Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Marea Sala

1 2 3 4 5 6 Next »

/ Returning

Linistea. Maretia. Sobrietatea din timpul noptii. Castelul era la fel de impunator ca intotdeauna.
Acoperita cu o pelerina de un albastru inchis, silueta mica a unei fete se strecura in Sala. Lumanarile plutitoare palpaiau deasupra ei, de parca ar fi stiut ca urma sa vina. Straina isi misca mana si ceva argintiu straluci la incheietura sa. Era un ceas, un simplu ceas care arata ora 4 dimineata.
Tanara se uita imprejur si zambi spre detaliile familiare ale obiectelor din Sala. Da, familiare, caci ea nu era deloc o straina. Era... era ca o fiica ratacitoare, daca se poate spune.
Ema lasa gluga pelerinei sa-i cada pe spate si isi trecu mana prin parul mult prea lung acum. Poate ca nu arata cum trebuie ca sa se afle aici. Tocmai se intorsese la Hogwarts, in orele tarzii ale noptii, si arata teribil, ca o salbatica. Rase usor la posibilitatea ca prima persoana ce o va vedea sa nu o recunoasca si sa o considere cine stie ce talhar al comorilor prestigioasei scoli. Arata cu doi ani mai batrana decat era defapt si avea o privire rece, necaracteristica, ce-i intrase in obicei s-o afiseze in timpul in care fusese plecata.
Se aseza obosita la masa Ochilor-de-Soim, mai mult din obiceiul adus la viata decat din rezultatul unei gandiri limpezi.
" - Ce avem la micul dejun?" intreba ea incet, in gluma.
Marea usa din lemn se deschise, iar ea isi intoarse privirea speriata spre aceasta.

• Lexie iesi in liniste din patul ei din Pivnita Viperinilor. Nu putea dormi- ceva nu foarte neobisnuit pentru elevii scolii- insa nici nu voia sa rataceasca pe coridoarele intunecate. Mai facuse asta o data si se terminase cu Filch si o excursie in biroul directorului. In plus, era o profesoara, nu avea ce sa caute noaptea pe coridoare cand nu era tura ei si mai ales complice elevilor.
  
  Isi trecu mana prin par, dandu-l la o parte din ochi. Serios acum, cui ii pasa ca este prins pe coridor? Nimanui, Isna ea trebuia sa fie atenta pentru ca slujba asta era tot ce avea deocamdata si nu isi permitea sa o piarda.
  Ofta adanc, gandindu-se ce loc sa isi aleaga pentru a sta cateva ore in liniste meditand. Ei bine, era mult mai usor daca nu se ascundea. Mereu elevii erau cautati in ascunzatori. Un loc "la vedere" ar fi fost perfect.
  
  Urca scarile de marmura pana ajunse in fata usii Marii Sali si apasa pe clanta fara sa se gandeasca. Ca de obicei, Sala era grandioasa, cu tavanul care imita cerul acum senin si instelat si o luna mare ce completa lumina argintie din incapere. Insa nu asta ii sari in ochi fetei. Ea vazu silueta care statea la una dintre mesele lungi ale casei. La Ocho-de-Soim, mai exact. Isi pregati bagheta, insa cand recunoscu acea umbra incremeni, fiind luata prin surprindere. Isi amintea de ea. Fusese la Hogwarts cand ea era doar un copil, in anul I. Acum avea optsprezece ani si se intalneau din nou.
  "Ema?" intreba, nesigura si socata.

Cand si-a auzit numele, si-a permis sa se relaxeze putin. Expresia fetei se schimba, devenind de necitit. Dar nu dura mult. Se uita la tanara ce statea la cativa metri de ea, cautand in minte. Vocea nu i se parea cunoscuta. Chipul.. Poate. Parca o vazuse, acele trasaturi faciale, undeva de mult, iar memoria ramasese aruncata intr-un colt al mintii. Ema stia prea bine ca masca lipsita de emotie de pe fata ei se dezintegra sub forta confuziei.
" - Da... Eu sunt... Ema Snow, Ochi-de-Soim" raspunse, ridicandu-se in picioare.
Facu o grimasa mentala. Era la Hogwarts de mai putin de o ora si deja isi intrase in rol. Raspunsese aproape complet, asa cum i se intampla cand dadea de vreun profesor pe coridor, cu atat de multi ani in urma.
Soimeanca se incrunta pentru o clipa, nereusind sa gaseasca un raspuns la ciudatul sentiment pe care il avea fata de tanara din fata ei. Ignora situatia.
Isi trecu picioarele peste scaun si se aseza cu spatele la masa, fixandu-si vizitatorul cu privirea.
" - Ne cunoastem cumva?" intreba ea pe un ton ciudat si, pentru o clipa, se simti ca un Bradley James in rolul printului ce-l intreba pe batranul Dragoon acelasi lucru.

• Lexie zambi cand raspunsul veni afirmativ. Brusc isi aminti de niste vremuri demult pierdute, de Snorri, de Paige. Toate plecasera. nu se mai intalnise cu ele niciodata. Puteau sa nu mai fie in viata si ea tot nu ar fi stiut. Isi freca mainile una de alta, vazand ca Ema nu o mai cunstea. Bineinteles.
  
  "Lexie Stryder, profesor de Potiuni si eleva la viperini," se prezenta, zambind. "Ne-am cunoscut cand eram in primul an, cred ca Snorri ne-a facut cunostiinta."
  
  Ii zambi cu jumatate de gura, gandindu-se ca poate soimeanca nu isi va aminti. Eh, nu era mare lucru, oricum nici ea nu mai tinea bine minte nici ea ce se intamplase atunci, asa ca nu prea putea sa pretinda cuiva sa isi aminteasca.
  Isi trecu o mana prin par, ridicand din sprancene.
  "Cum de te-ai intors?" intreba ea, vizibil surprinsa intr-un mod placut. "Ah, si bun venit inapoi."

Viperini. Ema aproape vedea folderele din mintea ei rearanjandu-se, cautand noi conexiuni. Iar apoi a venit elementul cheie. Snorri. Soimeanca casca ochii sub valul de imagini ce ii asaltara gandurile. Desigur! Putea sa vada foarte clar cu ochii mintii scena. Isi amintea chiar si temperatura din jurul ei. Intr-un gest rapid, isi lovi fruntea cu degetele si afisa un zambet in semn de scuza.
" - Lex. Desigur. Imi cer scuze! Nu m-am mai gandit de mult timp la persoanele de la Hogwarts. Si apoi..."
Facu un gest vag spre ea.
" - Ai crescut. As spune ca te-ai schimbat, dar nu e chiar asa. In fond, ai acelasi chip."
O masura din priviri.
" - Doar ca arati mai mult a adolescenta... Si esti mai inalta! Oh, Doamne! Ultima oara cand te-am vazut imi ajungeai la umar" zambi Soimeanca, oarecum melancolica.
Relua cuvintele Viperinei in minte.
" - Multumesc pentru urare!" ii zambi sincer. " Cat despre motivul pentru care m-am intors... Vreau sa-mi continui studiile. Am avut ceva probleme ce m-au pus pe tusa pentru un an si nu accept sa nu-mi termin lectiile."
Isi musca usor buza. Nu era chiar o minciuna, nu era chiar adevarul. Ema chiar planuia sa reia cursurile, dar nu inca. Si apropo de asta...
" - Profesoara de Potiuni?" se mira ea, apoi intreba incet, mai mult pentru propria persoana. "Cat am lipsit?"
Se incrunta.

• lexie zambi, pe de o parte multumita si pe da alta putin intimidata de reactia Emei. Isi trecu o mana prin par, stiind ca era putin agitata si poate chiar si emotionata in acel moment. Motivele tinerei pentru care plecase si pentru care se intoarse erau ogice si clare si viperina nu le puse la indoiala nici macar pentru o secunda.
  
  Se juca cu picioarele incaltate in niste tenisi galbeni pe podeaua mata, incercand sa ignore starea de agitatie care o cuprinse brusc.
  "Profesoara de Potiuni?"o auzi pe Ema intreband si zambi timid. Nu ii placea sa fie in centrul atentiei, niciodata nu ii placuse.
  
  "Da," raspunse, zambindu-i. "Am aplicat pentru post si l-am primit. Pana acum m-am descurcat destul de bine, sper ca va fi la fel si de acum inainte."
  Orele ei erau destul de constructive si era multumita de activitatea elevilor. Nu se plansese nimeni in legatura cu incorectitudinea la puncte, asa ca presupunea ca nu exista una si isi vedea mai departe de listele si planurile ei de lectie si nu avea treaba cu ceilalti.
  
  "Ah, si Isabella e sora mea," spuse Lexie, ca si cum ar fi spus 'ce zi frumoasa si insorita' (chiar daca era noapte).
  

Ema se surprinse zambind cand Lexie vorbi despre ora de Potiuni. Da... Lectii si practica. Ii fusese dor de asa ceva si abia astepta sa reinceapa.
" - River?" intreba dupa un minut de tacere, ca o completare la vorbele Viperinei. " Sefa Casei tale, corect?"
Surase bland. Putea sa puna pariu ca Isabella isi mentinuse pozitia. Spre rusinea ei, nu stia prea multe despre celelalte Case. Putea sa-si dea seama ca se schimbasera multe prin 'personalul' de la Hogwarts, dar nu apucase sa afle cate ceva. In fond, Lexie era prima pe care o intalnea de cand se reintorsese.
Isi ridica mana invelita intr-o panza alba pentru a-si da bretonul pe spate si chicoti.
" - Nu ai, din intamplare, o foarfeca, nu?" intreba Soimeanca.
Isi duse mana la buzunarul blugilor inchisi la culoare si lovi usor coperta tare a micutei carti din buzunar. Zambi stramb, iar degetele se miscara in laterala curelei, apucand bagheta neteda. Tintind in sus si murmurand cateva cuvinte, transforma o lumanare plutitoare intr-o panglica galbuie. O apuca si printr-o miscare scurta, rapida, o aranja pe cap, putin deasupra fruntii, pe post de 'eliberatoare de frunte'.
Se concentra din nou asupra Viperinei.

• Lexie zambi, aproband cand ii auzi numele de casatorie a surorii sale. Ar fi fost ciudat sa se gandeasca la Isabella Stryder, dat fiind ca nu mai tinea minte aproape nimic despre Isa cea de dinainte de inceindiu, dinainte de orfelinat si dinainte de toate astea. Chestia ciudata era ca inca nu stia sigur daca isi iertase parintii pentru ca nu au cautat-o in tot acel timp, insa cert era ca ii iubea.
  
  Oricum, privea destul de fericita chestia cu mutatul singura, si luarea vietii in propriile maini, cum ii placea ei sa spuna. Si totusi, inca nu stia daca putea sa o faca, daca era suficient de increzatoare si de puternica incat sa tina piept vietii reale.
  
  Ii zambi Emei, redrectionandu-si gandurile spre diuscutia lor, incercand sa isi lase problemele personale deoparte, macar pentru o noapte. Nu avea nevoie de toate acele intrebari care o framantau si acele dubii care nu o lasau sa doarma. Mai bine era daca incerca sa nu se gandeasca la ele. Macar asa nu va fi nevoita sa se asculte contrazicandu-se singura, ca si cum ar mentine o conversatie intre doua ea.
  
  Cand Ema o intreba daca are o foarfeca, tanara dadu din cap in semn ca nu. Vru sa ii sugereze sa isi foloseasca bagheta, insa Ema i-o lua inainte si isi 'procura' un fel de banderola care o puse deasupra fruntii si care ii tinea firele de par departe de fata.
  

Se uita lung spre Lexie. Afisa o expresie linistita si batu usor cu palma banca de langa ea. Era tarziu, iar ideea de "hai-sa-vedem-cat-sange-se-aduna-in-picioare" pur si simplu nu era ispititoare.
Abilitatile dobandite de-a lungul studierii artei profilului nu se lasau mai prejos, asa ca Ema observa cateva schimbari rapide in ochii tinerei Viperine. 'Doar nu esti singura cu probleme, Snow!' se certa ea in minte. Nu vroia - si nici nu avea puterea psihica si fizica, daca tot veni vorba - sa se vada pusa in situatia in care ar trebui sa gaseasca cuvinte de consolare si de liniste. Nu... Ema petrecuse prea mult timp departe de oameni - si aici se referea strict la cei cu un suflet cald - ca sa mai stie cum sa ajute trecerea prin diferite stari emotionale. Nu simtea ca poate sa spuna ce trebuie. Si apoi, de ce sa isi mai bata acum capul cu astfel de intrebari cand poate prea bine sa evite intreaga situatie? Putea sa puna pariu ca nici Lex nu avea chef de asta.
Asa ca Soimeanca schimba, intr-un mod nu prea subtil si poate nici prea politicos, subiectul.
" - Ce s-a intamplat pe aici in ultimul an?"
Curiozitatea puse stapanire pe ea si se opri inainte sa o bombardeze pe biata fata cu intrebari. Ii scapa doar una.
" - Cum este cu sefia Caselor?"

• Lexie zambi cand auzi curiozitatea din tonul vocii tinerei. Se vedea ca Ema pierduse destul de multe si ca voia sa se intoarca si sa fie pusa la curent cu toate chestiile care se intamplasera pe aici. Viperina avu o ciudata senzatie de agitatie si extaz gandindu-se la asta, intrebandu-se cu ce sa inceapa.
  
  "Ei bine, anul a fost destul de linistit," raspunse Lexie pe o voce calma. "Cercetasii au castigat cupa, iar Ochii-de-Soim au fost pe locul III, dupa viperini." Se gandi ca era important sa spuna asta dat fiind ca Ema fusese Sefa de Casa inainte sa plece. "Oricum, lucurile s-au asezat. La viperini o avem pe Isa ca Sefa de Casa, la Ochi-de-Soim e Kate, sau Agnes, cum vrei, care e o buna prietena, o persoana deosebita, la astropufi e minunata Alice si la cercetasi tot dess."
  
  Spera ca nu trecuse prea repede de la una la alta, insa nici nu stia exact ce altceva sa ii spuna. Pe Alice o cunostea doar de la ora de Farmece iar pe Desiree nu o cunoscuse, o stia doar din vedere. Isa si Kate ii erau cunoscute, cea din urma fiind una dintre cele mai importante persoane pentru ea de la Hogwarts. Bineinteles, de Isa nu avea ce sa spuna. Era perfecta. Se uita la soimeanca cu o privire care parca spunea ca era la dispozitia ei, orice voia sa stie, doar sa intrebe.