Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Lacul

« Previous 1 … 5 6 7 8 9 Next »

/ Si totusi...

Noaptea acoperise deja domeniile intr-o patura intunecata. O luna plina domnea deasupra peisajului iar turnul ochilor-de-soim se odinhea in armonia intunericului dominat de raceala.
Dragos se trezi brusc in patul sau. Acelasi vis, dintotdeauna. Nu inceta sa-l urmareasca niciodata. Si de ce? De ce nu putea pur si simplu sa dea totul uitarii? Pentru ca nu poti uita lucrurile cele mai nobile din viata ta. De aia! sopti el, cu un oftat nervos. Se ridica si pleca incet din camera. Lua un hanorac pe el, adidasi si bagheta. Porni pe holul intunecat si ajunse deja in fata usii de la intrare inainte sa-si dea seama unde merge.
Pasi in lumina rece a lunii, indreptandu-se spre lac. Super! se gandi el, o baie sigur ma va ajuta. Se dezbraca de hanorac, si se arunca in apa rece. Ii ingheta instantaneu toate simturile, dar mintea inca era concentrata pe imaginea ei. Iar visul nu-l lasa nicidecum in pace. Hotari ca lipsa oxigenului devenise deja suparatoare, asa ca iesi la suprafata. Oberva cu stupoare ca cineva il privea de pe malul lacului. Ochii mari in care se reflectau razele lunii se uitau la el, usor infricosati.
"-Bell??" intreba el, confuz daca fiinta din fata lui era adevarata sau doar rodul imaginatiei.
"-Chiar eu" sopti ea.

Ramase confuza la aparitia baiatului. Ea fugise din inchisoarea dormitorului din Turn pentru a scapa de cosmaruri, vroia sa se bucure de frigul patrunzator al noptii iar imaginea lui Dragos ud din cap pana in picioare, cu o expresie plina de confuzie reflectata in ochii ei o dadu cu totul peste cap.
"-Aaa, nu ti'e frig?" intreba ea, incercand sa'si revina. Sangele ii pulsa dureros in urechi, in timp ce plamanii cereau aer. Oberva ca isi tinuse respiratia, asa ca inspira fericita oxigenul ce o calma.
"-Putin, dar cum sa intru imbracat in lac?!" intreba Dragos, privind'o amuzat.
"-Asa este" murmura Bell, indreptandu'se spre malul apei. Lumina palida a lunii se juca cu pietricele de pe fundul apei putin adanci, iar murmurul adormit o linistea.
"-Te simti bine??" intreba la un moment dat baiatul, venind in spatele ei. Observa ca se imbracase la loc, doar parul ramanandu'i ud.
"-Dap, doar ca nu dorm cat e luna plina" raspunse cu un ton fals.
"-Nu stiu de ce, dar nu te cred deloc. Esti la pamant cu subiectul mintit" o tachina Dragos. O incercare de zambet ii traversa chipul, dar ochii nu reuseau sa accepte schimbarea de spirit. Fata era inghetata in timp, pe malul apei, amintindu'si de un moment in care venise aici cu altcineva. Alunga insa rapid imaginea vesela din mintea ei, si se ridica amortita de pe malul lacului ce ii udase manecile bluzei.
Se uita la Dragos, dar acesta privea spectacolul lunii, cu o privire admirativa. Nu putea sa'l judece, era foarte bine daca incerca sa se indeparteze de ea. Insa nu crezuse ca ar fi suportat o despartire totala. Pentru ca vroia sa'l aiba ca prieten. Dar era constienta de faptul ca e nedrept fata de el. Dupa tot ce se intamplase, simtea ca nu mai are niciun drept in a'i cere ceva.
"-Spune'mi sincer, ce e cu tine??" intreba Dragos pentru a doua oara, distras de la aspectul lunii.
"-Sunt doar obosita. Lectii, orele pe care trebuie sa le pregatesc pentru Transfigurari, noptile nedormite" incepu fata, dar Dragos o intrerupse brusc:
"-Daca ai de gand sa'mi spui adevarul, anunta'ma. Minciuni sunt satul sa aud" replica el, pe un ton glacial. Simti indiferenta din tonul vocii, si doua lacrimi se ivira in privirile pierdute. Insa nu le elibera. Nu! se gandi ea. Nu trebuie sa plang pentru ca nu fac decat sa inrautatesc lucrurile.
Se ridica incetisor si privi castelul scufundat in intunericul de nestrapuns. Fara niciun cuvant, incepu sa mearga cu pasi mici spre intrarea principala..

Vazand-o ca vrea sa plece, Dragos actiona impulsiv si o trase inapoi. Fata se dezechilibra si cazu chiar in bratele lui. Se uita in ochii ei inlacrimati, in timp ce ii tinea mainile cuprinse, lasand-o fara scapare. Nefiind constient de ceea ce face, se apleca si o saruta incet. Bell ingheta in bratele lui, si dupa cum se asteptase inca de la inceput nu-i raspunse la sarut. Statea acolo, ca o statuie. In cele din urma, dandu-si seama ca deja facuse prea mult rau, Dragos ii dadu drumul. Fata se uita speriata la el, iar privile ei fulgerau. Se elibera din bratele lui si incepu sa fuga spre castel.
El ramase acolo, privind ca un prost silueta intunecata ce se pierdea in decorul infrigurat.
"-Bell, stai!!!!" striga el, dar mai mult ca sigur fata nu-l auzise.
Fusese un prost, o fortase. Acum cine stie ce parere avea despre el. Daca nu-l va ierta? Daca de acum inainte il va ignora ca pe un necunoscut? Intrebarile ii inundau mintea, dar hotari ca nu poate lasa lucrurile asa. Se intoarse alergand spre castel si incerca sa dea de fata. Cateva suspine dintr-o nisa o dadu de gol pe Bell, iar Dragos deschise bland usa.
"-Pot sa intru?" murmura el, dar intrebarea ramase fara raspuns.
Bell statea cu genunchii stransi la piept, iar lacrimile curgeau siroaie pe fata ei.
"-Bell, poti sa ma ierti? Am fost un mare idiot, dar pur si simplu nu m-am putut abtine!!!!! Insa nu pot spune ca imi pare rau, pentru ca as minti. Regret doar ca te-am fortat, nu trebuia sa fac asta fara acordul tau" spuse Dragos, privind silueta fetei, tremurand din cauza suspinelor. Se apleca sa o imbratiseze, dar se razgandi. Nu vroia sa complice si mai mult situatia. Deja facuse suficient rau, era timpul sa stea in banca lui si sa o lase pe ea sa fie fericita alaturi de Stefan.
In cele din urma, Bell isi ridica privirile spre el si sopti...

"-Ai facut mai mult rau". Cuvintele iesira fara sens, mai mult ca sigur era constient de lucrul asta.
"-Stiu" sopti Dragos, plecandu'si privirile.
"-Si daca sti de ce mama naibii ai facut'o??????" se gandi Bell in sinea ei, dar nu lasa cuvinele sa se articuleze. Raspunse doar cu un mic oftat.
"-Bell, stiu ca nu am nicio scuza si ca sunt un mare prost pentru tot ce am facut. Dar totusi, am pretentia sa ramanem prieteni" zise Dragos, uitandu'se la ea. O noua privire se citea in ochi.
"-Dragos, te rog lasa'ma acum. Nu gandesc liber si nu as vrea sa spun ceva care te'ar rani" sopti fata, ridicandu'se. Tranti usa in urma ei lasandu'l pe Dragos in intuneric.
Incepu sa fuga, speriata ca baiatul ar putea veni pentru a doua oara la ea. Nu vroia sa il supere, dar avea vaga senzatie ca nu se va lasa asa usor, in ciuda spuselor sale. Iar Stefan, nu trebuia sa afle asta. Rose! murmura Bell. Ei pot sa'i povestesc, dar asta abia maine, cand se va trezi.
Se intoarse brusc din drumul spre Turnul Cercetasilor. Era mult prea nelinistita pentru a adormi, si mai era si luna plina. Cobori scarile de marmura, ajungand din nou afara. Privi decorul albastru al cerului, care se desfata in lumina blanda a lunii palide. Stelele straluceau linistite, incercand sa tina companie noptii fumurii.Lacul isi odihnea oglinda in raceala aerului, iar varfurile copacilor din Padure se unduiau incetisor in vanticelul slab.
Cu pasi mici, Bell porni spre lac. Se aseza la malul apei, privind pierduta cum valurile mici se sparg de mainile ei inghetate. Un sunet slab de pasi se auzi in spatele ei, iar fata intoarse nelinistita capul..

Atunci o vazu pe Rose stand in spatele ei infasurata intr-un halat vernil si calduros. Fata se apropie incet si se ghemui langa sora ei.
" - Nu am putut dormi asa ca am mers in camera de zi sa citesc o carte. Am vazut ca nu erai nicaieri, dar am zis nca poate aveai nevoie de putin timp singura. Insa am auzit mai multi pasi grabiti, asa ca am vrut sa vad ce s-a intamplat. Esti bine, Bell?? Arati cam palida..." ii explica Rose suroii ei uitandu-se ingrijorata la ochii plansi ai fetei.
" - Da.." raspunse aceasta insa nu prea convingator.
" - Hai, Bellyshor. Stii ca nu te pricepi sa minti. Ce s-a intamplat??"
Dupa catev aminute, Bell ii povesti ilui Rose tot ce se intamplase, facnad mici pauze pentru oftat. Fata asculta cu urechile ciulite si dupa ce termina se ridica enervata in picioare, vrand sa-l caute pe Dragos.
" - Daca il prind...arghh....nu pot sa cred..!! Il strang de gat!! Cum a putut sa-ti faca asta??!!" zise fata revoltata...
Dar Bell o prinse de incheietura mainii si o trase jos.
" - Nu vreau sa-i spui sau sa-i faci nimic. Stiu ca nu trebuia sa faca asta, dar nici nu vreau sa-l ranesc." murmura de-abia auzita, privind in gol cercul de lumina ce domnea pe cer.
" - Pff...Dar nu pot sa stau asa si sa vad ca te raneste." facu Rose, asezandu-se pe pamantul rece.
" - Stiu...dar incearca. Nu vreau sa il supar. Te rog..."
" - Bine, bine. Daca spui tu..." facu resemnata fata." Insa acum hai inapoi in dormitor ca e prea rece afara... Poate racesti..."
" - Nu...mai vreau sa stau..."
" - Ok, dar ma duc sa-ti aduc un hanorac. Asteapta-ma aici!"
Rose se indeparta fugind spre turnul cercetasilor in timp ce...

In timp ce Bell ramase singura pe malul lacului. Cateva lacrimi calde se desprinsera de pe obrajii ei, cazand pe suprafata lucie a lacului. Cateva unde mici se creara la atingerea margaritarelor, dar disparura in neant in urmatoarele secunde.
Plina de remuscari si resentimente, fata isi aducea aminte franturi din conversatia cu Rose si sarutul lui Dragos. Oare de ce o deranjase atat de mult? Pana la urma daca stateai sa te gandesti, nu era chiar mare lucru. Insa faptul ca o fortase, asta reprezenta problema. Ofta incetisor, dupa care se gandi la ce ar fi facut Rose daca era in locul ei. Mai mult ca sigur i'ar fi tras o palma, eventual si o injuratura. Dar Rose era Rose, iar ea era ea. Nu putea sa copie stilul surorii sale, pentru ca amandoua erau unice in felul lor.
O respiratie sacadata ii dadu de veste ca Rose se intoarse. Avea in mana un hanorac albastru, gros.
"-Ia!" spuse Rose, inmanandu'i haina. Bell o imbraca numaidecat, incepand sa se simta mai bine.
"-Mersi" murmura Bell, incercand sa'si calmeze bataile inimii. Gata, trecuse totul.
"-Bellyshor, imi vine sa merg la Dragos si sa'i zic vre'o doua. Nu pot sa cred!!!!!" incepu Rose sa se agite, dar fata o intrerupse repede:
"-O sa taci, pentru ca eu te'am rugat" murmura Bell, ridicandu'si privirile de pe oglinda apei..

În timp ce Alice se îndreptã cãtre marginea lacului ºi o surprinse pe Bell.
-Ahh, Alice, tu erai!
-Da, pot sã mã aºez? Bell dãdu din cap iar Alice continuã: Cine credeai cã sunt? Te-ai uitat un pic speriatã spre mine...
-Nu conteazã, oftã Bell. Alice îºi dãdu seama cã defapt conta dar la cum o cunoºtea pe Bell ºtia cã nu-i va plãcea sã insiste. Tu cum de nu eºti în pat? continuã aceasta.
-Am fost la sere sã fotografiez o floare care înfloreºte doar pe timp de lunã plinã, rãspunse Alice ridicând puþin aparatul foto. Te-am vãzut îndreptându-te spre lac ºi nici eu nu aveam somn. Speram sã vrei puþinã companie...
-Din partea ta, e binevenitã.
-Dar totuºi, ce s-a întâmplat? întrebã Alice, nevrând sã-ºi vadã prietena tristã.
-Sincer, nu vreau sã vorbesc despre asta, zise Bell privind suprafaþa liniºtitã a lacului.
-De obicei, aº insista, dar pentru tine nu o voi face, zise Alice.
Bell fu impresionatã de acest lucru aºa cã pentru o secundã întoarse ochii cãtre castel dupã care cãtre prietena ei ºi zise:

OOC:sper ca nu e vreo problema ca mam bagat si eu
lam scris in timp ce lati scris si voi scz pot sal sterg

" - Pai..o las pe Rose sa-ti povesteasca totul ca eu nu sunt in stare.." raspunse fata cu un oftat...
Alice se uita pret de o clipa nedumerita spre Bell apoi isi indrepta privirile spre Rose.
" - Deci...in timp ce iti povestesc am sa incerc sa nu-l injur pe Dragos, dar nu stiu daca ma voi putea abtine...Asa ca sa ma scuzati, va rog. " zise fata dupa care incepu sa relateze eintreaga intamplare.
Dupa cateva secunde de liniste deplina, Bell se uita trista la fata nou-venita si aproba cele spuse de sora ei.
" - Dar cum a putut sa-ti faca asa ceva?? Nu s-a gandit la sentimentele tale???" intreba putin enervata Alice.
" - Asta i-am zis si eu..." facu Rose, imbufnata" Dar ea tot ii ia apararea..."
" - Gata, terminati! Nu vreau sa-l fac sa se simta mia rau decat se simte acum. Pentru ca stiu ca el regreta, dar ii e frica sa nu ma piarda si ca prietena."
" - Bine, nunim. Am inteles. E alegerea ta. Dar eu tot i-as freca un pumn pentru ce a facut...O merita..." adauga Rose agitata, simtindu-se entuziasmul din vocea ei.
Bell isi privi sora surazand usor apoi se asigura ca nici Alice nu ii va spune nimic.
Suprafata lacului rece, oglindea mingea argintie de pe bolta cereasca, facand-o sa para mai mareata ca niciodata. Acea imagine iti dadea fiori pe sira spinarii si te facea sa te simti cea mai mica vietate de pe glob. Dar totusi era placuta acea senzatie de neinsemnatate. Macar stiai ca fiind o creatura asa de mica, nu poti schimba viata nimanui. Si totusi lucrurile nu stau asa si in realitate...

Bell se ridica si porni cu pasi marunti spre castel. Nu prea avea idee ce are de gand sa faca, cert era ca Rose deja se alarmase. Veni in spatele ei si o prinse de mana. Incercand sa nu se gandeasca la ironia situatiei, Bell se intoarse si dadu ochii cu sora ei.
"-Ai de gand sa'mi spui si mie unde pleci???" intreba Rose.
"-Vreau sa ma plimb putin..singura" spuse Bell.
"-Ok, dar ai grija" ii striga Alice.
Rose se uita urat la ea, nu putea ceda atat de repede.
"-Sigur nu vrei sa vin cu tine???" insista cercetasa, dar Bell plecase deja.
Incepu sa se plimbe pe coridoarele imbracate in intuneric, lasandu'si gandurile libere. Dragos nu vroia sa o piarda. Si totusi, era om. Toti gresim, nimeni nu e perfect. Incerca sa isi scoata din minte scena, lasand loc amintirilor frumoase. Toate plimbarile de la Beauxbuttons, serile in care o consola ca va ajunge curand inapoi la castel, ca isi va revedea sora si prietenii. Chiar si vorbele frumoase pe care le spuse despre Stefan. Nu putea uita toate acestea pentru un sarut. O facuse sa se simta foarte aiurea, dar acum ca statea si se gandea mai bine, realiza ca poate fi iertat.
Ajunse in cele din urma la concluzia ca baiatul merita o adoua sansa. Gresise, dar regreta. Se indrepta repede spre holul de la intrare, incercand sa fie atenta la orice sunet de pasi.
In cele din urma, o silueta lunga se ivi pe oglinda de marmura din fata ei.
"-Dragos?" murmura Bell, iar o pereche de ochi curiosi o privira indelung.
"-Credeam ca te'ai culcat" raspunse baiatul.
"-Nu puteam dormi, dar tu unde ai fost??" intreba Bell, coborand treptele ce ii trimiteau fiori reci in tot corpul..

Dragos se apropie incet de ea, neavand puterea sa o priveasca direct.
"-Am fost pana in Hambarul Bufnitelor" spuse el, cu privirile tintite pe o crapatura din marmura alba.
Simti ca Bell se apropie de el, iar o mana rece ii ridica fata.
"-Sper ca nu esti suparat pe mine" murmura ea.
Poftim?!?? Tot el sa fie suparat.
"-Cred ca tu esti cea suparata, eu nu am de ce sa fiu" spuse baiatul.
"-Am inteles ca ai gresit, dar ti-ai cerut scuze. Si fiecare merita o a doua sansa. Nimeni nu e perfect" incepu Bell, dar Dragos o luase intr-o imbratisare calda.
"-Chiar ma ierti??" intreba el.
"-Daca imi dai drumul da" chicoti fata, iar zambetul larg i se intinse pe tot chipul. Cum sa nu ai grija de un asemenea ingeras.
"-Nu crezi ca ar trebui sa te culci?? E foarte tarziu" ii sugera baiatul.
"-Ai dreptate" murmura fata, indreptandu-se spre turnul ei.
"-Pai, noapte buna atunci" ii spuse Dragos, zambind.
"-Noapte buna" ii spuse si Bellyshor, urcand scara.