Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Aripa Spitalului

« Previous 1 2 3 Next »

/ Te voi ajuta cand nimeni nu o va face ...

"Esti bine ?", am urlat eu navalind in camera.
Liniste.
"Esti bine ? Ma auzi macar ?", am insistat cu intrebarile.
"Las-o, doar trateaz-o si nu o mai intreba nimic. Isi va reveni.", imi ordona madam Pomfrey intr-un mod autoritar.
Nu i-am raspuns din cauza spaimei, dar nu indrazneam sa nu intreb in soapte : "Esti bine, esti bine ?", caci Sophie se intindea pe patul ingust al Spitalului si pe deasupra parea a fi si inconstienta.
"Aaaaaa", scoase cercetasa primul sunet.
"Haide ...", ii spuneam eu, amuzandu-ma la gandul ca parca eram o mama ce astepta ca pruncul ei sa zica "mama".
Nu aveam ce face, doar o tratam exact asa cum invatasem si cum ma indemnase madam Pomfrey. Doar speram sa se termine ceea ce nici nu incepuse bine.
Totusi nu mi-o puteam imagina pe Sophie altfel decat razand.
"Nu o sa ti se intample nimic pentru ca te iubesc !", i-am mai spus eu odata cercetasei, vazand ca de data aceasta se forta sa zambeasca.

OOC : Sophie, tu urmezi, iar apoi locurile sunt libere :-)

Sophie gemu usor. Ma durea fiecare centimetru din corp. Ce patisem ? Nu imi aminteam nimic, decat ca simteam durere in fiecare milimetru al corpului meu. M-am uiatt chinuita la Crystal ( de fapt, in mintea mea ma uitasem acolo fiindca nu puteam deschide ochii, dar mi-op uteam inchipui). Mi-am intredeschis buzele si am soptit: "Crystal, tu esti ?

Am intredeschis ochii. Am vazut-o pe Crystal avand grija de mine. Am sarit in sus, degajata. Cum am patit asta ? Ce s-a intamplat ? Ce mai faci ? Crystal incerca sa ma calmeze si sa ma faca sa stau jos, dar aveam prea multa energie.

Adica, da, stiam ca nu ar trebui sa ma agit dar toata energia aia care parea ca vrea sa explodeze inauntrul meu. Am imbratisat-o pe Crystal zambind, in timp ce ea ofta : Nu trebuie sa ii mai dau medicamente pentru hipoactivi.

"Vad ca te simti mai bine ... !", i-am spus eu amuzata, ca orice alta fata, nu ca o ingrijitoare, lucru care ma duru in sinea mea.
'Dar stiu ca inca te doare ...', m-am gandit eu zambind amar la suferinta jalnica a fetei.
"Viata sau moarte ?", am intrebat-o eu ridicand cutitul.
Tipa si tipa si iar tipa, dar stiam ca avea sa inceteze caci nu era genul de fata care sa se sperie atat de usor.
"Viata sau moarte ?", am insistat severa.
"VIATA !", murura Sophie agitata de grabnica-i moarte.
"Atunci traieste si nu te mai plange .", i-am spus eu la fel de aspru stiind ca fara tarie de caracter nu avea sa reziste rani care pana atunci o credeam superficiala.
Dintr-o data mi-am amintit un banc, dar nu indrazneam sa fac nimic, asa ca am schitat doar un zambet crud, totusi imi puteam imagina scena
'Cand pacientii sunt pe patul de moarte voi ii amenintati cu cutitul ca sa aiba tarie de caracter ?', ma sabota pe mine gandul, lucru care ma facu sa par si mai rea.

Mi-am scuturat mana stanga precum un copil, impingand usa cu cea sanatoasa. A cata oara era cand ma muscase catelusa? A zecea? Si totusi, cand isi incepuse obiceiul era doar un pui. Nu avea cu ce sa ma raneasca. Acum se schimbase situatia, deoarece mai crescuse.
Mi-am ridicat privirea pentru a o vedea pe Crystal, alaturi de o alta fata; o mai vazusem prin scoala si stiam ca este de la Cercetasi.
" - Buna!" am zambit larg, prieteneste.
Ma bucuram sa o vad pe cea pe care nu o mai intalnisem de ceva vreme, desi nu prea imi conveneau imprejurarile.
" - Tu ce-ai mai patit?" aparu doamna Pomfrey.
" - Doar o muscatura. Nimic grav, dar colegele mele au insistat sa vin in Aripa spitalului."
" - Bine au facut. Stai jos."
Se indeparta cu pasi mari, bombanind ceva.

OOC: Sper ca e ok ca am aparut si eu

OOC : Normal ca nu e nici o problema

Asa deci ....
"Ema, te simti bine ?", am intrebat-o eu vrand sa alerg spre ea, dar dandu-mi seama ca o lasam pe Sophie acolo singura, oricum prea speriata deja de mine. Pur si simplu nu puteam sa plec, nu imi ingaduiam mie.
"Du-te !", ma indemna cercetasa, doar am refuzat-o cu blandete, spunandu-i ca era momentul sa-i fiu alaturi, chiar daca incercasem s-o sperii acum totul parea un teatru notoriu in care o facusem sa aleaga dintre viata si moarte !
Si reusisem.
"Iti va trece. Totusi e bine ca ai venit.", i-am spus de data aceasta Emei.

" - Nu-i nicio problema."
Am privit spre cele doua cercetase.
" - Voi sunteti bine?"
Nu realizasem pe moment cat de prosteste sunase intrebarea mea. Erau in Aripa Spitalului! Cum sa fie asta bine?
Dar nu asta vroiam eu sa aflu. Am reformulat.
" - Vroiam sa spun, daca veti fi bine?"
Simteam o tensiune mica in atmosfera, dar nu eram capabila sa spun ca exista cu adevarat. Era la fel de probabil sa fie doar imaginatia mea.
Doamna Pomfrey reaparu, cu un cilindru micut si argintiu in mana. Imi imobiliza bratul si, precum o injectie fara ac, goli continutul in sange. M-am strambat.
" - Asa... Ramai aici, domnisoara Snow. Nu stiu reactia organismului tau la medicatie, asa ca vreau sa te supraveghez putin"

"Pot sa te ajut cu ceva ", am intrebat-o pe Ema vazand ca usor- usor capata o paloare galbena.

Ceea ce vedeam era ingrijorator, dar desigur foloseam tactica medicilor, spuneam ca totul va fi bine pana in ultimul moment.

"Un pahar cu apa.", sopti soimarita.
"Imediat.", am asigurat-o eu si m-am indreptat spre biroul unde tineam toate ustensilele.

Am scos incet un pahar, de teama de a nu-l sparge, cand o voce se auzi in spatele meu. Am scapat paharul, impreuna cu toata teama mea. Mii de cioburi de Crystal se intindeu pe jos, fiecare fiind o parte din ceea ce simteam eu. Madam Pomfrei ma privi, dupa care-mi sopti irascibila la ureche :

"Ema este alergica la medicamentele pe care i le-am administrat. Trebuie sa o ajuti. Poftim.", imi spuse ea, intinzandu-mi o alta seringa cu solutie.
"Si nu uita sa o linistesti. Te uiti in ochii ei, apoi tii dai peste cap. Ca si cum totul ar fi un fleac.", striga ea dupa mine, ca si cum ieri as fi venit in slujba de Ajutator in Aripa Spitalului.

Crystal imi intinse paharul.
" - Multumsc!" i-am zambit larg.
Asta a fost ciudat. Nu mi se mai intamplase ca atunci cand zambeam sa ma intepe usor obrajii. Parca eram incarcata electrostatic si ma curentam la cea mai mica atingere. Parca imi zvacneau tamplele.
Am clipit des, incercand sa alung senzatia.
M-am jucat neatenta cu degetele. O sa-mi treaca... Trebuie...
Clar innebuneam! Trebuia sa nu ma mai gandesc la cum ma simt. Deja imi imagineam camera invartindu-se usor cu mine.

"Klara .... aaaa Ema, esti bine ?" am spus eu incurcata vazand ce intorsatura lua situatia.
Era pe cale sa lesine, iar eu nu stiam ce sa fac, desi ucram ca un fel de asestenta in lumea Incuiata. Era prima oara in meseria mea cand ma simteam incapabila, desi cazul nu era atat de grav si nici ireversibil.
"Ema, Ema ... trebuie sa ma asculti !!!"am inceput eu sa urlu in speranta ca fata avea sa ma auda.
'Trebuie sa te calmezi. Crystal D. Shirley ... fi calma !'imi urlau vocile din cap.
Si brusc indemnarea functiona, ma calmasem.Incet, i-am soptit fetei ceva, vazand ca auzea, insa era incapabila sa-mi raspunda.
"Ema .. Ema ?"
Api i-am tras o palma, varsand pe ea paharul rece cu apa pe care nu reusise sa-l bea tot.Incet-incet vedeam cum fiinta acea plapanda prindea din nou viata. Era fascinant.

Parca ma uitam somnoroasa la un spectacol de la televizor.
'Prea multa apa! E rece!' am gandit indignata.
Dar apoi am devenit mai constienta de trupul meu. Ma durea obrazul, ma durea intr-un fel usor incomod. Chipul lui Crystal devenii mai clar.
" - Aa... hey"
Un mic zambet se ivi pe fata mea. Cum ajunsesem in pozitia asta? Eram culcata pe pat c si cum as fi alunecat. M-am ridicat in coate. Proasta miscare. Capul meu protesta, trimitand o durere ervanta in zona frontala.
" - Presupun ca este medicamentul care ma ameteste?" am intrebat ironic, suficient de tare ca Madame Pomfrey sa ma auda.