimit, Harry îºi dãdu seama cã acela era Draco Reacredinþã, îngenuncheat înainte creaturii.


- Draco, Draco Reacredinþã… Ce plãcere… ªuierã vrãjitorul acoperit de pelerinã, respirând greoi, ºi îºi întinse palma albicioasã cãtre vrãjitor, iar acesta îi puse o baghetã în mânã.
- Stãpâne, sunteþi în viaþã! ªopti Reacredinþã, ºi îºi ridicã puþin capul, ca un copil, sã se uite la diavolul negru din faþa sa.

Creatura prinse încheietura mâinii lui Reacredinþã cu degetele sale osoase, ºi o strânse puternic, încleºtându-ºi palma pumn. ªfichiui bagheta ºi roba se trase înspre umãr, dezvoluind, pe antebraþ, un semn : un cranium, ºi un ºarpe înfãºurat în jurul acestuia… Diavolul atinse semnul cu un deget, iar Reacredinþã îºi plecã capul încã odatã, închizându-ºi ochii. Pocnete rãsunãtoare se auzirã, iar în jurul vrãjitorului întunecat, încã necunoscut, apãrurã Devoratorii Morþii, cu mãºtile specifice pe feþele lor, douãzeci la numãr.

Vrãjitorul întunecat ºuierã aprobator ºi dãdu drumul încheieturii lui Draco, care se ridicã ºi-ºi luã locul în cerc, privind creatura. Aceasta îºi dãdu gluga de pe cap, ºi toatã lumea, inclusiv Harry, putu sã vadã nãrile despicate ºi pielea albã a acelui… diavol, a acelui vrãjitor grotesc… era Lordul Cap-De-Mort, care rânjea.

Harry gemu când se desprinse de acel.. vis, dacã putea sã se numeascã aºa, ºi se ridicã încet, respirând sacadat, iar apoi se sprijini de chiuvetã, holbându-se la oglindã – în loc sã-ºi vadã reflexia, îl vedea pe Cap-de-Mort, rânjind într-un mod cu totul diavolesc. Harry îºi izbi pumnul de oglindã, iar aceasta se sparse, cioburile înfingându-i-se în carne, sângele picurându-I de pe pumn; vrãjitorul murmurã ceva ºi îºi vindecã rana, apoi ieºi val-vârtej din baie.


*


Harry o atinse pe Ginny pe braþ, fugitiv, ca sã vadã dacã aceasta este încã în camerã, dar apoi o strãlucire de un verde-fosforeºcent îi atrase atenþia, ºi deschise geamul încet, mai apoi uitându-se la conacul Reacredinþã : deasupra acestuia, Semnul Întunecat era însemnat, de o culoare cu strãlucirea ce-i atrase atenþia.