Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

1 2 3 4 5 … 16 Next »

/ Tandem

Ok, capitolul e genial, ca si celelalte, insa asta s-a terminat prea...prea. Vreau urmatorul :|

Imi place cum actiunea cu gandurile si impresiile lui James si cu lumea dinafara sferei lui, dinafara ciudateniei lui tipice cu care l-ai 'inzestrat'.
Dupa cum am spus, genial

• Cap. XIX
  
  L-am poftit inauntru,incercand sa imi stapanesc entuziasmul. Lacrimi? Pentru ce? Nu am plans destul? Acum meritam putina fericire macar,alimentata de simpla lui prezenta. Trebuie sa afirm ca in urma incendiului Carlos ramasese cu o cicatrice pe obrazul stang,dar care nu-i umbrea frumusetea nativa,exotica,ci dimpotriva. Pegg,ca intotdeauna,se uita plina de scepticism la acest barbat care ii trecuse pragul casei si care ceruse sa vorbeasca cu mine intre patru ochi. I-am explicat femeii ca erau doar afaceri ce aveau sa faca sa functioneze totul mai bine,ca aveam sa ma angajez intr-un restaurant cu specific mexican si ca astfel vom avea mai multi bani,ca ne vom putea construi o noua casa si ca vom avea cu ce sa ne crestem viitori prunci. Stiam ca era doar o minciuna,dar era bine intemeiata. Scopul era sa raman singur,alaturi de el.
  Cand acest lucru se intampla,nu am prea stiut ce sa zic. El isi dadu jos sombrero-ul,stiind ca arata caraghios apoi se aseza pe pat,privindu-ma. In ochii lui am putut observa nerabdarea si mirarea. Nu stiam ce motiv pricinuise cea din urma stare,insa nici nu vroiam sa aflu. El era ca o statuie antica,atat de pretioasa,atat de rara pe care as fi putut s-o privesc zile,luni,ani in sir,fara sa obosesc,fara sa cer altceva. Simpla lui prezenta,compania lui tacuta mi-ar fi fost de ajuns.Pentru totdeauna.
  '' Deci vei zice ceva sau ne vom uita ca doi prosti unul la altul timp de cateva ore apoi voi pleca?'' l-am auzit spunand
  '' Ce as putea sa zic?''
  '' Intr-adevar,fantomele nu prea pot sa spuna multe lucruri.''
  Mi-am fixat privirea asupra lui,mai mult ca inainte si am incercat sa raman calm pe cat posibil. Desigur,era doar o gluma de prost-gust,necaracteristica lui dar totusi destul de serioasa. Putea avea si sensuri metaforice,ca de exemplu ca prietenia noastra s-a sfarsit,ca nu ma mai vrea alaturi. Dar daca era astfel,atunci de ce ma mai cautase?Sa imi spuna asta in mod direct,'oficial'? Stiam amandoi ca nu ar mai fi contat pentru mine. Pentru nici unul dintre noi.
  '' Nu prea te inteleg. Ai dori sa imi spui,te rog,la ce te referi?''
  '' Atinge-ti bratul!''
  Nu am dorit sa fac acest lucru la inceput,insa el a repetat acele cuvinte,mai puternic,mai categoric. M-am vazut obligat sa-i dau ascultare si,in final, am realizat ce vroia sa spuna. Carnea,venele,oasele,semanau cu o masa gelatinoasa,de un verde-pal. Un miros de petrol iesea din piele si venele mi se innegrisera brusc,imediat de am inhalat mirosul. Mi-am simtit plamanii parca explodand apoi,cateva firicele de sange de culoare maronie,incepura sa mi se scurga la colturile gurii.
  Carlos se ridica,imi mangaie crestetul,reusind in final sa imi curete sangele cu maneca hainei sale. Imi saruta fruntea,precum o mama isi saruta copilul.I-am vazut ochii umezindu-se dar nu cadea nici o lacrima. M-am speriat si m-am ridicat din bratele lui. El imi facea rau.
  '' Ce se intampla cu mine? Ce mi-ai facut?''
  '' Eu? Nimic. Tu ai pierdut esenta vietii,conceptul timp-spatiu. Tu ne-ai distrus. Jack avea dreptate.''
  Nu intelegeam nimic. Intr-adevar,eu am condus evadarea,eu am planuit-o. Insa daca erau liberi,era o vina? Era o crima? Am simtit atunci o durere sfasietoare si m-am prabusit,incepand sa tremur. M-am simtit legat de sol,prins. Nu vroiam decat sa scap.
  '' Daca ai tinut vreodata la mine,explica-mi ce se intampla! Carlos,te rog!''
  Mexicanul se aseza langa mine,fiecare secunda care trecea transformandu-se parca in miliarde de ani. Imi era teama si ma simteam ametit. Eram vulnerabil,eram lipsit de ajutor. Singurul om la care am tinut cu adevarat ma trada,ma condamna. Ma ranea. Pe mine. Pe mine?! Nu aveam sa il las sa castige. Totusi,norocul nu era de partea mea mai ales ca tot ce avea sa spuna in continuare se dovedi a fi adevarat.
  '' Dupa ce ai iesit din barul lui Pegg si dupa ce masina a dat peste tine,ai stat in coma. Ai fost atat de grav ranit incat au considerat ca ar fi o minune sa supravietuiesti. In acea seara ai murit. Eu si baietii am vegheat la crestetul tau si ne intrebam ce s-ar fi intamplat daca ai fi supravietuit. Dupa ce am plecat,la mai putin de cinci ore,a izbucnit un incendiu. Ralph a incercat sa iasa prin aerisire,Jack a luat-o inainte. Eu am realizat ca Ralph ramasese blocat si l-am ajutat insa nici unul dintre noi nu a supravietuit. Corpul tau era inca in salon. Noi trei am ars de vii,iar cadavrul tau deasemenea. Toti patru am facut un pact cu Diavolul,draga James. Da,umbra aceea rece ce te-a facut din nou sa mergi era chiar El. Ne-a oferit viata. Dar trebuia sa ramanem inchisi pe veci in acel spital. Au trecut cincizeci de ani. Din clipa in care ne-am cunoscut si pana acum. Cincizeci de ani,James!''
  Am inceput sa tremur sa puternic,convins fiind ca era nebun,ca mintea. M-am tarat pe podea pana ce am ajuns intr-un colt al camerei. Vroiam sa scap din acel cosmar,vroiam sa uit de tot ce se intampla. El nu era Carlos iar eu nu mai eram eu. El era un strain,un inamic,iar eu o victima. Incerca sa ma aduca in aceeasi stare ca si el,sa ma faca sa imi pierd mintile. Ei bine,aproape ca reusise pentru ca eu simteam ca nu as mai fi suportat. Nu cu cat fiecare lucru pe care il spunea parea sa fie real,parea sa fie parte din mine. O amintire a mea,atat de dureroasa,dar atat de concreta.
  '' Doar ca tu ai vrut sa evadam si asa a si fost. Ne-ai facut sa retraim acele momente. Cel putin pe mine si Ralph. Tu si Jack v-ati salvat,dar nu conteaza. Ralph e mort. A murit pentru a doua oara. Jack a fost gasit ieri pe fundul unui lac,la mai putin de 20 de km de locul in care ne aflam acum. Am mai ramas eu si tu. ''
  '' Adica tot ce am trait langa voi a fost ceea ce ar fi trebuit sa se intample daca eu traiam?''
  Incepusem sa ma obisnuiesc cu faptul ca eram mort,ca eram o piesa de pe tabla de sah a Diavolului. Imi fusese de ajuns o viata scurta si inutila,pierduta intre rafturile pline cu carti. Nu am iubit niciodata cu adevarat,nu m-am indopat niciodata, nu am fost ranit niciodata. Nici o petrecere,nici o distractie. Nu am trait stari euforice,nu m-am simtit beat de fericire. Nu m-am iubit pe mine insumi. Exceptand momentele cand am fost alaturi de ei.
  '' Da,la fel si momentul asta. Acum traim ce ar fi trebuit sa se intample daca am fi supravietuit cu totii incendiului. Eu m-as fi intors in Mexic,tu te-ai fi insurat cu Pegg,Jack si-ar fi continuat studiile. Ralph nu avea sanse. Viata lui nu mai valora nimic.Era praf in vant.''
  Mi-am ridicat privirea inlacrimata asupra lui. Pentru o clipa uitasem unde ma aflam si ce se intampla insa amintirea amara a adevarului se lipi din nou de mintea mea si o supuse torturii. Mi-as fi dorit sa mor,din nou si din nou.
  '' Dar viata mea? Ea valoreaza mai mult?''
  '' Ceea ce urmeaza sa spun este un secret care sfideaza moartea. O fac doar pentru tine. Noi doi suntem cei mai valorosi de aici.''
  Apoi isi lipi buzele de urechea mea si-mi sopti:
  '' Ultimul dintre noi care moare,poate sa isi recastige viata.''
  L-am vazut scotand din buzunarul hainei un pumnal micut apoi imi ordona:
  '' Fa-o! Tu meriti asta mai mult decat mine!''

Oh God =))
finalul m-a speriat ( nu in sensul propriu, ci nu stiu, nu conteaza, oricum )
abia astept epilogul/urmatorul capitol *_*

Oh, God! Cum de ajung atât de târziu? Whatever...
Îmi place mult de tot cum scrii, descrii foarte bine emoţiile personajului, oferi detalii atunci când este nevoie, însă nu împovărezi frazele cu lucruri inutile. Mi se pare genial James. E o persoană aşa controversată. Uneori mă sperie alteori mi se pare doar un copil în corp de adult.
Ultimul capitol a fost cireaşa de pe tort. Tot fluxul acesta nou de informaţii m-a zdrobit. Însă îmi place. Îmi place că ne-ai ţinut în suspans tot restul capitolelor, iar acum ne dezvălui totul.
Felicitări şi spor la scris! ><

• EPILOG
  
  
  M-am trezit in aceasta dimineata si am constatat ca nu au disparut cosmarurile,la fel cum nu au disparut nici regretele,nici suferinta sau foamea. Nu ma mai hranesc cu alimente,ma hranesc cu raspunsuri,cu caldura sufleteasca,cu prezenta unor persoane. A devenit parte din mine,a creaturii in care m-am transformat. Carlos a spus ca-mi voi recapata viata insa acum viata mea a devenit doar un barlog,un adapost impotriva realitatii care ma inconjoara si ma strange. La ce folos sa am o sotie minunata si un copil care asteapta sa vina cat de curand? La ce bun daca ei trei - Carlos,Jack si Ralph,daca eu insumi nu mai exist? Uneori ma intreb daca fiica mea va fi si ea o astfel de bestie - mai solitara decat tatal ei,mai predispusa la accidente,mai stresata din cauza secretului pe care intr-o buna zi il va afla,probabil atunci cand Iadul ma va chema pentru a doua oara pentru a da socoteala pentru faptele mele trecute si viitoare.
  A trecut un an de la vizita lui Carlos si tot nu pot uita durerea cu care i-am infipt pumnalul in inima,privirea calma si mandra a mexicanului,de parca asta trebuia sa fac,de parca asta era scopul vietii mele si acum il implinisem. Cand citesti aceste randuri,nu te gandi ca sunt fericit. Nu te gandi ca Diavolul da inapoi. Mi-am recapatat viata dar asta consta in functii vitale,Peggy si casa mea de pe lac,certurile interminabile cu Lizzie si Jensen de parca nimic nu s-ar fi intamplat. M-au aruncat inapoi in timp. In dimineata asta m-am uitat in calendar si am vazut : 17 iulie 1962. In locul calculatorului,am o masina de scris verde,cu cateva butonase rupte,asa ca ma chinui sa evit anumite litere. Ma multumesc si cu tigari la mana a doua,cu haine mai vechi. Am vazut viitorul! Am vazut masinile si fast-food-urile. Am vazut filme din viitor,am simtit cum e sa fii peste cativa ani. Si ma sperie. Ma sperie fiindca stiu ca fiica mea va trai si ea in viitor si va prinde acele vremuri grele.Ma intreb daca ghemotocul acela de carne vie ce se cuibareste in pantecul sotiei mele va fi indeajuns de puternic sa se lupte cu tot ce va reprezenta lumea noastra peste cativa ani. Cu razboaiele,cu grevele,cu foamea. Lipsa decentei,lipsa culturii,lipsa spiritului in sine. Lipsa unei esente si lipsa unei vieti propriu-zise pe care eu am trait-o dar am dat-o la schimb crezand ca viitorul meu va fi mai bun. Intr-un fel,am facut aceeasi greseala ca oamenii din zilele mele,zilele de glorie. Singura diferenta este ca toata aceasta greseala se rasfrange asupra trupului meu in mod direct,ei vor suferi pe o perioada mai lunga de timp.
  Ma trezesc noaptea si realizez,pe cat posibil,ca parca realitatea pe care am trait-o alaturi de cei trei buni prieteni ai mei pare un vis.Eu insumi par o fantasma si ma ridic noaptea,aprind veioza de langa pat si ma uit in oglinda. Nu vad decat ceea ce a mai ramas dintr-un pion al Satanei si ma infasor in patura mea,ma duc inapoi in pat,dar nu pot sa adorm. Sunt ca un mort viu. Nu mancarea mea hraneste,ci emotiile. Nu dorm,nu ma ingras,nu slabesc. Nu imbatranesc! Nu evoluez. Nu evoluez,nu trec prin timp. Nimic nu ma duce catre ziua de maine ci catre ziua de ieri si daca as putea sa ma ancorez de prezent,as face-o. M-as agata de ziua de 17 iulie,zi in care scriu despre adevar,si as ramane aici. Doar eu si confesiunile mele asezate pe foi de hartie,langa sotia mea care trebuie sa nasca,langa Durerea ce mi-a devenit tovarasa si imi calauzeste fiecare pas catre Distrugere. Nu ma am decat pe mine uneori,alteori simt ca am lumea intreaga.
  Dupa ce l-am ucis pe Carlos,am fugit dupa Peggy si i-am spus ca a fost un gest de legitima aparare. L-am dus in subsol,unde e mai rece,pentru a nu putrezi atat de repede apoi,la lasarea noptii l-am ingropat in curtea din spate,ca pe un caine. Ironic,nu? Si mai ironic a fost ca am scris acolo,pe o un fel de placuta de lemn '' Carly - cel mai bun tovaras canin''. Doamne,si cand ma gandesc,aveau dreptate. Carlos a fost pentru mine ca un caine de paza. Un caine care ma ducea catre locuri noi,ma ferea de inamici. Un caine antrenat pentru un pacatos mult prea orb si neajutorat in judecata lui murdara! Ma intreb ce ar fi fost daca am fi continuat. Nu ne iubeam,nu in acel mod pagan si carnal pe care oamenii societatii moderne,din sec. XXI, il vor experimenta pana la limita suprema,transformand prietenul in amant si amantul in sot,doar din cauza criteriilor sexuale,a placerii trupesti pe care celalalt i-o ofera. Nu. Nu ne-am iubit niciodata astfel ci a fost mult mai mult. Am fost jumatati ale aceluiasi intreg,o echipa,doi gemeni,Pozitiv si Negativ. Si cand eram impreuna,lumea parea mai buna,fiindca ne completam reciproc si uitam de tot ce era rau.
  Sa nu-ti fie mila de mine,dragul meu cititor. Orice ar fi,nu iti fie teama si mila de ceea ce am devenit. Nu sunt un pericol pentru nimeni,decat pentru mine insumi. Am descoperit ca ranile mi se vindeca mai repede decat ale unui om normal si ca dezvolt capacitati intelectuale cu mult peste limita mea obisnuita. Din punct de vedere trupesc,sunt aproape ideal. Din punct de vedere al sufletului...ei bine,nu mai am suflet. Cand fac dragoste cu Peggy nu simt nimic. Nu ma atrage,nu ma starneste. Doar o respect si o consider o tovarasa de viata potrivita - tacuta,supusa,iubitoare. Cand am aflat ca voi fi tata am simtit un fior dureros,de parca cerul mi-ar fi cazut pe crestet,zdrobindu-mi nimicnicia sub imensitatea lui glorioasa. Cum sa iubesc eu o faptura a mea,a creaturii care am devenit? Cum sa tin la ceva care va fi ca mine sau poate mai rau? I-am atins abdomenul in fiecare zi si mi-am simtit copilul miscand iar cand am aflat ca va fi fata,mi-am imaginat o frumoasa si mult-prea-fatala Lilith. Ne-am gandit ca acesta are sa fie si numele ei. Lilith - regina demonilor,regina vietii mele chinuite,false si nesatisfacatoare.
  - James! Vino repede,James! A inceput...a inceput...
  Sar de pe scaun si cobor in graba. Peggy sangereaza si pe chipul ei se impletesc durerea,fericirea si mandria. Va fi mama. Voi fi tata. Copilul nostru se naste. Copilul din mine,care va fi ca mine dar pe care am jurat sa il invat sa nu faca greselile mele. O viata viitoare care va salva o viata trecuta. O creatura pura ce va imblanzi o creatura demonica. O lumina pentru un pacatos. Ea pentru mine. Eu ... pentru voi.

*______________* ce frumos gandeste james
17 iulie, serios?

Quote:Nu ne iubeam,nu in acel mod pagan si carnal pe care oamenii societatii moderne,din sec. XXI, il vor experimenta pana la limita suprema,transformand prietenul in amant si amantul in sot,doar din cauza criteriilor sexuale,a placerii trupesti pe care celalalt i-o ofera.

Da, ai dreptate, in zilele noastre e absolut ingrozitor ce se intampla insa si in 1962 (din ce am citit eu prin carti) existau scarbosenii

You know that I liked it, though the last chapter and the epilogue scared me. It was too much information, and...idk :-s

>< i love ya

PS: topicul tau e fanfiction-ul lunii :>

Da,stiu. E ca si cum as fi castigat Oscarul. Haha.
Si bine ca te-a speriat. Trebuia sa te sperie si sa te puna pe ganduri. Nu e usor sa traiesti doua vieti in tandem.
Multumesc mult pentru parerea sincera si pentru sustinere.
Love ya

PS: si da,17 iulie...subconstientul asta.

Deci ce mai pot spune?

Ai terminat mai bine decat ai inceput, daca e posibil asa ceva. Imi place cum gandeste James si m-a impresionat spiritul de sacrificiu a lui Carlos. Mi-a placut mult .

Imi place cum ai prezentat viata in care se gaseste James dupa moartea lui Carlos ca si una banala, a unui om normal si cum s-a transformat atat de brusc din momentul in care barbatul a aflat ca Pegg era insarcinata. Apoi viziunea lui asupra lui Lilith... 8->

Freakin' brilliant