Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Aleea Diagon / Ceaunul Crapat
1 2 Next »
/ The world owes you nothing

**Melanie K. Gulden** · 23 Jan 2013, 23:58

I want to be different. If everyone is wearing black, I want to be wearing red.
*Anyone*
[Image: tumblr_mh1mnl5Y431qf3mpyo4_500_zps085c13c5.png]

Melanie îşi dădu părul după ureche şi se încruntă spre foaia albă de hârtie. Pentru prima oară era în 'pană de cuvinte'. Avea atâtea de povestit şi totuşi, nimic pe care ar fii putut să-l pună pe hârtie. Ca şi cum dacă ar împărtăşi toate acestea cu altcineva nu ar mai fii la fel.
Nici măcar formula de adresare nu o scrisese încă. Stătea pur şi simplu la o masă din Ceaunul Crăpat şi se întreba ce să-i scrie mamei ei. Avea ciudata impresie că ultimele evenimente ar face-o puţin prea entuziasmată, i-ar trezi speranţe şi vise de mult uitate. Aşa că se hotărî că avea să umple scrisoarea cu vorbe goale, evitând lucrurile importante.

Scrijeli primele cuvinte în cerneală verde, apoi se opri. Se simţea vinovată. De ce...? Nu făcea nimic rău... sau cel puţin nimic de care s-ar simţi în mod normal vinovată. Nu o minţea pe mama ei, doar evita să spună câteva lucruri care ar fii rănit-o. Era acesta un lucru rău?
Îşi trecu mâna prin păr frustrată, apoi îşi sprijini fruntea de palmă. Mai scrise câteva cuvinte reci, prea atente parcă, apoi împături hârtia scrisă pe jumătate şi o legă cu o bucată de panglică subţire. Îl furişă în buzunarul de la geantă şi îşi puse coatele pe masă.

În faţa ei se odihnea o cană simplă umplută cu ciocolată, frişcă şi scorţişoară. Oftă şi începu să o joace printre degete. Niciodată nu o deranjase singurătatea însă îi lipseau puţin dealurile verzi ale Irlandei şi livada conacului Marciei. Căsuţa ei din pădure era cea mai preferată, normal, însă i-ar fii plăcut să mai treacă şi pe 'acasă' câteodată.

**Colin Hawkeye Rovson** · 24 Jan 2013, 20:53

' Nu e timpul sa lasi evenimentele majore sa te schimbe'. Asta era un sfat venit din inima, iar Hawkeye constientiza prea bine ca cea care i-l daduse avusese in vedere toata grija pentru el. Doar ca... Doar ca. Oricat s-ar chinui sa nu se lase afectat de schimbarile din jurul lui, ajungea in final sa imbratiseze esecul. Ultima luna fusese un calvar. Ultimele doua luni fusesera Iadul pe pamant. Isi scutura capul, mergand cu mainile adanc ingropate in buzunare pe strada agitata. Se simtea de parca, cumva, in mijlocul calatoriei sale prin viata se trezise in mijlocul unei paduri intunecate, caci isi pierduse adevarata cale. Acum trebuia sa inainteze si sa se intoarce iar la privitul stelelor. Ii placea sa faca asta atunci cand era mic copil. Privea cerul in noptile senine si incepea sa inventeze povesti. Acum trecuse de etapa asta, insa tot nu se putea abtine sa nu-si imagineze ca vede o parte din sufletul si norocul celor din jurul sau atunci cand isi ridica privirea spre cer. Poate ca o lua pe aratura. Doar pentru ca cineva te invinovateste sau te da la o parte nu inseamna ca trebuie sa renunti, nu?
Hawkeye ofta lung, ridicandu-si barbia si uitandu-se cu hotarare inainte. Studiase suficient de mult pavajul de pe Diagon. Acum nu mai avea farmec. Incerca sa-si ocupe mintea cu altele. Incerca sa se gandeasca la Freddie si la ce planuri ii mai cocea mintea tanarului Astropuf. Pana la urma, un Rovson era un Rovson, oricum o intorceai. Doar ca asta paru sa-i afecteze gandurile intr-un sens ceva mai negativ, trezind amintiri care nu erau chiar demne de a fi amintite. Isi muta privirea aproape exasperat spre vitrine, cautand orice ii putea distrage atentia. Totusi, stia ca nu avea sa functioneze. Avea nevoie de o distragere constanta. Si chiar daca pe Diagon gaseai aproape orice, nu gaseai si asta. Nu era ca si cand ar putea intra intr-un magazin sa arunce doi galeoni pe tejghea si sa-i ceara vanzatorului sa-l distreze.
Reluctant, Hawkeye impinse usa de la Ceaunul Crapat, gandindu-se sa-si omoare amarul intr-o cana de ceai cald. Isi comanda ceaiul instantaneu, asteptand ca un papagal langa casa de marcat. Asta paru sa atraga cateva priviri asupra lui, insa nici nu se gandi sa se uite peste umar.
Cu cana in mana, se intoarse incet pe calcaie, scanand dupa o masa libera. Nu era prea greu sa gaseasca una, insa ii atrase atentia silueta cunoscuta. Ajunse langa ea inainte sa se gandeasca.
" Mel" saluta el cu un zambet.

**Freyja Maegan Guðríðr** · 24 Jan 2013, 21:04

Freyja isi aminti ca dupa ce avea sa bea o cana cu ceai trebuia sa mai cumpere cerneala si pergament, apoi se apropie de Ceaunul Crapat. Era acea perioada cand isi facea provizii pentur mai mult timp, pentru a nu fi nevoita sa paraseasca castelul mereu. Era intr-un fel extrem de enervata din cauza consumului excesiv pe care il facea, insa nu stia un se duc toate rezervele ei. Probabil ca anumite persoane chiar luau din ele, fiindca ea nu ar fi putut sa consume atat. Nu compunea nimic, si scrisori scria rari, asa ca nu vedea de ce trebuia sa mearga atat de des sa cumpere atat de mult.
Ajunse la Ceanul Crapat, desi frigul de afara ii placea. Inauntra avea sa fie cald, iar ei avea sa-i fie rau, insa un ceai rece nu ii strica. Intra inauntru, indreptandu-se spre o masa, insa se opri, vazandu-l la doar cativa metri pe Hawkeye. Nu mai indraznise sa dea ochii cu el de cand cu sarutul, si nu vroia s-o faca acum.
Facu cale intoarse, impingand oamenii pentru a-si face loc, simtind cum se sufoca si cum are o nevoie imensa de a iesi la aer curat. Intoarse o data capul, pentru a se asigura ca el nu o vazuse, insa se lovi cu o bufnitura zgomotoasa de usa din fata.
Perfect! Acum stia toata lumea ca era aici.

**Melanie K. Gulden** · 25 Jan 2013, 00:14

Oftă, jucându-se cu toarta cănii, plictisită. Nu-şi ridică privirea, pentru că oricum nu avea să se îndrepte către nimeni, chiar dacă va reuşi să recunoască pe cineva. Era prea închisă în ea pentru socializare.
Îşi ridică privirea când îşi auzi numele, căutând sursa acelui mic cuvând din trei litere. Înalt, brunet, slab. Niciuna dintre aceste trăsături nu o ajutară să-l recunoască. Doar urechile.
- Colin! făcu ea, surprinsă.
Îi zâmbi. Îşi aminti de Ochi-de-Şoimul atât de inteligent şi drăguţ, din cauza faptului că el rămase acolo undeva în memoria ei. El era primul om în afara familiei ei ce se purtase drăguţ cu ea. Îi oferise haina o dată când ei îi era frig şi acel gest micuţ nu avea să îl uite niciodată.
- Ce faci aici? Aşază-te! îl grăbi ea, făcându-i semn spre scaunul din faţa ei.
Îi atrase atenţia un zgomot în zona uşii de la intrare. Studie fugitiv scena. O fată tocmai se lovise de uşă cât timp încerca să iasă. Melanie încercă să nu judece.

**Colin Hawkeye Rovson** · 25 Jan 2013, 08:23

Hawkeye se aseza.
" Multumesc" ii raspunse cu un zambet, punandu-si cana pe masa.
Insa degetele lui nu-i dadura drumul, incolacindu-se in jurul bucatii de ceramica, cautand caldura precum o pisica in jurul sobei. Si chiar daca varfurile cumva degerate protestau, el le tinu cu incapatanare pe cana.
" Nu am un scop anume" facu el. " Doar eram pe aici. Adica, mna, imi limpezeam creierii. Dar..."
Se opri, atentia fiindu-i brusc atrasa de un sunet vibrant. Isi ridica privirea din reflex. Nu parea sa fie mare filozofie totusi. Doar un mic accident. O tanara care probabil se agatase de usa. Neatentia. Dadu sa-si reia intrebarea atunci cand realizarea il prinse din urma. Se uita iar spre mica scena, caci acea tanara nu era o oarecare tanara. Se simti mai mult decat usurat sa dea cu ochii de Freyja. Tot incercase sa o gaseasca si sa poarte o mica discutie cu ea. Si tocmai elementul asta il facu sa injure in gand. Nu putea aici, cu atatea urechi in jurul lor.
" Scuza-ma putin, te rog, Mel" zambi rapid si se ridica, lasandu-si cana pe masa.
Se strecura cu rapiditate printre mese, surprins din cale-afara ca nu se impiedica, si o prinse pe Freyja de umeri. De parca avea sa fuga mancand pamantul atunci cand o sa-l vada. Gandea prostii. Iar. Isi puse cel mai bland zambet de care era capabil atunci, desi ochii ii tradau ingrijorarea.
" Esti bine, Freys?"

**Freyja Maegan Guðríðr** · 25 Jan 2013, 08:35

Freyja injura in gand pentru prostia de care daduse dovada, si isi dori din tot sufletul sa fi putut sa fie inghitita de pamant, insa cum nu putea, se intoarse, infruntand privirea lui Hawkeye. De fapt, infruntand e mult prea mult spus, caci tot ce facu ea fu sa lasa ochii in jos, napadita de rusinea-i caracteristica. De ce facuse atunci asa ceva? Pana si faptul ca dupa aceea Hawkeye o strigase Freyja, si nu Freys, cum incepuse sa-i spuna cu cateva minute inainte erau o dovada ca facuse ceva gresit si ireparabil.
Desi acum tot Freys o strigase. Totusi, era complet sigura ca facuse o prostie, si nu vroia sa isi ceara scuze, pentru ca asta ar fi insemnat sda-si calce pe mandrie, iar ea tocmai asta nu suporta. Chiar daca atunci cand venea vorba de persoanele la care tinea, lasa totul deoparte.

**James R. Nolan** · (This post was last modified: 25 Jan 2013, 10:54 by James R. Nolan.)

James se sprijini de peretele din lemn, aşteptând răbdător. Oameni şi oameni trecuseră prin faţa lui toată ziua şi cârligul său nu mai văzuse lumina soarelui de câteva ore. Vânzătoarea îl privea din când când, încercând să fie cât mai cochetă şi relaxată, iar James se abţinea destul de mult să nu râdă. Renunţase de mult timp să încerce să înţeleagă oamenii. Erau mult prea ciudaţi. Niciodată nu se întrebase de ce îşi judeca atât de aspru semenii, însă nici acum nu era curios.
Se ridică şi ieşi din prăvălie. Nu mai voia ierburile după care venise. Nu merita. I-ar fi plăcut mai mult să le caute în pădure decât să aştepte într-o prăvălie de lemn.
Noua lui destinaţie era barul. Cel mai potrivit loc atunci când nu avea chef de nimic sau când avea nevoie de distracţie. Şi acum se încadra în ambele situaţii în acelaşi timp.
Ceaunul Crăpat era un local ce îi fusese lăcaş multă vreme când era copil şi după ce corabia părinţilor lui fusese luată. Venise aici şi îşi luase o cameră, folosind bani din seiful lui de la Gringotts. Pe vremea aceea nu era încă cheltuită aproape toată moştenirea de la ai săi.
Apăsă pe clanţă şi deschise uşa de lemn. Dădu brusc de ceva solid şi tresări, strecurându-se înăuntru, uşor încruntat. Ce naiba?
Ah. Răspunsul erau doi...ăăă...putea să le spună copii, nu? care stăteau în faţa uşii fără să îşi pună problema că aceasta era acolo ca să fie deschisă.
'Îmi cer scuze,' spuse el, cu un zâmbet ironic, făcând o mică plecăciune. Apoi le spuse pe un ton aproape şoptit: 'Cred că masa e un loc mult mai potrivit pentru ce făceaţi voi aici decât uşa de la intrare.'
Băiatul era înalt, slab şi cu un aspect oarecum caraghios, însă îl intriga pe James. Părea inteligent, avea o privire deosebită, care îl făcea să creadă că ştia mai multe decât lasă să se vadă. Fata avea în jur de şaisprezece ani şi părea foarte confuză şi speriată. Avea părul lung şi alb, care îi încadra faţa de o paloare ciudată.

**Melanie K. Gulden** · 25 Jan 2013, 11:07

Melanie încuviinţă din cap când Colin o luă din loc de la masa ei. Nu aştepta să stea prea mult. De fapt, nimeni nu stătea prea mult cu ea, dacă nu era blocat sub câteva tone de apă, pe fundul lacului.
Oftă şi mai luă o înghiţitură din ciocolata ei, cu o expresie amuzată. Era drăguţ să sperii oamenii. Îi dădea un fel de idee cum că Jobenul nu greşise să o trimită la Viperini.
Îl urmări pe tânărul Şoimean cum se îndreaptă spre uşă. De fapt, nu spre uşă, ci spre fata ce se lovise de uşă. Melanie ridică din sprâncene când observă modul în care o prinse de umeri. Se părea că erau destul de apropiaţi, cei doi.
Colin îi spuse ceva fetei cu părul alb, însă ea nu răspunse. Melanie privi pe jumătate cu gândul în altă parte scena. Asta, până când cineva deschise uşa şi îi lovi pe cei doi.
Nu cineva. James. Melanie simţi cum inima i se opreşte în loc pentru câteva momente din cauza surprizei. Făcu ochii mari şi mai că se băgă sub masă. Însă îl cunoştea destul de bine pe James pentru a ştii că o dată ce intra într-o cameră, nu mai aveai cum să scapi de el. Oftă şi îşi lăsă capul în mâini cât timp bărbatul le spusese ceva probabil sarcastic celor doi de lângă uşă.

**Julieta D. Thibault** · (This post was last modified: 25 Jan 2013, 15:37 by Julieta D. Thibault.)

Julieta isi puse jos cartea de istorie pe care tocmai o terminase de studiat. Cititul era unul dintre lucrurile care ii placea cel mai mult sa le faca, o relaxa pur si simplu. Privi in jurul ei, biblioteca din conac era destul de veche avand ca decoratiuni diferite idei de ale mamei sale. Ea nu se pricepea foarte bine la chestiile astea antice, modern era cuvantul mai potrivit pentru ea. Se ridica de pe scaunul de birou si iesi afara din biblioteca inchizand ambele usi in urma ei. Voia sa-si ocupe timpul ramas cu ceva, isi alesese cateva zile de concediu medical pentru a se relaxa, avea nevoie.

Cu ajutorul baghetei ajunse pe Aleea Diagon, o alee destul de cunoscuta pentru cercetasa. Schita un mic zambet in coltul gurii, sigur prima oprire avea sa fie la Ceaunul Crapat. Acolo faceau un ceai de fructe extraordinar, preferatul Julietei. Pasii o indrumara pana in fata asa zisei cafenele. Deschise usa si spre uimirea ei localul era destul de plin si la fel si intrarea de la usa. Se dadu ba in stanga ba in dreapta, insa intr-un final murmura un "hmmm", ca sa poata sa treaca si ea. Spre surprinderea ei Colin era acolo, iar o tanara langa el. Ridica din sprancene si il saluta din priviri, nu se gandise ca avea sa intalneasca pe cineva cunoscut. Privirea ii cazu la un barbat care se afla la o distanta destul de mica de Colin si aceea fata, la prima vedere nu parea nimic interesant la el asa ca isi facu loc pentru a merge la o masa.

OCC: Sper ca n-am deranjat daca am intrat si eu la rpg Blush

xD

**Colin Hawkeye Rovson** · 25 Jan 2013, 16:34

Lasa sa-i scape un oftat scurt. Avusese de la inceput senzatia ca nu va primi un raspuns. Prea bine. O sa-i joace jocul. Isi deschise gura pentru a zice ceva, iar in urmatoarea secunda se deschise. Oh! Observa barbatul ce intra si clipi cand il auzi. In acea fractiune de secunda ce trecuse reusise si el sa se prinda ca pozitia lor nu era prea favorabila. Isi ridica instinctiv mana, pe jumatate intr-un gest de a-si cere scuze, pe jumatate intr-un gest de e ok. Ce iesise nu putea sa zica. Zambi pentru o clipa, un zambet scuzator si ceva cam pricajit si se dadu inapoi, tragand-o pe Freyja dupa el. Sincer, in acel moment nu prea ii mai pasa daca fata avea sa protesteze sau nu. El doar o trase, ferm convins sa nu o lase sa plece. Stia ca daca se intampla asta se ducea naibii si sansa lui de a o gasi iar. In atata timp cat trecuse de la ultima lor escapada nu reusise sa dea de fata in Hogwarts. Da, era ditamai Hogwarts-ul, dar chiar si asa. Nu isi putea explica cum de nimeni nu parea sa stie pe unde este domnisoara Guðríðr. Ca doar nu se ascundea sub pat 24 de ore din 24, nu?
Prinse o privire cunoscuta, insa mintea lui nu procesa informatia. Doar raspunse la salut, uitand doua secunde mai tarziu ce vazuse. In mintea lui ramase cumva iluzia privirii familiare, anexate la sentimentul de prietenie, protectie si bucluc. Dar pentru moment doar atat. Avea prea multe pe cap. Iar una dintre problemele sale era faptul ca o lasase pe Melanie singura la masa; incalcase una din primele reguli ale politetii. Dar Mel era o Viperina, Freys era o Viperina, asa ca da-i cu tupeu inainte.
" Ne cerem scuze, a fost o simpla greseala" murmura spre barbat, zambind firav. Se dadu inapoi, cu mana stransa cu incapatanare pe antebratul Freyjei. Se vedea in stare sa o ia pe sus daca se opunea si, cumva, intreaga lui postura era pregatita pentru asta. Se intoarse la masa, cu Viperina imediat langa.
" Imi cer scuze ca a durat atat, Mel. Um... Nu stiu daca va cunoasteti... Mel, Freyja. Freyja, Melanie" facu el rapid prezentarile cu un gest grabit din mana.
Foarte incet, de parca se astepta sa o inghita pamantul in urmatoarea secunda, Hawk dadu drumul antebratului blondei si se aseza pe scaun, tragandu-se intr-o parte ca sa poata avea mai multi loc la masa. Realiza ca era de-a dreptul nepoliticos sa aduca pe cineva fara sa intrebe, asa ca isi ridica ochii albastri spre Melanie, cerandu-si scuze din priviri.

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Aleea Diagon / Ceaunul Crapat 1 2 Next » //  / The world owes you nothing

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Aleea Diagon / Ceaunul Crapat
1 2 Next »
/ The world owes you nothing