Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 … 6 7 8 9 10 … 16 Next »

/ .So Wrong.

- Capitolul I -



Mi-am trecut degetele prin pãrul castaniu închis ºi am cãscat în timp ce coboram scãrile spre bucãtãrie. Casa pãrea mai pustie acum cã pãrinþii noºtri, ai mei ºi al lui Ariel plecaserã într-un fel de expediþie pentru serviciu timp de trei luni.
- Hei, surioarã! Cele trei luni fãrã reguli tocmai au început! zâmbi Ariel când mã vãzu.
Avea în mânã o tigae în care sfârâia încet o omletã. κi dãdu pãrul roºcat pe spate. Eu ºi Ariel eram destul de diferite. Eu eram ºatenã închis ºi aveam ochii albaºtri.. iar ea era roºcatã ºi avea ochii de un negru intens.
Îmi puse în farfurie jumãtate de omletã, apoi se aºezã ºi ea la masã. În timp ce învârteam cu furculiþa o bucãþicã de ou prãjit, m-am uitat în dreapta mea, la calendarul de pe perete. 15 iulie. Mijlocul verii.
- Vrei sã ieºim puþin sã ne plimbãm mai târziu? mã întrebã Ariel în timp ce se ridica sã îºi spele farfuria.
- Ããã.. nu, nu cred. Adicã.. tu du-te. Dar eu aº vrea sã rãmân în casã astãzi. ªtii.. o zi de relaxare. am surâs.
Încuviinþã din cap ºi ieºi din bucãtãrie.
Dupã ce am terminat, m-am îndreptat ºi eu spre camera mea. M-am aºezat pe pervazul din faþa ferestrei ºi am privit strada. Totul era calm, dar deºi cerul era de un albastru intens, nori fumurii se zãreau în depãrtare. Ca ºi cum ceva era în aºteptare.. ceva ce avea sã se dezlãnþuie în curând.
Ariel plecase de ceva timp. Deci eram singurã.
Când mi-am verificat telefonul am dat peste câteva mesaje de la Axy ºi John. Prietenii mei încã din clasa a noua. La cei 17 – 18 ani ai noºtri.. eram de nedespãrþit.
Mi-am petrecut ziua în casã, uitându-mã la filme ºi am început o nouã carte. Fãrã mama ºi tata.. casa pãrea foarte goalã, dar eram sigurã cã totul avea sã fie bine.
Ariel s-a întors seara ºi din câte vedeam era foarte fericitã. Ori asta, ori se drogase. Una din douã.
- Ce faci ? Cum a fost ? am întrebat încruciºându-mi braþele la piept, în timp ce ea se aruncã pe canapeaua din sufragerie.
- A fost minunat.., suspinã ea.
- Oh, nu.. nu, Ariel, zi-mi cã nu te-ai drogat sau ceva! mi-am dat ochii peste cap luând o poziþie fermã.
- Ce ? Nu. Ce droguri visezi ?! râse ea ridicându-se în capul oaselor.
- Atunci ? am ridicat din sprâncene aºezându-mã lângã ea.
- Atunci.. ce ? întrebã plecându-ºi privirea fãrã sã-ºi poatã ascunde zâmbetul.
- Atunci e un bãiat! Recunoaºte! am surâs curioasã.
- Ok.. E blond, are ochii albaºtri, e înalt ºi e atââââât de drãguþ. L-am cunoscut astãzi.. Tocmai s-a mutat în oraº. ªi.. pãi..
- Pãi.. ?
- Pãi îmi cam place de el.., recunoscu ea dându-ºi ochii peste cap.
La capitolul ãsta.. sora mea de 19 ani, era cam ca mine.. Doar cã eu aveam 17 ºi ºtiam mai multe. Am râs în sinea mea.
- Cum îl cheamã ?
- Numele lui e James Vandervoort.

- Capitolul II -



În urmãtoarele zile o vedeam pe Ariel din ce în ce mai puþin. Începeam sã mã obiºnuiesc cu singurãtatea, dar mã îngrijora. Sã o vãd numai dimineaþa câteva minute înainte sã plece ºi câteva seara înainte sã se închidã în camera ei.. era frustrant. Era vacanþã ºi speram sã putem petrece mai mult timp împreunã. Dar ea era prea ocupatã sã..
- Scuze.. ies cu James..
Mda..
Am privit cum uºa s-a închis în grabã ºi cum liniºtea se abate asupra casei goale dupã ce paºii ei de pe verandã dispãreau.
Am urcat scãrile încet spre camera mea. În dulapul cu toate cãrþile mele îmi þineam jurnalul. L-am scos ºi l-am privit în timp ce mã aºezam pe pervaz.
Nu era chiar un jurnal. Era un.. un caiet. Un caiet normal, puteai spune, cu desene pe copertã în toate culorile posibile. Da, era un caiet. Mai ales pentru cã.. eu nu scrisesem deloc în el. Pe prima paginã erau aºezate niºte cuvinte..

Tu crezi ca stii povestea.. Dar de fapt ii cunosti numai sfarsitul. Pentru a afla miezul acesteia.. trebuie sa te intorci la inceputul ei..

Am rãsfoit paginile albe, perfect liniate. Am început sã scriu..

20. Iulie

Draga Jurnalule,
Ma simt atat de singura.. Si nu inteleg. Dintr-o data imi doresc sa stau mai mult cu ea.. Dar isi petrece tot timpul cu noul ei iubit. Nu vreau sa fiu rea sau egoista, desi probabil asa suna.. doar ca..
Mi-e dor de ea..

Am oftat ºi am privit pe ferestrã în timp ce închideam caietul. Telefonul meu a început sã sune ºi am recunoscut melodia „Pain” de la Three Days Grace.
- Alo?
- Hei, Jean, sunt Ax. Ce faci?
Am vorbit puþin cu ea ºi mi-am verificat e-mailurile înainte sã închid ºi calculatorul. Nici nu mi-am dat seama cum a trecut ºi ziua asta. M-am aºezat pe canapeaua din sufragerie ºi am început sã schimb canalele. Nimic interesant.
Uºa de la intrare se deschise ºi se trânti puternic închizându-se.
M-am trezit speriatã. Aþipisem..
- Ariel. am spus frecându-mã la ochi. Ce naiba faci?
- Ah, mai terminã. îmi rãspunse ea cu o voce de gheaþã apoi urcã pe scãri fãrã sã se uite înapoi.
Uimitã m-am ridicat de pe canapea ºi m-am încruntat. Ce era cu ea? Simþeam cum mi se adunã toþi nervii la un loc. Am urcat grãbitã scãrile spre camera ei ºi am intrat.
Se ridicã în capul oaselor de pe pat ºi îmi aruncã o privire enervatã.
- Ce mai vrei?
- Sã ºtiu ce e cu tine. Acum câteva ore erai foarte bine. Acum þipi la mine?
- Pff.. nu-nþelegi nimic. N-ai de unde sã înþelegi. râse în batjocurã apoi continuã: Mai bine ieºi afarã ºi calmeazã-te.
Mi-am plecat privirea peste tricoul ei alb. Puþin mai jos de decolteu, înspre partea dreaptã se zãreau puncte mici roºiatice.
- Ce e asta, Ariel? am întrebat venind lângã ea ºi arãtând spre tricoul ei.
Ea doar privi surprinsã ºi oftã tensionatã.
- Nu e treaba ta. Ieºi afarã.
- Ariel, ce nai..
Nu mã lãsã sã termin, doar mã împinse afarã din camerã ºi strigã:
- Am zis sã ieºi afarã! apoi trânti uºa în urma mea.
Eram îngrijoratã.. eram speriatã.. nu ºtiam ce era cu ea. Cum de se schimbase atât de mult într-un timp atât de scurt.
Dar aveam sã aflu cumva..
Era destul de târziu aºa cã m-am bãgat în pat ºi mi-am tras cearºaful pe mine uitându-mã prin camerã, în întuneric.
Am reuºit sã adorm, dar m-am trezit imediat din pricina unui coºmar. M-am ridicat din pat ºi am deschis uºa cât de încet am putut. Poate cã un ceai avea sã mã liniºteascã.
În momentul în care am trecut pe lângã uºa închisã a camerei lui Ariel am auzit niºte ºoapte. M-am întors ºi mi-am lipit uºor urechea de lemnul deschis la culoare.
- ..ºi e atât de ciudat.., se auzi vocea lui Ariel.
- ªtiu cã e ciudat, dar nu trebuie sã o laºi pe Jean sã afle. Nu trebuie sã ºtie nimic. Doar.. fii cât mai distantã posibil.
Nu recunoºteam vocea aceea. Era una de bãrbat, dar nu ºtiam cine putea fi. Dar.. ºi mai important era.. cum de venea din camera surorii mele?
- Ar trebui sã plec. spuse vocea de bãrbat.
- Bine.. Ne vedem mâine, James.
James?! Cum.. cum intrase el în camera ei?! În doar câteva secunde, am auzit niºte paºi, apoi se lãsã liniºtea.
Trebuia sã aflu care era acel secret atât de.. bine pãzit.