Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Little Whinging

1 2 Next »

/ The falling stars

Just Eliza and Anaella

Daduse infuriata de cateva ori cu piciorul , nemaiputand sa se controleasca din pricina nervilor ce pusesera stapanire pe ea in numai...cateva secunde . Nu putea sa mai inteleaga pe cei doi adulti , ce se dadeau drept parintii ei ! Cat mai trebuia sa ii mai suporte ? De cate ori trebuia sa mai puna piciorul in casa aia a lor ? De ce trebuia sa mai reziste tentatiei in a-si lua... Cazuse la podea , in genunchi ducandu-si mainile la cap si dorindu-si sa isi smulga tot parul din cap , mai ales suvitele verzi care ii cadeau peste chipul ei . Simtea cum lacrimi mari , umede , ii curgeau lent pe obrazii infierbantiati si cu greu se abtinuse sa nu le stearga . Voia sa le pastreze acolo , ca dovada a suferintei ei , ca dovada ca isi ura viata si mai ales parintii . Se ridicase in picioare, clatinandu-se pe o parte si pe alta si se sprijinise de usa din spatele ei . Usa prin care intrase .. usa pe care putea sa plece fara nici-o problema . "Am s-o fac!"

Deschidea si inchidea gura , incapabila sa scoata vreun sunet . Respirase adanc si , fara sa isi dea seama , spusese ce avea pe suflet :
"Va Urasc!!! " Stiind ca nimeni nu va reactiona la adevarul pe care il graise , trasese de clanta si pasise pragul repede, trantind usa dupa ea , nepasatoare .Coborase scarile , 3 la numar , incet , incheindu-si in graba nasturii de la o camasa . Uitase ca ii aratase tatalui ei ca fusese muscata de un varcolac si ca , urma sa fie si ea . Ura ca trebuia sa le dea intotdeauna dovezi parintilor ,dar niciodata , cand le are , nu ii mai interesa . "Duca-se de parinti nebuni ce sunt ! " Formula blesteme peste blesteme in mintea ei , fara sa mai gandeasca corespunzator . Nu stia pe unde mergea , nici macar nu ii mai pasa . Oriunde se ducea , era mai bine decat acasa la parintii ei .

Se infofolise in roba neagra , desi nu simtea deloc frigul aprig al iernii si daduse coltul strazii , intrand pe o alee trista , acoperita cu zapada alba , stralucitoare in razele vesele ale soarelui . Atat de vesele , incat o facusera pe viperina sa se inchida si mai mult in ea . Oftase prelung si se asezase pe vina , intinzand palma spre covorul alb . Atinsese cu un deget paturica de fulgi argintii , unul prinzandu-se de pielea rece a Elizei , topindu-se imediat in apa ... "Ca o lacrima ." Isi luase privirea de la armata de fulgi , ridicandu-se incet in picioare si indepartandu-se incet .. dand peste cineva . Se intorsese pe calcaie surprinsa , ochii ei movalii intalnindu-se cu ..

" De ce eu? De ce mereu doar eu? ". Aceste intrebari o framantau pe Anaella si nu-i mai dadeau pace. De la sfarsitul vacantei de vara, nu o lasau in pace aceste intrebari. Lacrimile cristaline ii siroiau pe fata imbujorata a cercetasei. Promisese ca nu va mai plange dar cum ar putea o fata ca ea sa fie puternica si indiferenta in fata atator greutati. Cum putea sa reziste sa nu urle ca sa se descarce era deja un lucru uimitor, si toate astea pentru ce: doar pentru ca parintii stateau in calea fericirii ei... "De ce mereu parintii? " se intreba ea. La aceasta intrebare nu putea gasi niciun raspuns.
Anny se plimba absenta pe strazile intunecate si parasite ale cartierului neluand in seama frumusetea covorului de omat luminat de cele cateva raze ale blandului soare, asternut pe pamantul inghetat. Imprejurimile erau destul de pustii, lucru destul de ciudat avand in vedere cat de frumoasa era vremea. Numai buna pentru copiii fara griji cu gandul doar la distractie. Chiar Anaella fusese o fata vesela dar acum nu si in prezent.
Dintro data cercetasa se trezi din gandurile ei si observa inca o persoana care mergea absorbita de probabil ganduri. Acea persoana era Eliza, prietena Anaellei de la viperini. Cercetasa s-a bucurat vazand-o si a incercat sa-si stearga cat mai repede lacrimile inlocuindu-le cu un zambet specific ei.
-" Hey! Ce faci pe aici? " intreba Anny.

Tresarise la auzul intrebarii acelei fete. Chipul ei i se parea cunoscut insa ii era imposibil sa isi aminteasca cine era. Un zambet ciudat i se intiparise pe buze,stiind foarte bine ca se prefacea, si inca cum . Oftase incet ,un abur sidefiu zburand in fata ei , apoi disparuse .. Ca fericirea. Ce n.as da sa simt fericirea macar pentru cateva secunde . Dar nu , ea intotdeauna dispare cand ti.e lumea mai draga . De ce trebuie sa existe atata rau . De cetrebuie sa faca,din noi , oamenii , niste fiinte fara dorinta de a trai . De ce trebuie sa ne tortureze atat ? Si mai exact , ce rezolva? Unde vrea sa ajunga ???" Atatea intrebari , toate stiute de viperina si atatea raspunsuri seci pe care le gasise de.a lungul anilor . Pufnise si isi deschisese ochi , privid.o mai bine pe vrajitoare. De unde o stia? Unde o mai intalnise ? Clatinase din cap,incapabila sa isi aduca aminte , dar ... nu mai stia incotro se indreptasera gandurile ei . Erau de.a valma , raspindite peste tot in minte , mii de sunete tipandu.i in ureche .
"Ahm , scuza.ma ca te intreb....dar , de unde te stiu?" Intrebase pe un ton confuz , pierdut , asemenea sufletului ei , care ii credea disparut .

" - A pai... am stat cu tine in expres cand tu erai in anul I si apoi ne-am mai intalnit prin imprejurimile scolii... Ma cheama Anaella "

Cercetasa se gandea ca Eliza era ori foarte uituca ori foarte indurerata daca nu-si mai amintea de ea, dar dupa fata ei umeda si ochii ei rosii Anny credea ca este a doua varianta.
Anaella nu stia cum sa se simta ... in afara de trista normal, jignita pentru ca fusese uitata cu atata usurinta, sau ingrijorata pentru cat de rau parea sa se simta Eliza. Sentimentele cercetasei erau atat de incurcate incat nici ea nu stia ce simte cu adevarat, oricum supararea si durerea predominau in sufletul fetei.
Cercetasa nu o invinuia pe viperina ca o uitase, oricarui suflet indurerat i se putea intampla ceva asemanator.
Anaella a decis sa treaca peste setimentele ei intunecate si sa afle ce o supara pe Eliza si sa incerce sa o ajute, atat cat ii sta in putinta.
Cercetasa deschise gura sa o intrebe pe prietena ei ce sa intamplat cu ea dar Eliza i-a luat-o inainte spunand:

Daduse din cap , surprinsa de raspunsul fetei si de toate sentimentele ce se infatisau pe chipul ei . Brusc , in fata ochilor viperinei , aparuse micul compartiment maroniu , cu cele doua canapele,pe fiecare stand o fata . Langa geam , o silueta intunecata,acoperita cu o mantea neagra si cu gluga peste cap , statea cu obrazul lipit de fereastea , cu ochii inchisi , si unul dintre ei acoperit de mai multe suvite verzi . In fata ei , o fata , pe care nu o stia , ar nici nu o interesa , privea cu admiratie peisajul ce se profila dincolo de sticla incolora . Un sentiment ciudat , de vechi , de tristete imbinat cu o urma stranie de incantare , inlocuise pe cele triste si deprimante din momentul acela , ale Elizei . Cum de putuse uita? Cum de trecuse atata timp . Nici nu stia . Mai ales ca viperina nu tinea niciodata cont de trecutul ei , mai ales clipele in care facuse cunostinte cu unele persoane . I se parea atat de ciudat , sa priveasca spre o persoana pe care nu o mai intalnise niciodata si sa isi dezvaluie numele initial ...cat de repede trecuse timpul . Cat de repede se imprietenise cu atatia oameni despre care nu avea nicio idee despre ei la inceput , si , an dupa an , intalnire dupa intalnire izbutea sa dezlege misterul ascuns in spatele unei masti de otel , fara nicio trasatura.
"Ahhh, da , acum imi amintesc . Scuza.ma Anny , a trecut atata timp de cand nu ne.am vazut incat , mi.am astupat intr.un lic toate amintirile vechi.." Numai unele nu.

Anaella se bucura ca in sfarsit fusese recunoscuta, dar intrebarile legate de tristetea Elizei nu o lasau in niciun fel. "Oare ce a patit?" se intreba Anaella. Si-a pus de mai multe ori intrebarea aceasta si pana la urma o rosti cu voce tare :
-" Ce ai patit, Eliza? De ce esti asa trista? "
Anaella se uita la fata viperinei si observa ochii rosii, obrajii umezi, mainile inghetate de la frigul de afara. Pana la urma arata exact ca ea exceptand faptul ca Cercetasa se descurca de minune sa isi ascunda sentimentele. In afara de lacrimile pe care le sterse cu putin timp in urma si ochii, nimic nu o trada. Ei, bine, poate si zambetul nu era chiar acelasi ca de obicei dar doar cineva care ar fi cunoscut-o foarte bine pe Anny si-ar fi dat seama ca acela nu este un zambet ferici, asa cum vrea sa para. Este un zambet plin de tristete ascuns sub un zambet fericit de fatada.

Putea sa mai zica ceva? Putea sa mai scoata vreun sunet? Sa mai rosteasca un cuvant , sa cante o silaba,indiferent cat de mica era? Nu . Nimic.Liniste totala, inspaimantatoare care se asezase rapid in jurul celor doua fete . Auzise vag intrebarile ingrijorate ale cercetasei , dar era incapabila sa ii raspunda . Nici macar privirea nu si.o ridica . Se simtea ca si cum se afla in fata unui profesor si ca avea de a face cu o problema a carei capat nu il mai gasea . De ce? De ce ajunsese in acel stadiu atat de complicat? Avea sa isi mai revina? Din nefericire pentru viperina , raspunsul era un da , dar un da sec , pe care si.l spusese cu greu in minte . Nu vedea rostul pentru care sa isi spuna atatea intrebari ce nu isi aveau locul . De ce ajunsese sa ia absolut orice si sa.l amanunteasca . Incepea sa creada ca are creierul pus pe o masa in fata ei si ca urma sa il taie in bucatele mici mici , apoi pe aceastea in altele de o marime cu mult mai mica. Ce senzatie ciudata , ce ganduri stranii , dar stia ca nimeni in viata nu le va auzi . Niciodata.

Zambise incantata in sinea ei , multumita ca reusise sa faca macar ceva bun in viata aia pocita ce ii apartinea . Cat isi dorea sa ii dea un picior si sa isi ia alta . Dar mintea ei gandea destul de logic incat sa ii spuna ca nu are nici.o sansa sa isi duca acea dorinta pana la final . Ii parea rau pentru asta si simtea ca inima i se sfarama in mii de bucatele micute ce se raspandeau ca niste aschii in trupul cat si in sufletul ei . Oftase , trista , apoi un icnet iesise ca un suflu , din pricina unei rani facute de o simpla bucatica ascutita . Mascase fata , punandu.si cunoscutul ei chip de marmura . Desi nu ii convenea , nu dorea deloc sa i se citeasca ceva .
"Conteaza atat de mult? Dar tu ? Ce poti spune despre starea ta? Crezi ca poti scapa atat de usor ?" Vocea ii revenise,desi cu greu , insa reusise sa dea glas catorva intrebari , desi usturatoare, cercetasei . Se incruntase,cateva cute profunde aparand pe frunte .

"Firar, speram sa nu-si dea seama..." gandi Anny.
Cercetasa se gandi daca sa-i spuna tot ce avea pe suflet. "NU, dupa cum arata si Eliza are destule pe cap. Nu o ingreuna si pe ea cu problemele tale. " ii spuse o voce din cap Anaellei. Sa-i spuna ca pierduse singura persoana pe care o iubea cu adevarat din cauza unor prejudecati... Si mai rau de atat nu doar ea suferea, dar si el. Ar fi accepta sa ii ia lui toata suferinta, doar ca el sa fie fericit. Nu putea sa suporte gandul ca din cauza parintilor ei un inger sufera... Si nu orice simplu inger, chiar al Anaellei." De ce persoanele pe care le iubesc au atat de mult de suferit? ". Mereu cercetasa aducea durere si necazuri prietenilor ei sau persoanelor importante pentru ea. Dar totusi de ce? De ce? Ce intrebari simple dar totusi cu raspunsuri infinite. De ceva zile Anaella nu iesise din camera, plansese incontinuu, mancase doar o data... Ce mai conta? Ea isi pierduse singura persoana pe care o iubise. Trebuise sa-l minta ca sa nu insiste ca sa se desparta. Acum pe langa faptul ca era trist din cauza distantei si a dorului, mai era si suparat pe Anny. Cum ar fi putut-o ierta vreodata? Era imposibil.

Cineva i-a intrerupt sirul gandurilor. Un baiat blond cu ochii caprui. Raul, prietenul cel mai bun al iubitului Anaellei.
-Anny, ai auzit ce s-a intamplat?
-Ce?
-A... a... a murit!
Siroaie de lacrimi i s-au scurs cu repeziciune cercetasei pe obraji. Cazu in genunchi plangand in hohote. Nimeni de pe aceasta lume nu mai conta. Singura persoana care mai conta a murit si a lasat-o singura printre atatia oameni care ii vroiau raul. Nu se putea asa ceva.
O voce alarmata o striga pe Anny, dar nu conta, nimic nu mai era important. Viata Anaellei se sfarsisei odata cu a ingerului ei care isi ocupase locul in cer, printre cei ca el.