Darkmark RPG Forum / Londra / Pestera lui Godric

« Previous 1 2 3 4 Next »

/ Secretul Ariadnei

OOC: Bells & Salathiel

• Aparu cateva clipe mai tarziu pe straduta scaldata intr-un intuneric dens, tinand inca strans maneca robei vrajitorului pe care il luase cu ea; ofta si sopti incet Rennervate!. Corpul vanzatorului isi reveni instantaneu, iar acesta o privi cu oarecare urma de dispret. Pufni usor, intorcandu-i privirirea plina de indiferenta; incepea sa se sature de el.
  
  "-Ar trebui sa-mi multumesti" remarca ea, cu oarecare urma de interes in glas.
  
  Vanzatorul balbai ceva, dar nu intelese mare lucru; incepu sa se uite in jur, asteptand. Salathiel ar fi trebuit sa Apara de atunci - nu intelegea de ce ii lua atat de mult. Nu stia cum sa Apara sau care era problema lui?!
  
  Un mic zgomot ii linisti insa bataile inimii, care o luasera la goana cand simti tacerea strapungandu-i fiecare celula din corp. Stia ca ar fi putut avea probleme mari, dar era constienta in acelasi timp ca se putea descurca - trecuse prin necazuri incomparabile cu acea situatie. Sau cel putin la asta prefera sa se gandeasca - un moral ridicat era cea mai buna varianta sa reusesti in orice situatie. Iar aceea se putea numi o situatie de risc - si asta era putin spus.
  
  "-In sfarsit" spuse Bell, intorcandu-se spre viperin; observa pata de sange proaspat pe roba lui si facu ochii mari. Devoratorii plecasera toti la ordinul lui Lucas, era imposibil sa se fi intors dupa Sal. "Esti ranit?!" continua ea, putin confuza. Lucrurile nu prea aveau legatura in mintea ei.
  

Nu era o zi buna pentru Sal si stia asta. De indata ce Aparu isi sfasie roba de pe el si o arunca undeva, incendiind-o. Nu mai suporta mirosul de sange si nu se suporta pe el pentru ce tocmai facuse. Se duse direct spre Bell, cu o expresie de 'nu intreba' si i se adresa aproape soptind.

"Nu am nimic grav. Acum ca suntem singuri, spune-mi ce doresti? Informatii? Sau sa predai Ministerului pe cel care stie unde se afla Ariadna? Sau poate sa pui chiar tu mana pe bagheta?"

Batranul vanzator il privea pierdut si parand sa se teama, dar Sal ii arunca o privire miloasa si ii arunca o punga cu galeoni.

"Tine, plata pentru efortul de a o pastra. Eu nu sunt la fel ca unchiul meu, asa ca o sa pleci in viata de aici daca imi spui unde e."

Nici nu ii mai pronunta numele. De ce numise Gregorovitch bagheta aceea la fel ca pe o eroina din mitologia greaca nu stia, era destul de ciudat ca bagheta avea un nume in primul rand. Habar nu avea insa cat de plin de intelesuri era acesta.

• Privi cu interes chipul palid, transpirat al batranului; se uita la amandoi cu o oarecare teama si probabil nu se gandea decat la o metoda de a scapa teafar. Zambi slab, ducandu-si mainile la tample; simtea cum ii pulseaza aproape dureros si ar fi vrut doar sa se intoarca la castel. Nu i-ar fi stricat o noapte de odihna - sau o ceasca de cafea calda, in fata focului din semineul dormitorului. Deja incepea sa viseze, asa ca deschise ochii si infrunta realitatea din fata ei.
  
  "-Nu avem chiar tot timpul din lume, daca nu te superi" remarca ea, privindu-l pe batran; acesta ii intoarse o privire rece, iar Bell pufni usor. "Vorbeste si va fi mai usor pentru toata lumea".
  
  Vrajitorul ezita insa; iar tacerea se lasa din nou asupra celor trei, ca un acoperamant sacru. Incepu sa mediteze chiar ea, incercand sa adune toate informatiile pe care le detinea despre bagheta. Se numea Ariadna - primul lucru care ii venea in minte era asemanarea cu numele surorii lui Dumbledore - dar aceea era Ariana. Probabil nu aveau nicio legatura. Era o simpla coincindenta - la fel ca multe altele.
  
  Se intoarse din nou spre batran, realizand ca se plimba in lungul stradutei pustii; nu avea de gand sa il omoare - nu ii facuse nimic pana la urma. Cazu putin pe ganduri, amintindu-si de Lucas; o chinuise destul de mult in anii de scoala - daca statea sa se gandeasca, mai mult decat pe ceilalti elevi. Dar lucrurile nu mai aveau importanta acum.
  

Desi nu intelegea de ce batranul voia sa ii spuna secretul in soapta, viperinul accepta. Se apropie de el si se apleca putin pentru a ajunge la acelasi nivel cu el. Apoi veni informatia.
Sal sari vreo trei metri mai incolo cand auzi ce ii spune batranul vanzator. Nu se asteptase la asta niciodata si acum ii venea sa rada, dar isi dadu seama ca era total deplasat in situatia de fata. Pasi inapoi spre vrajitorul care nu mai arata atat de terorizat acum si ii duse mana la ureche, rostind clar 'Ariadna'. In cateva secunde, capatul unei baghete se ivi, iesind incet. Era invelita intr-o panglica neagra de satin, care cazu la picioarele lui Sal odata ce intreaga bagheta fu extrasa din locul magic in care fusese ascunsa.

Ariadna era de o frumusete extraordinara. Desi forma era aceeasi ca a baghetei lui Sal, detaliile finisajului erau mult superioare, iar in varf stralucea discret de tot ceva: un fragment din pielea unui basilisk, adaos personal al lui Gregorovitch.

Sal isi trecu degetele peste ea si, facandu-i un semn cu mana sa dispara vanzatorului, se intoarse spre Bell, zambind.

"Ariadna"

• Isi atinti privirile pe bagheta din mainile tanarului, privind-o cu mirare; un suspin usor ii scapa printre buze, facand-o sa zambeasca in urmatoarea clipa. Se bucura ca o vedea intr-un sfarsit; ca o putea atinge si se putea convinge in acelasi timp ca era reala - si nu doar un zvon, un simplu mit vrajitoresc. Salathiel parea la randul sau surprins.
  
  Un mic pocnet ii anunta de Disparitia vanzatorului batran; ramasera singuri, invaluiti doar in intunericul dens si frigul glacial al noptii. Amurgul se intindea lenes peste zare, lasand intunericul sa cuprinda tot satul. Nu mai era nicio geana de lumina care sa le lumineze chipurile. Doar liniste si bataile inimilor ce pareau a tine pasul unele cu altele.
  
  "-Nu pot sa cred ca a fost ascunsa acolo, in tot acest timp; am mers de atat de multe ori sa ii duc obiectele trimise accidental la castel" murmura tanara, accentuand unul din cuvinte.
  
  Inca era socata; se apropie incet de viperin, rugandu-l din priviri sa ii dea bagheta. I-o intinse cu grija, iar Bell o lua si simti lemnul rece si dur. Modelele aveau o finete incredibila, fiind incrustate in materialul flexibil, si totusi deosebit de tare in acelasi timp. Se uita la bagheta lui Sal si le compara - intr-adevar, semanau. Dar superioritatea Ariadnei era mai mult decat evidenta. In sfarsit o vazuse - o gasise, mai bine spus. I-o inapoie vrajitorului si zambi slab.
  

Mainile lui Sal tremurau cand primi inapoi bagheta. Isi pusese multe sperante in gasirea ei pentru a-i linisti conflictul interior. Isi pusese multe sperante in faptul ca bagheta avea sa functioneze in mainile lui. Si totusi, acum ca se afla fata in fata cu moartea, taria convingerilor lui incepuse sa scada. Nu voia sa dea inapoi, dar nu voia nici sa moara. De ce trebuiau sa fie toate atat de simple? Ar fi fost in stare sa faca ore intregi de calcule doar ca sa afle daca bagheta il accepta ca un vrajitor bun, dar pana la urma, in cazul in care era un slujitor al intunericului, doar moartea l-ar fi asteptat.
Intinse spre un punct oarecare bagheta, gata sa faca o vraja. Mana ii tremura inca si inima ii batea mai sa-i sara din piept.

• Isi simti propriile batai ale inimii crescand in intensitate, privindu-l cu teama pe Salathiel; simti un impuls aproape nestapanit de a-i spune sa nu foloseasca bagheta, dar era deja prea tarziu. Tanarul soptise incantatia unei vraji, tinand ochii inchisi. Avea o expresie calma, impacata parca; era constient de riscurile la care se supunea.
  
  Insa nu se intampla nimic; nimic rau, mai bine spus. Raza de lumina subtire tasni din varful baghetei si se pierdu apoi in intunericul dens din jurul lor. Viperinul deschise ochii, privind in jur; Bell il analiza pret de cateva clipe, dar faptul era deja consumat - nu patise nimic. Bagheta nu il considerase un adept al Intunericului. Realizase ca si ea se inselase si isi pleca privirile; ura cand i se intampla asta. Dar accepta infrangerea cu un zambet pe buze.
  
  "-Ei bine, se pare ca Ariadna nu te-a judecat cum am facut-o eu" remarca tanara, incet. Nu era tocmai persoana care sa judece dupa aparente; dar fiecare gresea. "Imi pare rau ca am lasat prejudecatile sa ma faca sa-mi formez o parere gresita" continua Bells, cu aceeasi voce joasa. Zambi totusi, privind bagheta din mainile lui.
  

Sal zambi si el, dar inainte sa isi termine zambetul observa cum Bell parea sa se indeparteze si totu devenea din ce in ce mai intunecat. Astepta linistit pentru a veadea despre ce era vorba, dar dupa ce clipi o data din ochi observa ca nu se mai afla in niciun caz intr-un sat, pe o strada, ci intre niste ziduri inalte dincolo de care nu se putea vedea nimic, in capatul unui oarecare culoar. Nedumerit alerga pana la primul perete intalnit doar ca sa dea de alte doua culoare, apoi inca doua si tot asa. Un labirint.

'Bun, lamurit de ce se numeste Ariadna' murmura el iritat.
Cel putin nu il omorase, in schimb il adusese...aici. Si ce trebuia sa faca aici? Sal isi tranti o palma peste frunte, sperand ca Bell sa nu foloseasca bagheta si sa ajunga in aceeasi situatie ca si el. Dramul de oclumantie pe care il invatase il ajuta sa realizeze ca se afla intr-o vraja de iluzie din care insa nu putea iesi fara sa faca ceva anume.
Ce era insa acel ceva, nici el nu stia.

• Ramase putin confuza cand vazu silueta viperinului pierzandu-se in intunericul dens ce o inconjura; se trezi singura, pe aleea din sat, privind panicata in jur. Ridica bagheta aprinsa mai sus, incercand sa faca mai multa lumina. Vazu la picioarele sale bagheta tanarului si facu ochii mari. Il omorase?! Nu, probabil ca nu; ar fi trebuit sa moara din prima incercare, nu sa dispara asa, pur si simplu. Inchise ochii pret de cateva clipe, incercand sa isi adune multimea de ganduri. Lucrurile se complicasera intr-un mod in care nu se asteptase; spera sa fie mai simplu.
  
  Unde s-a dus.. sopti ea, inganata de vuietul usor al vantului de iarna. Frigul parea sa o cuprinda din toate partile cu mantia lui de tristete. Trebuia sa il gaseasca, sau sa il aduca inapoi. Nici nu stia de unde sa inceapa.
  
  Nu stia ce sa faca mai exact; asta daca era ceva de facut. Incepu sa faca pasi marunti inainte si inapoi, gandindu-se la o solutie; avea bagheta ei in mana, stinsa, iar Ariadna isi gasise loc in buzunarul robei. Prefera sa nu aiba chiar un contact direct cu ea. Asa ca incercase sa il mijloceasca, oarecum. Nu era tocmai cea mai buna metoda de izolare.
  
  Ii veni insa o idee, dar in urmatoarea clipa ezita; daca nu avea sa functioneze, ar fi dat de necaz. Dar nu avea nimic de pierdut; acum stia ca era totul sau nimic. Scoase bagheta subtire, incrustata cu modele fine, si o indrepta pe a ei spre varful Ariadnei. Lua o gura mare de aer, dupa care rosti incet incantatia farmecului.
  
  "-Prior Incantato!" sopti tanara, tinand cele doua baghete in maini.
  

Sal hotari sa se intoarca in locul unde se trezise la inceput si sa gandeasca bine problema. Nu stia mai nimic despre mortile celor care facusera vraji folosind bagheta, dar stia ca imprejurarile fusesera ciudate. Puea deci sa traga concluzia ca ce i se intampla acum era foarte normal si nu se afla in nu stiu ce limbo care semana cu mintea lui incalcita.
Isi aminti brusc ca inainte de a muri bunicul sau, toti il cautasera disperati si nu il gasisera nicaieri pentru ca mai apoi sa apara de cine stie unde in camera sa, cu Ariadna in mana, desi tatal sau o ascunsese imediat dupa disparitie. Totul incepea sa capete din ce in ce mai mult sens. O bagheta blestemata, dar nu sa omoare. Trebuia sa fie ceva la mijloc, diferenta dintre un vrajitor normal si unul intunecat era prea putin vizibila in fata blestemelor pentru ca Gregorovitch sa fi pus asemenea mijloc rudimentar de protectie.

Gandurile ii fura intrerupte insa cand se pomeni cu Bell peste el, aparand parca de nicaieri. O privi lung si mormai:

"Nu-mi spune. Stiu."