Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Curtea Interioara

« Previous 1 2

/ Reviewing the two

OOC : Me , KathleenJonatah and Asaki Sayoko .

Isi misca suvita de par care zacea pe fruntea ei , jucandu-se cu ea printre degete . Nu suporta singuratatea care pusese stapanire pe curtea interioara a castelului . Dar avea o fereastra de care se putea bucura in fiecare luni . Norocul ei .
Ofta , plictisita , adancindu-se mai tare in trunchiul copacului sub care statea . Mai avea putin si facea o scobitura in copacul respectiv . Isi trecu mana prin firele rebele ale ierbii uscate . Era luna mai , destul de cald incat sa spere dupa o briza racoroasa .

Observa o silueta apropiindu-se din ce in ce mai tare de locul in care statea ea . Se parea ca nu o privea pe ea ci era cufundata intr-o carte pecare o tinea in mana . Se incrunta rapid , semnele fetei ei luand forma . Ce naiba cauta persoana respectiva pe acolo , din cate stia aproape toti elevii erau la cursuri si in biblioteca . Se ridica de pe jos , scuturandu-si fusta de praf .

Se parea ca nu era orice elev . Era o eleva de la astropufi . Cel putin asa credea ea , doar nu purta cravata cu insemne galbene fiindca era o mare fana si visa sa fie astropufa . Cand erau destul de aproape una de alta Agnes tresari jucaus sarindu-i la gat fetei aproape darmand-o. Kaaath . Ma bucur sa te vad . stiga soimita emotionata.

Roscata cazu, pe pamant, cu o bufnitura asurzitoare. Marai usor, a durere, insa tot isi imbratisa verisoara, mult iubita. Ii simtea parfumul de nuci, in parul proaspat spalat, care ii amintea de zilele in curtea bunicilor vrajitori, unde bunicul le curata, prin vraja, nucile si spuneau glume, se intelegeau. Asta dinainte ca ai sai sa se certe cu dansii. Ofta usor. Ii era un pic dor, totusi...
Se ridica in picioare, dezechilibrandu-se, dar recapatandu-si-l cu ajutorul Soimencei. Ii zambi dulce, apoi se uita in mainile ei. Lipsea ceva. Lipsea ceva..CEVA! Unde era cartea? Era stupid, era stupid sa spuna ca era o carte foarte importanta..deci daca o pierdea...Dar da! Era o carte si chiar prin asta era importanta. Mai presus de toate, cartea era in principiu despre Albus Dumbledore, ceva din placere, cand temele ii erau terminate.
O descoperi in pamant, la cativa metri, langa o floare impresionanta, salbatica, roz deschis cu cinci petale.
"- Parca ar fi Rosalia Komarsa" sopti ea, rupand-o si punand-o intr-o agenda. Clar, era o planta foarte interesanta de studiat in urmatoarele douasprezece ore in biblioteca si in birou. Poate chiar avea sa ii vorbeasca profesoarei de Ierbiologie, sa afle mai multe.
Cartea era deschisa la pagina 356, la poza marelui vrajitor, care zambea bland pe sub ochelarii sai in forma de semiluna si extrem de binevoitor, dar ganditor.
Kathleen suspina. "Stimate domn Dumbledore, nu v-am cunoscut in persoana, dar mi-e dor de dumneavoastra." Se ridica si reveni de unde plecase, punand cartea langa ea.
Se uita in jur. Curios, nu era nimeni, intr-adevar. Cei mai multi erau in Turn, sau in Padure, la Lac...oricum, oriunde, dar numai in Curtea Interioara nu. Liniste si pace. Prea liniste. Noroc de Agnes.
Cateva pasari cantau prinprejur, vantul batea domol, imprastiindu-i suvitele roscate in fata. Si le dadu dupa ureche si se tranti pe pamant(nu de sus, bineinteles) privind norii.
"- Agnes...ala seamana cu un...phoenix?" incerca ea sa ghiceasca, strambandu-se ca sa vada mai bine.
Deodata se auzi un zgomot ciudat din spate, iar Kathleen tresari. Ce era? Se ridica in capul oaselor si se intoarse in spate, schimbandu-si, fara sa vrea, ochii in albastru.
Dar se parea ca nu era decat o pasarica, mica. Iti incapea in palma, iar luminile soarelui o luminau in asa fel incat devenea cumva aurie. Isi lua rapid zborul spre o directie nedefinita, probabil nordul. Acum, de la departare, fetei i se parea ca seamana cu o Hotoaica Aurie.
Se retranti pe pamant, privind cerul din directia in care putea sa para ca nu o intereseaza nimic, dar in asa fel incat sa o poata vedea pe Agnes.

OOC: E ok dacă mă bag fix acu?
BIC:

Însă pasărea aurie fu doborâtă de un fulger portocaliu care ţâşnise dintre două tufe cu frunze mărunte şi dese şi flori albe. În momentul în care vietatea mică nu se mai află în dreptul unei raze de lumină, îşi pierdu strălucirea, devenind o bilă de cupru prăfuit şi nimic mai mult. Prădătorul care era de vină pentru întregul scenariu se dovedi a fi o felină, cu blana în diverse nuanţe de portocaliu stins şi maro, care scotea continuu un zgomot straniu, ostentativ şi gutural.

-Lasă. se auzi o voce fermă, hotărâtă, melodioasă într-un fel ciudat. Proprietarul ei părea să fie o fată de cel mult cincisprezece ani, căreia nu-i plăcea situaţia, întrucât apăsase cam tare fiecare dintre cele două silabe.

În clipa următoare, pisica sâsâi ofensiv şi dădu drumul păsării, care ţâşni perpendicular cu pământul, înspre cer, făcându-se nevăzută urgent.

"Păi şi mândria mea felină?" vru să ştie pisica, întrebare retorică pentru care răspunsul fetei fu: "Dacă vrei să te păstrezi în formă, fii şi tu serioasă; vânează un vultur."

Imediat, o elevă de vreo paisprezece ani, membră a casei Ochi-de-Şoim, şatenă, cu părul lung până la umeri, cu ochii de un ciocolatiu foarte închis, mai mult ca sigur asiatică, îmbrăcată într-un kimono roşu cu flori albe, purtând nişte sandale cafenii, cu talpa subţire, se ivi din spatele unui copac scund cu frunze mari şi portocalii, călcând apăsat, dar fără zgomot. Înşfăcă pisica, privind-o în ochi, oarecum distant. Pupilele rotunde, încercuite de două inele subţiri de aur ale mamiferului se îngustară, semănând cu două linii verticale desenate cu cerneală neagră.

-Hai. Nu mai stai pe afară. Numai prostii faci.

Şi, cu felina în braţe, se îndreptă spre castel, trecând pe lângă două fete oarecum cunoscute. Una dintre ele - o colegă de casă, care ieşea într-un mod hazliu din tipar; cealaltă - o elevă de la Astropufi, cu care nu avusese decât vreo două conversaţii scurte, dar pe care o văzuse des şi pe care o simpatiza.

-Bună seara, aruncă ea în treacăt.

Ar fi vrut, oarecum, să stea cu ele, dar era aproape sigră că erau rude şi nu se văzuseră de ceva timp, deci nu-şi permitea să le-ntrerupă.

Se ridica brusc ca dintr-un cosmar privind absenta in jur . Observa o fata satena , cu parul lung pana la umeri , cu ochii negri se ivi din spatele unui copac scund . C-ce .. ? Ii parea cunoscuta .. cu siguranta o mai intalnise in camera de zi a Ochilor-De-Soim , sau la cateva din orele de curs . Ii arunca o privire verisoarei sale dupa care , isi musca buza inferioara , simtindu-se de parca ar fi stat o oar intreaga atarnand cu capul in jos .
Mai observa culorile kimonoului fetei , foarte vii si simpatice . Auzi un 'Buna seara' din partea fetei , care probabil nu vroia sa ramana alaturi de cele doua pentru a nu le deranja sau alte cele . Agnes isi scarpina absenta obrazul , incercand sa se hoatarasca daca sa-si vada de ale ei , sau sa o opreasca si sa-i ceara sa ramana langa ele.
Pana la urma erau toate fete , si nu strica putina companie in plus . Hei , hei . Nu ai vrea sa ramai ? intreba in cele din urma . Poate cu ocazia asta , s-ar fi putut cunoaste mai bine . Fiind in aceeasi casa . Desi nu era obligaoriu acest lucru , ea simtea nevoia de a mai vorbi cu cineva atunci cand draga ei verisoara isi facea temele sau zacea pe fotoliile calde din camera astropufilor . Avea multe prietene viperine , cercetase , astropufe ..dar niciuna din aceeasi casa cu a ei .
Se inrosi brusca la fata . Daca urma ca bruneta sa refuze .. nu avea sa moara , dar s-ar fi simtit prost .

-Ba da, răspunse ea, simplu, lăsând pisica jos. Okuni. te duci în turn. Dacă te prind că vânezi păsări mici, ne supărăm! îi atrase atenţia.

Felina o privi liniştită, dându-i de-nţeles că nu avea să încalce regula încă odată şi, cu coada sus, se-ntoarse frumuşel şi înaintă fără zgomot, dispărând în iarba puţin înaltă. Sayoko zâmbi, netezindu-şi kimonoul, apoi se aşeză pe jos, cu şezutul pe căcâie, cu mâinile pe genunchi şi cu spatele incredibil de drept. Binişor. Fusese invitată să rămână cu ele, dar cum să-nceapă o conversaţie? Era mereu dificil. Îşi propuse să lase asta în seama lor.

Probabil că era totuşi nevoie să se prezinte. Adică, mai mult ca sigur ele nu-i ştiau numele - deşi ea le ştia pe ale lor - şi ar fi fost aiurea să se înceapă cu întrebări de grădiniţă, de genul "Cum te cheamă?".

-Sayoko, spuse ea scurt.