Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 2 3 4 5 6 … 16 Next »

/ The revenge

Deci am un nou fic . Acesta va fi unul HP . Şi apropo replicile le voi scrie cu iniţiala celui care o spune în faţă
Characters:
Lily Potter
Rose Weasley
Meredith Castile
James Potter

The revenge

[Lily's point of view]

Am ţipat cât de tare am putut şi m-am ridicat în şezut pe aşternuturile moi şi calde ale patului. Eram transpirată toată , iar inima îmi bătea nebuneşte acompaniată de respiraţia mea greoaie. Am privit speriată în jur observând că mă aflam în camera mea. Nu fusese altceva decât un coşmar , acelaşi coşmar ca de fiecare dată. Am strâns puternic cearşaful imaculat în mână revenindu-mi în cap acea siluetă cu pelerină neagră şi fulgerul verzui luminând înspre mine.
Înainte de a mai putea face ceva s-au auzit paşi urcând scara veche şi uşa deschizându-se . Pe ea intrară două persoane care mă priveau îngrijorate, mai ales că le-am aruncat o privire care nu putea să spună altceva decât „Salvează-mă”. S- au apropiata amândouă de mine privindu-mă precaute şi mă îmbrăţişară strâns.
M: Ce s-a întâmplat? A întrebat deşi eram sigură că ştia care este cauza. Iar acel coşmar?
Am aprobat din cap privindu-le pe amândouă cu lacrimi acumulându-se în capetele ochilor.
R: Ohh...Lily... . M-a îmbrăţişat strâns verişoara şi una din cele mai bune prietene ale mele. M-a mângâiat delicat pe obraz şi mi-a şters lacrimile înainte ca acestea să cadă . O să fie bine, o să vezi! E doar un coşmar! Mi-a zâmbit încurajator şi mi-a dat drumul.
Am zâmbit la rândul meu, deşi nu eram aproape deloc sigură că avea dreptate.
M:Vrei să rămânem cu tine? M-a întrebat privindu-mă cu o blândeţe pe care nu o arăta prea des sau oricui. Era Viperină, dar avea o inimă curată şi blândă când trebuia.
Am clătinat din cap făcându-le semn că sunt bine, iar în câteva secunde au ieşit pe uşă lăsând camera în semi-întuneric. M-am uitat pe fereastră bucurându-mă cu nu era chiar beznă. Luna strălucea şi mă făcea să mă simt în siguranţă. Am tras draperiile de tot, astfel încât lumina să poată pătrunde mai uşor în cameră , apoi am analizat ce se vedea afară.
Mi-a atras atenţia un corb cu un licăr ciudat în ochii. Imediat ce a avut loc contactul vizual a croncănit şi şi-a luat zborul în văzduh.
,,Doar un corb...” Am murmurat fiind sigură (sau poate nu chiar aşa de sigură) că ceea ce se întâmplase era perfect normal şi m-am întins în pat adormind în scurt timp.

Heiz, sper sa te tii si de celelalte ficuri. :> Ma bucur,totusi, ca ai mai inceput unul. Care pe deasupra are legatura si cu HP.
Deci,am doar cateva chestii de zis :

Quote:Am clătinat din făcându-le semn că sunt bine

Cred ca voiai sa spui: " Am clatinat din cap ....

Sper sa nu te superi, dar daca faci un fic nu mi se pare prea interesant sa pui initialele . Mai dragut suna : a zis, a spus, a facut, a murmurat ... etc. Desi uneori suna repetitiv, poti folosi sinonime.
In rest , ficul este superb. Descrii frumos.
Si astept un NEXT.

Mulţumesc că ai citit ce am scris Rosalie >< Scuze pentru acea greşeală am corectat-o! Dacă mă gândesc bine ...ai dreptate cred că voi pune liniuţă de dialog . Oricum mersi din nou că ai citit.><

Hey tuh , again >< . Deci , ti-ai mai facut un fan fic . Din curiozitate , cum de iti vin atatea idei ?

In fine sa lasam toate astea . Now , your fan fic , soo .. ai inceput bine , personajele is potrivite , ca intotdeauna , imi place cum ai descris (nu se putea altfel) ..

Si desigur astept nextul !

Scuze de intarziere :-S
Imi place foarte mult cum scrii si sincer, ai cam prins aceeasi metoda de gandire a personajelor pe care mi-o imaginam eu dupa ce am citit cartile.

Elizabeth Turner Wrote:,,Doar un corb...” Am murmurat fiind sigură (sau poate nu chiar aşa de sigură) că ceea ce se întâmplase era perfect normal şi m-am întins în pat adormind în scurt timp.

Imi place cum ai incheiat. Da o urma de mister (sau cel putin asa cred eu)
Astept next-ul

Mulţumesc că aţi citit şi am adus primul capitol ><.

Chapter I

Razele calde şi blânde ale soarelui îmi atinseră pielea fină şi albă ca de porţelan, urcând câte o treaptă până ce în final ajunseră la nivelul ochilor. Am strâns din ochi deranjată de acest lucru şi am tras cearşaful peste cap murmurând înfundat ,,încă cinci minute”. Bineînţeles că vorbisem singură şi deci nimeni nu mă deranja cu adevărat , aşa că aproape am adormit la loc.
Brusc mi-am dat seama de ceva... M-am ridicat în coate dându-mi de una singură o palmă . Nu-mi venea să cred că am uitat! Prima mea zi la Hogwarts după o vară lungă şi uitasem de ea! Uitasem de locomotiva vişinie în care urma să urc, uitasem de peron, de mulţimea care se îmbulzea să ajungă în locul dorit. Uitasem tot ce era mai important în acea zi numai din cauza unei dorinţe prosteşti de a lenevi încă o zi în pat.
Am sărit în picioare după câteva minute, şi cu o viteză care sincer nu credeam că pot să o ating, am intrat în baie. Am dat drumul la apă în cadă şi m-am apropiat de chiuvetă. Am zărit din nou acelaşi chip palid, cu ochii asemănători cerului senin , şuviţele aurii căzând în valuri peste umeri , şi buzele trandafiri arcuindu-se într-un zâmbet cald. M-am aplecat peste chiuvetă şi mi-am stropit faţa de câteva ori cu apă, iar peste câteva secunde mă scufundam în clăbucul din cadă .
Am coborât scările repede şi în stilul propriu, adică sărind peste câteva dintre ele. Probabil că asta era obişnuita dobândită de la scările cu capcane aflate în Hogwarts. M-am apropiat repede de uşa bucătăriei dar m-am oprit chiar în parg. Era întredeschisă şi am putut auzi astfel o frântură din discuţia pe care o avuseseră părinţii mei.
”Atunci cine ar fi făcut asta? Cine altcineva decât ei, Harry?”
”Dar nu pot fi ei. El e mort! E mort, Ginny! De ce ar continua să îl slujească dacă nu mai există?”
"Probabil că...”
Nu mai continuă propoziţia căci se pare că observaseră că aveau spectatori. Nici nu observasem când Rose coborâse scările şi mi se alăturase în mica joacă de-a spionii. Am intrat amândouă în încăpere şi înţelegând că nu trebuia să auzim nimic din ceea ce discutaseră verişoara mea îi salută cu veselia obişnuită. Am vrut să fac acelaşi lucru, dar când am deschis gura , pe aceasta au ieşit cu totul alte cuvinte.
"Ce s-a întâmplat?" Am întrebat tare şi răspicat cercetând chipurile părinţilor mei. "Ce s-a întâmplat?” Am întrebat din nou căci ei evitaseră să mă privească şi în schimb s-au uitat în pământ ca şi cum nu m-ar fi auzit.

" Nişte probleme la locul de muncă . Nu este treaba ta." A zis scurt tatăl meu şi a luat un săculeţ de pe masă, a sărutat-o scurt pe mama aruncându-i o privire de genul ,,îmi pare rău” şi ieşit pe uşă.
M-am apropiat de mama şi am ridicat o sprânceană nefiind deloc mulţumită de răspunsul primit. Şi-a ridicat privirea din pământ şi a aprobat ceea ce spusese tata. Dăduse acest acord pe un ton calm , dar privirea agitată o dădea de gol.
"Nu te cred!” Am spus pe un ton mai ridicat şi am privit-o atent.
"Dar acesta e adevărul, scumpa mea...” A zis ea pe un ton blând şi mi-a mângâiat cu blândeţe unul din obraji.
"Ştii că o să aflu adevărul până la urmă, nu? Nu are nici un rost să ascundeţi adevărul !" Am replicat pe un ton iritat şi m-am dat un pas înapoi.
Se pregătise să răspundă, probabil cu o altă minciuă dar cineva i-o luă înainte.
"Şi ce mâncăm azi mătuşă?" Se auzi glasul vesel, dar puţin agitat al lui Rose care până atunci ne urmărise în tăcere. Aproape că uitasem că mai e şi ea în cameră. Observase că situaţia devenea din ce în ce mai încordată şi sunt sigură că nu dorea să se ajungă la o ceartă.
M-am aşezat la masă resemnându-mă şi am aşteptat ca mama să aducă micul-dejun. În câteva secunde se apropie de masă , pe care lăsă două farfurii cu şuncă , ouă şi alte mâncăruri Încuiate. La câteva secunde după ce terminasem de mâncat, terminat nefiind chiar termenul potrivit deoarece mai mult de jumătate din mâncare era neatinsă, mi-am ridicat brusc capul privindu-le cercetător pe Rose şi mama .
"Unde e Meredith?" Am întrebat uimită de faptul că nu observasem faptul că lipsea mai devreme.
"A plecat cu jumătate de oră înainte să te trezeşti. Trebuie să rezolve câte ceva cu bobocii." Spuse ea luând o muşcătură mică dintr-o bucată de şuncă. Probabil că aveam o faţă mult mai mirată şi confuză decât credeam eu , pentru că a continuat : ,,Ştii doar că e Prefect!” . O spusese pe un ton cât se poate de calm, dar avea totuşi o uşoară tentă de reproş.
"Aaa...Da.” Am murmurat jenată de faptul că uitasem un lucru atât de important pentru una din cele mai bune prietene ale mele. Am împins faruria în faţă, iar mama a luat-o imediat în mână.
"Mai bine v-aţi grăbi. Trenul pleacă în...” A făcut o mică pauză, în care s-a uitat la un mic ceas de la mâna dreaptă. " cincisprezece minute." A zis uşor panicată cercetând expresiile de pe feţele amândurora. Am căscat gura uimită de cât de repede trecuse timpul şi m-am ridicat o dată cu Rose de la masă şi ne-am grăbit să urcăm scările pentru a ne lua cuferele şi coliviile. Imediat ce am ieşit pe uşă ne-am oprit căci cineva ne-o luase înainte.
Un spiriduş de casă cu pielea albicioasă şi ochii verzi se apropie şi făcu o plecăciune adâncă în semn de respect . I-am mulţumit amânduă şi ne-am luat cuferele ieşind în curte.
"Mătuşă, ne duci tu?" a întrebat Rose uitându-se la mama care venea grăbită în urma noastră.
"Nu mai e timp. Mai bine aţi Dispărea."
I-am luat mâna lui Rose în a mea şi când aceasta dădu semne că este pregătită am Dispărut de pe peluză, şi în acelaşi timp am Apărut pe peronul agomerat.
Amândouă ne-am dezechilibrat , dându-ne astfel un pas înapoi , iar eu m-am lovit de cineva. Mi-au luat mai mult de cinci secunde să-mi dau seama de acest lucru , şi când am făcut-o am murmurat un scuze bâlbâit. M-am dat câţiva paşi înlateral şi am privit timp de câteva secunde persoana de dinaintea mea. Purta o pelerină lungă , de un verde închis, aproape negru iar capul şi o bună parte din chip îi era acoperită cu o glugă ce aceeaşi culoare.
"Huh...Elevi..." Murmură el cu silă şi îşi continuă drumul ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. M-am încruntat surprinsă de cât de superficiali şi arţăgoşi pot fi unii vrăjitori .
Mi-am luat colivia şi cufărul , dar înainte să-mi dau seama cineva mă apucă de braţ şi mă trase în unul din vagoanele trenului. Am tresărit speriată şi am privit spre persoana aceea. Am răsuflat uşurată când am zărit ochii de un albastru închis al lui Meredith privindu-mă. Mă bucuram că o găsisem, dar nu mă încânta deloc felul în care mă privea. Bătu ritmic din picior şi ridică o sprânceană.
"Lily Potter! Pe unde ai umblat ?! Credeam că nu mai ajungi!” Zise ea pe un ton exasperat care mă făcu să zâmbesc amuzată.
"Îmi pare rău , Mer...” Am zis ruşinată şi am privit podeaua vagonului. Ea a clătinat amuzată din cap şi m-a privit uşor mai blând. A murmurat ceva de semăna cu ,,e în regulă”.
În scurt timp am auzit o voce groasă şi m-am uitat spre locul de unde venea. Un băiat înalt, cu ochii negri şi părul la fel de întunecat răvăşit în toate părţile se apropie. Era îmbrăcat în roba Viperinilor, iar în piept sclipea uşor insigna de prefect.
"Mai bine te-ai întoarce în vagonul nostru." A zis pe un ton calm privindu-mă uşor superior. Meredith i-a făcut semn că vine imediat şi s-a întors spre mine îmbrăţişându-mă scurt.
"Ne vedem mai târziu!"A strigat repede şi a fugit în direcţia pe care o apucase şi Viperinul.

Imi place primul capitol.
L-ai facut si lung. :>
Ma bucur ca are legatura cu Harry Potter, adica faptul ca e un 'fan-fic'. ♥
Foarte frumos ai descris si nu am gasit nicio greseala. )
Spor la scris in continuare. ><

Yee..ai dai continuarea , foarte lung pot spune , dar nu-i nimic . Imi place cum ai scris , si pot spune ca ma astept ra apara iar Devoratorii Mortii . Presupun ca va fi mult suspans , actiune si toate cele . Astept next-ul

Mie-mi place foarte mult!Cand te vad online ma uit din 5 in 5 minute la profilul tau sa vad daca scri

Îmi cer mii de scuze pentru întârzierea uriaşă, dar sincer nu am avut timp să scriu! Vă mulţumesc din tot sufletul să citiţi şi că vă place!><><

Chapter II
Am privit cum făcea la propriu slalom printre elevii din diferiţi ani şi case . Deşi era majoră, având şaptesprezece ani părea mai mică , iar acest lucru era o calitate şi un defect în acelaşi timp. Poate ea se considera imperfectă, dar până la urmă cine este perfect? Nimeni! Şi totuşi ea reuşise să devină prefect, iar eu o admiram pentru acest lucru. O admiram pentru faptul că mereu respectă regulile, că are răbdare cu toţi bobocii, că întotdeauna este punctuală şi respectuoasă. Eu nu puteam deloc să fac acest lucru.
Am scuturat din cap atunci când mi-am dat seama că am continuat să mă holbez de-a lungul coridorului, deşi Meredith dispăruse din câmpul vizual. M-am întors pe câlcâie şi ,târând cufărul după mine, am căutat-o pe Rose. Spre surprinderea mea nu am găsit-o în vagonul în care stătea de obicei , aşa că m-am aşezat comodă într-un vagon gol, ştiind că sigur avea să mă caute ea pe mine.
Bufniţa mea neagră adormise de-a lungul călătoriei pe coridor şi cu greu am reuşit să rezist tentaţiei de a nu o trezi. Aveam chef să vorbesc cu cineva, iar de obicei dacă nu aveam cu cine vorbeam cu ea, cu Georgie. Am început să bat nerăbdătorare cu degetele în geam , privind peisajele ce se tot schimbau cu fiecare metru parcurs spre Hogwarts.
Treceau minute, minute lungi şi plictisitoare, în care mi se părea că cineva zgâria cu unghiile în tabla vreunei clase. Uram liniştea. Mă făcea să mă simt singură şi neajutorată. Spre surprinderea mea pornisem deja de treizeci de minute şi Rose nu apăruse. Mi se părea bizar că nu mă anunţase unde pleacă atunci când am ajuns pe peron. În ciuda senzaţiei de nesiguranţă ce îmi acapăra trupul am rezistat tentaţiei de a începe să o caut prin toate compartimentele. Mă plictiseam aşa de mult, că eram sigură că puteam adormi în orice minut. Dar de fapt asta am şi făcut. Încet, încet pleoapele au căzut grele una peste alta iar capul mi s-a sprijinit brutal de fereastra rece. Deşi nu-mi plăcea să recunosc era o senzaţie plăcută. Să stai în întunericul acela fără să-ţi fie frică, fără a fi rănit vreodată, şi fără să îmbătrâneşti. Să rămâi tu pe veci.
Dar nu a durat mult aceastră senzaţie plăctută de siguranţă şi feerie, căci ceva m-a adus înapoi printre "muritori" . O zdruncinătură puternică urmată de zgomotul trenului care se oprise şi multe glasuri ţipând disperate . Am deschis instantaneu ochii iar privirea mi-a căzut imediat pe fereastră. O ceaţă densă şi umedă acoperise împrejurimile iar vântul bătea cu asprime smulgând frunzele şi unele ramuri ale copacilor. Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama , datorită ceaţei şi mai ales faptului că soarele apusese nu demult, că de tren se apropaiu mai mult siluete întunecate cu baghetele îndreptate spre tren.
Am sărit automat de pe canapea şi am ieşit cu respiraţia tăiată în coridor unde era cu adevărat o nebunie. Elevii fugeau în toate direcţiile ţipând îngroziţi şi călcându-se la propriu în picioare, bufniţe zburau panicate deasupra elevilor, iar alte animale se luptau să nu fie loviţi de picioarele grele ale copiilor.
Nu-mi venea să cred ce se întâmpla. Pe pantalonii lui Merlin cât dormisem? Se întâmplase asta în doar câteva minute amărâte? Părea imposibil, dar dovada era chiar în faţa mea. Am scos cu o mişcare rapidă bagheta , iar Georgie s-a aşezat hotărâtă pe umărul meu. Avea de gând să stea cu mine indiferent de unde mergeam sau ce făceam; îmi fusese loială din prima zi în care îmi devenise tovărăşă. Am zâmbit încrezătoare şi am reuşit cu greutate să mă strecor printre elevii ce se îmbulzeau şi strigau disperaţi după animalele sau prietenii lor.
Ajunsă afară am simţit că cineva mă străpunge cu o lance în piept. Era mult mai rău acolo. În aer se simţea miros de sânge şi foc , iar din toate părţile se vedeau venind fulgere verzi, roşi şi gama de culori se extindea la mai multe nuanţe.
"Lily! Lily!" Am auzit o voce ca de privighetoare strigându-mă recunoscând-o imediat. Era Rose. Fugea spre mine cu ochii înlăcrimaţi şi cu braţul bandajat , din care încă îi curgea o dâră subţire de sânge roşu ca focul. Am prins-o imediat în braţe, iar ea a suspinat încercând să se calmeze. S-a uitat la mine aşteptând ca eu să înţeleg, şi nu a fost nevoie decât de cinci secunde pentru a pune totul cap la cap.
"Ei sunt, nu?" Am încercat să mă asigur, deşi nu mă îndoiamc deloc că ei erau cei ce stârneau această panică. Ea a aprobat din cap înghiţind speriată în sec.
"Madam Pomfrey e de cealaltă parte a trenului sub protecţia unui scut. Toţi elevi trebuie să se ducă acolo."
Primul meu impuls a fost să o urmez atunci când m-a tras de braţ după ea, apoi instinctul meu ,,à la Potter” s-a trezit . Nu puteam să stau acolo şi pur şi simplu să aştept ca cineva să ne ajute, ca cineva să ne salveze. Nu, nu eram o laşă şi nu vroiam absolut deloc să devin una.
Rose s-a uitat confuză la mine şi a încercat pentru a doua oară să tragă după ea, dar eu am dat negativ din cap. M-am dat un pas în spate , iar ea a înţelea mesajul nu foarte încruntată. A deschis gura, vrând să se opună, dar a închis-o în clipa imediat următoare dându-şi seama că indiferent de ce va spune nu mă va face să mă răzgândesc. M-am bucurat că a preferat să nu mă confrunte pentru că o iubeam ca pe o soră şi uram să ne certăm.
"Ne vedem la şcoală." Am zis mai mult şoptit şi mi-am scos bagheta în timp ce ea se întorcea în colţul protejat de lângă tren. Am tras adânc aer în piept şi print-o mişcare rapidă , dar elegantă de baghetă urmată de un simplu cuvânt, dar care era foarte important am chemat mătura. Aceasta a ajuns în numai trei secunde lângă mine şi m-am urcat fără să ezit. Mi-am luat zborul, urmând cu atenţie instrucţiunile pe care le învăţasem în anul I şi în curând nu am mai putut zări trenul. Cerul era plin de nori cenuşii , astfel impiedicându-mă să văd mai clar , iar vântul îmi bătea direct în faţă făcându-mi obrajii roşii şi determinând ochii să lăcrimeze datorită usturimii. Ca şi cum asta nu era de ajuns ghiciţi cine mi-a făcut onoarea de a mă urmări? Nu, nu era Rose...Nici Meredith .
Uitându-mă în spate am zărit la numai câţiva metri depărtare trei siluete întunecate blestemând în urma mea. Am strâns nervoasă din dinţi şi am scos bagheta din buzunar , ţinându-mă strâns de mătură cu cealaltă mână.
"Abracadabra!" Am auzit o voce groasă şi răguşită strigând din spate , iar în clipa următoate un fulger verde-smarald mi-a trecut exact pe lângă umăr. Fusesem atât de aproape de o catastrofă, şi nu aveam de gând să mai risc sperând că va rata iar. Era timpul să ripostez.
M-am întors cu grijă cu faţa spre cele trei siluete .
"Expeliarmus!” Am strigat , iar după alte câteva (sau mai bine zis multe!) încercări cu diferite vrăji de proecţie şi atac am reuşit să îi înlătur pe cei trei. Şi o făcusem chiar la timp!
În faţa mease ridica maiestos castelul în stil gotic, care de-a lungul celor cinci ani petrecuţi acolo mi-a deveit a doua casă. Hogwarts, bine te-am găsit!