Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Necesitatii
« Previous 1 2 3 4 5 … 8 Next »
/ Screaming and bleeding , and you still wont't hear me

**Effy K. Dietrich** · (This post was last modified: 23 Jun 2011, 23:45 by Effy K. Dietrich.)

Me and Lylith Anne Pryie

Elizabeth privi destul de suspicioasă holul lung şi aparent pustiu. Nu era nimic neobişnuit, nimic care să trădeze prezenţa vreunei alte persoane. Dar nu putea fi sigură, aşa cum aflase de-a lungul anilor , aparenţele înşelau.
Cercetă încă o dată coridorul linişitit cu ochii săi albaştrii ca marea, după care înaintă cu grijă. Paşii abia dacă se auzeau, semănând cu loviturile unei picături de apă pe suprafaţa netedă a unei ferestre. Poate suna ciudat, poate părea paranoică mai ceva ca bătrânele de la periferiile unui oraş, dar era noapte şi cea mai mică greşeală putea stârni atenţia vreunui profesor , aducându-i totodată şi minunata ocazie de a vizita sala de detenţie.
Oftă zgomotos şi fără să-şi dea seama se lovi de o armură. Pe lângă faptul că era extrem de dureros să te trezeşti cu faţa lipită de metal, impactul provocare un zgomot metalic infernal, care răsuna de-a lungul holului. Se uită speriată în jur, iar îngrijorarea se accentuă atunci când auzi paşi . Îşi muşcă dureros buzele gândindu-se cum putea să scape de problemele pe care le avea.
Se dădu câţiva paşi în spate lipindu-se de perete. Dar, staţi puţin! Pereţii nu ar trebui sp fie cumva din piatră? Se întoarse ca arsă cu faţa spre locul unde trebuia să fie peretele, dar unde acum se găsea o uşă masivă din lemn. Căscă gura, întrebându-se dacă cumva avea vedenii, dar sunetele tot mai apropiate ale paşilor o aduseră înapoi "pe pământ".
Fără să mai stea pe gânduri deschise uşa, şi la fel de repede o închise. Se uită surpinsă în urma ei, confuză, dar totuşi fericită că scăpase de probleme. Înaintă în mijlocul camerei uitându-se la toate lucrurile din încăpere.
Tresări atunci când auzi iar paşi, de data aceasta din înăuntrul camerei.

**Lylith Anne Campbell** · 23 Jun 2011, 23:30

,,-Nu e nimic bun aici'' murmura in soapta astropufa.
Se invarti in cerc incercand sa gandeasca, nu observade , dar pasii ei lasau lungi ecouri in urma lor, probabil stresul care o inconjura pur si simplu functiona ca si o bariera asupra sunetului sau orice al simt.
Totusi se oprise, in drumul pasilor ei dezordonati s-ia facut aparenta un obstacol. Astropufa isi ridicase ochii din pamant si privise chipul care se afisase in fata ei, era o cercetasa iar linile rosii de pe uniforma ei afirmau aceasta.
Lylith pleca din nou privirea plimbandu-se prin camera, trezindu-se brusc din transa se repezi la necunoscuta si intinse mana oretenos.
,,-Lylith!'' cuvintele sale fura acompaniate de un zambet scurt.

**Effy K. Dietrich** · 23 Jun 2011, 23:54

Pentru o clipă inima-i stătuse în loc, crezând că putea fi aşa de ghinionistă încât să dea peste un profesor exact când scăpase de altul. Se întoarse încet cu faţa spre persoana respectivă, rugându-se în gând să nu fie un profesor. Şi spre norocul ei nu era. În faţa sa stătea îngândurată o Astropusă cam de aceeaşi vârstă , poate doar un an-doi diferenţă.
Deşi la început dăduse semne că nu o observă pe Elizabeth, aceasta se întorsese prezentându-se. Cercetaşa clipi de câteva ori cercetându-i chipul cu privirea sa ageră, după care îi strânse delicat mâna.
"Elizabeth Annabelle Turner." Se prezentă pe tonul ei calm, precaut. "Erfreut!" Continuă ea pronuţând cuvântul cu un accent pur nemţesc.

**Lylith Anne Campbell** · 24 Jun 2011, 16:36

,,-Lylith.'' se repetase astropufa parca uitand ce a zis mai devreme. ,,Si acel cuvant...'' incerca sa pronunte cuvantul nemtesc rostit de cercetasa, dar nu reusise decat sa se faca de ras. ,,Ma rog, habar n-am ce inseamna acel cuvant.'' continua aceasta incruntadu-si fruntea.
La auzire cuvantului nemtesc sigurul gand care ii trecea la Lylith in minte era ca eleva din fata ei e nemtoaica, dar totusi un cuvant nu dovedeste aceasta.
,,-Esti germanca cumva?'' o intrebase astropufa incercand sa rezolve misterul din capul ei.

**Effy K. Dietrich** · 24 Jun 2011, 16:56

Clipii de câteva ori dându-şi seama că iar o apucase "crizele de germană". Surâse atunci când Lylith încercase să pronunţe cuvântul şi , ei bine, nu-i prea reuşise. Dar nu o condamna. Ştia că germana putea fi grea chiar şi pentru nemţi , iar pentru englezii această limbă era un coşmar.
"Înseamnă : încântată!" Zâmbeşte Elizabeth mai mult schiţat, de parcă i-ar fi frică să deschidă toată gura. Nu era sigură că Lylith o auzise, pentru că pronunţase aceste cuvinte destul de încet. Îşi dădu câteva şuviţe de pe faţa palidă. Tresări atunci când auzise întrebarea.
" Da, sunt. M-am născut în Leipzig." Aprobă scurt din cap, spunând cu mândrie numele oraşului natal. Ştia că probabil nu auzise de el, pentru că era un oraş foarte mic, dar nu putea rezista tentaţiei de a spune numele locului atât de drag ei.

**Lylith Anne Campbell** · 25 Jun 2011, 09:47

,,-Leip...cum?'' alta incercarea esuata de pronuntare a astropufei.
Auzise germana pana acum, televizor, muzica, dar niciodata nu i s-a parut ca pronuntia e asa de grea. Dupa parerea ei parea la fel ca si o durere de cap.
,,-Eu sunt din Londra.'' continuase Lylith incercand sa acopere faptul ca s-a facut de rusine mai devreme.
Londra era un oras mare, cunoscut deaoarece este capitata Marii Britanie, nu este la fel de anonim si misterios ca batranul orasel german. Totusi Lylith se mandrea cu el, era locul ei de nastere, orasul ei natal si intotdeauna il va iubi.

**Effy K. Dietrich** · 25 Jun 2011, 13:38

"Leipzig." Repetă ea aprobând din cap. "Probabil nu ai auzit de el, e un oraş foarte mic." Continuă ea clătinând din cap. Îşi duse o mână pe frunte inspirând adânc aer în piept. Trebuia să scape de obiceiul ei de a vorbi în limba natală. Dar cum? Cum putea să-şi amintească de locul unde a copilărit, de locul unde se aflau părinţii ei fără să se gândească automat la germană?
"Londra..." Repetă ea cu un mic zâmbet înflorindu-i pe chip. Avusese ocazia de a vedea acest oraş atunci când luase prima dată trenul spre Hogwarts. Şi rămăsese plăcut impresionată de tot ceea ce văzuse. " Eşti norocoasă". Îi zise ea Astropufei , sinceră.

**Lylith Anne Campbell** · (This post was last modified: 25 Jun 2011, 21:58 by Lylith Anne Campbell.)

,,-Nu chiar. Nu toti londonezii sunt fiinte implinite care au tot ce le trebuie.'' spusese astropufa privind fix un colt al camerei.
Amintirile copilariei inca ii joaca in cap, doar atat a mai ramas amintiri, acele amintiri pe care le pretuieste enorm de mult.
,,-Sunt sigura ca oraselul tau anonim a fost un loc mult mai bun de copilarit decat marea si frumoasa Londra.Cat despre noroc, sa zicem ca nu toti ne-am nascut cu el iar eu trag mai multt spre antonimul lui. '' pe fata astropufei se schitase un zambet vag, lipsit de vre-un strop de fericire sau orice alt sentiment.

**Effy K. Dietrich** · 26 Jun 2011, 09:53

Înţelegea şi ştia că nu toţi pot fi înţelegători şi binevoitori. Nu era poisibil aşa ceva. Dar dacă se gândea nici copilăria ei nu fusese tocmai roz. Nu avusese mulţi prietenii, iar vecinii ei nu o suportaseră niciodată. Ani la rând se întrebase ce făcuse aşa de rău încât să fie urâtă aşa de tare, iar în cele din urmă aflase. Era o vrăjitoare, iar vecinii ei nu suportau astfel de "monştrii".
"De fapt nici copilăria mea n-a fost tocmai uşoară. Nemţii pot fi foarte încrezuţi, narcisişti, egoişti, masochişti, iar lista continuă." Zise ea cu un zâmbet chinuit pe chip. Câteva amintiri fugare îi trecură prin faţa ochilor, în timp ce fixa cu privirea şemineul stins.
"Nu ne naştem cu noroc, îl căpătăm prin perseverenţă şi încredere." Murmură amintindu-şi dintr-o dată afirmaţia Astropufei în legătură cu norocul.
Făcu câţiva paşi înainte şi îşi scoase bagheta. Privi o clipă obiectul lunguieţ, după care îl îndreptă spre şemineu.
"Incendio" Şopti ea rotindu-şi bagheta graţios, iar cele câteva lemne luară foc.

**Lylith Anne Campbell** · 26 Jun 2011, 13:19

Lemnele trosnira in timp ce ardeau, iar focul lasa dare lungi de lumina galbuie pe covor.
Lylith se bucurase la cuvintele cercetasei, se pare ca si povestea ei a fost destul de trista, sa nu fi acceptata in comunitate si sa fi lasat sa patrezesti in coltul tau este cu adevarat un chin.
,,-Eu probabil le multumesc celor din jur, ei m-au ajutat. Cei care m-au respins cu totul au fost parintii mei. Se pare ca pentru ei am fost doar un obiect fara valoare.'' marturisi astropufa lasandu-si o lacrima sa-i curga pe obraz.

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Necesitatii « Previous 1 2 3 4 5 … 8 Next » //  / Screaming and bleeding , and you still wont't hear me

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Necesitatii
« Previous 1 2 3 4 5 … 8 Next »
/ Screaming and bleeding , and you still wont't hear me