Darkmark RPG Forum / Lumea Incuiatilor / Graveyard / Forums / RPG avansat / The painful return

Oficial, singuratate deplina. De-a lungul tuturor acestor ani, numai Julia stia de cate ori s-a rugat sa fie singura... nu din cauza ca personalitatea ei i-ar fi dictat asta, ci trebuia sa-si puna ordine in ganduri. Niciodata nu fusese o persoana 'physical', nu o prea gaseai topaind incolo si-ncoace, nu gasea nimic amuzant in asta. Bine, nici nu prea avea cum sa gaseasca ceva amuzant in asta, avea aproape 16 ani, dar nici ca si copil nu se jucase. O copilarie cam ratata, ce-i drept.

Cu totii avem nevoie de singuratate uneori, dar fiecare exces duce la un regres, iar regresul la tragedie. Lipsise de la Hogwarts foarte mult timp doar ca sa puna totul in echilibru in caminul sau. Bunicii murisera. Unul dupa altul. Doua zguduituri puternice ce ar fi calcat un adolescent ca Jul in picioare si l-ar fi facut praf. Ar fi cedat si ea, dar nu putea. Pur si simplu asta nu se putea intampla. Nu era neaparat onoarea de a fi un Potter - eh, asta chiar nu e onoare, uneori poate fi considerat un blestem in toata regula - , ci firea ei. The show must go on, no matter what it takes.

Odata ce ajunse in dormitorul cercetasilor, arunca geamantanul cat colo, lasandu-l sa se desfaca din cauza impactului. Ghinion. Scotoci prin el nervoasa si isi puse uniforma pe ea. Trecuse ceva timp de cand n-o mai purtase, ah, minunatul iz de naftalina, balsam pentru simturi... vezi sa nu. Se privi pret de cateva secunde in oglinda - cearcane incredibil de mari, privire de moarta, palida ca ceara expirata, buze vinete, ce sa mai, toate fotomodelele ar fi invidiat-o. Cobori incet scarile si parasi camera de zi, izbindu-se de valul de lume.

Lume, lume noua. Multe fete necunoscute in jurul ei, dar nu o prea interesa asta. Da, si ca de obicei, persoane dandu-si coate. Uneori, chiar ii venea sa se opreasca in mijlocul drumului si sa le urle in fata: "DA, OAMENI BUNI, EU SUNT POTTER, PROBLEME?!" ... desi, cel mai probabil, ar fi bagat 20 de boboci pe putin in aripa spitalului in stare de soc si s-ar fi luat directorul de ea. Asta e, nu toti putem face tot ce vrem uneori, eh... pe masura ce se apropia de iesirea din castel, isi roti privirea si dadu cu ochii de o portiune mititica de cicatrice. Ah, semiluna. Dar chiar asa...

Unde era Harry? N-o prea preocupa acest gand, desi Harry avea un loc rezervat in inima sa. Incepuse sa devina o persoana deosebit de rece. Il iubea pe Harry, chiar surprinzator de mult, dar in momentul respectiv, tot ce i-ar fi venit sa faca de fata cu Harry era o istericala de sa rasune Hogwarts-ul. Nici nu o cautase. Adica poate ca da, dar nici nu se straduise. Adica poate ca da. Adica da-l incolo. Cine stie cate fete mai stau dupa fundul lui, ca de obicei, hm, ce-or fi vazand atractiv la el, oricum?! Ca tot veni vorba de atractii si de forte magnetice, o alta intrebare isi facu loc in negura gandurilor sale...

Unde era Draco?... In fine, la Draco situatia era mai de inteles, ca deh, nu prea putea risca s-o caute, dar... nu, mai bine fara ganduri despre Draco. Simtind cum un adevarat rau de lacrimi incepe sa se formeze sub genele sale, Jul scutura din cap. Da, mai bine fara Draco. Macar pentru o vreme. Se intelege ca era puternica... dar suferinta trebuie sa aiba o limita... totusi, si ea era om...

'Totusi,sunt om. Om. Om...'
Da, un om. Care rade (sau, mai bine zis, a ras), care se bucura (ceva mai rar), care ajunge sa fie dezamagit, care plange, care dispera, care iubeste (si inca cum) , care uraste (ooo da) , care traieste (cat mai are?) , care moare (cat mai are?).

In fine. Iata curtea. Nicio schimbare deosebita, aceeasi netoti care rad de ea de la Viperini, aceeasi fascinati boboci de la Cercetasi, cativa prieteni pe care-i ignora (prieteni.. are asa ceva?!?), spera sa nu fie si Harry pe-acolo. Se stradui sa-si ascunda fata cat de bine posibil pentru a nu fi recunoscuta (desi trebuia doar sa-si ascunda cicatricea si nimeni nu mai stia cine e!) si o lua inspre lac cu pasi repezi, scuturand din cap din 5 in 5 secunde. Nu, nu putea sa-si aminteasca nimic. Cat de slaba sa fie sa se lase prada amintirilor?! Fara culcat in iarba, fara saruturi, fara apus, fara cenusa din Hogsmeade, fara scrisori codate...

... Dar cum sa stea fara?

"La dracu' cu toate."
Se tranti cu posteriorul in iarba, pe malul lacului. Sa se forteze sa planga? Ce rost mai avea? Ar fi irosit restul amarat de putere ce-i ramasese. Parca reusise sa puna totul in balanta… mda, cum sa nu. Se multumi sa-si sprijine fruntea cu ambele maini, tinand-o fixa, de parca s-ar fi temut sa nu-si tulbure gandurile… ei bine, si acum, ce ? Respira adanc de cateva ori, apoi isi indrepta privirea (cum putea si ea din pozitia aceea) catre oglinda lacului.

Ce se astepta sa vada ? Patura de nori murdari ca un strat gros de colb lasa doar o raza s-o intrepatrunda pe la cusaturi, de parca Dumnezeu ar fi taiat locul cu cutitul special pentru a fi lumina pe taramul muritorilor. In departare se auzeau vag cucuvele vestind moartea… dar nu-i prea pasa de toate astea, huh, cine mai putea sa moara acum ? Ea ? Harry ? Draco ? Si ce daca ? Care era diferenta dintre viata si moarte in acele clipe ? Probabil doar o bataie de inima, poate un tremur din toti rarunchii, un fior, poate spaima. Dar poate erau batai de inima si in moarte ? Nu, n-avea cum. Dar fiori erau ? Nici de asta nu-si prea putea da seama. Dar cat de pretioase sunt aceste lucruri pentru a putea fi considerate diferente intre fiinta si nefiinta ? Conteaza o bataie de inima ? Posibil, caci o bataie de inima inseamna iubire. Conteaza un fior ? Posibil, caci fiorul inseamna spaima.

… Si inca ii mai rasuna suierul din cosmar in minte…
’Julia, scumpa Julia, tu ai un secret… mai,mai, pe cine iubesti tu, Julia ?’

OOC : aaa da. As prefera ca posturile urmatoare sa nu fie ceva de genul ‘Buna !!! Sunt X ! Nu te-am mai vazut pe-aici ! Ce mai faaaci ?! Vrei sa fim prieteni/e?!’. Sper ca ma intelegeti.

Ceasul suna pentru a nu stiu cata oara in ziua aceea. Carolina nu mai suporta nici macar sa isi intinda mana sa il opreasca din nou. Si-ar fi dorit sa nimereasca de data aceasta butonul de “stop” astfel ca somnul ei sa nu mai fie deranjat.
Nu mai tinea socoteala de cate ore sta in pat. Parca nimic n-ar fi putut-o face sa se ridice. Si ce daca era o zi frumoasa ? Termenul de frumos pentru ea insemna altceva. Insemna sa fi implinit, si implinita se simtea doar alaturi de persoanele importante din viata ei. Inca nu-i venea sa creada ca parasise scoala de incuiati doar pentru a fi un vrajitor cu diploma. Studiase atat arta vrajitoriei acasa incat probabil era cu mult peste jumate din elevii cu doi ani mai mari.
Ii placea printre incuiati. Ii aprecia atat de mult pentru viata pe care o duc. Se chinuiau cu orice, si traiau asa. Vrajitorii erau ceva mai lenesi, desi cu o treapta mai sus (defapt cea mai de sus) in scara evolutiei, parca nu puteau sa se descurce fara puterile lor. Erau slabi din acest punct de vedere. Carolina avea acest atu. Era un incuiat cu puteri magice, nu un vrajitor care daca nu isi folosea puterile putea fi numit incuiat.
Simtea ca se sufoca sub acea plapuma. Defapt simtea ca se sufoca de ceva vreme. Isi trase plapuma de pe cap si fu nevoita sa stranga din ochi cat putu de tare. Lumina o orbise.
“Nu a-ti auzit de draperii oameni buni !?” zise ea nervoasa, mai mult pentru sine.
Alte colege viperine chicoteau langa ea, pline de dispret.
“Cine se gandea ca la ora asta cineva mai poate dormi?”
“Parca e un liliac !”
“Doamne si cum ii sta parul”
Carolina nu mai putea cu astfel de replici. Ii venea sa se ia de ele, sa le lase fara par. Dar niciuna nu merita efortul. Cobori din pat si le trase o privire superioara ce le impunea sa taca. Se imbraca rapid, nici nu avea inca emblema casei cusuta, si cobori din dormitor.
Sari peste majoritatea scarilor pana sa ajunga in camera de zi.
‘De ce oare ii spune camera de zi !? E mai plina noaptea ! ‘ gandul asta nu facu decat sa ii sporeasca nervii inutil.
Ajunsese undeva pe coridoare, picioarele mergeau fara ea si mintea inca ii era buimacita, netrerzita din somn. Seara trecuta fusese una groaznica. Incerca din rasputeri sa nu-si aminteasca nimic din ea. Plansese mult, ceea ce nu face deobicei. Isi intrepta acum pasii spre cea mai apropiata baie. Isi privi chipul in oglinda si era exact asa cum se astepta. Ravasit si palid si fara viata. Incerca sa zambeasca, era atat de evident ca se forta..
Cu o scurta miscare de bagheta isi sterse tot rimelul imprastiat in jurul ochilor. Macar decent sa para.
Pielea-i alba ,si acum curata, arata oarecum sanatoasa. Poate asa putea trece neobservata. Isi prinse tot parul intr-o coada, isi aranja putin gulerul de la roba.
Acum sigur putea trece neobservata. Sa treaca neobservata unde ?
Nu avea nici cea mai mica idee unde vroia sa ajunga.
‘Si cand nu stii unde sa mergi... te duci la lac.’Cu acest gand facu stanga-mprejur si iesi din castel. Si ce bine mai era sa simti tot acel aer rece de seara. Facu cativa pasi si un boboc o lovi din plin. Stranse din dinti cat putu de tare.
‘Astropufii astia !! Gata Carolina, nu e momentul sa faci pe viperina, tineti coltii acasa’,gandi acestea si il inghionti umpic mai incolo. Nu era momentu potrivit sa fie autoritara, avea prea multi nervi care trebuiau descarcati si un biet boboc, oricat de tentant ar fi, nu era solutia potrivita.
Pasii ii erau apasati, dar asta numai pentru ca daca nu pasea hotarat era o mare posibilitate sa cada. Ii era foame si sete si nu stia de ce merge la lac !
‘Trebuia sa mananc ceva’
Gandul acesta-i strabatu mintea doar pentru ca un zgomot ciudat se auzi de undeva din interiorul sau.
Privi inspre lac. Vazu o silueta stand in fata lui. Partea buna era ca nu erau mai multe.
Primul impuls fu sa mearga cu vreo 10 metrii mai incolo. Asa si facu.
Carolina se tolani pe spate, isi scoase bagheta si incepe sa adune pietre cu ajutorul ei.
Dupa ce aduna o gramajoara consistenta se ridica-ntru-un cot si privi suprafata netulburata a lacului.
Cerul era frumos, si peisajul, si parca de undeva se auzeau pasarele. Si ea nu putea aprecia nimic din toate astea.
Trase o scurta privire inspre persoana din apropierea ei. Conta parul si roba. Trase imediat concluzia ca e fata si la cercetasi.
Lua o piatra-n mana. O tinea atat de strans ca parca avea impresia ca o poate strivi doar cu puterea mainii. A inceput sa o doara mana asa ca isi lua avand si arunca piatra.
Se auzi acel “pleosc” specific. Sunet atat de cunoscut inca din copilarie.
Ce se mai distra cu prietenii facand concurs care arunca mai departe. A castigat si ea o singura data.. juca cu baietii deobicei deci nu avea prea mari sanse.
Isi arunca bagheta jos langa ea si incepu sa arunce din nou. Una dupa alta pietrele jburau apoi se inecau in lac.
Mai vru sa adune pietre, dar parca singura nu avea nici un haz.
Se uita intrejur “Aici ar trebui sa fie pusa sala de lectura. Asa toti am citi mai cu drag” se trezi ea spunand cu voce tare.
Stranse din nou din dinti. Acum sigur atrasese atentia fetei de langa ea. Poate nu va fi asa rau sa aiba pe cineva cu care sa mai vorbeasca. Poate nici macar nu va reactiona.

Sunt unele lucruri dupa care iti revii,in timp,treptat,cum ar fi o inima franta,un vis frant,o aripa franta.’Te ridici,iti scuturi roba de praf,si continui cu capul sus’,cum i-ar fi spus McGonagall atat de des in primul ei an de scoala.Sunt unele lucruri dupa care nu mai poti fi intreg niciodata.

McGonagall era singura care stia cat de greu putea renunta Rebecca la ceva.Da, chiar Minerva McGonagall care,in pofida faptului ca era sefa de casa la nenorocitii de cercetasi,era singura profesoara care nu o lasase balta niciodata cand avea nevoie de ceva si care o intelegea fara sa puna prea multe intrebari.Avea parca doisprezece ani cand fugise pentru prima oara plangand la ea,intr-o mana cu bagheta rupta si intr-o mana cu un iepure mort.Profesoara il recunoscu pe Vin,primul animal de casa al Rebeccai,pe care i-l adusese Narcissa chiar la inceputul acelui an.’Nu mi-a iesit vraja’,reusi sa-i exlice printre lacrimi,’Vin a murit si am rupt bagheta si acum o vreau inapoi.Faceti-mi-o inapoi.Faceti-l si pe Vin.’.Chiar daca ii explicase de nenumarate ori ca unele lucruri nu se pot intoarce la starea in care erau inainte sa le strice,nu voia sa inteleaga,copil fiind.Se pare ca ii trebuise ceva timp sa isi dea seama ca asa functioneaza viata.

Isi dadu seama cu ceva timp in urma ca era experta in stricat diverse lucruri,situatii care ar fi putut inflori in ceva frumos la vremea lor,sau chiar si vieti.Cel mai des, propria viata.Dupa ce ajunsese in Aripa Spitalului,imediat dupa petrecerea de ziua ei [a se citi direct de pe fundul lacului,unde reusise sa se prinda,nu tocmai treaza fiind,in niste alge],lucrurile nu decursera tocmai pe un fundal roz.La scurt timp dupa ce se trezi,cu Ron Weasley la capul patului ei de spital,isi dadu seama ca ceva nu e in regula.Nu pentru ca ar fi trebuit sa se prefaca in continuare ca nu simte absolut nimic pentru Ron Weasley,ceea ce ar fi facut in mod normal daca nu ar fi fost proaspat trezita din inconstienta,ci pentru ca nu stia cine naiba se afla langa ea.Si pentru ca nu stia nici cine erau cei doi adulti ingrijorati care tocmai dadusera buzna in incapere.Judecand dupa culoarea ochilor si a parului,dar mai ales dupa fizionomia fetelor,pareau a fi parintii ei.Si da,se dovedira a fi parintii ei,Lucius si Narcissa Malfoy,care hotarara sa o ia acasa pentru o ‚scurta vacanta.’O scurta vacanta in care ei ,cu putin ajutor din partea lui Draco,reusira sa o aduca inapoi in simtiri,sa ii reaminteasca o mare parte din vraji,sa o puna la curent cu ierarhia de la Hogwarts,in special cu superioritatea viperinilor.Casa din care,intr-un final,isi aminti ca facea parte.

Dupa aceasta scurta vacanta,acolo era,inapoi la Hogwarts.Isi arunca cufarul in fosta ei camera si incepu sa isi aduca aminte de diverse lucruri.Vizualiza prima zi de scoala,in care aruncase cu aceeasi nonsalanta cufarul in acelasi loc din aceeasi veche camera,si incidentul cu iepurele Vin.Avea momente cand amintirile se intorceau brusc,coplesind-o,si momente in care totul era atat de gol incat se putea jura ca nu traise niciodata.Dadu ocol camerei o data,plimbandu-si varfurile degetelor pe suprafata perdelelor.Se opri in dreptul ferestrei,care dadea spre lac,locul unde se pare ca se pierduse cu aproape un an in urma.Nimic neobisnuit,totul arata ce intotdeauna.
’Boboci,multi boboci,scarbos de entuziasti.’
Brusc,simti cum i se taraste pe glezna si apoi mai sus de glezna,ceva.Ceva care ii aduse oarecum aminte de algele de pe fundul lacului,insa scutura din cap si imaginea ii disparu din fata ochilor.Isi sustrase bagheta din buzunar si ridica atarnand de varful ei un paianjen zbatandu-se din toate puterile.Il aseza in fata ei,pe pervaz,si indrepta bagheta catre opt ochi ce priveau parca in gol.Buzele uscate abia i se intredeschisera si sopti,amintindu-si cum e sa fii iar viperin,cum e sa fii un adevarat Mafloy:
”Crucio.”
Ii placu sa urmareasca minuscula creatura torsionandu-se si zbatandu-se,insa o arunca pe podea,ii curma chinul si se hotari ca ii era indeajuns de foame incat sa faca un drum pana la Sala Mare.Traseul ii veni in minte de la sine si se strecura cu discretie printre toti necunoscutii [pentru ea,cel putin] ce impanzeau holurile scolii.Cateva viperine care aratau de cel putin anul 5 o salutara entuziaste si pentru un moment,nu stiu ce sa faca.
’Mda,banuiesc ca tactica cu datul din cap si zambitul functioneaza de fiecare data.Oh,gustari.’
Isi asculta gandurile si isi dadu seama ce usor distrasa putea fi.
’Distrasa?Distrabila?Mda,exact.’
Sustrase de pe masa plina cu gustari din Sala Mare trei briose cu ciocolata si isi gasi drumul catre iesire.Se obisnuise deja cu obiceiurile ei neobisnuite in ceea ce privea mancarea,dar totusi,trei briose?Oricum,era ultima persoana de care avea nevoie sa o critice in privinta obiceiurilor sale neobisnuite.Mai era si Draco,care se autonumise responsabil cu palmele morale,insa prefera se prefera pe sine.
Musca cu pofta dintr-o briosa si se indrepta spre lac,cautandu-si un loc ferit de lume.Isi atinti privirea spre cer si mai lua dezamagita o bucata de briosa.
’Innorat.Ca in fiecare minut din nenorocita asta de zi.’
Singurul loc adapostit parea sa fie ocupat de doua siluete inca neclare,doua fete din cate vedea.Dumnezeule,cand devenise vederea ei atat de proasta?Se apropie si vazu o urma de verde,ceea ce striga ’Viperina aici,posibila companie placuta’ de la o posta.Se indrepta spre cele doua fete,cand se trezi ravasita de impactul cu un cercetas cam de o varsta cu ea,dar bineinteles cu mult deasupra inaltimii ei de maxim un metru si cincizeci si ceva de centimetri.
’Cercetas ametit,inalt,oh Doamne,pistrui si..par roscat?’
„Un Weasley?”se trezi exclamand cu voce tare.
Baiatul o privi cu ochi mari si albastri,ochi ce i se pareau atat de familiari si atat de luminosi...
’Stai putin,revino-ti in fire,fara ganduri luminoase la adresa unui Weasley.’
Afla in cateva secunde ca acel Weasley se intampla sa fie chiar Ron,care se parea ca o insotise inainte de incidentul cu lacul.Si care parea sa stie mai multe,dupa privirile pe care i le arunca.Insa Rebecca isi dadu ochii peste cap si pleca,lucru cu care baiatul parea sa fie,in mod ciudat,deja obisnuit.
Ajunsa langa cele doua fete,care nu pareau a se cunoaste,se aseza la o distanta preventiva fata de ele.Puteau fi fete care o cunoscusera inainte,nou-venite dornice sa o barfeasca,doar antisociabile sau puteau fi criminale in serie.Sau puteau fi simple eleve la Hogwarts.Simti nevoia sa inchida ochii si sa scuture din cap pentru a scapa de acel amalgam de ganduri paranoide si oarecum schizoide.In afara de partea cu criminalele in serie,care era pur si simplu prosteasca.Redeschise ochii ca sa le studieze.Viperina parea destul de simpatica,insa nu parea familiara la prima vedere.Probabil simti prezenta Rebeccai si isi ridca ochii albastri spre ea,rotind intre degetele subtiri o piatra.Incerca sa-i zambeasca.De langa ea,o privi si cealalta fata.Oh,o cercetasa,spre extraordinara si fantastica fericire a Rebeccai.Familiaritatea chipului o lovi brusc,si isi dadu seama cu cine avea de-a face.Fata ridica o spranceana,iar privirea Rebeccai urca de-a lungul chipului ei,pana intalni bine cunoscuta cicatrice.
”Potter?”