Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Little Hangleton

« Previous 1 2

/ Silence ... or maybe not

Ii zambi larg soimitei. Nu stia exact ce insemnau acele cuvinte in limba japoneza dar cu siguranta ca era de bine.

Incredibil. Erau la un pas de a pune mana pe colierul acela nenorocit si tot felul de lucruri banalele apareau in cale. Trebuiau sa actioneze repede in caz de orice alta surpriza.

Injura printre dinti cand mormanul de moloz arunca in aer un praf dens si albicios, aproape irespirabil. Trebuiau sa gaseasca o solutie cat mai repede. Prindeti-le! Tipa o voce cunoscuta de la etaj. Din reflex, Rose privii in sus, inspirid o gura mare de aer. Particulele iritante de praf ii intrara pe caile respiratorii facand-o sa tuseasca.

Incet, incet, praful incepea sa se depuna din nou pe tot ce se afla in jurul lor. In cadrul unei usi, aparu o roba neaga... defapt mai mult gri. Cu siguranta un devorator! isi spuse in gand. Umn... Nu stiu excat cum te cheama dar trebuie sa plecam cat mai repede de aici! Firar. Tine-i pe loc cat de mult poti dar fara sa te pui in pericol. Eu merg sa caut colierul acela , ii sopti soimita colegei ei, apoi pleca alergand in susul scarilor care duceau catre urmatorul etaj.

-Pe loc? Aaa, ce fericire. Hai la mama, băieţi!

Şi deodată, atitudinea sângeroasă şi imatură, îndelung reprimată, condusă de instincte pur animalice, îşi făcu loc prin peretele gros de gânduri logice.

"Ce vă caftesc..."

Îşi văzu colega zburând pe scări în sus în momentul în care un Devorator o atacă folosind un Blestem de Neiertat sau ce o fi fost ăla, însă ea aruncă un cuţit care zbură prin raza vrăjii şi lovi bagheta, tăind-o fix în două şi făcând blestemul să se risipească înainte s-o atingă.

-Să vă văd acu'...

Sarind cate 2-3 scarii odata, Rose ajunse la etajul superior. Trebuia sa gaseasca cat mai repede colierul acela. De ce il vroiau asa de mult devoratorii? Defapt, nici ea nu sta exact de ce il vroia; era un simplu moft al fetei. Citise despre el intr-o carte din biblioteca din sectorul interzis.

Blondina privi buimacita prin camera deja devastata. Un pat pe jumatate distrus, un dulap cu o usa spanzurand intr-o singura balamala, un birou aflat in fata unei ferestre, aproape intact si plin de hartii. Pe peretele opus al camerei se afla o oglinda sparta, prinsa intr-un cui. Bucatile oglinzii erau imprastiate pe podeau prafuita alaturi de multe alte hartii.

Între timp, şatena lăsase toţi devoratorii proaspăt răsăriţi fără bagete, rămânând ocupată doar cu trei care puteau face vrăji fără... Din păcate, se descurcau mult mai bine ca ea.

Într-un singur moment de gândire lipede în furtuna de reacţii şi atacuri pur şi simplu necaracteristice unei fiinţe umane, Sayoko observă că lucrurile mergeau mai bine atunci când nu gândea, mai ales când avea de-a face cu nişte oameni fără logică. Pentru a-i împiedica să facă vrăji fără baghetă, asiatica recurse la un lucru pe care nu s-ar fi văzut făcându-l: Înfipse atât de adânc pumnalele în palmele Devoratorilor, răsucindu-le apoi, încât acum putea să vadă oasele din ele şi mai tot de pe partea cealaltă. Şi ea se alesese cu nişte răni puţin adânci, pentru că oricât ar fi apărat-o Tamayuchi de Blestemele de Neiertat, o mică, mică parte a efectului lor tot ajungea la ea.

Odată vrăjitorii lăsaţi în totală încapacitate de a face... orice, ea luă poziţie de drepţi cu spatele la peretele opus priveliştii însângerate.

"Apare duduca şi am şters-o" gândi.

Incerca cu disperare sa se grabeasca. Trebuia sa gaseasca acel obiect intr-un timp cat mai scurt posibil pentru a nu o pune intr-un pericol pe colega ei.

Injura urat de tot batand cu pumnul in suprafata rigida a biroului. Trase furioasa un sertar plind cu tot felul de lucruri inutile pe care incepu sa le arunce in sanda si in dreapta fara sa ii pese de fragilitatea acestora. SOimita facu la fel si cu urmatoarele 2 sertare dar fara sa aiba un rezultat pozitiv. In numai cateva clipe de cautat bazmetic prin birou, hartiile motolite zaceau aruncate prin camera. Cine ar fi vazut camera aceea cu siguranta credea ca pe acolo a trecut un uragan. Isi indrepta privirea spre dulapul cu usa stricata. In zona patului nu avea ce sa caute deoarece aceea fusese deja cercetata de catre cineva.

Spre surprinderea ei, sub dulap era o hartie cu ccateva randuri intr-o limba pe care Rose nu o putu recunoaste. O baga in buzunar si cobora in fuga scarile. Plecam. Acum! accentua Roselyn ultimul cuvant.

-Absolut! Ăştia-şi revin, observă ea şi fără să aştepte invitaţie ieşi pe uşă cu toată viteza.

Odată ajunsă în stradă, urcă pe Tamayuchi şi o trase şi pe colega ei după ea, apoi dădu ordin Ursului să plece unde-o vrea el dar cât mai repede.

-Ia spune, Bara-chan, unde vrei să mergi? se interesă formal Sayoko, nefiind, de fapt, absolut deloc interesată.

Aşteptând răspunsul, încercă să-şi găsească o scuză plauzibilă fiindcă se băgase în asta. Nu reuşi. Promiţându-şi să nu mai facă aşa ceva, se întinse comod pe spatele uriaşului mamifer.

Se lasa condusa de asiatica. Oriunde era mai bine decat in acea cladire pe jumatate si ea daramata. Ignora modul in care i se adresase fata, ea fiind prea ocupata de studierea ciudatelor cifre.. sau litere. Colierul nu era in casa. Poate am interpretat eu gresit. se invinovati blondina fara sa isi ia ochii de pe foaie. Daca ne duce unde trebuie?

Crezi ca ar fi bine daca am decripta messajul? sugera soimita uitandu-se pentru prima data la fata decand iesira din cladire.