Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Padurea lui Dean

1 2 3 4 5 Next »

/ The vast compass of the ocean

James ridică din sprâncene la auzul cuvintelor ei, apoi păşi lent spre ea, fără să o scape din ochi. Pentru el, Melanie striga 'distracţie'. Îşi înclină capul într-o parte, privind-o. Distanţa dintre ei era de o răsuflare şi bărbatul îi simţi mirosul parfumat cu o plăcere ciudată. Îşi ridică cârligul încet şi îi urmări linia maxilarul cu vârful de metal. Zâmbi.
'Vom vedea,' spuse, cu o sclipire sigură în ochi. Era un sentiment ciudat faptul că nu prea ştia nici el ce voia să spună cu asta. Melanie era frumoasă, şi părea deşteaptă. Părea destul de tare pe poziţii şi nu se lăsa păcălită. Ar fi fost un pirat bun.
James se îndepărtă de femeie, ridicând o sprânceană şi cercetând restul casei fugitiv. Nu prea îl interesau condiţiile în care avea să îşi petreacă noapte, nici felurile de mâncare, însă îi plăcea să vadă reacţiile lui Melanie atunci când strâmba din nas. Preferă să nu se mai aşeze de data aceasta şi păşi în încăpere până ce ajunse la o mică vitrină cu bibelouri şi fotografii puse în rame argintii. Melanie nu era în niciuna.
Luă un bibelou în mână, îl plimbă din mână în cârlig, şi îl aruncă uşor în sus, prinzându-l apoi în mână. Continuă să facă asta cât timp îşi reîndreptă atenţia spre femeie.
'Deci Mel. Cum ai ajuns să locuieşti aici?' întrebă el, zâmbind. 'Adică, presupun că îţi dai seama că nu e chiar comun să dau peste o cabană în mijlocul - Oh... nu e de valoare, nu?'
Se opri din a jongla cu micuţul bibelou alb şi o privi cu o expresie neştiutoare, ca şi cum nu şi-ar fi dat seama că poate să distrugă cel mai de valoare obiect din acea casă.

James zâmbi la auzul cuvintelor ei, expresia de inocenţă dispărând de tot. Ridică din sprâncene, apoi puse preţiosul bibelou înapoi pe raft, făcând în acelaşi timp o plecăciune adâncă, uşor batjocoritoare.
'Haide, nu înţeleg de ce te îndoieşti de mine,' spuse el, ridicând din sprâncene, cu o oarecare seriozitate pierdută prin sarcasm. 'Nu ţi-am dat niciun motiv să nu ai încredere în mine.'
Ridică din umeri.
Observase trăsătura neîncrederii la multe persoane din jurul lui şi niciodată nu reuşise să se abţină să nu jongleze cu părţile sensibile ale acesteia.
Îşi ridică şi îşi privi cârligul printre gene. Îl amuza faptul că oamenilor din jurul său i se părea că era o armă puternică, de care să se teamă, pe când el vedea acel cârlig ca şi o mână de metal.
Îşi ridică privirea spre Melanie, apoi luă ceaşca de ceai de pe masă, sorbind o înghiţitură.
'Prea puţin zahăr,' glumi el, zâmbind ironic.

James privi cana cu un zâmbet scurt. Totuşi, era risipă, fusese bun ceaiul...
O privi mulţumit pe Melanie. Spusese exact lucrul pe care se aşteptase şi voise să îl audă. Joaca cu un om neîncrezător era distractivă.
Se uită la ea aproape insistent, cu expresia aceea oarecum mulţumită, ascultându-i vorbele.
'Nu, vezi tu,' începu el, gesticulând încet cu cârligul. 'Asta este doar o chestie pe care toată lumea o spune. E tipic omenesc. De ce mereu trebuie să ai un motiv să crezi pe cineva? Nu e de ajuns pur şi simplu să nu primeşti niciun motiv pentru care nu ai crede o persoană?'
Vocea lui James era aproape înflăcărată de convingerea că are dreptate acumulată de atâţia ani. Era uimit de incapacitatea oamenilor de a crede în ceva. Nu pricepea de ce. Îşi drese glasul, încă privind-o pe Melanie.
Se sprijini de dulapul cu bibelouri, conştient fiind că era destul de posibil să se răstoarne cu tot cu el.

James zâmbi slab. Da, ar fi putut face asta, însă era sigur că nu făcea parte din planurile femeii. Nu părea să vrea cu adevărat să îl dea afară din casă. Părea că vrea să se convingă pe sine că ea deţinea puterea.
Se sprijini de marginea peretelui, lăsând-o se treacă prin faţa lui. Îi simţea parfumul discret pe care părul ei îl lăsa în urmă şi zâmbi la aparenta fineţe pe care o arăta Melanie.
O urmă prin casă, ascultător, privind camera cu un zâmbet mic.
'Ştii, nu cred că am apucat să îţi mulţumesc,' spuse el, cu un zâmbet sarcastic. Făcu o mică pauză. 'Acum ai încredere?'
O privi pentru câteva secunde, apoi râse scurt şi amuzat, fără să bage în seamă faptul că numai el îşi gustase gluma. Păşi în cameră, cu braţele pe jumătate ridicate, plimbându-şi cârligul pe suprafaţa peretelui de lemn. Încuviinţă.
'Normal că mă voi simţi confortabil, mă ştii pe mine mofturos?' zâmbi el, ironic, aprinzând şi stingând micuţa veioză de pe noptieră.