Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Spitalul Sf. Mungo

1 2 Next »

/ Sare pe rana.

Devon analiza adancurile ochilor surorii sale si decise ca poate e momentul sa plece, cand mana albicioasa a acestuia il oprii, prinzandu-i poalele robei. Chipul sau deveni brusc mai serios si trasaturile fine, pur frantuzesti, se accentuara. Blondul, pentru un moment, crezu ca nu mai e gingasa sa sora. Auzi vestile si incerca sa le priveasca cat mai impasibil. Stia bine sa joace tacerea si sa nu isi tradeze starile, chiar de acestea il puteau da peste cap. Linse partea inferioara a tigarii din gura sa, rotind-o cu buzele si aproba mecanic. Isi saluta sora la fel de rece si iesi, cu pasii sai apasati, din ' La trei Maturi. ' Inaintea sa, potecile i se inserpuiau, conducandu-l inspre Moarte. Stia ca i se putea intampla orice pe drum, insa inconstienta voita ii juca feste.
Devon mormai ceva si ajunse la un Tunel secret ce ducea in Hogwarts, doar ca il evita si lua calea Spitalului Sfantul Mungo, unde probabil ea zacea ranita. Parul blond ii cazu pe chip si maraii, intrebandu-se cat mai era pana la acel nenorocit de spital.
" Mult. " ii raspunse inconstienta si parca alter-egoul sau ii tipa in ureche sa termine cu toate sentimentele. Pentru el nu existau asa ceva. Cel putin, nu sentimente bune. Doar ura, rautatea, vanitatea si egoismul i-au cladit calea inca din varsta copilariei.
In fata i se ridica o cladire impunatoare, da rlui nici ca ii pasa. Trecu de toate coridoarele reci , pe care misunau fel de fel de vrajitori. Devon ii privi pe cativa si stiu ca sunt sange-mal. Rase batjocoritor in sinea sa, doar ca aceasta forma de rautate nu se manifesta si la exterior. Deocamdata. Isi musca buza, aruncand intr-un loc special tigarea si patrunse in salonul tinerei.

• Rănile o ardeau, iar durerea era îngrozitoare. Se zvârcoli sub braţele puternice ale doctorilor ce încercau să-i aplice cine-ştie-ce leacuri, ţipând de durere şi pentru prima oară înjură într-o franceză fără cusur. Când în sfârşit acele braţe îi dădură drumul, Cloud începu să suspine în tăcere, rugându-şi moartea, deşi dacă ar fi putut gândi limpede, n-ar fi făcut-o.
  -Trebuie să doarmă, spuse o voce rece şi masculină, şi tânără îl recunoscu vag pe Derek, un Viperin şi totodată un Devorator ca şi ea. Vru să spună ceva, dar nu reuşi. Se mai zvârcoli în acel pat câteva minute, apoi căzu într-un somn profund.
  
  Deschise ochii abia după câteva ore bune, când soarele părăsise cerul, iar măreaţa lună, îi luă locul. Privi în jur confuză, căci nu îşi mai amintea ce s-a întâmplat şi când vru să se ridice, un urlet de durere îi străbătu buzele. Căzu la loc pe pat şi începu să tremure. Încet, încet, îşi aminti ce se întâmplase. Biletul ce pomenea despre părinţii ei, întâlnirea din Pădurea lui Dean, tipul din Ordin, şi la sfârşit, nenumăratele vrăji Sectumsempra, aplicate asupra-i.
  -Jigodii nenorocite, reuşi să spună şi strânse pumnii de durere. Auzi paşi dar nu se uită cine era, căci nu se simţea în stare.

Traversa camera, de parca era la el acasa. Chipul albicios ranjii cand isi aminti acele momente cand reusi sa-i faca pe doctori sa-l lase sa stea cu ea. Mijloacele nu erau importante. Defapt, nu au fost niciodata un punct prea nobil pentru el. Doar ca reusea sa obtina ce vrea, si asta ii era de ajuns. Realiza ca ea dori sa se ridice si maraii, auzindu-i tipatul nebun de durere. Devon inchise un ochi si rase, doar ca sa-si pastreze fatada de om nepasator. Asa cum si era - sau nu? Se pierdea in propria personalitate, in propriile ganduri, in propriile idealuri si asta nu-i placea. Stia ca al sau caracter era o piedica pentru altii, insa blondul o lua doar ca pe o treapta inspre succes.
Barbatul isi scutura pentru a 3-a oara capul in acea zi si isi alunga ultimele ganduri. " Nimic important, doar monologuri plictisitoare. " isi spuse in intimitatea mintii si se trantii pe un fotoliu comod, tintind-o pe tanara de pe pat cu privirea.
- Cum ai reusit? o intreba, cu accentu-i rarait si , dupa ce termina propozitia, se lasa pe spate, non-salant. Isi aprinse o tigare si lasa ca bagheta sa ii alunece din buzunarul robei, pe uprafata moale. Ridica bucata de lemn ce ii dadea viata si o invartii in jurul ochilor, de parca nu ar fi cunoscut-o atat de bine.

• Îi auzi râsul şi cumva, inima i-o luă la goană, iar obrajii începură să-i ardă, de parcă ar fi avut febră. Ceva pe acolo. Cloud nu putea crede că el, era acolo. Cu toate astea, faptul că el râdea, nu putu să nu o facă să se simtă ca un copil prostuţ care cădea şi se rănea. Doar că ea nu era un copil prostuţ. Ea era un copil căruia îi lipseau prezenţele părinţilor. De asta se afla aici. De asta, ajunsese în asemenea hal. Deşi o întrebase ceva, nu avea de gând să-i răspundă. Pentru ce să-i atragă dispreţul?
  -Nu contează, rosti cu greu şi privi tavanul, pentru că ştia că dacă se va uita la el, îşi va pierde tot controlul.
  
  Pentru prima oară, îi venea să o omoare pe Isseult. Dar ştia că imediat cum va ieşi de acolo, se va răzbuna pe buna ei prietenă că îi făcuse asta. Îşi înghiţi cu greu lacrimile ce parcă doreau să curgă. Ultimul lucru pe care ar fi vrut să-l facă, era să pară mai patetică decât era deja în faţa lui. Îşi dădu părul de pe fruntea transpirată, şi se uimi pe sine când văzu cât de mult îi tremurau palmele. Îşi muşcă buzele.

" Cuvintele sunt doar gauri negre in care oamenii s-au pierdut incercand sa le gaseasca sensul. " isi repeta Devon in minte si se aproba singur, ca si cum idolul sau i-ar fi tinut o dulce predica. Insa da, el era propriul sau zeu si cat iubea acest lucru.
Ochii sai se plimbau cand de la bucata de lemn, cand la tanara de pe patul tare al spitalului. Se afunda mai mult in fotoliu si lasa fumul tigarii sa creeze cerculete perfecte , care sa se piarda, patetic , inspre tavan. Chipul sau albicios stralucii cand cerul fu brazdat de un fulger nemilos si ploaia ii lua locul, parca alinand pamantul nefericit.
Devon privi peisajul, insa cuvintele ei ii rupsera firul pastelului nebun. Trase aer in piept si se intinse pana la ea, ridicandu-i cu mana bratul si privind ranile.
-Stai sa ghicesc. Sectumsempra? spuse barbatul cu parul ca spicul de grau, insa raspunsul i se citea deja pe chip. El dadu din cap, ca si cum ar fi vorbit cu cineva si il aproba. Si... probabil o javra a Ordinului. Dar de ce? o intreba Devon, facand-o, cu privirea sa albastra, sa ii analizeze chipul.

• Închise ochii, gândindu-se la aceeaşi vorbă ce şi-o repeta de fiecare dată când, accidental sau nu tocmai, Isseult îi amintea de el. Închise ochii, sperând că el va dispărea de acolo, aşa cum apăruse. Slabe şanse, totuşi. Când îi auzi vocea, tresări uşor. Nu înţelegea ce încerca să facă. Îl privi calmă, chiar distantă, iar pentru prima oară, nu mai păru o fetişcană. Cloud încercă să râdă, dar doar zâmbi sec.
  -Ce încerci să faci, Devon? Şi ce încearcă Isseult să demonstreze, trimiţându-te aici? întrebă nervoasă şi se ridică uşor mai sus, pe pernă.
  
  Ochii ei îi analizară chipul şi ştiu, deşi gândul o ucidea uşor uşor, că lui niciodată nu i-ar păsa de altcineva, ce n-ar fi purtat sigiliul familiei d'Madreville şi nu s-ar numi Isseult. Îşi întoarse privirea, căci nu mai dorea să-l privească şi să-şi facă singură mai rău.

Orgoliul era un lucru urat de lume si care, de cele mai multe ori, distruge relatii si chiar vieti. Parintii sai murisera pentru ca pusesera orgoliul inaintea sigurantei. Pretul era unul mare, iar ei au incercat sa-l negocieze.
Devon nu se simtea afectat de moartea parintilor sai, nu ii suportase vreodata si singura data cand vreunul din ei i-a starnit mila, a fost la moartea mamei. Isi dorise sa o ucida el, ca sa o scape de chinuri. Insa nimic mai mult. Nu fusese nimic maternal intre ei si nici un sentiment bun nu inflorise. Cum ar fi zis sora sa, era o relatie strict profesionala.
Insa cu aceasta fata, cu Cloud, nu ar fi crezut vreodata ca va tine la altcineva care nu era blond, inalt, si purta numele de Devon d'Madreville. Incerca sa-si explice de ce a venit aici mai repede decat ar fi rostit un blestem. Poate mila? Nu, nu era asta. Era ingrijorare. Teama pentru viata ei.
-Nu vreau sa dovedesc nimic, si nici Isseult nu doreste acest lucru. Doar ca m-am ingrijorat pentru tine. ii zise, priviind-o fix in ochi. Parul sau blond ii cazu peste chip, dar nu se misca din acea pozitie.

• Realiză abia atunci cât de patetică fusese că se gândise la posibilitatea ca el să simtă ceva mai mult decât milă. În fond, de ce s-ar fi uitat el la o puştoaică, ce spera că-şi va putea răzbuna părinţii, dacă făcea parte din Devoratori. Pentru prima oară de când se trezise, Cloud nu mai simţea durerea provocată de rănile ei, ci pe cea cauzată cel mai probabil de inima sfâşiată. Înjură în sinea-i şi evită să-l privească. Se înfurie când îl auzi şi râse sarcastic.
  -Oh, ai fost îngrijorat. Da, înţeleg. Îmi pare rău, cum mi-am permis? Dar crede-mă, Devon d'Madreville pe care-l cunosc nu dă doi bani pe o persoană, dacă aceea nu e sora lui. Sau chiar el însăşi, zise rece.
  
  Era nedreaptă, ştia asta, dar nu se putea abţine, mai ales când îşi amintea râsul lui. Da, era naivă, indiferent de cât de mult voia ea să demonstreze contrariul. În acea seară îşi îşi dădu seama în sfârşit de lucrul acela, deşi nu se aşteptase ca tocmai blondul să fie responsabilul.
  -Oh şi dacă Isseult nu dorea să demonstreze nimic, nu te trimitea aici. Nu-mi place mila, adăugă la fel de rece.

Din nou, gandul ii revenea la orgoliu. Stia cat de comun si mare e acest lucru iin randurile Devoratorilor, doar el insusi detinea unul enorm, insa aceasta tanara care in ochii sai era de o inocenta aparte -desi stia ca tanara putea ucide cu sange rece pe oricine -, nu putea fi stapana unui ego asa mare. Devon statu mai mult pe ganduri, insa degeaba. Nu stia ce-i debita mintea afumata de atatea tigari si probabil nici nu-l interesa. Inchise ochii pentru un moment si dezaproba din cap . Iar imaginatia ii juca feste.
Barbatul se ridica si maraii, dupa ce ea incheie sa-i arunce reprosurile ce se loveau de fata sa ca si bulgarii de noroi. Creierul parca i se defectase, iar acum nu mai intelegea nimic din toate acuzele ce i se aduceau . Devon se intoarse brusc inspre ea si ii analiza chipul frumos si albicios.
- Iata ca acum cunosti un nou Devon d'Madreville. Daca nu-ti convine, spune-o! Ma gandeam si eu sa adaug un pic de bunatate personalitatii mele, dar se pare ca tu si Devoratorii ma vreti ca un sarpe - cu sange rece si dur. spuse Devon, fara a-si da seama cand incepuse sa tipe, cu nervii intinsi la maxim. Acestia nu erau punctul lui forte.

• Îl privi de sus, pentru prima oară, nemaipăsându-i că era mai mare şi chestia asta l-ar fi făcut să nu-i mai vorbească. Se ridică din pat, cu greu, dar totuşi o făcu, iar apoi se opri în faţa lui, deşi tremura.
  -Te vreau rece şi dur? Înseamnă că eşti mai prost decât pari! Eşti orb şi egoist. Cum ai vrea să am încredere în tine, când tu faci ce faci, şi o spulberi de parcă ar fi ceva neînsemnat? ţipă la rându-i şi îl privi furioasă în ochi.
  
  Se clătină pe picioare, dar nu se aşeză. Nu mai voia să pară doar o fetiţă patetică în faţa lui.
  -M-am săturat de tine şi de comportamentul tău. Crezi că ai o scuză pentru a te comporta aşa, dar îţi spun eu că până şi Isseult, care poate fi o scorpie crudă, mai se comportă uneori ca un om, adăugă şi îşi şterse lacrimile, apoi se întoarse cu spatele la el, luându-şi geaca ce era aruncată pe spătarul patului.
  
  Trecu pe lângă acesta, şchiopătând. Niciodată nu lăsase o rană să o doboare, şi nici de această dată nu se va întâmpla asta.
  -Aş vrea să văd dacă atunci când Isseult va fi rănită, tu vei râde, zise şi ieşi din salon, trântind uşa cu putere în urma-i. Îşi şterse lacrimile.