Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Marea Sala
« Previous 1 2 3 4 5 6 Next »
/ Stare de Visare - Balul

**Kayla A. Summers** · 29 Dec 2010, 13:38

Saga „Stare de Visare”
Capitolul I - Inception
Capitolul II - Balul *
Capitolul III - Sãrutul

-----

Olivia se grãbi sã iasã din camerã. Lãsase o debandadã totalã în urmã, gândindu-se cã nu are timp de șovãialã cã sãracul Raizen probabil o așteaptã de mult timp deja. Se machiase cu fard gri care îi scotea în evidențã ochii albaștri, pãrul și-l aranjã repede și îl lãsã liber, sã cadã în cascade pe umeri și spate. Își pictã buzele în roz pal, fãcând-o sã arate ca o pãpușã. Cu rochia a fost partea cea mai grea. Norocul ei cã atunci când a venit și-a cumpãrat o rochie pentru orice eventualitate. Atunci fusese sigurã cã a fost o investiție proastã deoarece se gândea cã nu o va putea purta niciodatã, fiind prea de ocazie specialã. Cât de inspiratã a fost când a cumpãrat-o, se gândi. Vroia cu orice preț sã fie frumoasã pentru partenerul ei.

O desfãcu ușor din țipla din care nici nu o scosese de când a cumpãrat-o, i-a scos eticheta cu grijã sã nu strice materialul fin, vaporos, desfãcu fermoarul încet și o trase pe ea. Își aranjã bretelele pe umeri și trase în sus fermoarul. Se uitã în oglindã și era surprinsã de cât de bine îi venea. Rochia era roz deschis, trandafiriu, și îi venea pânã puțin deasupra genunchilor. Îi venea mulatã, îi accentua talia foarte subțire și o alungea. Se întoarse cu spatele și privi cât de adâncã era tãietura de la spate. Îi lãsa aproape tot spatele atletic descoperit în forma de V. Îi plãcea cum arãta, spera ca și lui Raizen sã îi placã. Scoase din cufãr cele mai frumoase sandale pe care le avea, cu toc foarte înalt care se încheiau în jurul gleznelor cu o panglicã, pe care o legã încet. Apoi se rãzgândi și fãcu câte o fundițã la fiecare picior. “Hmm, binișor”, zise Olivia uitându-se în oglindã și cãutând fiecare mic detaliu ce ar fi putut sa îi scape. “Aoleu, am uitat!” și se duse cãtre o mãsuțã pe care se afla o cutie de bijuterii. De acolo scoase o pereche de cercei micuți cu pietre strãlucitoare și un medalion micuț cu o inimã pe care îl puse în jurul gâtului. Arãta perfect.

Se grãbi sã iasã din camerã. Picioarele o dureau puțin de la pantofi, dar durerea aceea nu putea sã îi umbreascã fericirea și nerãbdarea de a-l vedea pe Raizen. De ce i se pãrea cã îi e dor de el?
Ieși pe ușã, o închise ușor și se uitã pe coridor și îl zãri. Venea îmbrãcat într-un costum negru, sacoul încheiat într-un singur nasture, cãmașã albã și papion. Pantofii arãtau impecabil, de parcã stãtuse ore în șir sã îi șteargã. Arãta ca un perfecționist. Se apropia de ea ca un om plin de încredere, cu mâna stângã în buzunarul de la pantaloni și în momentul în care o vãzu se blocã puțin. Apoi zâmbi cu tot sufletul, iar ea îi întoarse zâmbetul. O fãcea sã se topeascã.

**Raizen Isildur** · 30 Dec 2010, 13:58

Raizen alerga grãbit pe coridoare. Stãtuse un secol sã se hotãrascã cu ce sã se îmbrace și când sã iasã pe ușã realizã cã la un Bal nu te duci cu pantaloni largi de trening, tricou, hoodie și fullcap. Își luase pe el singurul costum pe care îl avea în dulapul cu haine într-un timp record, se parfumã, își trecu rapid mânã peste pãrul sãu scurt și dãdu ușa dormitorului de perete când ieși. Din fericire camera Oliviei nu era foarte departe de a sa, așa cã ajunse exact când partenera sa ieșea pe coridor. Când vãzu ușa cã se deschide se opri din alergat și își controlã respirația mergând încrezãtor spre ea. Era întoarsã cu spatele, încuia camera. Se uitã parcã hiponitizat la spatele ei descoperit. Era perfect. O atinse inconștient cu mâna, iar ea se întoarse brusc, roșie în obraji. Avea o piele atât de finã. Atât de perfectã. Tenul îi era deschis la culoare, doar ușor bronzat. Se scuturã brusc și luã o poziție serioasã.

„Doamnã” zise el și îi oferi brațul Oliviei, surâzând. Ea îl prinse și pornirã amândoi cãtre Marea Salã. Se simțea extraordinar. Atât de plin de viațã. Atât de dornic sã fie cu ea. Simțea cã acum era complet. Prezența ei îl fãcea fericit. Simpla ei prezențã. Se simțea de parcã nu cunoscuse niciodata fericirea pânã în seara aceea, pânã când ea îi zâmbi prima oarã și îi umplu inima de... Îi era fricã sã se gândeascã la asta. Nu vroia sã se grãbeascã. O cunoștea de atât de puțin timp și în plus el nu credea în.. dragoste la prima vedere. Deocamdatã era doar partenera lui la bal. Totuși nu era atât de ușor.

Marea Salã se ascundea în spatele a douã uși masive din lemn aflate într-un toc sculptat în scãri verticale în piatrã. Intrarea era pãzitã de câte o torțã uriașã pe fiecare parte. Era o imagine atât de impunãtoare pe care o mai vãzuse de sute de ori. Își coborî totuși privirea în semn de respect în timp ce se apropiau de uși. Se întoarse vioi cãtre Olivia și îi spuse plin de admirație:

„Arãți superb ! Absolut superb !”

**Kayla A. Summers** · 30 Dec 2010, 22:43

"Arãți superb ! Absolut superb !”, zise Raizen cãtre ea pãrând plin de admirație. O fãcea sã se simtã frumoasã, fel în care nu se mai simțise. Spera din tot sufletul ca aceastã searã sã fie una perfectã. Avea un partener galant ce o sorbea din priviri.
Marea Salã îi aștepta în mãreția ei. Evenimentele din aceastã searã aveau o influențã puternicã asupra Oliviei, o fãceau sã se simtã atât de micã. Mai întâi nu avea cu cine sã stea în bibliotecã, iar acum se afla la Bal! Simțea ca și cum lucrurile au fost aranjate așa de cineva sã pice perfect.

Raizen o luã de mânã. Mâna sa era atât de puternicã, atât de protectivã. Mâna ei se cuibãrea perfect în palma lui. Cu cealaltã mânã, Raizen fãcu un gest amplu și rapid în fața ușilor înalte ale Marii Sãli, iar acestea se deschiserã ușor, dezvãluind încetul cu încetul muzica și râsetele din interior. Raizen merse înaintea ei în salã, într-un pas vioi ce o fãcu sã zâmbeascã. Zâmbea pentru cã știa în adâncul sufletului cã, deși nu îi vedea fața, el zâmbea în acel moment. Se întoarse cãtre ea aproape râzãnd, colțurile ochilor i se ridicarã, iar privirea lui era atât de entuziasmatã și fericitã cã o fãcu pe Olivia sã se bucure și ea de acel moment unic.
"E minunat!", strigã Raizen cãtre ea.

Olivia îl trase puțin cãtre ea, privindu-l în ochi și zâmbindu-i ștrengãrește, ridicându-i-se colțul drept al gurii care îi atrase privirile partenerului ei. Ținu palma întinsã și șopti ceva de nedescifrat. În palmã îi apãru un boboc de trandafir roz de nuanța rochiei ei pe care îl așezã cu grijã în buzunarul de la sacoul partenerului ei.
"Acum ne asortãm!", zise Olivia zâmbind.
Raizen îi mulțumi și îi fãcu cu ochiul, ceea ce îi provocã Oliviei o înțepãturã ciudatã în piept, destul de puternicã, ceva ce nu mai simțise niciodatã.

Inima sa începuse sã o ia la goanã iar.

**Raizen Isildur** · 31 Dec 2010, 00:09

Marea Salã forfotea de elevi încântați de acea searã minunatã. Doar douã din cele patru mese lungi mai rãmãseserã, iar acestea erau așezate pe margini. Sute de feluri de mâncare erau așezate frumos pe ele, așteptând sã fie încercate. Nu erau mulți care stãteau jos, majoritatea fiind pe ringul de dans. Aparent, petrecerea nu începuse de mult timp.

Raizen o conduse pe Olivia spre mijlocul sãlii, zâmbind și dând mâna cu toți prietenii sãi. Unii îi zâmbeau înapoi și îi faceau cu ochiul șmecherește. Erau primiți cu multã cãldurã printre ei. Chiar când ajunserã în mijlocul ringului de dans, o melodie linã începu sã rãsune în toatã sala. O vãzu pe Olivia surâzând. Raizen își puse mâna dreapta pe talia ei subțire, iar ea îl prinse ușor de umãr. Își împreunarã palmele stângi și începurã sã danseze solemn pe muzica linã. Raizen nu era un dansator bun, ba nici mãcar mediocru, însã în seara aceea pașii curgeau de la sine. Un foc pãrea sã ardã între ei, fãcându-i sã se miște cu atâta pasiune.

Melodiile se schimbau dar ei nu dãdeau semne cã ar obosi. Își coborî și mâna stângã pe talia ei și o luã în brațe dansând ușor. Ea își sprijinea chipul de pieptul lui. Se simțea divin. Acel dans ar fi dorit sã dureze o eternitate. Își coborî privirea și lãsã obrazul drept pe pãrul ei negru ca tãciunele. Nu pãru sã o deranjeze. Era un moment atât de solemn. Nimic din lume nu mai conta. Doar ei doi. Pãreau a fi în centrul universului. Chiar dacã Raizen nu îi mai observa, cei din jur zâmbeau când îl vedeau cum o îmbrãțișeazã de parcã vrea sã o protejeze cu toatã ființa lui. Se mișcau ușor în cerc, cu ochii închiși, învãluiți într-o cãldurã emanatã de inimile lor regãsite. Pãreau fãcuți unul pentru celãlalt. Pãrea cã au mai fost împreunã într-un infinit de alte vieți. În momentul acela realizã cã, ea era. Ea era aleasa.

Fu scos din aceastã stare de schimbarea subitã de muzicã. Venise timpul distracției. O mulțime de genuri rãsunarã pe rând în Marea Salã, iar elevii dansau, strigau și fluierau fericiți. Nici Olivia și Raizen nu se dãdeau în lãturi. Sãrirã și strigarã și își aruncarã mâinile în aer și bãturã din palme și își zâmbirã și râserã împreunã cu poftã în timp ce castelul era mai plin de viațã ca oricând. Steluțe, artificii și lumini zburau prin aer, pãsãri apãrute din te miri ce vrajã, confetti zburau prin aer și totul era viu și plin de culoare. Cravata lui era acum la gâtul Oliviei iar papionul dispãruse de mult printre picioarele mulțimii. Trandafirul roz de la pieptul sãu era însã neatins. Amândoi rãmaserã fãrã suflu, dansatul era cu adevãrat istovitor. Raizen o cuprinse cu mâna dreaptã pe dupã talie și îi spuse râzând cu gura pânã la urechi:

„Time Out !”

**Kayla A. Summers** · 31 Dec 2010, 00:55

O dureau picioarele cumplit. Știa cã nu fusese o alegere bunã sã își ia sandalele acelea, însã acum nu mai avea ce face. Probabil deja fãcuse bãtãturi așa cum face de obicei. Fizic se simțea epuizatã, însã vroia cu tot sufletul sã danseze în continuare. Nu pentru cã îi plãcea Balul, ci pentru cã îi plãcea sã danseze cu Raizen. Când își pusese mâna pe spatele ei gol ca apoi sã îi coboare pe talie la dansul lent simți cã toatã pielea i se înfiorã. Îi plãcea cum se simțea pielea lui pe pielea ei, era o senzație incredibilã.

Cuprinsã de Raizen cu brațul sãu, Olivia se lãsã dusã de acesta pânã la cele mai apropiate scaune, la masã. Raizen o așezã cu grijã, ca pe o pãpușã de porțelan, dupã care se așezã lângã ea. Se uitã în ochii ei de parcã vroia sã afle ce se ascundea în spatele lor, de parcã vroia sã știe la ce se gândea ea în acel moment. Probabil ar fi fost surprind sã afle cã ea, în acel moment, se gândea chiar la el și la atingerea lui catifelatã. Și la ochii lui negri și adânci.
Raizen se întinse cãtre capãtul opus al mesei și fãcu un gest rapid din mânã, ca și cum fãcea semn cuiva sã vinã la el. Imediat, pe masa plinã de tot felul de mâncãruri, platourile începurã sã se miște, sã se dea la o parte din fața a ceea ce Raizen a chemat cãtre el. Platoul acoperit se opri în fața sa. Privind-o pe Olivia, dãdu la o parte capacul și pe platou se afla un tort de ciocolatã.

"Tu cred cã faci vrãji cã altfel nu îmi explic de unde știi cã e preferatul meu!", spuse Olivia râzând și privindu-l în ochi. Cât de frumos era acel moment. Inima îi bãtea nebunește în piept. Întinse mâinile și luã douã farfurioare de pe masã. Apoi, arãtã spre platou și un cuțit începu sã taie din tortul neatins ca mai apoi sã punã feliile pe farfuriile din mâinile Oliviei.
"Bon appétit, mon cher!", spuse ea încet, cu o intonație ce denota intimitate. Abia apoi și-a dat seama cã i-a spus mon cher. Al ei... Acum îi era fricã sã nu i se parã lui Raizen ciudat ceea ce a spus ea.
"Mulțumesc... draga mea", spuse Raizen zâmbind cãtre ea și apoi luã o înghițiturã de tort.
"Draga mea!", se gândi Olivia și zâmbi. "E posibil ca și el sã se gândeascã la mine? Ar fi incredibil!".

Cei doi mâncau liniștiți. Olivia se simțea atât de legatã de el. Ar fi dorit sã se apropie de el, sã, sã... Era sigurã cã ziua aceasta va fi o zi pe care și-o va aminti mereu, va rãmâne vie în amintirea sa ca fiind ziua când l-a întâlnit pe el. Da, pe EL al ei. Se simțea atât de bine în preajma lui, ca și cum se cunoșteau deja de secole. Ca și cum ei fuseserã împreunã în alte vieți și soarta lor era mereu sã se întâlneascã într-o nouã viațã. Se simțea așa de bine, stând lângã el la masã. Toatã gãlãgia din jurul lor pãrea sã disparã când se priveau în ochi și își zâmbeau în același timp.

Era sigurã. Erau meniți.

**Raizen Isildur** · 03 Jan 2011, 00:38

Raizen bãu cu nesaț din cupa plinã cu suc de dovleac. Era atât de extenuat dupã dans. Nu putea decât sã se gândeascã la sentimentul acela cã o gãsise. Cã ea era aleasa inimii lui. De-acum era sigur. Se îndrãgostise. Se îndrãgostise de Olivia Summers. Din clipa în care a vãzut-o ceva a luat ființã înlãuntrul lui, dar nu a știut ce era pânã în acel moment. Era de necrezut cum viața unui om se putea schimba atât de radical într-o singura searã. Știa asta. Știa cã viața lui se schimbase. Se simțea altfel. Alt om. Altcineva. Acum cã o cunoscuse nimic nu îl mai putea opri. Toatã viața o cãutase, iar acum cã o gãsise nimic nu îi mai putea sta în cale. Destinul e destin.

Cause I was born to tell you I love you
and I am torn to do what I have to, to make you mine
Stay with me tonight

„Sunt atât de fericit cã te-am întâlnit, Olivia !” îi zise el zâmbind. „Ești superbã !”

Olivia vru sã rãspundã, însã exact în acel moment un bãrbat corpolent se așezã râzând zgomotos lângã ea și zise:

„Ãsta trebuie sã fie cel mai fain bal la care am fost vreodatã. Hehe. Eu sunt Josh apropo, iar ea e iubita mea, Megan.”

Se întoarse cãtre fata din dreapta lui când spuse asta. Bãrbatul arãta deplorabil. Era nebãrberit, pãrul pãrea sã nu-i fie spãlat de vreme îndelungatã, și nici hainele sale nu arãtau foarte bine. Tânãra de lângã el nu pãrea nici ea prea îngrijitã. Amândoi bãuserã prea mult în acea searã, asta era clar. Vorbeau încontinuu, oprindu-se doar ca sã mai ia o gurã de berezero. Erau foarte obositori și enervanți. Raizen își dãdu ochii peste cap, însã chiar atunci Olivia se întoarse cãtre el și îl strânse puternic de mânã.

„Iubitule, trenul !” zise ea cât mai tare posibil, asigurându-se altfel cã Josh și Megan o pot auzi clar. Timp de o secundã se lãsã o liniște mormântalã. Apoi Olivia îi fãcu cu ochiul lui Raizen, astfel încât ceilați sã nu o vadã.
„Oh, trenul ! Dumnezeule, cât e ceasul ?” zise el îngrijorat și se uitã în același timp la ceasul de pe mâna sa. „Vai, mai avem doar 10 minute. Crezi cã mai ajungem ?”
„10 minute !? Va trebui sã ne grãbim !” îi rãspunse Olivia explicându-le apoi celor doi îndrãgostiți de lângã ea cã trebuiau neaparat sã prindã trenul cãtre Londra. Cei doi se uitarã nedumeriți la ea.
„Dar...” încercã Josh sã spunã cu un aer trist, însã Raizen îl întrerupse.
„Trebuie sã ne grãbim. Ne-a pãrut bine de cunoștințã !”

Fugirã amândoi cãtre ieșirea din Marea Sala, încercând din rãsputeri sã nu izbucneascã într-un râs isteric sã-i audã toatã sala. Fugeau ținându-se de mânã, dar nu-și dãdurã seama de asta. Erau atât de fericiți. Chiar când sã iasã din salã, un strigãt indignat se auzi din spatele lor:

„Hei ! Dar nu e niciun tren spre Londra în seara asta !”
„Oops.” zise Olivia și ridicã din umeri într-un gest de n-am fost eu. Izbucnirã amândoi în râs și ieșirã în fugã pe ușã, lãsând forfota din Marea Salã în urmã.

End of Chapter.

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Marea Sala « Previous 1 2 3 4 5 6 Next » //  / Stare de Visare - Balul

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Marea Sala
« Previous 1 2 3 4 5 6 Next »
/ Stare de Visare - Balul