Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Hambarul bufnitelor

1 2 3 Next »

/ The beginning

• Ziua libera la Hogwarts insemna un singur lucru pentru Isabella: timp suficient pentru a concepe o scrisoare lunga si plina de detalii pentru parintii ei. De cand Snow, bufnita alba a tatalui sau, murise, Isa folosea bufnitele de la Hogwarts pentru a comunica cu cei de acasa. Warro, rottweilerul Viperinei, nu era cu ea de aceasta data. Ramasese dormind undeva prin Castel si Isa nu se indurase sa-l mai trezeasca.
  
  Era o zi relativ rece, asa ca Viperina isi luase un pulover negru, pe gat, blugi si pelerina lunga, cu insemnele Casei sale. Isi lasase parul lung si brunet pe spate, fara sa se mai chinuie sa-l prinda in coada sau sa-l impleteasca. La gat statea medalionul de argint primit de la tatal ei; cel pe care il purta mereu.
  
  Intra in hambar si inchise repede usa in urma ei. Imediat se simti privita de mii de ochi ca de chihlimbar. Inainte de a chema o bufnita pentru a trimite scrisoarea, o despaturi putin si o reciti. Cand termina, o impaturi la loc si o indesa in plicul alb.
  
  In clipa urmatoare, usa hambarului se deschise si cineva intra..

Lexie se grabea spre hambarul bufnitelor. Smabata ei incepuse relativ bine. Se trezise bine-dispusa si avea de gand sa isi petreaca cat mai bine ziua.
Avea pe ea un pulover verde, care i se asorta cu pelerina in culorile viperinilor. Il primise de la bunica ei.
Acum aproape alerga pe coridoarele goale. Nu se gandea. Doar mergea. In sfrasit, ajunse in hambarul bufnitelor.
Avea de gand sa ia una cat mai rapida, adica de pe rafturile de sus, insa nu prea stia cum avea sa faca asta.
Insa, cand intra, primul lucru pe care il vazu era ca nu e singura. Se plasa in fata unsei fete mai mari decat ea, cu parul brunet, lung. Ochii ii sarira din reflex pe insigna viperinilor de pe roba necunoscutei. Zambi, intr-un mod fortat. Nu prea era obisnuita sa zambeasca.
Fara sa scoata o vorba, se indrepta spre rafturile aproape goale, majoritatea bufnitelor fiind inca la vanatoare.

• Isabella o privi pe fata si realiza ca era in aceeasi Casa cu ea. "Ce bine.. noi Viperini." zambi Isa in sinea ei. Stia ca nu erau foarte multi si se gandea ca acest lucru se datora probabil faptului ca nu toti aveau sange pur si nu toti aveau aceeasi gandire si caracter care era cerut pentru aceasta Casa. Ofta putin, nestiind daca sa fie mandra de "selectia severa" pentru Viperini sau sa ii para rau.
  
  O privi cu coada ochiului pe Viperina de langa ea si realiza ca aceasta nu putea sa cheme o bufnita de pe stinghiile mai inalte. "Uhm.. una rapida ? Are o urgenta ?"
  "- Ai nevoie de putin ajutor ?" zambi putin timida Isabella.
  Fata doar ii intoarse privirea si aproba la fel de timid din cap.
  Isa chema o bufnita de pe cea mai inalta stinghie, care se aseza pe umarul sau, infoindu-se in pene. Viperina o lua pe brat si o intinse fetei din anul I.
  "- Mersi." zice aceasta scurt.
  Isabella ii zambi in semn de "cu placere" si isi chema si ei o bufnita..

Lexie ii era recunoscatoare colegei ei ca ii chemase o bufnita de pe cea mai inalta stinghie. Avea penele rosii, cu cateva negre pe ici-colo.
O lua pe brat, multumindu-i, dupa care ii puse scrisoarea pe picior si ii sopti adresa la care trebuia sa o duca.
Zambi cand aceasta dadu din cap ca si cum ar fi putut intelege ce spune.
Se intoarse incet spre cealalta viperina.
"Eu sunt Lexie", se prezenta, intinzandu-i mana.

• Isabella ii zambi si ii stranse mana prieteneste. Era fericita sa mai intalneasca o Viperina care sa fie mai prietenoasa; nu ca restul nu ar fi, dar Isa era printre cei mai vechi membri ai Scolii Hogwarts si obosise sa incerce sa ii cunoasca pe cei noi - iar ei de obicei nu se bagau in seama.
  
  "- Eu sunt Isabella." spuse cand isi dadu seama ca nu se prezentase, apoi continua: "Dar imi poti spune Isa."
  
  Lexie ii aducea aminte de cineva, dar Isa nu-si putea aminti pe moment; poate cineva de prin Londra, care locuise langa Castelul in care Viperina copilarise alaturi de familia ei. Isi alunga amintirile si gandurile, amintindu-si ca avea de trimis o scrisoare. Chema o bufnita de pe o stinghie mai joasa si dupa ce ii lega plicul de piciorus, o mangaie si o lasa sa zboara pe fereastra.
  
  "- In ce an esti, Lexie ?" intreba Isa.

Lexie ramase inmarmurita. Isabella River. Stia numele asta. River..
Isi stoarse creierii pana ce amintirea o incremeni. Vazu cu ochii mintii bufnita alba, pura, care adusese plicul. Mama sa il deschise si striga de bucurie si exaltare, alergand spre tata, care era afara. Am intors plicul catre mine.




Issabela era sora ei. Isi aminti foarte bine ziua in care se intalnisera acum 4 ani de Craciun. Cand inca parintii lor erau in viata.
Viperina o vazu pe Isa uitandu-se ingirjorata la ochii ei mari.
"Stryder. Ma cheama Lexie Stryder," spuse, cu obrajii umezi.

• Isabella o privi pe Viperina ce statea in fata ei cu capul plecat. "De unde te stiu eu pe tine.." isi repeta Isa in gand, pana cand intrebarea deveni una agasanta, pentru ca nu reusea sa-si aduca aminte. Numele ei de familie o facu sa se simta ca lovita de un fulger.
  
  "- Stryder ? repeta Viperina mai mare, iar cealalta doar aproba scurt din cap. Isabella rase fortat si continua incruntandu-se usor. "Dar.. asta e imposibil." clipi des si o analiza mai bine pe Lexie, in timp ce gandul ca o stia de undeva persista in mintea ei.
  Stryder era numele ei de inainte sa se casatoreasca cu Matt si daca aceasta fata spunea adevarul, insemna ca Isabella intradevar o stia de undeva si de foarte multa vreme.
  
  Amintirile anilor de mult trecuti i se derulara cu repeziciune prin fata ochilor. Fata aceea cu care se juca mereu in curtea Castelului cand era mica, fata aceea cu care despacheta codourile parintilor de fiecare Craciun. Parintilor. Ochii Isabellei se marira brusc si intelese. Acum isi amintea.
  
  "- Lex. Tu esti.." sopti Isa si o lacrima i se prelinse o obraz. Nu intelegea de ce plangea. Pentru ca nu o recunoscuse ? Pentru ca nu o mai vazuse in tot acest timp ? Pentru ca abia isi adusese aminte de ea ?

Lexie aproba din cap, simtindu-se usurata si fericita. O imbratisa strans pe Isabella, in timp ce lacrimile incetau sa mai curga.
Ii fusese atat de dor de ea... Toti acesti ani traise intr-un orfelinat. Singura.
Nu o invinuia pe Isa pentru asta. Era sigura ca daca ar fi stiut ca inca mai era in viata ar fi cautat-o. Insa simtea ca are in sfarsit o familie.
Se desprinsera cu greu din imbratisare si Lexie zambi, dupa ce lacrimile o lasasera.
Ura cand plangea. Avea chestia asta mostenita de la mama sa si ii curgea nasul de fiecare data. Pe langa asta, se simtea vulnerabila cand plangea.
Isa ii dadu un servetel si incepura sa rada atunci cand vazura ca amandoua mostenisera acelasi obicei enervant de la mama lor.

• Isabella se simtea vinovata. Ea se casatorise si avusese o viata destul de fericita pana in acest moment si isi vizitase parintii destul de des, in schimb Lexie nu avusese acelasi trai. Ar fi trebuit sa fie amandoua, sa rada si sa planga una langa alta, iar cand Lexie era trista, Isa ar fi trebuit sa o faca sa zambeasca. Ofta adanc si lasa in urma toate acele ganduri. La urma urmei, acum erau din nou amandoua si niciuna nu mai trebuia sa isi faca griji.
  
  "- Nu prea e stilul meu, dar.. Nu stiu, ma bucur enorm sa stiu ca nu sunt singura. In tot acest timp m-am intrebat unde esti, dar din ce in ce mai rar, pentru ca incepeam pur si simplu sa uit si ajunsesem chiar sa cred ca n-o sa te mai vad niciodata." isi trecu degetele prin parul brunet si isi musca buza de jos, asa cum facea cand era stresata sau foarte emotionata. "Imi amintesc de zilele in care stateam amandoua afara pana tarziu si nici macar la masa nu mai mergeam atunci cand ne chema mama." cele doua rasera la amintirea aceea si ramasera zambind.
  
  Isabella se aseza pe masuta veche din lemn si ii facu semn surorii sale sa se aseze langa ea. Aveau multe de vorbit, multe de povestit si de clarificat. Atat de multe incat Isa nici nu stia ce intrebare sa ii puna prima - sau ce intrebari avea Lexie pentru ea.
  "- Spune-mi ce-ai mai facut.." rosti fata intr-un final.

Lexie clipi des si inspira adanc.
"Ei bine, nu prea stiu de unde sa incep. Insa nu prea cred ca vrei sa auzi," ezita putin, insa Isa o privea incurajator, asa ca continua. "Ei bine, dupa cr tu ai plecat, lucrurile prin familie s-au cam tensionat. Eu incepeam sa cresc si presupun ca iti sunt bine cunoscutele certurile intre mama si fiica... si apoi s-a intamplat. Asa, dintr-o data, nu mai aveam viata. Nu mai aveam camin, nu mai aveam bani, parinti. asa ca am apelat la ajutor social. Si m-au trimis la un orfelinat in Londra. Am stat acolo patru ani, dupa care, la 9 ani, am inceput sa imi petrec timpul cu John. Este patronul unui restaurant in New York. Venise in vizita la niste rude si trecea pe la orfelinat pentru ca si el a stat acolo cand era cam de varsta mea. Asa ca m-a luat cu el. Si am dus un fel de viata. Numai ca dupa un timp a inceput sa devina violent. Asa ca am fugit de acasa. Am aflat ca sunt vrajitoare si Dumbledore m-a contactat...nu ma intreba cum...asa ca iata-ma aici."
Lexie ofta adanc si o privi pe Isa timd. "Ca sa schimbam subiectul. Zi-mi ce ai facut tu intre timp. Pun pariu ca tu si Matt duceti o viata de vis." spuse, incercand sa isi ascunda tristetea.